Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Seducția Ascunsă
Când Părinții Fac Din Copiii Lor Parteneri
Dr. Kenneth M. Adams
1
Ce este seducția ascunsă?
Atâta timp cât copilului interior nu îi este permis să conștientizeze ce i
s-a întâmplat, o parte din viața sa emoțională va rămâne paralizată… toate
apelurile la iubire, solidaritate și compasiune vor fi inutile.
— Alice Miller, For Your Own Good
Tom a ajuns acasă după o zi lungă la birou și aștepta cu nerăbdare să
ia cina liniștită, intimă, pe care el și soția sa o plănuiseră. Telefonul a sunat.
Era mama lui. „Acum ce mai este?” - se gândea. În continuare a ascultat-o
cum i-a descris evenimentele petrecute în ziua respectivă. În cele din urmă, a
început să discute despre cât de singură și nefericită se simte cu tatăl lui. În
acel moment Tom a simțit cum furia lui dă în clocot, dar a rămas paralizat de
vinovăție. El a căutat o scăpare din tirada ei, cumva să se scuze politicos și
să-și mănânce cina, îndelung așteptată.
Cum pot trece de acest moment? Tom s-a gândit în timp ce mama lui
continua să-și descrie sentimentele de nemulțumire față de tatăl său.
Nerăbdător și indignat, făcea pași prin casă în speranța că mama lui va
închide telefonul. Când i-a spus: „Nu știu ce m-aș face dacă nu te-aș avea pe
tine. Mi-aș dori ca tatăl tău să mă asculte așa cum faci tu”, Tom nu a mai
rezistat. A închis fără niciun cuvânt și a aruncat telefonul pe podea, cu furie.
Cu ochii înăbușiți de lacrimi, a țipat către soția sa: „Nu vreau să știu despre
problemele ei personale! Urăsc asta, dar nu știu ce să fac.” Așa cum se
întâmplase de atâtea ori, seara lui Tom împreună cu soția sa fusese distrusă.
În calitate de terapeut, am învățat că povestea lui Tom nu este unică.
Frecvent, aud comentarii de genul: „Nu pot să suport atunci când tata încă îmi
spune cât de mult își iubește ,micuța prințesă‘ ” sau „aș dori ca mama să
nu-mi mai spună despre singurătatea ei; nu este treaba mea” sau „știu că
tata nu face intenționat asta, dar mă simt ciudat când pare atât de preocupat
de felul în care mă îmbrac și devine gelos când ies cu bărbați.”
Lista este interminabilă, dar tema este aceeași: un sentiment invaziv de
încălcare și depășire a barierelor psihologice. Aceste încălcări se fac de
obicei în numele iubirii și grijii față de copil.
Nu există o legătură de iubire sau de grijă într-o relație strânsă
părinte-copil atunci când aceasta servește nevoilor și sentimentelor părintelui
și nu ale copilului. „Legătura strânsă” cu părinții, în special cu părintele de sex
opus, nu este o sursă de confort așa cum pare. Este o relație în care individul,
atât în copilărie, cât și mai târziu ca adult, se simte în mod tăcut sedus de
părinte. Sentimentele de apreciere și recunoștință nu predomină în aceste
relații „apropiate”. În schimb, ele sunt o sursă de confuzie și furie progresivă.
În cadrul prelegerilor mele despre acest subiect, unii participanți sunt
destul de vocali în reacția lor. Aceștia își exprimă ușurarea și abia atunci
înțeleg de ce uneori urăsc cu mânie același părinte care i-a iubit întotdeauna
„atât de mult”. Unii sunt amorțiți pe scaunele lor și nu pot vorbi, în timp ce alții
abia așteaptă să plece. Câțiva părinți curajoși vorbesc, sugerând că abia
acum încep să înțeleagă de ce fiii sau fiicele lor au probleme în relații.
Alții ascultă prelegerile și insistă că nu există nimic rău în relația lor
strânsă cu părintele lor de sex opus. De fapt, ei pretind că se simt speciali și
privilegiați. Acestor copii li s-a oferit o poziție specială fiind idealizați de
părinte. Însă nu există niciun privilegiu în a fi constrâns din copilărie prin
faptul că ești partenerul-surogat al părintelui tău. Ca și adulți, acești indivizi își
idealizează părinții pentru a înlocui durerea copilului interior abandonat și
victimizat. A fi partenerul-surogat al unuia dintre părinți înseamnă a fi victima
incestului emoțional ascuns.
Această carte descrie experiența de seducție tăcută a victimelor
incestului emoțional ascuns și efectul acesteia asupra sexualității, intimității
și relațiilor lor.
În mod constant de-a lungul acestei cărți folosesc exemple ale
supraviețuitorilor incestului emoțional ascuns cu părintele său de sex opus.
Acest lucru evidențiază mai bine tensiunea sexuală și romantică inadecvată
creată de incestul ascuns. Cu toate acestea, un copil poate fi, de asemenea,
partenerul-surogat al părintelui de același sex. Capitolele patru și opt,
abordează probleme specifice incestului ascuns care implică părintele de
același sex.
Dacă un individ devine partenerul-surogat al unuia dintre părinți în
copilărie și continuă să joace acest rol la maturitate, viața lui va fi profund
afectată. Dacă te regăsești în următoarele descrieri, această carte este pentru
tine.
C
aracteristici comune ale seducției ascunse
Relația de dragoste / ură. A desea ai un sentiment intens de dragoste și
de ură pentru părintele de sex opus. Pe de o parte te simți special și
privilegiat datorită relației; pe de altă parte ai frecvent impresia că nu faci
suficient pentru acel părinte. Acest conflict dezvoltă sentimente de vinovăție
ce provoacă furie, care rareori este exprimată direct.
Distanță emoțională față de părintele de același sex. S pre deosebire de
relația de dragoste / ură cu părintele de sex opus, aici te simți abandonat de
către părintele de același sex. Această relație este adesea competitivă, iar
părintele este tratat ca un adversar. Sentimentul de dispreț față de acest
părinte apare ca fiind normal.
Vinovăție și confuzie față de nevoile personale. Te simți rușinat de
nevoile tale și ai probabil dificultăți să identifici care sunt acestea. În general,
încerci să fii „puternic”, oferind grijă sau întotdeauna „să fii de ajutor” pentru
ceilalți ca un mod de a-ți satisface propriile nevoi.
Sentimente de inferioritate. Este posibil să ai sentimente cronice de
inferioritate și nonvaloare. Crezi că valoarea ta ca bărbat sau femeie este
determinată de ceea ce poți face și nu de cine ești.
Relații multiple. Este posibil să fi fost în multe relații și nu te-ai simțit
niciodată mulțumit. Ești mereu în căutarea partenerului sau relației perfecte.
Găsirea unui echilibru în intimitate este dificil pentru tine.
Dificultate de angajament. În general, ești ambivalent în privința
angajamentului în relații. Pare că ești întotdeauna „pe picior de plecare”,
pentru siguranță.
Relații pripite. Te angajezi rapid într-o relație nouă, apoi îți dai seama
mai târziu că nu a fost o alegere bună. Te simți prea vinovat să te desparți și
încerci să faci relația „să meargă”.
Regret pentru relațiile trecute. D escoperi că te uiți înapoi la o relație
anterioară și te întrebi dacă ar fi putut funcționa dacă ai fi rămas.
Disfuncție sexuală. Te simți blocat sexual sau compulsiv în căutarea
unor experiențe intense sau aventuri sexuale. Sexul poate deveni dependență.
Compulsii / Adicții. Ai alte compulsii sau dependențe. S-ar putea să fii
exagerat de ambițios când vine vorba de profesie, succes și realizări. S-ar
putea să devii dependent de mâncare, fie alimentație exagerată compulsivă,
fie înfometare.
2
Când un copil este trădat de dragostea părintelui
Copiii voștri... sunt fiii și fiicele dorului de viață. Ei vin prin tine, dar nu
de la tine și, deși sunt cu tine, totuși nu îți aparțin.
Incestul explicit
Incestul explicit apare atunci când există contact sexual în orice relație
dependentă care implică rude de sânge, cea mai evidentă fiind între părinte și
copil. O definiție mai incluzivă este dată de Mike Lew în „Victims No Longer”,
care afirmă: „Incestul este o încălcare a unei poziții de încredere, putere și
protecție”. Dependența din aceste relații este exploatată de adult pentru
nevoile lui sexuale și prin acest lucru se traversează linia incestuoasă. După
cum vom discuta mai târziu, aceasta este aceeași dependență care este
folosită de părinte pentru a transforma un copil într-un partener-surogat.
Contactul sexual în relațiile dependente nu este niciodată justificabil,
deoarece există întotdeauna o pierdere a libertății de a alege. Persoanele
aflate în relații dependente rareori îi provoacă pe cei aflați în poziții de
autoritate, chiar și dacă se simt victimizați și invadați. Acest lucru este valabil
mai ales atunci când părintele manifestă abuzul asupra copilului. Unul dintre
modurile în care părinții își justifică comportamentul este să creadă: „Acesta
este copilul meu, așa că pot face ceea ce vreau.”
Copiii nu sunt o proprietate. Se simt îngroziți și degradati atunci când
un părinte sau orice adult manifestă vreun comportament sexual cu ei.
Cooperarea nu înseamnă o plăcere egală. Sunt prea speriați, prea nevoiași din
punct de vedere emoțional sau prea înfometați după afecțiune pentru a spune
nu. Chiar dacă copiii raportează că la un anumit nivel s-au bucurat de
contactul sexual, acesta dăunează emoțional. În general, copiii sunt prea
nevoiași și confuzi pentru a înțelege atingerea sexuală necorespunzătoare.
Distracția lor este, la un anumit nivel, o sursă de vinovăție și rușine mai târziu
în viață: „A fost vina mea pentru că mi-a plăcut și nu am spus nu. Toată viața
am purtat vinovăția pentru că am crezut că l-am sedus pe tatăl meu. Abia
când am reconstituit epava vieții mele, am realizat că sunt o victimă a
incestului.”
Din punct de vedere istoric, cele mai multe rapoarte despre incestul
explicit au implicat fete. Cu toate acestea, mulți băieți au fost agresați sexual
atât de femei, cât și de bărbați. Din păcate, cazurile de băieți agresați au fost
slab raportate. Acest lucru începe să se schimbe, datorită eforturilor unor
grupuri precum Bărbatul Supraviețuitor.(A se vedea anexa și bibliografia
pentru resurse și cărți despre abuzuri sexuale la băieți.) Cazurile raportate
implică, în general, un bărbat adult cu un băiat; cu toate acestea, mulți băieți
raportează că au fost agresați sexual de mame, mame vitrege, mătuși, vecine
și bone. Stereotipurile sexuale despre bărbați contribuie la raportarea redusă
a băieților ca victime ale incestului. De exemplu, mitul potrivit căruia „bărbații
sunt mai sexuali decât femeile și își doresc întotdeauna sexul” sugerează că
un băiat tânăr ar fi bucuros să fie stimulat sexual de o femeie adultă și nu s-ar
simți neapărat victimizat. Dimpotrivă, un băiat tânăr care doar ce a aflat
despre corpul său și sexualitate ar fi copleșit să fie atins de o femeie într-o
manieră sexuală.
Un bărbat și-a descris rușinea și confuzia în timpul relației din copilărie
cu mama sa:
“Mama a insistat întotdeauna să-mi spele organele genitale, chiar și
atunci când eram suficient de mare pentru a mă descurca singur. Uneori era
jenant; alteori mi-a plăcut. Nu știam ce să gândesc. Uneori îmi dădea sărutări
pe buze care păreau să dureze prea mult. De multe ori m-am trezit excitat
sexual când mă uitam la ea. Am simțit că sunt ciudat și m-am îngrijorat că va
afla cineva. Până în ziua de azi simt că aș fi un fel de pervers, pentru că am
fost excitat sexual de prezența mamei mele.”
Victima unui incest explicit reacționează în mod obișnuit prin
internalizarea greșelii — cu alte cuvinte, victima se simte responsabilă pentru
ceea ce s-a întâmplat. Această internalizare a vinovăției sau a greșelii inhibă
exprimarea sănătoasă a furiei. În schimb, ura de sine o chinuie. Exprimarea
furiei este însă necesară în procesul de vindecare și eliberare a victimei
incestului.
Incestul explicit este una dintre cele mai înfricoșătoare și traumatice
experiențe pe care trebuie să le îndure o fată sau un băiat. Un mit comun este
că incestul explicit este excepția mai degrabă decât regula în familiile
americane. Nu este cazul. Centrul Național pentru Victimele Criminalității
raportează că una din patru fete și unul din șase băieți vor fi subiectul unui
episod de abuz sexual până la vârsta de optsprezece ani.
Un alt mit este că majoritatea abuzurilor sexuale sunt comise de către
persoane necunoscute sau din afara familiei. De fapt, potrivit Childhelp,
șaizeci și opt la sută din toate abuzurile sexuale din copilărie sunt comise de
către membrii familiei.
Cu toate acestea, oricât de traumatizant și vătămător ar fi incestul
explicit, vindecarea este posibilă dacă adulții sunt ghidați cu blândețe,
susținuți să își depășească durerea și apoi să își exprime sentimentele.
Victimele trebuie încurajate să-și exprime supărarea cauzată și să înlăture
rușinea și vinovăția. Trebuie să rămână împăcați cu gândul că nu ei au
provocat incestul. În timp, această abordare ajută victimele să îndure
pierderea inocenței lor sexuale. Acceptând tristețea și vărsarea lacrimilor se
permite o curățare din experiența incestului. Astfel, apare confortul dat de
acceptarea propriei sexualități, crescând și speranța pentru un viitor sănătos
al relațiilor romantice.
În general, victimele incestului care nu se recuperează sunt cele care
păstrează secretul experienței, neagă că a avut loc vreodată sau minimizează
efectele acesteia. În aceste cazuri, comentariile includ frecvent afirmații
precum: „Ei bine, s-a întâmplat o singură dată. . . poate de câteva ori ” sau
„Este mai ușor să uiți de asta.” Drept urmare, victima rămâne blocată în
vinovăție și rușine. Aceasta contribuie la relații intime și sexuale
nesatisfăcătoare.
Victimele au nevoie de sprijin și de îndrumări profesionale adecvate
pentru a se recupera după abuz. Victimele incestului (atât copii cât și adulți)
care raportează experiențele lor unui ajutor profesionist (terapeut, medic,
preot, asistent medical sau profesor) pot constata că nu sunt crezuți. Mai rău,
uneori sunt acuzați că ei sunt de fapt seducătorul. Acest lucru favorizează
rușinea și reprezintă un alt abuz. Este necesară o îndrumare profesională
adecvată, care să nu favorizeze rușinea. Grupuri de asistență precum
Supraviețuitorii Incestului și Supraviețuitorii Incestului Anonimi sunt
disponibile pentru ajutor. (Consultați anexa pentru lista acestor grupuri de
suport și a altor grupuri de asistență.)
Dacă copiii sunt ignorați când apelează la ajutor profesionist sau la
oricare alt adult, ei cad într-o disperare profundă. Profesioniștii adecvați
trebuie să fie dispuși să asculte și să intervină atunci când este necesar. Un
profesionist care primește un raport de incest și alege în mod conștient să nu
ia măsuri adecvate, participă la procesul de victimizare. Acest lucru este
valabil și dacă un copil merge la un părinte care se plânge de celălalt părinte
că este abuziv sexual. Dacă acel părinte minimizează sau neagă abuzul
înseamnă că este participant la incest. În felul acesta, copilul este abuzat de
ambii părinți prin contactul sexual direct al unuia și prin lipsa de protecție din
partea celuilalt.
Incestul ascuns
Victimele incestului ascuns, denumit și incest emoțional, suferă
dificultăți și dureri similare cu cele ale victimelor incestului explicit.
Înțelegerea incestului ascuns ca un abuz sexual este mai puțin clară,
deoarece contactul sexual direct nu are loc efectiv. Aceasta nu înseamnă că
implicațiile incestului explicit sunt ușor de identificat sau de evidențiat: nu
sunt. Cu toate acestea, există sentimente și dinamici asemănătoare cu cele
ale incestului ascuns. Deși există un număr estimat de victime ale incestului
explicit, nu sunt disponibile statistici similare cu privire la victimele celui
ascuns. Numerele sunt potențial uimitoare, deoarece posibilitatea unui incest
ascuns există oricând are loc o ruptură în legătura emoțională, spirituală sau
sexuală dintre părinți.
Incestul ascuns apare atunci când un copil devine obiectul afecțiunii,
iubirii, pasiunii și preocupărilor unuia dintre părinți. Părintele, motivat de
singurătatea și golul interior creat de o căsătorie sau o relație cu probleme,
face din copil un partener-surogat. Granița dintre iubirea grijulie și iubirea
incestuoasă este traversată atunci când relația cu copilul există pentru a
satisface nevoile părintelui și nu pe cele ale copilului. Pe măsură ce
deteriorarea căsătoriei progresează, dependența de copil crește, iar răspunsul
părintelui de sex opus către copil devine tot mai caracterizat de disperare,
gelozie și o ignorare a limitelor personale ale copilului. Copilul devine un
obiect care trebuie manipulat și folosit, astfel încât părintele să poată evita
durerea și realitatea unei căsnicii cu probleme.
Copilul se simte folosit și captiv iar acestea sunt aceleași sentimente
pe care le experimentează și victimele incestului explicit. Încercările de joacă,
autonomie și prietenii fac copilul să se simtă vinovat și singur, niciodată
capabil să se simtă bine în legătură cu nevoile sale. În timp, copilul devine
preocupat de nevoile părintelui și se simte protector și îngrijorat. De aici
rezultă o căsătorie psihologică între părinte și copil; copilul devine
soțul-surogat al părintelui.
O legătură emoțională, sexuală și spirituală sănătoasă între părinți
creează limite invizibile, nerostite care canalizează în mod corespunzător
sentimentele și energiile sexuale. Când un copil crește într-o familie în care
relația dintre părinți este perturbată cronic, sentimentele și energia sexuală nu
sunt niciodată puse în perspectivă. Pentru copil, iubirea părintelui este
percepută mai mult restrângătoare decât eliberatoare, mai mult solicitantă
decât generoasă și mai mult invazivă decât purtătoare de grijă. Relația devine
abuzivă și energizată sexual, chiar și fără insinuări sexuale, atingere sexuală
sau sentimente sexuale conștiente din partea părintelui. Lipsa cronică de
atașament în căsătorie este suficientă pentru a crea o atmosferă de energie
sexualizată care se revarsă peste copil.
Energia sexuală sau tensiunea creată într-o relație a incestului ascuns
este mai mult asemănătoare cu dragostea din adolescență decât cu
dragostea grijulie părinte-copil. Eric a descris povestea lui, cum a crescut cu
un tată alcoolic și o mamă care l-a ținut aproape.
Mama și cu mine ne-am certat de multe ori, dar aș fi ucis pe oricine ar fi
pus mâna pe ea — inclusiv pe tatăl meu. Uneori am avut probleme de gelozie
când ea acorda mai multă atenție tatălui meu sau vreunui alt bărbat. Era a mea
și nu aveam de gând să o împart.
Monica și-a descris experiența în acest fel:
Întotdeauna m-am simțit specială fiind fetița lui tata, mai ales când
aducea acasă cadouri doar pentru mine și nimeni altcineva. Am vrut să fiu cu el
oriunde ar fi mers; eram foarte îndrăgostită de tata.
Există o diferență importantă între incestul explicit și cel ascuns: în timp
ce victima celui explicit se simte abuzată, victima celui ascuns se simte
idealizată și p
rivilegiată. Cu toate acestea, sub masca subțire a sentimentului
de a fi special și privilegiat se află aceeași traumă a victimei incestului
explicit: furie, mânie, rușine și vinovăție. Sentimentul de exploatare care
rezultă din a fi partenerul sau soțul-surogat al părintelui este îngropat în
spatele unui zid de iluzie și negare.
Victima adultă a incestului ascuns rămâne blocată într-un model de
viață care are ca scop menținerea relației speciale cu părintele de sex opus.
Este un mod de a încerca mereu să-i mulțumească pe mami sau pe tati. În
acest fel, victima adultă continuă să fie idealizată de către părinte. Se
menține o poziție privilegiată și specială, iar durerea și suferința unei copilării
pierdute sunt negate. Separarea nu apare niciodată și sentimentele de a fi
captiv în căsătoria psihologică se adâncesc. Acest lucru interferează cu
capacitatea victimei pentru intimitate și sexualitate sănătoasă.
