UNIVERSITATEA ,,DUNAREA DE JOS” GALAȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ȘI MEDIU

SPECIALIZAREA CHIMIE

COMPUȘI BIOLOGIC ACTIVI

CU STRUCTURĂ TERPENOIDICĂ
DIN ULEIURI VOLATILE

Coordonator științific,

Conf. Dr. Rodica Mihaela Dinică

Absolventă ,

Cătălina Nicola Dănilă

2019
 Cuprins

 Introducere................................................................................................4

Parte Teoretică
Capitolul I CLASIFICAREA TERPENOIDELOR .................................5

I.1. Monoterpenoide..................................................................................5

Capitolul II COMPUȘI TERPENOIDICI PREZENȚI IN ULEIURILE

VOLATILE.....................................................................................................7

Capitolul III APLICAȚII ALE ULEIURILOR VOLATILE....................9

CAPITOLUL IV PLANTE CE CONTIN ULEIURI VOLATILE

ANASON SI CHIMION.............................................................................11

IV.1 Caracteristici..........................................................................................11

IV.1.1 Formarea uleiurilor volatile................................................................11

IV 1.2. Propietăți fizco-chimice.....................................................................12

IV 1.3. Compoziție chimică...........................................................................13

IV.2. Uleiul de anason....................................................................................14

IV.2.1. Compoziție chimică...........................................................................14

IV.3. Chimion.................................................................................................17

IV3.1. Caracteristici.......................................................................................17

IV 3.2. Importantă..........................................................................................17

IV 3.3. Materie primă și compoziție chimică.................................................17

IV.3.4. Utilizări..............................................................................................18

2
 Partea practică
CAPITOLUL V STUDIUL COMPOZIȚIEI ULEIURILOR VOLATILE
DIN SPECIILE ANASON SI CHIMION.....................................................19

V.1. Obiectivele lucrări.......................................................................................19

V.2. Metode de obținere a uleiurilor volatile......................................................20

V.3. Metode moderne de obținere a uleiurilor volatile.......................................25

V.4. Metode spectofotometrice de analiza UV-VIS ...........................................26

V.5. Determinarea activități oxidante.................................................................28

V.6. Rezultate si discuții......................................................................................29

Concluzii.............................................................................................................35

Bibliografie.........................................................................................................36

3
 Introducere

Tema lucrării mele se numește ,,Uleiuri volatile” și am ales să dezvolt această temă
deoarece am vrut să aflu utilizările acestor uleiuri și cu ce ne ajută și în viața de zi cu zi.
Majoritatea dintre noi nu am încercat să ne ,,tratăm” cu aceste uleiuri deoarece utilizarea
acestora nu ne este cunoscută îndeajuns precum sunt cunoscute medicamentele.

După cum știm, plantele au fost folosite în scopuri medicinale încă de la refacerea lumii.
Oamenii primitivi se bazau foarte mult pe instinctul lor de supraviețuire. Urmându-și
simțul, mirosul, precum și experiența, aceșita au fost capabili să își însușească cunoștiințe
despre capacitatea imensă a plantelor de a vindeca și de a trata dureri și boli.

Denumite și esențe vegetale sau esențe aromatice, uleiurile volatile sunt obținute din
frunze, rădăcini, flori, fructe sau semințele plantelor. În multe cazuri, eficiența uleiurilor
de acest fel s-a dovedit a fi mai mare decât cea a medicamentelor de sinteză. În plus,
aceste remedii suunt bine asimilate de organism, nu necesită administrare în doze mari și
sunt simplu de folosit.

Acestea se utilizează sub formă de: inhalații (sunt potrivite pentru tratarea problemelor
respiratorii, a răcelilor, gripei și pentru pregătirea tenului în vederea unui tratament
cosmetic), masaj (este una dintre cele mai populare metode de utilizare a uleiurilor), baie,
comprese (compresele fiebrinți sunt moduri eficiente de a trata probleme pielii, cum ar fi
infecțiile sau durerile musculare de natură reumatică), cosmetică și aromaterpie.

4
 I. Clasificarea Terpenoidelor

Terpenoidele cuprind terpenii şi derivaţii lor şi se clasifică după numărul de unităţi

izoprenice din structura lor în: monoterpenoide (C 10); sescviterpenoide (C15); diterpenoide
(C20); triterpenoide (C30); politerpeni (C5H8)n- polimeri naturali ca de exemplu cauciucul.

Punerea în eidenţă a unităţilor formatoare prin utilizarea atomilor de carbon marcaţi

izotopic a dus la trasarea schemei de biosinteză a acestor compuşi.

Unitatea izoprenică biosintetizată reală este acidul mevalonic, care se sintetizează din
trei moli de acetil -S – CoA.

Apoi acidul mevalonic este fosforilat şi decarboxilat la pirofosfat de izopentenil care

constituie unitatea reală, biosintetizată. Prin legături ale pirofosfatului de izopentenil se obţin
schelete aciclice care generează structuri C10, C15, C20.
CH3
HO C CH2 COOH
CH2 CH2OH
Acid mevalonic

I.1. Monoterpenoide
Monoterpenoide (C10). Sunt substanţe volatile, care dau miros plăcut unor flori, frunze sau
plante. Se prezintă ca structuri aciclice şi ciclice, ca hidrocarburi şi derivaţi oxigenaţi.

Monoterpenoide aciclice.

In natură moterpenoidele aciclice se găsesc sub formă de izomeri. Sunt cunoscuţi

mircenul şi ocimenul, hidrocarburi izomere a căror structură a fost determinată prin
degradarea oxidativă.Mircenul se găseşte în hamei şi laur iar ocimenul în ulei eteric de
trandafir.Derivaţii oxigenaţi se găsesc sub formă de perechi de izomeri ca alcooli,
aldehide,cetone şi acizi alături de terpeni, de unde şi numele de monoterpenoide.

Mircen Ocimen

Citronelolul (C10H20O) este un alcool necesarat, optic activ, cu o dublă legătură 1

1
Dinica R., Georgescu M., Furdui B., Chimie organica,Notiuni teoretice si practice Ed. Universități “Dunarea
de Jos”, Galati, 2008;

5
izopropilidenică (a) sau izopropenilică (b).Se găseşte ca amestec în uleiurile eterice de
trandafir şi muşcată şi are miros plăcut de lămâie. In amestec predomină izomerul
izopropilidenic (a).
CH2OH CH2OH

a b

Geraniolul şi nerolul sunt izomeri cis-trans (C10H18O) cu structură izopropilidenică şi

izopropilenică, cu două legături duble în mleculă, greu de separat.
CH2OH CH2OH H OH OH
H
* *
; ;
H H CH2OH CH2OH

Geraniol Nerol Linalol

(izom e r trans (izom e r cis
T.f. 229-230o C) T.f. 224-225oC) (Alcool te rtiar optic activ
T.f. 198-199oC)

Monoterpenoide monociclice

Terpenoidele din această clasă conţin scheletul p-metanului (1-metil-4-

izopropilciclohexan) care se obţine prin hidrogenarea p-cimenului (1-metil-4-
izopropilbenzen).
7
1
6 2
3 H2/cat.
5 3
4
8
10 9
p- Cimen (C10H14) p- Mentan (C10H20)

Terpenii din natură au formula moleculară C10H16, fiind mentadiene.

Din cei 14 izomeri teoretic posibili, cel mai răspândit este limonenul (1,8(9)
mentadiena).

  
Limonen Terpineni Felandreni Terpinolen

In natură se găsesc derivaţi oxigenaţi alcooli, aldehide, cetone etc, din care unii au mari
utilizări practice.[1] OH
O OH O
OH O
OH OH
Carvona Mentol Mentona Carvomentol Carvomentona  - Terpineol Terpin

6
 II. Compuși terpenoidici prezenți în uleiuri volatile

Uleiurile volatile mai sunt numite și uleiuri esențiale sau uleiuri etirice. Acestea sunt
amestecuri complexe de hidrocarburia alifatice și aromatice, acizi, aldehide și alcooli, esteri și
alți constituenți, predominând compușii din clasa terpenoidelor. Aceste uleiuri constituie o
clasă de principii active foarte valoroase pentru industria de parfumerie, alimentară, cosmetică
și alimentară. Cea mai reprezentativă acțiune este cea antiseptică, pe lângă acțiunea de a fi
odorant sau aromatizant natural deosebit.

