Coperta; Vasile SOCOUUC

Ilustraţie: James ENSOR, Autoportret înconjurat de măşti, 1899 (detaliu)

Dicţionar
s

de
sociologie
urmat de
indicator! demografici, economici, sociali şi sociologici

Călin.Anastasiu, ilie Bădescu, Alfred Bulai, Septimiu Chelcea,

Tania Dobrescu, lancu Filipescu, Gheorghiţă Geană, Nicolae Gheorghe
Viorel Gheorghe, Laura GrOnberg, Petru lluţ, Măria Larionescu,
Nicolae Loîreanu, Livius Manea, Dom Marcel, loan Mărginean,
Smaranda Mezei, loan Mihăilescu, Andrei Novak, lon-Andrei Popescu,
Emilian Popescu, Sorin Rădulescu, Traian Rotariu, Dumitru Sandu,
Alin Teodorescu, Vladimir Trebici, Ion Ungureanu, Lazăr Viăsceanu,
Mihaela Viăsceanu, Măria Voinea, Cătălin Zamfir, Elena Zamfir

Coordonatori:

Cătălin Zamfir
Lazăr Viăsceanu

Secretariat:
Alfred Bulai

Editura Babei,
Bucureşti 1998

\

ENCULTURAŢIE
tistice, în special a creaţiei actoriceşti, unde
performanţa de transpunere în rol denotă o
abilitate empatică a actorului. Stă la baza me­
todei comprehensive. V. comprehensiune,
sociometrie. I.A.P.
E N C U L T U R A Ţ I E procesul de internali-
zare de către individul uman a normelor şi
valorilor grupului (comunităţii, societăţii) in
care se naşte şi trăieşte. Unii autori (Alan R.
Beals, George şi Louise Spindler) preferă ex­
presiile "transmitere culturală" sau "dobîndire
a culturii". Mai importantă (prin şansele de ge­
neralizare) este preferinţa pentru conceptul
de "socializare", preferinţă manifestată de so-
cioiogi. E. reprezintă corespondentul
antropologic al conceptului de "socializare".
E. are incidenţe de rang esenţial cu educaţia
şi cu tradiţia. Procesul de e. are loc deopotrivă
în familie, în comunitate, în şcoală, prin ritua­
luri şi prin activităţi instituţionalizate. Durata şi
caracteristicile procesului sînt determinate de
stadiiie de viaţă ale individului. Internalizarea
setului fundamental de valori se petrece în co­
pilărie şi în adolescenţă, cînd puiului de om i
se transmit primele învăţături despre felul
cum trebuie să se poarte cu părinţii, cu to­
varăşii de Joacă, de asemenea cu ansamblul
de rude, cu membrii tribului ori ai satului.
Treptat, el ajunge să se deprindă cu valorile
morale, estetice şi religioase ale grupului din
care face parte. Un ioc important îl deţine for­
marea deprinderilor privind muncile specifice.
Toate aceste preocupări, din partea sa şi a ge­
neraţiei care-l îndrumă, tind să-l pregătească
pentru diferite roluri ce le va deţine ulterior ca
membru matur şi activ al sistemului social. S-
ar părea că odată cu ieşirea din adolescenţă,
cu dobîndirea statutului profesional şi civil (de
cetăţean) formarea individului se încheie. în
realitate însă, societatea e un sistem în care
nevoile fundamentale rămîn în general cons­
tante, dar în care mijloacele de satisfacere a
lor se schimbă, se perfecţionează. Procesul
214
racordării din mers a individului la imperative­
le mereu noi ale vieţii sociale se exprimă în
ceea ce pedagogii au numit "educaţia perma­
nentă". O sinteză asupra conceptului de e. a
realizat Nobuo Shirnahara în articolul Encul-
turation, A Reconsideration (1970). V.
educaţie, generaţie, socializare, tradiţie.
Gh.G.
ENDOGÂMIE căsătorie realizată în inte­
riorul unui grup familial sau local. Acest tip de
reglementare a căsătoriei este caracteristic
societăţilor şi comunităţilor tradiţionale. Ale­
gerea partenerului este supusă controlului
părinţilor şi grupului de rudenie care pretind
să cunoască familia cu care se prevede sta­
bilirea unei alianţe. în raport cu sistemul de
comunicaţii de care dispune o comunitate,
universul endogamic poate fi mai restrins sau
mai larg. Pentru comunităţile ţărăneşti tra­
diţionale, universul endogamic se reduce la
satul de reşedinţă şi la satele învecinate. Pen­
tru comunităţile urbane universul endogamic
este foarte larg. Pentru a arăta că o populaţie
se căsătoreşte într-o arie geografică delimi­
tată, demografii utilizează termenul de
"izolat". V. căsătorie, exogamie, familie, rude­
nie. I.Mih.
E N D O G E N (gr. endo, "înăuntru" + genos,
"origine"), ceea ce se află, îşi are orginea în
interiorul unui element sau sistem. Termenul
se foloseşte cu precădere în geologie, biolo­
gie şi medicină, in corelaţie cu pandantui lui,
exogen, pentru â distinge între factorii ce ţin
de interior şi cei ce ţin de exterior sau pentru
a releva ponderea fiecărui tip de factori. Mai
nou, e. se utilizează şi în disciplinele socio-u-
mane, în acelaşi înţeles, de explicaţie prin
factori interni. Comportamentul mai complex
şi de mai lungă durată al indivizilor şi grupu­
rilor umane se explică în general prin
împletirea de factori (cauze) interni cu cei ex­
terni. Migraţiile, de pildă, — atît cele istorice,
ale unor întregi popoare, cît şi cele regionale,
sau de la sat la oraş—pot fi mai bine înţelese
numai dacă avem în vedere factorii de
atracţie din exterior şi cei de împingere din in­
terior (modelul pull-push). V. exogen. PA.
E Ş A N T I O N A R E tehnică statistico-me-
todologică aplicabilă în cercetarea socială în
vederea selectării dintr-o populaţie de entităţi
(persoane, organizaţii etc.) a unei părţi (eşan­
tion) ce va fi analizată pentru a facilita
elaborarea de inferenţe despre întreaga po­
pulaţie. Presupoziţia fundamentală a e. este
că analiza unei părţi (eşantion) din populaţia
de referinţă conduce la rezultate similare cu
acelea obţinute prin investigarea întregii po­
pulaţii, dacă sînt respectate anumite condiţii
statistice şi teoretice. Eşantionul trebuie să o-
fere o imagine cît mai precisă a populaţiei de
referinţă, să fie obţinut prin aplicarea unor teh­
nici probabiliste (legea numerelor mari,
teorema limitei centrale), să fie reprezentativ
în termeni statistici şi cu privire la problema
teoretică analizată, să fie economicos în ra­
port cu resursele (financiare, de timp, de
personal) disponibile. E. presupune mai întîi
ca în funcţie de problema cercetată să se pre­
cizeze populaţia de referinţă. Aceasta este un
număr finit de elemente sau unităţi primare şi
este delimitabilă în termeni de: conţinut (spe­
cificarea elementelor componente),
încadrare (căror unităţi organizatorice aparţin
elementele), extensie (aria de răspîndire),
timp (momentul sau perioada considerării).
De exemplu, într-o analiză a caracteristicilor
intelectualităţii tehnice actuale din ţara
noastră, populaţia de referinţă ar include toţi
inginerii din institute de cercetare, unităţi pro­
ductive şi de servicii existente în România în
anul 1993. Dacă apar dificultăţi în cir­
cumscrierea populaţiei de referinţă, este
necesar să se definească populaţia investi­
gată în mod mai precis. Populaţia investigată
şi populaţia de referinţă ar trebui să coincidă,
215
EŞANTIONARE
dar aceasta nu se întîmpiă întotdeauna din
cauza dificultăţilor ce pot apare în cir­
cumscrierea ultimei. înainte de a trece la
selectarea eşantionului, elementele popu­
laţiei investigate sînt asamblate într-un cadru
al e. De regulă, acesta ia forma unei liste de
elemente ordonate în funcţie de unul sau mai
multe criterii. Ordonarea cea mal frecventă
este de tipul stratificării, după criterii sociale,
demografice, geografice sau organizaţionale,
pentru a asigura o selecţie cît mai adecvată
în eşantion şi o analiză cît mai riguroasă atît
a elementelor separate cît şi a combinării lor
în straturi. • în funcţie de tehnica de selecţie
a elementelor populaţiei în eşantion, se dis­
tinge între e. probabilistă şi e. neprobabilistă.
în e. probabilistă fiecare element al populaţiei
este selectat în mod independent de celelalte,
toate avînd aceeaşi probabilitate de selecţie,
diferită de zero. E. neprobabilistă presupune
utilizarea informaţiilor oferite de cercetări
prealabile sau de experţi pentru a ghida se­
lecţia de eşantioane tipice sau reprezentative
pentru o problemă teoretică sau factuală. De
data aceasta nu se pot realiza scopuri speci­
fice estimării şi testării ipotezelor, întrucît nu
sînt satisfăcute condiţiile selecţiei prob­
abiliste, în schimb, se facilitează culegerea
unor date privitoare la relaţiile dintre entităţi
sociale sau la constituirea de grupări şi orga­
nizări formale sau informale, conduce la
formularea de ge-neralizări empirice sau teo­
retice cu ajutorul unor procedee specifice
(analiza contextuală, analiza de reţea şi cea
a perechilor). • Di-feritele modele de e. se
asociază cu metode specifice de culegere a
datelor. î n acest sens, se pot distinge trei ti­
puri de combinaţii: a. experimentele
presupun manipularea anumitor variabile in­
dependente şi controlul sau randomizarea
tuturor variabilelor exterioare; totodată, ran­
domizarea se referă şi la selecţia sau
alocarea probabilistă a subiecţilor pe grupuri
şi a grupurilor într-o ordine anume, putînd fi