Descrierea lui James despre divorțul său este o poveste comună.
Ann tocmai s-a săturat de obiceiul meu de a o pune pe mama mea
înaintea ei. Duminica obișnuiam să o petrec cu Ann, fiind singura noastră zi
liberă împreună; cu toate astea, dacă m-ar fi chemat mama eu aș fi fugit
imediat la ea. Știam că îmi afecta căsnicia, dar nu puteam suporta vinovăția de
a nu face ceea ce dorea mama mea. Mă simțeam încolțit. Atunci mă supăram
pe soția mea și o acuzam că era egoistă când se plangea. În cele din urmă,
Ann a divorțat de mine. Nu am înțeles niciodată că relația mea cu mama a fost
atât de dăunătoare. Mereu m-am simțit bine că sunt „bărbatul casei” al mamei.
Sentimentele mele pentru ea obișnuiau să fie speciale pentru mine, dar acum
mă simt vinovat, confuz și furios.
Luați în considerare povestea lui Bonnie. O profesionistă sclipitoare,
atrăgătoare, de patruzeci de ani, nu poate înțelege de ce nu s-a căsătorit
niciodată, în ciuda faptului că a vrut.
Încă de când am început să am întâlniri, am adus bărbați acasă pentru ca
tata să-i aprobe, dar el nu a făcut-o niciodată. Am trecut prin relații una după
alta. Am simțit că nu voi găsi niciodată un bărbat la fel de bun ca tatăl meu. În
consecință relațiile mele au devenit din ce în ce mai puțin semnificative și
exclusiv sexuale. Am devenit dependentă de sex. Când am început să am
nevoie să fiu abuzată fizic pentru a fi excitată sexual, am căutat în cele din
urmă ajutor. Călătorisem departe de visul meu original de a mă căsători cu un
bărbat la fel de bun ca tata. În timpul terapiei am aflat că dragostea specială a
tatălui meu pentru mine m-a lăsat, de fapt, cu rușine și furie. Habar n-aveam că
a fi „fetița lui tati” nu era ceva normal și că rolul ăsta mi-a oferit o viață plină de
durere și singurătate.
Aceste povești și altele similare sunt spuse de bărbați și femei care au
fost partenerii părinților lor. Seducția inerentă în aceste căsătorii psihologice
este subtilă și vicleană, la fel ca efectul ei asupra capacității omului de a duce
o viață sexuală și intimă sănătoasă. Întrucât relația părinte-copil este folosită
pentru a răspunde nevoilor părintelui în căsătoria psihologică, copilul se simte
rușinat de nevoile personale și se teme că îl nemulțumește pe părinte. Oricât
de nesănătos este, copilul nu are de ales decât să participe activ la
satisfacerea nevoilor părintelui. Copilul se simte deja abandonat emoțional,
iar exprimarea nevoilor personale ridică teama de mai mult abandon. Copiii
își atribuie vina lor înșiși și le este greu să înțeleagă sau să vadă că nevoile
părintelui sunt egocentrice. Se simt vinovați și obligați și, fără nicio altă
opțiune, ei se străduiesc să-i mulțumească. Sunt captivi.
Pe măsură ce copiii devin adulți, această acțiune continuă atâta timp
cât este refuzată realitatea de a fi o victimă a incestului ascuns. Astfel,
victimele adulte continuă să se simtă rușinate de nevoile lor și caută să
îndeplinească nevoile părinților, cu prețul propriei lor capacități de a fi intimi.
Un ingredient important în învățarea de a fi intim este acceptarea propriilor
nevoi personale.
Seducția tăcută, dacă nu este abordată direct, continuă ulterior să
saboteze dorința naturală de intimitate și iubire în relația de cuplu.
Sistemul familial
Toate familiile funcționează ca un sistem în care acțiunile unei
persoane afectează pe o alta și invers. Deși fiecare membru funcționează
independent, acel membru afectează și este afectat de întreg. Salvador
Minuchin, în „Families and Family Therapy”, spune că sistemul familial are ca
funcție sau ca scop căutarea de a reveni în echilibru sau stabilitate atunci
când este perturbat. Deci, în cazul unei căsătorii care nu este legată într-un
mod sănătos, dependența, intimitatea și nevoile emoționale ale părinților vor
fi satisfăcute de restul sistemului — copiii.
Într-o relație ascunsă incestuoasă, părintele se plânge copilului de
dificultățile din căsătorie. Copilul devine confidentul părintelui. Astfel,
singurătatea, amărăciunea și nemulțumirea față de căsătorie și viața sexuală
sunt subiecte comune în aceste discuții.
Copilul se simte „dezgustat” în acest sens, dar participă repede la
salvarea părintelui și începe să servească drept soțul-surogat care lipsește
din sistem. Ambii părinți sunt participanți activi la această relație incestuoasă
ascunsă. Unul își împlinește anumite nevoi prin intermediul copilului, iar
celălalt este ușurat să nu aibă de-a face cu realitatea partenerului
nesatisfăcut. Victimele incestului ascuns raportează adesea că părinții de
același sex i-au încurajat să-l mângâie pe părintele de sex opus după un
conflict conjugal sau în absența lor cu declarații de genul: „Ai grijă de mama
ta cât timp sunt plecat; Mă bazez pe tine.” Copilul, sperând să-și
îndeplinească o parte din nevoile sale, se supune imediat.
Odată ce granița dintre părinte și copil este încălcată într-o relație
ascunsă incestuoasă, există potențial de și mai multă exploatare. De
exemplu, dacă cel mai în vârstă băiat este într-o căsătorie psihologică cu
mama sa, el poate exterioriza energia ascunsă sexualizată cu o soră mai
mică într-un mod sexual explicit. Ceea ce a început ca o răspândire a nevoilor
intime și sexuale nesatisfăcute din căsătorie cu cel mai în vârstă băiat într-un
mod ascuns, devine incestul explicit dintre frați. Acest exemplu
demonstrează clar modul în care comportamentul unei persoane dintr-o
familie afectează sistemul familial în ansamblu.
Sistemul familial caută să găsească echilibrul și încearcă să se
corecteze, chiar și la vârsta adultă. Atâta timp cât abuzul sau neglijarea
experimentată în copilărie rămân îngropate în interior, ne reconstituim familia
în relațiile cu adulții. Acesta este un efort de a rezolva și dizolva durerea din
copilărie. Da, sistemul familial continuă să afecteze viața cuiva, chiar dacă
acela nu mai locuiește acasă și își consideră perioada copilăriei ca fiind
încheiată și cu atât mai bine, uitată.
După cum a spus Emily:
Nu puteam să cred că m-am căsătorit cu un bărbat la fel ca tatăl meu. . .
cel puțin așa îl percepeam eu. Când m-am căsătorit cu el, părea opusul tatălui
meu, dar după un timp, am început să ne răspundem reciproc așa cum se
întâmpla cu tata. Soțul meu a început să mă trateze ca pe „prințesa lui”, la fel
cum o făcea tata. Nu am putut să suport comportamentul ăsta la el, cu toate
astea eu îl determinam prin felul meu de-a fi. Abia când am intenționat să
divorțez de el, terapeutul meu m-a ajutat să văd că nu de soțul meu voiam să
divorțez, ci de trecutul meu ... de tatăl meu.
Sistemul de relații incestuoase ascunse continuă să afecteze alegerea
partenerilor, deciziile legate de separare și divorț, sexualitatea și toate
încercările de împlinire emoțională până când adevărul este înfruntat și
rezolvat. Nu este vorba de a blama sau a acuza părinții. Este vorba despre
repartizarea responsabilității la locul ei de apartenență: relația părintelui cu
copilul. Copiii nu aleg această relație ci le este creată. Chiar și ca adulți, nu
câștigăm libertatea de alegere până când nu vedem trecutul în mod clar și
până când nu experimentăm sentimentele noastre legate de el. Relațiile
continuă să fie dictate de senzația de captivitate experimentată din rolul de
partener-surogat al părintelui. Repartizarea responsabilității la locul ei corect
de apartenență este primul pas crucial în obținerea accesului la adevăratele
sentimente, nevoi și dorințe.
Este important să înțelegem că părinții își reconstituie sistemele
propriilor familii. Cei mai mulți părinți nu sunt răuvoitori și nu sunt conștienți
de efectul pe care îl au asupra copiilor lor, deoarece o parte din propria lor
copilărie este îngropată adânc.
Din păcate, dacă propria copilărie nu este văzută pentru ceea ce a fost
cu adevărat, durerea acestor relații incestuoase este transmisă de la o
generație la alta. Dacă părinții nu își recuperează niciodată propria copilărie
pierdută, durerea lor se adâncește. Ei continuă să se aștepte ca, copiii lor să
fie prezenți pentru ei, în felul în care și-ar fi dorit să fie părinții lor. Atunci când
această așteptare nu se îndeplinește, părinții își văd copiii ca
nerecunoscători, lipsiți de iubire și egoiști. Rezultatul sporește dificultățile
dintre copiii adulți și părinții care îmbătrânesc. Puterea sau setul potrivit de
standarde morale nu sunt suficiente pentru a produce schimbări sănătoase
de durată. Doar înfruntând trecutul propriu, poți să-ți asumi responsabilitatea
pentru sine și să recuperezi vitalitatea pierdută în rolul de partener-surogat al
părintelui.
Să ne uităm la două tipuri specifice de sisteme familiale care produc o
relație ascunsă incestuoasă între un părinte și un copil — familia alcoolică și
familia disfuncțională.
Familia alcoolică
Ann este o profesionistă în vârstă de treizeci și șase de ani și mamă a
doi copii. La prima vedere părea mereu fericită și că totul funcționează pentru
ea. Când căsătoria ei a început să se prăbușească, a intrat în grupuri de
terapie și sprijin pentru copiii adulți cu părinți alcoolici. Ann a descris cum a
crescut în familia ei alcoolică.
Mama mea a fost alcoolica din viața mea. Eram cea mai în vârstă din cei
patru copii și aveam mereu datoria de a avea grijă de frații și surorile mele, de
casă și de tata. Nu o suportam pe mama pentru asta. Dar tata m-a lăudat atât
de mult și mi-a acordat atâta atenție specială pentru că eram „mama cea mică”
din casă pentru el, întrucât până la urmă nu mi s-a părut că mă mai deranjează
alcoolismul mamei mele. Pentru că eram „fata lui”, tatăl meu mă lăsa mereu să
stau în poala lui seara, îmi pieptăna părul și făcea lucruri speciale pentru mine.
Simțeam ca e ceva în neregulă, dar erau singurele momente de atenție pe care
le primeam.
Ca adult, mi se părea că totul îmi merge bine și păream că dețin
controlul. Dar soțul meu m-a confruntat într-o zi și a spus că este nemulțumit
de dificultățile mele de a fi afectuoasă cu el. El dorea schimbări sau dacă nu,
să divorțeze. Am rămas șocată. Așa am descoperit că provenind dintr-o familie
alcoolică mi-a afectat capacitatea de a fi intimă. M-am gândit că dacă mă ocup
de sentimentele și problemele mele referitoare la mama mea, lucrurile s-ar
îmbunătăți. Până la urmă, ea era cea alcoolică. Ei bine, m-am ocupat de ea, dar
lucrurile tot nu erau bine. Mi-am dat seama că toată acea atenție specială din
partea tatălui meu a fost într-adevăr o sursă de durere și adevăratul motiv din
spatele dificultății mele de a fi aproape de soțul meu.
Acum îmi dau seama că mi-am trăit viața pentru el. Mi-am ales soțul pe
care am crezut că tatăl meu îl va aproba. Cariera și familia pe care am
construit-o au scopul de a câștiga admirația și dragostea tatălui meu. Chiar și
ca adult, răspundeam invitației lui de a-i destăinui detaliile intime ale vieții
mele. Doamne, începusem să mă simt dezgustată de tot. Eram speriată și plină
de vinovăție. Știam că dacă vreau să mă salvez pe mine și căsătoria mea,
trebuie să încetez să mai fiu „fata lui tata”. A fost cea mai dificilă decizie pe
care am luat-o vreodată în legătură cu viața mea: să mă despart de omul care
fusese singura sursă de confort în timp ce creșteam. Cu toate acestea, a fost
și cea mai eliberatoare decizie pe care am luat-o vreodată.
Se estimează că în această țară se află 26,8 milioane de copii cu părinți
alcoolici, potrivit Asociației Naționale pentru Copiii Alcoolicilor. Din acest
grup, mulți au jucat rolul de partener al părinților pentru a completa absența
emoțională sau fizică a celuilalt părinte. Aceștia sunt cei care par să aibă, ca
adulți, totul sub control și organizat. Ei sunt dinamici și ambițioși, se
controlează, reușesc și dăruiesc. Ei sunt, de asemenea, cei care se luptă
intens cu propriile sentimente, că sunt nedemni și incapabili de intimitate.
Această durere și luptă este adesea ascunsă în spatele unei măști de
competență și pricepere în a-i ajuta pe ceilalți. Aceștia sunt copiii părinților
alcoolici care sunt descriși ca fiind „eroi” și „responsabili”.
Acestea sunt roluri care se dezvoltă în toate familiile în perioadele de
stres, deoarece sistemul încearcă să se readucă în echilibru. În familia
alcoolicilor, copiii se blochează în roluri, cu excepția cazului în care există
recuperare atât a alcoolicului, cât și a partenerului alcoolicului. Alcoolismul
este un proces progresiv de boală, în care alcoolicul devine, în timp, din ce în
ce mai atașat de sticlă. Cineva al cărui atașament este de sticlă nu poate fi
atașat emoțional de un partener. Postul vacant, creat de boala care
progresează, face loc unui soț-surogat. Eroul sau copilul responsabil umple
acel spațiu fără a alege acest lucru.
Copilul este obligat să joace rolul partenerului-surogat, deoarece este o
sursă satisfăcătoare de stimă de sine într-o familie cu puține valori de
împărtășit. Din nou, acest model rămâne valabil și la vârsta adultă. Dacă
partenerul nu este în recuperare, acesta invită și seduce un parteneriat cu
copilul, din disperarea de a-și satisface nevoile și pentru a fugi de realitatea
alcoolismului în progres. Familiile alcoolice sunt un adevărat teren fertil
pentru incestul ascuns. Mulți eroi și copii-adulți responsabili au fost victimele
sale.
Eroii și copiii adulți responsabili au beneficiat de procesul de recuperare
oferit de grupurile de asistență pentru copii adulți și de programele de terapie
specializată. Aceștia au reușit să renunțe la o parte din perfecționismul lor și
să capete un sentiment de apartenență, poate pentru prima dată în viața lor.
Cu toate acestea, mulți încă suferă în tăcere, datorită dificultăților cu
intimitatea. În această tăcere se găsește „repulsia” pe care o simt și luptele
pe care le experimentează în continuare cu partenerul alcoolicului. Cei mai
mulți se tem că dacă vorbesc despre asta la reuniunile grupului de sprijin, vor
fi înlăturați de persoanele a căror acceptare au muncit atât de mult pentru a o
câștiga. La întâlnirile lor, ei fac ceea ce fac cel mai bine: „fac pe plac
celorlalți” pentru a fi acceptați. Ei nu vorbesc despre adevăr, spunând în
schimb doar ce știu că va fi acceptat. Dacă ar face altfel s-ar putea
„zdruncina barca” la întâlnirile lor. Grupurile de susținere pentru copii adulți au
uneori propriile lor reguli nerostite, care blamează alcoolicul pentru durere și
continuă să idealizeze și să venereze partenerul pentru toate sacrificiile
oferite în perioada de creștere a copilului adult. Din propria lor disperare de a
umple golul personal, eroii sau copiii adulți responsabili care au fost victime
ale incestului ascuns, perpetuează durerea respectând regula familiei pe care
Claudia Black o rezumă în It Will Never Happen to Me! —„Nu vorbiți, nu simțiți
sau nu aveți încredere.”
Una dintre sarcinile mai dificile, pentru eroii sau copiii adulți
responsabili, constă în a se îndepărta de pe piedestalul idealizat și privilegiat
pe care l-au primit de la părintele de sex opus. A fi așezat pe un piedestal este
de fapt a fi iubit pentru ceea ce pot oferi părintelui lor, nu pentru cine sunt. În
realitate, eroii sau copiii adulți responsabili care au suferit incest ascuns au
fost abandonați emoțional și invadați sexual. Individualitatea lor (sentimente
și sexualitate) a fost obiectificată sau folosită în scopul altuia, lăsându-le
cicatrici emoționale și sexuale. Pentru ei, lupta nu este în primul rând cu
alcoolicii, ci cu cea a partenerului alcoolicului.
Caracteristicile și tiparele familiei alcoolice sunt valabile și atunci când
un părinte este dependent de droguri (inclusiv medicamente care modifică
starea de spirit sau de conștiință), alimente, sex, cumpărături, cheltuieli, jocuri
de noroc sau muncă. La fel ca alcoolicul, părintele este absent emoțional din
cauza dependenței. Drept urmare, există potențial pentru incestul ascuns.
Alte situații potențiale includ un părinte bolnav cronic sau un părinte care
respectă rigid regulile dictate de o tradiție religioasă sau etnică. Absența
emoțională în cel de-al doilea caz se întâmplă deoarece părintele este mai
interesat în menținerea principiilor morale ale religiei sau ale ritualurilor și
drepturilor de fond etnic decât în luarea în considerare a nevoilor indivizilor.
Viața emoțională a părintelui se pierde, producând în final o ruptură în
legătura emoțională, spirituală și sexuală cu partenerul său.
Incestul ascuns este o posibilitate în orice familie disfuncțională în care
există un gol imens în relația maritală. Am discutat despre sistemul familial
creat de alcoolism și de abuzurile de substanțe; acum, să aruncăm o privire
mai atentă asupra sistemului familial disfuncțional.
Familia disfuncțională
Mark, un avocat de succes în vârstă de treizeci și patru de ani, a avut
relații semnificative de-a lungul anilor. Acum se regăsește singur și lipsit de
intimitate. Mark descrie copilăria sa.
Am crezut că am părinții perfecți. Mi-a plăcut în mod deosebit mama,
pentru că mi-a fost mereu alături, pentru a mă mângâia și a vorbi. Vorbeam
despre orice. Deseori vorbeam despre tata. M-am simțit mereu special în jurul
ei pentru că a avut încredere să-mi dezvăluie informații personale. Tatăl meu a
fost un avocat care și-a iubit munca. Părea mai căsătorit cu slujba lui decât cu
mama mea. Dar s-a asigurat că avem de toate — cele mai bune haine, cele mai
bune școli și orice ne-am dorit. Era greu să fii supărat pe el. De altfel, ca familie
păream bine. Eram invitați în toate locurile „potrivite” și spuneam și faceam
toate lucrurile „ca la carte”. Aveam tradiții etnice puternice și le-am urmat ca pe
o lege. Nu au existat niciodată certuri familiale sau conflicte. Păream foarte
apropiați. Și întotdeauna găseam ceva timp singur cu mama la adunările
familiei noastre. Mă simțeam mereu special după discuțiile noastre.
Când Mark a început să recunoască durerea singurătății sale și a intrat
în terapie, el și-a descris familia în mod diferit.
Habar n-aveam că există oameni care vorbesc direct despre sentimente
și probleme. Am fost șocat să-mi dau seama că familia mea a fost
disfuncțională. Dar era adevărat. Nimeni nu vorbea vreodată despre probleme
decât atunci când mama se plângea de tatăl meu. Nu am știut niciodată că în
căsătoriile funcționale, partenerii își vorbesc între ei despre nemulțumirile lor.
Am crezut că a mă include este modalitatea mamei de a mă face să mă simt
special. Habar n-aveam că mama mă seducea pentru că era singură. De
asemenea, am început să-mi dau seama de insistența familiei mele de a urma
tradiția, având o regulă nerostită care spunea: „Uite, suntem o mare familie
fericită și nimeni să nu îndrăznească să conteste asta vorbind direct despre
sentimente sau probleme.” A fost modul nostru de a nu „zdruncina barca” și de
a ascunde toate grijile. În spatele acestei măști se găsea singurătatea atât a
părinților mei cât și a mea. Deoarece nu aveam cunoștințe că este bine să
vorbesc despre sentimente și probleme, pe măsură ce creșteam, nu m-am
gândit niciodată să pun la îndoială relația strânsă a mamei mele cu mine, chiar
dacă uneori mi se părea ciudat să fiu tratat atât de special.
