1 CLASIFICAREA SPIROCHETELOR  Spirochetele – bacterii helicoidale, flexibile şi mobile (fibrile interne),

răspândite în natură, comensale ale mucoaselor umane.  Familii : Spirochaetaceae, Leptospiraceae

 Familia Spirochaetaceae  Genul Treponema  Specii : - T.pallidum (patogenă) subspecii (variante):
T.pallidum pallidum (agentul sifilisului)
T.pallidum endemicum (agentul bejelului, sifilis endemic nevenerian – leziuni cutanate)
T.pallidum carateum (agentul pintei/carate, neveneriană, America Centrală şi de Sud)
T. pertenue (agentul pianului,maladie cutanată, neveneriană zone tropicale şi subtropicale)
 Treponeme comensale:
- Orale (T.denticola, T.orale, etc)
- Genitale (T.phagedenis,T.refringens, etc)
T.pallidum – bacterie fină, helicoidală, cu 8-14 spire regulate şi capetele ascuţite, mobile cu mişcări de flexie,
înşurubare şi translaţie. Gram -.
 Evidenţierea :
- preparate native (microscopul cu fond
negru, contrast de fază)
- Nu se colorează după Gram
- Romanovsky-Giemsa – roz-pal
- Impregnare cu săruri de argint (filamente
negre-brune pe fondul galben)
- Frotiuri Burri – necolorate pe fondul negru
2 CARACTERE DE CULTURĂ  Cultivarea T.pallidum in vitro – imposibilă
 Pasaje succesive în testicule de iepure (tulpina Nichols de T.pallidum). Suspensii de astfel de treponeme
supravieţuiesc 72 ore în mediul Mayer-Nelson (la 25 grade în anaerobioză).
3 FACTORI DE PATOGENITATE
 Factori de adeziune
 Factori de invazie (hialuronidaza)
 Factori de sensibilizare
 Endotoxina
 Supresia răspunsului imun cellular în stadiile iniţiale ale bolii
Sursa de infecţie – omul bolnav
 Căile de transmitere:
-. Sexual
-. Contact indirect (sărut, obiecte, instrumente chirurgicale recent contaminate, transfuzii de sânge, etc.)
-. Transplacentar (vertical)
Poarta de intrare – tegumentul lezat,mucoasa genitală, bucală, anală
 Perioada de incubaţie – 2-6 săptămâni (3)
 Evoluţia sifilisului
Sifilisul primar (4-6 săptămâni)
– la poarta de intrare apare şancrul sifilitic: ulceraţie cu baza indurată, nedureros,
bogat în treponeme (99% localizare genitală şi anală, 1% - bucală).
- Adenopatie satelită
- Vindecare spontană a şancrului
 Sifilisul secundar (urmare a
diseminării sangvine) – după 6-8
săpt. de evoluţie
- Manifestări cutanate (rozeole,sifilide erozive,etc)
- Manifestări mucoase (plăci mucoase)
- Poliadenopatie
- Leziuni ale organelor interne(hepatite, nefrite, periostite,meningite, etc)
- Răspunsul imun poate duce la dispariţia leziunilor în 1-3 luni
Sifilisul latent (treponemele persistă în ganglioni limfatici şi splină)
- Lipsa semnelor clinice
- Necontagios
- Posibile recidive
 Sifilisul terţiar (după 4-30 ani de la contaminare)
- Afecţiuni cardio-vasculare (aortite,anevrisme)
- Afecţiuni neurologice (tabes, paralizie generală)
- Afecţiuni osoase şi cutanate (gome)
- Deces posibil
Sifilisul congenital
- În timpul gravidităţii – moartea fătului prin afecţiuni poliviscerale
- La finele gravidităţii sau la naştere – leziuni tardive (dentare,osoase, oculare)
 Imunitatea (nesterilă)
- Umorală
- Celulară (protectoare, deprimată în sifilisul primar şi secundar)
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR  Prelevate: serozitatea din leziunile primare sau secundare, puncţii din
ganglioni limfatici, serul sangvin, LCR  Metode de diagnostic 1. Examenul microscopic - Microscopia pe
fond negru, contrast fază - RIF - Impregnare argentică, coloraţia Giemsa
Examenul serologic (sifilis secundar,terţiar)
I Reacţii nespecifice (cu Ag cardiolipinice)
- Reacţia VDRL (Veneral Disease Research Laboratory) - reacţie de precipitare
• Ieftină, facilă, specificitate redusă
• Reacţii fals pozitive: viroze,colagenoze, paludism, ciroze,reumatism, graviditate, etc.