EŞANTIONARE
circumscrisă, din acest punct de vedere, do­
meniului e.; b. anchetele şi sondajele de
opinie se bazează pe aplicarea modelelor de
e. probabilistă; c. investigaţiile sociale — ter­
men utilizat pentru a individualiza abordările
bazate pe e. neprobabilistă, dispunînd de un
nivel scăzut al validităţii interne şi externe,
fără a fi însă lipsite de importanţă pentru pro­
gresul teoretic al cercetării sociologice. • E.
probabilistă a cunoscut cea mai puternică
dezvoltare tehnică şi stă la baza aplicării di­
feritelor tipuri de anchete sociologice. Se
realizează în diferite variante. Cea mai simplă
este e. simplă aleatoare (esa) aplicabilă în an­
chetele de opinie, în analize exploratorii sau
în cele care îşi propun identificarea unor fac­
tori cu incidenţă asupra constituirii unor
fenomene sau procese sociale. După delimi­
tarea populaţiei investigate şi a cadrului de e.,
se formulează decizia privind dimensiunea n
a eşantionului, avînd în vedere gradul de ete­
rogenitate a populaţiei şi opţiunea pentru un
anumit nivel de încredere în estimarea para­
metrilor. Cu cît nivelul aşteptat de precizie a
estimâţiel este mai mare, cu atît limita confi­
denţei este mai coborîtă şi dimensiunea
eşantionului creşte. Pentru o populaţie nedi­
ferenţiată pe subclase sau straturi,
dimensiunea optimă a unui esa este de circa
400 de elemente pentru un nivel de confi­
denţă de 95%. Cînd populaţia este
diferenţiată pe subclase iar eşantionul se
aşteaptă să le reprezinte, pentru precizarea
dimensiunii optime a eşantionului se consi­
deră subclasa sau stratul cu cele mai puţine
elemente, se menţionează cîte elemente vor
fi selectate din aceasta şi apoi se selectează
în mod proporţional elementele din celelalte
subclase. Dimensiunea eşantionului total
creşte proporţional cu numărul subclaselor.
Această tendinţă poate fi, totuşi, evitată fie
prin aplicarea altei tehnici de e, fie prin elimi­
narea unor subclase sau prin fixarea arbitrară
a dimensiunii subclasei minime în jur de 100.
216
Pe baza cunoaşterii dimensiunii n a eşantio­
nului şi Wa populaţiei se calculează fracţia de
eşantionare (f = n / N). Aceasta indicădistanţa
cantitativă dintre două elemente succesiv se­
lecţionate de pe lista populaţiei. în funcţie de
aceasta sau utilizînd un tabel de numere alea­
toare, se procedează la selecţia aleatoare a
elementelor din populaţia listată. în esa fieca­
re element este considerat prin el însuşi,
independent de celelalte şi cu probabilităţi de
selecţie echivalentă cu a oricărui alt element.
Aceasta înseamnă că entităţile sociale sînt
atomizate iar în interpretarea rezultatelor cer­
cetării nu pot fi formulate inferenţe despre
relaţii sau structuri sociale, ci numai despre
indicatori sau variabile. • O altă variantă a e.
probabiliste este e. sistematică (es), aplica­
bilă atunci cînd: elementele se succed în mod
natural în spaţiul sau timpul social, dispunem
de o listare prealabilă a populaţiei şi am for-
mulat decizia privind dimensiunea
eşantionului. Etapele de parcurs sînt
următoarele: se calculează intervalul de e.
(v= N/n) care este inversul fracţiei de e., op-
tîndu-se pentru numărul întreg cel mai
apropiat de rezultatul fracţiei; se alege primul
număr aleator (din tabelul cu numere aleatoa­
re) a cărui mărime se situează in intervalul
definit de v, acesta reprezentînd începutul
aleator al selecţiei; în continuare, se aleg ace­
le elemente care au numărul egal cu suma
începutului aleator şi a intervalului de e., o-
prindu-ne cînd am atins dimensiunea
prestabilită a eşantionului. De regulă, es se
aplică atunci cînd dimensiunea eşantionului
este mică iar elementele populaţiei sînt unităţi
sociale de tipul instituţiilor, grupurilor sau or­
ganizaţiilor. Atenţie deosebită trebuie
acordată satisfacerii cerinţei de maximizare a
variaţiei caracteristicilor studiate, evitîndu-se
efectele de linearitate sau periodicitate indu­
se de dispunerea naturală a elementelor.
Dacă nu dispunem de posibilităţi de întîmpi-
nare a acestei cerinţe, este preferabil să
utilizăm e. grupărilor (eg) sau e. stratificată,
(esf), în varianta mono sau multistadială. Apli­
carea acestor tehnici se bazează pe faptul că
elementele primare ale populaţiei pot fi rejSar-
tizate pe grupări sau zone geografice sau pe
straturi sociale delimitate în funcţie de un cri­
teriu. Dacă aceasta este situaţia, atunci
trebuie mai întîi să delimităm grupările, zone­
le sau straturile şi apoi să selectăm din fiecare
elementele primare prin procedeul esa. Desi­
gur că ne putem concentra atenţia numai
asupra grupărilor sau straturilor (în varianta
monostadială) sau asupra primelor şi asupra
elementelor incluse în ele (varianta multista­
dială). Est conduce la o mai mare precizie a
e. şi la aprofundarea studiului diferitelor stra­
turi. Fracţia de e. poate să fie aceeaşi pentru
toate straturile (est proporţională cu dimensi­
unea populaţiei fiecărui strat) sau diferită de
la un strat la altul (esf disproporţionată). în ul­
timul caz, probabilitatea includerii unui
element în eşantion este specificată de fracţia
de e. asociată fiecărui strat. Cerinţa principală
a stratificării este ca elementele dintr-un strat
să fie omogene în raport cu criteriul utilizat, iar
diferenţele dintre straturi să fie maximizate. în
termeni statistici, aceasta înseamnă a mini­
miza varianta în cadrul straturilor şi a
maximiza varianta dintre straturi, ceea ce
conduce la reduceri ale erorii standard. Stra­
tificarea se poate realiza în procesul e. înainte
de culegerea datelor sau în faza de prelucrare
a datelor pe un esa. Preferabilă este prima al­
ternativă, în esf multistadială se disting rînd
pe rînd noi unităţi primare de e. repartizate pe
straturi, iar în fiecare nou stadiu se aplică o
tehnică sau alta de selecţie (simplă aleatoare,
sistematică, cu probabilităţi proporţionale
mărimii etc). Numărul stadiilor depinde de
mărimea populaţiei investigate, de numărul va-
riabilelor-criteriu propuse de problema
cercetării. Eg presupune mai întîi identifica­
rea grupărilor şi/sau zonelor geografice după
un criteriu. Acesta se poate referi la constitui­
217
EŞANTIONARE
rea lor naturală (din diverse zone geografice
se au în vedere unităţile productive sau cul­
turale sau sociale) sau la o constituire
generală de cercetare (de exemplu, di­
ferenţierea zonelor sau unităţilor în funcţie de
nivelul dezvoltării). La rîndul lor, zonele şi
unităţile pot fi din nou divizate după un alt cri­
teriu de stratificare (de exemplu, unităţile
productive sînt diferenţiate după mărime, mo­
dernitatea tehnologiei, eficienţa economică
etc). într-un al treilea stadiu, se poate proce­
da la e. echipelor de muncitori (considerate ca
grupări) sau a muncitorilor diferenţiaţi după
nivelul calificării. Echipele sau muncitorii vor
fi unităţile investigate. Eg este deci multista­
dială şi stratificată, dispune de un grad înalt
de flexibilitate, este adaptabilă la o varietate
de probleme, facilitează analiza relaţiilor din­
tre elementele repartizate pe diferite grupări
sau straturi, valorifică avantajele esa. în ace­
laşi timp, este complicată tehnic, solicită la
maximum experienţa, priceperea şi imagi­
naţia analistului. • Opţiunea pentru un tip
sau altul de e. trebuie să se bazeze pe spe­
cificul şi implicaţiile problemei studiaterpe
considerarea caracteristicilor populaţiei de
referinţă şi pa criterii de eficienţă practică şi a
estimării parametrilor. Totodată, trebuie să se
urmărească reducerea erorilor de e., adică &
diferenţelor dintre estimatorii obţinuţi din ana­
liza unui eşantion şi parametrii populaţiei.
Uneori, chiar dacă un eşantion a fost bine se­
lectat iniţial, pot apare nonrăspunsuri care
reduc dimensiunea eşantionului şi măresc
erorile de e. Această tendinţă poate fi contra­
carată prin adăugarea de noi elemente în
eşantion sau prin completarea nonrăspunsu-
rilor de către analist pe baza comparării
anumitor caracte-ristici importante ale ele­
mentelor care au răspuns cu cele ale celor
care nu au răspuns şi prin opţiunea pentru o
tendinţă similară probabilă de răspuns care
