PORTOFOLIU

LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Costin Bianca
ELEVĂ ÎN CLASA A 9-A „C”  
 Substantivul
Substantiv- parte de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, fenomene, acțiuni, stări.

G. masculin G. feminin G. neutru

un părinte, niște părinți o soră, niște surori un braț, doua brațe

Nr. singular Nr. plural

dor, aripă, miel doruri, aripi, miei
Cazul Întrebările Funcțiile sintactice
Nominativ cine? ce? ce este? cine este? subiect, nume predicativ, atribut
prepozițional
atribut genitival,
(a, al, ai, ale) cui? nume predicativ, complement direct,
Genitiv complement circumstanțial
complement indirect, nume
cui? predicativ, atribut, complement
Dativ circumstanțial
pe cine? pe ce? unde? când? cum? prep. + cine? complement direct, complement
prep. + ce? care? ce fel de? circumstanțial, complement
Acuzativ indirect, atribut, nume predicativ
Vocativ nu are întrebare nu are funcție sintactică, exprimă o
adresare

Caracteristicile substantivului:
a) comune - numesc obiecte, fenomene, stări de același fel: mamă, bunătate
proprii - numesc fenomene, entități (corpuri) unice: Maria, Petru
b) simple - cu o singură rădăcină: taină, dragoste
compuse - cu 2 sau mai multe rădăcini: Maica Domnului, Sfânta Maria

Algoritmul analizei morfologice a substantivului:

Comun/propriu, simplu/compus/locuțiune, genul, numărul, cazul, determinat/nedeterminat,
funcția sintactică.

Adjectivul
Adjectiv – parte de vorbire flexibilă care exprimă o însușire a unui obiect și se acordă cu
substantivul determinat în gen, număr și caz.

Gradul pozitiv mare

Gradul comparativ
-comparativ de superioritate mai mare
- comparativ de egalitate la fel de mare
- comparativ de inferioritate mai puțin mare
Gradul superlativ
-superlativ relativ cel mai mare
-superlativ absolut foarte mare
Adj fără grade de comparație major, inferior, superior, ulterior, optim, unic, complet etc.

Caracteristicile adjectivului:
a) variabil - adj. cu 2 desinențe pentru fiecare gen: aer proaspăt, pâine proaspătă
invariabil - adj. cu o formă cu ambele genuri: cer limpede, vreme limpede
b) simplu - adj. exprimat printr-un singur cuvânt: timp cald, soare puternic
compus - adj. exprimat prin 2 sau mai multe cuvinte: țăran cumsecade
locuțiune adj. -îmbinare de cuvinte cu o unitate de sens, având valoare de adjectiv:
copil de frunte – copil fruntaș
c) primar - adj. propriu-zis: frumos, galben
secundar - adj. format de la alte părți de vorbire: țărănesc

Funcțiile sintactice ale adjectivului:

 atribut adjectival
 nume predicativ
 complement circumstanţial de timp
 complement circumstanţial de cauză

Algoritmul analizei morfologice a adjectivului:

Variabil/invariabil, primar/secundar, simplu/compus/locuțiune, genul, numărul, gradul
de comparație, funcția sintactică.

Articolul
Articol – parte de vorbire flexibilă, fără sens independent, fără funcție sintactică.

1. Articol substantival (hotărât, nehotărât):

a. Articol posesiv

Singular Plural
Masculin al ai
Singular
Feminin Hotărât a, -lor Nehotărât
ale, -lor
Masculin Feminin Masculin Feminin
N.A. -le -a un o
C.D. -lui -(e)i unui unei
V. -le -o, -ă
Plural Hotărât Nehotărât
Masculin Feminin Masculin Feminin
N.A. -i -le unii, niște unele, niște
C.D. -lor -lor unor unor
V. -lor -lor
2. Articol demonstrativ:

Cazul Singular
Masculin Feminin
N.A. cel cea
C.D. celui celei
Plural
N.A. cei cele
C.D. celor celor

Algoritmul analizei morfologice a articolului:

Categoria, genul, numărul, cazul.

Pronumele
Pronumele – parte de vorbire care ține locul unui nume.

