1.

M A T E R I A L E
  În acest capitol sunt prezentate caracteristicile de bază ale materialelor 
utilizate pentru construcţia podurilor, realizate ca structuri integral metalice, precum şi a
celor realizate în soluţia constructivă de structuri compuse (compozite) oţel-beton.
Aceste materiale sunt următoarele:
• Oţelul structural;
• Betonul;
• Armătura;
• Conectorii.

1.1. OŢELUL STRUCTURAL

1.1.1. Sistemul de notare. Oţeluri pentru construcţii 
Oţelul utilizat la realizarea construcţiilor metalice face parte din categoria oţelurilor 
moi cu conţinut scăzut de carbon.
Funcţi
Funcţiee de valor
valorile
ile caract
caracteri
eristi
sticil
cilor
or mecan
mecanice
ice şi de compo
compoziţ
ziţia
ia chimic
chimică,
ă, pentru
pentru
oţelurile de uz general există mai multe mărci.
La alegerea oţelurilor
oţelurilor pentru construcţii se vor
vor utiliza normele EN 10025
10025 -1...6:
EN 10025-1:2004 – Condiţii generale de livrare.
EN 10025-2:2004 – Condiţii tehnice de livrare pentru oţeluri structurale nealiate.
EN 10025-3:2004 – Condiţii tehnice de livrare pentru oţeluri cu granulaţie fină
normalizate/oţeluri laminate sudabile.
EN 10025-4:2004 – Condiţii tehnice de livrare pentru oţeluri cu granulaţie fină
laminate termomecanic.
EN 10025-5:2004 – Condiţii tehnice de livrare pentru oţeluri rezistente la coroziune
atmosferică.
EN 10025-6:2004 – Condiţii tehnice de livrare pentru table din oţeluri cu limita de
curgere ridicată.
Sistemul de definire a oţelului include următoarele simboluri:
1. Sistemul principal de simboluri, dat în funcţie de domeniul de utilizare. Oţelul
pentru construcţii are simbolul principal "S".
2. Sistemul suplimentar de simboluri pentru oţeluri de construcţii:
2.1. Simbol care precizează starea de livrare:
M - laminare termomecanică;
N - normalizat prin tratament termic sau normalizat prin laminare;
Q - îmbunătăţit.
2.2. Simbol ce precizează energia de rupere la încovoiere prin şoc:
J = 27 Joule;
K = 40 Joule;
L = 50 Joule.

3
 2.3.Simbol alfanumeric care indică temperatura la care se garantează
energia de rupere:
R - pentru temperatura de 20oC;
0 - pentru temperatura de ±0oC;
2 - pentru temperatura de -20 oC.
3. Sisteme de simboluri speciale:
C - pentru oţeluri prelucrate la rece;
L - pentru oţeluri
oţeluri cu tenacitate ridicată la temperaturi
temperaturi joase;
W - pentru oţeluri rezistente la mediul coroziv.
Sistemul de notare a oţelurilor structurale, corespunzător normelor europene de
fabricare, include următoarele simboluri:
EN 10025-2:2004 – Oţeluri structurale nealiate
• S... Oţel structural
• 235 Limita de curgere minimă (f y=Reh) în MPa pentru t=16 mm
• ...JR Rezilienţa Charpy (V) = 27 J la +200C
• ...J0 Rezilienţa Charpy (V) = 27 J la 00C
• ...J2 Rezilienţa Charpy (V) = 27 J la -200C
• ...K2 Rezilienţa Charpy (V) = 40 J la -200C
• ...+AR Livrat în condiţii de laminare
• ...+N Normalizat/normalizat prin laminare
Opţional client:
• ... C Formare la rece
• . . .Z Proprietăţi îmbunătăţite la destrămare lamelară
(normale pe suprafaţă)
Exemple: S235JR+AR; S355J2C+N
EN 10025-3:2004 – Oţeluri cu granulaţie fină
normalizate/oţeluri laminate sudabile
• S. . . Oţel structural
• 275 Limita de curgere minimă (fy =Reh) în MPa pentru t=16 mm
• ... N Rezilienţa garantată până la -200C
• ...NL Rezilienţa garantată până la -500C
Opţional client:
• . . .Z Proprietăţi îmbunătăţite la destrămare lamelară
(normale pe suprafaţă)
Exemple: S275N; S275NL
EN 10025-4:2004 – Oţeluri cu granulaţie fină laminate termomecanic 
• S. . . Oţel structural
• 275 Limita de curgere minimă (fy =Reh) în MPa pentru t=16 mm
• ...M Rezilienţa garantată până la -200C

4
 2.3.Simbol alfanumeric care indică temperatura la care se garantează
energia de rupere:
R - pentru temperatura de 20oC;
0 - pentru temperatura de ±0oC;
2 - pentru temperatura de -20 oC.
3. Sisteme de simboluri speciale:
C - pentru oţeluri prelucrate la rece;
L - pentru oţeluri
oţeluri cu tenacitate ridicată la temperaturi
temperaturi joase;
W - pentru oţeluri rezistente la mediul coroziv.
Sistemul de notare a oţelurilor structurale, corespunzător normelor europene de
fabricare, include următoarele simboluri:
EN 10025-2:2004 – Oţeluri structurale nealiate
• S... Oţel structural
• 235 Limita de curgere minimă (f y=Reh) în MPa pentru t=16 mm
• ...JR Rezilienţa Charpy (V) = 27 J la +200C
• ...J0 Rezilienţa Charpy (V) = 27 J la 00C
• ...J2 Rezilienţa Charpy (V) = 27 J la -200C
• ...K2 Rezilienţa Charpy (V) = 40 J la -200C
• ...+AR Livrat în condiţii de laminare
• ...+N Normalizat/normalizat prin laminare
Opţional client:
• ... C Formare la rece
• . . .Z Proprietăţi îmbunătăţite la destrămare lamelară
(normale pe suprafaţă)
Exemple: S235JR+AR; S355J2C+N
EN 10025-3:2004 – Oţeluri cu granulaţie fină
normalizate/oţeluri laminate sudabile
• S. . . Oţel structural
• 275 Limita de curgere minimă (fy =Reh) în MPa pentru t=16 mm
• ... N Rezilienţa garantată până la -200C
• ...NL Rezilienţa garantată până la -500C
Opţional client:
• . . .Z Proprietăţi îmbunătăţite la destrămare lamelară
(normale pe suprafaţă)
Exemple: S275N; S275NL
EN 10025-4:2004 – Oţeluri cu granulaţie fină laminate termomecanic 
• S. . . Oţel structural
• 275 Limita de curgere minimă (fy =Reh) în MPa pentru t=16 mm
• ...M Rezilienţa garantată până la -200C

4
 • ...ML Rezilienţa garantată până la -500C
Opţional client:
• . . .Z Proprietăţi îmbunătăţite la destrămare lamelară
(normale pe suprafaţă)
Exemple: S355M; S355ML
EN 10025-5:2004 – Oţeluri rezistente la coroziune atmosferică
• S... Oţel structural
• 355 Limita de curgere minimă (f y=Reh) în MPa pentru t=16 mm
• ...J0 Rezilienţa Charpy (V) = 27 J la 00C
• ...J2 Rezilienţa Charpy (V) = 27 J la -200C
• ...K2 Rezilienţa Charpy (V) = 40 J la -200C
• . . .W Rezistenţă mărită la coroziune atmosferică
• ...P Conţinut ridicat de fosfor (numai la marca 355)
• ...+AR Livrat în condiţii de laminare
• ...+N Normalizat/normalizat prin laminare
Opţional client:
• . . .Z Proprietăţi îmbunătăţite la destrămare lamelară
(normale pe suprafaţă)
Exemple: S235JOW+AR; S355J2W+N
EN 10025-6:2004 – Table din oţeluri cu limita de curgere
ridicată la temperaturi scăzute
• S. . . Oţel structural
• 460 Limita de curgere minimă (fy =Reh) în MPa pentru t=16 mm
• ...Q Rezilienţa garantată până la -200C
• ...QL Rezilienţa garantată până la -400C
• ...QL1 Rezilienţa garantată pâ -600C
până la -6
Opţional client:
• . . .Z Proprietăţi îmbunătăţite la destrămare lamelară
(normale pe suprafaţă)
Exemple: S460Q; S690QL
Caracteristici comune:
- modulul de elasticitate (modulul lui Young): E = 210 000N/mm²;
E
- modulul de elasticitate transversală: G= ≅ 81 000 N/mm 2 ;
2 ⋅ (1 + ν)
- coeficientul lui Poisson:  ν = 0,3 ; densitatea oţelului: ρ= 7850 kg/m³;
- coeficientul de dilatare termică: 12x10-6/oC (pentru T ≤100 ° C).

1.1.2. Caracteristici şi calităţi de oţeluri pentru construcţii 

5
 Valorile nominale ale limitei de curgere f y şi ale rezistenţei ultime de rupere f u pentru
elemente structurale din oţel laminat la cald, conform EN1993 -1-1:2003, respectiv SR EN
1993-1-1:2006, sunt date în tabelul 1.1.
Una din cele mai importante caracteristici ale oţelului este ductilitatea acestuia, care
diferă funcţie de calitatea (marca) materialului, aceasta reducându-se în cazul oţelurilor de
 înaltă rezistenţă. Scăderea ductilităţii face ca oţelul structural să devină mai sensibil faţă
de prezenţa tensiunilor reziduale şi să crească riscul ruperilor fragile.
Cerinţele minime de ductilitate a oţelului sunt îndeplinite dacă:
- rapo
raportu
rtull într
întree valo
valoar
area
ea ultim
ultimăă mini
minimă mă a rezi
rezist
sten
enţe
ţeii de rupe
rupere
re f u şi valoarea
valoarea
minimă a limitei de curgere f y este f u / f y ≥1,10 ;
- alungirea la rupere pe o epruvetă calibrată
calibrată de lungime 5,65
5,65 A este ≥ 1 5% ;
0

- alungirea specifică ultimă la rupere εu este de cel puţin 15 ori mai mare
decât alungirea specifică corespunzătoare limitei de curgere εy .

Tabelul 1.1
Grosimile nominale ale elementului t(mm)
Standard şi t ≤ 40 mm 40 mm < t ≤ 80 mm
marcă de oţel
f y [N/mm ]2
f u [N/mm ]
2
f y [N/mm2] f u [N/mm2]
EN 10025-2
S 235 235 360 215 3 60
S 275 275 430 255 4 10
S 355 355 510 335 4 70
S 450 450 550 410 5 50
EN 10025-3
S 275 N/NL 275 390 255 3 70
S 355 N/NL 355 490 335 4 70
S 420 N/NL 420 520 390 5 20
S 460 N/NL 460 540 430 5 40
EN 10025-4
S 275 M/ML 275 370 255 3 60
S 355 M/ML 355 470 335 4 50
S 420 M/ML 420 520 390 5 00
S 460 M/ML 460 540 430 5 30
EN 10025-5
S 235 W 235 360 215 3 40
S 355 W 355 510 335 4 90
EN 10025-6
S 460 Q/QL/QL1 460 570 440 5 50
EN 10210-1
S 235 H 235 360 215 3 40
S 275 H 275 430 255 4 10
S 355 H 355 510 335 4 90
S 275 NH/NLH 275 390 255 3 70
S 355 NH/NLH 355 490 335 4 70
S 420 NH/NLH 420 540 390 5 20
S 460 NH/NLH 460 560 430 5 50

  În tabelele 1.2-1...1.2-5 sunt prezentate mărcile uzuale de oţel structural pentru

construcţii.