Mark a continuat să descrie modul în care relațiile sale cu familia, în
special cea cu mama sa, l-au afectat în dezvoltarea intimității.
Am avut multe relații romantice și semnificative cu femeile. Uneori, am
fost implicat în relații cu mai multe femei în același timp. Abia când am început
să pun la îndoială familia mea și să văd sistemul așa cum era de fapt, mi-am
dat seama că încheiam sau distrugeam o relație după alta, deoarece niciuna
dintre femei nu mă făcea să mă simt cum o făcea mama mea — „prințul” ei și
„cavaler în armură strălucitoare”. Dacă m-am simțit „special” într-o relație, de
obicei, acel sentiment nu dura mult. Deși păreau să existe multe femei
interesate de un „prinț” care să le „salveze”, euforia și entuziasmul de a
pretinde și a fi tratat ca unul nu au durat niciodată. Când se încheia dragostea
nebună, mă confruntam cu realitățile acelei persoane și cu cerințele intimității
reale. Așa că renunțam sau distrugeam relația pentru a căuta în continuare
femeia care m-ar fi făcut să mă simt special pentru totdeauna. Desigur, acest
lucru nu s-a întâmplat niciodată și am devenit mai singur decât mi-am imaginat
că pot fi. Eram disperat. Nu mi-am imaginat niciodată că acesta este rezultatul
sistemului meu familial. Pentru mine, această conștientizare a fost atât
enervantă, cât și eliberatoare.
Mulți bărbați și femei au crescut în familii în care nu există părinți
alcoolici sau dependenți de substanțe, totuși lupta lor pentru dragoste și
intimitate sunt similare. De fapt, multe dintre aceste familii par a fi familia
ideală sau perfectă din exterior. O astfel de iluzie face mult mai dificilă
confruntarea cu trecutul, găsirea rădăcinilor actualelor chinuri și recuperarea.
Aceste familii disfuncționale au fost descrise drept codependente. În
Co-dependency , Robert Subby și John Friel oferă această definiție:
Codependența este un model disfuncțional de viață și de rezolvare a
problemelor, care este obținut dintr-un set de reguli în cadrul sistemului
familial. Aceste reguli se pun în funcțiune rapid și se schimbă foarte greu.
Regulile descrise de Subby și Friel sunt:
1. Nu este în regulă să vorbim despre probleme.
2. Sentimentele nu trebuie exprimate în mod deschis.
3. Comunicarea este mai bună dacă este indirectă, cu o singură
persoană care acționează ca mesager între alte două (triangulație).
4. Fii puternic, bun, corect, perfect. Fă-ne mândri. (așteptări nerealiste)
5. Nu fi egoist.
6. Faceți cum spun eu, nu așa cum fac eu.
7. Nu este în regulă să te joci sau să fii jucăuș.
8. Nu zdruncinați barca.
Practicate colectiv sau separat, aceste reguli împiedică persoanele să
fie apropiate sau intime. Dorința de a se dărui pe sine (adică prin sentimente,
gânduri, preferințe, dorințe și nevoi) devine un efort înspăimântător. Masca de
perfecțiune și idealism a sistemului familial este amenințată. Cu codurile lor
de tăcere, aceste familii suferă de tensiune cronică și de anxietatea care
pândește să iasă la suprafață. Nu sunt puține observațiile precum: „Ați fi
putut tăia tensiunea cu un cuțit”. Membrii familiei care se află în aceste
sisteme sunt de obicei ușurați că nimeni nu a spus nimic, de teamă de ceea
ce s-ar fi putut întâmpla — „Sunt fericit că am scăpat de asta înainte ca cineva
să spună ceva.”
Discuțiile despre sentimente sau probleme ajută la rezolvarea tensiunii.
Totuși, aceste familii cred că, dacă nu vorbesc despre probleme, tensiunea va
dispărea de la sine. Orice fel de legătură emoțională între membrii familiei
este imposibilă atâta timp cât aceste reguli sunt respectate.
La fel ca familiile cu un părinte absent din cauza consumului de alcool
sau de droguri, familiile care sunt în conformitate cu regulile codependenței
creează potențialul pentru relații incestuoase ascunse. Familiile
codependente provin din căsătoriile în care există un cod al tăcerii. Chiar
dacă nu există o ruptură evidentă, intimitatea și sexualitatea sănătoasă nu au
nicio șansă să crească. Unul sau ambii parteneri se simt nemulțumiți. Forțat
de un set de reguli care nu permit exprimarea sănătoasă a sentimentelor și
problemelor, un părinte poate apela cu ușurință la un copil pentru a-și
satisface nevoile. Acest copil diminuează singurătatea părintelui și îl ajută să
renege declinul brusc al unei căsătorii construite pe baza regulilor
codependente. Este ușor de observat cum un părinte își poate canaliza
pasiunea și energia în copil și cum îl poate percepe pe acel copil ca pe un
partener-surogat.
Pentru copilul adult provenit dintr-o familie disfuncțională, sarcina de a
vedea familia așa cum este ea devine dificilă datorită respectării rigide a
imaginii idealiste sau perfecte. A recunoaște incestul ascuns care a rezultat
este mult mai dificil. Totuși, ruperea zidurilor tăcerii și negării este cu mult
mai bună decât păstrarea durerii și suferinței de a fi în secret
partenerul-surogat al unuia dintre părinți pentru restul vieții.
3
Bărbatul casei
Când a intrat în terapie, Ed era învăluit cu un aer despre sine care
spunea: „Nu încerca să mă ajuți. Pot să mă descurc și singur.” Serios și de o
manieră rigidă, el a răspuns la întrebări mai degrabă ca un soldat bun decât
cineva în căutare de ajutor. Nu era sigur de ce se afla în cabinetul unui
terapeut, cu excepția faptului că se simțise deprimat prea mult timp și nu
putea să scape de acest sentiment. După multe ședințe, Ed a devenit din ce în
ce mai confortabil și a început să se relaxeze.
M
icul sprijin al mamei
Într-o manieră aproape mândră și lăudabilă, Ed și-a descris copilăria.
Aveam șapte ani când tata a plecat de acasă. Nu am știut niciodată de
ce și nu am multe amintiri înainte de acea vârstă. Știam doar că sunt cel mai în
vârstă dintr-o familie cu opt copii și aveam impresia că sunt noul tată. De fapt,
încă îmi amintesc cuvintele mamei mele a doua zi după plecarea tatălui meu:
„Tatăl tău nu se va mai întoarce și va trebui să mă ajuți cu copiii.” A fost un
moment atât de încântător să fiu ajutorul mamei, dar și confuz cu privire la ce
s-a întâmplat cu tata. Când încercam să-mi limpezesc confuzia întrebând-o pe
mama mea ce s-a întâmplat cu tata, eram întâmpinat de obicei cu replici scurte
și furioase despre ce bărbat „bun de nimic” a fost tata. Nici până în ziua de azi
nu înțeleg de ce a plecat. Ceea ce știu însă, este că tristețea pe care am
simțit-o cu privire la plecarea tatălui meu a fost repede înlocuită de mânie,
hrănită încontinuu de mama. M-am hotărât imediat că o să-i arăt că pot fi un
tată mai bun decât a fost el vreodată. Deși nu realizam asta la vremea
respectivă, încercam deopotrivă să fiu și un soț mai bun decât el — un rol la
care mama mea a reacționat întotdeauna ca fiind binevenit.
Mi-am asumat rolul cu multă atenție și devenisem mai mult un sergent
de instrucție decât un frate pentru frații și surorile mele. Mă asiguram că își
făceau temele, că își curățau camerele și că o ascultau pe mama. Când nu mă
ascultau, strigam și țipam și îi loveam uneori. Odată, am lovit-o pe sora mea
mai mică pentru că nu a spălat vasele. Toți ceilalți mă urau, dar pe moment nu
părea să conteze. În schimb mă simțeam puternic și admirat pentru că mama
mă susținea întotdeauna în disciplinarea copiilor. De asemenea, începusem
să-mi caut de lucru prin cartier și am obținut un post de curier de ziare, astfel
încât să o ajut pe mama cu cheltuielile familiei. Eram serios și de încredere, așa
că am primit cu ușurință slujbe care erau destinate pentru cineva mai în vârstă.
Când aveam unsprezece ani, dădeam alocații fiecăruia dintre frații și surorile
mele. La școală, mă simțeam întotdeauna distras de responsabilitățile mele de
acasă și nu aveam niciodată timp să mă joc sau să mă înscriu în activități
extra-curriculare. La vârsta de doisprezece ani eram deja un băiat matur, care
nu cunoscuse niciodată sensul jocului și distracției.
Este clar că Ed și-a pierdut copilăria cu mult timp în urmă și a devenit
„bărbatul casei” într-o familie disperată după structură și direcție. Anii săi
adolescenți au continuat același model.
Din ce în ce mai frecvent, mama și cu mine rămâneam seara târziu,
vorbind. Îmi plăceau discuțiile noastre. Îmi povestea despre ziua ei și cât de
bucuroasă era că o așteptam acasă. Uneori plângea despre cât de singură se
simte și se sprijinea de mine pe canapea până adormea. O acopeream și o
sărutam de noapte bună înainte de a mă culca. Au fost momente în care mi-aș
fi dorit să pot rămâne cu ea. Deși acele sentimente m-au alarmat, m-am simțit
prea rușinat să spun ceva oricui. De altfel, în viața mea nu era nimeni cu care
să pot vorbi, cu excepția mamei mele.
Într-un an, de Crăciun, am decis că o voi face pe mama să se simtă
specială, astfel încât să nu se mai simtă atât de singură. Am mers și i-am
cumpărat un parfum scump, o cămașă de noapte specială și un colier
extravagant. A fost încântată de cadourile primite și părea să mă iubească și
mai mult. M-a ținut aproape de ea în timp ce îi priveam pe toți ceilalți
deschizându-și cadourile. În noaptea aceea m-a sărutat de noaptea bună și
mi-a spus că sunt „bărbatul ei mic”. Mi s-a părut extraordinar că sunt tratat atât
de special. Mi-a dat un sentiment de putere.
Abia când am început să am întâlniri cu fete și să aduc prietene acasă,
am început să simt furie față de mama. La început mi s-a părut frumos să pot
reveni acasă și să vorbesc cu mama despre experiențele mele, dar apoi a
început să fie geloasă. De fapt, când am devenit serios în legătură cu Susan,
mama mi-a interzis să o mai văd și a acuzat-o că este o „femeie ușoară”. Am
ieșit din casă și am pornit spre casa lui Susan. Când am ajuns acolo, furia mea
a fost acoperită de un sentiment de vinovăție care a pătruns în fiecare celulă a
corpului meu. Spre surprinderea mea, am rupt relația cu Susan și am plecat
acasă ca un cățeluș cu coada între picioare. Eram încă supărat și mă simțeam
copleșit.
În cele din urmă, când aveam douăzeci și patru de ani, am plecat de
acasă pentru a mă căsători cu Karen. Ea era o fată drăguță. Mama mea nu
părea prea amenințată de ea dar a acceptat-o cu greu. Mi s-a părut un act de
jonglerie să încerc să-mi îndeplinesc nevoile și să nu mă simt vinovat în același
timp. La scurt timp după ce m-am căsătorit, am devenit dependent de munca
mea. Eram puternic, competent și de succes la suprafață dar mă simțeam
incapabil și furios pe dinăuntru. Căsătoria mea nu avea vitalitate și pasiune. Mă
simțeam la fel de prins în căsătoria mea, așa cum mă simțeam în relația mea
cu mama, care avea grijă să-și facă mereu prezența ei cunoscută în viața mea.
La locul de muncă, am început să mă simt din ce în ce mai supărat pe
subordonații de sex feminin, în cele din urmă fiind văzut ca un șovin. În alte
momente, m-am trezit că acționez seducător și contemplez idile cu aceste
femei.
Când nu am reușit să obțin o promoție din cauza problemelor mele de
atitudine la locul de muncă, lumea mea părea să se destrame. Am devenit din
ce în ce mai deprimat. În interior strigam: „Ajutor, acesta nu sunt eu!” Cu toate
acestea, nu aveam habar cine sunt. Vinovat, confuz și supărat, am căutat în
cele din urmă ajutor.
Povestea lui Ed este asemănătoare cu cea a multor bărbați care și-au
petrecut copilăria fiind „bărbatul casei”. Bărbații ca Ed sunt indisponibili
emoțional pentru intimitate. Adesea își ascund durerea și suferința în spatele
unei fațade arogante, lăudabile. Bărbaților ca Ed le lipsește împlinirea
emoțională și identitatea afectivă din cauza încălcărilor repetate ale limitelor
personale de către mame, corelate cu abandonul cauzat de absența taților
lor.
Datorită rușinii și confuziei lor, „micuții bărbați ai mamei” își îngroapă
furia și rănile lor prin negare. Sentimentele reprimate în copilărie își găsesc
adesea expresia în tipurile de personalitate și comportament defensiv la
vârsta adultă. Ulterior, la maturitate, aceste sentimente dureroase și furioase
din copilărie le provoacă dificultăți majore să se simtă confortabili cu
apropierea și intimitatea.
Efectul incestului ascuns al lui Ed poate fi văzut și în alegerea sa de
parteneri romantici. Soția sa, Karen, a avut propriile dificultăți cu intimitatea.
Ascunsă în spatele imaginii „amabilității”, Karen era îngrozită de apropierea
emoțională. A fi drăguță era singurul mod în care Karen știa să-și exprime
dragostea. În general, încercările de pasiune, bucurie sau conflict sănătos
erau suprimate. Căsătoria lui Ed cu Karen a fost mai mult alegerea mamei
sale decât a lui. Alegând-o pe Karen, ce avea propriile lupte cu intimitatea,
căsătoria a fost nesatisfăcătoare pentru Ed. Nu a fost o amenințare pentru
mama lui, care a rămas partenera sa principală. Karen a devenit „cealaltă
femeie”. Depresia lui Ed a rezultat atât din durerea pe termen lung cauzată de
o copilărie pierdută, cât și din incapacitatea de a se implica emoțional într-o
relație romantică. Pentru ca Ed să își recupereze posibilitatea de se împlini
emoțional și intim, el trebuie să facă față durerii și mâniei de a fi partenerul
mamei sale. A face față cu superficialitate problemelor de atitudine nu va
produce nicio schimbare de durată.
Pentru ca această căsătorie să devină satisfăcătoare, Karen va trebui,
de asemenea să se schimbe. Nu a fost întâmplător că ea l-a ales pe Ed să-i
fie soț. Abuzul și neglijența din copilăria lui Karen ar fi obligat-o oricum să se
căsătorească cu cineva precum Ed. Cel mai probabil se simte obligată să
rămână la marginea relației dintre Ed și mama lui pentru a evita conflictele.
Va trebui să învețe să se afirme și să solicite schimbări în căsătorie. Odată ce
Ed începe să se desprindă de mama sa, el va experimenta căsătoria în mod
diferit. El ar putea începe să observe propriile dificultăți de apropiere ale lui
Karen, deoarece pentru prima dată ar încearca să fie pe deplin intim în
căsătorie.
Băiatul mamei
Tom a început terapia cu reticență și doar pentru că devenise
compulsiv sexual cu prostituatele. El avea o istorie de masturbare obsesivă și
consum de pornografie pentru a obține extaz sexual. Cu toate acestea,
recent, aceste metode nu păreau să mai funcționeze. El și-a promis că nu va
mai vizita niciodată prostituatele, dar a descoperit că nu se putea opri singur;
devenise tabu să aibă relații sexuale cu prostituatele și îi aducea starea de
extaz pe care o căuta. Era confuz și speriat.
Când i s-a cerut să descrie relația din copilărie cu mama sa, Tom a
spus:
Da, am fost băiatul mamei. Am fost cei mai buni prieteni, cred. Știu sigur
că eram special pentru ea. Mă duceam peste tot cu ea: la cumpărături, la prânz
cu prietenii ei și, uneori, chiar să dorm cu ea când tata era plecat din oraș cu
afaceri. Părea că mă tratează mereu ca și cum aș fi fost „copilul ei mic”, chiar
și după ce am crescut. Mă proteja de frații mei când aceștia încercau să mă
provoace la ceartă. Mama mă ținea acasă de la școală, chiar și atunci când nu
eram bolnav. Îmi spunea că are nevoie de companie și că îmi pot face temele
mai târziu. Nu mi le mai făceam niciodată. Eram fie acasă cu mama, bolnav, fie
distras de la munca școlară pentru că eram îngrijorat de ea. Școala era ca o
luptă și aveam porecle precum „copilaș” sau „bebeluș”. Frații mei de asemenea
mi-au pus porecle și mă urau deoarece eram atât de special pentru mama.
Tom a continuat să-și descrie creșterea în familia sa.
Eram cel mai tânăr din cei patru copii, ceea ce părea să contribuie la
faptul că sunt „băiatul mamei.” Privind în urmă, cred că mama și tata nu au
avut niciodată o relație foarte bună. Tata era alcoolic, iar mama mea era foarte
religioasă. Erau în contradictoriu mereu. Rar dormeau împreună, iar când o
făceau, deseori eram între ei. Eu am fost cel care primea sărutul de bună
dimineață când ne trezeam, nu tata. Deși părea un pic ciudat, mi-a plăcut să fiu
tratat atât de special.
Mama m-a răsfățat toată viața. Aveam orice doream. Am ajuns să nu-mi
pese de frații și surorile mele și practic, de lume în general. Tot ce părea să
conteze era să fiu lângă mama mea. Mă simțeam ca și cum tatăl meu mă ura.
Mi se părea că era de fapt gelos. Chiar și astăzi, tatăl meu îmi reproșează că a
fost vina mea că au divorțat.
Încă îmi amintesc scena când mama l-a dat afară pe tata. M-a ținut în
fața ei ca un scut cu mâna împrejur, în timp ce i-a spus că este obosită de
băutul lui și că dorește să plece. Tatăl meu a țipat la ea că nu ar fi băut atât de
mult dacă ea i-ar fi acordat măcar jumătate din atenția pe care i-o oferea acelui
„nenorocit de copil”, arătând spre mine. A trântit ușa. Îmi amintesc că m-am
simțit îngrozit și confuz de ce tatăl meu era atât de supărat pe mine. A doua zi
dimineață s-a întors, și-a împachetat lucrurile și a plecat. M-a uimit faptul că
nici măcar nu mi-a fost dor de el. Nu l-am cunoscut prea bine. Mama mă ținea
aproape de ea atât de mult, încât nu știam cum e să ai un tată.
Nu aveam prea multe întâlniri cu fete în liceu, deoarece m-aș fi simțit
vinovat față de mama. Totuși, am început o viață secretă de masturbare la
fotografii cu femei din reviste și, în cele din urmă, la pornografie. Nu știam
exact ce se întâmplă, dar mă ajuta. Am început să mă simt iritat că ea mă voia
aproape de ea. Masturbarea părea să mă ajute să fac față sentimentelor mele.
Nu sunt sigur ce m-a provocat, dar am decis că trebuie să plec de acasă.
Așa că la vârsta de douăzeci și cinci de ani, am plecat. A fost atât de dificil —
mama a fost supărată iar eu am avut un sentiment de vină teribil. A trebuit să o
fac. În plus, începusem în secret să mă întâlnesc cu femei. Nu voiam să-i spun
mamei mele, pentru că nu credeam că ar înțelege. De asemenea, mă
masturbam și mai des, până în punctul în care nu aș fi putut trăi fără acest
obicei.
Am descoperit că dacă jucam un rol caraghios, drăguț, de băiețel, pe care
l-am învățat de la mama, femeile „se dau” la mine. Își doreau de fapt să aibă
grijă de mine așa cum o făcea mama. Era o metodă ușoară de a obține sex.
Am devenit obsedat de sex și nu am reușit niciodată să am o relație serioasă
sau intimă. Mama și cu mine am continuat să vorbim des, deși nu mai locuiam
la ea. A crezut că ar fi o idee bună dacă am petrece mai mult timp împreună,
așa că am început să petrec o parte din weekend-urile mele cu ea. Cred că
acela a fost momentul când masturbarea compulsivă nu a mai fost suficientă.
Frecvent, după un weekend petrecut cu mama, căutam să fac sex cu
prostituate.
Doamne, chiar am început să mă simt confuz. Chiar dacă nu doream să
recunosc, relația mea specială cu mama a fost o sursă de durere și invazie
personală. Am început să mă înfurii pe ea, dar nu voiam să renunț la atenția
specială pe care o primeam. Parcă nu aș fi putut trăi fără mama.
