Pentru Claudia,

Textul următor este absolut original (fiind compus de mine), așadar

chiar NU poate spune nimeni că l-ai copiat de undeva! Spre deosebire
de celelalte texte de interpretat, la această probă de examen, adică
povestirea unei întâmplări din viața candidatului ORIGINALITATEA este
elementul esențial!!! Bineînțeles că și valoarea textului este importantă,
dar aici ORIGINALITATEA primează, deci are întâietate, deoarece
exact aceasta verifică aici Comisia de Examen, adică o mostră, un
exemplu din experiența de viață personală și nu mijlocită prin ochii
altcuiva, ai unui scriitor de exemplu. Nu îți recomand neapărat să înveți
textul următor ca papagalul, mot-a-mot, cum ar spune francezii, deci
cuvânt cu cuvânt, deși dacă ai face-o, NU ar fi totuși absolut nimic
greșit!!!
Totuși nu este nevoie de așa ceva și iată de ce.
Pe de o parte nici nu prea ai timp de asta, iar pe de altă parte, chiar
dacă ai avea timp să înveți textul cuvânt cu cuvânt, tot nu ar fi neapărat
necesar asta, fiindcă de fapt eu am construit textul, astfel încât tu să nu
fii nevoită totuși să minți pe cineva, cu atât mai puțin să te minți pe tine
însăți! Spun asta, fiindcă APARENT TU VEI MINȚI, deoarece textul NU
îți aparține, NU este compus de tine, așa cum cere Comisia de Examen!
Totuși APARENT tu vei minți, dar de fapt NU vei minți deoarece eu
am construit textul prin ...ochii tăi, ca să spun așa.
Dacă vrei, eu nu am făcut nimic altceva decât să te ajut să te
înțelegi tu pe tine însăți!!! Ori per total acest ajutor de tip psihologic NU
reprezintă nici pe departe o minciună!
Tu poți eventual remodela unele expresii sau chiar propoziții din
textul următor, eventual mai poți elimina ceva, dacă dorești, dar
important este să te ții de IDEI, cum se spune! Ceea ce trebuie să ai tu
în cap este PLANUL textului. Iată.
CE întâmplare poveștești: modul cum ai perceput tu închiderea
școlilor în contextul mai larg al tulburărilor din lume.
1. Inițial pentru această probă am dorit să caut un text scris de
altcineva...
2. Atunci m-a cuprins un sentiment ciudat… responsabilitatea de
a fi sinceră față de alții fiind sinceră față de mine însămi.
3. Prima amintire din clasele primare - imaginea învățătorului care se
purta cu mine, ca și cum eram deja adult - prima lecție despre

1
 sinceritate, care iată, a avut ecou în mine până acum, fiindcă acum
mi-am amintit de acele clipe frumoase ale copilăriei;
4. Revolta mea pentru închiderea școlilor;
5. Observația amară asupra contrastului dintre măsurile de
siguranță care se iau la nivel de stat și lumea care trăiește de fapt
într-o lume tot mai nesigură…
6. Dacă mi-a fost frică de infectarea cu acest virus?? Nu, nu mi-a
fost, însă asta m-a aruncat într-o dilemă… (A doua amintire cu
vizitarea Mausoleului Eroilor de la Mărășești.)
7. Da, ziua aceea… 11 martie… apoi zilele acelea care au urmat…
Școala devenise o ciudată absență. Parcă Școala însăși absenta
de la rostul ei fundamental…
8. De-abia acum îmi dau seama că aceasta nu este o probă de
examen. Sau nu e numai o probă de examen. Sau nu este în
primul rând o probă de examen… Este de fapt o oglindă.