Tabelul 1.2-1. EN 10025-2:2004 – Oţeluri structurale nealiate

MARCA f y (N/mm )
2
f u (N/mm2) REZILIENŢA
0
pentru t=16 mm Temp.( C) Energia (J)

6
 S185 185 290/510 - -
S235JR 20
S235J0 235 360/510 0
S235J2 -20
27
S275JR 20
S275J0 275 410/560 0
S275J2 -20
S355JR 20
S355J0 0 27
355 470/630
S355J2 -20
S355K2 -20 40

Tabelul 1.2-2. EN 10025-3:2004 – Oţeluri cu granulaţie fină

normalizate/oţeluri
normalizate/oţeluri laminate sudabile
MARCA f y (N/mm )
2
f u (N/mm )
2
REZILIENŢA
0
pentru t=16 mm Temp.( C) Energia (J)
S275N -20 40
275 270/510
S275NL -50 27
S355N -20 40
355 470/630
S355NL -50 27
S420N -20 40
420 520/680
S420NL -50 27
S460N -20 40
460 540/720
S460NL -50 27

Tabelul 1.2-3. EN 10025-4:2004 – Oţeluri cu granulaţie fină laminate termomecanic 

MARCA f y (N/mm2) f u (N/mm2) REZILIENŢA
0
pentru t=16 mm Temp.( C) Energia (J)
S275M -20 40
275 370/530
S275ML -50 27
S355M -20 40
355 470/630
S355 ML -50 27
S420 M -20 40
420 520/680
S420 ML -50 27
S460 M -20 40
460 540/720
S460 ML -50 27

Tabelul 1.2-4. EN 10025-5:2004 – Oţeluri rezistente la coroziune atmosferică

MARCA f y (N/mm2) f u (N/mm2) REZILIENŢA
0
pentru t=16 mm Temp.( C) Energia (J)
S235J0W 0
235 360/510
S235J2W -20
S355J0WP 0 27
S355J2WP -20
S355J0W 355 470/630 0
S355J2W -20
S355K2W -20 40

Tabelul 1.2-5. EN 10025-6:2004 – Table din oţeluri cu limita

de curgere ridicată la temperaturi scăzute
MARCA f y (N/mm2) f u (N/mm2) REZILIENŢA
pentru t=16 mm Temp.(0C) Energia (J)

7
 S460Q -20
S460QL 460 570/720 -40
S460QL1 -60
S500Q -20
S500QL 500 590/770 -40
S500QL1 -60 30
S550Q -20
S550QL 550 640/820 -40
S550QL1 -60
S620Q -20
S620QL 620 700/890 -40
S620QL1 -60

1.1.3. Valorile grosimilor maxime admise

 În normativul EN1993-1-10:2003, sunt date valorile maxime admise ale grosimii
pieselor, în funcţie de trei nivele de solicitare:

a) σ = 0,75 ⋅ f  (t ) [N/mm2];
Ed y

b) σ = 0,50 ⋅ f  (t ) [N/mm2];
Ed y

c) σEd = 0,25 ⋅ f y ( t ) [N/mm2],

unde: σEd este tensiunea de proiectare dată:

σEd = σp + σs (1.1)
 în care:
σp - tensiunea de întindere primară, datorată acţiunilor 
permanente Gk şi acţiunilor variabile frecvente ψ 1 ⋅ Qk ;
σs - valoarea tensiunilor de întindere secundare autoechilibrate (tensiuni
reziduale etc.), în cazul podurilor este considerată egală cu 100N/mm2
pentru toate mărcile de oţeluri.
t
f y ( t ) = f y,nom − 0,25
t0
[N/mm2]
(1.2)
 în care: t - grosimea elementului, în mm;
t 0 = 1 mm .

 În majoritatea cazurilor, σEd este cuprins între σEd = 0,75 ⋅ f y ( t ) şi σEd = 0,50 ⋅ f y ( t ) .

 În tabelul 1.3, verificarea grosimii elementelor se face interpolând între coloanele
σEd = 0,75 ⋅ f y ( t ) , σ = 0,50 ⋅ f  (t ) şi σ = 0,25 ⋅ f  (t ) , funcţie de temperatura minimă de
Ed y Ed y

referinţă, TEd [oC].

Tabelul 1.3. Valorile maxime admise ale grosimii elementelor [mm] 

Temperatura de referinţă TEd [oC]

8
  y
p
r
 a
 h
 C
e
r
 l  e
ţe  p
u  0
 0
1
 0
2
 0
3
 0
4  0
 0
1
 0
2
 0
3
 0
4  0
 0
1
 0
2
 0
3
 0
4
 o r - - - - - - - - - - - -
 ă  e
c  d
r a
 a i
 M g
r
 e
 n
 E
 ]
 C  in
o
 [  m σ Ed = 0,75 ⋅ f y ( t ) σEd = 0,50 ⋅ f y ( t ) σEd = 0,25 ⋅ f y ( t )
 J
T
 5JR 20 27 50 40 35 30 25 75 65 55 45 40 115 100 85 75 65
 3
 2J0 0 27 75 60 50 40 35 105 90 75 65 55 155 135 115 100 85
 SJ2 -20 27 105 90 75 60 50 145 125 105 90 75 200 175 155 135 115
JR 20 27 45 35 30 25 20 70 55 50 40 35 110 95 80 70 60
 5J0 0 27 65 55 45 35 30 95 80 70 55 50 145 125 110 95 80
 7J2 -20 27 95 75 65 55 45 130 115 95 80 70 190 165 145 125 110
 2M,N -20 40 110 95 75 65 55 155 130 115 95 80 200 190 165 145 125
 SML,
-50 27 160 135 110 95 75 200 180 155 130 115 200 200 200 190 165
NL
JR 20 27 35 25 20 15 15 55 45 40 30 25 95 80 70 60 55
 5J0 0 27 50 40 35 25 20 80 65 55 45 40 130 110 95 80 70
 5J2 -20 27 75 60 50 40 35 110 95 80 65 55 175 150 130 110 95
 3M,N -20 40 90 75 60 50 40 135 110 95 80 65 200 175 150 130 110
 SML,
-50 27 130 110 90 75 60 180 155 135 110 95 200 200 200 175 150
NL
 0M,N -20 40 80 65 55 45 35 120 100 85 70 60 185 160 140 120 100
 2
 4ML, -50 27 115 95 80 65 55 165 140 120 100 85 200 200 185 160 140
 SNL
Q -20 30 60 50 40 30 25 95 75 65 55 45 155 130 115 95 80
 0M,N -20 40 70 60 50 40 30 110 95 75 65 55 175 155 130 115 95
 6QL -40 30 90 70 60 50 40 130 110 95 75 65 200 175 155 130 115
 4ML,
 SNL -50 27 105 90 70 60 50 155 130 110 95 75 200 200 175 155 130
QL1 -60 30 125 105 90 70 60 180 155 130 110 95 200 200 200 175 155
Q 0 40 30 25 20 15 10 55 45 35 30 20 100 85 75 60 50
Q -20 30 40 30 25 20 15 65 55 45 35 30 120 100 85 75 60
 0QL -20 40 50 40 30 25 20 80 65 55 45 35 140 120 100 85 75
 9QL
 6 -40 30 60 50 40 30 25 95 80 65 55 45 165 140 120 100 85
QL1 -40 40 75 60 50 40 30 115 95 80 65 55 190 165 140 120 100
QL1 -60 30 90 75 60 50 40 135 115 95 80 65 200 190 165 140 120

1.1.4. Ductilitatea la destrămare lamelară a tablelor 

 În funcţie de caracteristicile materialului şi de factori ce depind de procedeele de
sudură (ce pot fi controlaţi), EN1993-1-10 stabileşte valoarea minimă a gâtuirii necesare
pentru ca riscul LT (lamelar tearing) să fie înlăturat.
Relaţia de verificare privind fenomenul de destrămare lamelară, este de forma:
Z Ed ≤ Z Rd (1.3)
 în care:
ZEd - valoarea Z necesară care rezultă din cea mai mare deformaţie provocată de
contracţia metalului bridat sub cordonul de sudură.
Dacă ZEd ≤ 10 , nu este necesar un oţel cu caracteristici îmbunătăţite pentru
evitarea destrămării lamelare.

9
 Tabelul 1.4
Valoarea ZEd Clasa de calitate Dacă Z Ed > 10, se alege un oţel
Cf. EN 10164
ZEd ≤ 10 -
conform EN 10164, care să prezinte
această caracteristică, tabelul 1.4.
10 < ZEd ≤ 20 Z15
20 < ZEd ≤ 30 Z25
ZEd > 30 Z35

Valoarea lui Z Ed se determină cu relaţia:

ZEd = Za + Zb + Z c + Z d + Z e (1.4)

unde valorile termenilor  Z a , Z b , Z c , Z d , Z e se stabilesc conform tabel 1.5.

Tabelul 1.5 
a) lţ Zi
 o
 c aeff  ≤ 7 mm a = 5 mm Za = 0
 e
 d 7 < aeff  ≤10 mm a = 7 mm Za = 3
r
o l
 e 10 < aeff  ≤ 20 mm a = 14 mm Za = 6
 n
 a
 o
20 < aeff  ≤ 30 mm a = 21 mm Za = 9
rd 30 < aeff  ≤ 40 mm a = 28 mm Za = 12
 o
 c 40 < aeff  ≤ 50 mm a = 35 mm Za = 15
 a
 ă
v
50 < aeff a > 35 mm Za = 15
it
c
e f
 e
 a
 e
m i
 s
o
r
 G
b)
Zb = - 25

ră
 u Zb = - 10
 d
 u
 s
 e
 d
i
ul Zb = - 5
 u
 n
 o
rd
 o
 c
Zb = 0
aiţ
i
 z
 o
 p Zb = 3
 i
 ş
 a
m
r
 o
 F Zb = 5

Zb = 8
c) s ≤10 mm Zc = 2*
10 < s ≤ 20 mm Zc = 4*
20 < s ≤ 30 mm Zc = 6*
30 < s ≤ 40 mm Zc = 8*

10
    i
  e
   l 40 < s ≤ 50 mm Zc = 10*
   b
  a
   t 50 < s ≤ 60 mm Zc = 12*
   i
   i
  m
   i 60 < s ≤ 70 mm Zc = 15*
  s 70 < s Zc = 15*
  o
  r
  g
   ă
   t
   i
  r
  o
   t
  a
   d
   i
  e
   i
   ţ
  c
  a
  r
   t
  n
  o
  c
   l
  a
   l
  a
  c
  o
   l
   j
  a
   d
   i
  r
   B
  e
d)    i
  e    t
   i
   l
  e   n
   ţ    i Contracţie liberă posibilă
  c   i   n
  e
  r Bridaj redus Zd = 0
  a
  r   u   p
   l (îmbinări în T)
   t   u   m   e
  e   t
  n   t    l
  o   c   e   a  n   ă
  c   e    i   r
   l    f   e
  r   b   d
  u Contracţie liberă împiedicată Zd = 3
  a   e   t   m Bridaj mediu
   l    ă   n   î
   t    î    i
  a   i   u (diafragme la grinzi casetate)
  c   r   i
   i    i
  r   s
  o   r   u
  o   t
   l
  r   t
   j   a   ă
  a   d   c   c  u Contracţie împiedicată (nervurile la platelajele
   d
   i
  r    l
  r
  u   t Bridaj mare ortotrope)
Zd = 5
  n   s
   B   o
  c
e) Cordonul de Fără preîncălzire Ze = 0
sudură Preîncălzire ≥100oC Ze = -8
* valoarea lui Z poate fi redusă cu 50%, în cazul încărcărilor statice sau numai de compresiune, în direcţie perpendiculară pe grosimea
materialului solicitat

1.2. BETONUL
1.2.1. Rezistenţele betonului 
Cu toate că betonul este un material puternic eterogen, se acceptă ipoteza privind
comportarea mecanică corespunzătoare unui material omogen.
Rezistenţele betonului, funcţie de clasa acestuia, sunt date in tabelul 1.6.
Conform EN 1994-2:2005, pentru structurile compuse se recomandă beton cu clasa
cuprinsă între C20/25 şi C60/75. În notarea clasei de beton (de exemplu C30/37) primul
număr reprezintă rezistenţa pe cilindru în MPa, iar al doilea număr reprezintă rezistenţa pe
cub corespunzătoare.
Semnificaţia notaţiilor folosite in tabelul 1.6 este următoarea:
f ck - rezistenţa caracteristică a betonului la compresiune pe cilindrii Ø150xH300 mm,
determinată la 28 zile;
f ck, cube - rezistenţa caracteristică a betonului la compresiune pe cuburi cu latura de 150
mm, determinată la 28 zile;
f cm - rezistenţa medie a betonului la compresiune, determinată la 28 zile;
f ctm - rezistenţa medie la tracţiune;
f ctk 0,05 - rezistenţa caracteristică la tracţiune cu risc de 5%;
f ctk 0,95 - rezistenţa caracteristică la tracţiune cu risc de 95%;

11
Ecm - modulul de elasticitate secant (valoare între σ = 0 şi 0,4 f cm), fig 1.1;
c

εc1 - deformaţia la efort maxim, fig 1.1;

Fig. 1.1 Diagrama efort unitar de compresiune –

deformaţie specifică, σc − ε

εc 2 - deformaţia corespunzătoare rezistenţei maxime, fig .1.2, a

(pentru un calcul simplificat, εc 3 , fig .1.2, b);
εcu 2 - deformaţia ultimă, fig .1.2, a (pentru un calcul simplificat, εcu 3 , fig .1.2, b).