Povestea lui Tom este cea a unui dependent sexual — cineva a cărui
viață este greu de stăpânit datorită urmăririi compulsive a extazurilor sexuale.
(Va exista o discuție mai detaliată despre dependența sexuală în Capitolul 5.)
Povestea lui Tom reflectă angajarea în activitățile sexuale care sunt
caracteristice dependenței sexuale. A face sex cu prostituate a reprezentat o
încălcare a sistemului său de valori personale. Relația incestuoasă ascunsă
cu mama sa a reprezentat un factor major în compulsivitatea sa sexuală.
Faptul că dependența sa se manifesta după ce se întorcea din weekend-urile
petrecute împreună cu mama lui, sugerează că furia lui de a fi sedus s-a
agravat. Fiind obsedat de sex era modul în care Tom își distrăgea atenția de
la suferința incestului ascuns.
Datorită percepției că totul se întâmplă din vina sa, Tom a găsit dificil
să-și accepte furia ca fiind legitimă. Cu toate acestea, toate sentimentele își
găsesc singure o cale de exprimare, în ciuda faptului că o persoană le
reprimă. În cazul lui Tom, dependența lui sexuală era o expresie a furiei și a
rușinii sale. Manipularea femeilor pentru a face sex cu ele a reprezentat o
atitudine de exploatare a lor. Faptul că trata femeile ca pe niște obiecte pe
care le „obține” și le „folosește” era supapa pentru furie de care avea nevoie.
Pe măsură ce seducția mamei sale a crescut, la fel a făcut și furia lui Tom.
De remarcat, de asemenea, în povestea lui Tom este competiția dintre
el și tatăl său. Seducția mamei sale l-a întărâtat pe Tom împotriva tatălui său.
Tatăl lui Tom s-a simțit în mod natural gelos și competitiv față de el. Această
competiție este o dinamică frecventă în incestul ascuns, părintele de același
sex jucând de obicei rolul personajului negativ. Tatăl lui s-a simțit alungat,
sentiment declanșat în parte de intenția inconștientă a mamei lui Tom. Furia
legitimă pe care Tom a simțit-o față de tatăl său se datora lipsei de intenție și
inițiativă a tatălui său să intervină pentru a-l separa pe Tom de mama sa.
Tatăl lui a perceput relația ascunsă incestuoasă ca fiind prea puternică pentru
a o rupe sau a fost ușurat de ea, deoarece i-a dat o scuză să părăsească
relația cu soția sa. Unii tați își pot împinge în mod conștient fiii în brațele
mamei pentru a scăpa de căsătorie, sau s-ar putea exterioriza dând curs
vreunei aventuri. Ei își abandonează fiul mamei urmărind propriile interese. În
acest caz, ambii părinți au ratat să-și protejeze fiul de povara care a rezultat.
Chiar dacă dinamica și sentimentele sunt complet înțelese, terapia nu
este suficientă pentru un dependent sexual. Dependența sexuală, ca toate
dependențele, nu răspunde cu ușurință la sfaturi, argumente logice, intuiție
sau conștientizare. Un proces de recuperare similar cu cel utilizat în
tratamentul alcoolismului este necesar pentru a opri comportamentul sexual
compulsiv. Alcoolicii Anonimi este programul de recuperare folosit de
alcoolici, dar există programe separate în doisprezece pași și pentru
dependența sexuală. Cea mai mare dintre aceste comunități include
Dependenți Sexuali Anonimi, Nimfomani Anonimi și Dependenți de Sex și
Iubire Anonimi. (Consultați anexa pentru informații de contact.)
Prințul
Frumos, fermecător și „priceput la vorbe”, Jeffrey a început să discute
de ce și-a dorit să meargă la terapie.
Am fost șocat când am descoperit că se zvonea la locul de muncă că,
deoarece nu eram căsătorit, nu voi primi promovarea pe care o așteptam. Nu
păream potrivit pentru imaginea companiei. Lucrasem ca să obțin acest post
de mult timp și mă bazam pe el. Calificările mele erau excepționale. Nu
înțelegeam ce legătură are viața mea personală cu meseria? Inițial, am fost
supărat și m-am gândit să-mi contactez avocatul. Totuși, după ce m-am trezit
plângând acasă în seara aceea, m-am gândit mai bine la asta. Nu-mi aminteam
să fi plâns vreodată, nici măcar în copilărie, decât atunci când îmi doream să
fie neapărat ca mine. Știam că ceva nu este în regulă.
Nu am pus niciodată la îndoială pofta mea nepotolită pentru compania
femeilor. Nu păream niciodată mulțumit de o relație doar cu o singură femeie.
Întotdeauna eram implicat în mai multe relații simultan. În mare parte eram
sincer cu partenerele în privința asta, așa că nu-mi băteam capul. În plus,
femeile păreau mai mult decât dispuse să concureze. Adoram atenția. Mă
făcea să mă simt ca un rege. În felul acesta, întâlnirile deveniseră mai mult un
sport decât o încercare de a dezvolta o relație. În general nu petreceam mai
mult de una sau două zile la rând cu o femeie, fiind atent să nu mă atașez prea
mult. Cu toate acestea, dacă într-o anumită zi nu mă vedeam cu nimeni, îmi
plănuiam deja următoarea întâlnire. Viața mea devenise consumată de
căutarea experiențelor cu femei. Faptul că nu eram căsătorit, bănuiesc că nu a
fost singurul motiv pentru care nu am fost promovat. Mă întreb dacă reputația
de afemeiat pe care am avut-o a fost cea care a decis cu adevărat.
Dacă o femeie cu care mă întâlneam începea să-mi ceară mai mult din
timpul meu sau își dorea un angajament, încetam să o mai văd. La scurt timp,
începeam să caut o înlocuitoare, de obicei mă simțeam panicat și disperat
până umpleam spațiul lăsat de plecarea ei. În acele rare perioade în care
aveam o prietenă de lungă durată, mă simțeam sufocat și nu îi rămâneam
niciodată loial. La douăzeci de ani, îmi ziceam „Sunt prea tânăr pentru un
angajament”, la treizeci de ani, „A mai rămas ceva timp”. Acum, la patruzeci și
șapte de ani mă găsesc spunând: „Nu sunt potrivit căsătoriei.” În secret,
așteptam femeia perfectă. Îmi dau seama pentru prima dată cât de singur sunt
și cât de frică îmi este cu adevărat. Se pare că mi-am petrecut cea mai bună
parte a vieții alergând de ceva, deși nu văd ce este.
Jeffrey a găsit dificil să relaționeze cu un terapeut bărbat. Bărbați
precum Jeffrey se raportează, de regulă, la alți bărbați, lăudându-se despre
escapadele lor și discutând despre femei la fel cum se discută despre
obținerea unui trofeu sportiv. A se destăinui și a împărtăși la nivel intim este
înfricoșător și este de evitat cu orice preț. Cu femeile, Jeffrey mai degrabă se
lăuda pe el însuși, înflorea povești și vorbea „intim” doar ca un mijloc de a
seduce. Interacțiunile cu bărbați, cât și cu femei fac bărbații ca Jeffrey să se
simtă singuri și goi. În timp, Jeffrey și-a dezvoltat suficientă încredere pentru
a începe să identifice din ce cauză fugea.
Nu mi-am imaginat niciodată copilăria mea să aibă mare legătură cu
dificultățile pe care le trăiam cu femeile și cu intimitatea. În familia mea, am
fost tratat ca un prinț, mai ales de mama mea. Aveam o soră mai mare care era
„a tatălui meu” și eu eram „al mamei”, creând aparent o împărțire a loialității.
Mama a fost mereu de partea mea oricând a existat un conflict. M-a acceptat
mereu. Orice îmi doream, primeam. Era mereu la dispoziția mea. Mi-a oferit
multe cadouri, îmi acorda atenție și îmi spunea cât de arătos eram. Mai
spunea: „Într-o zi, vei fi un bărbat seducător”.
A fost mereu preocupată de aspectul meu și îmi vorbea despre corpul
meu. Îmi amintesc odată când eram adolescent că a făcut un comentariu
despre cât de bine arătam în blugi strâmți. M-am simțit jenat și puțin ciudat,
dar nu am dat importanță prea mare. În adolescență, mi se părea că deja eram
atractiv pentru fete. Acest lucru mă făcea să mă simt minunat. La școală,
primeam multă atenție de la iubitele mele, iar acasă primeam și mai multă de
la mama. Văd acum că nici măcar atunci nu am putut să primesc suficientă
atenție din partea fetelor. Mama m-a încurajat de fapt să ies cu fetele și nu a
pus niciodată nici o restricție la ora la care trebuia să fiu acasă. Odată am stat
plecat toată noaptea. Când am ajuns acasă dimineața, mama doar mi-a zâmbit
și m-a sărutat, spunând că „știa ce fac.” Am zâmbit și eu doar până când tatăl
meu a intrat în cameră. Mi-a aruncat o privire vicioasă și a vrut să știe unde
naiba am fost toată noaptea. Mama a venit imediat în apărarea mea și i-a spus
că mă comport precum băieții, atâta tot. În timp ce pleca la muncă, mi-a
reamintit, așa cum o făcea frecvent, că nu trebuie să devin prea atașat de vreo
fată, în așa fel încât să pot să „fiu disponibil” pentru cea perfectă.
Relația lui Jeffrey cu tatăl său a fost încordată și distantă. Tatăl său
renunțase să încerce să câștige afecțiunea fiului său și a soției sale. Jeffrey
și relația specială a mamei sale cu el l-au ținut pe tatăl lui la distanță. Cu
timpul, tatăl său a păstrat această distanță și l-a lăsat pe Jeffrey cu absența
lui.
În mare parte există doar distanță între mine și tata. Nu a părut niciodată
să aibă prea mult timp pentru mine și a petrecut majoritatea timpului departe
de casă. Muncea mult și, uneori, mă întrebam dacă are cumva vreo aventură cu
o altă femeie. Tatăl meu nu s-a îmbătat niciodată și nu m-a abuzat fizic. Doar
că nu era prezent. Nu mi-am dat seama niciodată de ce părinții mei au rămas
împreună. Amândoi erau profesioniști care lucrau și, la suprafață, păreau să nu
aibă timp unul pentru celălalt. Dar problema era mai profundă de atât. Nici
când petreceau timp împreună, nu vorbeau prea mult între ei. Erau într-adevăr
nefericiți împreună. Văd acum de ce mama a investit atâta energie în mine.
Relația pe care a avut-o mama lui Jeffrey cu el a fost energizată sexual.
Jeffrey s-a simțit probabil stimulat de la începutul copilăriei de pasiunea
intensă a mamei sale față de el. Cu siguranță, povestea lui despre aparenta
plăcere a mamei sale de a ști că a petrecut noaptea cu o fată, sugerează cu
tărie că se bucura indirect de o fantezie proprie. Derutat și neavând cu cine să
vorbească, Jeffrey și-a reprimat sentimentele de rușine și furie rezultate din
abuz. Mai mult de atât, el ar fi negat că tratamentul pe care mama sa îl
exercita asupra lui devenise invaziv și ar fi vrut să continue să rămână
„prințul” ei. De-a lungul timpului, sentimentele sale de rușine și furie îngropate
adânc în interior au evoluat către dispreț și furie față de toate femeile. Rolul
„seducătorului” pe care îl juca a fost o mască pentru disprețul și furia lui, și o
modalitate de a exterioriza aceste sentimente.
Psihologic, se crede în general că un „seducător” sau un „afemeiat”
încearcă într-adevăr să obțină controlul sau puterea asupra femeilor. În cazuri
extreme, se dezvoltă ura și abuzul asupra femeilor. Cu toate acestea, la un
nivel mai profund, „seducătorul” evită suferința de a fi abuzat de mama lui și
își manifestă furia în opoziție cu femeile, în general. Pe măsură ce trece
timpul, un astfel de bărbat începe să aibă cât mai multe întâlniri, să urască
mai mult sau să abuzeze mai mult pentru a susține negarea sentimentelor cu
privire la incestul cu mama sa. În cazul lui Jeffrey, disperarea și panica pe
care le simțea când nu avea întâlnirea dorită sugerează că sentimentele sale
reprimate încercau să iasă la suprafață. Faptul că nu a fost promovat la locul
de muncă, a fost catalizatorul care a stricat scuturile lui Jeffrey și l-a lăsat cu
durerea traumei de a fi sedus de mama sa și abandonat de tatăl său.
De asemenea, în discuție aici, cel puțin la suprafață, este frica de intimitate a
lui Jeffrey. Cu siguranță incapacitatea lui Jeffrey de a-și asuma un
angajament îl califică drept cineva care se teme de intimitate. Totuși, doar a
găsi unele modalități pentru a-l ajuta să devină mai intim nu este remediul. Nu
frica de intimitate care apare aici e problema, ci frica de sentimente pe care
un angajament le-ar scoate la suprafață. O relație strânsă ar reînnoi
sentimentele pe care le are față de mama sa, iar Jeffrey le-ar proiecta către
femeia actuală din viața sa. Teama de implicare și sentimentele excesive de
vinovăție și obligație determină supraviețuitorul incestului ascuns să rămână
îndepărtat sau ambivalent cu privire la angajament. Făcând terapie și
recuperare, o relație strânsă poate deveni o oportunitate de vindecare. Toate
acele sentimente și probleme, încă nerezolvate, ar ieși la suprafață, astfel
încât să le poată rezolva în cele din urmă. Ar putea simți, în sfârșit o
mulțumire în dragoste. Este metoda psihicului de a vindeca rănile emoționale
vechi.
Fără contextul adecvat de înțelegere și mijloacele de a modifica
comportamentul unei persoane, durerea traumei originale continuă și vechile
tipare pot să se repete. În cazul lui Jeffrey, el a sedus și a folosit femeile așa
cum i-a făcut mama lui în relația lor incestuoasă. Având în vedere intensa
pasiune și preocuparea sexuală pe care mama lui Jeffrey o avea față de el,
este posibil ca și ea să fi fost o victimă a incestului și să fi acționat cu Jeffrey
asemănător cu ceea ce i s-a întâmplat. Victimele incestului pot alege
parteneri care au dificultăți cu limitele sexuale în efortul de a rezolva rușinea
și furia. Suspiciunile lui Jeffrey cu privire la faptul că tatăl său avea relații
extraconjugale erau probabil adevărate. La rândul lor, părinții lui Jeffrey redau
scenele din propriile lor copilării. Jeffrey a fost următoarea victimă la rând
peste care s-a vărsat energia sexuală inadecvată transmisă din generație în
generație.
O notă finală cu privire la cazul lui Jeffrey: El, ca mulți alți bărbați care
au reputația de „afemeiați”, a fost interesat în primul rând de cucerirea
sexuală a femeilor. Acest gen de tipar corespunde dependenței sexuale.
Jeffrey a putut să înfrunte acest lucru și să înceapă să participe la un
program de doisprezece pași pentru dependenții de sex. Drept urmare, el a
fost în sfârșit capabil să facă față sentimentelor pe care le-a refuzat de ani
buni. Cu timpul, el a dezvoltat un sentiment de speranță și satisfacție.
Confidentul și consilierul mamei
Când Peter a venit la terapie, s-a plâns că se simte epuizat și apatic. Era
un terapeut de succes și, în ciuda înțelegerii minuțioase a propriei persoane,
nu reușea să înceteze să se supra-dedice și să se suprasolicite. Viața lui
consta în principal în a ajuta, a mulțumi pe alții și a fi alături de ceilalți. S-a
plâns că nu are niciun sentiment de identitate și nici timp liber pentru sine.
Peter se simțea neapreciat și folosit. A recunoscut cu reticență că, de ceva
timp, își respingea soția. El s-a plâns că a fost mereu prezent pentru a asculta
multitudinea de probleme pe care ea le avea, dar nu a simțit niciodată că
primește înapoi la fel de mult. Cu toate acestea, Peter a susținut că în
continuare făcea tot ce putea pentru a fi alături de soția sa, chiar mai mult
decât făcuse anterior. Se simțea nebun. El devenise blocat sexual și își
pierduse tot interesul de a fi intim cu soția sa.
Ușurat că îl ascultă cineva, Peter a vorbit rapid și obsesiv, încercând
să-și spună toată povestea de viață într-o singură ședință de terapie. Atenția
sa inițială a fost soția lui.
Am cunoscut-o pe Susan acum zece ani, când încerca să se despartă de
prietenul ei (de atunci). Era foarte supărată și avea nevoie de cineva cu care să
vorbească. Am fost mai mult decât fericit să fiu alături de ea. Am văzut-o ca o
modalitate de a o determina să mă placă. Știam că pot fi bun cu ea și că o pot
ajuta să se schimbe.
Întâlnirile noastre inițiale au constat în principiu ca eu să ascult și Susan
să vorbească despre cât de mult o rănise iubitul ei. Am oferit sprijin și sfaturi
multe despre cum ar trebui să se ocupe de situație. De multe ori venea plânsă
și derutată la apartamentul meu după ce se vedea cu el. Chiar începuturile
noastre de afecțiune implicau ca eu să o îmbrățișez în timp ce ea se plângea
de iubitul ei. Prima dată când am făcut dragoste a fost după ce a plâns în
brațele mele despre el. În secret, m-am întrebat cu cine făcea cu adevărat
dragoste. Au trecut câteva luni înainte să renunțe la iubitul ei și asta doar
pentru că el a insistat să nu se mai vadă.
Chiar și după aceea, Susan părea preocupată cu el. Totuși, nu mi-am
petrecut mult timp luând în considerare sentimentele mele în legătură cu
situația, pentru că eram atât de implicat să fiu „consilierul ei”. În cele din urmă,
părea să-l uite și ne-am căsătorit. Căsătoria noastră a continuat să fie definită
de preocuparea mea față de cum se simțea ea și îmi adaptam programul
pentru a-i satisface nevoile. Am fost motivat în eforturile mele de a fi alături de
ea, crezând că va înceta să mă dorească dacă nu o ajut în vreun fel.
La început, părea că dorește atenția la fel de pătimaș cum eram eu
obișnuit să i-o ofer. Dar, de-a lungul timpului, mi s-a părut să ne distanțăm din
ce în ce mai mult. Susan nu mai părea să aprecieze eforturile mele de a fi
alături de ea și am început să o disprețuiesc. Iar obsesia mea de a ajuta
oameni a crescut și mai mult. Mă simțeam drenat, gol și indignat la gândul că
nu voi putea conta pe Susan pentru a fi alături de mine. De asemenea, ea
susținea că și-a pierdut respectul față de mine, deoarece încercam întotdeauna
să o ajut. Cu toate astea, eforturile mele de a o ajuta să își gestioneze viața și
problemele au crescut.
Aveam probleme similare la serviciu. Nu puteam să stabilesc limite în
ceea ce privește perioada de timp în care eram disponibil pentru clienți și
aveam dificultăți la încasarea taxelor. Am început să îmi urăsc munca pe care
am iubit-o atât de mult. Prieteniile mele se bazau în primul rând pe mine „a fi
alături de” sau „a-mi ajuta” prietenii. Simțeam că nimănui nu părea să-i pese de
problemele mele. Eram atât de disperat să fiu plăcut, încât nu lăsam niciodată
pe nimeni să știe că am probleme sau nevoi personale. Făceam ceea ce știam
cel mai bine pentru a mă asigura că aveam prieteni: îi ajutam pe ceilalți.
Desigur, am ales ca prieteni pe acei oameni a căror viață era tulburată.
Devenisem atât de indignat, încât aș fi putut exploda, doar că mă simțeam prea
deprimat pentru a face acest lucru.
Povestea lui Peter nu este diferită de cele ale altor profesioniști care
oferă asistență socială: medici, terapeuți, păstori sau asistente. La exterior
este o mască de competență susținută de abilitățile de a-i ajuta pe ceilalți.
Sub mască sunt sentimente de neglijare, resentimente, amărăciune și frică.
Nevoile sunt satisfăcute prin manipularea celorlalți, fiind mereu alături de ei.
Acești indivizi își câștigă stima de sine prin a le face pe plac celorlalți și prin
a-i ajuta. Dar acest sentiment de stimă este fals. Sentimentele de lipsă de
valoare și rușine predomină, în general, sub exteriorul lui „a fi de ajutor”.
Compulsia și disperarea de a-i ajuta pe ceilalți consumă de obicei viața unor
persoane precum Peter. Ei speră că în curând se vor simți demni și vor avea
nevoile lor îndeplinite. Acest lucru însă nu se întâmplă niciodată și disperarea
crește.