- RFC (Wassermann)
 Reacţii specifice (cu Ag treponemice)
- RFC Wassermann sau Kolmer
- RHAI (Ag – lizat din tulpina Nichols fixat pe hematii)
- RIFI (Ag – suspensie de T.pallidum fixată pe lamă)
- RIT (testul Nelson) (Ag – tulpina Nichols a T.pallidum)
- RIE (ELISA)
- PCR (detectarea ADN) în LCR, lichidul amniotic, ţesut
TERAPIA ŞI PROFILAXIA SIFILISULUI
 ANTIBIOTERAPIA – betalactamine, tetracicline, macrolide(rezistenţă la aminoside)
Reacţia Herxheimer este posibilă(efectul endotoxinei)
 PROFILAXIA – depistarea sistematică activă şi tratarea bolnavilor
5 MICROBIOLOGIA ŞI DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL LEPTOSPIROZELOR  Leptospirele sunt bacterii care
pot infecta numeroase specii de animale (în special vertebrate) şi accidental omul.
Clasificare  Familia Leptospiraceae  Genul Leptospira  Spp. L.interrogans (patogenă pentru om şi
animale) L.biflexa (saprofită, ape de suprafaţă) L.parva (saprofită, apa de conductă)
Caractere morfologice – bacterii fine şi spiralate, cu 10-30 spire strânse şi regulate, cu capetele îndoite în
cârlig (aspect de S, C, ?). Realizează mişcări de înşurubare, flexie şi translaţie. Pot fi examinate la
microscopul cu fond negru sau cu contrast de fază. Coloraţia Giemsa – roz-pal
Caractere de cultură - Medii lichide cu săruri anorganice tamponate cu fosfaţi şi îmbogăţite cu ser de iepure
(mediile Korthof, Stuart), medii semisintetice - Aerobioză - 28-30 grade C Leptospirele se multiplică în 3-10
zile (până la o lună) fără a tulbura mediul
Structura antigenică a L.interrogans 1. Antigene cu specificitate de gen, LPZ 2. Antigene majore de grup
(peste 20 serogrupuri) Ex.: L.icterohaemorrhagia, grippotyphosa, hebdomadis, canicola, pomona,
autumnalis, etc. 3. Antigene minore de tip (peste 200 serotipuri/variante) – proteice
6 Patogeneza leptospirozelor Sursa de infecţie: rozătoarele sălbatice, accidental-rozătoarele peridomestice
sau animalele domestice (porci, câini, cai, bovine) – tubii contorţi proximali renali  Poarta de intrare:
tegument şi mucoase  Căile de transmitere: - Alimentar (alimente şi apa contaminată) - Contact direct cu
animalele infectate - Contact indirect (cu apa contaminată)
Leptospirele sunt antrenate în circulaţia sangvină fără leziuni la poarta de intrare  Incubaţia – 1-2
săptămâni (10 zile)  Evoluţia leptospirozelor: 1. Faza septicemică (generalizată) – 7 zile - febră, frison,
sindrom meningeal 2. Faza afebrilă (1-3 zile) 3. Faza organică (febră, sindrom meningeal, sindrom hepato-
renal, sindrom cardiovascular-hemoragic, icter) Imunitatea: umorală, specifică de tip, durabilă
7 DIAGNOSTICUL DE LABORATOR  Prelevate: sânge, LCR (prima săptămână), urină (din săptămâna II de
boală), probe necroptice (secţiuni histologice renale, hepatice)  Metode de diagnostic - Examenul
microscopic (fond negru, contrast de fază, coloraţia Giemsa sau impregnaţia argentică a secţiunilor
histologice), RIF
- Examenul bacteriologic Probele sunt însămânţate în câte 3-5 tuburi cu mediu de cultură, incubate în
aerobioză la 28 grade până la 1-3 luni. Identificarea în baza caracterelor: - Microscopice - De cultură - De
patogenitate - Serologice (RFC, RAL)
Examenul biologic (inocularea intraperitoneală la cobai). Peste 1-3 zile leptospirele pot fi depistate în
exsudatul din cavitatea abdominală. - Tehnici PCR (detectarea ADN) - Diagnocticul serologic (din săpt. II) 1.