I. Pronume personal:
Nominativ Genitiv Vocativ Dativ Acuzativ

forme  accentuate forme forme forme

neaccentuate accentuate neaccentuate

eu – – mie îmi, mi pe mine mă, m-

tu – tu! ție îți, ți pe tine te

el (al/a/ai/ale) lui – lui îi, i pe el îl, l-

ea (al/a/ai/ale) ei – ei îi, i pe ea o

noi – – nouă ne, ni pe noi ne

voi – voi! vouă vă, v-, vi pe voi vă, v-

ei (al/a/ai/ale) lor – lor le, li pe ei îi, i-

ele (al/a/ai/ale) lor – lor le, li pe ele le

II. Pronumele de politețe:

PERSOANĂ CAZ SINGULAR PLURAL

pers. a II-a N. Ac. V. dumneata (d-ta) dumneavoastră
D. G. dumitale (d-tale) (d-voastră, dvs., dv.)
pers. a III-a N. Ac. dumneasa (d-sa) –
D. G. dumisale (d-sale) –
N. Ac. D. G. dumnealui (d-lui) dumnealor (d-lor)
(masculin)
dumneaei (d-ei)
(feminin)

III. Pronumele reflexiv:

CAZ PERSOANĂ FORMĂ SINGULAR PLURAL

acuzativ I neaccentuată mă, m-. -m- ne
a II-a neaccentuată te vă
a III-a neaccentuată se, s- se, s-
accentuată (pe) sine (pe) sine
dativ I neaccentuată îmi, mi ne
 a II-a neaccentuată îți, ți vă, v-
a III-a neaccentuată își, și- își, și-
accentuată sie, sieși sie, sieși

IV. Pronume de întărire:

CAZ PERSOANĂ SINGULAR PLURAL

MASCULIN FEMININ MASCULIN FEMININ
N – Ac. pers. I însumi însămi înșine însene
pers. a II-a însuți însăți înșivă însevă
pers. a III-a însuși însăși înșiși înseși
însele
CAZ PERSOANĂ SINGULAR PLURAL
MASCULIN FEMININ MASCULIN FEMININ
D–G pers. I însumi însemi înșine însene
pers. a II-a însuți înseți înșivă însevă
pers. a III-a însuși înseși înșiși înseși
însele

V. Pronume posesiv:

UN SINGUR OBIECT POSEDAT MAI MULTE OBIECTE POSEDATE

GEN MASCULIN FEMININ MASCULIN FEMININ
un singur posesor pers. I al meu a mea ai mei ale mele
singular pers. a II-a al tău a ta ai tăi ale tale
pers. a III-a al său a sa ai săi ale sale
mai mulți posesori pers. I al nostru a noastră ai noștri ale noastre
plural pers. a II-a al vostru a voastră ai voștri ale voastre
pers. a III-a nu are forme proprii; se folosește pronumele personal la genitiv
al (a, ai, ale) lor

VI. Pronume demonstrativ:

Pronumele demonstrativ de apropiere

CAZ MASCULIN FEMININ
SINGULAR PLURAL SINGULAR PLURAL
N – Ac. acesta aceștia aceasta acestea
G–D acestuia acestora acesteia acestora

Pronumele demonstrativ de depărtare:

CAZ MASCULIN FEMININ
SINGULAR PLURAL SINGULAR PLURAL
N– acela aceia aceea acelea
Ac.
G–D aceluia acelora aceleia acelora

Pronumele demonstrativ de identitate:

CAZ MASCULIN FEMININ
 SINGULAR PLURAL SINGULAR PLURAL
N – Ac. același aceiași aceeași aceleași
G–D aceluiași acelorași aceleiași acelorași

VII. Pronume relativ:

Pronumele relativ simplu:

CAZ MASCULIN FEMININ
SINGULAR PLURAL SINGULAR PLURAL
N – Ac. care, cine, cât care, câți care, cine, câtă care, câte
G–D căruia, cui cărora, câtor căreia, cui cărora, câtor

Pronumele relativ compus:

CAZ MASCULIN FEMININ
SINGULAR PLURAL SINGULAR PLURAL
N – Ac. cel ce cei ce ceea ce cele ce
G–D celui ce celor ce celei ce celor ce

VIII. Pronume interogativ:

CAZ PRONUME MASCULIN FEMININ

SINGULAR PLURAL SINGULAR PLURAL
N – Ac. cine? cine? cine? cine? cine?
G–D cui? cui? cui? cui?
N – Ac. care? care? care? care? care?
G–D căruia? cărora? căreia? cărora?
N – Ac. cât? cât? câți? câtă? câte?
G–D – câtor? – câtor?