O privire mai atentă asupra copilăriei lui Peter dezvăluie originile
capcanei emoționale în care se află. El era cel mai tânăr dintre cei doi copii;
avea o soră mai mare. Părinții lui erau amândoi oameni de succes, care aveau
întotdeauna o imagine bună în fața celor din afara familiei. Cu toate acestea,
părinții lui aveau probleme cronice în căsătoria lor. Tatăl său muncea mult, iar
când era acasă era adesea lipsit de chef. Mama lui era deosebit de
nemulțumită și se plângea amarnic de soțul ei lui Peter. Copilul, „cel sensibil”
din familie, era întotdeauna dispus să asculte.
Întotdeauna mi se părea că sunt pus la mijloc între cei doi părinți. Mama
se plângea că nu primea suficientă atenție și afecțiune din partea tatălui meu.
Îi spuneam tatălui meu despre asta și îl încurajam să îi acorde mai multă
atenție. Rar o făcea și din cauza asta am început să-l disprețuiesc. Mergeam
apoi la mama să o consolez. Dar ea continua și mai mult să se plângă de tatăl
meu. Îi ofeream sfaturi și consiliere mamei mele, astfel încât să se simtă mai
bine.
Când aveam vârsta de opt ani, i-am spus mamei mele că nu trebuie să-și
facă griji pentru tatăl meu pentru că ea mă are pe mine și o iubesc. Îmi
amintesc încă zâmbetul ei când i-am spus „te iubesc.” M-a îmbrățișat și m-a
ținut alături. M-am simțit atât de bine că o pot face pe mama să nu mai plângă
și că o fac să zâmbească. Eram mai mult decât dispus să fiu alături de ea. Mă
simțeam atât de important și de puternic. Am continuat să-i povestesc tatălui
meu despre cât de supărată era mama, în speranța că se va schimba. Dar nu a
făcut-o niciodată, în schimb eu am fost cel care am continuat să fiu alături de
mama mea.
Acest lucru a continuat de-a lungul copilăriei și adolescenței mele. După
un timp, părea că mama preferă de fapt compania mea mai mult decât pe cea
a tatălui meu. Practic, a încetat să se plângă direct lui despre cât de nefericită
era. În schimb, îmi vorbea mie despre asta. Îmi amintesc că mă chema în
camera ei după muncă pentru a vorbi în timp ce își schimba hainele. Deși nu
și-a scos niciodată toate hainele în fața mea, își scotea bijuteriile și pantofii și
se desfăcea la fermoar înainte să-mi ceară să plec. După cină, mă ruga să o
ajut prin casă. Vorbea despre ziua ei la serviciu și despre problemele ei cu tata.
Uneori, mi se părea ciudat că sunt atât de apropiat de mama, dar era atât de
importantă pentru mine încât nu părea să conteze.
Chiar și ca adult, încă mă simt prins între mama și tata. Eu sunt
mesagerul. Când mama este nemulțumită, mă sună să se plângă și apoi îl pune
pe tata la telefon. Nu pot să cred că încă mai fac asta. Mă enervează, dar mă
simt vinovat gândindu-mă la stabilirea limitelor cu mama. La urma urmei, ea
este cea care a avut grijă de mine atât de mult când am crescut.
Ultima declarație a lui Peter reflectă esența dificultăților sale ca adult. El
a ajuns să creadă că relația mamei sale cu el a fost o declarație a dragostei ei
pentru el. S-ar putea să fie adevărat că mama lui Peter l-a iubit, dar nevoia ei
de a-l avea în jurul ei atât de mult a fost pentru a-și satisface propriile nevoi,
nu ale copilului. Comportamentul ei nu a fost o declarație de dragoste pentru
el, ci de nevoie de el. Drept urmare, nevoile lui Peter de dragoste, securitate și
sprijin nu au fost niciodată satisfăcute. Relația sa cu mama lui a devenit un
model sau un șablon al felului în care a căutat ulterior dragostea în viața de
adult. A învățat să se abandoneze și să se jertfească în mod compulsiv și să
absoarbă responsabilitățile și problemele altora ca mod de a relaționa. Nu
este de mirare că Peter s-a căsătorit cu Susan, o femeie care a necesitat
foarte multă grijă și nu a putut să-l îngrijească în schimb.
Incestul ascuns cu mama lui Peter a avut loc ca urmare a rolului pe care
l-a jucat de soț-surogat. Consilierea mamei sale despre nefericirea din
căsătoria ei nu era responsabilitatea lui, cum nu era nici să o liniștească și să
o asigure că este iubită. Acea discuție trebuia să aibă loc între soț și soție.
Energia sexuală se simțea cu siguranță atunci când era invitat în camera ei
după muncă. Nevoile mamei sale au împiedicat-o să-și dea seama de
comportamentul ei inadecvat.
Situația lui Peter nu a avut ca rezultat o dependență sexuală, ci mai
degrabă un blocaj sexual. Negarea expresiei sale sexuale a fost un mod prin
care Peter putea rămâne loial mamei sale. Pasiunea lui a rămas în continuare
în posesia mamei sale și nu a lui. Circumstanțe precum cele ale lui Peter, ar
putea duce la dependență sexuală sau la alte dependențe — alcool, droguri
sau alimente. Pentru Peter, profesia poate fi cu siguranță considerată
dependență și o reînnoire a rolului pe care l-a jucat în familia sa.
Bărbați precum Peter sunt atrași de femeile de care pot avea grijă,
astfel încât să recreeze rolul pe care l-au jucat cu mamele lor. Atracția este
aproape magnetică. Speranța este „Dacă pot fi alături de ea suficient de mult,
poate va fi și ea alături de mine.” În general, acest lucru nu se întâmplă
niciodată. În schimb, nevoile rămân nesatisfăcute și resentimentele cresc. În
mare parte, însă, nevoile după care Peter tânjea nu puteau fi îndeplinite cu
adevărat de soția sa. Erau nevoi ale copilăriei, care sunt îndeplinite mai
adecvat prin intermediul grupurilor de sprijin și al procesului de terapie.
Legătura emoțională în care se afla a fost rezultatul poziționării sale între
mama și tatăl său. Asta nu înseamnă că nu au existat nevoi legitime care să
nu fi fost satisfăcute în căsătoria lui Peter, însă nevoile copilăriei sale
neîmplinite i-au umbrit căsnicia, punându-l în dificultatea de a-și găsi
satisfacția împreună cu soția sa.
Expunerea copilăriei lui Peter la energie sexuală necorespunzătoare a
avut loc și atunci când a acționat ca mesager între mama și tata. În timp ce
mergea de la unul la altul, Peter a fost expus la o energie pasională destinată
schimbului între soț și soție. Acesta a fost motivul pentru care Peter s-a
implicat atât de mult cu Susan, în timp ce se despărțea de iubitul ei. Simbolic,
Susan era mama lui iar iubitul ei era tatăl lui Peter. În mod esențial, Peter și-a
reactualizat durerea nerezolvată din copilărie prin relația începută cu Susan,
prin recrearea a ceea ce i s-a întâmplat în trecut. Alegerea lui Peter a carierei
în profesia de consilier și dificultățile sale de a stabili limitele au fost, de
asemenea, o reflecție a legăturii în care a fost plasat în copilărie.
Pentru ca Peter să rezolve problemele legate de căsătoria și cariera sa,
el trebuie să conștientizeze incestul ascuns cu mama sa și abandonul tatălui
său. Dacă încearcă să-și rezolve problemele actuale specifice de adult,
concentrându-se doar pe prezent, este ca și cum ar încerca să astupe o gaură
într-un baraj cu un deget, în timp ce alte găuri continuă să se rupă. El trebuie
să se adreseze rezervorului interior de sentimente îngropate de-a lungul vieții.
Peter trebuie să-și rezolve furia, amărăciunea și vinovăția cu privire la rolul în
care a fost plasat în copilărie, rol care s-a extins și în viața de adult. El va
trebui să-și jelească copilăria pierdută și faptul că nevoile sale nu au fost
satisfăcute. Această durere este cauza principală a depresiei sale.
Procesul de victimizare
Peter și ceilalți trei bărbați prezentați în acest capitol nu sunt unici.
Poveștile lor sunt comune bărbaților care au crescut în familii alcoolice sau
disfuncționale, dar incestul ascuns nu se limitează doar la cele patru roluri
identificate în acest capitol. Băieții care joacă roluri precum eroul familiei sau
al mamei, băiatul iubit, băiatul de aur sau fiul perfect sunt, de asemenea,
potențiale victime ale incestului ascuns. Identificarea acestui proces
victimizant este primul pas necesar pentru eliberarea capcanei de a fi un
partener-surogat. Incestul ascuns pe care l-au suferit acești bărbați a fost o
sursă de furie confuză, progresivă și de rușine care le-a afectat viața intimă și
sexuală ca și adulți. Deși există o multitudine de probleme cu privire la
intimitate pentru acești bărbați, dinamica de a fi o victimă a incestului ascuns
este cea mai răspândită.
Câteva alte probleme necesită soluționare înainte de a trece la poveștile
femeilor care au fost partenerele taților lor. Există o reacție comună în rândul
multor bărbați atunci când aud aceste informații despre faptul că sunt o
victimă a incestului ascuns: „Dacă nu ar fi fost mama mea, nimănui nu i-ar fi
păsat de mine, nimeni nu ar fi avut grijă de mine. Tatălui meu nu părea să-i
pese și m-am simțit abandonat de el. Așa că, deși mama mi s-a părut cam
sufocantă și hiperprotectivă, cel puțin îi păsa de nevoile mele.”
În primul rând, este adevărat că acești bărbați au fost abandonați de
tații lor, iar această experiență este extrem de semnificativă și dăunătoare.
Sentimentul lor de bărbăție este rănit profund. Pentru a căpăta un sentiment
vital și sănătos de a fi bărbat este nevoie de a aborda furia și tristețea care
rezultă din abandon. Acești bărbați, la vârsta adultă, trebuie să înceapă, de
asemenea, să înlocuiască pierderea apărută ca urmare a abandonului. Acest
proces va fi discutat mai complet în Capitolul 7, „Privim spre viitor”.
În al doilea rând, realitatea de a fi abandonat de tată este clară. Nu este
confuză, iar sentimentele sunt ușor accesibile dacă cineva are sprijinul
necesar. Cu toate acestea, realitatea comportamentului unei mame față de
un copil într-o relație ascunsă incestuoasă nu este clară. Există o distorsiune
gravă în percepție. Nu este întotdeauna abuzul, neglijarea sau abandonul
suferite de un copil care interferează mai târziu cu fericirea, ci mai degrabă
denaturarea percepției care rezultă din acestea. Exemplul clasic de
denaturare a percepției este: „Te-am bătut pentru binele tău.” Cu siguranță că
a fi bătut dăunează, dar a i se spune copilului că este pentru „binele propriu”
este factorul care va bântui victima o viață întreagă.
A fi o victimă a incestului ascuns nu este diferit. Este o distorsiune în
percepție să crezi că atenția excesivă a mamei acordată copilului într-o relație
ascunsă incestuoasă a salvat de fapt copilul. Dimpotrivă, i-a jefuit copilului
libertatea de a fi autonom și de a se simți demn. Vitalitatea se pierde sub
capcana vicleană, eternă, că „ar trebui să fiu alături de mama mea; la urma
urmei, ea fost mereu alături de mine.” Din nou, se poate observa ușor faptul
că preocuparea mamei față de copil nu este o declarație de dragoste pentru
copil, ci o declarație a nevoii grave a mamei.
Nevoile de bază ale copilului sunt respinse, nu sunt oferite. Copilul se
simte ca un obiect, nu ca o persoană. Nevoile reale de dragoste, hrănire,
securitate și încredere nu sunt niciodată satisfăcute. Mai rău însă, copilul
începe să creadă că aceste nevoi sunt de fapt satisfăcute. Aceasta este
esența pagubelor dintr-o relație ascunsă incestuoasă, împreună cu trauma
relației respective fiind legată de energia sexuală necorespunzătoare.
Realitatea incestului ascuns este greu de observat în mod clar, motiv pentru
care incestul ascuns este atât de subtil și influențează negativ viața unei
victime adulte.
Dacă ești bărbat și te identifici cu victimele incestului ascuns, ar fi bine
să ții cont de faptul că intenția de aici nu este de a blama mama, ci de a-i
atribui responsabilitatea. De asemenea, este important să reții:
comportamentul mamei tale a fost în mare măsură inconștient. Chiar dacă ar
fi fost conștientă, propriile sale nevoi provenite din copilăria ei deteriorată ar fi
împiedicat-o să-și asume mai multă responsabilitate personală. În schimb,
dacă continui să negi daunele pe care relația ți le-a provocat, vei rămâne
blocat în încercarea de a găsi împlinirea în relația cu sine și apoi împreună cu
partenerul. Altminteri, dacă te concentrezi doar pe furia ta legată de
abandonul tatălui tău, te vei menține în aceeași negare.
Ca rezumat, negarea realității incestului ascuns și a rămâne victimă
este o configurație specifică pentru o anumită formă de stil de viață
dependentă sau compulsivă. Din cauza spiritului distrus, a durerii și
disconfortului de a fi folosit în copilărie și a sentimentelor de energie sexuală
necorespunzătoare în relația părinte-copil, victimei adulte a incestului ascuns
îi este dificil să fie confortabilă cu corpul său. Dependențele reprezintă o
evadare din corp și o modalitate de a cosmetiza sentimentele. Dependența
sexuală și comportamentul sexual au fost deja menționate în unele dintre
aceste povești. Cu toate acestea, dependența de alimente, alcoolismul,
cheltuielile compulsive, cumpărăturile, jocurile de noroc și dependența de
droguri sunt de asemenea comune; de fapt, lista este nesfârșită. Se poate
deveni dependent de orice. Renunțarea sau eliberarea din dependență este
primul pas în identificarea și evaluarea sentimentelor născute din incestul
ascuns.
4
Fetița lui tati
Când tatăl meu a murit, parcă am pierdut iubirea vieții mele. Eram
atât de îndrăgostită de el. . . Nu pot să iubesc pe nimeni, așa cum mi-am
iubit tatăl.
— Anonim
Dificultatea de angajament
Dar iluziile sunt mai puternice decât ne-am putea noi dori să fie.
— Henri J. M. Nouwen, Reaching Out
Un copil care a fost partenerul surogat al părintelui suferă o rană
emoțională profundă. Simțul intuitiv al sinelui, ce permite libertatea și
încrederea necesară pentru a face alegeri constructive în relații, este
deteriorat. În locul său, se dezvoltă o iluzie idealistă cu privire la relații și la ce
pot ele oferi. Speranța pentru un partener sau o relație perfectă devine
adesea criteriul prin care victima incestului ascuns ia decizii. Victimele
incestului ascuns tânjesc să-și împlinească iluziile și nevoile de intimitate.
Deoarece perfecțiunea nu este posibilă, lipsa de satisfacție devine un răspuns
emoțional cronic în relații. În consecință, capacitatea de a avea un
angajament emoțional deplin într-o relație este foarte restrânsă.
De obicei, poziția de intimitate pe care victima incestului ascuns o
menține în relații este una de ambivalență. „Nici în car, nici în căruță” sau „pe
picior de plecare, pentru siguranță” sunt descrieri comune ale acestei
ambivalențe. La baza ambivalenței stau dorința disperată de a fi iubit și
teama de a fi iubit, în același timp. Masca sau manifestarea exterioară a
acestei frici este căutarea partenerului perfect. Până la rezolvarea fricii de
bază, aderarea la fantezie rămâne singurul mijloc de a încerca intimitatea.
Gustarea dulceții și amărăciunii care se succed de fapt în realitate, nu se
întâmplă niciodată. Relațiile devin un șir lung de dezamăgiri care nu răspund
niciodată așteptărilor.
Ambivalența servește ca o modalitate de protecție. Folosind-o ca
metodă de apărare, victima incestului ascuns rămâne ferită de amenințarea
de a fi folosită și captivă din nou. Teama de a fi sufocat și acaparat este o
parte centrală a angajamentului ambivalent experimentat. Durerea inițială de
a fi exploatat de părinți iese la suprafață în relațiile cu soții. Aceste
sentimente sunt proiectate asupra partenerului, iar supraviețuitorul incestului
ascuns se retrage din angajament. Deci, pe măsură ce crește nevoia inițială
de angajament progresiv într-o relație, crește și frica de a fi folosit din nou.
Deoarece limitele între vârsta adultă și rănile incestuoase ale copilăriei sunt
adesea estompate, este dificil să se diferențieze între soț și părintele
incestuos. În consecință, sentimentele de a fi abuzat devin active.
Ambivalența protejează victima incestului ascuns de amenințarea viitoarelor
capcane.
Menționăm că ambivalența servește un alt scop. Întrucât părintele a
cerut devotament și loialitate în parteneriatul surogat, angajamentul
emoțional primar al supraviețuitorului incestului ascuns rămâne destinat
acelui părinte. Partenerul sau soțul primește doar o parte din victimă, în timp
ce aceasta se străduiește să jongleze între devotamentul față de părinte și
cerințele de intimitate ale partenerului. Rămânând ambivalent în angajament,
supraviețuitorul incestului ascuns este ferit de a fi nevoit să se despartă
complet de părinte.
Deși victima incestului ascuns experimentează ambivalența cronică în
relații, începutul unei relații este adesea rapid și intens. Se manifestă
angajamentul imediat și total, urmat de incertitudine și ambivalență. Vina
uriașă pe care o poartă victima incestului ascuns nu-i permite părăsirea unei
relații dacă aceasta nu funcționează. În schimb, încearcă să o corecteze,
numai pentru a fi dezamăgită după fiecare încercare. Sau dacă relația are
potențial, vinovăția intervine în identificarea clară a nevoilor personale și în
încercarea legitimă de a face relația să funcționeze. Angajamentul devine un
scop tânjit cu disperare. Cu toate acestea, este o experiență care generează
teamă și confuzie.
Aceste angajamente pripite și intense se nasc din atașamentul față de
fantezie, precum și din nevoia imensă experimentată de victima incestului
ascuns. În loc să se implice în legătura cu persoana, legătura se face cu
fantezia pe care persoana o reprezintă. Întrucât fantezia reprezintă persoana
ideală sau perfectă, angajamentul este imediat. Persoana poate avea unele
dintre calitățile unui partener ideal, dar în realitate nu va fi văzută niciodată
cine este cu adevărat. Când iluziile mor — așa cum fac toate — dificultățile
angajamentului ies la suprafață. Apoi, rămânând față în față cu cine este
persoana cu adevărat și realizând vulnerabilitatea angajării totale atât de
rapide în relație, ambivalența se instalează.
Celălalt factor care contribuie la angajamentul pripit este foamea
disperată de atașament resimțită de victima incestului ascuns. Abandonată
emoțional în relația incestuoasă, are o nevoie imensă de iubire, fapt care o
consumă în căutarea unui partener. Când această necesitate este combinată
cu iluzia sau fantezia creată, șansele de a face o alegere a relației
înrădăcinată în realitate sunt minime. Când devine clar că relația nu va umple
nevoile de intimitate tânjite, apare iar senzația de abandon. În plus, victima
incestului ascuns se învinovățește de eșec și își caută neîncetat greșelile. Ea
speră că dacă este suficient de strictă, va afla ce nu este în regulă cu ea.
Atunci s-ar putea schimba și ar putea face relația să funcționeze. Vinovăția și
confuzia asupra nevoilor sale personale devin omniprezente. Tiparul
experimentat cu părintele este repetat.
Vina și confuzia față de nevoile personale determină victima incestului
ascuns să ia repere de la soțul / soția sa pentru a determina nevoile din
relație. Încercarea de a satisface nevoile partenerului în speranța de a
răspunde propriilor nevoi devine un tipar disperat. Resentimentele, mânia și
lipsa de speranță se impun. Acest tipar își are rădăcinile în relația ascunsă
incestuoasă, în care sacrificiul nevoilor personale devenise mijlocul
supraviețuirii și al speranței de a fi iubită. Dezvoltarea identității copilului —
crucială în dezvoltarea de angajamente clare cu privire la sexualitate, nevoi,
valori, dorințe, alegeri și sentimente — este blocată. Capacitatea adultului de
intimitate sănătoasă este pierdută.
Lupta lui Jim cu angajamentul
Povestea lui Jim reflectă lupta ambivalentă și dureroasă pe care
victimele incestului ascuns o au în ceea ce privește angajamentul.
