CAPITOLUL III

FALSURI ÎN ÎNSCRISURI

FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE

NORMA DE INCRIMINARE – ART.320 C.PEN.

(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori
a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să
producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6
luni la 3 ani.
(2) Falsul prevăzut în alin. (1), săvârşit de un funcţionar public în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice
alte imprimate producătoare de consecinţe juridice.
(4) Tentativa se pedepseşte.

Această infracţiune este incriminată în art. 320 C.pen. într-o

formă tip şi o formă agravată.
Forma tip presupune folosirea unui înscris oficial, prin
contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterare. Ceea ce este
esenţial pentru cristalizarea acestei infracţiuni în ambele forme, este ca
operaţiunea de falsificare să producă consecinţe juridice (art.320 alin.1
C.pen.)
Forma agravată presupune ca subiectul activ al infracţiunii
prevăzut la alin.1 să aibă o anumită calitate, respectiv să fie funcţionar
public şi, obligatoriu, trebuie să fie în exercitarea atribuţiilor de
serviciu (art. 320 alin.2 C.pen.).
 STRUCTURA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic generic al acestui gen de infracţiune de fals în
înscrisuri oficiale, îl reprezintă ansamblul relaţiilor sociale generate şi
guvernate de însăşi încrederea publică în realitatea, autenticitatea,
veridicitatea, legalitatea şi credibilitatea înscrisurilor emanate de la o
instituţie/autoritate publică sau privată oficială.
Obiectul juridic special este dat de acele relaţii sociale născute
din însăşi încrederea publică care trebuie să existe în realitatea,
autenticitatea, veridicitatea, legalitatea şi credibilitatea mai sus arătată,
când este vorba despre înscrisuri cu caracter oficial.
Obiectul material - înainte de a-l descrie, vom defini, în
conformitate cu dispoziţiile art. 178 alin.(2) C.pen., înscrisul oficial,
care este orice înscris care este emis de o autoritate publică, instituţie
publică sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează
bunuri proprietate publică sau de la acea persoană care exercită un
serviciu de interes public pentru care a fost investită de autorităţile
publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora, aşa
cum precizează şi dispoziţiile art. 176 şi art.175 alin.(2) C.pen.
Aşadar, concluziv, afirmăm că obiectul material este dat chiar
de înscrisurile oficiale falsificate, indiferent de modalitatea în care
aceasta se produce.
În art. 320 alin.(3) C.pen., legiuitorul asimilează înscrisurilor
oficiale şi biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de
consecinţe juridice.
Deşi legiuitorul, aparent, nu distinge, apreciem că este vorba de
acele bilete, tichete sau alte imprimate care, pe lângă faptul că trebuie
să producă consecinţe juridice, trebuie înregistrate sau înseriate pentru
a putea fi gestionate de autoritatea emitentă, în eventualitatea
declanşării unui proceduri administrativ-judiciare. Nu orice bilet sau
tichet poate fi asimilat unui înscris oficial, numai pentru că produce
efecte juridice!
Mai mult, împărţirea între oficiale şi aparent oficiale sau sub
semnătură privată, comportă discuţii în practica judiciară atunci când
se pune problema încadrării juridice a faptelor comise.
In acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul
în anulare formulat de Procurorul General de la Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 614
din 30 octombrie 2002, pronunţată de Judecătoria Lugoj şi a deciziei
penale nr. 117/ A din 14 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Timiş,
pe care le-a casat sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor
săvârşite.
În motivarea schimbării încadrării juridice din infracţiunea de
fals material în înscrisuri oficiale şi infracţiunea de uz de fals, în
infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanţa
supremă a reţinut că materialul probator administrat şi corect reţinut
de către instanţele de judecată a dovedit că inculpatul a falsificat
înscrisuri emise de societăţi comerciale, acestea fiind persoane juridice
de drept privat şi, chiar dacă înscrisurile au fost depuse la Registrul
Comerţului pentru opozabilitate, acestea nu îndeplinesc condiţiile
cerute de lege pentru a fi considerate înscrisuri oficiale. 1

Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ poate fi orice persoană în forma tip şi calificat în
cea de-a doua formă, respectiv funcţionar public aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu.
Subiectul pasiv – este instituţia, autoritatea publică sau persoana
juridică, aşa cum sunt descrise în art. 176 şi 175 alin.(2) C.pen.
Fără a fi în consens cu o mare parte a opiniilor exprimate în acest
sens în literatura de specialitate, apreciem că poate fi subiect pasiv
adiacent şi persoană prejudiciată în urma declarării şi anulării
înscrisului oficial falsificat.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material presupune acţiunea de falsificare, fie prin
contrafacere (imitare a scrierii sau semnăturii), fie prin alterare
(denaturare materială a înscrisului).
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
valoarea socială protejată de lege, prin contrafacerea scrierii ori a
subscrierii sau prin alterarea unui înscris oficial în orice mod, de
natură să producă consecinţe juridice.