Exercițiu de sinceritate
(povestirea pentru Admitere)

Inițial pentru această probă am dorit să caut un text scris de

altcineva, de preferat un scriitor cât mai bun, mie rămânându-mi doar să
intepretez acel text. Apoi am recitit regulamentul… “Povestirea unei
întâmplări din viața candidatului”... (Apoi rar) Povestirea unei întâmplări
din viața candidatului… (Apoi și mai rar accentuând însă cuvântul
viața) ...din viața candidatului… (Apoi cu mare uimire, dar o uimire
apreciativă) Oaaau!!! Cred că asta reprezintă ceva măreț! Într-o lume în
care majoritatea oamenilor nu mai au răbdare nici să se asculte pe ei
înșiși, darmite pe alții, iată cum cineva este interesat să afle o povestire
din viața mea!!! Atunci m-a cuprins un sentiment ...ciudat (Aici chipul
trebuie să devină nedumerit, întrebător, ușor spre culpabil, adică
vinovat) Ce era acest sentiment? Sau… mai bine zis despre ce anume
era acest sentiment? (Aici faci o scurtă pauză de gândire, 2-3 secunde)
Cred că știu… Da, cred că știu… Era despre responsabilitate. Despre
responsabilitatea de a fi sinceră. Sinceră față de dumneavoastră, dar
totodată sinceră față de mine însămi… (Aici încet, încet chipul tău se
luminează ca urmare a unei mari descoperiri pe care ai făcut-o!) Mi-am
dat atunci seama că dacă vă mint, de fapt mă mint… Mă mint pe mine
însămi! Și eu NU vreau să mă mint pe mine însămi! Eu vreau să devin

2
actriță! Iar actoria NU înseamnă să îi minți pe spectatori! (Aici te oprești
puțin și devii încet, încet senină, zâmbitoare, ca și cum privești într-o
oglindă a timpului pe care numai tu o vezi în mintea ta...) Asta o știu de
la domnul meu învățător! Domnul ne repeta mereu asta, atunci când
pregăteam serbările școlare din clasele primare! Se purta cu noi, de
parcă nici nu eram copii, da, domnul se purta cu noi ca și cum am fi fost
actori adevărați, oameni mari! (Apoi pentru 2-3 secunde iar devii
gânditoare, dar senină!) Ce simplu era atunci să fiu ...sinceră!!
De aceea în cele din urmă am ales acest exercițiu... mai dificil, dar
mai corect! Poate cel mai greu exercițiu… Exercițiul de sinceritate. (Apoi
devii deodată gânditoare, tot așa, adică vreo 2-3 secunde...)
O întâmplare din viața mea? (Aici te gândești puțin, 2-3 secunde)
(Apoi rostești apăsat) ...m-a revoltat că au închis școlile! Da,
inițial m-a revoltat închiderea școlilor! Dacă aș fi fost mai mică, cred că
m-aș fi bucurat… Dar acum în clasa a VIII-a NU m-am bucurat că mi-au
închis școala! Deși știu bine că nu sunt tocmai un adult, cumva totuși
sunt… aproape un adult. (Aici devii nesigură, dar nu o nesiguranță pe
bune, reală, evident, ci o nesiguranță simulată) Nu știu... Poate că
sufletește vorbind chiar sunt adult... Știam că trebuie să mă pregătesc,
știam că urmează examenul… (Apoi devii foarte serioasă și deodată
foarte întrebătoare rostind următoarea întrebare grav, ușor revoltat)
Cum să mă bucur că mi-au închis școala? (Apoi iar 2-3 secunde de
pauză, după care continui cu un ton resemnat) Pentru siguranță
medicală, desigur… (Apoi ironic la adresa omenirii întregi) Daaa,
siguranță… Am văzut cât de siguri suntem în lumea de azi. Tot mai
siguri, tot mai singuri de fapt… Noroc cu orele astea on line… (Apoi cu
tristețe) Vorba vine noroc... N-o să fie niciodată același lucru cu școala
adevărată. Ca și cum ai vedea o piesă de teatru la televizor. Bineînțeles
că nu este același lucru cu magia sălii în care se naște piesa
adevărată… cu oamenii adevărați, cu actorii adevărați… (Apoi cu tristețe
combinată cu o seninătate amară, ca și cum ai făcut o mare, dar tristă
descoperire) Daar… cred că oamenilor le și place puțin să se mintă pe ei
înșiși… Și asta este trist. În orice caz, mie mi se pare trist…
Dacă mi-a fost frică de infectarea cu acest virus?? Nu, nu mi-a fost,
însă asta m-a aruncat într-o dilemă determinându-mă să mă întreb dacă
nu cumva chiar sunt o ciudată… (Apoi cu o privire ușor înfricoșată)
Poate chiar ...inconștientă? De ce nu mi-a fost frică? De ce nu mi-e

