Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuvântul II Al Sfântului Ioan Gură de Aur La Praznicul Cincizecimii
Cuvântul II Al Sfântului Ioan Gură de Aur La Praznicul Cincizecimii
Mari sunt, fraţilor, şi covîrşesc tot cuvântul omenesc, darurile cele ce ni s-au
dăruit astăzi de Iubitorul de oameni Dumnezeu. Pentru aceasta toţi să ne bucurăm şi
săltând să lăudăm pe Stăpânul nostru, că sărbătoare şi praznic ne este nouă ziua de
astăzi. Şi precum se schimbă cele patru anotimpuri şi se întorc unul după altul, aşa şi
la Biserică, urmează praznic după praznic. Că mai înainte am prăznuit Crucea,
Patimile, Învierea şi Înălţarea la ceruri a Domnului nostru Iisus Hristos, iar astăzi am
ajuns la însuşi sfârşitul bunătăţilor, la sfârşitul praznicelor, la rodul făgăduinţei
Domnului.
Că dacă voi merge, zice, „alt Mângâietor vă voi da vouă” (In. 14, 16) şi „nu vă
voi lăsa pe voi sărmani” (Idem 14. 18). Ai văzut purtare de grijă ? Ai văzut iubire de
oameni negrăită. Mai înainte de zilele acestea s-a suit la cer, a şezut pe scaunul cel
împărătesc de-a dreapta Tatălui şi astăzi ne dăruieşte pe Sfântul Duh şi printr-ânsul ne
trimite din ceruri bunătăţile cele nenumărate. Că, spune-mi, nu ni s-au dat nouă Duhul
pentru mântuirea noastră ? Prin El ne-am izbăvit de robie, am fost chemaţi la
slobozenie, ne-am suit la cinstea de fii după har, iar sarcina cea grea a păcatelor o
lepădăm. Prin Duhul vedem adunări de preoţi, avem cete de dascăli. Din Izvorul
acesta curg darurile descoperirilor şi darurile vindecărilor. Şi toate celelalte care de
obicei împodobesc Biserica lui Dumnezeu, de aici au izvorul.
Zice Pavel: „Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia
deosebi, precum voieşte” (I Cor. 12, 14). „Precum voieşte”, zice, iar nu precum I Se
porunceşte. „Împărţind”, nu Împărţindu-Se, domnind şi nu fiind supus domniei. Că
aceiaşi stăpânire, pe care a mărturisi o la Tatăl, pe aceeaşi o dă şi la Duhul Sfânt. Şi
precum pentru Talăl zice: ,,…clar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi”
(Idem 12, 6), aşa şi pentru Duhul zice: „Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi
Duh…”. Ai văzut stăpânire desăvârşită ? Şi fiindcă una este fiinţa amânduror, tot la
fel şi domnia este una. Şi cărora vrednicia le este aceeaşi şi cinstea şi puterea şi
stăpânirea este aceeaşi.
Prin Duhul Sfânt am dobândit izbăvirea de păcate; prin El ne-am spălat de toată
întinăciunea; prin darul Lui ne-am făcut îngeri din oameni, muritori, dar nu
schimbându-ne cu firea, ci ceea ce este mult mai minunat, rămânând în firea
omenească. În acest fel este puterea Duhului Sfânt. Şi precum focul simţitor când arde
lutul cel moale îl face cărămidă tare, aşa şi focul Duhului când arde un suflet
mulţumitor şi cu bună aşezare, îl face mai tare decât fierul. Şi pe cel ce puţin mai
înainte era întinat cu noroiul păcatelor, deodată îl arată mai strălucit decât soarele.
Despre acestea învăţându-ne Pavel zice: „Nu vă înşelaţi: nici desfrânaţii, nici
închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici
lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui
Dumnezeu” (I Cor. 6, 9 – 10). Şi după ce a enumerat mai toate felurile de răutăţi şi a
arătat că cei ce sunt vinovaţi de aceste păcate se fac străini de împărăţie, îndată a
adaus: „Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi
îndreptat…”. Cum şi în ce chip? „Întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, zice, şi
întru Duhul Dumnezeului nostru” (Idem 6, 11).