1
http://www.scj.ro/cautare_decizii.asp, Decizia ÎCCJ nr.2412/04.05.2004
 Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia, întrucât subiectul activ al
infracţiunii urmăreşte sau acceptă producerea pericolului privind
realitatea, autenticitatea, veridicitatea, legalitatea şi credibilitatea
înscrisurilor oficiale
Mobilul şi scopul au relevanţă pentru individualizarea şi
aplicarea corectă a cuantumului pedepsei.

Actele preparatorii, deşi posibile nu sunt incriminate .

Tentativa este posibilă şi este şi incriminată expres în art. 320
alin. 4 C.pen.

FALSUL INTELECTUAL

NORMA DE INCRIMINARE – ART.321 C.PEN.

(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii
acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a
insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 5 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.

Falsul intelectual este incriminat într-o singură formă (art. 321

alin.1 C.pen.).
Falsul intelectual trebuie să aibă ca subiect activ, funcţionarul
public, aşa cum este definit de Codul penal, intrat în vigoare la
01.02.2014, care obligatoriu se află în exercitarea atribuţiilor de
serviciu şi care atestă, cu ştiinţă, în respectivul înscris, fapte sau
împrejurări necorespunzătoare adevărului.
 Astfel se deosebeşte falsul intelectual de falsul material în
înscrisuri oficiale, aşa cum îl distinge penalistul nepereche, V.
Dongoroz, când arată că alterarea adevărului nu priveşte materialitatea
înscrisului în forma şi sursa acestuia, ci numai menţiunile şi
constatările cuprinse în textul înscrisului oficial întocmit de
funcţionarul public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Falsul material în înscrisuri oficiale se dovedeşte pe calea unei
expertize grafice, în schimb falsul intelectual nu poate fi supus unei
asemenea expertize, folosindu-se pentru dovedirea lui alte mijloace de
probă.2
STRUCTURA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special îl constituie acele relaţii sociale
privitoare la încrederea publică pe care trebuie să o aibă un asemenea
înscris intelectual, referitor la realitatea, autenticitatea, veridicitatea,
legalitatea şi credibilitatea acestora.
Obiectul material este chiar înscrisul oficial falsificat.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ este “funcţionarul public”, aşa cum se arată
chiar în norma de incriminare – art. 321 alin (1) C.pen., care
obligatoriu pentru realizarea elementelor constitutive ale infracţiunii,
trebuie să se afle în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Ce este funcţionarul public în sensul legii penale ?
Răspunsul este dat chiar de art. 175 C.pen.: “este persoana
care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul
legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive
sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie
publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul
unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane
juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de
realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul
legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public
2
I. Pascu, V. Dobrinoiu, Op.cit., pag 689
pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este
supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la
îndeplinirea respectivului serviciu public.”
Am simţit nevoia să dăm definiţia funcţionarului public aşa cum
o prevede noul Cod penal, pentru a arăta lărgirea sferei de cuprindere
a acesteia, comparativ cu reglementarea din Codul penal anterior.
Subiectul pasiv poate fi autoritatea publică sau instituţia publică
în cadrul căreia s-a produs falsul, alte persoane care administrează sau
exploatează bunuri proprietate publică, menţionate în art.175 C.pen.,
precum şi persoana regăsită în definiţia dată de legiuitor în art.176
alin.2 (funcţionarul public).
Poate fi subiect pasiv adiacent al acestei infracţiuni şi persoana
prejudiciată prin săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Latura obiectivă a infracţiunii