Reacţii cu specificitate de gen (RFC, RHAI, RIFI, ELISA) 2. Reacţii cu specificitate de tip (de referinţă)-RAL
(Reacţia de aglutinareliză) Titrul diagnostic - 1/400 sau creştrea în dinamică de 4 ori
TRATAMENT ŞI PROFILAXIE  Tratament: penicilină, tetraciclină, gama-globulina antileptospiroasă 
Profilaxie: deratizarea, igiena şi protecţia muncii, supravegherea bazinelor de apă, vaccinarea selectivă
(vaccin inactivat, durata imunităţii-1 an)
8 MICROBIOLOGIA ŞI DIAGNOCTICUL DE LABORATOR AL BORRELIOZELOR  CLASIFICARE:  Familia
Spirochaetaceae  Genul Borrelia  Specii: - B.recurrentis (transmisă prin păduchi) - B.duttoni, B.hispanica,
B.persica, B.burgdorferi, etc (transmise prin căpuşe)
Morfologia: filamente spiralate cu 5-8 spire neregulate, flexibile şi mobile, cu mişcări de flexie şi înşurubare.
Gram-, colorate în albastru-violet după Giemsa.  Caractere de cultură: bacterii anaerobe, cultivă in vitro pe
medii complexe şi in vivo (ou embrionat, artropode, animale de laborator)
 Structura antigenică: variabilitate pronunţată  Habitat - Omul bolnav – în sânge şi ţesuturi infectate -
Rozătoare - Vectori (păduchi, căpuşe) – în lichidul celomic
9 FEBRA RECURENTĂ  Febra recurentă epidemică Agentul cauzal - B.recurrentis Sursa de infecţie – omul
bolnav Vector - Pediculus humanus Contaminare – prin lichidul celomic eliberat la zdrobirea păduchilor
Poarta de intrare – tegumentul lezat, conjunctiva
 Febra recurentă endemică Agenţii cauzali - B.hispanica, B.persica, B.duttoni, etc Sursa de infecţie –
rozătoarele sălbatice sau peridomestice Vectori – căpuşe din genul Ornithodoros Contaminare – prin înţepă
tură, prin intermediul lichidului coxal, prin dejecţii anale
PATOGENEZA FEBREI RECURENTE  Perioada de incubaţie – 3-14 zile (borreliile se multiplică în viscere –
ficat, splină, creier, etc.)  Perioada febrilă – debut brutal, cu febră 40- 41 grade şi frison (endotoxina
eliberată în sânge la distrugerea borreliilor). Algii difuze, stare de tifos, semne meningeale,
hepatosplenomegalie, icter. Criza febrilă durează 7 zile.  Urmează o perioadă afebrilă de o săptămână,
succedată de altă criză termică cu durată mai scurtă  Accesele se repetă (2-4-10 recurenţe)
Sub acţiunea anticorpilor bactericizi formaţi la sfârşitul acceselor febrile se selectează varianta antigenică
responsabilă de următorul acces.  Febra recurentă endemică are o evoluţie mai benignă
10 DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL FEBREI RECURENTE  Prelevate: sânge, LCR  Metode de diagnostic:
1. Examenul microscopic (în perioada febrilă): - preparate native (fond negru, contrast de fază) - Frotiuri
colorate Giemsa - RIF 2. Examenul biologic (infectarea cobailor, şobolanilor)
TRATAMENTUL ŞI PROFILAXIA FEBREI RECURENTE  Tratament: peniciline, tetracicline, cloramfenicol 
Profilaxie: lupta contra vectorilor şi protecţia individual
11 BOALA LYME  Agentul cauzal – Borrelia burgdorferi (B.burgdorferi sensu stricto, B.afzelii, B.garinii) 
Caractere morfoculturale – bacterie helicoidală, mobilă prin mişcări de flexie şi rotaţie. Nu se colorează prin
metoda Gram. Se cultivă lent (câteva săptămâni) numai pe medii special
HABITAT ŞI CONTAMINARE  Rezervor de infecţie: rozătoare, animale domestice (câini, cai, etc), păsări. 