Fig.1.2. Diagrame efort unitar de compresiune – deformaţie specifică

Tabelul 1.6 
Clase de rezistenţă pentru beton
20/25 25/30 30/37 35/45 40/50 45/55 50/60 55/67 60/75
f ck
1 (MPa) 20 25 30 35 40 45 50 55 60
f ck, cube
2 (MPa) 25 30 37 45 50 55 60 67 75
f cm
3 (MPa) 28 33 38 43 48 53 58 63 68
4 f ctm (MPa) 2,2 2,6 2,9 3,2 3,5 3,8 4,1 4,2 4,4
f ctk;0,05
5 (MPa) 1,5 1,8 2,0 2,2 2,5 2,7 2,9 3,0 3,1
f ctk;0,95
6 (MPa) 2,9 3,3 3,8 4,2 4,6 4,9 5,3 5,5 5,7
7 Ecm (GPa) 30 31 32 34 35 36 37 38 39
8 εcl (‰) 2,0 2,1 2,2 2,25 2,3 2,4 2,45 2,5 2,6
9 εcul (‰) 3,5 3,2 3,0
10 εc 2 (‰) 2,0 2,2 2,3
11 εcu 2 (‰) 3,5 3,1 2,9

12
 12 n 2,0 1,75 1,6
13 ε (‰)
c3 1,75 1,8 1,9
14 ε (‰)
cu 3 3,5 3,1 2,9

La o vârstă t, rezistenţa betonului la compresiune depinde de tipul de ciment, de

temperatură şi de condiţiile de întărire. Pentru o temperatură medie de 20 0 C şi în condiţii
normale de întărire (EN 12390), rezistenţa betonului la compresiune la diferite vârste se
poate estima cu relaţiile (1.5), (1.6):
f cm ( t ) = βcc ( t ) ⋅ f cm (1.5)
   28  1/ 2  
cu: βcc ( t) = exps1−      (1.6)
    t    
unde:
f cm(t) - rezistenţa medie a betonului la compresiune, determinată la vârsta t;
f cm - rezistenţa medie a betonului la compresiune, determinată la 28 zile;
βcc ( t ) - coeficient care depinde de vârsta betonului, t;
t - vârsta betonului, în zile;
s - coeficient care depinde de tipul cimentului:
= 0,20 pentru cimenturi cu întărire foarte rapidă, clasa R
(CEM 42,5 R, CEM 52,5 N şi CEM 52,5 R);
= 0,25 pentru cimenturi cu întărire normală şi rapidă, clasa N
(CEM 32,5 R, CEM 42,5 N);
= 0,38 pentru cimenturi cu întărire lentă, clasa S
(CEM 32,5 N)
Modificarea rezistenţei betonului la întindere în timp este influenţată de dimensiunile
elementelor structurale şi de condiţiile de întărire. Rezistenţa betonului la întindere la
diferite vârste se poate estima cu relaţia 1.7:
α
f ctm ( t ) = [ ( β cc ( t )) ] ⋅ f ctm (1.7)
 în care:
βcc ( t ) este dat de relaţia (1.6):

 1 p e n t t< 2r u8z i
α=
 2 / 3p e n t t≥ r2 u8z i
1.2.2. Deformaţii elastice
Pentru a cunoaşte cât mai exact starea de solicitare a elementelor compuse, la
diferite vârste ale betonului, se recomandă introducerea în calcule a vârstei betonului.
Eficienţa betonului, la încărcări de scurtă durată, creşte în timp; secţiunea echivalentă de
beton creşte, fapt care conduce la creşterea caracteristicilor statice ale secţiunii
transversale.
  În scopul aprecierii acestui efect favorabil, EC 2-1 propune pentru estimarea
creşterii modulului Ecm în timp următoarea relaţie:

13
 0,3
 f  (t) 
E cm (t ) =  cm  ⋅ E cm (1.8)
 f cm 
 în care:
- Ecm(t) şi f cm(t) sunt valorile pentru o vârstă de t zile;
- Ecm şi f cm sunt valorile determinate la 28 zile.
Din relaţiile (1.5), (1.6) şi (1.8) se observă că pentru evaluarea creşterii în timp a
modulului de elasticitate al betonului pentru încărcări de scurtă durată se ţine cont şi de
clasa cimentului folosit, prin intermediul coeficientului s (s=0,20 pentru cimenturi cu întărire
foarte rapidă, clasa R; s = 0,25 pentru cimenturi cu întărire normală şi rapidă, clasa N şi s=
0,38 pentru cimenturi cu întărire lentă, clasa S).
Spre exemplificare, în figura 1.3 se prezintă creşterea în timp a modulului de
elasticitate al betonului C 40/50, începând cu vârsta de 28 de zile (Ecm=35 GPa), funcţie de
clasa cimentului folosit:
Timp E [GPa]
[zile] R N S
28 35 35 35
45 35.44 35.55 35.85
90 35.94 36.18 36.80
120 36.10 36.38 37.12
180 36.29 36.62 37.50
240 36.41 36.77 37.72
300 36.48 36.87 37.88
365 36.55 36.95 38.00
450 36.61 37.02 38.12
550 36.66 37.09 38.23
600 36.68 37.11 38.27
730 36.73 37.17 38.36
895 36.77 37.22 38.44
1095 36.80 37.27 38.51

Fig.1.3

Valoarea nominală a coeficientului lui Poisson (coeficient de deformaţie

transversală) se ia 0,2. Acest coeficient este egal cu zero dacă este permisă fisurarea
betonului întins.
Pentru coeficientul de expansiune termică liniară, valoarea nominală se ia egală cu
10 x10-6K-1.

1.2.3. Contracţia şi curgerea lentă

Curgerea lentă şi contracţia betonului pot fi considerate ca două aspecte ale unui
singur fenomen fizic. Ele depind în primul rând de: umiditatea mediului ambiant,
dimensiunile elementului, compoziţia betonului.
Curgerea lentă
Curgerea lentă este influenţată şi de maturitatea betonului la aplicarea încărcării şi
de durata şi mărimea încărcării. În figura 1.4 se prezintă variaţia deformaţiilor din curgere
lentă, pentru un efort constant în timp σc aplicat la vârsta betonului t0.

14
 Un alt fenomen legat de curgerea lentă este relaxarea efortului sub o deformaţie
impusă constantă în timp, figura 1.5.

Fig.1.4 Fig.1.5 

Curgerea lentă poate fi descrisă

făcând referire la coeficientul curgerii lente
ϕ( t, t 0 ) şi la funcţia curgerii lente Φ( t, t 0 ) ,
definită ca deformaţia totală – elastică şi din
curgere lentă – la timpul t, sub un efort
unitar constant în timp, figura 1.6.
Φ (t, t0) = 1/Ec(t0) + C(t, t0)
Φ (t, t0) = 1/Ec(t0)·(1 + ϕ( t, t 0 ) )

ϕ( t, t 0 ) = Ec(t0)·C(t, t0)

 în care:
C(t,t0) este curgerea lentă specifică la
timpul t, sub un efort unitar constant.

Fig.1.6 

Deformaţia din curgere lentă a betonului la timpul t = ∞ , pentru un efort constant în

timp σc aplicat la vârsta betonului t0, se calculează cu relaţia:
σ
εcc (∞, t 0 ) = ϕ(∞, t 0 ) ⋅ ( c ) (1.9)
Ec

Atunci când efortul la compresiune în beton la vârsta t0 depăşeşte 0,45f cm(t0),

curgerea lentă nu mai are o variaţie liniară. Coeficientul de curgere lentă se calculează în
aceste cazuri cu relaţia:
ϕk ( ∞, t 0 ) = ϕ( ∞, t 0 ) exp[ 1,5(k σ − 0,45 )] (1.10)

15
unde:
ϕ(∞, t 0 ) - coeficientul final al curgerii lente;
σc
kσ =
f cm ( t 0 )
t0 - vârsta betonului în momentul încărcării, în zile.
Valoarea coeficientului ϕ(∞, t 0 ) poate fi scoasă din graficele din figura 1.7, cu
următoarele notaţii:
h0 - dimensiunea nominală, h0= 2A c/u, unde Ac este aria secţiunii transversale iar u
este perimetrul secţiunii, în contact cu atmosfera;
R - cimenturi cu întărire foarte rapidă, clasa R;
N - cimenturi cu întărire normală şi rapidă, clasa N;
S - cimenturi cu întărire lentă, clasa S;
Umiditatea relativă: RH=80%, atmosferă umedă, în exterior.

Fig. 1.7 

Pentru aflarea coeficientului ϕ(∞, t 0 ) prin

metoda grafică, se foloseşte regula din
figura 1.8.

Fig.1.8 

Dacă eforturile unitare în beton au o variaţie foarte mică, deformaţiile specifice pot fi
calculate utilizând un modul de elasticitate efectiv:
E c( t0 )
E c,eff  = (1.11)
1 + ϕ( t, t 0 )
unde ϕ( t, t 0 ) - coeficientul curgerii lente - curgerea lentă producându-se în intervalul de la
timpul t0 la timpul t - este:
ϕ( t, t 0 ) = ϕ0 ⋅ βc ( t,t ) 0 (1.12)
 În relaţia (1.12), avem:

16
 ϕ0 = ϕRH ⋅ β( f cm ) ⋅ β( t 0 ) (1.13)
ϕRH - factor care ţine seama de influenţa umidităţii mediului,
RH (în %), asupra curgerii lente:
1 − RH / 100
ϕRH = 1 + , pentru f cm ≤ 35 MPa;
0,1⋅ 3 h 0
 1 − RH / 100  (1.14,a,b)
ϕRH = 1+ ⋅ α1  ⋅ α2 , pentru f cm > 35 MPa.
 0,1⋅ 3 h 0 
β( f cm ) - factor care ţine seama de efectul rezistenţei betonului
asupra curgerii lente:
16 ,8
β( f cm ) = (1.15)
f cm
β( t 0 ) - factor care ţine seama de efectul vârstei betonului la
 încărcarea la timpul t0 asupra curgerii lente:
1
β( t 0 ) = (1.16)
0,1 + t 00,2
h0 - dimensiunea nominală (fictivă), h0= 2Ac/u, unde Ac este aria
secţiunii transversale iar u este perimetrul secţiunii, în contact cu
atmosfera.
βc ( t, t 0 ) - coeficient pentru dezvoltarea contracţiei de la timpul t0 la timpul t:
0,3
  t − t 0  
β c( t,t ) =   
  (1.17)
0
β
  H + t − t 0  

β - coeficient care ţine seama de efectul umidităţii, RH

H

şi al dimensiunii fictive, h0, asupra curgerii lente:

βH = 1,5[1 + (0,012RH )18 ] ⋅ h 0 + 250 ≤ 1500 , pentru f cm ≤ 35 MPa; (1.18,a)

βH = 1,5[1 + (0,012RH)18 ] ⋅ h 0 + 250 ⋅ α3 ≤ 1500 ⋅ α3 , pentru f cm>35. (1.18,b)

α1/ 2 / 3 sunt coeficienţi ce ţin cont de influenţa rezistenţei betonului:

0,7 0,2 0,5
 35   35   35 
α1 =   , α2 =   , α3 =   (1.19,a,b,c)
 f cm   f cm   f cm 

Efectul tipului de ciment asupra curgerii lente se ia în considerare prin modificarea

vârstei de încărcare, t0 în relaţia (1.16):
α
  9  
t0 = t 0,T ⋅  + 1  ≥ 0,5
  (1.20)
 2 + t 1,2
0,T  
unde:
t0,T - gradul de maturizare (vârsta) betonului, corectat funcţie de temperatura ridicată
sau redusă, din domeniul 00-800 C, la încărcare:
 4000 
n − −13,65 
[ 273 +T( ∆ti )]
t 0,T =∑ e   ⋅ ∆t i (1.21)
i=1
 în care:
T( ∆t i ) - temperatura în 0C în perioada ∆t i

∆t i - numărul de zile în care temperatura T predomină.

17
 α - un coeficient funcţie de tipul şi întărirea cimentului utilizat:
 − 1 − p e n t cr im
u ennot r ms aa lcu ui n t a r il reen t cal ,a sSa ;

α =  0 - p e n t cr im u ennot r ms aa lcu ui n t a r ri raep i dc al a, sNa ;
 1 - p e n t cr ium e n dt uer rei z i s t ei n at al ct aui n t a r ri raep i dc al a, sRa

Contracţia betonului 
Mărimea deformaţiei betonului din contracţie depinde, ca şi pentru curgerea lentă,
de numeroşi factori: compoziţia betonului, calitatea cimentului, raportul apă/ciment, natura
şi granulozitatea agregatelor, modul de compactare, umiditatea mediului ambiant.
Deformaţiile din contracţie încep să se manifeste imediat după punerea în operă a
betonului, independent de mărimea eforturilor unitare din beton.
Valoarea totală a deformaţiei din contracţie are două componente: deformaţia
elastică iniţială (dezvoltată în primele zile după turnare) şi deformaţia în timp (care depinde
de migrarea apei din betonul întărit). În cazul turnării unui beton proaspăt peste unul
 întărit, apar diferenţe ale deformaţiei din contracţie.
Valoarea contracţiei totale se determină cu relaţia:
ε cs = ε cd + ε ca (1.22)
unde:
εcs - deformaţia finală din contracţie;
εcd - deformaţia datorită contracţiei în timp;
εca - deformaţia datorată contracţiei elastice iniţiale.
Creşterea deformaţiei din contracţia la uscare în timp se
determină cu relaţia: Tabelul 1.7 
h0 kh
εcd ( t ) = βds ( t, t s ) ⋅ k h ⋅ εcd,0 (1.23) 100 1,0
 în care kh - coeficient dat în tabelul 1.7. 200 0,85
300 0,75
≥50 0,70
0
(t − t s )
βds ( t, t s ) = (1.24)
( t − t s ) + 0,04 h 30

unde:
t - vârsta betonului la momentul considerat, în zile;
ts - vârsta betonului la momentul începerii contracţiei;
h0 - dimensiunea nominală (fictivă), h0= 2Ac/u.
Valoarea εcd ,0 se obţine din tabelul 1.8.
Tabelul 1.8 
f ck/f ck,cube Umiditatea relativă, RH, %
(MPa) 20 40 60 80 90 100
20/25 0.62 0.58 0.49 0.30 0.17 0.0
40/50 0.48 0.46 0.38 0.24 0.13 0.0
60/75 0.38 0.36 0.30 0.19 0.10 0.0

Deformaţia elastică iniţială se calculează cu relaţia:

18
 εca ( t ) = βas ( t ) ⋅ εca (∞) (1.25)

unde: ε ca (∞) = 2,5 ⋅ ( f ck − 10) ⋅ 10 −6 ; βas ( t ) = 1 − exp( −0,2t 0,5 ) , t (zile).