înlocuieşte nonrăspunsurile. într-un eşantion
bine selectat abaterea estimatorului de la va-
 ETICHETARE SOCIALĂ
loarea parametrului este mică sau tinde către
zero pe măsură ce creşte dimensiunea eşan­
tionului. Eroarea medie de e. este de obicei
descrisă în termenii variaţiei. V. predicţie,
probabilitate, statistică şi sociologie, testarea
ipotezelor. LV.
E T I C H E T A R E S O C I A L Ă teoria so­
ciologică care explică devianţa ca o
consecinţă a definirii ei sociale, conform teo­
remei lui W. I. Thomas, după care o situaţie
este reală prin consecinţele definirii ei ca
reală. Teoria e.s. presupune, deci, că o
acţiune umană este deviantă nu atît datorită
caracteristicilor ei intrinseci, ci ca urmare a
reacţiei sociale pe care ea o trezeşte. Această
reacţie se produce în funcţie de stratificarea
socială şi culturală a unei societăţi, de siste­
mul normelor şi valorilor ei dominante, dar şi
de interacţiunea dintre autorii acţiunii sociale
şi cei care, prin poziţia şi interesele lor sociale,
reacţionează la această acţiune. Odată eti­
chetată ca fiind deviantă, o acţiune devine
realmente deviantă, deoarece consecinţele
sale slnt generate de etichetarea însăşi, şi nu
de acţiune ca atare. De aceea, două acţiuni
pot avea aceleaşi consecinţe ca atare, dar
dacă una dintre ele este etichetată ca fiind de­
viantă, ea este deviantă prin consecinţele
etichetării ei. Sociologul american H. S. Beck-
er, care a întemeiat teoria e.s., a arătat
concret cum un act definit sau etichetat ca in­
fracţiune determină producerea unei
infracţiuni deoarece individul are totdeauna
tendinţa de a-şi însuşi consecinţele definirii
acţiunii sale de către ceilalţi şi de a se com­
porta ca atare (Outsiders, 1963). De fapt,
primul care a arătat că actul deviant ("crima")
este un produs social realizat prin e.s., a fost
sociologul francez Paul Fauconnet (1874-
1938). Raţionamentul lui este următorul: o
"crimă" este o acţiune umană căreia i se poate
asocia responsabilitate; cum responsabilita­
tea constă în aptitudinea unui individ sau unui
218
grup de a fi obiect al sancţiunii aplicate de
către grupul social înglobant (societatea),
rezultă că responsabilitatea este o relaţie so­
cială, nu o aptitudine individuală; relaţia
socială în care este concretizată responsabi­
litatea este rezultat al unei definiţii sociale sau
al unei e., în termenii teoriei e.s.; de aceea,
"cauza" unei "crime" nu trebuie căutată în me­
canismul producerii ei ca atare, ci în
mecanismul producerii ei sociale; la rîndul ei,
pedeapsa nu este îndreptată atît asupra crimi­
nalului, cît împotriva crimei, al cărei substitut
social este criminalul (La Responsabilite,
1920). Este evident că teoria e.s. presupune
instituţionalizarea completă a reacţiilor so­
ciale şi transparenţa deplină a normativităţii
sociale. în realitate, funcţionarea normelor
angajează, alături de mecanismele insiituţio-
nalizării, mecanismele sociale ale proceselor
de negociere ale conflictelor şi luptelor so­
ciale, faţă de care teoria e.s. este
nerelevantă. V. deviantă, dramaturgie so­
cială, etnometodologie, interacţionism,
responsabilitate. I.U.
ETNIC 1. Grup etnic, grup cu tradiţii cultu­
rale comune şi care are sentimentul identităţii
ca subgrup în cadrul societăţii înglobante.
Membrii unui g.e. diferă de ceilalţi membri ai
societăţii prin anumite trăsături culturale spe­
. cultural s-a dovedit a fi mult mai eficient. în
cifice; limbă, religie, obiceiuri, îmbrăcăminte,
comportamente. Esenţial însă este sentimen­
tul identităţii şi autoperceperea lor ca fiind
di-feriţi de alţi membri ai societăţii. Unii socio­
logi consideră sentimentele e. ca o extensie
a sentimentelor de rudenie. în uzajul politic
contemporan, termenul de g.e. este frecvent
utilizat pentru a descrie o minoritate cvasi-
naţională care trăieşte în cadrul unui stat şi
care nu a atins statutul de naţiune. G.e. se di-
ferenţiază de naţiune prin mai multe
caracteristici; în mod obişnuit au dimensiuni
mici; se bazează în mod mult mai evident pe
o moştenire comună; sînt mult mai persist-
ETNOCENTRISM
ente în istoria umană în timp ce naţiunile sînt tuturor grupurilor etnice participă la viaţa so­
circumscrise în timp şi spaţiu. G.e. sînt cială în raport ou talentele şi interesele lor.
esenţial exclusive şi ascriptive, calitatea de Separatismul şi pluralismul cultural se con­
membru al acestor grupuri se dobindeşte nu­ centrează asupra grupurilor, în timp ce
mai dacă Indivizii au anumite trăsături integraţionismul se concentrează asupra indi­
înăscute. Naţiunea este mai inclusivă şi este vizilor. 3. Identificare etnică, recunoaşterea
definită cultural sau politic. G.e. pot fi concen­ apartenenţei la un g.e. manifestă în relaţiile
trate într-un anumit teritoriu (în care sînt cu ceilalţi şi în percepţia de sine. 4. Transpo­
majoritare din punct de vedere demografic) ziţie etnică, schimbul de persoane între două
dar pot fi şi dispersate într-un' teritoriu foarte culturi etnice în oare fiecare este asimilată în
larg. De exemplu, comunităţi evreieşti sau fa­ cultura de origine a celeilalte. V. asimilare, in­
milii de evrei se găsesc în majoritatea ţărilor tegrare socială, minoritate socială, naţiune,
lumii. Indiferent de gradul de concentrare sau naţionalism. I.Mih.
de dispersie teritorială, evreii se manifestă şi
E T N O C E N T R I S M emiterea de judecăţi
sînt percepuţi peste tot ca un g.e. in Europa
de valoare asupra altor grupuri prin raportare
multe ţări cuprind diverse g.e.: Regatul Unit al
la valorile şi normele propriului grup. în mod
Marii Britanii şi Irlandei de Nord (englezi,
obişnuit, e. se manifestă ca asumare a supe­
scoţieni, irlandezi), Elveţia (francezi, germani,
riorităţii propriei culturi şi apreciere a altor
italieni), România (români, unguri, germani,
culturi ca bune sau rele, înalte sau minore,
romi), 2. Etnicitate, starea de a fi etnic sau de
drepte sau greşite, în măsura în care se asea­
a aparţine unul g.e. Prezervarea e. se poate
mănă sau se diferenţiază de cultura proprie.
realiza prin separatism sau prin pluralism cul­
E. operează cu expresii ca "popor ales",
tural (formă de acomodare socială în care
"naţiune binecuvîntată", "rasă superioară",
g.e. îşi păstrează tradiţiile şi trăsăturile cultu­
"adevărata credinţă", "străini perfizi", "necredin­
rale distinctive şl cooperează în mod paşnic
cioşi", "popoare înapoiate", "barbari", "sălbatici".
şi relativ egal în viaţa politică, economică şi
Majoritatea grupurilor din cadrul unei societăţi
socială). Separatismul promovat de multe
adoptă atitudini e. Th. Caplow a pus în evi­
mişcări de independenţă etnică a eşuat în
denţă că numărul persoanelor care
majoritatea cazurilor, în timp ce pluralismul
supraestimează grupul din care fac parte este
de opt ori mal mare decît numărul persoane­
unele societăţi, unele ideologii elaborate din
lor care îşi subestimează propriul grup. E.
perspectiva majorităţii dominante consideră
este o reacţie umană universală întîlnită în
pluralismul cultural doar ca o fază tranzitorie,
toate societăţile şi în toate grupurile. Dar nu
scopul final fiind integrarea. în perspectiva in­
toţi oamenii sînt la fel de e. Diferenţele indivi­
tegrării se pune accent pe egalitatea
duale au fost explicate prin variabilitatea
indivizilor, pe eliminarea preferinţelor etnice,
modelelor de personalitate. în acest mod a
pe unificarea comportamentelor şl, în final, pe
procedat T.W. Adorno (The Authoritarian
distrugerea identităţii etnice. Politica de inte­
Personality, 1950) care afirmă că persoanele
grare a g.e. acţionează prin eliminarea
e. provin din cele mai puţin educate, mai izo­
barierelor formale şi a discriminărilor, evalua­
late social şi mai dogmatice din punct de
rea şi tratarea persoanelor în raport cu
vedere religios. în concepţia sa, e. se de­
meritele individuale şi absenţa eforturilor ofi­
fineşte ca o loialitate intensă şi necritică faţă
ciale de a prezerva identitatea etnică. Scopul
de propriul grup etnic sau naţional asociată cu
final este o societate integrată în care membrii
219

