Intoxicații cu monoxid de carbon

Intoxicația cu monoxid de carbon este în majoritatea cazurilor accidentală și uneori colectivă,

mai cu seamă în mediul industrial, find una din cele mai frecvente intoxicații accidentale ale
copilului.

Intoxicațiile voluntare sunt rare și de obicei combinate (cu intoxicații etanolice și cu somnifere).
Monoxidul de carbon (CO) este un gaz incolor, inodor, mai greu ca aerul. Sursa producătoare de
CO este combustibilul folosit pentru încălzitul casnic sau în industrie pentru operații tehnologice
(cărbune, lemn, gaze naturale, petrol, păcură etc.) atunci cănd arderea se face incomplet.

Monoxidul de carbon poate pătrunde în atmosfera spaţiilor locuite, ca urmare a unor defecţiuni
ale sistemelor de încălzire; când tirajul este defectuos sau ventilaţia camerelor deficitară.

CO se combină cu hemoglobina (Hb), formând carboxihemoglobina. Afinitatea Hb pentru CO

este de 250-300 ori mai mare decât pentru O2, deci reacţia de combinare a CO cu Hb este foarte
rapidă.

Consecinţa formării carboxihemoglobinei este scăderea „capacităţii de oxigenare a sângelui"

(capacităţii de a lega şi transporta oxigenul), determinând astfel şi perturbări ale proceselor de
oxidare celulară (hipoxia celulară, care dă leziuni hemoragice, edematoase şi neurotice în organe:
creier, ficat, rinichi, miocard ş.a.).

Depinde atât de concentraţia CO şi durata expunerii, cât şi de sensibilitatea individuală. În

funcţie de concentraţia carboxihemoglobinei apar:

• Primele simptome:

- cefalee violentă frontală şi bitemporală, ameteli, tulburări de echilibru, senzaţie de

oboseală, palpitaţii la efort, vâjieturi în urechi.

• Aceste fenomene se agravează şi se insoţesc de:

- greţuri, vărsături, tulburări de vedere, slăbi-ciune a musculaturii, în special a menbrelor

inferioare
- confuzie mintală,
- creşterea frecvenţei pulsului şi a respiraţiei, a tensiunii arteriale.

• În concentraţii de peste 50% de carboxihemoglobină apar:

- pierderea cunoştinţei,
- comă de respiraţie accelerată, superficială, care ulterior devine neregulată (Cheyne-
Stokes),
 - încărcare traheo-bronşică, endem pulmonar acut,
- convulsii,
- puls rapid, scăderea tensiunii arteriale.

• În concentraţie de peste 60%, moartea este iminentă prin deprimarea activităţii cardiace şi
respiratorii.

Examenul obiectiv pune în evidenţă şi alte manifestări asociate, ca cianoză în cazurile cu pier-
derea cunoştinţei. Coloraţia clasică "roşu-cireşiu" apare mai rar şi la concentraţii de
carboxihemoglobină ce depăşesc 70%.

Măsuri de urgenţă

— Scoaterea imediată din mediul toxic; aerisirea încăperilor prin deschiderea ferestrelor (la
nevoie se sparg geamurile).

— Va fi aşezat în decubit lateral, având degajate căile aeriene (capul în hiperextensie şi sub
nivelul trunchiului).

— Respiraţie artificială (gură la gură) dacă nu respiră sau respiră greu.

— Oxigenoterapie (oxigenul fiind considerat antidotul intoxicaţiei cu CO), prin mijloacele

imediat disponibile (sondă nazală cu debit 10-15 l/minut, mască facială, izoletă la copii) în
concentraţie de 100% în primele 30 de minute. Transportul bolnavului cât mai urgent la spital (în
caz de stop respirator se va face respiraţie gură la gură sau cu aparate manuale, pe tot timpul
transportului).

! Pentru determinarea concentraţiei de carboxihemoglobină se recoltează repede sânge, imediat

după intoxicaţie, înainte de administrarea de oxigenoterapie.

Se respectă următoarele :

• sânge trebuie ferit de contactul cu aerul,

• se recoltează sub un strat de ulei de parafină sau în recipiente umplute complet şi astupate
ermetic

• recoltare pe anticoagulant,

• în cazurile grave (come) şi atunci când condiţiile tehnice o permit, se face oxigenoterapie
hiperbară (oxigen sub presiune - nu peste 3 atmosfere), tratament de elecţie.

După intoxicaţiile grave bolnavul trebuie supravegheat pentru depistarea complicaţiilor şi

tratarea lor.
Asistenta medicală are obligaţia să întreprindă acţiuni care se adresează măsurilor profilactice. În
teritoriul dispensarului medical sau în întreprinderi, unde recunoaşte riscul de intoxicaţii cu CO
trebuie să informeze medicul, pentru ca apoi să impună celor vizaţi luarea de măsuri tehnice-
organizatorice (asigurarea unei bune ventilații, repararea unor sisteme de încălzire (sau ardere a
combustibilului) care sunt defecte.