IX. Pronume nehotărât:

CAZ SINGULAR PLURAL

MASCULIN FEMININ MASCULIN FEMININ
N -Ac altul alta alții altele
cineva cineva – –
fiecare fiecare – –
mult multă mulți multe
oarecare oarecare – –
oricare oricare – –
oricine oricine – –
tot toată toți toate
unul una unii unele
G–D altuia alteia altora altora
cuiva cuiva – –
fiecăruia fiecăreia – –
– – multora multora
oarecăruia oarecăreia – –
oricăruia oricăreia oricărora oricărora
 oricui oricui – –
– – tuturor tuturor
unuia uneia unora unora

X. Pronume negativ:

CAZ SINGULAR PLURAL

MASCULIN FEMININ MASCULIN FEMININ
N -Ac niciunul niciuna niciunii niciunele
G–D niciunuia niciuneia niciunora niciunora
Funcțiile sintactice ale pronumelui:
 subiect
 nume predicativ
Nominativ  atribut apozițional
 complement indirect
 nume predicativ
Dativ  atribut pronominal
 complement circumstanțial de loc
 complement circumstanțial de timp
 complement direct
 complement indirect
 complement de agent
Acuzativ  complement circumstanțial de loc
 complement circumstanțial de timp
 complement circumstanțial de mod
 complement circumstanțial de cauză
 nume predicativ
 atribut prepozițional
 atribut genitival
 atribut prepozițional
Genitiv  nume predicativ
 complement indirect
 complement circumstanțial de cauză
 complement circumstanțial de timp
 complement circumstanțial de loc

Algoritmul analizei morfologice a pronumelui:

Personal/nepersonal, simplu/compus, genul, numărul, cazul, accentual/neaccentuat,
persoana, funcția sintactică.

Numeralul
Numeralul– parte de vorbire flexibilă ce exprimă noțiunea de număr definit sau indefinit,
determinând obiecte din punct. de vedere numeric.
cardinale ordinale multiplicative fracționare distributive colective adverbiale
unu, trei, primul, înzecit, însutit o doime, o câte trei, tus+trei o dată,
zece al treime câte cinci de trei ori
patrulea

Funcțiile sintactice ale numeralului:

 Subiect
 Complement direct
 Complement indirect
 Complement circumstanțial de mod
 Complement circumstanțial de loc
 Complement circumstanțial de scop
 Nume predicativ
 Atribut

Algoritmul analizei morfologice a numeralului:

Tipul, simplu/compus, genul, cazul, funcția sintactică.

Interjecția
Interjecția – parte de vorbire neflexibilă care arată o stare sufletească, un îndemn sau
reproduce niște onomatopee.

Funcțiile sintactice ale interjecției:

 Subiect
 Complement direct
 Complement circumstanțial
 Nume predicativ
 Atribut
 Predicat

Verbul
Verbul – parte de vorbire care arată acțiunea, starea sau existența.

După capacitatea verbului de a forma singur predicatul, verbele se împart în: verbe

predicative – au înțeles de sine stătător și verbe nepredicative – nu au înțeles de sine stătător.
Verbele nepredicativ sunt de două feluri:verbe auxiliare și verbe copulative.În funcție de
persoană verbele pot fi: verbe personale – prezintă forme pentru toate ersoanele și verbe
impersonale – acțiunea nu poate fi atribuită unei persoane.După relația verb – complement
direct, verbele pot fi: verbe tranzitive și verbe intranzitive.

Verbul își schimbă forma în funcție de următoarele categorii gramaticale: diateză, mod, timp,
persoană și număr. Categoriile gramaticale specifice verbului sunt: diateza, modul și timpul.