STATISTICA SI SOCIOLOGIE
cel de-al doilea război mondial, în special da­
torită constituirii şi dezvoltării abordării
structuraliste în sociologie şi antropologie,
conceptul de s.s. a fost treptat părăsit în teo­
ria sociologică, mai ales datorită conotaţiilor
sale ideologice conservatoare. De un interes
deosebit s-a bucurat perspectiva comple­
mentară s.s./d.s., care a fost teoretizată din
puncte de vedere noi, îndeosebi în anii '70.
De exemplu, K.E. Boulding (A primeron So­
cial Dymanics, 1970) a încercat să găsească
o bază modernă legăturii dintre ordine şi pro­
gres social, considerînd că istoria poate fi
studiată ca un sistem în măsura în care o înţe­
legem ca interacţiune a proceselor dialectice
sau conflictuale şi nondialectice (evoluţiona-
re, cumulative, continue). Problema este,
deci, de a găsi anumiţi invarianţi structurali
(componente ale ordinii sociale) a căror evo­
luţie poate explica inclusiv schimbarea
socială, K.E. Boulding alegînd trei asemenea
invarianţi (oamenii, producţia economică şi
organizaţiile), care ar forma "top saga evo­
luţiei societale" în sensul că ne-ar putea ajuta
să identificăm principalele structuri, forme
sau faze ale evoluţiei societăţii, o premisă
pentru formularea unor legi de tipul legii celor
trei stări a lui A. Comte (Ecodynarnics. A New
Theory of Societal Evolution, 1978). V. evo­
luţie, modernitate, post-modernitate, ordine
socială, schimbare socială. I.U.
STATISTICĂ Şl S O C I O L O G I E Sta­
tistica (st.) oferă sociologiei (s.) mijloace sau
tehnici pentru ordonarea, serierea, sistemati­
zarea, concentrarea sau corelarea datelor
empirice. Analiza st. a datelornu se substituie
analizei teoretice, ci oferă o bază pentru tes­
tarea, analiza şi interpretarea propoziţiilor
ipotetice din s. sau pentru sistematizarea
semnificaţiilor inerente datelor sociale. Solici-
tînd măsurarea proprietăţilor cantitative ale
fenomenelor, relaţiilor sau proceselorsociaie,
st. a contribuit la dezvoltarea aşa-numitei s.
594
suficient să ştim tendinţa centrală şi variaţia a-
cantitative, fără însă a elimina analiza calita­
titudinilor faţă de o problemă, ci s-ar dovedi
tivă sau interpretativă a datelor. H.M. Blalock
mai profitabil teoretic şi practic să detectăm
(1972) distinge două funcţii ale st. în s.: des­
factorii care generează şi explică variaţia, in
crierea şi inducţia. Din st. descriptivă se
aplică tehnici de reducere sau de condensare
a unei multitudini de date într-una sau mal
multe unităţi sintetice pentru caracterizarea
distribuţiei şi variabilităţii datelor subsumate
unei singure variabile (analiză univariată), în
condiţii de minimizare a distorsiunilor. Să pre­
supunem că am elaborat un chestionar cu 20
de întrebări pentru a investiga opiniile şi ati­
tudinile ce caracterizează 400 de persoane
cu privire la un set de probleme. După efec­
tuarea chestionării obţinem o mare cantitate
de date diverse: pentru fiecare întrebare
avem 400 de răspunsuri iar pentru întregul
chestionar 8.000 de informaţii. Este destul de
dificil ca în mod intuitiv să spunem ceva sin­
tetic despre aceste date. Dacă vom considera
fiecare întrebare ca individualizînd o varia­
bilă, st. descriptivă ne oferă posibilităţi de
sintetizare a informaţiilor prin calcularea de
coeficienţi sau măsurători ale tendinţei cen­
trale (medie aritmetică, median, modul), ale
repartiţiei datelor pe subclase (proporţii, pro­
cente, frecvenţe, decile, quartile, percentiie)
sau ale dispersiei (abateri de la medie, aba-
tere-standard, coeficient de variaţie). Desigur
că prin sintetizare este pierdută o cantitate de
informaţie sau rezultatele calculelor ne pot
orienta spre o interpretare denaturată a date­
lor reale. Există însă posibilităţi de control
statistic al distorsiunilor şi oricum limitele coe­
ficienţilor statistici trebuie indicate cu claritate,
evitînd tendinţa de elaborare a unor inter­
pretări neconforme cu realitatea. Analiza din
st. descriptivă centrată pe o singură variabilă
poate fi extinsă pentru a explora relaţiile dintre
două (analiză bivariantă) sau mai multe varia­
bile (analiză multivariată) şi pentru a specifica
modul în care anumite variabile (numite inde­
pendente) explică variaţia altora (numite
dependente). în exemplul considerat, nu este
reprezentativ este eşantionul în raport cu po-
puleţia şi cît de apropiată este valoarea
statistică obţinută prin calcul de valoarea pa­
acest sens, cea mai largă aplicare în cerce­
tarea sociologică o are analiza multivariată,
întrucît orice fenomen sau proces social este
multidimensional, presupune considerarea
unui evantai de variabile şi indicatori de ca­
racterizare aflaţi ei înşişi în raporturi diverse,
în timp ce st. descriptivă este limitată la ana­
liza datelor culese prin investigarea unui
eşantion, st. inductivă are funcţia de a facilita
elaborarea de inferenţe despre întreaga po­
pulaţie din care a fost extras eşantionul. Ea se
bazează pe teoria matematică a probabilităţii
şi oferă posibilităţi de elaborare a genera­
lizărilor despre o populaţie pe baza inves­
tigării unui eşantion al acesteia şi de
formulare a unei legi generale întemeiate pe
observaţii repetate. Pentru a aplica st. induc­
tivă este necesar, mai întîi, ca investigaţia
empirică să fie precedată de eşantionare,
adică de acea tehnică prin care dintr-o popu­
laţie este extrasă, în anumite condiţii, o parte
(un eşantion) prin analiza căreia pot fi obţinu­
te informaţii generalizabiie la nivelul întregii
populaţii. Caracteristicile cantitative ale unei
populaţii sînt individualizate de parametri, pe
cînd cele ale unui eşantion de valori statistice. nea timpului social, variabilele incluse în
Parametrii sint valori fixe referitoare la popu­
laţie şi sînt, în general, necunoscuţi.De
exemplu, vîrsta medie a muncitorilor de la o
mare uzină din oricare perioadă dată poate fi
necunoscută, dar probabil că toţi analiştii cu­
rioşi ar identifica aceeaşi mărime. Valorile
statistice variază însă de ia un eşantion la al­
tul. Dacă am selecta aleator cinci eşantioane
de muncitori din respectiva uzină şi am calcu­
la de fiecare dată vîrsta medie, este foarte
probabil să obţinem numere diferite. Spre
deosebire de parametri, valorile statistice
pentru un eşantion dat pot fi calculate şi cu-
noscute. Ceea ce nu ştim este cît de
STATISTICĂ Şl SOCIOLOGIE
rametrului corespunzător necunoscut. în
ultimă instanţă, interesul principal al cercetării
se concentrează asupra populaţiei, iar eşan­
tionul îl investigăm numai pentru a ajunge la
concluzii despre populaţie. Cu acestea am
ajuns la specificarea celui de-al doilea dome-
niu al st. inductive, referitor la elaborarea
inferenţelor statistice. Acesta este procesul
prin care estimăm diferiţi parametrii ai popu­
laţiei pe baza valorilor statistice cunoscute,
dar altfel irelevante, ale eşantionului. Proble­
ma este una de testare a ipotezelor
preformulate, de luare a deciziei privind va­
loarea predictivă a estimatorilor statistici în
raport cu parametrii populaţiei. Rareori ne li­
mităm în cercetarea sociologică numai la
descrierea st. a unui set de date, fără a urmări
să elaborăm inferenţe sau să formulăm ge­
neralizări teoretice. Se poate chiar spune că
st. inductivă este modul reprezentativ de apli­
care a st. în sociologie. Extinderea cea mai
mare în cercetarea sociologică o are analiza
st. multivariată aplicată în vederea elaborării
de inferenţe statistice, de fundamentare a ge­
neralizărilor teoretice extinse la nivel de
populaţie prin procedee inductive. în funcţie
de poziţia deţinută în analiză şi în succesiu­
analiza multivariată se împart în două şi uneori
în trei categorii. Prima categorie include vari­
abilele dependente sau criteriu a căror
variaţie urmează a fi explicată. Pentru aceas­
ta este necesar a detecta acei factori care,
într-un fel sau altul, justifică, generează sau
interferează cu variaţia variabilelor depen­
dente. Aceşti factori sînt incluşi în a doua
categorie de variabile numite independente
sau predictori. în succesiunea temporală,
predictorii preced variabilele-criteriu. Dacă nu
se poate identifica o succesiune temporală a
categoriilor de variabile, atunci se specifică o
595
 STATISTICĂ UNIVARIATĂ
ordine logică fundamentată teoretic. In sfîrşit,
o ultimă categorie include variabilele interme­
diare, situate între precedentele şi care sînt
dependente în raport cu predicto.ii principali
şi independente în raport cu variabilele-crite-
riu. Analiza statistică multivariată se poate
concentra asupra gradului de similaritate a
variabilelor din aceeaşi categorie (analiză in-
tracategorială) sau asupra numărului şi
naturii relaţiilor dintre două categorii (analiza
intercategorială) sau asupra relaţiilor dintre
trei sau chiar mai multe categorii (analiză
structurală în care este posibilă creşterea
numărului de variabile intermediare). Fiecărui
tip de analiză îi sînt specifice anumite tehnici
statistice. Analiza intraoategoriaiă include: a.
analiza contingenţei, care se concentrează
asupra variabilelor în care persoane, eveni­
mente sau manifestări sociale asamblate în
tabele de frecvenţe sînt repartizate pe cate­
gorii discrete în vederea testării indepen­
denţei lor calitative; b. analiza grupărilor
("clusters"), care conduce la clasificări ale va­
riabilelor sau ale entităţii sociale (persoane,
instituţii, zone etc.) pe baza asemănărilor şi
deosebirilor, apropierilor sau distanţelor so-
ciale; c. analiza factorială care reduce
numărul variabilelor dintr-o categorie la cîţiva
factori reprezentativi şi necorelaţi statistic în­
tre ei. Analiza intercategorială se realizează
statistic prin: a. analiza de regresie în oare va­
riaţia specifică uneia sau mai multor variabile
dependente este explicată de un set de varia­
bile independente (predictori); b. corelaţia
canonică pune in relaţie două seturi de varia­
bile pentru a identifica diverse combinaţii,
eventuale suprapuneri sau variabile redun­
dante; c. analiza variaţiei şi covariaţiei
testează diferenţele dintre mediile specifice
variabilelor măsurate; d. analiza descrimi-
nantă facilitează clasificarea entităţilor
sociale eterogene; e. detectarea autonomă a
interacţiunilor identifică efecte de interacţiune
între predictori în vederea repartizării per­
596
soanelor pe grupuri şi subgupruri omogene în
interior şi diferenţiate unele de altele. Tehni­
cile de analiză structurală sînt atît instrumente
statistice, cit şi generatoare de teorii sociolo­
gice: a. analiza "path" se bazează pe ecuaţii
de regresie multiplă pentru a identifica şi ca­
racteriza relaţii cauzale între variabilele
predictor, intermediare şi criteriu în cadrul
unor modele cauzale recursive şi nerecur-
sive; b. analiza relaţiilor structurale lineare
este aplicată în construcţia de modele cau­
zale care includ indicatori multipli ai unor
variabile implicate în cauzare reciprocă. Da­
tele utilizate in aceste analize se pot referi la
persoane, la grupuri, instituţii sau organizaţii
şi la persoane aparţinînd acestora din urmă.
în general, trebuie avut în vedere că analizele
statistice nu sînt ele însele generatoare de
teorie. Această situaţie are o implicaţie impor­
tantă. Instrumentele de investigaţie empirică,
tipurile de măsurători şi tehnicile de analiză
statistică sînt elaborate sau aplicate pornind
de la un model teoretico-ipotetic formulat, Ni-
mic nu poate suplini analiza teoretică
propriu-zisă şi imaginaţia interpretativă a cer­
cetătorului. Adecvarea analizelor statistice
vizate la modelul teoretico-ipotetic formulat
nu este o operaţie amînată sau considerată
doar în faza de prelucrare a datelor, ci aso­
ciată proiectării globale iniţiale a cercetării.
Numai astfel se poate valorifica la maximum
şi imaginativ potenţialul instrumental-tehnic al
st. în s.. V. cauzalitate, clasificare multicrite-
rială, eşantionare, predicţie, probabilitate,
regresie, testarea ipotezelor statistice. L.V.
STATISTICĂ UNIVARIATĂ capitol al
statisticii care prescrie modalităţile de ordo­
nare, descriere şi analiză a datelor culese în
funcţie de diverse criterii, aceste criterii fiind
privite în mod independent unui de altul, adică
fără a se evidenţia relaţiile dintre ele. Datele
de tip statistic, sînt rezultate, într-un prim şi cel
mai elementar mod de sistematizare, sub for-
ma a ceea ce în statistică poartă denumirea
de caracteristică sau serie statistică. Orice
caracteristică presupune existenţa unei
însuşiri, trăsături etc, comună fiecărui individ
din populaţia investigată, însuşire ce prezintă
diferite forme sau grade de manifestare. Ca­
racteristicile se clasifică în două categorii:
calitative, atunci cînd trăsătura se evaluează
pe scale nominale sau ordinale, şi cantitative
(sau variabile statistice), atunci cînd trăsătura
şi demersul metodologic permit măsurarea în
sensul propriu al termenului, deci cînd eva­
luarea se face pe scale de intervale sau
rapoarte. în primul caz, indivizii statistici se
distribuie într-o mulţime de clase ale caracte­
risticii, care sînt desemnate prin nume ce
trimit, de regulă, spre semnificat; ca simboluri
ale claselor se pot utiliza şi numerele, numai
că, pentru caracteristicile calitative, ele nu au
nici o funcţie de semnificaţie, exceptînd cazul
scalelor ordinale, cînd numerele pot indica or­
dinea claselor. în al doilea caz, fiecare individ
primeşte o valoare numerică, cu funcţia de
măsură a manifestării însuşirii, iar construcţia
concretă a caracteristicii e dependentă de
mai mulţi factori. Dacă însuşirea se măsoară
pe o scală restrînsă şi ia numai valori discrete,
atunci sub fiecare valoare dintr-un interval
sau cînd valorile discrete sînt în număr foarte
mare, se procedează la formarea de intervale
de grupare, a căror mărime şi al căror număr
sînt dictate, în principal, de nevoile cercetării.
Prin urmare, o caracteristică poate fi prezen­
tată ca un tabel cu două linii (sau coloane),
prima conţinînd clasele, valorile sau interva­
lele de valori, iar a doua frecventele, adică
numărul de indivizi prezenţi în fiecare clasă,
lată, spre ilustrare, cîteva tipuri de caracteris­
tici, cu menţiunea că datele prezentate sînt
fictive. Pornind de la informaţia cuprinsă în ta­
bele, se poate întreprinde o serie de calcule
şi analize suplimentare. Să presupunem că o
caracteristică are s clase — notate Ai, A2,...,
597
STATISTICA UNIVARIATĂ
As — sau s valori — luate în ordine des­
crescătoare şi notate cu xi, xj, ..., xs — că
numărul indivizilor subsumaţi unei clase sau
valori este ki şi. că numărul total de indivizi
este n. De la frecvenţele absolute, ki, se ajun­
ge la frecvenţele relative, p\, prin împărţirea
primelor ia n: p; = ki/n. Frecvenţele relative pot
fi interpretate ca ponderi ale claselor în totalul
populaţiei sau ca probabilităţi cu care indivizii
se plasează într-o clasă sau alta. Evident oă
frecvenţele relative sînt valori pozitive su-
bunitare şi suma lor este egală cu unitatea,
dat fiind că suma celor absolute este n. Tot un
tip de frecvenţe relative (dar nu la unitate, ci !a
100) sînt procentele, care se obţin înmulţind cu
100 frecvenţele relative la unitate. Calculul
frecvenţelor relative şi al procentelor se face
pentru a avea o imagine mai clară a modului
de distribuire a indivizilor în clase şi, mai ales,
pentru a putea compara două sau mai multe
serii statistice. Un pas mai departe în analiza
univariată a variabilelor statistice constă în
calcularea unor indicatori de diverse tipuri,
dintre care cei mai cunoscuţi sînt cei de
poziţie (sau ai tendinţei centrale) şi cei de dis­
persie (sau împrăştiere). Primii încearcă să
evidenţieze, printr-o singură valoare, tendinţa
întregului grup, situaţia mijlocie sau tipică. Cei
din categoria a doua urmăresc să măsoare
gradul de eterogenitate a populaţiei, gradul
de dispersare a indivizilor pe scala valorilor
variabilei respective. Dintre indicatorii de
poziţie, cei mai cunoscuţi şi mai utilizaţi sînt:
Media (aritmetică). Se obţine împărţind suma
valorilor individuale la efectivul populaţiei sau
al eşantionului. Pentru o variabilă X, se no­
tează cu x şi este egală cu
n s
1 1
— Yxi sau — y ki xi,
n'— n *—
i~ n i~ n
în cazul cînd mai mulţi indivizi iau o aceiaşi
valoare.
 STATISTICĂ UNIVARIATĂ
STATISTICĂ UNIVARIATĂ

