Tipuri de comunicare

Autori:
Gheorghita Daniil
Misic Maxim
Tipuri de comunicare:
• Comunicare verbala:
Comunicarea verbala reprezinta transferul de informatii prin intermediul limbajului oral,
intre un emitator si un receptor.
• Comunicarea nonverbala:
Comunicarea nonverbală este comunicarea prin trimiterea și primirea de indicii
nonverbale. Aceasta include utilizarea de indicii vizuale, cum ar fi limbajul corpului
 (kinezică), postura fizică (proxemică), tonalitatea vocii (paralimbaj) și contactul fizic (
haptică)
• Comunicarea paraverbala:
Comunicare paraverbală (paralingvistică) se manifestă prin sunete
nearticulate,intonaţie, accentul pus pe cuvinte, timbrul, inflexiunea şi
intensitatea vocii, tonalitateaetc. Acestea contribuie la transmiterea unor
semnificaţii suplimentare, nuanţândmesajul şi facilitând decodarea acestuia
Aptitudinile unei comunicari eficiente
• aptitudini expresive
• aptitudini de ascultare
• aptitudini de coordonare a procesului de
comunicare
Compozitia comunicarii

50% limbajul nonverbal

40% limbajul paraverbal
10% limbajul verbal
Tipurile de comunicare nonverbala

• limbajul corpului (kinezică)
• postura fizică (proxemică)
• contactul fizic (haptică)
Comunicarea paraverbala
• In acestu tip de comunicare informatia este
codificata si transmisa prin elemente
prozodice si vocale care insotesc cuvantul si
vorbirea in general si care au semnificatii
comunicative aparte
Tipuri de comunicare:
În funcţie de numărul participanţilor şi tipul de relaţie dintre ei, există mai multe tipuri de
comunicare:

• 1. Comunicarea intrapersonală
În cazul acestui tip de comunicare emiţătorul şi receptorul sunt indiscernabili. Ea este consilierea
individului uman cu sine însuşi, atunci când ascultă “vocea interioară”. Astfel, se cunoaşte şi se judecă pe
sine.

• 2. Comunicarea interpersonală
Ea presupune cel putin doi participanţi şi ocupă un loc aparte în ierarhic tipurilor de comunicare, deoarece
prezintă, mai mult decât oricare dintre acestea, calitatea de a influenţa opiniile, atitudinile şi credinţele
oamenilor.

3. Comunicarea de grup
Este o altă ipostază a comunicării interpersonale, ce presupune mai mult de doi participanţi. Limita
superioară variază de la caz la caz, dar, în general, sunt considerate tipice pentru această formă de
comunicare grupurile zise “mici”, cu cel mult zece participanţi, în care legătura interpersonală a fiecăruia cu
fiecare nu este grevată de nici un fel de îngrădiri.
Agentii comunicarii:emitentul si receptorul

la receptarea mesajului.
• 
• Emitentul (sau locutorul) este initiatorul comunicarii, adica cel care
"face primul pas" in stabilirea unei interactiuni semiotice, in timp
ce receptorul (sau alocutorul) este individul care se lasa antrenat in
aceasta interactiune. Dupa cum am mentionat in subcapitolul dedicat
explicitarii conceptului de comunicare, unii cercetatori privilegiaza
rolul emitentului, iar altii rolul receptorului, pana acolo incat
comunicarea este redusa la emiterea, respectiv la receptarea
mesajului.