Vectori: căpuşe din genurile Ixodes şi Amblyomma, ţânţari, tăuni  Contaminare: prin înţepă tura vectorului
infectat
EVOLUŢIA BOLII LYME  Incubaţie – 2-4 săptămâni I Faza primară (leziune cutanată – eritemul cronic
migrator). Durata – 3-4 săptămâni
Faza secundară – durata 2-6 săptămâni – manifestări neurologice, cardiace, cutanate, artralgii  Faza
terţiară – durează luni, ani – afecţiuni cronice cutanate (acrodermatită cronică atrofiantă), articulare (artrite
cronice), neurologice (encefalomielite)
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL BOLII LYME  Prelevate: biopsii cutanate, sânge, LCR, lichid sinovial 
Metode de diagnostic: -. Examenul microscopic (preparate native, coloraţia specială a biopsiilor, impregnare
argentică) -. Examenul bacteriologic -. Diagnosticul serologic (RIFI, ELISA, Western-blot) -. PCR
Tratament – peniciline, tetracicline  Profilaxie – informarea populaţiei, extragerea căpuşelor
12 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE Peste 50 de genuri cu peste 250 specii Habitat: intestinul omului,
animalelor. Pot fi intalnite pe sol, plante, in apa, etc Martori de contaminare fecală a mediului
Majoritatea fac parte din microflora normală (comensală) intestinală
CLASIFICAREA  ÎN FUNCŢIE DE PATOGENITATE: - Enterobacteriaceae patogene: genurile Shigella,
Salmonella, unele specii ale genurilor Yersinia şi Klebsiella (Yersinia pestis, Klebsiella pneumoniae), unele
variante ale speciei Escherichia coli; - Enterobacteriaceae condiţionat patogene: genurile Escherichia,
Citrobacter, Enterobacter, Hafnia, Klebsiella, Morganella, Proteus, Providencia, Serratia, Edwardsiella, etc.
TESTE-CHEIE ALE FAMILIEI ENTEROBACTERIACEAE
- Bacterii (bastonaşe) gramnegative
- Nesporogene
- Mobile-peritriche sau imobile
- Facultativ-anaerobe
- Fermentează glucoza până la acid (A) sau acid și gaz (AG)
- Catalazo-pozitive
- Oxidazo-negative
- Reduc nitraţii în nitriţi
Prezintă interes diagnostic diferențierea enterobacteriaceelor în 2 grupe:  Enterobacterii lactozo-pozitive
( L + ) – Escherichia și alte genuri condiționat-patogene  Enterobacterii lactozo-negative ( L- ) – Salmonella,
Shigella, Yersinia (patogene)
TESTE PRIMARE (identificarea genurilor)  Utilizarea citratului de Na (mediul Simmons)  Utilizarea
malonatului de Na  Hidroliza ureei (testul Preus)  Decarboxilarea lizinei (LDC)  Dezaminarea fenilalaninei
(FAD)  Producere de H2S în mediul multitest (ex.: Kligler)  Fermentarea glucozei până la acizi (testul MR -
metil rosu)  Fermentarea glucozei până la acetoină/acetilmeticarbinol (testul VP – Voges Proskauer) 
Mobilitatea (în geloză semilichidă)
TESTE SECUNDARE (identificarea speciilor/variantelor)  Teste biochimice (fermentarea glucidelor,
decarboxilarea aminoacizilor (arginină, ornitină), producerea indolului, etc)  Fagoidentificarea şi lizotipia 
Seroidentificarea  Antibiograma  Colicinogenotipia
13 CARACTERE MORFOBIOLOGICE Caractere morfologice: bastonaşe G-, 1 - 6 µm x 0,3 - 1 µm, mobile
peritriche (imobile - Shigella, Klebsiella, Yersinia pestis), nesporogene, formează microcapsule (Klebsiella –
capsulată), posedă fimbrii.