Majoritatea uleiurilor volatile au un spectru larg de acțiune asupra germenilor gram pozitivi
sau gram negativi. Pe lângă acestea, uleiurile volatile au o acțiune antivirală, colagoă-
coleretică, decongestivă, cicatrizantă, stimulatoare asupra circulației și respirației. Compușii
uleiurilor volatile, cei mai importanți, sunt terpenii și derivații lor, cum ar fi: geramiolul în
flori de trandafir și eucalipt, linalolul în lăcrămioare, flori de portocal, citralul în coaja de
portocale, coriandru, berneol și camfor.

Compoziția uleiurilor esențiale, proporția în care diferiți terpeni se găsesc, depinde de natura
speciei, de organele plantelor, de factorii pedoclimatici și agrotehnici și de faza de dezvoltare
a plantei respective.

Aproape toate uleiurile volatile aparțin clasei terpenoidelor. Pentru anumite particularități pe
care le reprezintă fiecare substanță inclusă în această grupă, toate se numesc terpenoide dar
termenul de terpenă se acordă, de regulă, numai compușilor ce au 10 atomi de carbon.

O serie de terpenoide, cum sunt carotenoidele, acizii rezinici, acizii triterpenici sau
saponozidele, nu sunt incluse în grupul uleiurilor volatile datorită greutății moleculare mari, a
stării de agregare solide și deci a lipsei de volatilitate. Numai monoterpenele și unele
sescviterpene sunt constituente ale uleiurilor volatile. În afară de acesta, în categoria uleiurilor
volatile sunt incluse și o serie de combinații aromatice, antrenabile cu vapori de apă, cu miros
plăcut, cu origine biogenetică fie din acetilcoenzima A, dar și de origine fenil-propanoica.
Monoterpenele sunt compușii cel mai bine reprezentanți cantitativ în compoziția tuturor
uleiurilor volatile, constituind produși secundari rezultați ca urmare a activității
metabolismului secundar. Acestea sunt combinații cu 10 atomi de carbon în moleculă și sunt
alcătuite din următoarele grupări:

 Hidrocarburi: aciclice (mircen, ocimen), monociclice (cimen), biciclice

(pinen);
 Alcooli: linalool (lavandă, coriandru), geraniol (portocal), farnesol (ylang-
ylang), mentol (mentă), borneol (rozmarin, pin);
 Aldehide: citronelal (scorțișoară, lămâie);
 Cetone: carvona (chimen, anason, mentă), camfora (camfor, scorțișoră, salvie),
mentona (metă);
 Esteri: acetat de terpenil (pin), acetat de bornil (rozmarin);

7
  Eteri: anetol (mărar, anason), apiol (pătrunjel);
 Peroxizi: ascaridol;
 Fenoli: timolul (cimbru), carvacrol (mentă, roiniță);
Sescviterpenele sunt alcătuite din 3 unități de izopren (15 atomi de Carbon). Creșterea lanțului
determină o creștere și a numărului de structuri chimice. Acestea sunt alcătuite din grupări
funcționale similare monoterpenelor:

 Azulene: guaiazulena (guiacol), camazulena (mușețel, coada șoricelului);

 Alcooli: bisabolol (mușețel), farnesol (lămâie, trandafir);
 Cetone: turmerona (turmeric).

În compoziția uleiurilor volatile se găsesc și unele substanțe cu structură aromatică, care pe

lângă mirosul lor plăcut prezintă și proprietatea de a fi antrenabile cu vapori de apă. Din punct
de vedere biogenetic, uleiurile volatile sunt de origine terpenoidică sau fenil-propanică.
Componentele aromatice cuprind următoarele grupări funcționale:

 Aldehide: aldehida cinamică (scorțișoară);

 Fenoli: eugenol (scorțișoară, mărar);
 Alcooli: alcoolul cinamic (scorțișoară).2[2]

2
Kadhim, S. K; Al-Hamadani A. H., Al-Janabi, J. K. (2015). Genotyping and subgenotyping of Trichophyton
rubrum isolated from dermatophytosis in Iraqi patients using RFLPPCR. IOSR Journal of Pharmacy and
Biological Sciences, 10 (6): 61-67

8
 III. Aplicați ale uleiurilor volatile

De ce să folosim uleiurile volatile?

 Acționează rapid, puternic, direct la țintă, fiind adevărate esențe vegetale;
 Cresc rezistența la factorii nocivi din mediu și la epidermii;
 Acționează eficient asupra mai multor bacterii, fungi, paraziți și virusuri;
 Își păstrează acțiunea antimicrobiană chiar dacă sunt administrate repetat la aceeași
persoană;
 Influențează rapid bine-dispoziția și emoțiile;
 Sunt lipsite de reacții secundare dacă sunt administrate conform unei recomandări
medicale;
 Nu necesită administrare în doze mari;
 Sunt plăcute și au o aromă naturală, fără a conține aditivi chimici;
 Se administrează ușor.

Administrarea internă a uleiurilor volatile

În anumite afecțiuni, uleiurile volatile folosite intern sunt cel mai rapid remediu al
aromoterapiei și al fitoterapiei. Aceste afecțiuni sunt de cele mai multe ori cele infecțioase,
dezechilibre hormonale, dezechilibre psihice, boli cauzate de stres.
Utilizarea internă a uleiurilor volatile prezintă următoarele avantaje:

 Sunt rapide;
 Sunt puternice (un gram de ulei volatil este obținut din zeci sau sute de grame de
plantă, constituind un adevărat concentrat natural, eficient în doze mici, de ordinul a
câtorva picături); în anumite afecțiuni, de exemplu cistita, o combinație simplă de
uleiuri volatile (cimbru, busuioc, mentă) este mai eficientă de câteva ori decât
antibioticele de sinteză, care rămân adesea fără efect;
 Sunt bine asimilate de organism și nu necesită administrare în doze mari;
 Sunt simplu de administrat și manipulat;
 Datorită volatilității lor se răspândesc după administrare în întregul aparat digestiv și
căile respiratorii;
Precauții ce trebuie luate în cazul administrării pe cale internă a uleiurilor volatile:

 Doza trebuie strict respectată; aici putem aminti celebra afirmație a lui Paracelsus, și
anume: ,,totul este otravă, ceea ce contează este doza”. De exemplu menta, o plantă
aparent banală, supradozată produce moartea prin asfixie;
 Trebuie să ne asigurăm că nu avem reacții alergice la anumite uleiuri;
 Trebuie să avem grijă să verificăm daca uleiul este contrafăcut sau nu, deoarece pot
apărea fenomene nedorite, imediate sau manifestate în timp. Această metodă se
practica în Occident, ducând la numeroase accidente produse din cauza uleiurolor
contrafăcute și se maifestau prin iritații, hemoragii interne, tuburări digestive.
Administrarea de 3-4 ori pe zi a unui ulei volatil cu proprietăți antispetice
puternice (de exemplu pinul, cimbrul, busuiocul sau menta) conferă imunitate la
epidermiile de gripă.

9
Modul de administrare externă a uleiului volatil pur în aromaterapie

 Inhalații
Inhalațiile sunt foarte potrivite pentru tratarea problemelor respiratorii, a răcelilor, a gripei
și pentru pregătirea tenului în vederea unui tratament cosmetic.

Utilizări ale uleiurilor volatile

 Afecțiuni ale sistemului digestiv

a) În enterocolite și colici abdominali: ulei volatil de mentă (Aetheroleum Mentae), de

cimbru (Aetheroleum Thymi), de busuioc (Aetheroleum Basilici), de cuișoare
(Aetheroleum Caryophillarum);
b) În afecțiuni hepatice: ulei volatil de rosmarin (Aetheroleum Rosmarini), de mentă
(Aetheroleum Rosmarini), de mentă (Aetheroleum Mentae);
c) În litiaza biliară: ulei volatil de rosmarin (Aetheroleum Rosmarini).