Elementul material reprezintă acţiunea de falsificare în cele
două forme concrete de realizare, acţiunea şi inacţiunea:
Când elementul material se realizează printr-o acţiune, acesta
constă în atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului, respectiv consemnarea/menţionarea unor fapte sau
împrejurări care nu au existat ori s-au petrecut în cu totul alt fel decât
s-a făcut consemnarea care se efectuează cu prilejul întocmirii unui
înscris oficial.
Când elementul material se realizează printr-o inacţiune,
acesta constă în omisiunea, cu ştiinţă, de a consemna sau înregistra
date sau împrejurări, pe care funcţionarul public le cunoştea şi pe care
avea obligaţia sa le menţioneze în cuprinsul înscrisului oficial; în acest
caz subiectul activ nu alterează înscrisul sub aspectul formei (scrierea
sau subscrierea), ci numai sub aspectul conţinutului înscrisului care
nu mai corespunde realităţii.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
valoarea socială ocrotita de lege prin întocmirea unui înscris oficial
fals.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
 Forma de vinovăţie – este intenţia.
Dacă fapta este comisă din culpă, în consonanţă cu dispoziţiile
art.16 alin.6, teza a II-a, din noul Cod penal, constituie infracţiune
numai dacă legea o prevede în mod expres.
Fie că fapta este comisă prin acţiune sau inacţiune, intenţia
subiectului activ trebuie să existe în momentul comiterii faptei.
Atestarea mincinoasă sau omiterea inserării realităţii în cuprinsul
înscrisului, făcute cu intenţie, conduce la cristalizarea elementelor
constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.
Mobilul şi scopul au relevanţă pentru judecătorul care trebuie să
individualizeze, să încadreze juridic fapta comisă şi să aplice pedeapsa
cuvenită, prevăzută de lege.

Actele pregătitoare nu sunt incriminate.

Tentativa este incriminată în mod expres de alin.2 al art.321
C.pen.

FALSUL ÎN ÎNSCRISURI
SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ

NORMA DE INCRIMINARE – ART.322 C.PEN.

(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul
dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul
foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre
folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Tentativa se pedepseşte.

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată este prevăzută de art.

322 C.pen. şi are o singură formă, care constă, aşa cum prevede textul
incriminator, în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin
unul din modurile prevăzute de art.320 sau art.321 C. pen., respectiv
dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat sau îl încredinţează altei
persoane spre folosire, în vederea producerii de consecinţe juridice.
Trebuie să amintim aici că art. 320 C.pen. se referă la falsul
material în înscrisuri oficiale, iar art. 321 C.pen. la falsul intelectual.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic constă din acele relaţii sociale care se
cristalizează şi privesc încrederea publică în înscrisurile sub semnătură
privată şi nu în înscrisurile oficiale.
Obiectul material este format chiar din înscrisul falsificat, dar
numai sub semnătură privată.
Tot penalistul V. Dongoroz, apreciază că “dacă legea penală nu
ar incrimina faptele de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
puterea probatorie a acestor înscrisuri ar deveni cu totul aleatorie,
iar relaţiile sociale privind încrederea ce trebuie acordată acestor
înscrisuri ar suferi o gravă atingere”.
Sunt înscrisuri sub semnătură privată:
- înscrisurile neautentificate, care cuprind manifestări de voinţă
ale unei persoane particulare (contracte de închiriere, contracte de
vânzare – cumpărare, etc.);
- actele comerciale;
- actele private care constituie baza unor pretenţii între părţi;
Apreciem, în consonanţă şi cu alte opinii juridice 3 că, dacă
aceste înscrisuri sunt autentificate, devin înscrisuri oficiale, iar
răspunderea penală se va face potrivit incriminării prevăzute de
art.320 C.pen.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică care
îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale şi care are
cunoştinţe minimale de efectuare a operaţiunilor de contrafacere sau
alterare, specifice acestei infracţiuni.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană prejudiciată prin fapta
subiectul activ al acestei infracţiuni.
Latura obiectivă a infracţiunii
3
I. Pascu, V. Dobrinoiu, Op.cit,, pag. 708
 Elementul material – este format din două acţiuni, săvârşite
succesiv, dar cumulative, respectiv:
- falsificarea înscrisului sub semnătură privată, în condiţiile
prevăzute de art. 320 sau art. 321 C.pen., prin contrafacere (imitare)
sau alterare (adăugiri, înlocuiri, etc.).
- folosirea înscrisului falsificat, ori încredinţarea sa spre folosire,
altei persoane4.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
încrederea publică, rezultată din producerea unui înscris sub
semnătură privată, care are aparenţa de înscris adevărat care a fost
folosit de subiectul activ ori dat spre folosinţă unei alte persoane, în
vederea producerii unei consecinţe juridice.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia, care trebuie să existe atât în
cazul acţiunii de falsificare, cât şi în aceea de folosire a înscrisului
falsificat, în condiţiile prevăzute de art. 322 C. pen.
Mobilul şi scopul sunt importante numai pentru instanţa de
judecată, atunci când va purcede la încadrarea juridică a faptei şi a
cuantumului pedepsei aplicate.