Media geometrică (G). Este dată de formula tistică. Abaterea interquartilă.Se porneşte de
la ideea că valorile extreme nu sînt caracte­
G = ^x,x2...x„ , respectiv G^^x^x^...^' ristice seriei şi se elimină. Pentru aceasta, se
Tabelul 1. O caracteristică de tip calitativ, obţinută cu o scală nominală: distribuţia pe împarte, prin valori, efectivul populaţiei în mai
facultăţi a studenţilor dintr-un institut de invăţămînt superior cînd se lucrează cu frecvenţe. Pentru calcule, multe părţi egale. Valorile care realizează o
diviziune în patru părţi egale se numesc quar-
se mai pot folosi şi expresiile obţinute prin lo-
tile (notate cu qi, q2şi q3, unde, evident, qz =
Facultăţi Mecanică Electrotehnică garitmare:
Construcţii Totai Me). în mod analog, se pot calcula decilele
Nr. studenţi 1 000 500 700 2 200
lgG = - Y l g x j sau lg'G = -Yk l lgx, (valori care împart volumul în 10 părţi egale),
centilele (realizînd 100 de părţi) ş.a.m.d. Aba­
terea interquartilă este jumătate din lungimea
Tabelul 2. O caracteristică de tip calitativ, obţinută cu o scală ordinală: distribuţia subiecţilor intervalului (qi, q3) — interval ce conţine 50%
Media armonică (H). Este valoarea a cărei in­
după răspunsurile la o întrebare de satisfacţie din indivizii studiaţi, adică este egală cu
versă este media aritmetică a inverselor
~ (qs - qi). Abaterea medie. Se obţine utiiizînd
valorilor lui X:
o valoare fixă a (de regulă, din intervalul va­
Variante de răspuns Foarte Puţin Relativ Moderat Relativ Mult Foarte Total I lorilor seriei), faţă de care se calculează
puţin puţin. mult mult 1 1A 1 , , 1 1» fr,
Nr, de subiecţi 50 100 | 150 200
— - _ \ — Sau, cu frecvente, — = — > —- abaterile fiecărei valori individuale; se elimină
250 150 100 1000 | H n£ţx, ' H nfttx.
semnele şi se calculează media abaterilor.
Deci abaterea medie de la a este:
Mediana (Me). Este valoarea care, în cadrul
Tabelul 3. O caracteristică de tip cantitativ cu valori discrete: distribuţia gospodăriilor unei seriei statistice, separă efectivul populaţiei în
A
localităţi, după numărul persoanelor care le compun două părţi egale. Nu are o formulă atît de (3) = -~1L\xi ~a\ sau, cu frecvenţe
n îct
simplă cum este cea a mediei; mai mult, o va­
loare mediană propriu-zisă nu există decît A(a) = - V k:\Xf - a],
Nr. de persoane în 1 2 3 4 5 6 7 8+ Total dacă numărul n este fără soţ, cînd există, de flfct
gospodărie
Nr. de gospodării 50 _j 100 150 100 fapt, un individ mijlociu (ai ~~lea) a cărui va­ Dacă a este tocmai media, avem abaterea
75 ! 50 25 25 575
loare este mediana. Dacă n este par, se iau medie de la med/esau, pur şi simplu abaterea
indivizii de ranqM 5 si - +1, cu valori, să zicem, medie:
2•2
Tabelul 4. O caracteristică de tip cantitativ cu intervale de grupare: distribuţia notelor Xi şi Xj+i, iar mediana poate fi orice valoare din
candidaţilor intervalul (xi,xi+i); de regulă se ia media arit­
metică a celor două valori.
Abaterea medie pătratică. Se procedează ca
mai sus, numai că, pentru eliminarea semnu­
Note 1-1,99 2-2,99 3-3,99 4-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 1 9-10 Total Modul (valoarea modală sau dominanta). Se
Nr. candidaţi 25 75 150 200 250 225 175 100 | 50 1250 utilizează numai cînd se lucrează cu frec­ lui diferenţelor, acestea se ridică la pătrat,
venţe, fiind valoarea luată cu cea mai mare fiind apoi necesară extragerea radicalului.
frecvenţă. Se poate vorbi şi de valori modale Deci vom avea o abatere medie pătratică de
relative atunci cînd frecvenţele mai multor cla­ la a;
Tabelul 5. Frecvenţele cumulate ale tabelului 4
se, neînvecinate, le întrec pe cele din S(a) = J—Y(x, -a)2 sau, cu frecvente,
imediata lor vecinătate; avem de a face atunci V n îrî
Note sub | 1 2 .3 " 1 4 5 6 ! 7 8 f 9 [ 10 cu serii bimodale (cu două moduri) sau pluri-
Nr.de 0 25 100 250 450 700 j 925 1 100 I 1200 | 1250 modale. • Din multitudinea indicatorilor de
candidaţi
împrăştiere, menţionăm: Amplitudinea. Este
cel mai simplu şi mai puţin expresiv indicator Cînd a=x, mărimea se numeşte abatere
de împrăştiere, reprezentînd diferenţa dintre standard şi se notează, de obicei, cu litera
valoarea maximă şi cea minimă în seria sta­ grecească a.