1.2.4. Rezistenţele de calcul la compresiune şi întindere

Valoarea de calcul pentru rezistenţa la compresiune este:
f cd = αcc ⋅ f ck / γ c (1.26)
 în care:
γ c - factorul parţial de siguranţă pentru beton.
αcc - un coeficient prin care se ţine seama de efectele de lungă durată asupra
rezistenţei la compresiune şi de efectele nefavorabile rezultate din modul de aplicare al
 încărcării. Valoarea recomandată în EN 1992-1-1:2004 este 1.
Valoarea de calcul pentru rezistenţa la întindere este:
f ctd = αct ⋅ f ctk ,0,05 / γ c (1.27)
 în care:
γ c - factorul parţial de siguranţă pentru beton.
αct - un coeficient prin care se ţine seama de efectele de lungă durată asupra
rezistenţei la întindere şi de efectele nefavorabile rezultate din modul de aplicare al
 încărcării. Valoarea recomandată în EN 1992-1-1:2004 este 1.
 În tabelul 1.9 sunt date valorile pentru f cd şi f ctd, pentru γ  =1.5 şi α = 1 .
c c

Tabelul 1.9
Clase de rezistenţă pentru beton
20/25 25/30 30/37 35/45 40/50 45/55 50/60 55/67 60/75
f ck
1 (MPa) 20 25 30 35 40 45 50 55 60
f cd
2 (MPa) 13 17 20 23 27 30 33 37 40
f ctd
3 (MPa) 1,0 1,15 1,30 1,45 1,60 1,70 1,85 1,95 2,05

1.3. OŢELUL BETON

Pentru oţelul din care se confecţionează armatura flexibilă se respectă prevederile
din EN 1992-1-1:2004, punctul 3.2.
Comportarea armăturilor depinde de următoarele proprietăţi:
- limita de curgere caracteristică (f yk sau f 0,2k);
- limita de curgere maximă, reală (f y,max);
- rezistenţa la rupere (f t);
- ductilitate ( εuk şi f t/f yk);
- capacitatea de îndoire;
- caracteristicile de aderenţă (f R);
- dimensiunile secţiunii şi toleranţe;
- rezistenţa la oboseală;
- sudabilitate;
- rezistenţa sudurii pentru plase sudate şi carcase

19
 Tipul de armatură este indicat prin valoarea limitei de elasticitate caracteristică f sk
2
[N/mm ], Eurocode 2, tabelul 1.10.
Tabelul 1.10 
Armătura S 220 S 420 S 500
f sk [N/mm2] 220 420 500

Valoarea maximă a limitei de curgere a armăturilor, prevăzută în EC 2 este:

f yk,max = 600 MPa.
Limita de curgere reală, f ymax, nu trebuie să depăşească 1,3 f yk.
Armăturile trebuie să aibă o comportare la îndoire stabilită prin standarde de produs
şi de încercări, şi prin cerinţele cuprinse în tabelul 1.11 . De asemenea, caracteristicile de
suprafaţă ale barelor profilate trebuie să asigure o aderenţă adecvată cerinţelor de
proiectare.
Factorul de suprafaţă f R este stabilit în standardul EN 10080 şi este prezentat în
tabelul 1.11.
Armătura trebuie sa aibă o ductilitate adecvată, definită ca raport între rezistenţa la
rupere şi limita de curgere (f t/f y)k şi alungirea la forţă maximă, εuk , tabelul 1.11 şi figura
1.9.

Fig.1.9: a) profile laminate; b) profile formate la rece

Tabelul 1.11
Caracteristici/produs Bare şi sârme Plase sudate Fractil
Clasa de rezistenţă A B C A B C [%]
Limita de curgere
caracteristică 400 - 600 5
(f yk sau f 0,2k), [MPa]
k=(f t/f y)k ≥1,05 ≥1,08 ≥1,15 ≥1,05 ≥1,08 ≥1,15 10
<1,35 <1,35
Alungirea la forţă
maximă εuk [%] ≥2,5 ≥5,0 ≥7,5 ≥2,5 ≥5,0 ≥7,5 10
Rezistenţa la oboseală
pt N=2·106 cicluri de
solicitare, cu o limită 150 100 10
maximă mai mică decât
0,6·f y

20
 Rezistenţa la forfecare - 0,3 A f yk , unde A este aria minim
sârmei
Factor de Diametru
profil bare, mm
(aderenţă) 5-6 0,035 min. 5
f R 6,5-12 0,04
>12 0,056

  În tabelul 1.12 sunt exemplificate caracteristicile de suprafaţă şi o comparaţie a

proprietăţilor câtorva tipuri de armături (S500, clasele de rezistenţă A, B, C).

Tabelul 1.12 
Armătura fyk sau
  f 0,2k [MPa] k=(f /f 
εuk [%
t   y)k
]

S500A 500 1,05 2,5

S500B 500 1,08 5

>1,15
S500C 500
≤1,30
7,5

Proprietăţile privind sudabilitatea armăturilor, metodele de sudare şi exemple de

aplicare, conform EN 10080, sunt date în tabelul 1.13.
Pentru modulul de elasticitate longitudinal Es, conform EN 1994-2: 2005, 3.2.2, se
poate lua simplificat valoarea din EC 3 pentru oţelul structural, adică 210 kN/mm², diferită
de cea prevăzuta în EC 2, de 200 kN/mm².
Valoarea coeficientului de dilatare termică liniară αT, poate fi luată de 12 x 10-6/°C.
Valoarea medie a densităţii materialului se consideră egală cu 7850 kg/m3.
Proiectarea se face utilizând aria nominală a secţiunii transversale a armăturii.

Tabelul 1.13
Cazul de Metoda de sudare Bare întinse1) Bare comprimate1)
 încărcare
Sudare cap la cap prin topire  Îmbinare cap la cap
intermediară
Sudare cu arc electric cu electrod
 Îmbinare cap la cap pentru Ø ≥ 20 mm, prin
 învelit şi sudare cu arc electric cu
suprapunere, prin încrucişare3), cu armăturile
sârmă tubulară fără gaz protector din alte elemente
Predominant Sudare cu arc electric în mediu de
  Îmbinare cu eclise, prin suprapunere, prin
static gaz protector cu electrod fuzibil încrucişare3), cu armăturile din alte elemente
Sudare prin frecare - Îmbinare cap la cap
pentru
Ø ≥ 20 mm
Sudare electrică prin presiune în   Îmbinare cap la cap cu armăturile din alte
puncte elemente
Nepredominant Sudare cap la cap prin topire  Îmbinare prin suprapunere2),4)
static intermediară  Îmbinare prin încrucişare2),4)

21
 Sudare cu arc electric cu electrod - Îmbinare cap la cap
 învelit pentru
Ø ≥ 14 mm
Sudare cu arc electric în mediu de - Îmbinare cap la cap
gaz protector cu electrod fuzibil pentru
Ø ≥ 14 mm
1)
bare având acelaşi diametru nominal
2)
raport admis pentru diametre diferite ≥ 0,57
3)
pentru îmbinări de rezistenţă Ø ≤ 16 mm
4)
pentru îmbinări în zona reazemelor Ø ≤ 28 mm

 În tabelul 1.14 sunt prezentate produsele de oţel, utilizate ca armături în ţara
noastră, cu denumirile comerciale cunoscute.
Tabelul 1.14

  În tabelul 1.15 sunt prezentate caracteristicile armăturilor pentru plase

sudate.
Oţelul OB 37 şi PC 52 se consideră ca având clasa de ductilitate C, iar 
pentru oţelul S 500 se va indica obligatoriu şi clasa de ductilitate.
Tabelul 1.15 

1.4. CONECTORI
Eficacitatea maximă a elementelor cu secţiune compusă oţel - beton se obţine
atunci când nu există lunecare pe suprafaţa de contact dintre cele două materiale
componente - betonul şi metalul.
Conlucrarea dintre beton şi metal se realizează prin aderenţa ce se naşte între cele
două elemente în contact, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin intermediul elementelor 
de legătură speciale dispuse între cele două materiale.

22
 Elementele de legătură sunt solicitate de forţele de lunecare ce apar la suprafaţa de
contact beton – oţel.
Forţele de lunecare sunt influenţate de: acţiunile de scurtă şi de lungă durată,
curgerea lentă a betonului, contracţia betonului, diferenţa de temperatură între beton şi
oţel.
Rezistenţa caracteristică (capacitatea portantă caracteristică) a unui conector este
egală cu forţa maximă aplicată în direcţia considerată (în cele mai multe cazuri paralelă cu
interfaţa oţel-beton) care poate fi suportată de conector până la rupere.
Rezistenţa de calcul (capacitatea portantaă de calcul) se obţine din relaţia:
PRd= PRk / γ v (1.28)
unde γ v este coeficientul parţial de siguranţă pentru rezistenţa conectorilor, egal cu 1,25
(sau mai mare, în cazul conectorilor neductili).
La alegerea materialului pentru realizarea conectorilor se va ţine cont de
comportamentul cerut pentru aceştia şi de metoda de fixare pe elementul de oţel.

 În principiu, conectorii ductili sunt

definiţi ca fiind conectorii care prezintă o
capacitate de deformare suficientă pentru a
 justifica ipoteza unui comportament plastic
ideal al conexiunii. Practic, conectorii care
posedă o capacitate de deformare, în
valoare caracteristică superioară sau egală
cu 6 mm, pot fi consideraţi ca fiind ductili,
figura 1.10.

Fig.1.10 

  Încercările experimentale arată că această condiţie este îndeplinită de către

conectorii de tip gujon cu cap (tije cilindrice verticale, sudate la bază şi prevăzute la partea
superioară cu un cap) în condiţiile în care aceştia prezintă o lungime totală de cel puţin 4
ori mai mare decât grosimea tijei, a cărei diametru trebuie sa fie cuprins între 16 si 22 mm.
Pentru conectorii ductili trebuie respectate următoarele condiţii:
- f u / f y ≥ 1,2 ;
- alungirea la rupere, măsurată pe o lungime între repere de 5,65 A 0 , (Ao
reprezentând aria iniţială a secţiunii transversale) nu trebuie să fie mai mică de 12%.
Cei mai utilizaţi conectori ductili sunt conectorii gujon (dorn), figura 1.11.

23
 Fig.1.11

Dornul este unul din cele mai simple elemente de legătură, care permite fixarea prin
sudură automată, figura 1.12.
Datorită bunei comportări în exploatare dar mai ales pentru simplitatea montării lor,
care asigură o mare productivitate, conectorii tip dorn s-au dovedit a fi cele mai utilizate
elemente de legătură din ultimele decenii. Dornul constă dintr-o tijă metalică cilindrică,
prevăzută cu un cap care joacă rolul de element de ancorare iar la capătul opus prelucrată
sub formă de con (pentru a asigura o sudură penetrată).
Conectorii dorn tip Nelson sunt cei mai utilizaţi conectori dorn; aceştia au
următoarele caracteristici mecanice şi geometrice (pentru cele mai utilizate tipuri de
conectori dorn), tabelul 1.16:
Tabelul 1.16 
Rezistenţa ultimă Alungirea la
2
Oţel Limita de curgere fy  [N/mm ] de rupere f u f u/f y rupere [%]
[N/mm2]
S235 J2G3 min 350 min 450 1,28>1,2 min 15

Dimensiuni [mm]
l2 d1 d2 d3 k h
16 50, 75, 100, 125 15,87 31,7 21,0 8,0 7,0
19 75, 80, 100, 125, 150 19,05 31,7 24,0 10,0 9,0
22 90, 100, 125,150,175 22,22 34,9 28,0 10,0 10,0
25 100, 125, 150, 175 25,40 40,9 30,5 12,7 10,0

24
 În slide-ul alăturat este
prezentat un aspect din timpul sudării
conectorilor.
Fazele tehnologice pentru
sudarea electrică a conectorilor tip
gujon este prezentată în figura 1.12.

Fig.1.12 

2. A C Ţ I U N I
Aspecte generale
Prin acţiune se înţelege orice cauză, exterioară sau interioară, capabilă să producă
eforturi sau deformări în elementele sau structurile podurilor.
Acţiunile luate în calcul la dimensionare sunt:
 acţiuni directe, în general încărcări, cum sunt încărcările permanente (greutatea
proprie, sarcina moartă), încărcări temporare cu acţiune de lungă durată, cu acţiune de
scurtă durată (din vehicule, aglomerări de oameni, presiunea vântului, forţe inerţiale:
forţa centrifugă, forţa de frânare)
 acţiuni indirecte, în general deformaţii impuse, cum sunt cele din precomprimare, din
deplasările de reazeme, din contracţia şi curgerea lentă a betonului, din variaţii de
temperatură sau diferenţele de temperatură dintre cele două materiale componente (la
secţiunile compuse).
Valorile caracteristice ale acţiunilor directe şi indirecte sunt, prin definiţie, acelea
care prezintă o probabilitate acceptată apriori, de a nu fi depăşite în timpul duratei de
utilizare a construcţiei.
Acţiunile permanente se aplică cu o intensitate practic constantă în raport cu timpul,
pe toată durata de exploatare a construcţiei.
Acţiunile temporare de lungă durată au intensităţi constante pe durate de timp
 îndelungate, dar mai mici decât durata de exploatare a construcţiei.