Ai văzut, iubitule, puterea Sfântului Duh ? Ai văzut că Duhul Sfânt a stins toate
răutăţile acelea, şi cei ce mai înainte erau vânduţi de păcatele lor, deodată i-a suit la
cinstea cea înaltă. Cine dar îi va plânge şi-i va tângui îndeajuns pe cei ce se ispitesc să
hulească vrednicia Duhului, care ca nişte turbaţi şi fără de minte, nici pentru mulţimea
facerilor de bine, nu voiesc să se depărteze de nemulţumirea şi răutatea lor. Ci
îndrăznesc să facă toate împotriva mântuirii lor. Ei îl înstrăinează, după mintea lor, de
vrednicia şi dregătoria cea stăpânească şi se ispitesc să-L pogoare în rânduiala
zidirilor. Aş vrea să-i întreb, pentru care pricină, faceţi atâta război împotriva
vredniciei Duhului ? Şi mai vârtos împotriva mântuirii voastre? Ei nici în minte nu
voiesc să se gândească la cele ce a vorbit Mântuitorul către Ucenici, „Mergând
învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui si al Fiului şi al Sfântului
Duh” (Mt. 28, 19).
Deci a adus, zicând: „Iar nouă ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său”. Şi
nu s-a oprit aici, ci ca să arate mărimea puterii şi cum că este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl
şi cu Fiul, adaugă: „…fiindcă Duhul toate le cearcă, până şi adâncurile lui
Dumnezeu”. Apoi voind ca din pilde omeneşti să întărească în noi mai cu dinadinsul
învăţătura aceasta, zice: „Căci cine dintre oameni ştie cele ale omului, decât duhul
omului care este în el ? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât
Duhul lui Dumnezeu” (Idem 2, 10, 11). Ai auzit învăţătură desăvârşită ? Căci precum
cele ce sunt în cugetul omului nu este cu putinţă să le ştie altcineva, fără numai el
singur, aşa şi cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le ştie, iară numai Duhul lui
Dumnezeu.
Aceasta este dovada îndeajuns pentru a arăta vrednicia Duhului. Şi a adus acea
pildă arătând că după cum este cu neputinţă ca vreunul din oameni să nu ştie cele din
mintea lui, tot aşa şi cele ale lui Dumnezeu le ştie Duhul Sfânt. Dar nu ştiu cum nici
aceste zise de fericitul Pavel nu-i înţelepţeşte să înceteze să lupte împotriva dregătoriei
Duhului. Ei continuă să-l înstrăineze de dregătoria stăpânească şi-L pogoară la
simplitatea făpturilor. Cu toate acestea, deşi ei stau împotriva celor spuse de
dumnezeiasca Scriptură, totuşi primim noi dumnezeieştile învăţături ca pe nişte
cuvinte pogorâte de sus. Să înălţăm, dar doxologia cea cuviincioasă Duhului cu
dreaptă credinţă. Iar pentru cei ce se ispitesc să înveţe împotriva celor zise de Duhul,
sunt de ajuns cele ce s-au zis.
Şi acum este nevoie a zice, pentru care pricină Domnul nu ne-a dăruit îndată
după înălţarea Sa pe Pricinuitorul de atâtea bunătăţi, ci a lăsat ca ucenicii să petreacă
singuri puţine zile şi după aceea le-a trimis darul Duhului. Nu s-a făcut aceasta la
întâmplare şi nici în zadar. Pentru că ştia că neamul omenesc nu preţuieşte bunătăţile
cereşti, nici nu cinsteşte după vrednicie pe acelea ce sunt folositoare, de nu vor veni
mai întâi cele împotrivă.