 Afecțiuni ale sistemului uro-genital

a) Amenoree: ulei volatil de mentă, de cimbru, de busuioc;
b) Dismenoree: ulei volatil de anason (Aetheroleum Anisi), de rozmarin;

 Afecțiuni cardio-vasculare: ulei volatil de cimbru, de rozmarin

 Afecțiuni ale sistemului nervos central:

a) Sedative: ulei volatil de busuioc, de rozmarin;

b) Migrene ulei volatil de mentă;
c) Astenie: ulei volatil de cimbru, de scorțișoară (Aetheroleum Cinnamoni), de maghiran
(Aetheroleum Zingiberis), de busuioc.

 Afecțiuni ale căilor respiratorii și pulmonare: ulei volatil de anason (aetheroleum

Anisi), de cuișoare, de mentă, de cimbru.3[3]

3
Jayapsakasha, G.K., Chidambara, K.N., Chemical composition of volatile oil from Citrus limett acides and
their inhibition of colon cancer cell proliteration, Industrial crops and products, February 2013, p. 200-207;

10
 IV. Plante ce conțin uleiuri volatile
Anason

IV.1. Caracteristici
Rădăcina este pivotantă, relativ slab dezvoltată.
Tulpina este erectă, glabră, striată, ramificată în partea superioară, ramificațiile
terminîndu-se cu inflorescențe.
Frunzele sunt diferențiate după etaj; cele 2-3 frunze inferioare dispuse altern sunt
întregi, lung pețiolate, ovate, cu margine dințată; cele superioare de asemenea puține, sesile,
de 2-3 ori penat sectate, cu foliole liniar lanceolate.
Florile sunt dispuse în 7-15 umbele compuse, fără involucru, cu câte 5-15 flori, lipsite
de caliciu, 5 petale albe ciliate pe margine, în vârf cu un lobușor îndoit spre interior, lungi de
1-5 mm.
Fructele sunt diachene mărunte, ovoide, cu jumătățile greu separabile, cu câte 5 coaste
puțin proeminente, de culoare mai deschisă, cu gust dulceag. Acestea pot fi culese de la
sfârșitul lui august până la sfârșitul lui septembrie.
De la anason se folosesc în scop medicinal fructele – popular considerate şi numite
seminţe. Acestea au dimensiunea de 3-5 mm, o formã aproximativ ovoidalã, mai subţire la
unul din poli, au un miros caracteristic, plãcut, aromat. Fructele sunt folosite şi în industria
alimentarã ca aromatizant.
IV.1.1. Formarea uleiurilor volatile
Uleiurile volatile sunt produși ai metabolismului vegetal secundar, secretați de celule
specializate, de obicei amestecuri complexe de diverși constituenți chimici. Sunt repartizate în
diferite organe și depozitate în vacuole, pungi sau canale secretorii, papile și
peri glandulari, sub forma de lichide volatile, cu miros plăcut, aromat, mai rar ca substanțe
vâscoase sau cristalizate la temperatură ambiantă.
Aproape nu există organ din alcătuirea plantelor aromatice, în care, la diverse specii să
nu existe cantități mai mari sau mai mici de uleiuri volatile. Așa sunt rădăcinile de valeriană,
frunzele de labiate, florile de trandafir, fructele de citrice, semințele de migdale.

11
 Nu există sau încă nu se cunosc legi generale care să delimiteze modalități de
localizare ale uleiurilor volatile. Uleiurile volatile se formează mai devreme sau mai tarziu în
plante și se acumulează, uneori, în organele verzi în faza de creștere.
Trebuie, evident, să se țină seama, de faptul că plantele anuale nu au metabolism
identic cu cele perene. Mulți autori consideră că uleiurile volatile se formează
și se acumulează în anumite puncte precise ale organismului plantei, că de fapt, aparatul
secretor produce uleiul in situ și deci nu este un organ de rezervă. Locul de formare ar fi,
totodată, și locul de acumulare.

IV.1.2.Proprietăți fizico-chimice
Proprietăți fizice. Uleiurile volatile sunt substanțe lichide, foarte volatile, cu
mirosaromat, plăcut. Datorită tensiunii de vapori ridicate dau amestecuri azeotrope cu vaporii
de apă și care distilă la temperaturi mult mai joase. În general sunt incolore, dar există și
uleiuri volatile colorate: în roșiatic (uleiul volatil de scorțișoară), în albastru (uleiul volatil de
musețel), în verde (uleiul volatil de absint).
Fierb la temperaturi cuprinse între 150-300°C și sunt mai ușoare decât apa. Excepție
fac uleiurile de scorțisoară, migdale amare și cuișoare, care sunt mai grele decât apa. Sunt
substanțe care posedă activitate optică, cu indici de refracție caracteristici, cu vâscozitate
redusă, unele fiind foarte fluide (1). Sunt solubile în solvenți organici, în alcool, în uleiuri
fixe, insolubile în apă, solubile în soluția 60% de cloralhidrat, ele însele fiind buni solvent
lipofili.
Uleiurile volatile sunt substanțe inflamabile. Mirosul lor poate sa fie uneori iritant,
deși aromat, iar gustul arzător.
Uleiurile volatile penetrează prin învelișul cutanat. Fiind solubile în stratul lipidic al
pielii, ele traversează foarte repede straturile externe și intră rapid în sânge. Prin aplicarea lor
în doze mari pe pielea ș oarecilor sau a șobolanilor, ele provoacă imediat moartea acestora. În
doze mai mici, ele provoacă fenomene de depresie sau excitație.
În Farmacopeea Română ediția a X-a, uleiurile volatile sunt descrise ca lichide
limpezi, în majoritatea cazurilor, incolore sau colorate cu miros aromat, caracteristic de obicei
componentei principale și cu gust arzător. La temperaturi scăzute, anumite uleiuri volatile
depun cristale, care se redizolvă prin ușoară încălzire. La aer și lumină își modifică
proprietățile fizice.

12
 Proprietăți chimice. În funcție de componenții săi, fiecare ulei volatil
prezintă proprietăți chimice specifice. În general uleiurile volatile păstrate la lumină se
brunifică drept urmare a unor reacții de oxidare fotochimică. Oxidabilitatea lor se explică
prin existent dublelor legături precum și a funcțiilor oxidril și carbonil grefate pe catena sau
nucleul de bază. Ca urmare, unele din componentele uleiului trec cu ușurință în compuși de
condenser macromoleculari. Cu acidul sulfuric concentrat dau colorații intense.

IV.1.3.Compoziție chimică
Majoritatea uleiurilor volatile aparțin clasei terpenoidelor.
Pentru anumite particularități pe care le reprezintă fiecare substanță inclusă în această
grupă, toate se numesc terpenoide dar termenul de terpenă se acordă, în general, numai
compușilor cu 10 atomi de carbon.
O serie de terpenoide, cum sunt carotenoidele, acizii rezinici, acizii triterpenici sau
saponozidele, nu sunt incluse în grupul uleiurilor volatile datorită greutății moleculare mari, a
stării de agregare solide și deci a lipsei de volatilitate. Numai monoterpenele și unele
sescviterpene sunt constituente ale uleiurilor volatile. În afară de acesta, în
categoria uleiurilor volatile sunt incluse și o serie de combinații aromatice, antrenabile cu
vapori de apă, cu miros plăcut, cu origine biogenetică fie din acetilcoenzima A, dar și de
origine fenil- propanoica.
Așa este cazul timolului, eugenolului, anetolului.
Un fenomen des întalnit este faptul că, în timpul degradărilor metabolice din plantă,
sau de altă natură, o serie de compuși nu mai corespund denumirii de ulei volatil căci, prin
noile lor proprietăți se apropie de rezine și balsamuri Monoterpenele, compușii cei mai bine
reprezentați cantitativ în compoziția tuturor uleiurilor volatile, constituie produș i
secundari rezultați ca urmare a activității metabolismului secundar(1). Sunt combinații
cu 10 atomi de carbon în moleculă, alcătuite din următoarele grupări funcționale:
- hidrocarburi: aciclice (mircen, ocimen), monociclice (cimen), biciclice (pinen);
- alcooli: linalool (lavandă, coriandru), geraniol (portocal), farnesol (ylang-ylang),
mentol (mentă), borneol (rozmarin, pin);
- aldehide: citronelal (scorțișoară, lămâie, melisă);
- cetone: carvona (chimen, anason, mentă), camfora (camfor, scorțișoară, salvie),
mentona (mentă);4
- esteri: acetat de terpenil (pin), acetat de bornil (rozmarin);
4
Hădărugă, D., Hădărugă, N., Compuşi odoranţi şi aromatizanţi, Ed. Politehnică, Timişoara, 2003;