În limba română verbul are trei diateze: activă, reflexivă și pasivă.

Modurile verbului se împart în moduri personale (predicative) și nepersonale (nepredicative).
Cele personale își schimbă forma după persoane și sunt patru la număr: modul
indicativ, modul conjunctiv, modul condițional-optativ, modul imperativ. Modurile
impersonale nu-și schimbă forma după persoane și sunt formate din: modul infinitiv, modul
participiu, modul gerunziu, modul supin.

Funcțiile sintactice ale verbului:

 subiect
 nume predicativ
 atribut verbal
 atribut adjectival
 complement direct
 complement indirect
 complement circumstanțial de timp
 complement circumstanțial de scop
 complement circumstanțial de mod
 complement circumstanțial de cauză

Algoritmul analizei morfologice a verbului:

Predicativ/nepredicativ, personal/impersonal, tranzitiv/intranzitiv, regulat/neregulat,
conjugarea, diateza, modul, timpul, persoana, numărul, funcția sintactică.
CONJUGAREA I CONJUGAREA A II-A CONJUGAREA A III- CONJUGAREA A
A IV-A
-a a mânca -ea a tăcea -e a face -i, -î a citi

Adverbul
Adverbul – parte de vorbire neflexibilă care exprimă caracteristica unei stări sau însușiri.
 1. Clasificarea adverbelor
 După formă, adverbele pot fi de două feluri: adverbe simple sau adverbe compuse.
 După înțeles, adverbele se împart în trei categorii: adverbe de loc, adverbe de
timp, adverbe de mod.
 În funcție de substituirea unor cuvinte care exprimă împrejurările, adverbele pot fi:
adverbe demonstrative, adverbe nehotărâte, adverbe negative, adverbe interogative. 

Adverbele pot avea trei grade de comparație: pozitiv; comparativ: de superioritate, de

inferioritate, de egalitate; superlativ: relativ de superioritate, relativ de inferioritate; absolut.

Funcțiile sintactice ale verbului:

 Atribut adverbial
 Nume predicativ
 Complement circumstanțial de loc
 Complement circumstanțial de mod
 Complement circumstanțial de timp

Algoritmul analizei morfologice a adverbului:

Tipul, primar/secundar, simplu/compus/locuțiune, gradul de
comparație, funcția sintactică.

Prepoziția
Prepoziția– parte de vorbire neflexibilă care leagă atributele și complementele de cuvintele
care le determină.

Algoritmul analizei morfologice a prepoziției:

Ce raport exprimă, simplă/compusă, propriu-zisă/provenită din
adverbe/locuțiune prepozițională.
Întrebările părțpro
Subiect Cine? Ce?
Predicat Ce face?
Atribut Care? Ce fel de?
Complement direct Pe cine? Ce?
Complement indirect Cui? La cine/ce? Cu cine/ce? Despre
cine/ce? Pentru cine/ce?
Complement circumstanțial de loc Unde?
Complement circumstanțial de mod Cum?
Complement circumstanțial de timp Câ nd?
Complement circumstanțial de scop Cu ce scop?
complement de agent De cine/ce?
Complement circumstanțial de cauză Din ce cauză ?
Complement circumstanțial condițional Cu ce condiție?