Actele pregătitoare nu sunt incriminate.

Tentativa este incriminată în mod expres de alin.2 al art.322
C.pen.

UZUL DE FALS

4
I.Pascu, M. Gorunescu, Op.cit, pag 566
 NORMA DE INCRIMINARE – ART. 323 C.PEN.
Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată,
cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe
juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu
amendă, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2
ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Aşa cum rezultă din norma de incriminare, uzul de fals este
prevăzut într-o singură formă (tip) şi constă în întrebuinţarea
(folosirea) acestui gen de înscris oficial sau sub semnătură privată, dar
obligatoriu făptuitorul trebuie să cunoască că înscrisul este fals.
De asemenea, tot în mod obligatoriu, acest înscris oficial sau sub
semnătură privată fals, trebuie să producă consecinţe juridice.
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special este diferit 5, definit astfel:
 Dacă înscrisul întrebuinţat este sub semnătură privată, atunci
obiectul juridic al infracţiunii de uz de fals este dat de relaţiile
sociale privind încrederea publică în înscrisul sub semnătură
privată.
 Dacă înscrisul folosit este unul oficial, obiectul juridic al
infracţiunii de uz de fals, este cel prevăzut de art. 320 C.pen.
Literatura juridică este unanimă în recunoaşterea pericolului
social mai mare, dată fiind consecinţa juridică mai mare a înscrisului
oficial, comparativ cu gravitatea mai mică a celui sub semnătură
privată, concretizată de legiuitor în cuantumul maximelor speciale
prevăzute de lege.
Anterior anului 2006, unele instanţele de judecată au considerat
folosirea de acte vamale false, în vederea verificării unui autoturism
adus din străinătate în scopul înmatriculării, ca fiind o formă specială
a evaziunii fiscal şi au încadrat astfel de fapte ca infracţiuni prevăzute
de Codul vamal al României, în timp ce alte instanţe au dat încadrarea
juridică de uz de fals.
În vederea asigurării unei practici unitare în domeniu, Secţiile
Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost investite cu
soluţionarea recursului în interesul legii, promovat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
5
V. Dongoroz ş.a. Op.cit., vol IV, pag. 446
 Prin Decizia nr. XIX din 12.06.2006 s-a stabilit că fapta de
folosire, cu vinovăţie, de acte vamale false, în vederea verificării unui
autoturism adus din străinătate, în scopul înmatriculării acestuia,
constituie infracţiunea de uz de fals, având în vedere că aceasta
prezintă, prin trăsăturile sale specific, similitudine vădită cu
conţinutul-tip al infracţiunii de uz de fals, reglementată în cuprinsul
Codului penal.6
Obiectul material este înscrisul fals folosit de subiectul activ al
infracţiunii, fie înscrisul oficial, fie înscrisul sub semnătură privată.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ – este necircumstanţiat, poate fi orice persoană.
Apreciem, nefiind în consens cu unele opinii juridice, că
subiectul activ al infracţiunii de uz de fals prin folosirea înscrisurilor
oficiale sau sub semnătură privată false, săvârşeşte infracţiunea de uz
de fals în concurs cu infracţiunea de fals material în înscrisuri sub
semnătură privată sau oficiale, dacă autorul este şi subiectul activ al
infracţiunii de falsificare a acelor înscrisuri oficiale sau sub semnătură
privată.
Subiectul pasiv – este persoana prejudiciată care a primit
înscrisul fals, fie oficial, fie sub semnătură privată.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material - constă în acţiunea de întrebuinţare
(folosire) a înscrisului prevăzut sub cele două forme sus arătate.
Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol
pentru încrederea publică, rezultată din folosirea unui înscris oficial
ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea
producerii unei consecinţe juridice.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este numai intenţia.
Scopul şi mobilul - sunt, ca şi în cazul infracţiunilor de fals,
importante doar pentru o mai bună şi corectă încadrare juridică a
faptei.

