Sunteți pe pagina 1din 2

UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA


CATEDRA DE TEOLOGIE SISTEMATICA
Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă

Master, Teologie şi Cultură,

Spiritualitatea monahală în secolele IV-VI

PROGRAMA CURSULUI: Master,Teologie şi Cultură, anul II,


Spiritualitatea monahală în secolele IV-VI în răsăritul creştin, 28 de cursuri, 2 ore/sap.,
două semestre, 28 de cursuri, total - 56 de ore.

FINALITAŢI ŞI OBIECTIVE:
Cursul cuprinde prelegeri şi seminarii privind începuturile monahismului creştin în
Occident,organizarea şi scopul vieţii monahale.Toate vor fi elaborate, pe cît posibil, pe
baza surselor originale şi literatura de specialitate. Se vor studia operele marilor
intemeietori de comunităţi monahale,contribuţia acestora la evoluţia gîndirii teologice şi
a literaturii ascetice occidentale.Obiectivul cursului va fi cunoaşterea mai amănunţită de
către masterand a spiritului monahal,aşa cum a fost el gîndit şi trăit de marii reprezentanţi
ai monahismului creştin occidental. In egală măsură,se urmăreşte deprinderea
masterandului cu textele-sursă care constituie izvorul de inspiraţie ala vieţii monahale din
ziua de azi.

OBIECTIVE SPECIFICE: familiarizarea viitorului preot cu spiritul marilor asceţi


creştini din primele secole.
MODALITĂŢI DE REALIZARE: prin cursuri(28) şi seminarii(28)

EVALUAREA MASTERANZILOR: prin lucrări de seminar, dezbateri pe baza


bibliografiei prezentate şi pe baza cursurilor, examinare în cadrul sesiunilor de examen.

TEMATICA CURSURILOR:

SEMESTRUL I

Prelegerile primului semestru vor începe cu prezentarea primelor forme de


monahism feminine, în Răsărit şi Apus. Despre monahismul feminine din primele secole
nu se cunosc multe amănunte,dar el s-a organizat înaintea organizării monahismului
masculine.Există personalităţi remarcabile în cadrul monahismului feminine. Există
personalităţi representative ale monahismului feminine primar,adevărat eroine ale vieţii
ascetice.Vor fi prezentate personalităţi feminine din Egipt, Palestina, Siria, Capadocia,
Roma, Galia. Se vor prezenta primele forme de monahism masculine şi feminine din
Roma ( Marcella, Melania,Eustochia,Melania cea Tânără, Sf. Atanasie, Ieronim) şi
Galia., cu centrele Tours, Arles, Marsilia, Lerins şi cu personalităţile care au marcat
aceste centre (Martin, Gregoire, Cezar, Sf. Ioan Casian, Honorat etc.)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA: Operele marilor întemeietori de obşti monahale din


Occident din col.Patrologia Latina; Mariella Carpinello, Donnees a Dieu, Abbeye de
Bellefontaine,2001; Vincent Desprez, Le monachisme primitif Abb.de
Bellfontaine,1988,Regles monastiques d’Occident,IV-VIe siecles d’Augustin au
Ferreol,Bellfontaine,1980; St.Honorat fondateur de Lerins et eveque d’Arles, Abb.de
Bellefontaine,1995; Saint Colomban, Regles et Penitentiels Monastiques, Abb.de
Bellefontaine,1989; Ivan Gobry, Histoire du monachisme occidentale, 3 vol.; Adalbert de
Vaugue, Histoire litteraire du mouvement monastique ,primele 4 vol.; P.Antin, Le
Monchiseme selon saint Jerome, Paris,1947;J.Biane, Les origines du Monchisme en
Occident, 3 vol.multicopies,paris,1990; P.Cousin, Precis d’Histoire monastique
,Tournai,1956; J.Duhr, Apercus sur l’Espagne chretienne du IVe siecle, Paris
1934;J.Heuclin, Aux origines monastiques de la Gaule du Nord,Lille,1988; M.Pacaut,
Les Ordes monastiques et religieux au Moyen Age,paris,1970; L.Pietri, La ville de Tours
du IVe siecle, Naissance d’une cite chretienne, Rome, 1983.

Pr. Prof. Dr.Vasile Răducă

S-ar putea să vă placă și