13
 - eteri: anetol (mărar, anason), apiol (pătrunjel);
- peroxizi: ascaridol;
- fenoli: timolul (cimbru), carvacrol (mentă, roiniță).[10]
IV.2. Uleiul de ANASON

Uleiurile volatile sunt produse ale regnului vegetal, caracterizate de o anumită

volatilitate, izolate din plante sau din diverse organe ale plantelor aromatice (folosind un
procedeu fizic), avand un miros agreabil, specific sursei vegetale din care provin.
Din punct de vedere al conținutului sunt amestecuri complexe de compuși chimici cu
structuri diferite, aflați în diverse stări de agregare (solidă sau lichidă), dizolvați unul în altul,
formând amestecuri omogene cu o aromă plăcută. Conțin în principal compuși terpenici
(hidrocarburi și derivați), alți compuși organici (hidrocarburi și derivați), carotenoide, flavone,
cumarine.
Uleiul de anason (Anisi aetheroleum) se obține prin distilarea cu vapori de apă a
fructelor mature de anason, are note de vârf specifice de lemn dulce și tonuri picante și se
poate combina cu alte uleiuri esențiale.5[5]

IV.2.1.Compoziția chimică
Cel mai important principiu activ al fructelor de anason este uleiul volatil (1,5-6%), al
cărui component principal este trans-anetolul (80-95%), responsabil pentru gustul și mirosul
produsului vegetal. Uleiul volatil mai conține metilchavicol sau estragol (1-2%), hidrocarburi
sescviterpenice (în special g-himachalen, cca 2%), mai puțin de 1% monoterpene (pinen,
mircen, felandren), aldehidă anisică (1,4%) și pseudoizoeugenil-2-metilbutirat (pana la 2%).
Expunerea la lumină și aer a uleiului volatil favorizează oxidarea anetolului, cu formarea unor
cantități sporite de aldehidă anisică, acid anisic, dianetol si dianisoină, care îi modifică
acțiunea farmacologică și constantele fizico-chimice, diminuându-i calitatea.
Anetolul – majoritar izomerul trans, se găsește in cantități mari în uleiul volatil de
anason (80-90%), fenicol (60%), anason stelat (>90%) și în cantități mici în uleiul de
terebentină (0,5-1,5%). Are miros ierbaceu, cald, de tip anisic cald, iar mirosul este dulce,
cald, ierbos. Este utilizat pe scară largă ca aromatizant pentru băuturi alcoolice (1400 ppm),
bomboane si biscuiți (340 ppm), guma de mestecat (1400 ppm), pastă de dinți.

5
Victor Preedy , Essential Oils in Food Preservation, Flavor and Safety, Chapter 22 ,Ed. Academic press,2015;

14
 Mircen – se găsește în uleiul volatil de
Myrcia acris, de anason și în alte uleiuri volatile în cantități mici, fiind unul din cei doi
terpeni aciclici (alǎturi de ocimen) hidrocarburi, care se gǎsesc în surse naturale. Se obţine
sintetic prin piroliza b-pinenului. Are miros plǎcut, dulce, balsamic, cu note citrice, eterate şi
nuanţe ierboase, rǎşinoase, cu tenacitate slabă si gust dulce, balsamic la conc.<10 ppm. Este
utilizat în compoziţiile aromatizante cu mirosuri sintetice, în diverse sinteze de derivaţi
terpenici şi aromatizarea uleiurilor volatile reconstituite.

Felandren - conţine în moleculǎ un atom de carbon optic activ, deci prezintǎ izomerie
opticǎ, enantiomerii sǎi fiind izolaţi din surse naturale diferite, astfel:
 Felandrenul dextrogir a fost izolat din uleiul de molurǎ (Foeniculum vulgare) şi
din uleiul de elemi-manila;
 Felandrenul levogir a fost izolat din uleiul de eucalipt (Eucalyptus amigdalina),
uleiul de fenicol, uleiul de anason şi uleiul de mǎrar.
Are miros plǎcut, citric, cu notǎ de piper şi mentǎ, cu tenacitate scǎzutǎ. Este utilizat în
aromatizarea uleiurilor volastile reconstituite, amestecuri aromatizante cu nuanţe citrice, a
amestecurilor condimentare (1-130 ppm) şi ca intermediar în sinteza altor compuşi cu
structurǎ terpenicǎ.

15
 Felandren

Pinen - cei doi izomeri sunt lichide cu puncte de fierbere ridicate (156°C a-pinenul şi
respectiv 162°C b-pinenul); sunt insolubile în apǎ, glicerinǎ şi propilenglicol; solubile în
etanol şi cloroform. Mirosul este caracteristic, de brad şi terebentinǎ. Este utilizat în
aromatizarea uleiurilor volatile reconstituite, în arome alimentare (16-160 ppm) şi compoziţii
condimentare (150 ppm), odorarea produselor industriale şi ca materii prime pentru sinteza
altor compuşi terpenici.

Eugenol – are un miros puternic, de cuişoare, cald, picant, iute. Gustul este iute,
condimentat. Este utilizat ca aromatizant în amestecuri condimentare (10-2000 ppm) şi ca
intermediar pentru sinteza industrialǎ a vanilinei.6[6]

6
C. Ali Jalil Obaid, Jawad K. Abood Al-Janabi, Wijdan Redtha Taj-Aldi Chemical Composition and Bioactivity
Characteristics of Pimpinella Anisum Essential Oil against Trichophyton rubrum , Article  in  Journal of Global
Pharma Technology , September 2017

16
 IV.3.Chimion

IV.3.1. Caracteristici

Chimionul cultivat este o plantă ierboasă, bienală, în anul I formează o rozetă de frunze, iar
în anul II tulpina floriferă. Rădăcina este pivotantă, cărnoasă, deschisă la culoare, groasă de
1,5 - 2 cm, adâncă (30 - 40 cm), puţin ramificată. Tulpina se formează numai în anul II, este
erectă, înaltă până la 100 cm, fistuloasă, muchiată, ramificată. Frunzele - în primul an, dispuse
în rozetă, sunt lung - peţiolate, 2-3 penat - sectate de 20 - 40 cm. - în anul II, frunzele
inferioare sunt lung-peţiolate, cu 6 - 12 perechi de segmente de ordinul I, iar cele superioare
sunt sesile, slab mucronate. Florile sunt alcătuite pe tipul 5 si sunt dispuse în umbele
compuse; Înflorirea - din aprilie până în iulie. Fructul este o diachenă formată din două
mericarpe libere. La maturitate prezintă miros aromat şi gust înţepător. Uleiul volatil este
acumulat în canale longitudinale dispuse în pereţii fructului, câte 6 canale în fiecare mericarp.
Semintele au 3 - 6 mm lungime şi până la 2 mm grosime, sunt uşor arcuite, înguste spre
capete, de culoare cenuşie - brună, cu 5 proeminenţe (coaste) evidente, de culoare mai
deschisă.

IV.3.2.Importanță

Se cultivă pentru fructele sale utilizate în industria alimentară şi in farmacie/ medicină.

Spontan se întâlneşte pretutindeni în Europa şi Asia. La noi apare în fâneţele umede din
regiunile de câmpie, până în cele subalpine, mai frecvent în flora regiunilor de deal şi
submontane. Este luat în cultură din timpuri străvechi si se găseşte în multe ţări europene:
Olanda, Belgia, Polonia, Germania, Rusia, Belgia, Olanda etc. şi în Egipt, produsul vegetal
provenind în principal din aceste ţări. În ţara noastră se cultivă mai mult în zona de dealuri cu
umiditate suficientă

IV.3.3. Materia primă şi compoziţia chimică.