Caractere de cultură: - Anaerobe facultativ - Temperatura optimă 37 grade C (limite – 18 – 45 grade) -
Nepretenţioase nutritiv - Colonii S, apar după 18-24 h de incubare, 2 - 3 mm (după repicări pot apare colonii
R), Klebsiella – colonii M (mucoide), Proteus – invadează suprafaţa mediului
MEDII DE CULTURĂ  De transport: glicerină 30%, soluţie salină 3%, soluţie tampon-fosfat  De îmbogăţire a
bacteriilor patogene: Kauffman, Muller, bulion selenit, etc  Diferenţial-diagnostice: I. De izolare a culturii
pure - ENDO, LEVINE, PLOSKIREV, MEDIUL MacConkey Compoziţia: bază nutritivă, lactoză, indicator
Coloniile L+ : colorate; Coloniile L- : incolore (frecvent flora patogenă) - Mediul Wilson-Blair cu sulfit de Bi
(Salmonella reduce sulfitul în sulfură de Bi – colonii negre pe mediul verde)
II. De acumulare şi identificare preliminară (medii multitest) - Russel, Kligler (glucoză, lactoză, săruri de Fe,
indicator) - Olkeniţki (glucoză, lactoză, zaharoză, uree, săruri de Fe, indicator)
III. De identificare finală (medii cu citrat de Na, malonat de Na, şirul Hiss, medii cu aminoacizi, gelatina, etc)
14 CARACTERE ANTIGENICE  Ag O (R), de perete, LPZ, termostabil şi rezistent la alcool, sensibil la formol,
specificitate de gen, specie, grup  Ag H, flagelar, proteic, termolabil şi inactivat de alcool, rezistent la
formol, specificitate de tip (variantă)  Ag K, superficial, capsular, termovariabil, specificitate de specie, tip
(maschează Ag O)  Ag F, fimbrial, termolabil, nespecific  ECA – antigen comun fam. Enterobacteriaceae
(interes taxonomic) – Ag Kunin
Faţă de antigenul O apar în special anticorpi din clasa IgM. Fiecare gen cuprinde antigene O specifice, dar un
microb poate avea mai multe structuri antigenice diferite, de exemplu: - pot exista antigene O comune la E.
coli, Shigella - pot exista reacţii încrucişate între E.coli, Klebsiella, Providencia, Salmonella - anumite structuri
antigenice O de la E. coli reacţionează încrucişat cu structuri antigenice izolate de la genul Vibrio, cu
structuri antigenice de grup sangvin sau alte antigene de suprafaţă de la celulele animale.