25
 Acţiunile temporare de scurtă durată au intensităţi variabile, intensităţile maxime
aplicându-se pe durate reduse sau cu intensităţi practic constante care se aplică pe durate
reduse.
Acţiunile excepţionale sunt acelea care intervin foarte rar sau niciodată pe durata
de exploatare a construcţiei. În această categorie intră: încărcări seismice, izbirea navelor 
şi ambarcaţiunilor de pilele podurilor peste cursuri de apă navigabile, forţele produse de
vehiculele care deviază din axul căii la podurile de cale ferată, încărcări produse prin
distrugerea unor instalaţii fixe pe pod.

2.1. ACŢIUNI PERMANENTE

Greutatea suprastructurii şi a căii 
 În Normativ pentru proiectarea podurilor de cale ferată. Acţiuni/2004 (revizuire
STAS 1489-78 – Poduri de cale ferată. Acţiuni), unde s-a avut în vedere EN 1991-2, sunt
date relaţii pentru determinarea greutăţii căii şi a structurii de rezistenţă a tablierului.
Greutatea căii 
La podurile metalice la care calea este aşezată direct pe elementele structurii de
rezistenţă, fără pat de balast, dar cu traverse de lemn, greutatea căii se va lua:
g = 9.00 kN / m
La podurile metalice pe grinzi gemene având şinele aşezate pe longrine de lemn,
fără contraşine, greutatea căii se consideră de 5.00 kN/m.
Greutatea structurii de rezistenţă
Greutatea structurii de rezistenţă se evaluează la elaborarea proiectului în mod
aproximativ, în comparaţie cu structuri similare existente sau cu ajutorul unor relaţii
empirice, funcţie de caracteristicile podului.
Greutatea structurii de rezistenţă a podurilor de cale ferată nituite, executate din
oţel S235, cu grinzi principale simplu rezemate, având calea pe traverse aşezate direct pe
lonjeroni sau pe grinzile principale, se poate estima cu ajutorul formulelor din tabelul 2.1-1.
Relaţiile din tabel includ şi greutatea elementelor de rezistenţă ale trotuarelor de serviciu şi
sunt determinate pentru grinzi principale având înălţime constantă de mărime:

L − grinzi cu inima plina

10
h=
L − grinzi cu zabrele
 6
Tabelul 2.1-1
Alcătuirea Convoiul LM 71
podului Poziţia căii L [m] G [kN/m]
L ≤ 30 0.44 L+6.5
sus
Grinzi cu inimă L>30 0.83 L - 5.0
plină L ≤ 10 0.30 L+15.0
 jos
L.10 0.55 L+12.5
Grinzi gemene -- 5 < L ≤ 15 0.70 L+8.0
sus L>30 0.35 l+14.0
Grinzi cu 30 ≥ L > 20 0.41 L+12.5
zăbrele  jos
L>30 0.26 L+17.0

26
 Pentru poduri metalice având alte caracteristici constructive, greutatea structurii de
rezistenţă se obţine aproximativ, multiplicând valorile obţinute din tabelul 2.1-1, cu
coeficienţi Ki , după cum urmează:

-  poduri pe grinzi principale cu înălţime redusă:

Ki = K1 – tabelul 2.1-2.
Tabelul 2.1-2 
Alcătuirea Cale h/L
podului 1/7 1/8 1/9 1/10 1/11 1/12 1/14 1/15 1/16 1/17 1/18 1/19 1/20
Grinzi cu sus - - - - 1.02 1.04 1.11 1.16 1.21 1.27 1.34 1.41 1.49
Inimă plină jos - - - - 1.01 1.02 1.06 1.08 1.11 1.14 1.17 1.21 1.25
Grinzi cu sus, 1.02 1.05 1.09 1.15 - - - - - - - - -
zăbrele  jos

-  poduri în curbă:
Ki = K2 – tabelul 2.1-3.
Tabelul 2.1-3
R[m] K2
R ≤ 1100 1.10
1100 < R ≤ 2 500 1.05
2 500<R<4 000 1.02
R>4 000 1.00

-  poduri oblice:
Ki = K3 - tabelul 2.1-4.
Tabelul 2.1-4
Alcătuirea podului şi poziţia Oblicitatea K3
căii
Grinzi cu inimă plină, cale sus;
Grinzi gemene Orice oblicitate 1.03
α ≥ 60 o

1.05
Grinzi cu inimă plină, cale jos;
Grinzi cu zăbrele 45 < α < 60
o o
1.07
1.10
α ≤ 45 o

- grinzi cu inimă plină cu perete dublu:

Ki = K4 = 1.20
- grinzi cu zăbrele având montanţi în toate nodurile:
Ki = K3 = 1.04
-  poduri de cale ferată dublă:
Ki = K6 = 1.95
-  poduri pe grinzi continue:
Ki = K7 = 0.90
-  poduri sudate (oţel S235):
Ki = K8 – tabelul 2.1-5.
Tabelul 2.1-5 
Alcătuirea podului K8
Grinzi cu inimă plină, având CV nituite 0.85
Grinzi cu zăbrele nituite, grinzile căii sudate 0.95
Grinzi cu zăbrele integral sudate, prinderi nituite 0.90

27
 Pentru un pod care are mai multe din caracteristicile prezentate, coeficientul Ki se
va lua egal cu produsul coeficienţilor corespunzători fiecărei caracteristici.

2.2. ACŢIUNI LA PODURILE RUTIERE

Se prezintă acţiunile la podurile rutiere în conformitate cu EN 1991-2 “Actions on
structures - Part 2: Traffic loads on bridges”, secţiunea 4, respectiv SR EN 1991-2:2005.
Acţiunile din trafic se definesc prin Modele de Încărcări. Modelele de Încărcări din
euronormă şi regulile asociate lor nu descriu traficul real; ele au fost alese şi calibrate astfel
ca efectele lor (cu amplificarea dinamică inclusă), să acopere toate situaţiile normale de
trafic previzibile pentru a fi considerate în proiectare, precum şi efectele traficului real şi de
perspectivă.

2.2.1. Divizarea părţii carosabile în

benzi teoretice de circulaţie
Divizarea părţii carosabile în benzi teoretice de circulaţie ţine seama de posibile
modificări ulterioare ale benzilor de circulaţie în perioada de exploatare a podului.
Numărul şi lăţimea benzilor teoretice de circulaţie sunt arătate în tabelul 2.2-1.
Lăţimea părţii carosabile trebuie considerată între borduri (dacă înălţimea lor este mai
mare de 10 cm), sau între limitele interioare ale sistemelor de restricţie pentru vehicule.
Dacă pe platelajul podului partea carosabilă este împărţită fizic în două, printr-o
zonă centrală rezervată, se consideră:
- dacă părţile suprafeţei carosabile sunt separate printr-o barieră fixă de
siguranţă, fiecare parte, incluzând benzile de aşteptare sau piste, se împarte
separat în benzi teoretice de circulaţie;
- dacă părţile suprafeţei carosabile sunt separate printr-o barieră demontabilă
de siguranţă, întreaga parte carosabilă, inclusiv zona centrală rezervată, se
 împarte în benzi teoretice de circulaţie.
Tabelul 2.2-1
Lăţimea părţii Numărul benzilor  Lăţimea unei Lăţimea zonei
carosabile w teoretice n1 benzi teoretice rămase
w < 5,4 m 1 3m w -3 m
5,4 m ≤w<6 m 2 w/2 0
6 m ≤w int ( w / 3 ) 3m w – 3xn1

2.2.2. Poziţia şi numerotarea benzilor de circulaţie

Pentru fiecare verificare, numărul benzilor încărcate, poziţia lor pe partea
carosabilă, numerotarea lor, trebuie astfel alese încât efectele modelelor de încărcare să
fie cele mai defavorabile.

28
 Poziţia benzilor teoretice de
circulaţie nu este necesar să fie
asociată cu numerotarea lor.
Banda pe care rezultă cel mai
defavorabil efect este numerotată
Banda Nr. 1, banda pe care rezultă al
doilea efect este numerotată Banda
Nr. 2 (fig. 2.2-1).
Fig.2.2-1. Exemplu de numerotare a benzilor 

2.2.3. Modele de încărcare (convoaie de calcul)

 Încărcarea reală pe podurile rutiere rezultă din diversitatea categoriilor de vehicule
şi din încărcarea cu oameni.
Pentru fiecare tip de pod, traficul datorat vehiculelor poate fi diferit. Acesta depinde
de: structura traficului (ex. numărul de autocamioane), densitatea lui (ex. numărul mediu al
vehiculelor pe an), condiţiile specifice (frecvenţa de aglomerare), greutăţile extreme
posibile ale vehiculelor şi ale încărcărilor lor pe osie, semne rutiere, restricţii etc.

Modelul de încărcare 1 (LM1- fig. 2.2-2 )

LM1 acoperă situaţiile curente de trafic aglomerat sau blocări de trafic cu un înalt
procent de vehicule grele.
LM 1 constă din două sisteme parţiale: tandem (două axe) de forţe concentrate
αQ Q ik , αQ ≤ 1 (sistem tandem - TS), care circulă centrat în lungul axei benzii de
circulaţie, un singur tandem pe o bandă de circulaţie şi încărcare uniform distribuită
(sistem UDL), având o intensitate pe metrul pătrat α q ( α q pe suprafaţa zonelor 
q ik q rk

rămase), αq ≤ 1 . Valoarea coeficienţilor  αQ şi α se recomandă a fi 1.

q

a) Sistem Tandem (TS)

b) exemplu de aplicare
Fig. 2.2-2. Model de Încărcare LM1

Atunci când este relevant şi numai pentru verificări locale, distanţa între axele TS
 în sens transversal se poate lua minim 2,5 m .

29
 Valorile caracteristice pentru LM 1, cu amplificarea dinamică inclusă, sunt date în
tabelul 2.2-2.
Tabelul 2.2-2 
TS UDL
Poziţia
 Încărcare pe osie Qik qik sau qrk
Banda Nr. 1 300 kN 9 kN/m2
Banda Nr. 2 200 kN 2,5 kN/m2
Banda Nr. 3 100 kN 2,5 kN/m2
Alte benzi 0 2,5 kN/m2
Suprafaţa rămasă 0 2,5 kN/m2

Modelul de încărcare 2 (LM2- fig. 2.2-3 )

Acoperă efectul traficului

normal pe elemente structurale
scurte. Constă dintr-o singură
 încărcare cu o singură osie, egală cu
400 kN, aplicată în orice poziţie pe
partea carosabilă.

Fig.2.2-3

Modelul de încărcare 3 (LM3)

Defineşte modele standardizate de vehicule speciale, care nu se încadrează în
reglementările naţionale în vigoare (transport agabaritic).
Considerarea vehiculelor speciale pentru proiectarea podurilor va fi limitată numai
la cazurile particulare cerute de beneficiar; vehiculele vor fi considerate numai în situaţii de
proiectare tranzitorii.

Modelul de încărcare 4 (LM4)

Acoperă aglomerările de oameni, constând într-o încărcare uniform distribuită cu o
intensitate de 5 kN/m2, care include amplificarea dinamică.

Distribuţia încărcărilor concentrate

Încărcările concentrate diferite, asociate convoaielor de calcul 1 şi 2 care
se utilizează pentru verificări locale, se consideră uniform distribuite pe
suprafaţa lor de contact. Distribuţia încărcărilor prin straturile rutiere şi prin
dala de beton se consideră cu pantă de 1:1, până la centrul de greutate al dalei
(figura 2.2-4).

30
 Legendă
1 – presiunea de contact a roţii 
2 – sistem rutier 
3 – dala de beton
4 – suprafaţa mediană a dalei 
Fig. 2.2-4

Distribuţia prin sistemul rutier şi prin platelajele ortotrope se consideră cu

panta 1:1 până la nivelul median al plăcii continue al platelajului ortotrop (fig.
2.2-5).

Fig. 2.2-5

2.2.4. Modele de încărcare la oboseală

  În EN 1991-2:2003, respectiv SR EN 1991-2:2005, la punctul 4.6: Convoaie de
calcul pentru oboseală, sunt prezentate 5 convoaie de calcul şi sunt precizate situaţiile de
utilizare ale acestora.
 În cazul podurilor de şosea cu structură compusă oţel-beton, conform EN 1994-2,
6.8.4, pentru verificările la oboseală se poate folosi Modelul de încărcare la oboseală 3,
fig. 2.2-6.
Modelul este alcătuit din 4 osii, încărcarea pe fiecare osie fiind 120 kN/m. Atunci
când este relevant, trebuie luate în considerare două vehicule pe aceeaşi bandă de
circulaţie, cel de-al doilea vehicul având încărcarea pe fiecare osie de 36 kN, iar distanţa
 între două vehicule, măsurată între centrele lor nu este mai mică de 40 m.

Fig. 2.2-6 

31
 Amplificarea dinamică este
inclusă în model. În zona rosturilor de
dilataţie se va considera un coeficient
suplimentar de amplificare dinamică
∆σfat , conform figurii 2.2-7.

