Sunteți pe pagina 1din 2

I.P.

„Agenţia Servicii Publice”


Departamentul înregistrare şi
licenţiere a unităţilor de drept

<11 decembrie 2020>

CERERE
cu privire la radierea persoanei juridice
“Transcom Tabacco”
IDNO <1003600008150> din <30 noiembrie 2020>

Solicităm radierea persoanei juridice din Registrul de stat al persoanelor juridice.

Întru susţinerea cererii prezentăm următoarele acte:

1. Confirmarea privind închiderea conturilor bancare;


2. Bilanțul de lichidare și planul de repartizare a activelor, aprobate de organul sau instanța de
judecată care a desemnat lichidatorul.

Declar pe propria răspundere că am închis contul (conturile) bancar şi am predat ştampila


(ştampilele) pentru distrugere organului abilitat.

Exprim(ăm) consimţământul în vederea prelucrării datelor cu caracter personal.

Notă: Fondatorul (asociatul) şi administratorul poartă răspundere civilă, administrativă sau penală,
conform legislaţiei, pentru prezentarea la înregistrare a datelor şi documentelor false, precum şi
pentru activitatea frauduloasă a persoanei juridice sau folosirea acesteia în alte scopuri decât cele
prevăzute de legislaţie sau actele de constituire.

Lichidator: Semnătura:

Feleșteanu Oleg Igor ______________

S-ar putea să vă placă și