De la chimion se folosesc fructele (Carvi fructus) care conţin ulei volatil, ulei gras, proteină şi
glucide. Când se solicită iarbă proaspătă (Carvi herba), aceasta se recoltează la 20 cm
deasupra nivelului solului. Conţinutul fructelor în ulei volatil variază după provenienţă şi
condiţiile de cultură, între 3 - 9 % .In ţara noastră, chimionul din flora spontană are 3,5 - 4 %
ulei volatil, iar cel din cultură 4,1 - 5,8 %. Conţinutul maxim în ulei volatil se găseşte în
fructele verzi (faza de lapte), iar pe măsura maturizării conţinutul de ulei volatil scade. S-a
constatat că la densitatea poate influenta continutul de ulei volatil. Componenţii uleiului
volatil variază în funcţie de provenienţă, climă, sol, modul de recoltare etc., determinând
gustul şi mirosul specific, respectiv calitatea acestuia. In uleiul volatil de chimion de
provenienţă românească s-a stabilit că cea mai mare parte este formată din compuşi oxigenaţi,
cum sunt cetonele şi alcoolii. În general, uleiul de chimion este format, în proporţie de 50 - 60
% din carvonă, urmată de limonen (cca. 40 %), Fructele de chimion, alături de uleiul volatil,
mai conţin 15 - 18% ulei gras, 20 - 25 % glucide, 18,9 - 25 % proteine şi 5 - 8 % cenuşă.
17
IV.3.4. Utilizări

Uleiul volatil de chimion are acţiune carminativă, stimulează secreţiile gastrointestinale,

calmează colicile intestinale şi fluidifică secreţiile bronşice. Este indicat în anorexii, în
dispepsii şi ca aromatizant, în pastele de dinţi etc.

Medicinale

Remediu pentru anumite afecţiuni, având efect antiseptic, digestiv, oftalmic, galactogog,
expectorant, stimulent, previne şi combate gripa, în special la copii. Utilizarea cea mai largă
ca ceai medicinal se bazează pe efectul carminativ, în special contra colicilor la sugari (infuzie
cu o linguriţă la cană) ducând la redirijarea în intestinul gros a microorganismelor care au
migrat în segmentele superioare ale tubului digestiv şi restabilirea echilibrului biologic.7[7]

V. PARTEA EXPERIMENTALĂ
7
Victor Preedy , Essential Oils in Food Preservation, Flavor and Safety, Chapter 42 ,Ed. Academic press,2015;

18
 STUDIUL COMPOZIȚIEI ULEIURILOR VOLATILE DIN SPECIILE ANASON

SI CHIMION

V.1.Obiectivele lucrării de licență

Cercetările experimentale făcute privind caracterizarea fitochimică a uleiurilor volatile
obținute din produse vegetale precum și rezultatele terapeutice și toxicolologice, au stabilit
compoziția și concentrația admisă a compușilor organici din uleiurile volatile care asigură
siguranța la utilizare a consumatorului.
Factorii variați care conduc la modicări calitative și cantitative ale compușilor din
uleiurile volatile (arealul de creștere, influența climatologică, timpul de recoltare, procedură
de păstrare sau uscare, subspecia, metoda de extracție și purificare, metode de analiză
calitativă și cantitavă) pot conduce la o compoziție chimică ușor variabilă.
Având în vedere acești parametri, obiectivele urmărite în partea experimentală a
lucrării de licență sunt următoarele:
1. Extracția uleiului volatil din două specii de plante odorante și anume Pimpinella
anisum L. și Carum carvi L si Nigella Stattiva .
 Metode extracție specifice utilizate:
- extracția cu instalația de antrenare cu vapori de apă;
- extracţia cu aparatul neoClevenger;
 Determinarea parametrilor fizico chimici specifici pentru uleiurile volatile;
 Determinarea pH-ului: metoda potențiometrică.

2. Identificarea compușilor terpenoidici din uleiurile volatile obținute în laborator

și din uleiuri volatile de la diverși producători;
 Metode spectrofotometrice – spectroscopia în UV – Vis.
3. Studiul proprietăților biochimice a uleiurilor volatile, prin:
 Determinarea activității antioxidante – metoda DPPH;
Metode de analiză specifice utilizate în obținerea rezultatelor de laborator

Pentru realizarea obiectivelor lucrării au fost necesare mai multe metode de obținere a
uleiurilor volatile și metode de analiză ale acestora, metode enumerate în cele ce urmează:

V.2.Metode de obținere a uleiurilor volatile

19
 Obținerea uleiurilor volatile se poate face folosind una din metodele clasice sau mai
nou prin metode moderne.
Obţinerea uleiurilor volatile prin metode clasice se bazează pe proprietăţile acestora, şi
anume: punctul de fierbere mai ridicat decât al apei, capacitatea de a se dizolva parţial în apă
şi afinitatea pentru grăsimi.8
Funcţie de aceste proprietăţi, metodele clasice sunt:
- hidrodistilarea;
- extracţia prin distilarea maceratului hidrolitic;
- extracţia prin metode mecanice;
- extracţia cu grăsimi (enfleureage);
- extracţia cu solvenţi volatili;
- adsorbţia pe materiale solide.
V.2.1.Hidrodistilarea

Hidrodistilarea se subîmparte în trei tipuri:

- distilarea cu apă;
- distilarea cu apă şi vapori de apă;
- distilarea cu vapori de apă.
Cele trei metode presupun un sistem cu două faze, iar diferenţa dintre metode constă
în manipularea produsului vegetal şi a presiunii folosite. Astfel, în toate cazurile apa este
vehiculul care produce antrenarea uleiului volatil spre condensator unde se răceşte şi trece în
separator unde este separată de uleiul volatil.9
Hidrodistilarea produsului vegetal implică trei procese fizico-chimice importante:
- hidrodifuzia;
- hidroliza;
- descompunerea datorită căldurii.
Hidrodifuzia, adică trecerea uleiului volatil prin membrana celulară în apă, este
influenţată în principal de următoarele aspecte:

8
Handa S.S., Khanuja S.P.S., Longo G., Rakesh D.D., Extraction technologies for medicinal and aromati
plants, International centre for science and high technology, Trieste, 2008;
9
Handa S.S., Khanuja S.P.S., Longo G., Rakesh D.D., Extraction technologies for medicinal and aromati
plants, International centre for science and high technology, Trieste, 2008;

20
  uleiul volatil nu poate traversa membrana celulară, dar în prezenţa apei acesta se
dizolvă parţial şi soluţia formată traversează membrana celulară prin osmoză ajungând la
suprafaţa produsului vegetal unde este transformată în vapori;
 viteza de vaporizare a uleiului volatil nu este influenţată de volatilitatea compuşilor
şi nici de punctul lor de fierbere ci de solubilitatea în apă a acestora. Astfel, constituienţii cu
punct de fierbere inalt dar mai solubili în apă distilă înaintea compuşilor cu puncte de fierbere
mai mici dar mai puţin solubili în apă;
 rata hidrodifuziei creşte cu creşterea gradului de mărunţire a produsului vegetal,
prin mărirea suprafeţei de contact.
Hidroliza reprezintă reacţia chimică dintre apă şi compuşii uleiului volatil, în principal
esterii, care în prezenţa apei şi a temperaturii ridicate, reacţionează cu apa cu formare de acizi
şi alcooli.
Totuşi reacţiile nu sunt complete, iar la echilibru concentraţia compuşilor poate fi
exprimată prin relaţia:
K = (alcool) x (acid) / (ester) x (apă)
Cantitatea de alcooli şi acizi creşte cu creşterea cantităţii de apă, rezultând o
descreştere a cantităţii de ulei volatil.
Totodată, reacţia de hidroliză este dependentă de timp, acesta constituind un
dezavantaj major al distilării cu apă.
Efectul căldurii este concretizat prin descompunerea compuşilor uleiului volatil care
sunt termolabili. Pentru a obţine un ulei volatil de calitate, hidrodistilarea trebuie să se
desfăşoare la temperatură cât mai joasă posibil. Astfel, temperatura la distilarea cu aburi este
determinată în întregime de presiune, în timp ce la distilarea cu apă sau la distilarea cu apă şi
vapori, presiunea de operare este cea atmosferică.
În concluzie, aceste procese acţionează separat sau împreună influenţându-se reciproc
şi determinând calitatea şi cantitatea uleiului volatil. Astfel rata difuziei creşte cu temperatura
datorită facilitării solubilităţii uleiului volatil în apă, dar în acelaşi timp, efectul nedorit al
hidrolizei, creşte şi el. Totuşi, este posibilă obţinerea de ulei volatil corespunzător calitativ şi
cantitativ, prin:
- menţinerea temperaturii cât mai scăzută posibil;
- folosirea unei cantităţi cât mai mici de apă, în cazul distilării cu vapori;
- mărunţirea produsului vegetal.