PROPOZIȚIILE SUBORDONAT
Subiectivă : Cine este harnic / ajunge departe. /
1 2

Predicativă : Ocupația elevului este / să înveţe. /

1 2

Atributivă : Am vă zut filmul / care mi l-ai recomandat. / 

1 2

Completivă directă : Citeşte-mi / orice doreşti. / 

1 2

Completivă indirectă : Mă gândesc / să plec la mare. /

1 2

Completivă de agent: A fost sfă tuit / de cine ştie. / 

1 2

Circumstanțială de loc: A plecat unde a fost trimis / unde a fost trimis. /

1 2

Circumstanțială de timp: Îl cunosc / de când era copil. / 

1 2

Circumstanțială de mod: Este mai înalt / decât eşti tu. /

1 2

Circumstanțială de cauză : Am mâncat un măr / deoarece mi-e foame. /

1 2

Circumstanțială de scop: Maria s-a dus la magazin / ca să cumpere fructe. /

1 2

Circumstanțială condițională : În caz că afară plouă, / stă acasă. /

1 2

Circumstanțială concesivă : Deși nu mănâncă prea mult / este destul de gras. /

1 2

Circumstanțială consecutivă : Atât a plâns, / că i s-au umflat ochii. /

1 2

Formarea limbii române

Limba română are Limba latină + Limba vulgară a

4 dialecte și mai limba geto-dacilor devenit limba
multe subdialecte utilizată în
administrație
 Particularitățile limbii ce demonstrează că la temelie a stat limba latină:
a) prezența sunetelor â și î; inexistente în limbile romane occidentale.
b) așezarea articolului hotărât la sfârșitul subs. și adj.
c) prezența genului neutru folosit în limba latină dar dispărut în limbile romanice
occidentale.
Limba română are 4 dialecte: daco-romana, aromâna, meglenoromana și istroromâna.
Subdialectele daco-românei sunt: muntenesc, maramureșean, crișan, bănătean,
moldovenesc.
Rezumatul
Rezumatul este o lucrare scrisă care reprezintă conținutul esențial dintr-un text.
Pașii importanți in elaborarea unui
1) Formulează ideile principale în propoziții cât mai simple.
2) Alege detaliile semnificative care te ajută să înțelegi ideile principale.
3) Unește aceste enunțuri într-un text coerent pe care să-l scrii obligatoriu la pers. a 3-a.
4) Adaugă detalii semnificative în aceste enunțuri fără a face însă abuz.
5) Omitem citate, păreri proprii, dialoguri, figuri de stil.
6) Recitește textul rezumatului corectând greșelile de ortografie și punctuație.
7) Nu uita de volumul rezumatului pe care trebuie să-l respecți.

Balada „Miorița”
Balada „Miorița” a fost descoperită și înregistrată de Aleco Russo în 1847 la Soveja în
munții Vranciei și publicată de Vasile Alecsandri în revista Bucovina în 1850, fiind
introdusă apoi în colecția de poezii populare intitulată „Balade, cântece bătrânești”

Momentele subiectului:
1) Expoziținea
2) Intriga
3) Desfășurarea acțiunii
4) Momentul culminant
5) Deznodământul

Stilurile funcționale ale limbii române

I. Stilul tehnico-științific - corectitudinea, terminologie specifică,

accesibilitatea, funcția cognitivă, obiectivitatea, termeni
monosemantici;
II. Stilul oficial-administrativ – corectitudinea punctuațională și lexicală,
caracter obiectiv, impersonal, accesibilitatea, precizia, absența nuanțelor
afective, utilizarea unor clichee lingvistice, predomină formule verbale
impersonale;
 III. Stilul beletristic – convenționalitatea, se apelează la toate sferele
vocabularului, abundența limbajului artistic, toate 4 moduri de expunere;
IV. Publicistic – obiectivă, informativă, afectivă, caracter mobil;

Cererea
Cererea este o solicitare scrisă adresată unei oficialități, prin care solicitatul exprimă o
rugăminte sau o dorință.
Pașii importanți in elaborarea unei cereri:
1) Respectă structura specifică a acestui tip de text;
2) Dispune textul în pagină respectând marginile și aliniatele;
3) Spațiază elementele componente prin utilizarea corectă a alinierilor;
4) Plasează data și semnătura sub textul redactat;
5) Valorifică elementele de conținut;
6) Folosește formule de adresare corespunzătoare, indică funcția destinatorului;
7) Prezintă în primul aliniat solicitantul și funcția lui;
8) Expune motivul pentru care este redactată cererea;
9) Respectă ortografia și punctuația conform normelor literale.

„Toiagul păstoriei” de Ion Druță

Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, județul interbelic

Soroca, Regatul României (în prezent în raionul Dondușeni, Republica
Moldova). A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă
Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din
1969 se stabilește la Moscova, Rusia.
Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor '50. Operele
sale, adunate în 4 volume, Frunze de dor, Balade din câmpie, Ultima lună de
toamnă, Povara bunătății noastre, Clopotnița, Horodiște, Întoarcerea țărânii în
pământ, Biserica albă, Toiagul păstoriei ș.a. fac parte din „fondul de aur” al
literaturii naționale contemporane.