Antigenul H este de natură proteică; denaturat de alcool (50°) şi de temperatură (70°C). Este localizat la
nivelul flagelilor (nu există la speciile imobile). Are antigenicitate mai mare decât antigenul O (dominant); de
aceea, pentru a putea apărea combinaţia cu antigenul O, în anumite situaţii, antigenul H trebuie denaturat
în prealabil. Antigenul H poate fi detectat prin reacţii de aglutinare cu antiseruri specifice (în special cu
anticorpi din clasa IgG). Anticorpii anti-H imobilizează bacteria, atenuând virulenţa microorganismelor
mobile, fiind probabil cauza apariţiei variaţiei de fază la Salmonella. Variaţia de fază este proprietatea
bacteriei de a altera exprimarea unui anumit tip de antigen flagelar
15 Genul Escherichia. Diagnosticul de laborator al escherichiozelor  Genul Escherichia  Spp.: E.coli,
E.blattae, E.fergusonii, E.vulneris, E.hermanii Habitat: intestinul gros al omului şi animalelor (80% din flora
aerobă intestinală), 107 -109 bacterii/gram fecale. Contaminează solul şi apele de suprafaţă. Prezenţa E.coli
- indicator de contaminare fecală
Rolul E.coli în fiziologia umană -. Manifestă activitate antagonistă faţă de alte bacterii, inclusiv cele patogene
(probiotice – tulpinile Nissle 1917 (Mutaflor) si Colinfant)
-. Stimulează dezvoltarea ţesutului limfoid prin intermediul Ag sale
-. Participă la procesele de digestie, inclusiv în metabolismul colesterolului şi acizilor biliari
-. Asigură organismul cu vitamine, sintetizând vitamine B, K, acid nicotinic, acid folic, etc. E.coli este utilizată
în biotehnologie, microbiologia industriala, ca model în studii microbiologice
CARACTERE MORFOBIOLOGICE  E.coli – enterobacteriaceae tipică, mobilă, lactoza+ (colonii colorate pe
medii DD de izolare), fermentează glucoza cu formare de AG.  Teste primare: MR +, mobilitate +, LDC+,
celelalte teste sunt negative  Structura antigenică - Ag O – 181 tipuri (O1, O2, O3,......O181) - Ag H – 60
tipuri (H1, H2, etc) - Ag K – 100 tipuri
 FACTORI DE PATOGENITATE - Capsula (antifagocitar, Ag K1 – camuflaj imunologic datorită epitopilor
comuni cu polisialozil-glicopeptide cerebrale la nou-născuţi)
- Proteine din ME şi LPZ (anti-complement, protecţie de factorii bactericizi ai sângelui, adeziune, invazie) -
Adezine: pili tipul I (se leaga de manoza de pe suprafata celulelor epiteliale), pili CFA, pili P - pyelonephritis
associated pili (adeziune la uroepiteliu si hematii)
- Sisteme de secretie (tipul III și IV)
- Toxine: endotoxina, enterotoxine termostabile - ST şi termolabile – LT (codificate plasmidic), citotoxine –
“Shiga-like” toxine (SLT-1, SLT-2), codificate de bacteriofagi, CNF (cytotoxic necrotizing factor) determină
apoptoza celulelor
- α-hemolizina (citolizina care formeaza pori in membrana diferitor celule)
- Siderofori (sisteme de captare a Fe)
ROLUL E. COLI ÎN PATOLOGIA UMANĂ  PATOTIPURI DIAREIGENE - Tulpini enteropatogene: EPEC (O26, O55,
O111, O125, O142, etc). Responsabile de gastro-enterite infantile (infecţii salmoneliforme). Aderă la
mucoasa intestinului subţire fără a penetra intracelular.
- Tulpini enteroinvazive: EIEC (O28, O124, O143, etc). Responsabile de sindrom dezinteric cu invazia
mucoasei colonului, penetrare intracelulară, ulceraţii.