D este distanţa de la rostul de dilataţie

Fig.2.2-7 

2.2.5. Coeficienţi dinamici 

 Amplificarea dinamică este inclusă în modelele de încărcare.
Coeficientul de amplificare dinamică inclus în modelele de încărcare s-a stabilit
pentru o calitate medie a suprafeţei de rulare şi o suspensie normală a vehiculelor. În cele
mai defavorabile cazuri, acesta poate atinge valoarea 1,7.
Dacă suprafaţa de rulare este degradată sau dacă există riscul rezonanţei, valori
mai mari decât 1,7 ar putea fi atinse. Aceste situaţii trebuie evitate printr-o calitate
adecvată a suprafeţei de rulare şi prin măsuri de proiectare. Prin urmare, numai în cazuri
excepţionale, pentru verificări particulare sau proiecte particulare, se face o adaptare a
coeficientului dinamic inclus.

2.2.6. Forţe orizontale

Forţa de frânare şi forţa de tracţiune
Forţa de frânare Qlk , trebuie considerată ca o forţă longitudinală care
acţionează la nivelul suprafeţei de rulare a părţii carosabile.
Valoarea caracteristică Qlk , limitată până la 900 kN pentru toată lăţimea
podului, se calculează ca o fracţiune din încărcările verticale maxime totale
corespunzătoare convoiului de calcul 1 care se aplică pe banda numărul 1,
după cum urmează:
Qlk = 0.6 αQ1( 2Q1k ) + 0.10 αq1w l L (2.2-
1)
αQ1 (kN) ≤ Qlk ≤ 900 (kN)
180
unde: L - lungimea tablierului sau a părţii care a fost considerată.
[Exemplu : Qlk = 360 + 2,7 L (≤ 900 kN) pentru o lăţime de 3,0m a benzii şi pentru o lungime
de încărcare L > 1,2m, dacă toţi factorii α sunt egali cu unitatea].

În cazul în care efectul excentricităţii nu este semnificativ, forţa poate fi

considerată aplicată pe axa părţii carosabile şi uniform distribuită pe toată
lungimea de încărcare.
Forţele datorate acceleraţiilor (tracţiunii) se consideră ca mărime egale
cu forţele de frânare, dar acţionând în sens opus. Practic, aceasta înseamnă că
mărimea Qlk  poate fi pozitivă sau negativă.

32
 Forţa centrifugă
Forţa centrifugă Qtk  se consideră ca o forţă transversală care acţionează
la nivelul suprafeţei de rulare, pe direcţie radială axei părţii carosabile.
Tabel
Valoarea caracteristică a 2.2-3
forţei centrifuge Qtk  , în care
efectele dinamice sunt incluse, se ia
conform tab. 2.2-3.

unde: - r este raza în plan orizontal al axei părţii carosabile în metri ;

- Qv  este suma tuturor încărcărilor concentrate ale
sistemului tandem al convoiului de calcul 1.

2.2.7. Grupuri de încărcări din trafic la poduri de şosea

Simultaneitatea sistemelor de încărcare se consideră cu ajutorul
grupurilor de încărcări definite în tabelul 2.2-4. Fiecare din acest grup de
  încărcări, care se exclud reciproc, se consideră că definesc o acţiune
caracteristică pentru combinarea cu încărcări care nu provin din trafic.
Tabelul2.2-4
Partrea carosabilă Trotuare
şi piste
Tipul încărcării Forţe verticale Forţe orizontale Forţe
verticale
Referinţa EC1-2 4.3.2 4.3.3 4.3.4 4.3.5 4.4.1 4.4.2 5.3.2-(1)
Sistemul de Frânare Forţa Forţa
 încărcare LM 1 LM 2 LM 3 LM 4 tracţiune centrifugă uniform
distrib.
gr1a Valori Valoarea
Caracteristice comb.
gr1b Valoarea
K*
gr2 Valori Valoarea Valoarea
Grupuri Frecvente K K
de Valoarea
 încărcări gr3 K
gr4 Valoarea Valoarea
K K
gr5 A se vedea Valoarea
anexa A K
* - K = caracteristică
)

2.2.8. Acţiuni pentru situaţii de proiectare accidentale

 În EC 1-2 se definesc următoarele încărcări provocate de vehicule în situaţii de
proiectare accidentale:
• Forţe din izbirea de către vehicule care circulă sub pod;
• Acţiuni de la vehicule pe pod:
- vehicule pe trotuare;
- forţe din izbirea de borduri;
- forţe din izbirea de barierele de securitate;
- forţe din izbirea de elementele structurale.

33
2.3. ACŢIUNI LA TROTUARE, PISTE
DE CICLIŞTI ŞI PASARELE
 Încărcările impuse definite în această secţiune rezultă din traficul pietonal şi al
cicliştilor, încărcări datorate construcţiilor minore, comune şi din acţiunea de întreţinere a
structurilor (de exemplu vehicule de serviciu) şi din situaţii accidentale. Acestea încărcări
determină apariţia în structură a unor forţe statice şi dinamice verticale şi orizontale.

2.3.1. Convoaie de calcul statice pentru încărcări verticale.

 Încărcările caracteristice s-au stabilit pentru determinarea efectelor statice datorate
traficului pietonal şi al cicliştilor pentru verificări la stările limită şi verificări particulare în
exploatare.
Se consideră trei convoaie de calcul care se exclud reciproc :
- o forţă uniform distribuită qfk ;
- o forţă concentrată Qfwk  ;
- o încărcare Qserv  care reprezintă vehiculele de serviciu.
Valorile caracteristice ale acestor încărcări se utilizează atât în situaţiile de
proiectare permanente cât şi în cele tranzitorii.
 Încărcarea uniform distribuită

Pentru podurile de şosea care susţin

trotuare pentru pietoni sau piste pentru
ciclişti, se defineşte o forţă uniform
distribuită qfk  (figura 2.3-1).

Fig. 2.3-1

Valoarea recomandată este :

qfk =5 kN/m2
(2.3-1)

Convoiul de calcul (aglomerare cu oameni) definit, care corespunde unei

 încărcări qfk  = 5 kN/m2, acoperă efectele statice produse de o aglomerare
continuă densă cu oameni, unde această posibilitate există. În cazul în care
aplicarea convoiului de calcul 4 nu este necesară pentru calculul trotuarelor,
valoarea recomandată pentru qfk  este:
120
qfk = 2 + [kN / m2 ] (2.3-
L + 30
2)
2.5 kN/m2 ≤ qfk ≤ 5 kN/m2

 Încărcarea concentrată
Valoarea caracteristică a forţei concentrate Qfwk  se ia:

34
 Qfwk  =10 kN (2.3-3)
Forţa concentrată, care acţionează pe o suprafaţă pătrată cu latura de 0,10 m, se
recomandă pentru determinarea efectelor locale.
Dacă la o pasarelă este prevăzut un vehicul de serviciu, atunci încărcarea Qfwk  nu
se mai ia în considerare.
Vehicul de serviciu
Trebuie să se considere un singur vehicul de întreţinere Qserv  în cazul în care pe
pasarelă sau pe trotuar circulă vehicule de serviciu.
Acest vehicul poate fi un vehicul pentru lucrări de întreţinere, urgenţe (de exemplu
ambulanţe sau maşini ale pompierilor) sau pentru alte servicii.
 În cazul în care nu sunt disponibile informaţii şi dacă nici un obstacol permanent nu
este prevăzut pentru prevenirea accesului vehiculelor pe pod, se recomandă să se
utilizeze vehiculul de serviciu definit în figura 2.3-2; în acest caz, nu este necesar să se
aplice considerarea aceluiaşi vehicul ca încărcare accidentală.

QSV 1 = 80 kN
QSV 2 = 40 kN

Fig.2.3-2 

 În cazul în care se prevăd protecţii permanente astfel încât pe pasarelă să nu

circule nici un vehicul, vehiculul de serviciu nu se mai consideră ca încărcare.

2.3.2. Convoaie de calcul statice pentru forţe orizontale

La pasarele, se consideră o forţă orizontală longitudinală Qflk , care acţionează la de-
a lungul axei, la nivelul părţii carosabile.
Valoarea caracteristică a acestei forţe orizontale se ia egală cu cea mai mare
valoare dintre următoarele două valori:
- 10% din încărcarea totală obţinută pe baza încărcării uniform distribuite ;
- 60% din greutatea totală a vehiculului de serviciu, dacă este cazul.
Această forţă orizontală se consideră că acţionează simultan cu încărcările verticale
corespunzătoare, dar în nici un caz cu forţa concentrată Qfwk .

2.3.3. Grupuri de încărcări la pasarele

Dacă este cazul, încărcările verticale şi forţele orizontale datorate traficului se
consideră cu ajutorul unor grupuri de încărcări, definite în tabelul 2.3-1. Fiecare din aceste
grupuri de încărcări se exclud reciproc şi se consideră că definesc acţiuni caracteristice
pentru combinaţii de încărcări care nu provin din trafic.

35
 Tabelul 2.3-1

2.3.4. Acţiuni pentru situaţii de proiectare accidentale

Aceste acţiuni pot fi:
• Forţe din izbirea de către vehicule rutiere care circulă sub pod;
• Forţe din izbirea de pile;
• Forţe din izbirea de tabliere;
• Prezenţa accidentală a vehiculelor pe pod.

2.4. ACŢIUNI LA PODURILE DE CALE FERATĂ

Se prezintă acţiunile la podurile de cale ferată în conformitate cu EN 1991-2
“Actions on structures - Part 2: Traffic loads on bridges”, secţiunea 6, respectiv SR EN
1991-2. Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 2: Acţiuni din trafic la poduri.
Acţiunile din trafic se definesc prin Modele de încărcări . Modelele de încărcări din
euronormă nu descriu încărcări reale; ele au fost selectate astfel ca efectele lor, cu sporul
dinamic luat în considerare separat, să reprezinte efectele traficului din exploatare şi de
perspectivă.

2.4.1.Modele de încărcare
Se definesc patru modele pentru încărcările din trafic feroviar:
 LM 71 – reprezintă efectul static al traficului feroviar normal
Distribuţia încărcărilor verticale şi valorile caracteristice sunt date în figura 2.4-1:

(1) lungime nelimitată

Fig. 2.4-1. LM (Load Model) 71

 SW/0 şi SW/2
Modelul de încărcare SW/0 reprezintă efectul static al traficului feroviar normal la
podurile cu grinzi continui.
Modelul de încărcare SW/2 reprezintă efectul static al încărcării verticale
determinată de traficul feroviar greu.
Distribuţia încărcărilor verticale şi valorile caracteristice sunt date în figura 2.4-2 şi
tabelul 2.4-1:

36
 Fig. 2.4-2. Modele de Încărcare SW/0 şi SW/2 

Tabelul 2.4-1
Model de qvk a c
 încărcare [kN/m] [m] [m]
SW/0 133 15,0 5,3
SW/2 150 25,0 7,0

 Modelul de încărcare „tren neîncărcat”

Modelul se foloseşte pentru unele încărcări specifice; acţiunea este verticală şi
uniform distribuită, cu o valoare nominală de 10,0 kN/m.

 Convoiul (Modelul de încărcare) HSLM

Modelul se foloseşte pentru reprezentarea traficului cu trenuri de călători cu
viteze care depăşesc 200 km/h.

2.4.2. Excentricitatea încărcărilor verticale (LM 71 şi SW/0)

Efectul excentricităţii încărcărilor verticale se consideră cu ajutorul raportului
 încărcărilor pe roţi de cel mult 1.25:1.0, pe oricare linie, conform fig. 2.4-3.

Fig. 2.4-3
2.4.3. Distribuţia încărcărilor de la roţi 
Distribuţia longitudinală a unei forţe concentrate prin şină

37
 O forţă concentrată a convoiului de
calcul poate fi distribuită la trei puncte de
rezemare a şinei, conform fig. 2.4-4.

Fig. 2.4-4

Distribuţia longitudinală a încărcării prin traverse şi balast 

 În general, forţele concentrate ale convoiului de calcul LM 71 sau o osie unică, pot fi
distribuite uniform în sens longitudinal căii (cu excepţia elementelor care preiau direct
 încărcările de la cale). Pentru considerarea efectului local al încărcărilor (pentru nervuri
longitudinale şi transversale, lonjeroni, antretoaze, plăci de beton), distribuţia longitudinală
prin traverse a încărcărilor este prezentată în figura 2.4-5.

Fig. 2.4-5 

Distribuţia transversală a încărcării prin traverse şi balast 

La podurile cu calea pe balast fără

supraînălţare, încărcările se distribuie
transversal ca în figura 2.4-6.

Fig. 2.4-6 

2.4.4. Coeficientul dinamic 

38
 Coeficientul dinamic ia în considerare efectele amplificării dinamice a eforturilor şi
vibraţiilor în structură, dar nu ia în considerare efectele rezonanţei şi vibraţiile excesive ale
tablierului.
Eforturile şi deformaţiile determinate din acţiunea statică a convoaielor de calcul,
vor fi afectate de un coeficient dinamic ( φ sau φ ), valoarea acestuia depinzând de
2 3

următorii parametri:
- frecvenţa proprie de oscilaţie a structurii;
- amortizarea structurală;
- deschiderea structurii (globală), deschiderea elementului (locală);
- distanţa între osiile convoiului;
- viteza convoiului;
- imperfecţiunile roţilor şi ale şinelor.