21
 Tipurile de hidrodistilare

Există trei tipuri de hidrodistilare folosite pentru izolarea uleiului volatil din produsul
vegetal: distilarea cu apă, distilarea cu apă şi vapori de apă şi distilarea directă cu vapori de
apă.10
a. Distilarea cu apă (antrenarea la foc direct)
În această metodă, caracteristic este contactul direct al produsului vegetal cu apa, prin
imersarea acestuia în apă. De aceea, când fierberea se face la foc direct, trebuie luate măsuri
pentru a nu supraîncălzi produsul vegetal. Deasemeni produsele vegetale care conţin
mugilagii trebuie fin pulverizate în prealabil, şi apoi dispersate în apă.11
Aparatul recomandat pentru acest tip de hidrodistilare este sistemul de distilare tip
Neo Clevenger.

Figura Instalație de distilare tip Neo Clevenger

Metoda prezintă unele avantajele și deasemeni unele dezavantaje precum:

Avantaje:
 permite penetrarea peretelui celular în totalitate la toate părţile plantei ceea ce nu se
poate la distilarea cu vapori de apă;
 este ieftină;
 uşor de manevrat fără să necesite aparatură complicată sau personal numeros, de
aceea este mult folosită de producătorii tradiţionali.

10
Handa S.S., Khanuja S.P.S., Longo G., Rakesh D.D., Extraction technologies for medicinal and aromati
plants, International centre for science and high technology, Trieste, 2008;
11
Handa S.S., Khanuja S.P.S., Longo G., Rakesh D.D., Extraction technologies for medicinal and aromati
plants, International centre for science and high technology, Trieste, 2008;

22
 Dezavantaje:
 extracţia completă nu este posibilă (dezavantaj principal);
 unii compuşi, ca esterii, sunt sensibili la hidroliză (datorită imposibilităţii
controlului cantităţii de apă), iar alţii, ca monoterpenele aciclice şi aldehidele sunt susceptibile
la polimerizare (datorită conductivităţii termice a pereţilor vasului); adesea pH-ul apei scade
în timpul distilării facilitând reacţiile hidrolitice;
 compuşii oxigenaţi, ca fenolii, au tendinţa de a se dizolva în apă, deci nu vor fi
comple recuperaţi prin distilare;
 timp de operare mai mare pentru a obţine cantitativ ulei volatil faţă de celelalte
două tipuri de hidrodistilare;
 consum mare de produs vegetal şi combustibil.
Pentru aceste motive distilarea cu apă se utilizează numai când produsul vegetal, prin
natura lui, nu poate fi prelucrat prin alte tipuri de hidrodistilare.
b. Distilarea cu apă şi vapori de apă (antrenarea în curent de vapori)
Metoda presupune suspendarea produsului vegetal pe un suport perforat în interiorul
vasului cu apă, astfel încât acesta să nu vină în contact direct cu apa la fierbere. Aburul poate
fi generat şi într-un recipient separat şi apoi condus în vasul cu produsul vegetal.12
Echipamentul este similar celui folosit la distilarea cu apă, de aceea şi această metodă
este mult utilizată de producătorii tradiţionali.
Pentru a controla pierderile de compuşi oxigenaţi dizolvaţi (mai ales fenolii), se poate
ataşa un tub suplimentar care recirculă apa, procedeu numit cohobaţie. Acest procedeu poate
fi folosit şi la distilarea cu apă (dezavantaj: prin recircularea apei se prelungeşte timpul de
contact al compuşilor dizolvaţi cu temperatura crescută, ceea ce creşte şansele degradării
hidrolitice, această practică fiind recomandată numai dacă temperatura nu depăşeşte 100 0C).
Avantaje, faţă de distilarea cu apă:
 se obţine o cantitate mai mare de ulei volatil;
 compuşii uleiului volatil sunt mai puţin susceptibili la hidroliză şi polimerizare;
 prin controlul refluxului se minimizează pierderea compuşilor polari;
 se obţine un ulei volatil calitativ şi reproductibil;
 metodă mai eficientăenergetic deoarece este mai rapidă.
Dezavantaje:

12
Handa S.S., Khanuja S.P.S., Longo G., Rakesh D.D., Extraction technologies for medicinal and aromati
plants, International centre for science and high technology, Trieste, 2008;

23
  datorită presiunii scăzute a aburului, uleiurile volatile cu intervale ale punctelor de
fierbere ridicate necesită cantitate mai mare de vapori conducând la creşterea duratei de
distilare;
 produsul vegetal devine ud, ceea ce încetineşte distilarea;
 pentru a evita contactul direct al produsului vegetal cu apa la fierbere se utilizează
un deflector (dispozitiv care modifică direcţia curentului de apă).

c. Distilarea direct cu vapori de apă

Procedeul foloseşte un generator de vapori de apă, dispus separat şi conectat la
distilator. Aparatul de distilare se prezintă ca în tehnicile anterioare, iar produsul vegetal este
suspendat pe un suport perforat în distilator.13
Avantaje:
 cantitatea necesară de vapori poate fi controlată;
 previne descompunerea termică a compuşilor (produsul vegetal nu este încălzit la
temperatură mai mare de 1000 C);
 este procedeul cel mai utilizat în industrie pentru obţinerea pe scară largă de uleiuri
volatile, superior celorlalte metode, prin calitate şi cantitate.
Dezavantaje:
 necesită capital crescut pentru iniţierea producţiei faţă de celelalte două procedee.
O variantă a antrenării cu abur direct este antrenarea cu abur sub presiune, unde
aburul este introdus în antrenor la o presiune mai mare decât cea atmosferică, nedepăşindu-se
0,25MPa.
Utilajele sunt dotate cu supapă de siguranţă şi manometru iar condensatorul este
dimensionat pentru un debit mai mare de vapori.
Deşi acest procedeu prezintă unele avantaje, cum ar fi scurtarea timpului de antrenare,
extracţia avansată a uleiului volatil, inclusiv a componenţilor mai greu antrenabili şi economie
de energie, aplicarea lui este limitată la anumite tipuri de uleiuri, foarte stabile termic. Este
cazul uleiurilor sărace în monoterpenoide dar bogate în sesquiterpenoide, cum ar fi uleiurile
din scoarţă, rădăcini si anumite ierburi uscate.
Antrenarea la presiune redusă este o variantă a antrenării în curent de vapori cu abur
indirect. În sistem se realizează un vid slab de ordinul a câtorva sute de mmHg, care face ca

13
Handa S.S., Khanuja S.P.S., Longo G., Rakesh D.D., Extraction technologies for medicinal and aromati
plants, International centre for science and high technology, Trieste, 2008;

24
apa din antrenor să se vaporizeze la temperatură inferioară temperaturii normale de fierbere.
Depresiunea din vasul de antrenare se corelează cu natura produsului vegetal prelucrat.
Avantaje:
 economie de energie;
 antrenarea are loc fără contact cu aerul, evitându-se procesele oxidative;
 puritate mai mare a uleiului volatil deoarece unele substanţe (cumarine,
furanocumarine, flavonozide) care la presiune normlă au puncte de fierbere apropiate de cele
ale componentelor uleiului volatil, nu sunt antrenate;
 separarea integrală a acelor componenţi ai uleiului volatil care la presiune normală
suferă descompuneri parţiale sau totale.