- Tulpini enterotoxigene: ETEC (O6, O8, O20, O25, O115, etc). Responsabile de “diareea călătorului”,
sindrom holeriform
Tulpini enterohemoragice: EHEC (O157:H7; O26, O111, O145). Responsabile de colite hemoragice cu
sindrom uremic-hemolitic (anemie hemolitică + trombocitopenie + insuficienţă renală) - Sursa - animale
(bovine) colonizate cu tulpini EHEC. - Doza infectanta –
Tulpini enteroagregative: EAEC (O104:H4, O111:H12). - Cu ajutorul unor adezine aderă la suprafata
intestinului subtire. Urmeaza stimularea secretiei mucusului, cu formarea unui biofilm, ce protejeaza
bacteriile de antibiotice si fagocitoza. - EAggEC produc – toxina enteroagregativa termostabila (induce
secretia lichidelor) - Provoacă diaree persistentă (peste 14 zile) la copii si adulti cu imunosupresie
(HIV/SIDA). Aderă agregativ la suprafaţa culturilor de celule.
Tulpini enteroadezive: ADEC. Aderă difuz la celulele intestinale şi culturile de celule. Provoacă sindroame
diareice.
Alte forme clinice provocate de E.coli: - Sepsis, şoc endotoxinic - Infecţii ale plăgilor (frecvent de origine
nosocomială) - Pneumonie, colecistită, peritonită, apendicită, salpingită, etc. - Toxiinfecţii alimentare
DIAGNOSTIC DE LABORATOR  Prelevate în funcţie de forma clinică: materii fecale, urină, sânge, LCR, puroi,
etc  Metode de diagnostic 1. Examenul microscopic de orientare (frotiu Gram în infecţii extra-intestinale,
RIF) 2. Examenul bacteriologic (de bază, cantitativ) Examenul serologic (retrospectiv, de confirmare) - RA cu
autotulpini (titru diagnostic – 1:200)
Tratamentul escherichiozelor -Antibiotice – peniciline semisintetice, cefalosporine, aminoglicozide,
carbepeneme, ciprofloxacina, trimetoprim, nitrofurane, aztreonam. Antibiograma obligatorie, rezistenta
multipla! Tulpinile care produc betalactamaza cu spectru extins (ESBL) manifestă rezistenţă la peniciline si
cefalosporine, tulpina NDM-1 – rezistenta si la carbapeneme i/v -Eubiotice -Bacteriofagi Profilaxia
escherichiozelor - nespecifică
16 GENUL SHIGELLA. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL DIZENTERIEI  Shigelele – strict umane. Cauzează
infecţii intestinale - şigeloze, cea mai gravă formă– dizenteria bacteriană.  80-165 mln cazuri anual, 75 -600
mii de decese Clasificarea genului Shigella (biochimică şi antigenică): A – Shigella dysenteriae (15 s/v, 12 b/v)
Manitol - B – Shigella flexneri (6 s/v, 14 ss/v, 23 b/v) C – Shigella boydii (23 s/v) D – Shigella sonnei (1 s/v, 7
b/v) Serogrupele B, C, D – manitol +
CARACTERE MORFOBIOLOGICE  Enterobacteriaceea tipice, imobile, lactozo-negative (colonii incolore pe
medii DD)  Teste primare - scindează glucoza pana la acizi (testul MR+), celelalte teste primare sunt
negative. FACTORI DE PATOGENITATE: - Factori de adeziune la mucoasa colonului (fimbrii, LPZ) - Sistem de
secretie tipul III (“seringa”) - Microcapsula (antifagocitar) - Factori de penetrare şi multiplicare intracelulară -
Toxine:
Toxina Shiga, de origine cromosomală, elaborată de S.dysenteriae . Inhiba sinteza proteinelor in celula
gazda. Manifesta activitate neurotoxică, enterotoxică, citotoxică –.
Citotoxine (Shiga-like toxine (SLT), verotoxine), codificate de bacteriofagi. Efect similar cu cel al toxinei
Shiga.
. Endotoxina
Structura antigenică: Ag O şi K cu specificitate de gen, specie, subspecie, variant
Rezistenţa în mediul extern: S.dysenteriae - foarte sensibilă (1-2 ore) S.flexneri – persistă 1-3 săptămâni în
apă, 2 luni în lactate S.sonnei – persistă şi se multiplică în lactate
Subgrupele sunt divizate pe baza structurii antigenului O (LPZ).