599
598

STATISTICĂ UNiVARIATĂ
Dec; tr= -T(xi-X)2 s a u
|nti
Pătratul acestei mărimi, a 2 , se numeşte va-
rianţă, Cînd se lucrează pe e ş a n t i o n , se
foloseşte o formulă uşor modificată, media
pătratelor obţinîndu-se prin împărţirea la n-1,
ceea ce asigură o mai bună estimaţie a aba­
terii standard din populaţie; desigur, pentru
eşantioane mari, este practic indiferent dacă
se lucrează cu n-1 sau cu n. Pentru compa­
rarea dispersiilor a două caracteristici
măsurabile cu unităţi de măsură diferite, se
foloseşte coeficientul de variaţie: v = ox / x,
care este un indicator "abstract", adimensio-
nal. El are o semnificaţie numai cînd variabila
X se măsoară pe scală de rapoarte şi media
nu se află în vecinătatea lui zero.
Seriile statistice pot fi prezentate şi sub formă
grafică. Dintre extrem de multele imagini gra­
fica care pot fi ataşate unui tabel de frecvenţe
vom menţiona doar două: histograma şi poli­
gonul frecvenţelor. Histograma se foloseşte
în cazul caracteristicilor calitative sau al celor
cantitative cu intervale de grupare. Pe o axă
orizontală se fixează segmente corespunzînd
claselor sau intervalelor, segmente pe care
apoi se ridică dreptunghiuri cu înălţimea pro­
porţională cu frecvenţele corespunzătoare.
Poligonul frecvenţelor se utilizează numai
pentru variabile şi se construieşte reprezen-
tînd, într-un sistem de axe ortogonale, puncte
cu abscisa x (valoarea discretă sau valoarea
centrală a intervalului de grupare) şi ordonata
k (frecvenţa), puncte ce se unesc apoi din
aproape în aproape cu segmente de linie
dreaptă, rezulîînd o imagine poligonală. Un
interes deosebit îl prezintă liniile poligonale
ataşate tabelelor cu frecvenţe cumulate. De
piidă, cifrele din tabelul 4 pot fi scrise astfel
600
încît să indice cîţi candidaţi au obţinut o medie
sub(sau peste) o valoare dată (vezi tabelul 5).
Pornind de la situaţia cînd o variablă poate
lua, teoretic vorbind, orice valoare pe un inter­
val (a, b) — ne p u t e m î n c h i p u i că prin
înmulţirea şi deci micşorarea intervalelor se
va ajunge ca linia poligonală să "tindă" spre o
curbă. Numai că o încercare practică ne ve
a r ă t a , după cîţiva p a ş i , că f r e c v e n ţ e l e
obişnuite vor scădea rapid, figura "prăbu-
şindu-se" pe axa absciselor. Putem scăpa de
acest inconvenient lucrînd cu frecvenţe cu­
mulate, pentru care graficul rămîne mereu
crescător, tinzînd spre totalul populaţiei, ima-
ginînd că am putea'continua la nesfîrşit
procedura de înjumătăţire a intervalelor, poli­
gonul frecvenţelor cumulate va tinde la o
curbă netedă, reprezentînd graficul unei
funcţii F(x) continuă, derivabilă şi crescătoa­
re, funcţie ce poate fi interpretată ca imagine
ideală a distribuţiei empirice a frecvenţelor cu­
mulate. Derivata acestei funcţii — s-o notăm
f(x) — va fi, la rîndul său, imaginea ideală a
distribuţiei iniţiale. Dacă reducem totul la uni­
tate, atunci valoarea funcţiei F într-un punct
oarecare x0 va da probabilitatea ca un individ
să ia o valoare mai mică decît x 0 , iar diferenţa
F(X2)- F(xi) probabilitatea ca o valoare să se
afle între xi şi X2. Aceleaşi probabilităţi sînt
date de integralele
f°f(x)6x şi, respectiv, j ! f(x)dx
datorită relaţiei dintre funcţiile f şi F. Am
schiţat, în mod foarte simplificator dar intuitiv,
calea pe care se poate ajunge de la distribuţii
empirice la distribuţii ideale sau teoretice,
marcînd într-un fel şi difeienţa între statistica
obişnuită şi statistica matematică. în aceasta
din urmă în loc de caracteristică se vorbeşte
de variabilă aleatoare, iar frecvenţelor le iau
locul probabilităţile. Funcţia F(x) se numeşte
funcţie de repartiţie, în vreme ce pentru f(x) se
folosesc mai multe denumiri: funcţie de distri-
STATISTICĂ UNIVARIATĂ
buţie, densitate de repartiţie, densitate de
V2ir
probabilitate, lege de distribuţie etc. în statis­
purtînd denumirea de lege normală redusă şi
tica matematică sînt studiate o serie de legi de
fiind caracterizată de proprietatea că media
distribuţie, dintre care unele au remarcabile
este zero şi abaterea standard este unu.
aplicaţii în ştiinţele sociale.
Legea binomială. Corespunde unei variabile
Legea normală. Este cea mai cunoscută pen-
aleatoare discrete la care se ajunge prin
t r u că a r e cele mai d i v e r s e a p l i c a ţ i i în
următorul raţionament. Să presupunem că
analizele de tip statistic, aplicaţii atît de natură
avem o populaţie formată din două tipuri de
practică — în sensul că multe distribuţii em­
indivizi: A şi B (de pildă, o urnă cu bile albe şi
pirice se apropie de una normală, inclusiv
negre). Fie p probabilitatea ca luind la în-
distribuţia unor valori de eşantioane —, cît şi
tîmplare un individ din populaţia aceasta să
teoretică, avînd, printre altele, şi proprietatea
fie de tip A (bilă aibă) şi q probabilitatea com­
că reprezintă o lege limită, spre care, în anu­
plementară. Experienţa de tip statistic constă
mite condiţii, tind aproape toate celelalte legi
în a alege de n ori, la întîrnplare, cîte un indi­
de distribuţie. Expresia matematică a funcţiei
vid, înregistrînd tipul căruia îi aparţine şi
e s t e :
v*<i#
1 reintroducîndu-l în populaţie înainte de a-l ex­
f(x)= e °*
oV2n trage pe următorul. Se poate întîmpia ca în
unde e şi u sînt binecunoscutele constante cele n extrageri ale unei experienţe indivizii de
2
matematice, x şi a sînt, respectiv, media şi tip A să iase de zero ori, o dată, de două ori
abaterea standard a variabilei X. Graficul de nori. Legea binomială dă probabilităţile de
funcţiei este cunoscuta curbă sub formă de apariţie pentru fiecare situaţie de mai sus. în
clopot (curba lui Gauss) care are cîteva pro­ general, probabilitatea ca să iasă k unităţi de
prietăţi i m p o r t a n t e : (i) este simetrică şi tip A în cele n extrageri este:
unimodală, media coincizînd cu modul şi me­ P„(k) = C>npk.q"-k.
diana, fiind deci crescătoare în stînga şi
După cum se obser/ă, probabilitatea este ter­
descrescătoare în dreapta acestei valori cen­
menul general al dezvoltării binomului (p+q) n ,
trale; (ii) forma curbei, "mai plată" sau "mai
de unde şi. denumirea legii.
ascuţită", este determinată de valoarea mai
mare sau mai mică a lui or; (iii) suprafaţa de­
Legea x2 (hi pătrat). Este o lege de probabi­
limitată de curbă, axa Ox şi două verticale
litate ce se obţine prin însumarea pătratelor
duse în puncte simetrice faţă de medie, la o
unui număr de variabile aleatoare normale re­
distanţă măsurată în abateri standard, sau,
duse independente:
ceea ce este acelaşi lucru, probabilitatea ca
un individ să ia o valoare cuprinsă într-un in­
X 2 = X , 2 + X j ; + . + X*.
terval ( x - z ' o . x + z • a) este identică pentru
Se utilizează cu precădere în problemele de
toate curbele normale. De exemplu, această
apreciere a posibilităţii de a ajusta o serie de
probabilitate este egală cu 0,68 pentru Z = 1 ,
frecvenţe empirice printr-o lege teoretică
cu 0,95 pentru z=2, cu 0,99 pentru z=2,6, cu
dată. Tabelele referitoare ia distribuţia x 2 dau
0,997 pentru z=3, cu 0,999 pentru z=3,3 etc.
p r o b a b i l i t a t e a c u care v a l o r i l e f u n c ţ i e i
Prin schimbarea de variabilă z = (x - x)/a,
depăşesc anumite limite. V. statistică şi socio­
funcţia devine:
logie, testarea ipotezelor statistice. T.R.
601
 TEST PSIHOLOGIC
f o r m i s m s o c i a l , c o n s e r v a t o r i s m politic,
nală. După o perioadă de interdicţie a folosirii
răspîndirea ideologiei consumeriste etc). V.
t.p. în fosta U.R.S.S. (din 1936 pînă la dispa­
clasă socială, gulere albe/albastre, ocupaţie,
riţia dictaturii staliniste) şi în alte ţări foste
profesie, servicii. C A .
socialiste (inclusiv în ţara noastră), preocupa­
rea pentru adaptarea şi elaborarea de t.p. a
T E S T P S I H O L O G I C (engl. test, "probă,
fost reluată. !n prezent, pe plan mondial,
încercare, analiză, examen"), probă stan­ există o literatură de specialitate extrem de
dardizată cu ajutorul căreia se determină bogată şi un număr de cîteva mii de t.p., cu
poziţia relativă a unei persoane în cadrul unei multiple variante. T.p. pot fi clasificate după
populaţii, în ceea ce priveşte una sau mai diferite criterii: tipul de informaţie obţinută
multe caracteristici psihice. Antropologul en­ (teste de inteligenţă, aptitudini, personalitate,
glez Sir Francis Galton (1822-1911) se pare interese e t c ) ; extinderea .şi profunzimea in­
că a fost primul care a utilizat t.p. pentru stu­ formaţiilor (teste omogene, care măsoară o
dierea a ceea ce el numea "eminenţă" sau singură caracteristică psihică, şi teste etero­
"înzestrarea intelectuală neobişnuită" (Fr. gene, saturate de mai multe caracteristici
Galton, Inquiries into human faculty, 1883). psihice); tipul de prelucrare a informaţiei
Termenul de t.p. ("mental tests") a fost folosit (teste cu răspunsuri la alegere, libere şi
pentru prima dată în 1890 de J. McKeen Cat- forţate); strategia solicitării răspunsurilor
tell (1860-1944) cu sensul de examinare (teste verbale şi nonverbale, teste cu timp
psihologică a unei persoane. Primul t.p. pro- prestabilit şi teste la care viteza de rezolvare
priu-zis a fost creat în 1905 de psihologul nu se ia în calcul pentru cotare); modul de ad-
francez Alfred Binet (1857-1911), în colabo­ ministrare (teste individuale şi teste
r a r e c u dr. S i m o n , f i i n d c u n o s c u t s u b colective); materialul utilizat (teste creion-hîr-
denumirea de "scara metrică a inteligenţei". tie şi teste aparat sau teste pe calculatorul
Testul Binet-Simon a fost în numeroase electronic) (Paul Popescu- Neveanu, Dicţio­
rînduri revizuit şi tradus: în 1916, L. Terman nar de psihologie, 1978, p. 719; Dicţionar
l-a adaptat pentru populaţia americană, sub enciclopedic de psihologie, voi. III, Universi­
denumirea de testul Stanford-Binet; în 1937 tatea B u c u r e ş t i , 1979, p. 428). Cel mai
este din nou revizuit şi utilizat în S.U.A. sub frecvent se face distincţie între: a. teste de in­
denumirea de "scara Terman-Merrill". teligenţă, care măsoară inteligenţa generală
Această variantă a testului a fost revizuită, sau factorii speciali ai inteligenţei; b. teste de
complectată şi adaptată pentru populaţia ro­ performanţe vizind capacităţile motorii, sen­
mânească în 1940 de Florian Ştefănescu- z o r i a l e sau i n t e l e c t u a l e ; c. t e s t e de
Goangă (1881-1958), întemeietorul primului personalitate, urmărind măsurarea anumitor
Institut de psihologie experimentală, compa­ trăsături psihice, atitudini, interese etc. cu
scopul determinării profilului caracterial şi ti­
rată şi aplicată (1922) din ţara noastră. T.p. au
pul de personalitate (James Drever, Werner
fost aplicate la scară de masă în S.U.A. în pe­
D. Froblich, Worterbuch zur Psychologie,
r i o a d a p r i m u l u i r ă z b o i m o n d i a l (Army-
1970, p. 260). Dintre cele mai cunoscute t.p.,
Alpha-Tests pentru măsurarea inteligenţei re­
utilizabile şi în cercetările sociologice, amin­
cruţilor alfabetizaţi şi Army-Beta-Tests pentru
tim: Testul de dexteritate manuală, Inventarul
recruţii analfabeţi). Utilizarea t.p. a cunoscut
multifazic de personalitate (MMPI), testul
o largă aplicativitate în ţările dezvoltate indus­
Lahy, testul Meili, testul PF 16, testul Ror-
trial nu numai în cercetarea ştiinţifică, dar şi
schach, testul Rosenzweig, testul tematic de
în selecţia şi orientarea şcolară şi profesio­
628
apercepţie (T.A.T.), testul Szondi, testul
Wechsler, cu variantele WAIS şi WISC (Anne
Anastazi, Psychological Testing, ed. a Vl-a,