Eram cel mai în vârstă din cei cinci copii ai familiei mele. Tatăl meu era
alcoolic și afemeiat. Rar era pe acasă. Când era, el și mama mea se certau sau
se ignorau. Mama era deseori deprimată și exigentă cu mine. Îmi amintesc că
încerca să mă țină aproape ori de câte ori avea ocazia. Mă simțeam vinovat și
responsabil pentru ea. Într-un fel am preluat rolul tatălui meu în casă. Când
încercam să ies cu prietenii, mama țipa deseori la mine și mă lovea. Simțeam
ca întotdeauna trebuie să am grijă de nevoile ei.
După ce am devenit adolescent, ea a început să comenteze despre felul
în care arătam sau despre corpul meu. Mă făcea întotdeauna să mă simt
seducător și dezgustat. Chiar dacă uram comportamentul mamei mele, totuși
mă simțeam bine să fiu atât de special în ochii ei. După ce am început să am
întâlniri cu fete, am descoperit că eram disperat să găsesc o prietenă, ca să pot
scăpa de mama, deși mă simțeam îngrozit în același timp.
Jim se simțea rănit și abandonat. Era îngrozit de furia mamei sale. În
consecință, Jim a fost programat pentru a nu avea succes în relațiile sale cu
femeile. O relație de succes ar însemna să o lase pe mama sa în urmă cu
probabilitatea de a o înfuria.
În ciuda temerilor de furia mamei sale, Jim se simțea disperat după
dragoste. S-a căsătorit impulsiv cu Cindy, în încercarea de a umple golul și de
a corecta și vindeca această rană timpurie.
După prima noastră întâlnire, am știut că Cindy era femeia cu care voiam
să mă căsătoresc. Părea stabilă, perspicace, iubitoare și de încredere. De
asemenea, avea o dedicare puternică pentru viața de familie. Cindy era
perfectă și aveam de gând să o iau de soție, indiferent de ce era nevoie să fac.
Viața mea fusese serie de relații dezamăgitoare și idile fără sens. Când am
cunoscut-o pe Cindy, mă simțeam rușinat și incapabil de a fi iubit. Văzând că
cineva precum ea mă poate iubi, mi-a alungat durerea. După toate dificultățile
pe care le-am avut în relații, întâlnirea cu o femeie ca Cindy a fost răspunsul la
rugăciunile mele.
Stabilitatea lui Cindy a fost importantă. Știam că va fi consecventă cu
dragostea ei, indiferent ce aș fi făcut. Nu m-am simțit niciodată iubit în
copilărie. Dragostea mamei mele a părut întotdeauna condiționată de ceea ce
i-aș fi putut oferi. În cel mai bun caz, grija ei pentru mine a fost inconsecventă.
Cindy era opusul mamei mele. Știam că pune mare preț pe dragoste. Dacă
m-aș fi căsătorit cu Cindy, frica mea de a fi abandonat s-ar fi terminat. Visul
meu de a avea o căsătorie perfectă și o femeie care nu m-ar răni niciodată s-ar
fi realizat în sfârșit.
Deși știam că avem unele diferențe mari, mi-am imaginat că nu vor
conta. Să ne iubim unul pe celălalt era cel mai important. La început, am
muncit din greu să-i fac pe plac lui Cindy. Mi-am modificat gândirea și emoțiile
într-o oarecare măsură, astfel încât să avem mai puține discrepanțe. Eram
dispus să fac orice pentru a nu-i pierde dragostea. Dar în curând, realitatea a
ieșit la iveală. Am început să mă simt revoltat. Am învinovățit-o pe Cindy și am
dat dovadă de furie și ură. Însăși persoana care a fost obiectul iubirii mele
devenise obiectul furiei mele. Diferențele noastre au devenit din ce în ce mai
importante și au început să conteze. Dragostea nu putea câștiga. Mă simțeam
confuz și captiv.
Am început să mă gândesc să găsesc o altă femeie. Dar eram căsătorit
acum și jurasem că nu voi fi niciodată infidel. Nu voiam să devin ca tatăl meu.
Dar apăsarea devenise prea puternică.
Am început cu o serie de idile la nivel emoțional care s-au dus până
aproape de actul sexual. Când îmi dădeam seama ce făceam, mă opream, doar
pentru a începe o nouă aventură emoțională. Deși am rezistat contactului
sexual real cu aceste femei, energia pe care am cheltuit-o controlându-mi frâul
m-a lăsat indisponibil pentru căsătoria mea. M-am pierdut în fanteziile despre
aceste femei și în ceea ce ele mi-ar putea oferi și soția mea nu putea.
Masturbarea a devenit principala mea expresie sexuală. Masturbarea a fost
modul în care mi-am transpus aventurile emoționale în plan sexual. Furia față
de soția mea și ambivalența cu privire la căsătorie au devenit mai puternice.
În cele din urmă, durerea a devenit prea mare. Am vrut să-mi salvez
căsnicia și să încerc din nou să-mi trăiesc visul cu Cindy. Am mers la terapie.
Am sperat că dacă mă pot îndrepta, voi putea să iubesc și voi putea să mă las
iubit așa cum mi-am dorit dintotdeauna. În acea perioadă, mi-am pus sub
control comportamentul sexual compulsiv și fanteziile și am început să mă
simt bine cu mine. Dar incertitudinea mea cu privire la căsătorie a devenit mai
puternică. Îmi doream angajamentul? Sau nu? Nu eram sigur că vreau să fiu cu
ea sau să fiu fără ea. Eram furios și confuz.
Deși crezusem că Cindy este perfectă pentru mine, m-am străduit foarte
tare să mă conectez emoțional cu ea. Am început să simt singurătatea pe care
o simțisem în copilărie. Diferențele noastre, care inițial nu păreau să conteze,
erau clar mai importante decât voiam să recunosc. Confuzia și incertitudinea
mea crescuseră.
Furia lui Jim față de Cindy a fost destinată mamei sale, nu lui Cindy.
Când legătura fanteziei cu Cindy s-a prăbușit, furia lui Jim a ieșit la iveală.
Deși simțea că Cindy îl dezamăgise, de fapt mama lui a fost cea care i-a
produs cu adevărat rana. Relațiile cu alte femei au fost un alt mod prin care el
își exprima furia și încerca să rămână în siguranță. Când granița dintre mama
lui Jim și Cindy a devenit neclară, relațiile cu celelalte femei i-au oferit un
refugiu de la probabilitatea de a se simți abandonat și prizonier din nou.
Teroarea lui Jim a ieșit și ea la suprafață. Faptul că expresia sa sexuală
a fost în primul rând prin fantezie și masturbare, a indicat nevoia lui de a
păstra controlul și de a rămâne protejat. Deși Jim simțea că trebuie să scape,
a fost atent să nu se dăruiască prea mult acestor femei. Ambivalența lui Jim
a reflectat nu doar nevoia de a se proteja de sentimentele rănilor produse de
incestul ascuns, dar și de realitatea căsătoriei. Jim și Cindy păreau să aibă
diferențe importante care îngreunau cu adevărat o legătură emoțională. Chiar
dacă a făcut eforturi pentru a-și iubi soția, atunci când a ales pe cineva
semnificativ diferit, el a putut rămâne loial mamei sale prin faptul că nu a avut
o căsătorie de succes. Aceasta este o dinamică frecventă și importantă care
ajută la explicarea nemulțumirilor cronice pe care le întâmpină victimele
incestului ascuns în relațiile lor.
Vina extraordinară și confuzia față de nevoile personale pe care le
trăiesc victimele incestului ascuns i-au interzis lui Jim să facă o alegere clară
dacă să rămână sau să părăsească relația. Pe de o parte, Jim se simțea
vinovat când se gândea să plece. Pe de altă parte, era prea confuz în privința
nevoilor sale de intimitate pentru a avea o tentativă legitimă de apropiere cu
Cindy. Jim trebuia să lucreze la identificarea nevoilor sale de intimitate
înainte de a se lămuri.
De asemenea, dependența emoțională intensă față de Cindy, provenită
din faptul că fusese abandonat în copilărie, l-a îngreunat să ia o decizie cu
privire la relație. Povestea sa reflectă lupta dintre nevoile copilului interior și
cele ale bărbatului adult. Ambivalența crește atunci când nevoile copilului
interior devin o prioritate într-o relație matură. Victimele incestului ascuns
transferă deseori nevoile și problemele rămase din relația cu părintele lor de
sex opus soților sau altor persoane semnificative. Următoarea secțiune
analizează mai îndeaproape modul în care acest fenomen dă o anumită
validitate conceptului că tindem să ne căsătorim cu mamele sau cu tații
noștri.
Cu cine ne căsătorim cu adevărat?
După cum am examinat, o relație ascunsă incestuoasă are ca rezultat
multe nevoi emoționale nesatisfăcute pentru copil. În plus, problemele
nerezolvate cu privire la vinovăție, autonomie și atașament sunt transferate la
maturitate. Aceste răni contribuie direct la alegerea unui partener de
căsătorie. Impresia că ne căsătorim cu mamele noastre sau cu tații noștri
este adevărată atunci când te uiți la căsătoriile victimelor incestului ascuns,
care încă nu s-au vindecat de rănile lor emoționale. În încercarea de a rezolva
aceste probleme și de a vindeca rănile, se căsătoresc cu persoane care sunt
din punct de vedere emoțional ca părinții lor de sex opus. Speranțele și iluziile
sunt atât de puternice încât interzic victimei incestului ascuns să recunoască
faptul că nevoile lor vor fi din nou nesatisfăcute.
Invariabil, atunci când victimele incestului ascuns sunt întrebate dacă
soții lor sunt asemenea părinților lor de sex opus, răspunsul este afirmativ.
Ele enumeră calități similare la soții lor care tind să fie identice cu cele ale
părinților și de care au fost afectate. Este comun ca aceștia să facă
comentarii precum:
● „Soțul meu este absent emoțional la fel cum a fost tatăl meu. Nu pot să
cred; Credeam că m-am căsătorit cu cineva diferit.”
● „Mă face întotdeauna să mă simt vinovat așa cum o făcea mama. Dacă
vreau să fac ceva cu prietenii mei, ajung să fiu interogat la sânge. Mă
urăște când am orice nevoi separate de ale ei.”
● „Simt că trebuie să am grijă de el, așa cum am făcut cu tata. Soțul meu
este ca un băiețel, iar eu sunt mămica lui. Urăsc asta. Am fost părintele
tatălui meu.”
● „Mă critică mereu așa cum o făcea mama. Nu simt niciodată că sunt
suficient de bun. Încerc mereu să-i fac pe plac soției mele. Se pare că
am scăpat de încercările de a-i face pe plac mamei și am dat de soție,
care nu este niciodată mulțumită indiferent de ceea ce fac. Nu pot
învinge!”
Când are loc acest transfer de nevoi și probleme din relația părinte-copil
în relația de căsătorie, capacitatea de intimitate sănătoasă a adultului devine
limitată. Sexual și emoțional, aceste relații ajung să fie percepute ca legături
părinte-copil sau frate-soră, mai degrabă decât ca niște căsătorii. Aceste
relații pot fi lipsite de pasiune sau volatile sexual și emoțional. Legătura
incestuoasă este creată din nou. Separarea de părintele de sex opus nu se
realizează cu adevărat; în schimb, același atașament sau unul similar este
transferat să fie față de soț / soție. Victimele incestului ascuns rămân băieței
sau fetițe în căsătoriile lor, cu excepția cazului în care apare recuperarea.
În loc să facă o alegere matură într-o căsătorie, copilul interior rănit din
punct de vedere emoțional al victimei incestului ascuns, face alegerea. Este
ușor de observat cât de multe așteptări și iluzii nerealiste sunt transferate în
căsătorie. Copilul rănit se așteaptă ca partenerul să nu fie ca părintele, de
multe ori se așteaptă la perfecțiune și dragoste necondiționată. Cu toate
acestea, partenerul este în general mai asemănător cu părintele decât diferit.
În loc să aleagă un adult matur emoțional, victimele incestului ascuns
aleg soți care au fost răniți emoțional în copilărie. Rezultatul este doi adulți cu
emoții copilărești care se luptă să fie apropiați, în loc de doi adulți maturi
emoțional care fac eforturi să fie intimi. Cearta și ciondăneala în aceste relații
sunt uneori ca între doi copii; alteori, partenerii devin părinte-copil în
interacțiunile lor. Relația seamănă rar cu doi adulți care interacționează.
Satisfacția se realizează rar. La urma urmei, adulții creează intimitate, copiii
nu o fac.
Încă mai încerc să-i faci pe plac mamei
Povestea lui Dave și Marsha evidențiază transferul nevoilor și rănilor
copilăriei la relațiile cu adulții. Inițial, Marsha a mers la terapie pentru a se
plânge de incapacitatea lui Dave de a-i satisface nevoile.
Are mereu nasul în ziar sau se uită la televizor. Este atât de rigid încât nu
pot să vorbesc cu el. Vreau ca el să aibă grijă de mine și să mă iubească. Dar
nu poate sau nu vrea. Este atât de indiferent la nevoile mele. Aproape că
seamănă cu unul dintre copii. Mă simt mai mult ca părintele său decât ca soția
sa. Chiar și viața noastră sexuală nu este prea grozavă. Simt că fac dragoste
cu fratele meu. Este ciudat; Nu înțeleg. Uneori nu pot să cred că m-am căsătorit
cu el. Mi-aș dori să fie altfel. Vreau să mă simt specială și importantă pentru el.
Dar nu mă simt așa.
Reproșurile lui Marsha erau interminabile. Concentrarea ei extremă
asupra lui Dave i-a lăsat puțin spațiu pentru a se uita la ea însăși, în relație.
Era convinsă că Dave era cel care avea nevoie să facă schimbări și să se
maturizeze. Când i-am văzut împreună, interacțiunea lor a fost clar precum
cea a unui părinte cu un copil. Marsha îi făcea reproșuri și Dave își lua
apărarea sau încerca să o liniștească. În acele momente, Dave juca rolul unui
băiat care voia să-i facă pe plac mamei sale. Când a încercat să-și arate
puterea ca bărbat, a făcut-o cu nervi. Atunci Marsha s-a retras și a tăcut. În
acele momente, ea era ca o fetiță bosumflată pentru că nu îi ieșea totul așa
cum dorea. Deși Marsha se plângea că ar fi dorit ca Dave să fie mai masculin,
în același timp era limpede că se simțea amenințată de acest lucru.
Dave, în schimb, părea blocat în rolul de băiețel. El a descris pe fiul său
cel mare ca având mai multă putere decât el. De fapt, certurile dintre Marsha
și fiul lor cel mare erau mai degrabă ca între doi soți decât ca între părinte și
copil. Dave și Marsha aveau și o fiică care era cu trei ani mai mică decât fiul
lor. În timp ce descriau relația lor cu copiii lor, era evident că mai multă
energie pasională și emoțională era îndreptată către copii, mai degrabă decât
între ei reciproc.
De exemplu, copiii obișnuiau să doarmă cu părinții lor sau Marsha
adormea noaptea în pat cu fiul ei, iar Dave făcea același lucru cu fiica sa.
Simțeau că pot primi confortul și apropierea pe care se străduiau să le obțină
unul de la celălalt, de la copiii lor. Chiar dacă unii copii pot adormi ocazional
cu părinții, este important ca părinții să ia în considerare cât de adecvată este
vârsta copilului și propriile lor motivații. De exemplu, ceea ce este drăguț și în
siguranță la doi ani poate fi prea mult la opt ani. În povestea cuplului Dave și
Marsha, motivațiile lor erau egoiste și nu neapărat în interesul superior al
copiilor. Ca urmare, au existat mai multe probleme în limitele emoționale și
sexuale cu copiii, deși fără incest explicit. Copiii nu trebuie să fie compania
părinților lor în pat. Uneori, atunci când limitele cu aranjamentele de somn nu
sunt adecvate, sentimentele hiperstimulate din incestul ascuns pot fi
exteriorizate ca incest explicit între frați.
Când Marsha a lipsit din terapie, Dave a devenit mai deschis și și-a
împărtășit sentimentele cu privire la căsătorie. Chiar și atunci a fost
indulgent, de parcă ar fi vrut să o protejeze cumva pe Marsha și să nu se
plângă prea mult.
Marsha are dreptate. Cu siguranță nu sunt foarte deschis cu
sentimentele mele. Încerc să-i fac pe plac și să răspund nevoilor ei. Dacă nu ar
fi fost ea să-mi reproșeze că nu sunt intim, probabil că nu aș fi niciodată în
stare să fiu mai apropiat. Chiar depind de ea ca să mă ghideze în relație. Dar
sunt momente în care mă înfurii pe ea. Deși poate are dreptate, nu se oprește
niciodată. Mă critică chiar și în fața prietenilor mei. Și stau să ascult și nu zic
nimic. Îmi este teamă că dacă mă enervez, se va închide și nu va vorbi cu mine
zile întregi. Mă controlează teribil! Este ca și cum ar vrea să fiu deschis cu
sentimentele mele, dar în termenii ei — asta nu include să fiu furios pe ea. Nu
cred că voi putea să-i fac pe plac vreodată. Sincer, m-am săturat de reproșurile
ei.
Trebuie să recunosc, mă simt ca un băiețel în preajma ei. Urăsc asta, dar
nu știu cum să fiu altcumva. Este aproape ca și cum aș fi în preajma mamei
mele, încercând întotdeauna să-i fac pe plac și să-i fiu de ajutor. Îmi este teamă
că dacă încep să fiu mai bărbat în jurul lui Marsha, nu vom mai avea o relație.
Uneori, vreau doar să o pun la punct și să-i spun să se oprească din critică și
din văicăreli. Dar mă tem că o să-i pierd iubirea. Este la fel ca mama! Ori de
câte ori eram chiar și un pic neascultător, mama îmi lua dragostea și aprobarea
ei.
Pe măsură ce timpul a trecut, Dave a vorbit mai mult despre familia sa.
În mod clar, el era prins într-o relație ascunsă incestuoasă cu mama sa. Era
cel mai tânăr dintre cei trei băieți, iar mama sa l-a ținut pe Dave aproape toată
copilăria. Era un băiețel bun și un ajutor al mamei. În timp ce descria
incidentele sale de „copil neascultător”, era evident că acestea erau de fapt
încercări de autonomie și nu un comportament care să reflecte un copil rău.
Cu toate acestea, mama lui se opunea oricărui comportament de separare și
era critică cu el ca o modalitate de a-i controla tendința de separare. Acest
lucru l-a lăsat pe Dave să se simtă vinovat pentru dorința sa de independență.
Dave fusese abandonat de un tată alcoolic și a renunțat la încercările sale de
separare pentru a evita să fie abandonat și de mama sa.
Dave era un copil bun și nu creea niciodată probleme. Făcea tot ce era
nevoie pentru a-i face pe plac mamei sale. În loc să iasă cu prietenii după
școală, se ducea acasă și o ajuta la curățenie. Ura asta, dar o vedea ca pe o
datorie. În mod clar, Dave a fost controlat de o vinovăție extraordinară și de
un profund sentiment de rușine care l-a lăsat să se simtă nevrednic de dorința
lui de separare.
Apoi Dave a cunoscut-o pe Marsha. Marsha era o fată atât de drăguță,
încât mama sa a aprobat-o. În sinea lui, Dave știa că această căsătorie cu
Marsha era singura modalitate de a se îndepărta de mama sa, așa că s-au
căsătorit devreme în relație. Dar Dave nu și-a părăsit emoțional mama. În
schimb, el s-a căsătorit în esență cu mama sa, creând același sistem
emoțional în relația cu Marsha. Există multe paralele între mama lui Dave și
Marsha, în special atitudinile critice ale acestor femei și modul în care l-au
folosit pe Dave pentru a-și îndeplini propriile nevoi, fără a le lua în considerare
pe ale lui.
Mama lui Dave l-a folosit pe el pentru a-și satisface nevoia de soț.
Marsha nu numai că îl dorea pe Dave ca pe un soț, ci și-a dorit ca el să
răspundă nevoilor pe care nu le îndeplinise tatăl ei. Tatăl lui Marsha era
distant, rece și ocupat — așa cum îl descria și pe Dave. În realitate, existau
probleme de intimitate între Dave și Marsha, dar obiceiul ei cronic de a aduce
reproșuri și starea de nemulțumire permanentă aveau mai degrabă legătură
cu tatăl ei.