Valorile coeficienţilor dinamici φ şi φ3 sunt valabile în următoarele condiţii:

2

• viteza de circulaţie maximă V ≤ 220 km/h;

• frecvenţa proprie de oscilaţie a structurii se menţine în limitele:
- valoarea limită superioară:
n0 = 94,76 ⋅ L−0,748 (2.4-1)
- valoarea limită inferioară:
n0 = 80 / L - pentru 4 m < L ≤20 m (2.4-
2a)
n0 = 23,58 ⋅ L−0,592 - pentru 20 m < ≤100 m (2.4-
2b)

Coeficientul dinamic  φ sau 2

φ
3

Coeficienţii dinamici se calculează cu relaţiile (EC 1-2):

1,44
1 < φ2 = + 0,82 < 1,67 - pentru structuri cu calea bine întreţinută; (2.4-3a)
Lφ − 0,2
2,16
1 < φ3 = + 0,73 < 2 - pentru structuri cu calea întreţinută standard. (2.4-3b)
Lφ − 0,2

Administraţia CF va decide care din valorile φ sau φ se va alege.

2 3

Dacă nu se specifică nici un coeficient dinamic, se va utiliza coeficientul φ.3

Coeficienţii dinamici φ şi φ sunt stabiliţi pentru grinzi simplu rezemate, dar prin
2 3

intermediul lungimii determinante L φ , aceştia pot fi utilizaţi pentru diferite elemente

structurale, tabelul 6.2, EC1-2.
Coeficienţii de reducere la gruparea acţiunilor variabile sunt daţi în Anexa A2 a
EC1990, în tabelele A2.1 – A2.3.

Pentru cazurile uzuale de proiectare, lungimea determinantă Lφ este dată In tabelul 2.4-2.

Tabelul 2.4-2 
CAZ ELEMENTUL STRUCTURAL LUNGIMEA DETERMINANTĂ Lφ

39
 Platelaj metalic - calea închisă în cuvă de balast (platelaj ortotrop – tensiuni locale)
Platelaj cu rigidizări transversale şi nervuri (rigidizări) longitudinale continue
1 1.1. Tola (pentru ambele direcţii) - 3 × distanţa antretoaze
1.2. Rigidizări longitudinale - 3 × distanţa antretoaze
1.3. Antretoaze (rigidizări transversale) - 2 × lungime antretoază
Platelaj prevăzut numai cu rigidizări transversale
2 2.1. Tola (pentru ambele direcţii) - 2 × distanţa antretoaze + 3 m
2.2. Antretoaze - 2 × distanţa antretoaze + 3 m
Grinzile căii – calea deschisă (pentru tensiuni locale şi transversale) – se recomandă Φ3
3.1. Lonjeron:
- ca element al reţelei de grinzi - 3 × distanţa antretoaze
3 - simplu rezemat - distanţa antretoaze + 3 m
3.2. Antretoaze - 2 × lungime antretoază
Platelaj din beton cu calea în cuvă de balast
4 A se vedea tabelul 6.2 din EC 1- 2
Grinzi principale
5.1. Grinzi simplu rezemate - deschiderea grinzii
1
5
LΦ = k ⋅Lm ; Lm =
n
∑L i
5.2. Grinzi continue peste n reazeme
n 2 3 4 ≥5
k 1.2 1.3 1.4 1.5

2.4.5. Încărcări din trafic pentru oboseală

Verificarea la oboseală trebuie efectuată pentru toate elementele structurale, care
sunt solicitate la variaţii ale eforturilor unitare.
Detalii despre trenurile din exploatare, categoriile de trafic mixt şi coeficientul
dinamic care trebuie luat în considerare sunt date în Anexa D a EN 1991-2.
Fiecare din categoriile de trafic mixt se bazează pe un tonaj anual din trafic de
6
25x10 tone, care tranzitează podul pe fiecare linie.
Durata de viaţă normată a structurii este de 100 ani.
Pentru suprastructurile care susţin mai multe linii, încărcarea la oboseală va fi
considerată pe maximum două linii, în cele mai defavorabile poziţii.

2.4.6. Frecvenţa proprie a structurii 

La un pod, frecvenţele naturale ale unui element se raportează la forma deformată
sub acţiunea încărcărilor permanente.
Pentru o structură simplu rezemată solicitată la încovoiere, frecvenţa naturală poate
fi obţinută cu formula:
n 0 = 17,75 / δ 0 [Hz ] (2.4-4)
unde:
δ - săgeata la mijlocul deschiderii datorată încărcărilor permanente, în [mm].
0

 În figura 2.4-7 se prezintă limitele frecvenţelor proprii de vibraţie n0, în Hz, funcţie de
mărimea deschiderii L, în m, cu limitele inferioară şi superioară.

40
 Fig.2.4-7 

 În cazul în care frecvenţa naturală a podului se încadrează în limitele prezentate în

figură nu este necesar a se efectua analiza dinamică.
Pentru trenurile reale aflate în exploatare, coeficienţii dinamici se calculează cu
formulele:
1 + ϕ =1 + ϕ'+0.5 ⋅ ϕ' ' - pentru o cale bine întreţinută
(2.4-5a)
1 +ϕ=1 +ϕ'+ϕ' ' - pentru o cale cu întreţinere standard
(2.4-5b)
unde:
'
- reprezintă efectul podului:
K v
ϕ' = ; K =
1−K + K 4 2n0 ⋅ L Φ
ϕ ''
- reprezintă efectul căii:
 − 
L  
 Φ  
2
 L  
− Φ  
2

α   10  
   n0 ⋅ L Φ    10 
 

ϕ' ' = 56 e + 50  − 1 e
100    80   
 
v - viteza de circulaţie maximă permisă a vehiculului [m/s];
n0 - frecvenţa proprie a podului neîncărcat [Hz];
LΦ - lungimea caracteristică [m];
α - coeficientul vitezei:

41
  v / 2d 2a vc< 2ã m2
α=
 1 d a vc> 2ã m2
Săgeata la mijlocul deschiderii datorată încărcărilor permanente
Săgeata grinzilor cu inimǎ plină, simplu rezemate, cu moment de inerţie variabil,
 încărcate cu sarcină permanentă, uniform distribuită, se calculează cu relaţia:
5,5 ⋅ q ⋅ L4 5,5 ⋅ Mmax ⋅ L2
δ0 = = (2.4-6)
384 ⋅ E ⋅ Im 48 ⋅ E ⋅ Im
 în care:
q - încărcarea permanentă;
Mmax - momentul maxim provenit din încărcările permanente;
L - deschiderea grinzii;
E - modulul de elasticitate a oţelului;
Im - momentul de inerţie mediu ponderat al secţiunii transversale a grinzii.

2.4.7. Forţe orizontale

Forţe centrifuge
 În cazul în care calea pe pod este în curbă pe toată lungimea podului sau numai pe
o parte a sa, trebuie să se considere efectul forţei centrifuge şi a supraînălţării căii.
Forţa centrifugă se consideră că acţionează spre exteriorul curbei în direcţie
orizontală la o înălţime de 1,80 m deasupra suprafeţei de rulare, ca în figura 2.4-8.

(1) – suprafaţa de rulare

(2) – forţe longitudinale în lungul căii
Fig. 2.4-8 

Forţa centrifugă trebuie să se combine întotdeauna cu încărcările verticale din

trafic. Forţa centrifugă nu se multiplică cu coeficientul dinamic Φ2 sau Φ3.
Valoarea caracteristică a forţei centrifuge trebuie să se determine cu formulele
următoare:
v2 V2
Q tk =
g ×r 
( f ×Q vk ) =
127 r 
( f ×Q vk ) (2.4-7a)

42
 v2 V2
q tk =
g ×r 
( f ×qvk ) =
127 r 
( f ×qvk ) (2.4-7b)

unde:
Qtk ,qtk - valorile caracteristice ale forţei centrifuge [kN, kN/m];
Qvk , qvk - valorile caracteristice ale încărcărilor verticale (nemultiplicate cu coeficientul
dinamic), ale convoaielor LM 71, SW/0, SW/2 şi ale trenului neîncărcat;
f  - factor de reducere, figura 2.4-9, pentru convoaiele LM 71 şi SW/0;
v  - viteza maximă [m/s];
V  - viteza maximă [km/h];
g - acceleraţia gravitaţională [9,81m/s2];
r - raza curbei [m]

Fig. 2.4-9

Forţa de şerpuire
Forţa de şerpuire trebuie considerată ca o forţă concentrată orizontală, aplicată la
nivelul superior al şinei, normală pe axul liniei.
Valoarea caracteristică a forţei de şerpuire se consideră:
Qsk = 100 kN (2.4-8)
Valoarea forţei de şerpuire nu trebuie multiplicată cu coeficientul dinamic Φ.
Forţa de şerpuire trebuie combinată întotdeauna cu încărcările verticale din trafic.

 Acţiuni datorate tracţiunii şi frânării 

Forţele de tracţiune şi de frânare se consideră ca forţe orizontale longitudinale căii
care acţionează la nivelul superior al şinelor. Ele trebuie considerate că acţionează
uniform distribuit pe toată lungimea La,b a liniei de influenţă corespunzătoare pentru
efectele tracţiunii şi frânării pentru elementul structural considerat.
Valorile caracteristice forţei de tracţiune şi forţei de frânare trebuie luate astfel:

43
Forţa de tracţiune, pentru convoaiele LM 71,SW/0, SW/2 şi HSLM:
Qlak = 33 [kN/m] La,b [m] ≤ 1000 [kN] (2.4-9)

Forţa de frânare
- pentru convoaiele LM 71,SW/0 şi HSLM:
Qlb k = 20 [kN/m] La,b [m] ≤ 6000 [kN] (2.4-10a)
- pentru convoiul SW/2:
Qlb k = 35 [kN/m] La,b [m] (2.4-10b)
Valorile caracteristice forţei de tracţiune şi forţei de frânare nu trebuie multiplicate
cu coeficientul dinamic Φ.

2.4.8. Acţiunea convoaielor feroviare

deraiate asupra podului 
Structurile pentru calea ferată trebuie proiectate astfel ca, în eventualitatea unei
deraieri, avariile produse în structura podului să fie minime (în particular să se evite
răsturnarea sau prăbuşirea întregii structuri).
Deraierea convoaielor feroviare pe podurile de cale ferată se consideră ca situaţie
accidentală de proiectare.
Trebuie considerate două situaţii de proiectare:
- Situaţia I de proiectare (fig. 2.4-10): deraierea vehiculelor feroviare; o parte a
convoiului deraiat rămâne în zona căii pe tablierul podului, iar cealaltă parte
a convoiului rămâne pe calea adiacentă sau pe zidul de gardă.

Legendă
(1) max. 1,5 s sau mai puţin dacă se opune un perete
(2) Ecartamentul căii ferate, s
(3) Pentru cale pe balast forţa concentrată poate fi considerată că se distribuie pe o suprafaţă pătrată cu
latura de 450 mm aplicată pe faţa superioară a platelajului

Fig.2.4-10 

44
 - Situaţia II de proiectare (fig. 2.4-11): vehiculele deraiate se balansează pe
marginea podului, încărcându-se marginea suprastructurii (excluzându-se elementele
nestructurale cum sunt trotuarele).

Legendă
(1) max. 1,5 s sau mai puţin dacă se opune un perete
(2) Ecartamentul căii ferate, s

Fig. 2.4-11

2.4.9. Alte acţiuni 

Alte acţiuni care se iau în considerare la situaţii de proiectare accidentale sunt
indicate în EN 1991-1-7.
La proiectarea structurilor trebuie să se ţine seama şi de acţiunile următoare:
- efecte datorate tablierelor înclinate sau a suprafeţelor înclinate de rezemare;
- forţe longitudinale datorate detensionării sau pretensionării şinelor de cale ferată;
- forţe longitudinale datorate ruperii accidentale ale şinelor;
- acţiuni datorate liniei de contact sau altor echipamente suspendate de structură;
- acţiuni de la alte echipamente legate de alte infrastructuri şi echipamente ale liniei CF.