1988). Pentru a fi utilizabile, t.p. trebuie Să co­
respundă criteriilor de validitate, fidelitate şi
sensibilitate (să permită diferenţierea indivizi­
lor testaţi). Reetalonarea testelor elaborate în
alte spaţii socio-culturale constituie o cerinţă
obligatorie; de asemenea, respectarea ce­
rinţelor deontologiei psihologice. S.C.
T E S T S O C I O M E T R I C instrument d e
bază al arsenalului metodologic al sociome-
t r i e i m o r e n i e n e ce p e r m i t e d e s c r i e r e a
cantitativă şi calitativă a structurii socio-afec-
tive şi a organizării informate a grupurilor
primare aşa cum sînt ele constituite "aici şi
acum" în situaţiile reale de viaţă. Cu ajutorul
t.s. pot fi evidenţiate: a. configuraţia spontană
a relaţiilor preferenţiale de atracţie, respinge­
re, indiferenţă, b. poziţia ocupată de fiecare
membru al grupului în raport cu ceilalţi (iden­
tificarea celor izolaţi, a celor populari), c.
reţelele de comunicare ce se stabilesc în
grup. d. eventualele tensiuni sau conflicte la­
tente e. sub-grup.urile, clanurile formate din
cei care se aleg între ei. într- un t.s. sînt for­
mulate întrebări prin cere se solicită fiecărui
membru al grupului restrîns să arate cu cine
doreşte şi cu cine nu doreşte să se asocieze
într-o activitate precisă: muncă, sport etc.
Pentru obţinerea unei imagini cit mai com­
plexe şi cît mai autentice a configuraţiei
inter-relaţiilor preferenţiale, sociometrii reco­
m a n d ă utilizarea mai multor criterii de
exprimare a preferinţelor ce vor fi alese în
funcţie de natura şi situaţia concretă a grupu­
lui studiat (grup de copii, de adolescenţi sau
adulţi) grup ce fiinţează în şcoală, în industrie,
administraţie etc. Pentru o "radiografiere" cît
mai obiectivă a configuraţiei relaţionale a gru­
pului restrîns, datele brute furnizate de t.s. se
cer completate cu aite metode psihologice şi
interpretate cu prudenţă. V. sociometrie. T.D.
629
TESTAREA IPOTEZELOR STATISTICE
TESTAREA IPOTEZELOR STA­
T I S T I C E Atunci cînd o investigaţie de tip
. statistic se efectuează pe un eşantion, orice
rezultat obţinut are o valoare relativă, în sen­
sul că datele respective nu numai că nu
coincid cu cele referitoare la populaţie, dar
nici măcar nu se poate şti cu certitudine oare
este diferenţa dintre cele două genuri de date,
de vreme ce starea populaţiei este, de regulă,
necunoscută. Teoria matematică a pro-babt-
lităţilor oferă însă proceduri pentru evaluarea
rezultatelor studiilor selective, permiţînd o es­
timare, in termeni de proba- bilitate, a marjei
maxime de eroare ce se poate comite prin uti­
lizarea mărimilor din eşantion în locul celor
care caracterizează populaţia. Aşa, de exem­
plu, dacă avem de estimat o valoare v d i n
populaţie (de pildă, o medie), prin valoare v'
din eşantion, este posibil să se determine un
interval (v'-A, v'+A), numit interval de confi­
denţă (sau de încredere) în care valoarea v se
va plasa cu o probabilitate P, suficient de ri­
dicată, numită nivel de încredere.
Probabilitatea complementară p=1 - P, care
ne indică deci ce şanse avem de a comite o
eroare cînd afirmăm că mărimea v se află în
intervalul de confidenţă, se numeşte prag de
semnificaţie sau coeficient de risc. Prin urma­
re, asupra populaţiilor studiate selectiv nu se
pot emite judecăţi cu valoare de certitudine, ci
se pot exprima nişte supoziţii care poartă de­
numirea de ipoteze statistice. T.l.s. înseamnă
supunerea ipote-zelor unor probe, numite
teste statistice, operaţie în urma căreia ipote­
za se respinge sau se acceptă. O asemenea
decizie are întotdeauna la bază calculul inter­
valului de confidenţă ce corespunde unui
prag de semnificaţie ales. Pentru facilitarea
operaţiilor practice, prin testele statistice se
indică, de regulă, numai procedură concretă
de lucru — utilizatorul nefiind nevoit să refacă
logica întregului demers —, procedură ce
constă, în principiu, în calcularea unei valori
specifice testului (notată cu z, t, F, y2e\c.) cu
TESTAREA IPOTEZELOR STATISTICE
ajutorul datelor de cercetare, valoare ce se
compară apoi cu valorile "critice", aflate într-
un t a b e l , şi se d e c i d e d a c ă ipoteza se
respinge sau n u . Testele se pot clasifica în
parametrice şi neparametrice, primele re-
ferindu-se la indicatori ai caracteristicilor
cantitative (medie, coeficient de corelaţie,
abatere standard etc), iar cele din urmă fiind
aplicabile caracteristicilor calitative (vizînd
distribuţii de frecvenţă, coeficienţi de asociere
e t c ) . Atunci cînd ipotezele privesc anumite
valori ale ca-racteristicilor, se vorbeşte de
teste de semnificaţie; cînd se pune problema
de a evalua natura unei distribuţii de frecvenţe
în ansamblul său, prin raportare la o distri­
buţie ideală — lege de probabilitate —, testul
se numeşte de concordanţă. Prezentăm mai
jos, succint, cîteva teste statistice utilizate
frecvent în studiile de sociologie.
u Testul z. Se aplică în cazul eşantioanelor
mari (n •> 60), pentru testarea semnificaţiei di­
ferenţei dintre două valori, dintre care cel
puţin una este obţinută pe eşantion. Proce­
dura se bazează pe proprietatea că mulţimea
valorilor v', ale unei mărimi specifice, obţinute
prin cercetarea — ipotetică — a tuturor eşan­
tioanelor de aceeaşi dimensiune, n, are o
distribuţie normală în jurul valorii reale, v, din
populaţie. Calculînd abaterea standard a
acestei distribuţii — notată cu e şi numită e-
roare standard, d e o a r e c e arată cu cît se
abate, în medie, o valoare oarecare de eşan­
tion de la valoarea din populaţie —, se poate
întotdeauna determina probabilitatea P ca
valoarea din populaţie să aparţină unui inter­
val de confidenţă (v' - z.e; v' + z.e), a cărui
lungime este măsurată în erori standard; sau,
altfel spus, probabilitatea ca v'-ze < v < v'+ze.
Aceste inegalităţi conduc imediai la formula
cunoscută a testului. Avînd de comparat două
valori a şi b, din care cel puţin una este deter­
minată pe eşantion, se calculează mărimea z
cu formula:
630
la - bl
z = ——-
e populaţie, dată de formula: a p = T P H - P ) • O
mărime ce arată cîte erori standard cuprinde
diferenţa a - b, luată fără semn, şi care se
compară cu valorile critice din tabel. în fapt,
pentru testul z, se uzează doar de cîteva va­
lori critice: 2; 2,6; 3; 3,3, pentru care pragurile
de semnificaţie corespunzătoare sint: 0,05;
0,01; 0,003 şi, respectiv 0,001. Dacă, de e-
x e m p l u , v a l o a r e a calculată a lui z e s t e
superioară lui 2,6, atunci se poate afirma că
există peste 99% şanse ca diferenţa să fie
semnificativă; se mai scrie: "diferenţa este
semnificativă la nivelul p < 0,01". într-o altă
exprimare, se spune că se respinge ipoteza
nulă (adică ipoteza că cele două valori carac­
terizează populaţii identice, deci că o valoare
poate fi reprezentată prin cealaltă sau că di­
ferenţa poate ti pusă pe seama fluctuaţiilor de
eşantionare), la pragul de semnificaţie de
0,01. în practica statistică se apreciază că
dacă valoarea lui zeste mai mică decît 2, deci
coeficientul de risc depăşeşte pragul de pro­
babilitate de 0,05, ipoteza nulă nu poate fi
respinsă, adică diferenţa nu este semnifica­
t i v ă . F a p t u l nu î n s e a m n ă că ea e s t e
nesemnificativă, în sensul că valorile cores­
punzătoare lui a şi b în populaţie ar fi identice,
ci pur şi simplu că nu avem temeiuri suficiente
se spunem că ele sînt diferite. Deci ipoteza
nulă poate fi respinsă dar nu confirmată. •
Dată fiind multitudinea valorilor ce se cer
comparate, în cadrul studiilor de sociologie
empirică, testul z a r e numeroase aplicaţii
practice. Procedura este mereu aceeaşi, nu­
mai c ă , î n f u n c ţ i e d e n a t u r a v a l o r i l o r
c o m p a r a t e , expresia erorii s t a n d a r d se
schimbă, lată cîteva situaţii: a. Comparaţia în­
tre o medie de eşantion x' şi o valoare fixă a
sau între o proporţie de eşantionp'şi o pro­
porţie fixă q. Dacă selecţia este repetată,
formula erorii standard este e = ox / v'n , unde
crx este abaterea standard a variabilei în po-
TESTAREA IPOTEZELOR STATISTICE
aceeaşi formulă ca şi z, t = J !•, însă valo­
pulaţie sau abaterea standard a proporţiei în
rile critice ale lui f, corespunzătoare unui prag
de s e m n i f i c a ţ i e , sînt d e p e n d e n t e şi de
bună estimaţie a acestor abateri standard în
numărul gradelor de libertate, y, care, de re­
populaţie se obţine folosind valorile cores­
gulă, se obţine astfel: v = n - 1.
punzătoare din eşantion. De exemplu, să
presupunem că pe un eşantion de 900 gos­
• Testul F(Fisher-Snedecor). Se utilizează
podării rurale dintr-o zonă A s-a determinat
pentru a testa dacă variaţia unei variabile este
mărimea medie a gospodăriei x'=3,40 mem­
mai mare într-o populaţie decît în alta, com­
bri, cu o abatere standard ax =1,80. Se cere
paraţia fiind tăcută folosind două eşantioane
să se compare această medie cu media de
mici, cîte unul din fiecare populaţie. Să notăm
3,10 ce caracterizează ansamblul gospodării­
cu P = uf I rs\ a\ varianta în primul eşantion
lor dintr-o zonă S. Se observă că:
şi cu <s\ varianta în cel de al doilea şi să pre­
e = 1,80/7900 = 1,80730^006 şi că
supunem că prirna din cele două valori este
4 1
3 . 9 - 3 . " = °;30 mai mare. {Evident, în cazul de faţă avem de
=
0,06 " 0,06 comparat numai mărimi pozitive). Spre deo­
sebire de cazurile precedente, aici nu se
Prin urmare, z > z 0 =3,3 pentru p=0,001, ceea
calculează diferenţa, ci raportul dintre valorile
ce înseamnă că diferenţa este semnificativă
ce se compară. Deci, se calculează mărimea
la nivelul de probabilitate p < 0,001, deci că
P = a? / ci şi se caută valoarea critică a lui F
există mai puţin de o şansă la mie ca să
în tabel, corespunzător pragului de semnifi­
greşim atunci cînd spunem că în zona A fa­
caţie dorit, numărului de grade de libertate al
miliile sînt mai mari decît în B. b. Comparaţii
primului eşantion (y-i = ni - 1) şi ai celui de al
între două medii, x'i şiX*2 (sau două proporţii
doilea eşantion ( 72 = na - 1). Dacă F calculat
p'i şi p'2) provenite din eşantioane diferite şî
este mai mare decît valoarea critică din tabel,
independente. în formula lui z, la numărător
se respinge ipoteza nulă, ipoteză conform
va apare, evident, diferenţa celor două medii
căreia cele două eşantioane ar proveni din
sau proporţii iar la numitor eroarea standard
populaţii cu aceeaşi variantă.
a diferenţei mediilor de eşantionare, dată ds
formula:
Evident, tabelele cu valorile critice ale lui F
sînt mult mai complicate, ele fiind tridimensio-
nale, căci surprind simultan pragul de
semnificaţie precum şi cele două serii de nu­
unde axi şi CTX2 sînt abaterile standard — ale
mere pentru gradele de libertate.
variabilei sau ale proporţiei — în cele două
populaţii, care şi aici se pot înlocui cu cele din
• Testul x2 (hi pătrat). Este un test de con­
eşantionare.
cordanţă, neparametrică, folosit pentru a
testa gradul de "apropiere" dintre o distribuţie
• Testult(a\ lui Student). Se foloseşte pentru
empirică şi una teoretică. Nefăcînd deci apel
aceleaşi scopuri ca şi testul z, numai că se
la valorile variabilei, el poate fi utilizat atît în
aplică ia eşantioane mici, unde distribuţia va­
cazul caracteristicilor cantitative cît şi in cel al
lorilor de eşantionare nu mai urmează o lege
caracteristicilor calitative. Dacă prin proce­
normală, abaterile de la aceasta fiind cu atît
durile a n t e r i o a r e se t e s t a s e m n i f i c a ţ i a
mai însemnate cu cît volumul eşantionului e
diferenţei dintre două valori, prin cea de faţă
mai redus. Mărimea t se c a l c u l e a z ă cu
631