6
http://www.scj.ro/decizii%20SU/Decizie%20XIX%202006.html, Decizia Î.C.C.J. nr. XIX/12.06.2006,
pronunţată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 6 din 04/01/2007
 Actele preparatorii şi tentativa sunt posibile, dar nu sunt
incriminate.

FALSIFICAREA UNEI ÎNREGISTRĂRI TEHNICE

NORMA DE INCRIMINARE – ART.324 C.PEN.

(1) Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere,
alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări
necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date
sau împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către făptuitor a
înregistrării ori de încredinţarea acesteia unei alte persoane spre
folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează folosirea unei
înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei consecinţe
juridice.
(3) Prin înregistrare tehnică, în sensul prezentului articol, se
înţelege atestarea unei valori, greutăţi, măsuri ori a desfăşurării
unui eveniment, realizată, în tot sau în parte, în mod automat, prin
intermediul unui dispozitiv tehnic omologat şi care este destinată a
proba un anumit fapt, în vederea producerii de consecinţe juridice.

Este lesne de observat din lectura textului incriminator, art. 324

C.pen., că există 2 fapte:
 Prima, prevăzută de art.324 alin.(1) C.pen., se referă la
falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere sau alterare
şi
 Cea de-a doua, prevăzută de art.324 alin.(2) C.pen., este
reprezentată de folosirea înregistrării falsificate, de însuşi subiectul
activ al infracţiunii sau de către persoana căreia i-a fost încredinţată
înregistrarea tehnică falsificată, în vederea producerii de consecinţe
juridice.
 STRUCTURA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special – îl reprezintă relaţiile sociale care au la
bază încrederea publică în respectivele înregistrări tehnice privind
realitatea, autenticitatea, veridicitatea, legalitatea şi credibilitatea
acestora.
Obiectul material – îl constituie însăşi înregistrarea tehnică
falsificată.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ – poate fi orice persoană, dar apreciem că trebuie
ca aceasta să aibă cunoştinţele tehnice necesare în operaţiunea de
falsificare a înregistrării respective, pe care o foloseşte sau o
încredinţează în acelaşi în acelaşi scop altei persoane.
Subiectul pasiv – este persoana fizică sau juridică prejudiciată
prin actul de falsificare şi/sau de folosire în vederea producerii de
consecinţe juridice.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material - constă în acţiunea de falsificare a
înregistrării tehnice şi folosirea de către subiectul activ sau
încredinţarea spre folosire altei persoane, dar în acelaşi scop, respectiv
de producere de consecinţe juridice.
Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol
pentru încrederea publică, rezultată din acţiunea subiectului activ, în
vederea producerii unei consecinţe juridice.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia de falsificare a înregistrării
tehnice şi de folosire a acesteia în condiţiile prevăzute de art. 324
C.pen.
Scopul – este inclus în chiar norma de incriminare şi constă în
producerea de consecinţe juridice.
Mobilul – prezintă relevanţă doar pentru individualizarea şi
cuantificarea pedepsei.
 Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt
incriminate.

FALSUL INFORMATIC

NORMA DE INCRIMINARE – ART 325 C.PEN.

Fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date
informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste date,
rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi
utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Aşa cum rezultă din norma de incriminare, această infracţiune
este prevăzută într-o singură formă - tip şi presupune fapta de a
introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice sau
restricţionarea accesului la aceste date, rezultând date
necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii de consecinţe
juridice.

Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special – îl reprezintă acele relaţii sociale
privitoare la realitatea, autenticitatea, veridicitatea, legalitatea şi
credibilitatea sistemelor informatice, ce deţin date şi informaţii cu
conotaţie oficială sau privată.
Posesorii acestor sisteme informatice sunt apăraţi de lege
împotriva faptelor de introducere, modificare sau ştergere, fără drept,
tocmai a acelor date informatice pentru care încrederea publică este
protejată vis-a-vis de realitatea conţinutului lor.
Obiectul material – îl constituie acele date informatice, prin care
se înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte,
într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.
Potrivit art. 181 C.pen., prin sistem informatic se înţelege orice
dispozitiv sau ansamblu de dispozitive, interconectate sau aflate în
relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea
automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ – al acestei infracţiuni poate fi orice persoană
care are cunoştinţe tehnice, de resortul IT, precum şi deprinderile
aferente în vederea introducerii, modificării sau ştergerii unor astfel de
date informatice ori restricţionării accesului, fără drept, la astfel de
date.
Subiectul pasiv – este acel deţinător sub orice formă, persoană
fizică sau juridică, a respectivului sistem sau reţea informatică,
prejudiciată prin fapta subiectului activ.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material – constă dintr-o acţiune de introducere,
modificare sau ştergere de date ori de restricţionare a accesului.
Acţiunea de introducere, modificare sau ştergere trebuie să fie
ilegală (fără drept), aidoma acţiunii de restricţionare, iar ambele să fie
executate în vederea producerii de consecinţe juridice.
Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol
pentru încrederea în realitatea, autenticitatea, veridicitatea, legalitatea
şi credibilitatea datelor informatice şi, în general, prelucrării automate
a acestora.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia directă.
Scopul – spre deosebire de alte infracţiuni prevăzute în acest
capitol, este important pentru însăşi stabilirea formei de vinovăţie a
infracţiunii de fals informatic.
 Actele preparatorii - sunt incriminate, dar fac obiectul unei alte
infracţiuni, ce vor fi descrise în capitolul următor.
Tentativa – nu este incriminată în mod expres de legiuitor, deşi
este posibilă.

FALSUL ÎN DECLARAŢII

NORMA DE INCRIMINARE – ART. 326 C.PEN.

Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei
persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care
aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei
consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când,
potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la
producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă.

Această infracţiune este prevăzută într-o singură formă tip, aşa

cum rezultă din textul incriminator şi constă în declararea
necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane care, cu titlu
permanent sau temporar:
- exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite de lege, în vederea
realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
- exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de
orice natură;
- exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei
regii autonome, a unui operator economic sau a unei persoane juridice
cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea
obiectului de activitate;
 - exercită un serviciu public pentru care a fost investită şi este
controlată de autoritatea publică respectivă.
Declaraţiile necorespunzătoare adevărului trebuie obligatoriu
făcute în vederea producerii de consecinţe juridice.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special – este reprezentat de acele relaţii sociale
care privesc, aşa cum am arătat în infracţiunile prevăzute în acest
capitol, încrederea publică în declaraţiile persoanelor fizice, făcute
unei persoane dintre cele prevăzute de art. 175 C.pen., în vederea
producerii de consecinţe juridice.
Obiectul material
Întrucât falsul în declaraţii constă în declararea
necorespunzătoare a adevărului de către o persoană, uneia dintre
persoanele mai sus arătate sau chiar unităţii în care subiectul activ îşi
desfăşoară activitatea, apreciem că declaraţia în sine este produsul
infracţiunii şi nu obiectul material al acesteia7.
Considerăm că dacă declaraţia necorespunzătoare adevărului,
iniţial făcută în formă orală, îmbracă ulterior forma scrisă, acest
înscris va fi obiectul material al infracţiunii.
Rezultă per a contrario că declaraţia orală, făcută unei persoane
în condiţiile art. 326 C.pen., nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ – poate fi orice persoană care declară
necorespunzător adevărul, în faţa persoanei prevăzute de art. 175
C.pen.
În literatura juridică s-a exprimat opinia, la care achiesăm,
potrivit căreia, în cazul în care funcţionarul public consemneză
declaraţia necorespunzătoare (falsă) într-un înscris oficial, vă răspunde
pentru două fapte aflate în concurs: prima - omisiunea sesizării
organelor judiciare şi cea de-a doua - complicitate la infracţiunea de
fals în declaraţii.8