Extracţia prin distilarea maceratului hidrolitic

Pentru obţinerea compuşilor volatili care sunt agliconii unor glicozide, produsul
vegetal este iniţial supus macerării în apă caldă pentru ca precursorii glicozidici, sub acţiunea
enzimelor corespunzătoare, să elibereze compusul volatil.14[8]

V.3. Metode moderne de obținere a uleiurilor volatile

Faţa de metodele tradiţionale care sunt utilizate pentru obţinerea de uleiuri volatile în
scop comercial, metodele moderne se folosesc pentru micro- analiză şi mai puţin pentru
comerţ cu excepţia uleiurilor volatile care se doresc a fi cu toate componentele nealterate
termic.15[9]
Printre aceste tehnici se pot enumera:
 hidrodistilarea asistată de microunde;
 hidrodistilarea asistată de microunde şi gravitaţie;
 hidrodistilarea asistată de microunde cuplată cu microextracţia în fază solidă;
 hidrodistilare asistată ohmic;
 hidrodistilare cuplată cu microextracţia cu solvent prin dop;
 microdistilare cu vapori cuplată cu micoextracţie în fază solidă;
 microdistilare;
 extracţia cu gaze lichefiate şi lichide supercritice;
14
Handa S.S., Khanuja S.P.S., Longo G., Rakesh D.D., Extraction technologies for medicinal and aromati
plants, International centre for science and high technology, Trieste, 2008;
15
Vian M.A., Fernandez X., Visinoni F., Chemat F., Microwave hydrodiffusion and gravity, a new technique for
extraction of essential oils, Journal of Chromatography A, 1190:14-17, 2008;

25
 V.4.Metoda spectrofotometrică de analiză UV-Vis

Spectrofotometria de absorbţie se bazează pe proprietatea substanţelor de a absorbi

selectiv radiaţiile electromagnetice. Aceasta metodă este folosită pentru identificare,
determinarea purităţii şi dozare.
Spectrele de absorbţie se obţin la trecerea unui fascicul de radiaţii continue prin
substanţa de analizat care poate absorbi o parte din energia acestuia. Cantitatea de energie
absorbită este funcţie de structura şi de numarul moleculelor şi atomilor substanţei cu care
interacţionează fasciculul de radiaţii.
În funcţie de domeniile spectrale în care are loc absorbţia luminii se deosebesc:
spectrofotometria în ultraviolet (185-400 nm), spectrofotometria în vizibil (400-800 nm),
spectrofotometria în infraroşu (peste 800 nm).
Spectrele de absorbtie in domeniul UV-VIS, numite si spectre electronice, se datoresc
tranziţiilor dintre nivelele energetice ale stărilor electronice ale moleculelor.
Spectrele de absorbţie în domeniul IR se datoresc tranziţiilor de rotaţie, de vibraţie şi
de rotaţie-vibraţie ale moleculelor.
Principiul metodei pentru spectrofotometria în UV-VIS
Analiza spectrofotometrică în UV-VIS se bazează pe măsurarea luminii absorbite
atunci când este respectată legea Bouguer-Lambert-Beer, care stabileşte relaţia dintre lumina
absorbită, structura şi concentraţia în substanţa de analizat a soluţiei şi grosimea stratului
absorbant, pentru o anumită lungime de undă, exprimată în nanometri. 16
I = I0 ∙ 10- Ɛcl , unde:

I = intensitatea luminii transmise;

I0 = intensitatea luminii incidente;
Ɛ = constanta caracteristica fiecarei substante;

c = concentratia in substanta de analizat a solutiei (% m/V);

l = grosimea statului absorbant (cm).
Absorbanţa (A) (densitatea optica, extinctia) unei soluţii este logaritmul zecimal al
inversului transmitanţei (T) (transmisiei) respectiv logaritmul zecimal al raportului dintre
intensitatea luminii incidente (I0) si intensitatea luminii transmise (I) şi este proporţională
cu concentraţia în substanţa de analizat a soluţiei (c) şi cu grosimea stratului absorbant (l).

16
Dinica R., Georgescu M., Chimie organica, Ed. Fundatiei Universitare “Dunarea de Jos”, Galati, 2008;

26
 A = log 1/T = log I0/I = Ɛcl

Transmitanţa (T) (transmisia) este raportul dintre intensitatea luminii transmise (I) şi
intensitatea luminii incidente (I0).
T = I/I0
Absorbtivitatea (a) este raportul dintre absorbanţa soluţiei substanţei de analizat (A) şi
produsul dintre concentraţia soluţiei substanţei de analizat (c) exprimată în grame pe litru
şi grosimea stratului absorbant (l) (cm).
a = A/c∙l
Absorbtivitatea molara (Ɛ) (coeficient molar de extincţie) este o masură a absorbţiei
luminii la o anumită lungime de undă, într-un strat cu grosimea de 1 cm al soluţiei
substanţei de analizat cu concentraţia de 1 mol/L. Absorbtivitatea molară este
independentă de concentraţia în substanţa de analizat a soluţiei şi variază cu lungimea
de undă.
Ɛ = a∙M

în care:
Ɛ = absobtivitatea molară;

a = absobtivitatea soluţiei substanţei de analizat;

M = masa moleculară a substanţei de analizat.
Spectrele de absorbţie în UV şi VIZ se obţin grafic prin reprezentarea absorbanţei sau a
transmitanţei în funcţie de lungimea de undă.
Spectrofotometrul de absorbţie în ultraviolet şi vizibil se compune din: sursa de radiaţii,
monocromatorul, suportul pentru cuve, detectorul, amplificatorul şi înregistratorul.
Pentru determinări se folosesc două cuve identice: una în care se introduce soluţia
substanţei de analizat şi una în care se introduce lichidul de compensare constitiut din
solventul sau amestecul de solvenţi şi reactivi folosiţi la prepararea soluţiei probă.
Concentraţiile soluţiilor se aleg astfel încât valorile absorbanţelor să fie cuprinse între 0,30
şi 0,70, când se obţine o precizie satisfăcătoare a determinărilor.
Solventul folosit pentru soluţiile probelor nu trebuie să absoarbă în regiunea spectrală
în care absorb şi compuşii prebelor, adică să fie incolori ; în acest sens principalii solvenţi
recomandaţi pentru spectrofotometria în UV-VIZ sunt: apa, metanol, etanol, cloroform,
benzen, toluen, xilen, hexan, ciclohexan, dietiletilen.

27
 În această lucrare analizaspectrală și determinareaactivității antioxidante a uleiurilor
volatile obținute în laborator s - a realizat cu spectofotometrul UV-Vis Double Beam PC 8
Scanning Autocell, UVD-3200, Labomed, Inc., U.S.A.

Figura Spectofotometrul UV-Vis Double Beam PC 8 Scanning Autocell, Model UVD-3200

V.5. Determinarea activității antioxidante

Alterările structurale și funcționale produse de radicalii liberi, denumite generic stres

oxidativ, determină declanșarea unor procese adaptative normale sau patologice.
Stabilirea mecanisului formării radicalilor liberi și a modului lor de acțiune a facilitat
crearea unor modalități de prevenire a reacțiilor de oxidare din alimente, medicamente,
produse cosmetice,etc. Descifrarea rolului speciilor reactive ale oxigenului și azotului în
declanșarea unor boli degenerative (cancer, diabet, boli cardiovasculare) și neuro-
degenerative (maladia Alzheimer și Parkinson, scleroza multiplă) crează premisele prevenției
și remedierii acestora prin intermediul antioxidanților.
Antioxidanții sunt substanțe ce se opun oxidării sau inhibă reacțiile inițiate de oxigen
sau de speciile reactive ale acestuia.
Acţiunea antioxidantă a uleiurilor de tuberoză și iasomie este demonstrată prin
capacitatea acestora de a dona atomi de hidrogen sau electroni şi a fost măsurată utilizând
radicalul 2,2-difenil-1-picrilhidrazil (DPPH*).17

Principiul metodei:
Constă în măsurarea spectrofotometrică a schimbului de culoare, de la violet la
incolor, a soluţiei metanolice de DPPH şi calcularea capacităţii de a anihila radicalii liberi de

17
Conform metodei descrise de Bozin, Mimica-Dukic, Samojlik, Goran și Igic, 2008

28
oxigen (RSC – radical scavenging capacity), care se exprimă procentual, conform ecuaţiei
următoare:
Ablanc  Aproba
RSC (%)  100 
Ablanc

Modul de lucru:
Pregătirea probei de analizat: 10 μL de probă se amestecă cu 25 μL soluţie reactiv
Folin Ciocalteu, se lasă la întuneric 5 minute placa .După 5 minute scoatem,adăugăm 25 μL
Na2CO3 și adăugăm 140 μL apă distilată ,după care se lasă la întuneric 30 de minute
Pregătirea blancului: 10 μL probă cu 10 μL Na2CO3 si apa distilata 165 μL.
Absorbanţa se citeste la lungimea de undă de 515 nm şi se calculează capacitatea
antioxidantă.