Subgrupul A (Sh. dysenteriae) include 10 serotipuri dintre care cel mai patogen este tipul 1, Shigella shiga.
Subgrupul B (Sh. flexneri) include mai multe tipuri şi subtipuri serologice.
Subgrupul C (Sh. boydii) cuprinde 15 serotipuri iar Subgrupul D (Sh. sonnei) cuprinde o singură specie în 2
faze distincte antigenic (S şi R). Există tulpini care prezintă la suprafaţă structuri antigenice de tip K. Sh. shiga
elaborează şi o exotoxină termolabilă, cu structură proteică.
17 PATOGENEZA DIZENTERIEI BACTERIENE  Sursa de infecţie: bolnav, reconvalescent, purtător 
Transmiterea fecal-orală: - Alimentar (alimente, apă) - Contact direct (mâini murdare)
Doza infectantă: 10-102 bacterii Infecţiile cu Shigella spp. sunt de regulă limitate la nivelul tractului
intestinal. Dizenteria poate apărea după ingestia a numai 100 de bacterii, care se localizează, se multiplică şi
invadează epiteliul intestinal (pot apărea abcese la nivelul peretelui intestinului gros, la nivelul ileonului
terminal, abcese care evoluează spre ulceraţie, necroză, hemoragie).
Perioada de incubaţie – 2–5 zile  După o perioadă de incubaţie de circa 2-5 zile, în cazul unei dizenterii
tipice apar brusc febră, diaree apoasă, dureri abdominale intense. Ulterior se elimină scaune foarte
numeroase (20-40 / zi), nefecaloide, cu mucus, puroi şi sânge, însoţite de colici intestinale şi tenesme
rectale. Starea generală se înrăutăţeşte (mai grav în cazul unei infecţii produse de Sh. shiga) şi problema
principală este reprezentată la fel ca şi în cazul altor diarei, de pierderile hidro-electrolitice şi instalarea unui
sindrom de deshidratare acută. În lipsa tratamentului corespunzător (în special în lipsa reechilibrării hidro-
electrolitice) evoluţia poate fi fatală.  În afară de dizenterie, shigelele pot produce şi toxiinfecţii alimentare
de tip infecţios. Vindecarea în 2-5 zile (clinică, apoi microbiologică). Forme cronice sau portaj sunt posibile.
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL DIZENTERIEI  Prelevate: probe de scaun (elementele
mucosangvinolente, purulente), apa, alimente, lavaje de pe suprafeţe  Metode de diagnostic 1. Examenul
microscopic – RIF 2. Examenul bacteriologic
I Izolarea culturii pure pe medii DD (Endo, Levin, Ploskirev) sau Îmbogăţirea shigelelor în bulion selenit
II. Coloniile lactozo-negative sunt repicate pe mediile Olkeniţki, Kligler pentru acumularea culturii pure şi
identificare preliminară (lactoza/zaharoza -, glucoza A, ureea -, H2S -)
III. Identificarea definitivă a culturii pure - Caractere morfotinctoriale - Caractere de cultură - Caractere
biochimice (teste primare, secundare) - Caractere antigenice (seroidentificarea prin RA pe lamă cu seruri
imune anti-Shigella poli- şi monovalente) - Fagoidentificarea – Antibiograma
IV. Analiza rezultatelor şi formularea răspunsului
3. Diagnosticul serologic (din a 5-7 zi de boală) - RA, RHAI (adulţi 1:400 (S.flexneri), 1:200 (S.sonnei) copii
1:100 coproanticorpi (sIg A – 1:80) - ELISA - RIFI Imunitate: specifică de tip, 1-2 ani, umorală (IgA) Profilaxie:
vaccinuri ribosomale, inactivate, atenuate (imunitate de scurtă durată) Tratament: antibiotice (tetraciclină,
ampicilina, etc), trimetoprim, sulfamide, eubiotice, bacteriofagi, vaccin inactivat (dizenteria cronică)