7
V. Papadopol, T.Vasiliu ş.a., Op.cit. pag. 297
8
I. Pascu, V.Dobrinoiu, Op.cit., pag. 728
 Opinia noastră este în sensul că este foarte important pentru
cristalizarea elementelor constitutive ale celor două fapte aflate în
concurs, ca funcţionarul public să cunoască că declaraţia făcută în faţa
sa este falsă.
Subiectul pasiv este autoritatea/instituţia publică sau persoana
fizică prejudiciată.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material – este reprezentat de acţiunea de a declara
necorespunzător adevărul, în condiţiile prevăzute de norma de
incriminare, respectiv art. 326 C.pen., fie în forma orală , fie în forma
scrisă.
Apreciem că forma scrisă trebuie semnată şi datată de subiectul
activ al infracţiunii.
Întebarea care se pune cu acuitate este, ce facem cu declaraţia
orală făcută cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 326 C. pen.?
Urmarea imediată – cоnstă în crеarеa unеi stări dе реricоl реntru
valоarеa sоcială оcrоtită рrin lеgе, respectiv реntru încrеdеrеa рublică
acоrdată realităţii, autenticităţii, veridicităţii, legalităţii şi credibilităţii
declaraţiilor producătoare de consecinţe juridice.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia directă. Important este ca
declaraţia să fie necorespunzătoare adevărului, să se facă în faţa
persoanei abilitate de lege, iar subiectul activ să cunoască producerea
consecinţelor juridice prin falsificarea adevărului.
Scopul şi mobilul sunt relevante pentru judecătorul care
chibzuieşte la individualizarea şi aplicarea corectă a pedepsei
prevăzute de lege.

Actele preparatorii, precum şi tentativa, deşi sunt posibile, nu

sunt incriminate.
 FALSUL PRIVIND IDENTITATEA

NORMA DE INCRIMINARE – ART. 327 C.PEN.

(1) Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei
asemenea identităţi altei persoane, făcută unei persoane dintre cele
prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi
desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce
serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a
unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare
un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice,
pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la 6
luni la 3 ani.
(2) Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii
reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare
ori la dovedirea stării civile spre a fi folosit fără drept se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Este lesne de observat că această infracţiune se prezintă în trei