V.6. REZULTATE ȘI DISCUȚII

Metode de obținere a uleiurilor volatile

Metodele de extracție a uleiului volatil utilizate în realizarea obiective lor propuse au
fost distilarea cu vapori de apă .
Astfel s-au supus analizei 100 g semințe de anason cumpărate din comerț , 100 g
seminte de chimion alb și 100 g seminte de chimion negru s-a obținut prin metoda de
antrenare cu vapori de apă 450 mL de apa de anason , 450 mL de apa de chimon si 450 mL de
apa de chimion negru și 0,6 mL ulei volatil de anason, 1,1 mL de ulei volatil de chimion alb
respectiv 1 mL ulei volatil de chimion negru . Instalația tip Neo Clavenger folosită în
laborator pentru obținerea uleiurilor volatile din cele 3 probe este ilustrată în figura 1.

29
 Figura 1 Instalația tip Neo Clavenger pentru obținerea uleiurilor volatile din probe

Tabelul 1 Randamentul de extracție a uleiurilor volatile

Nr.crt. Produsul Cantitatea Volumul de apă Volumul de ulei Randamentul de
vegetal supus de produs aromatică, volatil , extracție,
extracției vegetal, (g) (mL) (mL) (%)

1. Pimpinella 100 250 0,5 0,5

anisum L
2. Carum carvi 100 250 1,1 1,1
L
3.  Nigella 100 250 1 1
sativa

30
 Repartiția procentuală comparativă a randamentului de extracție este ilustrată în figura
1.2.

Randamentul de extracție , %
1.2

0.8
Randamentul de extracție , %
0.6

0.4

0.2

0
Pimpinella anisum L Carum carvi L Nigella sativa

Figura 1.2 Randamentul de extracție a uleiurilor volatile din cele două probe

În figura 1.2 se observă că randamentul de extracție al uleiului volatil din cele trei
probe studiate prin metoda de extracție cu vapori de apă, cel mai mic a fost la Pimpinella
anisum L.
Determinarea spectrofotometrica a uleiurilor
Au fost trasate spectrele UV-Vis ale uleiurilor volatile obținute în laborator
comparativ cu un standard, linalolul, terpenoidul, prezent în toate uleiurile analizate. Din
analiza spectrelor se reparca prezența maximelor standardului în toate uleiurile volatile.
Spectrele sunt redate mai jos:

Figura Spectrul UV-Vis al uleiului de Nigella sativa

No. P/V Wavelength(nm) Abs Comment
1 Peak 222,00 2,830

31
 Figura Spectrul UV-Vis al uleiului de Carum carvi L
No. P/V Wavelength(nm) Abs Comment
1 Peak 266,00 1,528
2 Peak 220,00 2,822

Figura Spectrul UV-Vis al uleiului de Pimpinella anisum L

No. P/V Wavelength(nm) Abs Comment
1 Peak 664.00 0.072
2 Peak 330.00 0.882
3 Peak 266.00 1.545
4 Peak 222.00 2.800

32
 Figura 4.12 Spectrul UV-Vis a linalolului
No. P/V Wavelength(nm) Abs Comment
Peak 220.00 2.496

Determinarea activității antioxidante utilizând radicalul 2,2-difenil-1-

picrilhidrazil (DPPH)
Capacitatea de a anihila radicalii (RSC – radical scavenging capacity), exprimată ca
procent, s-a calculat utilizând următoarea ecuație:

A
b
l
ancApr
ob
a
R
S
C(
% 
)10
0
A
bl
anc

unde: Ablanc = absorbanța probei martor, citită la 515 nm;

Aprobă = absorbanța extractelor din semințele de Pimpinella anisum L,Carum Carvi L,
Nigella sativa , citite la 515 nm.

Această determinare spectrofotometrică a condus la rezutatele prezentate în tabel.

33
Tabelul nr. Determinarea activității antioxidante a probelor analizate prin metoda cu DPPH
Nr. Proba analizată Codul Absorbanța, RSC, %
crt. λ = 515nm
1. Carum carvi L PaL 0,024 81,95

2. Pimpinella anisum L CcL 0,047 64,66

3.  Nigella sativa Ns 0,055 56,64

Figura Graficul activității antioxidante a probelor analizate prin metoda DPPH

RSC %
90

80

70

60

50 RSC %

40

30

20

10

0
Carum Carvi L Pimpinella anisium L Nigela Stativa

Din figura se observă că toate uleiurile au activitate antioxidantă de peste 50%, uleiul
de Carum carvi L având o activitate antioxidantă peste 80% în timp ce uleiul de Pimpinella
anisum L respectiv de Nigella sativa au o activitate antioxidantă mai mică.

34
 CONCLUZII

 Metoda de extracție folosită pentru obținerea uleiului volatil din plantele studiate a
avut la bază antrenarea cu vapori de apă
 Au fost înregistrate randamente de extracție bune, rezultatele obținute fiind
comparabile cu datele din literatură;
 Spectrele UV-Vis înregistrate au identificat prezența compușilor terpenoidici în toate
probele analizate și anume în principal linalolul. Deasemeni au fost identificați și alți
compuși pe baza lungimilor de undă și a absorbanțelor înregistrate cum ar fi
eugenolul.
 Cea mai mare activitate antioxidantă a fost înregistrată pentru uleiul de Carum carvi L
, având un procent de inhibare al radicalilor liberi de în timp ce probele Pimpinella
anisum L respectiv de Nigella sativa a avut o activitate antioxidantă mai mică dar
apreciabilă de și respectiv; rezultatele obținute indică faptul că uleiurile obținute în
laborator au o activitate antioxidantă bună, inhibând cu un procent de peste 50%
radicalii liberi, datele fiind comparabile cu cele din literatură.

35
 BIBLIOGRAFIE

[1] Dinica R., Georgescu M., Furdui B., Chimie organica,Notiuni teoretice si practice
Ed. Universități “Dunarea de Jos”, Galati, 2008;
[2] Kadhim, S. K; Al-Hamadani A. H., Al-Janabi, J. K. (2015). Genotyping and
subgenotyping of Trichophyton rubrum isolated from dermatophytosis in Iraqi patients
using RFLPPCR. IOSR Journal of Pharmacy and Biological Sciences, 10 (6): 61-67
[3] Jayapsakasha, G.K., Chidambara, K.N., Chemical composition of volatile oil from
Citrus limett acides and their inhibition of colon cancer cell proliteration, Industrial crops
and products, February 2013, p. 200-207;
[4] Hădărugă, D., Hădărugă, N., Compuşi odoranţi şi aromatizanţi, Ed. Politehnică,
Timişoara, 2003;
[5] Victor Preedy , Essential Oils in Food Preservation, Flavor and Safety, Chapter 22 ,Ed.
Academic press,2015;
[6]C. Ali Jalil Obaid, Jawad K. Abood Al-Janabi, Wijdan Redtha Taj-Aldi Chemical
Composition and Bioactivity Characteristics of Pimpinella Anisum Essential Oil against
Trichophyton rubrum , Article  in  Journal of Global Pharma Technology , September
2017

[7] Victor Preedy , Essential Oils in Food Preservation, Flavor and Safety, Chapter 42
,Ed. Academic press,2015;
[8] Handa S.S., Khanuja S.P.S., Longo G., Rakesh D.D., Extraction technologies for
medicinal and aromati plants, International centre for science and high technology,
Trieste, 2008;
[9] Vian M.A., Fernandez X., Visinoni F., Chemat F., Microwave hydrodiffusion and
gravity, a new technique for extraction of essential oils, Journal of Chromatography A,
1190:14-17, 2008;
[10] Carta uleiurilor volatile, online URL: http://www.scribd.com/doc/127026112/Carta-
Uleiurilor-Volatile

36