TESTAREA TEORIILOR SOCIOLOGIGE
se testează diferenţa dintre două structuri. E
z
important de subliniat oă testul % se aplică
oricăror tipuri de frecvenţe, indiferent de di­
mensiunea tabelelor în care acestea apar.
Astfel, p e n t r u tabelele de contingenţă se
poate testa semnificaţia asocierii, comparînd
frecvenţele empirice cu cele obţinute în ipote­
za de independenţă a factorilor. Mărimea x
este dată de expresia
unde seste numărul claselor de frecvenţă (al
căsuţelor din tabel), ki — frecvenţele empirice
iar mi — frecvenţele teoretice, care se deduc
dintr-o ipoteză explicitată şi din mărimea
eşantionului, astfel încît suma lor să fie iden­
tică cu cea a frecvenţelor empirice şi egală cu
n. Numărul gradelor de libertate, y este egal
cu s-i, dacă tabelul este unidimensional, cu
(s-l) (t-l), dacă e bidimensional cu slinii şi /co­
2
loane etc. După calcularea mărimii x , se
caută în tabel valoarea critică xo(p), în funcţie
de numărul gradelor de libertate şi de pragul
de semnificaţie ales. Dacă valoarea calculată
este mai mare decît cea din tabel — x 2 >
Zo(p)— vom spune că ipoteza nulă se res­
pinge, adică cele două distribuţii comparate
diferă semnificativ sau că distribuţia empirică
nu concordă cu cea teoretică. V. serendipi-
tate, statistică şi sociologie, testarea teoriilor
sociologice. T.R.
TESTAREA TEORIILOR SOCIO­
L O G I G E probare prin diferite mijloace a
adevărului unei teorii sociologice. Datorită
complexităţii realităţii sociale, a gradului încă
scăzut de elaborare a teoriilor sociologice, cit
şi a intervenţiei active a poziţiilor ideologice în
procesul evaluării acestora, testarea aici are
o serie de particularităţi in raport cu testarea
în ştiinţele naturii. Se poate estima însă că, în
general, procedurile şi mecanismele testării
sînt aceleaşi, in primul rînd, trebuie să notăm
T-GRUP
că este deductibilă dintr-o altă teorie). în al ca un instrument de umanizare a muncii, in­
că, cel mai adesea, testarea unei teorii socio­
doilea rînd, existenţa alternativelor teoretice, diferent de motivele pentru care acest lucru
logice, mai mult decît în alte ştiinţe, foarte rar
a unor teorii competitive este un semn parţial se face. e. Testarea practică, prin experimen­
d u c e la v e r d i c t e l i m i t ă ( a c c e p t a r e a ca
de inadecvare. Din acest motiv, critica aces­ tare. Imaginarea unor experimente controlate
adevărată sau respingerea ca falsă); de re­
tora reprezintă o probă importantă a reprezintă o formă puternică atestării. Foarte
gulă, ea duce la constituirea unei aprecieri
corectitudinii unei teorii. O altă procedură re­ adesea, din variate motive, experimentul so­
mai relative şi mai deschise: sporeşte verosi­
zide în analiza presupoziţiilor teoretice tacite ciologic ridică încă dificultăţi insurmontabile.
militatea unei teorii, plauzibilitatea ei sau
ale respectivei teorii. O teorie asupra organi­ Mai frecventă este încercarea de a Utiliza In
2 dimpotrivă neverosimilitatea, impiauzibilita-
zaţiilor carese fundează pe o opţiune holistă activitatea socială reală diferite teorii, în sco­
tea acesteia. în al doilea fiind, trebuie să ţinem
(organizaţia este un sistem a cărui logică mo­ pul realizării unor obiective practice. Re­
seama de faptul că în sociologie de cele mai
delează în mod absolut comportamentul zultatele testării practice nu sînt nici ele abso­
multe ori nu avem atît teorii complet concu­
indivizilor; tot ce se întîmplă în organizaţie . lute. Succesul practic reprezintă o confirmare
rente, alternative —• teorii care se exclud
este rezultatul cerinţelor funcţionale ale aces­ mai solidă a unei teorii, în timp ce eşecul este
complet reciproc, oferind explicaţii strict alter­
teia) poate stîrni puternice rezerve sau critici un indicator mult mai slab al falsităţii acesteia.
native — , cit mai ales teorii complementare.
Fiecare teorie dezvoltă o perspectivă asupra de principiu din partea celor care resping în Rezultatele negative pot fi însă datorate fie in­
realităţii complexe, neexcluzînd în mod abso­ principiu holismul. Sau o teorie care por­ tervenţiei unei mulţimi de factori de care teoria
lut alte p e r s p e c t i v e . I n c o m p a t i b i l i t a t e a neşte de la teza că acţiunile umane nu sînt respectivă face, în mod normal, abstracţie, fie
esteparţială, fiind dublată de complementari­ determinate de situaţia reală, ci de percepe­ datorită falsităţii altor teorii implicate în acţiu­
tate. Adoptarea unei teorii nu presupune deci rea situaţiei poate genera o atitudine negativă nea practică. Reuşita tinde deci să fie mai
respingerea completă, principială a celorlalte de principiu din partea unor sociologii care semnificativă decît nereuşita. • T.t.s., indi­
teorii. Putem desprinde următoarele proce­ prezintă o opţiune de principiu pentru o me­ ferent de procedurile utilizate, nu este decît
d u r i de t e s t a r e a t e o r i i l o r : a. Proceduri todologie explicativă care accentuează rolul rareori decisivă. Rezultatul testării, de regulă,
empirice — confruntarea teoriilor sociologice factorilor obiectivi, c. Proceduri metodologice: poate fi: a. teGria este întărită, apare a fi mai
cu faptele. Există o gamă largă de teste em­ faptul că o teorie se formulează în limbajul cu­ plauzibilă; b. respingerea ei ca fiind falsă; c.
p i r i c e , cu v a l o a r e a de p r o b a r e d i f e r i t ă rent al sociologiei la un moment dat, utilizînd opţiunea pentru o teorie alternativă care pare-'
începînd cu invocarea cazurilor empirice o metodologie atît teoretică, cît şi empirică a fi mai bună, nu pentru că s-ar fi probat fal­
exemplare pe care teoria se construieşte, fap- standard, reprezintă un argument important sitatea teoriei în cauză, ci mai mult datorită
tele pe care a c e a s t a pare a le e x p l i c a , în favoarea sa. Dimpotrivă, dacă ea pare a se acumulării insatisfacţiei faţă de ea; d. abando­
concordanţa difuză, intuitivă cu experienţa şi fi formulat într-un limbaj depăşit, cu o meto­ narea respectivei teorii ca urmare a creşterii
sfîrşind cu confruntarea sistematică a pre-
dologie învechită sau imprecisă, interesul neîncrederii în respectiva teorie, acumulării
d i c ţ i i l o r t e o r i e i cu d a t e l e e m p i r i c e . De
pentru respectiva teorie poate fi scăzut, co­ dificultăţilor şi criticilor, a sentimentului că "se
asemenea o procedură de testare empirică o
munitatea putînd să o ignore, d. Testare bate pasul pe loc", sau pur şi s i m p l u a
reprezintă şi considerarea promisiunilor expli­
ideologică. Dacă se poate demonstra că o depăşirii limbajului în care a fost formulată, a
c a t i v e ale t e o r i e i , d a c ă a c e a s t a v a f i discreditării metodologiei care o fundează. în
teorie implică o ideologie indizerabilă, respin­
dezvoltată. Anomaliile empirice (faptele care acest caz, atenţia cercetătorilor poate să se
gerea ei devine probabilă. Dacă un sociolog
nu par a fi explicate sau care chiar par să con­ deplaseze fie spre un alt domeniu există în­
radical detectează in teoria lui Parsons o
trazică teoria} sînt mult mai uşor tolerate în tregi domenii tematice care sînt abandonate),
opţiune conservatoare, acest lucru este sufi­
cazul sociologiei decît în cazul ştiinţelor natu­ fie spre o teorie complementară care nu o ex­
cient pentru acesta sa manifeste rezerve
rii, atît datorită gradului mai puţin precis al clude într-un sens strict pe prima. V. com­
fundamentale în legătură cu teoria în cauză.
teoriilor însele, al caracterului lor parţial, cît şi plementaritate, serendipitafe, testarea ipote­
Dacă un sociolog de stînga defineşte abor­
datorită complexităţii, b. Proceduri teoretice. zelor statistice. C.Z.
darea sociologiei industriale ca fiind orientată
Se pot distinge aici trei tipuri de proceduri. în
de interesele patronatului, aceasta va fi privită
primul rînd compatibilitatea respectivei teorii T-GRUP (eng. Training Group, "grup de
cu suspiciune cu excepţia situaţiei în care so­
cu alte teorii sau cu teorii mai generale (faptul învăţare"), tehnică de învăţare elaborată în
ciologia industrială este considerată totodată
633
632