Să spun aceasta mai lămurit. Cel ce este sănătos nu simte şi nu poate şti cu
dinadinsul câte bunătăţi îi dăruieşte lui sănătatea, dacă nu-l va încerca boala sau
neputinţa. Şi cel ce vede numai ziua, nu se minunează de lumină, de nu va vedea şi
întunericul nopţii. Suferinţa şi lipsa se face totdeauna dascăl luminat al acelora de care
mai înainte ne-am îndulcit. Pentru că şi Ucenicii se îndulciseră de nenumărate bunătăţi
când Domnul era de faţă şi petrecea cu ei, şi toţi cei ce locuiau în Palestina priveau la
ei ca la nişte luminători, că înviau morţii, curăţeau leproşi, izgoneau diavoli, vindecau
boli şi făceau alte multe minuni, dar fiindcă ei erau aşa de vestiţii şi slăviţi, de aceea a
îngăduit să se despartă puţin de ei ca să cunoască ce ie dăruia bunătatea Lui când era
de faţă şi preţuind astfel bunătăţile trecute, cu mai multă osârdie să primească pe
Mângâietorul.
Căci precum pământul când este bun şi gras dar pentru că nu este lucrat,
odrăsleşte mulţi mărăcini, aşa şi firea noastră fiind bună este înclinată către rodul
faptelor bune, dar pentru că încă nu primise plugul bunei credinţe, nici sămânţa
cunoştinţei de Dumnezeu, a crescut în păgânătate, ca în nişte mărăcini şi spini
netrebnici. Şi precum faţa pământului de multe ori nu se vede de mulţimea
mărăcinilor şi a buruienilor rele, aşa şi neamul cel bun şi curăţenia sufletului nostru nu
s-a văzut, până ce n-a venit Plugarul firii omeneşti, Care slobozind focul Duhului, a
curăţit-o şi a făcut-o îndemânatecă şi lesnicioasă spre primirea seminţei celei cereşti.
Aşa de mari lucruri şi mai multe decât acestea ne-a dăruit nouă ziua de astăzi.
Pentru aceasta vă rog ca după vrednicia bunătăţilor ce ni s-au dăruit, să prăznuim şi
noi, nu încununând poarta, ci sufletele înfrumuseţându-le, nu împodobind târgul cu
perdele, ci strălucind sufletele cu veşmintele faptelor bune. Astfel să putem primi
darul Duhului şi să culegem roadele ce răsar din el.
Dar care este roada Duhului? „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria,
pacea…” (Gal. 5, 22). Vezi înţelepciunea cuvântului, rod al învăţăturii cereşti. A pus
întâi dragostea şi apoi a pomenit de celelalte. A pus rădăcina şi apoi a arătat rodul. A
aşezat temelia şi apoi a ridicat zidirea. De la izvor a început şi după aceea a venit la
râuri. Că nu putem să ne împărtăşim de bucurie, dacă nu vom cugeta că fericirea altora
este şi a noastră. Iar acestea nu se pot arăta din altceva, fără numai din dragoste
covârşitoare.
Pentru aceasta şi noi, ca mal mare îndrăzneală să avem şi mai multa veselie să
dobândim, de la acest Praznic, să lepădăm toate hainele cele întinate ale sufletului şi
mai ales să ne dezbrăcăm de haina zavistiei. Chiar cât de nenumărate fapte bune ni s-
ar părea ca am săvârşit, din toate vom cădea, dacă ne va stăpâni această amară şi crudă
vătămare. De care fie ca toţi să scăpăm şi mai ales voi cei ce astăzi, prin darul băii
(botezului) v-aţi lepădat haina veche a păcatelor şi aţi fost luminaţi de razele Soarelui.
Deci pe voi, cei ce v-aţi suit astăzi la cinstea de fiii ai lui Dumnezeu după har şi
cu această haină strălucită v-aţi îmbrăcat, vă rog, să păziţi cu toată grija strălucirea în
care sunteţi acum, oprind din toate părţile intrarea diavolului, ca dobândind mai din
belşug darul Duhului, să puteţi aduce roadă, unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.
Astfel cu îndrăzneală învredniciţi să întâmpinaţi pe împăratul cerurilor, când va veni
să împartă bunătăţile cele negrăite celor ce au săvârşit viaţa aceasta cu fapte bune.
Întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I Se cuvine slava şi stăpânirea acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.