Nuvela „Toiagul păstoriei” (scrisă în 1984 și tipărită în 1986) ilustrează lumea

satului basarabean post-belic, destinul omului ca păstrător al valorilor etnice,
aflat față în față cu timpul, cu istoria și cu semenii săi. Toiagul păstoriei aparține
genului epic și se încadrează în specia nuvelă, deoarece este mai scurtă ca
romanul și mai lungă ca schița, sunt utilizate figuri de stil etc.

Textul argumentativ

Textul trebuie să conțină atitudinea personală(după părerea mea, în opinia mea,

eu cred, sunt de părere), după care urmează cuvintele cheie care indică
problema enunțată. După aceasta 3 argumente(în primul rând, un alt argument,
o altă dovadă) și concluzia.
„Ultima lună de toamnă” de Ion Druță

Planul de idei:
1. Hotărârea bătrânului
2. Marinicăi
3. Andrei
4. Nicolai
5. Anton
6. Serafim
7. Toamna în Moldova

Personajele
• Bătrânul – personajul principal ce pornește în lume să își viziteze copiii
înainte de moarte pentru a se asigura că nu și-au pierdut esențele cultivate
de veacuri de către neam.
• Bătrâna – mama copiilor, este cea ce îl pregătește pe bătrân de drum.
• Marincăi – fiica bătrânilor ce trăiește aproape și face vizite ocazionale
părinților, deși duce lipsă de demnitate după părerea bătrânului.
• Andrei – fiul bătrânilor, s-a căsătorit într-un sat de ucrainieni, menținând
valorile generale-umane ale neamului.
• Nicolai – fiul bătrânilor, trăiește lângă gară și lucrează la fabrica de zahăr.
Deși pare a fii un om demn, el este plin de egoism și lăcomie.
• Anton – fiul bătrânilor ce era pădurar. El este cel mai cinstit și cel mai
ciudat din toți. În ciuda faptului că era singur, avea rădăcinile morale solide.
• Serafim – cel mai tânăr fiu, învață la școala veterinară. Acesta este încă
tânăr și abia se conturează prin jocurile tinereții.
• Ultimul fiu – este însăși autorul. Acesta era scriitor și lucra în Chișinău la
redacție, însă la venirea bătrânului acesta nu mai era acolo.

Mesajul operei
Prin intermediul acestei opere autorul scoate la iveală mesajul ce vrea să îl
transmită cititorului. Acest mesaj sugerează faptul că toate sunt trecătoare și
trebuie să ne trăim viața astfel încât să nu regretăm nimic la moarte. La fel
cum bătrânul își vizitează copiii la sfârșitul vieții ca să vadă dacă au reușit să
păstreze sămânța neamului, așa și cititorul trebuie să mediteze asupra rostului
său pe pământ și a acțiunilor sale.

„Memorii” de Mircea Eliade

Mircea Eliade (n. 9 martie 1907, București, Regatul României – d. 22

aprilie 1986, Chicago, SUA) a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune,
filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al
catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean
american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a
30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi
și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a
lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele
sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei
Române (din 1990).

Caracterizarea adolescentului din „Memorii”

 Adolescentul Mircea Eliade este personajul principal al operei „Memorii” de autorul
cu același nume.
Prin intermediul caracterizării directe de către autor, aflăm că adolescentul suferă de
miopie datorită pasiunii sale puternice pentru citit. Aflăm că este determinat căci reușește să
citească câte o carte pe zi și neatent căci nu ascultă la lecțiile de matematică, ceea ce
observăm datorită secvenței: „Dacă vedeam că e prea imprudent, rămâneam la lecție dar nu
ascultam”.
Caracterizarea directă realizată de celelalte personaje denotă faptul că adolescentul că
adolescentul Mircea Eliade urmează să fie cel mai bun matematician printre latiniști, după
părerea profesorului Banciu.
Caracterizarea indirectă ce reiese din faptele personajului scot la iveală calități ale sale
precum creativitatea(„încercam totuși să mă apăr, citind fără. ochelari, cu bărbia lipită de
carte, sau închizând când un ochi, când celălalt...”), onestitatea(„Învățam de frică și mai ales
în perioada examenelor.”), ingeniozitatea, responsabilitatea și sensibilitatea.
Adolescentul Mircea Eliade are un rol major în operă, toate acțiunile întâmplându-se
în jurul său. Opinia mea este că acest adolescent nu este ordinar, iar aceste mici detalii
despre viața lui ce sunt expuse în operă îl fac cu adevărat unic.
„Moartea căprioarei” de Nicolae Labiș

Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, județul
Suceava - d. 22 decembrie 1956, București) a fost un poet român cu un talent
remarcabil.
Nicolae Labiș compunea poezii și povești încă din copilărie, iar debutul
publicistic are loc la nici 15 ani, în ziarul ”Zori noi” - Suceava (1950) și Viața
Românească (1951). A urmat liceul "Nicu Gane" din Fălticeni (1947 - 1951).
Vara, Labiș întrerupe cursurile liceului, pe care îl va urma, din 1953, la fără
frecvență pentru a da în august 1954, la Fălticeni, examenul de maturitate, când
obține la limba română nota maximă.
La consfătuirea tinerilor scriitori moldoveni
din 1950, Labiș este cel mai tânăr dintre
participanți. Prezent ca o "minune locală", el
uimește pe cei de față prin cultura vastă,
solidă și se impune tuturor prin severă
stăpânire de sine. La festivitatea finală recită
propria sa poezie Fii dârz și luptă, Nicolae!

Poemul a apărut în 1954 când

poetul se apropia de 19 ani. Este un
poem cu elemente epice, include o
biografie a întregii generații, un mod
descris de a percepe lumea.
 Evenimentul exterior, vânătoarea, descris în creația lui Labiș devine
unul unu al sensibilității, ceea ce face ca poemul să fie de factură
confesivă.
Simbolic, opera este ca o legendă a pierderii inocenței prin
împrejurări dramatice.
Structural, acest poem se constituie în peste 10 strofe de întindere
și rimă diferită. Epicul se întrepătrunde cu liricul, confesiunea
tânărului care aflat pe un drum inițiatic, printr-o experiență de viață
reală, începe să înțeleagă panorama lumii cu toate deșertăciunile sale.

„Hronicul și cântecul vârstelor” de Lucian Blaga

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, judeţul Alba
- d. 6 mai 1961, Cluj-Napoca, judeţul Cluj). Filosof,
poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor
universitar şi diplomat. În 1936 a fost ales membru
titular al Academiei Române.
S-a născut la Lancrăm, un sat din judeţul Alba, în
apropierea oraşului Sebeş. A fost cel de-al nouălea
copil al familiei preotului Isidor Blaga și al Anei. A
urmat clasele primare la Sebeş la Şcoala primară
germană (1902-1906) şi liceul „Andrei Şaguna”
din Braşov (1906-1914). A urmat cursurile Facultăţii
de Teologie din Sibiu şi Oradea în perioada 1914-
1916. A absolvit Facultatea de Teologie de la Cluj
în 1917. A studiat la Universitatea din Viena filosofia
şi biologia în perioada 1916-1920, obţinând titlul de
doctor în filosofie.
A fost ataşat de presă la Varşovia, Praga, Berna,
ministru plenipotenţiar la Lisabona, profesor la
Universitatea din Cluj. A fost membru al ASTRA și
membru fondator al revistei culturale de factură tradiţionalistă, Gândirea. A editat la Sibiu
revista Saeculum 1943-1944. După cel de-al doilea război mondial a fost bibliotecar la
Biblioteca Universităţii din Cluj. A colaborat la Gazeta Transilvaniei, Convorbiri literare. A
fost ales membru al Academiei Române (1936), exclus (1948) şi reînregistrat (1990).

Planul de idei
1) Școala din Sebeș
2) Mutarea băncilor
3) Profesorul
4) Succesul său
5) Lancrăm
6) Tatăl băiatului
7) Sătenii
8) Mama băiatului
9) Beția tatălui