.

OCLUZIA INTESTINALĂ

Ocluzia intestinală reprezintă obstrucția lumenului intestinal cu oprirea mai mult sau mai
puțin completă, bruscă sau progresivă a tranzitului intestinal.

Termenul de ileus este sinonim termenului de ocluzie intestinală , fiind derivat din limba
greacă ,,eileos” = a răsuci .

Ocluzia intestinală poate fi de natură mecanică prin obstrcție sau compresie sau de natură
funcțională prin spasm intestinal sau paralizia musculaturii intestinale.

Ocluzia intestinală prin obstacol mecanic poate fi realizată de ocluzii prin obstrucții sau
ștrangulare. Ocluzia prin obstrucție este cauzată de : leziuni ale peretelui intestinal (tumori
benigne sau maligne,primitive sau metastatice; stenoze congenital, stenoze inflamatorii
specifice→T.B.C.,boala Crohn;stenoze cicatriciale post traumatice; hematoame posttraumatice
sau secundare tratamentului cu anticoagulante), corpi străini în lumenul intestinal( ghem de
ascarizi, fecalom, calcul biliar, substanțe mucilaginoase), compresiuni extrinsece( tumori
abdominale sau retroperitoneale).

Ocluzia prin ștrangulare este cauzată de valvulus( răsucirea sau tensionarea unui organ
cavitar în jurul axului său), invaginație ( pătrunderea unui segment intestinal în segmentul distal),
ștrangulări interne și diferite hernii externe.

Ocluzia intestinală funcțională și dinamică poate avea drept cauze: afecțiuni ale sistemului
nervos, afecțiuni toracice, afecțiuni abdominale acute, intoxicații, afecțiuni ale organelor
retroperitoneale și ale aparatului genital, fracturi de bazin și de oase lungi, dezechilibrarea
hidroelectronică, șoc, hipoxie anemică sau respiratorie, comă diabetică, septicemie, paralizie
intestinala postoperatorie.

Ocluzia intestinală, indiferent de cauzalitate, reprezintă un sindrom clinic multietiologic

care determină modificări locale și generale. Instalarea manifestărilor, semnelor și simptomelor
în ocluzia prin obstacol mecanic este de obicei progresivă, mai rar bruscă .
Ocluzia intestinală prezintă ca pricipale manifestări: durerea abdominală, oprirea gazelor și a
scaunului, vărsăturile, agitație abdominală cu meteorism intestinal.

Durerile abdominale sunt de tip colicativ, cu debut și intensitate maximă în regiunea

circumscrisă și iradieri în restul abdomnului. Aceste dureri au caracter ondulant,intermitent de
crampă sau colici cu scurte perioade de remisie și intensitate crescândă până la durere violentă
atroce.

Întreruperea tranzitului intestinal reprezintă un simptom principal în ocluzia

intestinală,însă trebuie avut în vedere că nu este mereu clar manifestat sau precoce, deoarece
pacientul continuă să aibă scaun și să emită gaze, chiar după apariția durerilor ( ocluzia este sus
situată, iar porțiunea inferoară a tubului digestiv este încărcată, eliminarea de materii și gaze nu
ușurează durerea).

Vărsăturile la început sunt banale, alimentare, nu au o semnificație deosebită,nu ușurează

durerea pacientului dar se accentueză, devin incoercibile și se transformă în vărsături bilioase,
eventual vărsături fecaloide.

Vărsăturile fecaliode apar după ce starea generală s-a alterat, sunt de mare importanță pentru
diagnostic și conduc la agravarea tulburărilor existente. În această fază , durerea are un caracter
sfâșietor de o violență extremă, pacientul prezintă anxietate, groază, transpirații reci, modificări
ale pulsului și respirației.

Starea pacientului se alterează în continuare prezentând : facies tras, limbă uscată, ochi
înfundați, sudori reci, culoare pământie a tegumentelor și feței, oligurie, hipotensiune arteriala ,
hipotermie, puls mic și rapid, hipertermie( atunci când apar fenomenele infecțioase).

Agitația abdominală cu meteorism abdominal apar din primele momente ale ocluziei,
având aceeași localizare cu durerea , iar pacientul le simte concomitent cu paroxismele
spasmodice dureroase: zgomote hidroaerice de gâlgâit, ondulație peristaltică vizibilă.

De obicei, tabloul clinic este mai dramatic și mai rapid în ocluziile intestinale, iar
fenomenele generale apar mai rapid la pacienții surprinși în plină digestie cu intestinul plin sau
antecedente hepatice, digestive și perturbări ale metabolismului. În invaginația intestinală,
scaunele sunt sângerânde, iar la palpare se percepe apariția unei tumori abdominale.
 Cele mai importante explorări paraclinice pentru diagnosticul ocluziei intestinale sunt :
radiografia abdominală , radiografia toracică, echografia, colonografia cu substanță de contrast,
angiografia mezenterică și examenul rectal care este obligatoriu și trebuie efectuat întotdeauna.

Examele de laborator sunt mai puțin concludente pentru diagnosticul diferențial , dar ca
program minimal preoperator trebuie recoltate : hemoleucograma, amilaza, timpul de sângerare,
timpul Quick, electroliții, creatinina, glicemia, lipaza, transaminaze, lactat, iar pentru ileus
mecanic grup sanguin, Rh și proba de compatibilitate directă.

Principala obligație a asistentei medicale este să cunoască și să recunoască cele 4

elemente care creează specificul sindromului ocluziei prezentate la manifestări, semne și
simptome.

Orice pacient cu suspiciune de ocluzie intestinală constituie o urgență majoră pentru internare în
serviciul de chirurgie.

Asistenta medicală asigură abordul venos și repausul alimentar al pacientului.

Conduita terapeutică cuprinde în continuare : sondaj gastric sau intestinal pentru

aspirație, cateterism uretrovezical și bilanț lichidian inclusiv bilanț ingesto.exctretor prin sondă
gastrică, clisme evacuatorii indicate de medic , reechilibrare hidroelectronică prin substituție
lichidiană în așa fel încât presiunea venoasă centrală să fie între 4-8 cm H2O; în afecțiunea ileală
severă, trasfuzii cu sânge, iar pentru stimularea intestinală Metoclopramid, Bepanten,
Neosticnină în 500 ml sol. Ringer cu rata perfuziei de 40- 80 ml/h.

Competența profesională pentru diagnostic aparține medicului.