forme, după cum urmează:
Forma tip, reglementată de art. 327 alin.(1) C.pen., presupune
prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea
identităţi altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în
art. 175 sau transmisă unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară
activitatea, prin folosirea frauduloasă a unui act care serveşte la
identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de
act falsificat, pentru a induce sau menţine în eroare un funcţionar
public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau
pentru altul.
 Forma agravată, reglementată de art. 327 alin.(2) C.pen., este
întâlnită atunci când prezentarea sub o identitatea falsă s-a făcut prin
întrebuinaţarea identităţii reale a unei persoane.
Forma asimilată, reglementată de art. 327 alin.(3) C.pen., constă
în încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la
dovedirea stării civile, spre a fi folosit fără drept.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special – este format din acele relaţii sociale
care iau naştere şi se dezvoltă pe încrederea publică ce se acordă
identităţii persoanei.
Obiectul material – în ambele forme, tip şi agravată nu există,
întrucât identitatea este un atribut imaterial al persoanei.9
Prezentarea unor înscrisuri false, pentru dovedirea identităţii de
către subiectul activ al acestei infaracţiuni pot fi considerate ca fiind
obiectul material.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ – poate fi orice persoană, necerându-se o
anumită calitate.
Într-o opinie exprimată în literatura juridică10, la care achiesăm,
se apreciază că, în cazul în care o persoană este prezentată cu o altă
identitate, iar aceasta confirmă identitatea falsă, ne aflăm în faţa unui
coautorat la săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.
Dacă însă acea persoană nu va fi prezentă la faţa locului, dar a
consimţit să-i fie prezentată identitatea falsă, va deveni complice la
comiterea infracţiunii prevăzute de art. 327 C. pen.
Apeciem că, în atare ipoteză, consimţământul presupus dat de
persoana prezentată cu identitatea falsă, este în practica judiciară greu
de dovedit, în absenţa unui înscris semnat şi datat de respectiva
persoană.
Proba testimonială este acceptată de instanţele de judecată, dar
sub rezerva subiectivităţii acelui martor care, ulterior, confirmă sau
infirmă adevărul, având în vedere că în majoritatea cazurilor pretinde
9
I.Pascu, M. Gorunescu, Op.cit., pag. 576
10
Idem
că nu a cunoscut consecinţele juridice ale faptei consumate,
considerând confirmarea identităţii false pentru alte circumstanţe
faptice, fără conotaţie juridică.
Şi totuşi practica judiciară a acceptat şi această formă a
infracţiunii de fals privind identitatea pe cale orală, în ipoteza în care
subiectul activ este prins în flagrant, de pildă, imobilizat de autorităţile
competente, în faţa cărora, neavând asupra sa documentele de
identitate, declară că are un alt nume decât cel real.
Fără a fi de acord cu această soluţie de practică judiciară,
apreciem că, dincolo de imperativitatea infracţiunii de flagrant, totuşi
autorităţile publice competente (organele de poliţie, jandarmi, etc.)
aveau obligaţia minimală de a depune deligenţe în vederea identificării
ulterioare, respectiv stabilirea identităţii reale a făptuitorului, întrucât
subiectul activ se apără, mai ales în circumstanţele de mai sus, prin
orice mijloace, chiar mincinoase, în vederea scăpării de „braţul lung”
al justiţiei penale.
Întrucât procesul penal presupune mai multe etape procesuale,
încă odată afirmăm că simpla declarare orală a identităţii false, nu este
suficientă pentru consumarea însăşi a infracţiunii de fals privind
identitatea.
Dacă însă făptuitorul prins în condiţiile sus arătate, cu ocazia
continuării cercetărilor la sediul organului de poliţie, stăruie în scris,
în faţa poliţistului în identitatea falsă, declarată anterior oral, putem
vorbi de o eventuală consumare a acestei infracţiuni de fals privind
identitatea, dar nu mai suntem în ipoteza unei părţi a practicii
judiciare, care s-a pronunţat în acest sens. Mai mult, chiar şi aici
“sarcina probei” revine autorităţii competente (a celei ce acuză), în
conformitate cu dispoziţiile art.99 C.proc.pen.
Pentru a se cristaliza elementele constitutive ale infracţiunii de
fals privind identitatea prevăzută de art. 327 alin. (3) C.pen., nu se
pune problema de drept sus arătată, întrucât încredinţarea acelui act
pentru dovedirea identităţii false, este, apreciem, suficient pentru
încadrarea juridică a faptei, constituind totodată obiectul material al
acestei infracţiuni.
Subiectul pasiv – este fie persoana vătămată, prejudiciată ca
urmare a infracţiunii comise, fie autoritatea/instituţia publică abilitată
de lege, prin inducerea în eroare a prezentării persoanei cu identitatea
falsă, fie chiar persoana substituită.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material – este reprezentat de acţiunile întreprinse în
cazul prezentării sub o identitate falsă, ori atribuirea unei asemenea
identităţi altei persoane sau atunci când s-a făcut prin întrebuinţarea
identităţii reale a unei persoane sau, în ultima formă, atunci când s-a
încredinţat un act de stare civilă ce serveşte la identificarea persoanei.
Urmarea imediată – cоnstă în crеarеa unеi stări dе реricоl
реntru valоarеa sоcială оcrоtită рrin lеgе, adică реntru încrеdеrеa
рublică acоrdată identităţii persoanei.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia directă, calificată prin scopul
urmărit de făptuitor, respectiv inducerea sau menţinerea în eroare a
persoanei prevăzute de art. 175 C.pen. sau, în varianta asimilată,
folosirea fără drept a înscrisului încredinţat.

Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile nu sunt incriminate

de legiuitor.
Apeciem aici că, dacă tentativa ar fi fost incriminată, puteam
vorbi în speţa de mai sus, privind consumarea infracţiunii de fals
privind identitatea pe cale orală, de o eventuală tentativă la
infracţiunea prevăzută de art. 327 C.pen. şi nu de-o infracţiune
consumată, ca în hotărârea judecătorească pronunţată de instanţă.11

INFRACŢIUNI DE FALS COMISE ÎN LEGĂTURĂ CU

AUTORITATEA UNUI STAT STRĂIN

11
Decizia Curţii de Apel Galaţi nr.184/2001
 NORMA DE INCRIMINARE – ART. 328 C.PEN.
Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi atunci
când fapta priveşte acte emise de o autoritate competentă a unui stat
străin sau de o organizaţie internaţională instituită printr-un tratat
la care România este parte sau declaraţii ori o identitate asumate în
faţa acesteia.

Având în vedere dispoziţiile normei de incriminare, cristalizarea

infracţiunii prevăzute de art.328 C.pen se realizează în formele,
condiţiile şi circumstanţele analizate la fiecare dintre infracţiunile de
fals reglementate în Capitolul III al Titlului VI, cu precizarea că
fiecare dintre acestea se săvârşesc în legătură cu autoritatea unui stat
străin.