3
frică? Și totuși eu cred că sunt cu totul în regulă! Să fiu foarte atentă,
înțeleg! Să fiu vigilentă, înțeleg! Să mă păzesc cu mare grijă, înțeleg!
Dar de ce să fiu înfricoșată? (Aici iar te oprești puțin și iar devii încet,
încet senină, zâmbitoare, ca și cum privești într-o oglindă a timpului pe
care numai tu o vezi în mintea ta...) Am citit undeva că frica ne
dezactivează sistemul imunitar pentru câteva ore bune… De ce ți-e frică
de-aia nu scapi… Înțelept, ca toate proverbele! Sigur că sunt mulți
oameni înfricoșați… Oare ei au fost vreodată la Mărășești? Eu am vizitat
Mausoleul Eroilor Neamului. Domnul învățător ne-a vorbit mult despre
eroii neamului. Țin foarte bine minte că domnul insista ca noi să
pricepem că eroii sunt mari nu atât pentru că nu le era frică, ci mai ales
pentru faptul că ei și-au învins frica!! Asta da victorie! (Apoi iar o pauză
de vreo 3-4 secunde)
Da, ziua aceea… 11 martie… apoi zilele acelea care au urmat…
Școala devenise o ciudată absență. Parcă Școala însăși absenta de la
rostul ei fundamental… iar tuturor asta li se părea ceva firesc! (Apoi fața
se înseninează a uimire) Oaau!!! Școala se închide, iar tuturor asta li se
pare ceva absolut firesc!!! Am putea considera asta ca o ...Apocalipsă?
Poate exagerez, nu știu… Nu, nu am fost mereu o elevă foarte
conștiincioasă! Recunosc asta… Totuși de cele mai multe ori cred că am
fost! În clasele primare domnul învățător a muncit foarte mult și pasionat
cu noi și cred că am prins de acolo niște deprinderi foarte bune și
trainice. Totuși niciodată nu m-am gândit mai mult la rostul Școlii decât
în perioada aceasta când Școala a dispărut deodată din viața noastră
fizică și tuturor asta li se părea ceva absolut normal…
Asta nu înseamnă că nu înțeleg măsurile care s-au luat… Sigur că
le înțeleg, dar în același timp îmi este teamă că oamenii vor uita destul
de repede ideile principale… Am văzut zilele acestea tot felul de norme
peste norme: de igienă, de distanțare socială, pentru autobuze și alte
autovehicule, pentru magazine și alte ...uzine, pentru piețe și bazine de
înot… Aproape că te doare capul… Bine, înțeleg, sigur că sunt
necesare, bineînțeles trebuie să ne reluăm viața, desigur.
Eu doar mă tem că oamenii vor uita ideile principale din ...textul
vieții. Cred că dacă te ții de ideile principale este cumva mai simplu…
Ideile principale sunt ca un plan, ca o hartă. Iar hărțile te ajută să
navighezi. (Apoi iar 2-3 secunde pauză) Într-adevăr, mai ai nevoie și de
o busolă. Școala… învățarea… teatrul… viața… Iată busola!

4
 De-abia acum îmi dau seama că aceasta nu este o probă de
examen. Sau nu e numai o probă de examen. Sau nu este în primul
rând o probă de examen. Este de fapt o oglindă. Dacă nu ar fi existat
această probă, atunci eu nu m-aș mai fi privit atât de adânc și interesant
pe ...mine însămi… iar pentru asta… (Faci 2-3 secunde pauză)
Vă mulțumesc!