2.4.10. Grupuri de încărcări 

Normativele europene de calcul sunt bazate pe metoda stărilor limită.
Coeficienţii parţiali de siguranţă pentru acţiuni sunt daţi pentru poduri în tabelele
A2.4(A) – A2.4(C) din Anexa A2 a EC1990, funcţie de stările limită (ultime sau ale
exploatării normale) şi de situaţia de proiectare.
Simultaneitatea încărcărilor se va lua în considerare prin utilizarea grupurilor de
 încărcări definite în tabelul 2.4-3. Fiecare din aceste grupuri de încărcări care se exclud
reciproc se vor considera că definesc o singură acţiune variabilă caracteristică ce se va
combina cu încărcări care nu provin din trafic. Fiecare grup de încărcări se va aplica ca
formând o singură acţiune variabilă.
 În tabelul 2.4-3, subnotaţiile au următoarele semnificaţii:
(1) - toţi factorii relevanţi ( α,Φ, f ,... )se vor lua în considerare;
(2) - convoiul SW/0 se va aplica numai la poduri continue;
(3) - convoiul SW/2 se va aplica numai la podurile pe a căror linii se stipulează că
vor circula trenuri grele;
(4) - factorul poate fi redus la 0.5, dacă are efect favorabil;
(5) - în cazuri favorabile aceste valori se vor considera egale cu zero;
(6) - convoaiele HSLM şi trenurile reale în conformitate cu EN 1991-2;

45
 (7) - dacă se cere analiza dinamică;
(8) - vezi de asemenea tabelul A2.3 din EN 1990.
 În cazul când grupurile de încărcări nu se iau în considerare, acţiunile din trafic
trebuie combinate în conformitate cu tabelul A2.3 din EN 1990.
Tabelul 2.4-3

46
2.4.11. Stabilirea solicitărilor pentru grinzile principale
Calculul momentelor încovoietoare
47
 Momentul maxim maximorum din încărcările
utile produse de convoiul LM 71
Relaţiile de calcul, în cazul modelului de încărcare LM 71 sunt:
P ⋅L v P ⋅a
Mmax max, LM71 = + ⋅ (L − a) 2 − (2.4-11)
4 8 4
 Înlocuind: P = 4 ⋅ Qvk + qvk ⋅ (L − a) ;
Q vk = 250 kN ; qvk = 80 kN / m ; a = 4x1.6 = 6,4 m,
Se obţine:
Mmax max, LM71 = 10 ⋅ L2 + 122 ⋅ L − 390 kNm (2.4-12)

Momentul încovoietor maxim din convoi, într-o secţiune oarecare

Pornind de la observaţia că înfăşurătoarea momentelor încovoietoare poate fi
aproximată de o parabolă de gradul II, cu un palier de 0.12 L pe porţiunea centrală a
 înfăşurătoarei , într-o anumită secţiune "x", momentul încovoietor maxim din convoi se
poate calcula cu relaţia:
1   2
 
Mpx =  0,88 x − x2  
Mmax max , x ≤ 0,44 L (2.4-
0,1936   L L    
13)
Se pot calcula astfel momentele încovoietoare din trafic în diferite secţiuni ale grinzii.
Calculul forţelor tăietoare
Forţele tăietoare din convoi 
 În cazul podurilor de cale ferată încărcate indirect, forţa tăietoare este constantă pe
lungimea d  a panoului, de aceea se determină de fapt forţele tăietoare maxime şi minime
pentru fiecare panou.
Forţele tăietoare din încărcări permanente.
Forţa tăietoare într-o secţiune oarecare "x" se calculează cu relaţia:
 L  
Tgx = g ⋅  − x   (2.4-14)
 2  
Încărcări echivalente
Se poate adopta un calcul simplificat al solicitărilor minime şi maxime, pentru
podurile de cale ferată pe grinzi simplu rezemate, folosind încărcări echivalente, uniform
distribuite, date în tabele, funcţie de deschiderea grinzii simplu rezemate, convoiul de
calcul şi solicitare (moment încovoietor sau forţă tăietoare).
Pentru deschideri uzuale aceste încărcări echivalente sunt date în tabelul 2.4-4.
Trebuie făcute următoarele observaţii referitoare la folosirea încărcărilor 
echivalente:
• la calculul forţelor tăietoare, trebuie să se ţină seama de încărcarea indirectă a
grinzilor principale, astfel că forţa tăietoare din trafic va fi constantă pe panouri, forţa
tăietoare maximă şi minimă fiind obţinută prin încărcarea liniilor de influenţă
corespunzătoare fiecărui panou cu încărcarea echivalentă. În figura 2.4-12, se

48
 exemplifică calculul forţei tăietoare pentru cazul L=30 m, pentru care
q v = 114 kN / m (încărcarea echivalentă pentru forţa tăietoare, corespunzătoare
deschiderii L=30 m).

Fig.2.4-12 

• la calculul momentelor încovoietoare într-o secţiune oarecare „x” se va ţine seama

de palierul de 0.12 L pe porţiunea centrală a înfăşurătoarei, astfel încât, într-o
anumită secţiune "x", x ≤ 0,44 L , momentul încovoietor maxim din convoi se poate
calcula cu relaţia:
1   2
 
Mpx =  0,88 x − x2  
 ⋅ Mmax (2.4-15)
0,1936   L L  
gechiv ⋅ L2
unde : Mmax =
8

49
 Tabelul 2.4-4
 Încărcări echivalente, pentru:
Moment încovoietor Forţă tăietoare
EN 1991-2 SNCFR EN 1991-2 SNCFR
71 SW/2 P10 T8,5 71 SW/2 P10 T8,5
L [m] qm [kN/m] qv [kN/m]
4 175 150 188 165 225 150 234 206
5 172 150 180 158 208 150 220 193
6 163 150 169 149 200 150 208 183
7 161 150 174 153 191 150 204 180
8 157 150 172 151 182 150 196 175
9 153 150 167 147 174 150 188 171
10 149 150 161 147 167 150 181 166
12 141 150 152 140 156 150 170 157
14 135 150 145 134 147 150 162 149
16 130 150 140 129 140 150 155 143
18 125 150 136 125 134 150 150 137
20 122 150 133 122 129 150 145 133
22 118 150 130 119 125 150 142 129
24 116 150 128 117 122 150 138 126
26 113 150 126 115 119 150 136 123
28 111 148 124 113 117 148 133 121
30 109 146 122 111 114 146 131 119
32 108 143 121 110 112 143 129 117
34 106 140 120 108 110 140 128 115
36 105 136 119 107 109 138 126 114
38 104 132 118 106 107 136 125 112
40 103 129 117 105 106 135 124 111
42 102 126 116 104 105 134 123 110
44 101 124 115 103 104 133 122 109
46 100 123 115 103 103 133 121 108
48 99 121 114 102 102 132 120 107
50 98 120 114 101 101 132 119 106
55 97 119 112 100 99 132 118 104
60 95 118 111 99 98 131 116 103
65 94 118 111 98 96 130 115 101
70 93 117 110 97 95 127 114 100
75 92 115 109 96 94 124 113 99
80 92 113 109 95 93 121 112 98

2.5. ACŢIUNEA VÂNTULUI

Evaluarea acţiunii vântului se efectuează în conformitate cu EC1-Part 1-4.

50
 Presiunea echivalentă exercitată de vânt se evaluează cu relaţia:
ρ
qp ( z e ) = C e ( z e ) v b2 (2.5-1)
2
unde:
- ρ = 1.25 kg / m 3 - densitatea aerului;
- v b - viteza vântului;
- C e ( z e ) - coeficient (factor) de expunere, calculat faţă de altitudinea de
referinţă (altitudinea mijlocului tablierului faţă de linia terenului), z e , calculat cu relaţia:
C e ( z e ) = C r 2 ( z e ) ⋅ C 20 ( z e ) ⋅ [1 + 7 ⋅ Iv ( z e )] (2.5-2)

- Cr  – coeficient de rugozitate;

- C0 – coeficient topografic;
- Iv – intensitatea turbulenţei.
 În funcţie de categoria terenului pe care este amplasat podul (5 categorii: 0...IV),
tabelul 2.5-1 (tabelul 4.1 din EC1-Part 1-4), se poate determina direct valoarea
coeficientului de expunere Ce cu ajutorul diagramei din figura 2.5-1 (fig. 4.2 din EC1-Part 1-
4), pentru o altitudine de referinţă z e cunoscută.
Tabelul 2.5-1
NATURA TERENULUI DE AMPLASARE CATEGORIA
Zonă de litoral expusă deschis 0
Zone plate cu vegetaţie redusă şi fără obstacole I
Zone cu vegetaţie redusă şi cu obstacole izolate II
Zone cu vegetaţie uniformă şi obstacole la max.20 Hobstacol (sate, suburbii)
 III
Zone în care cel puţin 15% din suprafaţă acoperită cu clădiri cu H>15 m IV

Forţa care acţionează asupra podului, perpendicular pe axa longitudinală şi

normală pe suprafaţa expusă acţiunii vântului, se calculează cu relaţia:
Fw . x = q p ( z e ) ⋅ C f . x ⋅ A ref . x
(2.5-3)
unde:
- Cf.x – coeficient funcţie de raportul între înălţimea expusă acţiunii vântului şi
lăţimea tablierului, figura 2.5-2 ( fig. 8.3 din EC1-Part 1-4).

51
 Fig. 2.5-1

Fig. 2.5-2 

52
 Evaluarea suprafeţei bătute de vânt
Coeficientul α =Aw/A, pentru calculul suprafeţelor pline se determină astfel:
- pentru grinzi cu inimă plină α =1;
- pentru grinzi cu zăbrele cu L < 60 m, α =0.4;
- pentru grinzi cu zăbrele cu L ≥ 60 m se determină aria totală bătută de vânt:
A w = 1.75 ⋅ ( At + Az )
At - aria expusă vântului de tălpi;
Az - aria expusă vântului de zăbrele;
1.75 - coeficient care ţine seama de influenţa celei de a doua grinzi.
 În tabelul 2.5-2. sunt date valorile α în funcţie de L (inclusiv pentru L< 60 m) şi h,
prin utilizarea unor relaţii empirice pentru determinarea lui At şi Az.
Tabelul 2.5-2 
L(m) 30 40 50 60 70 80 90 100
h=L/6 0.46 0.47 0.40 0.40 0.38 0.35 0.33 0.32
h=L/8 0.62 0.62 0.54 0.54 0.49 0.47 0.44 0.43

Observaţii:
•  În literatura tehnică se propune pentru distanţa B dintre grinzile principale
valoarea minimă B = L/20;
• Pentru structurile la care traversele sunt aşezate direct pe grinzile principale,
din condiţia de încovoiere a traversei rezultă Bmax = 2.3 m;
• La deschideri L<100 m, pentru tabliere executate din S235, din condiţia de
răsturnare a podului încărcat, rezultă o distanţă B între grinzile principale mai
mare decât în cazul podului descărcat şi în consecinţă verificarea la răsturnare a
podului descărcat nu este necesară;
• Distanţa B între grinzile principale, determinată din condiţia de răsturnare a
podului încărcat are valoare mai mare decât cea determinată din condiţia de
rigiditate laterală (cu excepţia grinzilor cu inimă plină cu L >90 m);
• Pentru tablierele pe grinzi cu inimă plină, în soluţia de rezemare directă a
traverselor pe grinzile principale, rezultă o deschidere limită L = 23 m din
condiţia de siguranţă la răsturnare a podului încărcat;
• Se recomandă ca la poduri cu calea sus cu L >40 m , în alcătuire clasică
(lonjeroni, antretoaze, grinzi principale cu zăbrele), distanţa minimă între grinzile
principale să fie B =4.0 m.

2.6. COMBINAREA ACŢIUNILOR

  În combinarea acţiunilor pentru proiectarea în metoda stărilor limită intervin
următorii coeficienţi (EN 1990. Anexa A2):
- γ  - coeficienţi parţiali ai acţiunilor, care iau în considerare posibilitatea abaterilor 
defavorabile ale valorilor caracteristice ale acţiunilor;
- ψ i - factori de combinaţie a acţiunilor, care pot fi următorii:
- ψ 0 - factor de combinare pentru acţiuni variabile persistente
(permanente) sau tranzitorii ⇒ combinaţii fundamentale;
- ψ 1 - factor pentru valori frecvente ale acţiunilor variabile;
- ψ 2 - factor pentru valori accidentale ale acţiunilor variabile.
Combinarea acţiunilor se face cu relaţiile:

53
 - Combinarea fundamentală din acţiuni persistente (permanente) şi tranzitorii:
γ G ⋅ G + γ Q.1 ⋅ Qk.1 + ∑γ Q.i ⋅ ψ 0.i ⋅ Qk.i (2.6-1a)

- Combinarea acţiunilor pentru situaţii accidentale:

γ G ⋅ G + γ Q.1 ⋅ ( Ψ1.1 sau Ψ2.1 ) ⋅ Qk.1 + ∑γ Q.i ⋅ ψ 2.i ⋅ Qk.i (2.6-1b)

- Combinarea acţiunilor pentru calcul seismic:

G + A Ed + ∑ψ 2.i ⋅ Qk.i (2.6-1c)

Qk.1 reprezintă acţiunea variabilă principală, în cazul podurilor, încărcarea din forţele
verticale ale convoiului.
Poduri de şosea
Coeficienţii care intervin la combinarea acţiunilor în cazul podurilor de şosea, pentru
verificări ULS, au următoarele valori:
- γ G = 1.35
Convoi:
- γ Q.i = 1.35

 0.7 5 − g .1r a − T (S t ad ne) m

- ψ = ψ = 
0 1
 0.4 0 − g .1r a − U D(u Ln i fdo i .sr 
- ψ 2 = 0
 Acţiunea vântului:
- persistente: Ψ0 = 0.6; Ψ1 = 0.2; Ψ2 = 0 ;
- execuţie: Ψ = 0.8;0 − Ψ = 0; 2

- acţiuni compatibile: Ψ0 = 1.0; Ψ1 = 0; Ψ2 = 0

Pasarele
- γ G = 1.35
- γ Q.i = 1.35
Gr.1: ψ 0 = ψ 1 = 0.40 ; ψ 2 = 0
 Acţiunea vântului: Ψ0 = 0.3; Ψ1 = 0.2; Ψ2 = 0

Poduri de cale ferată

Coeficienţii care intervin la combinarea acţiunilor în cazul podurilor de cale ferată,
pentru verificări ULS, au următoarele valori:

- γ G = 1.35

Convoi:
- γ Q.i =1.45
- ψ 0 = ψ 1 = 0.8 (pentru grupările 11...17)

54