Dave a văzut-o pe mama lui în Marsha și s-a căsătorit cu ea, iar Marsha
l-a văzut pe tatăl ei în Dave și s-a căsătorit cu el. De asemenea, ambii le-au
transmis copiilor lor energie necorespunzătoare din punct de vedere sexual și
emoțional — energie destinată schimbului în cuplu. Deoarece Marsha și Dave
erau amândoi copii din punct de vedere emoțional, o legătură intimă matură a
fost o încercare grea. Conectarea cu copiii lor a devenit mijlocul principal de a
experimenta intimitatea. La rândul lor, copiii au învățat că limitele cu privire la
intimitate și siguranță pot fi încălcate. Acesta este un exemplu al tiparului în
care dinamica relațiilor incestuoase este transmisă de la o generație la alta.
Amândoi, Dave și Marsha aveau nevoie să se separe emoțional de părinții lor
pentru a corecta problemele de limite cu copiii lor, iar apoi de a avea o șansă
la intimitate unul cu celălalt. Procesul de separare de părinți și de îndeplinire
a propriilor nevoi sunt explicate în capitolul 7, „Privim spre viitor”.
Asta înseamnă că dacă soțul sau soția seamănă cu unul dintre părinții
tăi, atunci ar trebui să divorțezi? Nu, dar înseamnă că trebuie să crești
emoțional pentru a rezolva dificultățile de angajament și pentru a putea simți
satisfacție în căsătoria sau relația ta. Înseamnă că ambele persoane trebuie
să fie mature emoțional pentru ca intimitatea să apară. Dacă doar o persoană
este matură, relația se adâncește în tiparul părinte-copil și se îndepărtează de
șansa unui parteneriat satisfăcător.
Căsătoria ar trebui să fie o sărbătoare a intimității, mai degrabă decât o
încercare de a satisface iluziile copilului interior părăsit. Este important ca
victimele incestului ascuns să rămână în relații suficient de mult timp pentru
a se asigura că divorțează de persoana potrivită. Prea des, victima incestului
ascuns sare de la o căsătorie sau relație la alta. Acesta este mai degrabă un
efort de a se separa de legătura emoțională rămasă cu părintele, decât o
hotărâre clară că relația actuală nu funcționează.
De cine divorțăm cu adevărat?
Un alt tipar comun în relații pentru victimele incestului ascuns este de a
părăsi relațiile prea devreme. Când lucrurile nu funcționează așa cum este de
așteptat sau când victimele incestului ascuns încep să se simtă prea
apropiate, părăsesc relația. Încep repede să se simtă nemulțumiți din cauza
iluziilor lor despre dragoste și romantism. De asemenea, se tem de a fi
acaparați și se străduiesc să descopere cum să-și păstreze individualitatea în
timp ce sunt angajați într-o relație. Ei nu rămân suficient de mult pentru a
rezolva lucrurile și pentru a dezvolta o relație matură. În schimb, divorțează
de un partener și se căsătoresc cu următorul, așteptând ca lucrurile să fie
diferite de fiecare dată. Cu toate acestea, schimbarea partenerilor nu
schimbă realitatea interioară a victimei incestului ascuns.
Acest tipar reprezintă lupta pentru a rămâne implicat. Victimele
incestului ascuns nu așteaptă niciodată suficient de mult timp pentru a trece
de la a fi atașat de fantezia persoanei perfecte la realitatea individului. În loc
să încerce să pună la cale o intimitate autentică, ei se desprind de relație,
căutând să se lege cu o persoană nouă, dar păstrând vechea iluzie. Aceștia
evită cu succes simțul acaparării și sufocării pe care le poartă din copilărie,
dar nu reușesc să rămână suficient de mult în relație pentru a lucra cu ele,
astfel încât să se poată separa în cele din urmă emoțional și sexual de
memoria părintelui invaziv.
Victimele incestului ascuns trebuie să rămână suficient de mult în relații
pentru a permite iluziei să moară și pentru a permite dezvoltarea intimității
adevărate. Până la realizarea acestui lucru, rămân nefericirea cronică și
nemulțumirea. Victimele incestului ascuns deseori se întreabă dacă relațiile
pe care le-au abandonat ar fi funcționat dacă ar fi „rămas”. Acest lucru se
adaugă ambivalenței și face mai dificil angajamentul într-o nouă relație.
Problemele de bază legate de separare și atașament nu sunt niciodată
rezolvate atunci când o victimă a incestului ascuns divorțează și sare de la o
relație la alta. Deși alegerea proastă a partenerilor poate fi motivul care stă la
baza mai multor relații, poate fi la fel de adevărat că persoana respectivă fuge
de o luptă interioară, bazată pe faptul că separarea de părintele de sex opus
nu a avut loc niciodată. Astfel, atunci când se implică cu cineva, toată
durerea, frica și furia destinate părintelui reapar. În loc să se ocupe de aceste
sentimente, le proiectează pe partenerul lor. Partenerul devine apoi, obiectul
de care trebuie să se separe. În realitate, părintele este cel de care victima
incestului ascuns încearcă să divorțeze iar și iar, și nu de soț sau soție.
Este divorțul inevitabil?
Rachel se afla în procesul celui de-al treilea divorț. A venit la terapie
pentru că era în dubii dacă să continue sau nu.
Nu știu dacă ar trebui să fac asta sau nu. La urma urmei, aceasta este a
treia mea căsătorie în mai puțin de zece ani. Simt că voi divorța de Alan și voi
găsi pe altcineva și că voi divorța și de el. Încep să cred că la mine este
problema. Uneori cred că dacă nu aș fi avut atât de multe așteptări nerealiste,
prima mea căsătorie ar fi putut să funcționeze. Nu cred că am trecut vreodată
peste relația mea cu George. De fapt, eram încă implicată cu el când am
început relația cu al doilea soț. În schimb, am lăsat ceva timp între cel de-al
doilea soț și Alan. Dacă există vreo cale, aș dori să încerc să rezolv lucrurile în
căsnicia mea actuală.
Nu vreau să mai divorțez din nou, deși am unele probleme reale cu Alan.
Îmi cere prea mult și mi se pare este dependent emoțional de mine. În ultima
vreme, când el vrea să fie mai apropiat de mine, eu mă închid. Nu vreau să am
nimic de-a face cu el. În alte momente, sunt furioasă pe el. Nu este în stare să
facă nimic cum trebuie. Vreau ceva mai mult din această căsătorie și un fel de
satisfacție emoțională pe care nu o primesc.
Cu toate acestea, atunci când ne apropiem, sunt îngrozită. Nu vreau să
mă simt sufocată așa cum m-am simțit cu tata. Am fost la fel cu fiecare soț.
Îmi era prea teamă să mă apropii, dar mă plângeam că nu suntem suficient de
apropiați. Reușesc să găsesc o modalitate de a ataca și de a învinovăți relația.
Apoi, ne certam prea mult, iar eu mă plâng tot timpul. După asta abia aștept să
scap. Divorțul pare să fie întotdeauna inevitabil. Încă sper să mă salveze
cavalerul meu în armură strălucitoare. Am crezut că Alan este cavalerul meu,
dar acum abia aștept să scap de el. Nu par să pot rămâne într-o relație și să fiu
mulțumită. Nu știu ce să mai cred.
Când i-am cerut lui Rachel să dea mai multe detalii despre ce a vrut să
spună atunci când a zis că se simțea sufocată de tatăl ei, mi-a spus povestea.
Tatăl meu m-a avut mereu de partea lui când am crescut. Am fost micuța
lui iubită. El și mama mea nu prea au avut o relație bună, așa că eu eram
obiectul pe care îl adora. Când eram mai mică, mi-a plăcut toată atenția și
apropierea. Dar când am ajuns la adolescență, nu am mai putut să suport. Nu
i-au plăcut niciodată niciunul dintre băieții cu care mă întâlneam și mereu îmi
punea întrebări interminabile despre ceea ce făcusem la întâlniri. Chiar și până
în ziua de azi este curios și indiscret cu privire la viața mea personală.
Nu a aprobat niciodată vreunul dintre bărbații cu care m-am căsătorit.
Este ca și cum nu m-a lăsat niciodată să plec. Chiar nu mai pot suporta!
Mă simt dezgustată și că nu pot să scap. Mă simt sufocată de el. Vreau doar
să urlu și să fug. Este exact același sentiment pe care l-am avut cu fiecare soț
la un moment dat în relație. Încep să mă simt sufocată și vreau să fug. Și de
obicei o fac. Bănuiesc că de aceea continui să divorțez. Uneori cred că toate
văicărerile mele sunt o modalitate de a-mi justifica dorința de a fugi din relație.
Povestea lui Rachel reflectă dificultățile de angajament care fac
victimele incestului ascuns să regrete relațiile din trecut. Regretul este, în
general, că relația și-ar fi putut reveni dacă ar fi existat un angajament mai
lung. Așa cum povestea lui Rachel reflectă, fuga de angajament apare atunci
când o relație devine prea intimă. În acele momente iese la suprafață
vătămarea cauzată de relația incestuoasă cu părintele de sex opus și
abandonul celuilalt părinte. Durerea este atât de mare, iar frica atât de
copleșitoare, încât fuga devine o alternativă. Fără un cadrul de înțelegere,
dauna relației incestuoase — sentimentul de captivitate — este perceput ca
provenind de la soț. Teama de a pierde puțina autonomie și confortul pe care
victima incestului le are, o va împinge să fugă. Divorțurile sau relațiile multiple
sunt tiparul care maschează această problemă.
Odată ce începe retragerea din relație, victima incestului ascuns
folosește vechea iluzie de a găsi partenerul perfect pentru a masca durerea și
pentru a justifica retragerea. În situația lui Rachel, ea își căuta cavalerul în
armură strălucitoare. Dorința ei de a divorța de Alan ar fi putut fi începutul
unui alt sfârșit confuz, regretabil. Cu toate acestea, divorțul nu a fost cea mai
bună alternativă având în vedere trecutul lui Rachel. În schimb, de data
aceasta, a decis să rămână cu durerea și abandonul create de relația
incestuoasă cu tatăl ei, astfel încât să se poată separa de el. De asemenea, a
avut nevoie să renunțe la falsele iluzii și așteptări, precum și să lucreze prin
teama de sufocare. Doar atunci, acceptarea și realitatea au putut deveni
fundația necesară pentru intimitate. Renunțarea la iluzii implică un proces de
jelire care adaugă și mai multă durere la durerea din relația incestuoasă.
Aceasta este o perioadă dificilă, dar necesară pentru victimele incestului
ascuns.
După aceea, Rachel a reușit să lucreze suficient cu propriile dificultăți
pentru a se implica în relația cu Alan și pentru a se simți satisfăcută și
confortabilă, o experiență la care a tânjit toată viața. În cadrul procesului ei de
recuperare, Rachel a trebuit să-și ia rămas bun de la George, primul ei soț. În
esență, a început o aventură cu cel de-al doilea soț dar nu și-a încheiat
niciodată relația cu George. Relația neterminată i-a adăugat confuzie și
incapacitatea de a se implica cu Alan. Implicarea în aventuri adaugă un alt set
fals de realități și așteptări la dificultățile pe care victima incestului ascuns le
are cu privire la angajament și dorința de intimitate.
Promisiunea falsă a unei aventuri
Becky a fost nemulțumită în căsnicia ei în cea mai mare parte a duratei
sale. Nu a știut niciodată ce este normal în relații și a presupus că
nemulțumirea ei era tipică. Ea și soțul ei erau iubiți din liceu și s-au căsătorit
chiar din timpul liceului. El a tratat-o întotdeauna ca pe o prințesă și a fost
genul de bărbat cu care a visat mereu că ar trebui să se căsătorească. Tatăl
lui Becky a tratat-o întotdeauna ca pe prințesa lui, așa că o căsătorie cu Dan
părea lucrul corect. În timpul ședințelor ei de terapie, Becky a recunoscut că
la momentul respectiv vedea căsătoria cu Dan ca pe singura cale prin care ar
fi putut evada din casa părintească și prin care ar fi putut sta departe de tatăl
ei.
Lui Becky i-a plăcut atenția tatălui ei când era mică, dar pe măsură ce a
crescut, în adolescență, a început să o disprețuiască. De fapt, atenția lui
devenise acaparatoare. Mereu se simțea vinovată când voia să facă lucruri cu
prietenii ei sau când au început să îi placă băieții. Întotdeauna se simțea ca și
cum ar fi trebuit să fie alături de tatăl ei. Tatăl ei făcea frecvent comentarii
care o determinau pe Becky să simtă și mai multă jenă și vinovăție. Ea și-a
amintit că atunci când se întâlnea cu băieți, tatăl ei comenta adesea: „Nimeni
nu este suficient de bun pentru prințesa mea!” Când l-a cunoscut pe Dan,
Becky se temea că tatăl ei nu îl va accepta. Dar nu a dezaprobat, așa că
Becky a rămas cu Dan.
Becky a descris căsătoria.
De când ne curtam și în cea mai mare parte a căsătoriei, Dan m-a tratat
ca pe o prințesă așa cum o făcea și tatăl meu. Mi-a oferit tot ce mi-am dorit și
lucruri pe care credea că le-aș fi vrut. Era alături de mine în orice moment și
avea puține pretenții. Singura pretenție pe care am simțit-o a fost una indirectă:
„Dacă te tratez așa bine, ești a mea. Te dețin.” Deși nu mi-a spus asta
niciodată, am simțit întotdeauna că avea așteptarea asta. Era aceeași
așteptare pe care o simțeam și de la tatăl meu. Mă simțeam controlată. Odată
cu trecerea timpului, am început să disprețuiesc atenția excesivă a soțului meu,
așa cum am făcut cu cea a tatălui meu.
Becky a intrat în grupurile de recuperare pentru copiii adulți când a
realizat că a crescut într-o familie disfuncțională. Curând și-a dat seama că
nemulțumirea ei în căsătorie nu era normală. De asemenea, Becky a început
să se confrunte cu faptul că are o căsătorie disfuncțională similară cu relația
părinților ei. Becky l-a cunoscut pe Frank la una dintre întâlnirile copiilor adulți
și la scurt timp au legat o strânsă prietenie. Purtau discuții lungi la cafea după
întâlniri și vorbeau la telefon între întâlniri.
Nu-mi venea să cred ce începusem să simt pentru Frank. El era tot ceea
ce soțul meu nu fusese. Puteam să fiu eu însumi în preajma lui. Frank nu punea
niciodată nicio presiune asupra mea. Puteam să comunic și să fiu intimă în
feluri în care nu mai fusesem niciodată. M-am îndrăgostit de Frank. În cele din
urmă am divorțat de Dan și mi-am continuat implicarea cu Frank. Cu toate
acestea, pe măsură ce timpul trecea, relația noastră intimă în care toate
lucrurile veneau de la sine, devenea din ce în ce mai mult ca o luptă. Frank a
încetat să fie persoana deschisă și susținătoare care fusese. A devenit speriat
și ambivalent. Drept răspuns, eu am devenit disperată și dependentă emoțional
de el. De multe ori ne certam fără nicio speranță de rezolvare. Nu puteam
înțelege cum o relație atât de deschisă și de iubitoare se poate transforma
într-o astfel de luptă. M-am simțit captivă din nou, de data aceasta, în propria
mea disperare și frică de abandon.
O aventură este o modalitate de a scăpa de lupta cu angajamentul
simțită de victimele incestului ascuns. Aventura devine un loc în care cei
implicați pot fi deschiși și intimi așa cum nu au mai fost niciodată. Este un
mijloc de a scăpa de confuzia și durerea relației primare, fără a fi necesară o
rezoluție clară. Când se trece din relația principală într-o aventură, problemele
de abandon și de separare originale nu sunt implicate. Întrucât angajamentul
nu face parte dintr-o aventură, problemele de relaționare nu ies la suprafață.
Acea luptă rămâne în relația primară, motiv pentru care aventurile par atât de
lipsite de griji, deschise și intime.
Întrucât problemele cu privire la familia de origine nu sunt implicate,
aventura devine o relație tânjită de victimele incestului ascuns. Nu poartă
povara de rezolvare a dificultăților de angajament. Dar, așa cum se reflectă în
povestea lui Becky, lupta cu intimitatea a ieșit la suprafață în momentul în
care angajamentul din căsătoria ei a fost întrerupt de divorț. Disperarea ei
pentru intimitate, precum și sentimentele de abandon care au fost create în
relația incestuoasă ascunsă cu tatăl ei, au fost transferate de la căsătorie la
aventură. Într-un alt fel, Becky a simțit că a fost din nou prinsă în captivitate.
Ea fusese sedusă de aventură crezând că este posibilă o stare de intimitate
fără povară, cu Frank. Această iluzie i-a promis în mod fals că nu va trebui să
depună efortul de relaționare pe care l-a experimentat cu soțul ei.
Asta înseamnă că Becky nu ar fi trebuit să divorțeze de Dan? Nu
neapărat. Înseamnă că ar fi fost în interesul ei să-și rezolve mai întâi
problemele cu tatăl și soțul ei, înainte de a trece la o altă relație? Absolut.
Dacă ar fi făcut acest lucru, ar fi apărut rezoluții clare și s-ar fi permis
vindecarea de abandon, care este necesară pentru a începe și a menține
relații sănătoase și funcționale. Acest lucru ar fi eliminat, de asemenea, și
regretul că ar fi putut construi o relație funcțională cu partenerul de care s-a
despărțit. Faptul că Becky s-a trezit într-o legătură cu Frank identică cu cea cu
soțul de care se despărțise, a fost o povară greu de suportat pentru ea. Ca
urmare avea constant dubii în legătură cu divorțul de Dan. Pe viitor ar putea
repeta tiparul de a avea o nouă aventură într-o încercare greșită de a-și
rezolva ambivalența inevitabilă. Dacă ar alege în continuare să nu-și rezolve
problemele legate de părinți, ar rămâne în același cerc vicios și și-ar alimenta
și mai mult starea de ambivalență în care se află și pe care victimele
incestului ascuns o experimentează în legătură angajamentul.
Aceste povești au arătat cât de dificil este pentru victimele incestului
ascuns să se separe de părintele lor seducător și acaparant, pentru a putea
să se implice romantic pe deplin cu un partener. Separare este de fapt cheia
lor pentru relații de succes și pline de iubire.
7
Privim spre viitor
În cartea mea „When He's Married to Mom: How to Help
Mother-Enmeshed Men Open Their Hearts to True Love and Commitment”, am
sugerat să faci o listă cu cele mai deranjante obiceiuri invazive ale părintelui
care te supără și să exersezi stabilirea unor limite adecvate pe care să le poți
aplica la timpul potrivit. Urmează un rezumat al pașilor necesari pentru a
stabili limite:
În timpul seminariilor și al ședințelor mele ca terapeut, mi s-au pus
deseori multe întrebări pe care aș dori să le adresez în acest capitol. Este o
șansă pentru mine să clarific aspecte ale incestului ascuns care, poate nu au
apărut în alte capitole. Sper că aceste lămuriri să-ți ajute călătoria de
vindecare.
Știu că mulți dintre voi caută răspunsuri pe măsură ce înaintați cu
anumite aspecte ale recuperării. Voi încerca să răspund clar la anumite
întrebări pentru a vă oferi direcție; cu toate acestea, nu subestimați întrebările
în sine. Faptul că vă puneți întrebări cu privire la relația cu părintele vostru
înseamnă că vă lărgiți conștientizarea și activați procesul de schimbare în voi
înșivă. Propria călătorie intuitivă de vindecare începe odată cu lărgirea ariei
de conștientizare. Aveți încredere că timpul vă va oferi răspunsuri care nu
sunt încă clare și îndrăgostiți-vă de întrebări în sine.
Î Nu este bine să fii apropiat de părinții tăi în timp ce crești?
R Ba da, absolut. Atunci când relația se bazează în primul rând pe nevoile
copilului, copiii sunt liberi de povara vinovăției și obligațiilor
necorespunzătoare față de părinți. Acest atașament timpuriu devine poarta
către relațiile de succes la maturitate. Copiii sunt capabili să aibă încredere în
propriile instincte și să-și cunoască nevoile, care permit alegeri mai
sănătoase în prietenii și romantism. Dar, într-o relație de incest ascuns cu un
părinte, a fi apropiat înseamnă a simți o responsabilitate excesivă față de
părinte. Copiii nu au libertatea necesară pentru a-și cunoaște propriile nevoi și
dorințe. Nevoile părintelui devin astfel încorporate ca fiind proprii copilului.
Împărțiți în mod constant între cererile părintelui și propriile dorințe, copiii
învață să se jertfească pentru a satisface părintele și pentru a scăpa
temporar de povara vinovăției excesive și a anxietății. Aceasta devine o cale
spre frustrare și dezamăgire în relațiile mature, în special în romantism. În
cazul incestului ascuns, a fi apropiat de părinte nu este benefic pentru tine.
Î Cum poate fi considerată incest, o relație cu un părinte fără contactul
sexual propriu-zis?
R Aceasta este o întrebare importantă. Mulți oameni sunt derutați de
conceptul potrivit căruia un părinte care folosește un copil ca
partener-surogat, chiar și fără atingere sexuală, tot traversează barierele
incestuoase. Când ne gândim la incest, majoritatea oamenilor se gândesc la
a fi atinși și abuzați sexual, ceea ce ar duce la probleme sexuale (și de altă
natură) la vârsta adultă. Într-o relație de incest ascuns cu un părinte, copilul
devine partenerul și „amantul de încredere”. Copiii se simt dezgustați, prea
apropiați și înlănțuiți în lumea adultă a frustrărilor conjugale și sexuale ale
părintelui. La vârsta adultă, ei nu se simt liberi să urmărească intimitatea cu
„iubirea vieții lor”; ei trebuie să declare loialitatea față de părinte. Propria lor
sexualitate este cuprinsă de stimulare excesivă, confuzie și sentimente de
infidelitate. Au mai multe șanse să-și creeze o lume plină de fantezie sexuală
în care să se retragă, decât să urmărească cu îndrăzneală un partener pe care
îl aleg. Ei devin amantul și partenerul emoțional sau psihologic pentru
părintele lor. În acest fel, nicio atingere fizică nu este necesară pentru ca
sexualitatea să le fie invadată și abuzată. Sunt victime ale incestului ascuns.
Î Poate cineva experimenta atât incest ascuns cât și explicit cu același
părinte?
R Da, cineva poate juca rolul de partener-surogat și, în același timp, poate
fi agresat sexual de către același părinte. Există câteva consecințe diferite
pentru această victimă prinsă între cele două roluri. Victimele incestului
explicit raportează adesea mirosuri invazive, atingeri și alte amintiri
senzoriale (descrise ca flashbacks — amintiri vagi) care intervin în
funcționarea lor zilnică. Aceste victime tind să se simtă mai pierdute,
deoarece au avut nevoie să-și creeze compartimente sau diferite aspecte în
sinea lor pentru a supraviețui incestului explicit. Pe de altă parte, victimele
incestului ascuns tind să nu raporteze același nivel de compartimentare sau
amintiri invazive. Aceștia vor raporta că sunt blocați și joacă un anume rol în
viață, având dificultăți de a-și exprima adevăratul lor sine. Ei confundă rolurile
lor cu identitățile lor. În acest sens, rolul devine un compartiment al sinelui
folosit pentru a supraviețui. Atât supraviețuitorii incestului explicit, cât și al
celui ascuns vor raporta că se simt constrânși și sufocați de părinte.
Recuperarea necesită atenție acordată ambelor probleme, dacă au apărut la
aceeași persoană.
În unele cazuri, o greșeală pe care supraviețuitorii incestului și terapeuții
profesioniști o fac este de a trata rolul parteneriatului-surogat ca o problemă
minoră în comparație cu incestul explicit. De asemenea, ei pot presupune că
problemele prezentate sunt doar o cauză a atingerii sexuale și a abuzului
ulterior. Unii supraviețuitori vor raporta atingerea sexuală directă ca doar o
mică parte a relației explicit-ascunse. Aspectul incestului ascuns și efectele
sale dăunătoare pot continua ani de zile după ce atingerea explicită
încetează. Pe parcursul terapiei și procesului de vindecare, este esențial ca
ambele să fie abordate în profunzime pentru ca recuperarea să aibă cel mai
util impact.
Î Mama a fost singurul părinte alături de mine. Mă simt atât de vinovat
gândindu-mă să am propria mea viață. Cum să o abandonez?
R Obiectivul recuperării de incestul ascuns nu este să-ți abandonezi
părintele. Scopul este de a restabili limitele relațiilor, de a-ți defini nivelul de
participare la ele și de a identifica nevoile tale. Sentimentul vinovăției de a-ți
lăsa părintele în urmă, în timp ce îți trăiești propria viață, apare frecvent.
Să clarificăm unele dintre obstacolele care pot apărea aici. În primul rând, una
dintre atribuțiile părinților este de a avea copii care, în cele din urmă, pleacă și
își duc propria viață. Un părinte care te-a blocat în rolul de soț sau soție
surogat, te-a încărcat cu sentimente excesive de responsabilitate și vinovăție
în legătură cu căsătoria sau viața lui; acestea nu sunt responsabilitatea ta.
Aceste probleme nu sunt din vina ta și nu este datoria ta să le rezolvi. În al
doilea rând, nu îi abandonezi. Adulții sunt responsabili pentru ei înșiși. Cu
siguranță, părinții în vârstă au nevoie de asistență din partea celor dragi, dar
povara incestului ascuns este diferită. Incestul ascuns este construit în așa
fel încât te împiedică să pleci. Este esențial să începi să vezi capcana în care
te afli și să înfrunți vinovăția pe care o simți. Abilitatea ta de a avea o viață
independentă și o relație romantică de succes depinde de acest lucru.
Î Cum să stabilesc limite cu ceilalți, fără ca ei să se simtă răniți sau să se
supere pe mine?
R Va fi necesar să restabilești cât de mult și modul în care te implici cu
părintele, frații, prietenii și soțul / soția sau partenerul. Poți începe cu lucruri
obișnuite cum ar fi să stabilești limite în jurul subiectelor de conversație sau a
timpului petrecut împreună. Va trebui să-i spui părintelui tău că nu vei mai fi
disponibil „la comandă” și că prioritatea ta este soțul / soția ta. De asemenea,
poate fi necesar să le spui fraților tăi că nu mai dorești ca aceștia să fie
mesageri pentru părintele vostru care nu este fericit că tu stabilești limite noi.
Rolul tău de îngrijitor cu prietenii și chiar cu soțul / soția, cel mai probabil, va
trebui să se schimbe. Va trebui să afirmi preferințe și opinii care încep să
dezvăluie mai multe despre adevăratul tău sine. Da, este posibil ca prietenii și
familia ta să nu înțeleagă și chiar s-ar putea simți răniți sau supărați că
schimbi premisele relației. Acest lucru va fi valabil în special pentru părintele
tău, cu care este necesar să stabilești limite, miza fiind capacitatea ta de a
avea propria viață. Stabilirea limitelor cu ceilalți nu necesită acordul și
înțelegerea lor. Nu lăsa pe seama celorlalți să îți aprobe libertatea de a-ți
exprima nevoile!
Î Nu par să pot lua decizii de unul singur sau să-mi exprim opiniile. Este un
lucru comun pentru supraviețuitorii incestului ascuns?
R Da, este. În sistemele familiale sănătoase, dezvoltăm un sentiment al
nevoilor, dorințelor și preferințelor noastre, fiind văzuți și validați pentru cine
suntem cu adevărat. Ajungem la vârsta adultă cu un sentiment că avem o
valoare care ne permite să ne luptăm pentru punctul nostru de vedere, să
exprimăm opinii și să luăm decizii care sunt în interesul nostru fără să simțim
vinovăție inutilă. În relația de incest ascuns, identitatea ta depinde de
organizarea în jurul nevoilor părintelui și de validarea acestuia. Ție ți-a fost
oferită puțină validare, cu excepția cazurilor când a servit nevoilor părintelui.
Ai învățat din copilărie să asimilezi nevoile altora ca fiind ale tale, iar acum,
când ai nevoie, ești confuz și îți este dificil să-ți lămurești propriile decizii.
Î De ce îmi este atât de greu să mă implic cu un partener romantic?
R În incestul ascuns, părintele tău te-a tratat ca pe partenerul lui și a fost
nevoie de devotamentul și loialitatea ta pentru ca acesta să nu se simtă gol și
singur. Ai devenit partenerul preferat în opoziție cu celălalt părinte. Această
poziție specială și privilegiată te-a făcut să te simți probabil puternic, dar cu
un cost teribil. Când a venit momentul să-ți cauți propria iubire, probabil că ai
conștientizat conflictul cu privire la libertatea ta de a face acest lucru. Scindat
între dorința ta naturală de a găsi dragoste și nevoia părintelui tău de a te ține
aproape, angajamentul față de iubita / iubitul pe care l-ai ales a devenit o
luptă. Probabil că ai făcut un compromis, oferindu-i-te puțin, dar nu cu totul
unui iubit. Acest aranjament duce de obicei la pierdere și dezamăgire. Îți
păstrezi părintele, dar îți pierzi iubitul. Trebuie să confrunți în interiorul tău
această legătură cu părintele și să decizi a cui viață intenționezi să o trăiești
— a ta sau a părintelui.
Î Nu pot să încetez să fiu afemeiat. Are legătură cu incestul ascuns cu
mama mea?
R Nu există doar o singură dinamică în spatele motivului pentru care
bărbații sunt afemeiați. Cazul incestului ascuns poate fi doar unul din factorii
cauzali. În acest caz, o dinamică esențială este nevoia ta de a recrea în mod
constant sentimentul de a fi special dat de incestul ascuns, prin a câștiga în
mod repetat atenția femeilor. Acest sentiment este saturat rapid în cazul
afemeiaților și în consecință au nevoie să treacă la următoarea și următoarea
cucerire. De asemenea, dacă ai fost partenerul mamei tale, probabil că ai
înmagazinat un rezervor imens de furie, împreună cu dorința de a o respinge
și de a o îndepărta pe mama ta. Dacă nu poți face acest lucru cu mama,
atunci o faci cu iubite succesive. Cel mai probabil ai copiat comportamentul
grijuliu și atent pe care l-ai învățat cu mama ta și te porți cu fiecare femeie
nouă ca și cum ea este „aleasa”. Femeile se simt adorate și fermecate de
comportamentul tău atent, dar apoi devin confuze și vinovate atunci când
relația se termină fără niciun motiv aparent. Când dai de propriul tău conflict
intern cu privire la loialitatea față de mamă și teama de a fi captiv și sufocat,
îți abandonezi iubita pentru a găsi una nouă. Acest tipar îți oferă o iluzie de
libertate pe care nu o poți avea cu mama ta — capacitatea de a o respinge și
de a-i declara infidelitate. Aceste tipare adesea pot provoca dependențe.
Eforturile unei persoane depuse în perioada recuperării din dependența
sexuală devin o parte esențială a procesului de vindecare.
Î Există diferențe atunci când o fiică este partenerul-surogat al mamei
sale?
R Da, există. O femeie are mai multe șanse să ofere ajutor sub auspiciile
codependenței fără să poată identifica parteneriatul surogat ca fiind factor în
codependența ei. De fapt, din relația ascunsă cu mama ei a învățat să pună în
valoare nevoile și sentimentele altcuiva în detrimentul ei, să vadă problemele
altcuiva ca fiind ale ei și să se simtă valoroasă doar atunci când poate fi de
ajutor altcuiva. De asemenea, deși nu există o tensiune sexuală explicită între
mamă și fiică, ea va avea în continuare aceeași problemă de a nu putea fi
disponibilă pentru un angajament deplin cu un partener romantic. Ea se va
teme de a fi sufocată într-o relație. Cel mai probabil va prelua furia,
neîncrederea și disprețul mamei sale pentru tatăl ei și apoi va proiecta aceste
sentimente pe alți bărbați. Astfel îi va fi dificil să aibă o relație de dragoste de
succes cu un bărbat. Ar găsi defecte bărbaților și ar rămâne loială mamei
sale.
Tulburările de alimentație sunt frecvente și aici, în special exagerarea
compulsivă în alimentație. Ca și dependența sexuală, este o încercare greșită
de a-și declara libertatea —„Nu mă poți controla! Pot să mănânc orice vreau! ”
O fiică care a fost soțul-surogat al mamei sale trebuie să se despartă de ea.
Aceasta înseamnă declararea libertății prin faptul că nu participă la rolul de
soț sau partener, stabilirea limitelor participării, detașarea de sentimente și
percepții despre tatăl ei care aparțin mamei sale, însănătoșirea de problemele
ei compulsive sau dependențe, realizarea exprimării nevoilor proprii ca
prioritate în relații și revendicarea dorinței de dragoste romantică.
Î Toată viața am încercat să evit bărbații ca tatăl meu, dar se pare că am
ales încă unul la fel ca el — pretențios, gelos, autoritar, niciodată mulțumit, care
face mereu observații sexuale cu privire la alte femei. De data asta m-am
căsătorit cu el. Cum s-a întâmplat asta?
R Spre deosebire de unii supraviețuitorii ai incestului ascuns, care evită să
intre în relații romantice, unii supraviețuitori se simt forțați să se angajeze
repede în oportunități romantice sau sexuale. Chiar și atunci când există
semne clare de avertizare sau comportamente dăunătoare în legătură cu
bărbatul respectiv, un sentiment de vinovăție morală te obligă să încerci să fii
înțelegătoare și să „faci lucrurile să meargă”. În mod inconștient, ai recreat
relația cu tatăl tău găsind un bărbat care este autoritar și inadecvat sexual.
Această alegere poate face parte dintr-un tipar mai amplu caracterizat de un
interes deosebit pentru bărbații care oferă intrigă și de un interes diminuat
pentru bărbații care sunt mai stabili. Poți ascunde propriile sentimente
ambivalente despre angajament, alegând un bărbat care are probleme mai
evidente cu loialitatea și angajamentul. Până când nu ești dispusă să
examinezi deliberat incestul ascuns cu tatăl tău, poți fi obligată să continui
acest tipar de reconstituire a trecutului. La baza acestui tipar se pot găsi
probleme de dependență de iubire sau de sex care te determină să treci peste
semnele de avertizare. Pentru ca recuperarea să aibă loc, acest aspect va
necesita și el analiză din partea ta alături de bunăvoința de a renunța la
dependența respectivă.
Î Sunt căsătorită cu un bărbat care este soțul-surogat al mamei sale. Sunt
întotdeauna pe locul doi pentru el, atunci când își organizează prioritățile. Cum
pot să-l determin să vadă că ne rănește căsnicia? Cum decid dacă să rămân
sau să îl părăsesc?
R În principiu, cu excepția cazului în care este dispus să vadă că există o
problemă în relația cu mama sa și să solicite ajutor, probabil vei rămâne
întotdeauna pe locul doi. Este responsabilitatea lui să fie de partea ta în fața
mamei lui, să stabilească limite și să o anunțe că tu ești prioritatea lui. De
exemplu, dacă ea face comentarii negative despre tine, el ar trebui să
intervină. Cu toate acestea, până când nu vede această situație ca fiind o
problemă, te poate acuza pe tine ca fiind problema. Dacă încerci să soliciți
schimbări din partea lui, încearcă o abordare clară și blândă care să apeleze
la dragostea lui pentru tine și la dorința pe care o aveți amândoi de a face
lucrurile să meargă. Dacă acest lucru nu reușește să-l motiveze să facă
schimbări sau să solicite ajutor, ai două opțiuni: fie accepți incapacitatea sa
de a se angaja pe deplin în relația cu tine, mama lui rămânând pe primul loc,
fie iei în considerare să renunți și să îți vezi de viață. Nu este niciodată ușor
să părăsești o persoană iubită, dar a fi pe locul doi după mama lui, duce la o
viață plină de nemulțumire. În cele din urmă, este nevoie să fii pregătită în
perspectiva încheierii relației, dacă soțul nu poate sau nu vrea să se schimbe.
Î Este posibil să pot transmite propriilor mei copii acest comportament de
incest ascuns?
R Da, este posibil să transmiți copiilor incestul ascuns. Prin faptul că ai
fost exploatat de părintele tău, ai învățat că este ceva normal să te consolezi
apelând la copiii tăi în loc de soție. Având în vedere problemele de
angajament și loialitate pe care le ai, probabil că îți este mai ușor să
relaționezi și să fii intim cu unul dintre copii decât cu soția. Poți, de exemplu,
să devii extrem de legat de copilul tău și astfel să-ți împingi soția în afara
căsătoriei. Soția simte probabil o frustrare imensă că nu poate concura
niciodată împotriva mamei tale și a fetei tale. În calitate de părinte, este
important să nu îți implici copiii în disputele cu soția sau să le permiți să îți
ofere mângâiere în locul soției. Stabilește limite cu copilul tău spunând: „Nu
trebuie să-ți faci griji pentru mine — mama ta și cu mine vom rezolva asta. Tu
poți merge la joacă.” Asigură-te că te ocupi de căsătorie, astfel încât copilul
să vadă că legătura conjugală este primară. O legătură puternică între tine și
soția ta va aduce liniște copilului tău și îi va oferi un sentiment că nu trebuie
să-și facă griji. Ambii parteneri din căsătorie trebuie să depună eforturi pentru
a investi deplin și pentru a-și păstra solidaritatea puternică ca punct de sprijin
central în caruselul familiei. Construirea unei legături conjugale puternice îi va
împiedica pe copii să se simtă obligați să te salveze și te va împiedica pe tine
să-ți folosești copiii pentru a obține confort necorespunzător din partea lor.
Caută consiliere în căsătorie dacă problemele persistă.
Î Și dacă sunt părinte singur?
R Familiile monoparentale nu sunt neapărat disfuncționale sau destinate
pentru încălcarea necorespunzătoare a limitelor. Cu toate acestea, familiile
monoparentale pot aduce vulnerabilitate copiilor care sunt atrași să joace
rolul de soț sau soție-surogat. Copilul empatic, sensibil, va sesiza
singurătatea ta și va dori în mod natural să te ajute sau să te salveze. Acesta
este un sentiment normal de iubire pe care îl simt copiii. Aceștia pot simți o
povară în plus prin faptul că trebuie să-ți „poarte de grijă”. Îmi amintesc că am
făcut o emisiune radio cu două mame singure ca și gazde. După ce am
discutat o vreme subiectul incestului ascuns, una dintre ele mi-a spus: „Acum
înțeleg de ce fiul meu adolescent mi-a spus să mă grăbesc și să mă
căsătoresc. El a vrut să se simtă liber să plece la facultate în curând.” Dacă
ești un părinte singur, asigură-te că recunoști dragostea copilului tău ca o
trăsătură pozitivă dar urmărește-ți nevoia de companie cu adulții și oferă-i
copilului tău mesajul că vei fi bine și să nu-și facă griji. Oferă-i mentori adulți
benefici. De exemplu, dacă ai un fiu, este important ca el să aibă un bărbat
adult adecvat și grijuliu în viața lui. Acesta ar trebui să fie tatăl său pe cât
posibil. Dacă copilul tău este înclinat să te consoleze în singurătatea ta,
asigură-l că nu este responsabilitatea lui. Dă-i libertatea de a crește fără să se
simtă împovărat de necazurile tale.
Î M-am identificat cu multe dintre aceste caracteristici, dar pot fi cu
adevărat fericit și mulțumit?
R Îmi place să cred ideea că fericirea nu poate fi obținută dacă este
urmărită în mod direct, dar că devine un rezultat provenit dintr-o viață trăită cu
sens. Dacă ne investim pe deplin în viața noastră și găsim sens, cu siguranță
putem fi siguri de o anumită fericire. Riscul pentru supraviețuitorul incestului
ascuns este că, dacă este prea implicat în viața părintelui, nu poate investi
într-o viață proprie plină de mulțumire și fericire. Din această perspectivă, poți
vedea cât de important este să te separi de părintele tău și de impactul
incestului ascuns. Va fi probabil necesar să mergi la terapie pentru o perioadă
de timp. Incestul ascuns este un proces viclean care va necesita un
profesionist instruit care să te ajute să-ți găsești drumul prin labirintul de
confuzie cauzat de nevoia părintelui tău de a te ține prea aproape. Asigură-te
că terapeutul tău înțelege incestul ascuns și elementele necesare de
recuperare. Asigură-te că este familiarizat cu grupurile de suport enumerate
în anexă, precum și cu cărțile din bibliografie. Este important ca terapeutul să
nu te împingă să te desparți prea repede de părintele tău și nici să nu susțină
că este „normal” să fii atât de apropiat. Învățarea de a-ți gestiona percepția
nepotrivită de vinovăție, sentimentele de responsabilitate exagerată și
temerile de sufocare îți va oferi libertatea pe care o meriți pentru a investi pe
deplin în propria viață și pentru a găsi mulțumirea și fericirea pe care le
dorești.