UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE NICOLAE TESTEMIȚANU

REFERAT:

Tema: “Aspecte istorice în evoluția obținerii medicamentelor:

sec XX”

-Chișinău 2020-
 Cuprins:
1. Procesul de dezvoltare al medicamentelor și dispozitivelor medicale
2. Medicament, generalități
3. Lista medicamentelor descoperite in secolul XX
4. Perioade istorice
5. Medicamentul în evoluția omenirii
1. Procesul de dezvoltare al medicamentelor și dispozitivelor medicale
Crearea unui nou medicament sau a unui nou dispozitiv medical implică mai multe
etape importante. Acestea prezintă atât puncte comune, dar și anumite diferențe.

Etapa 1
Descoperirea
Primele cercetări pentru descoperirea unui nou medicament sau a unui nou
dispozitiv medical încep într-un laborator.

Etapa 2
Studiile preclinice
După ce au fost create medicamentele și dispozitivele medicale, acestea sunt
testate atât în laborator cât și pe animale, pentru a vedea dacă acestea sunt sigure
de utilizat sau nu.

Etapa 3
Studiile clinice
Medicamentele şi dispozitivele medicale sunt utilizate de oameni pentru a fi siguri
de eficiența și siguranța lor.

Etapa 4
Evaluarea de către autoritățile de stat
Agentia Medicamentului (ANMDM) examinează cu mare atenție toate informațiile
legate de noul medicament sau dispozitiv medical. Ca urmare a acestei evaluări,
Agenția Medicamentului (ANMDM) hotărăște dacă acel medicament sau
dispozitiv medical este aprobat sau nu pentru  a se vinde în farmacii sau a se folosi
în clinicile medicale

Etapa 5
Autoritatile de stat realizează evaluarea siguranței după ce ajunge pe piață
(Post-Marketing)
Agentia Medicamentului (ANMDM) și Comisia Națională de Etică (CNBMDM)
urmăresc siguranța pe care o oferă toate medicamentele și dispozitivele medicale în
timp ce acestea pot fi utilizate de către oameni. Acestea sunt organismele de stat
care evaluează și aprobă studiile clinice ce fac posibilă dezvoltarea de noi
tratamente.
 Proiectarea studiilor clinice
Cercetătorii proiectează studiile clinice pentru a răspunde anumitor întrebări legate
de un produs medical. Aceste studii urmăresc un anumit plan de studiu, denumit
protocol, ce se întocmește de către cercetător sau producător. Înainte că studiul să
înceapă, cercetătorii revizuiesc informațiile pe care le au deja despre medicament
pentru a trasa obiectivele și întrebările cercetate.

Apoi, stabilesc:
 Cine poate participa (criterii de selecție)
 Câți oameni vor face parte din studiu
 Cât timp va dura studiul
 Dacă va există un grup de control sau alte metode care pot preveni
influențarea rezultatelor
 Cum va fi administrat medicamentul și care vor fi dozele
 Ce evaluări vor fi făcute, când și ce date vor fi colectate
 Cum vor fi analizate datele colectate

Faza 1

Participanții la studiu: 20-100 de voluntari sănătoși sau oameni cu boală care se

verifica.
Durata studiului: Câteva luni
Scopul: Siguranță și dozare
În timpul studiilor de Fază 1, cercetătorii testează un medicament nou la voluntarii
sănătoși sau la oameni cu afecțiunea de interes. În majoritatea cazurilor, 20-80 de
voluntari sau pacienți participă în această fază. Dacă medicamentul este pentru
pacienții bolnavi de cancer, studiul de fază 1 se va face cu pacienții cu acel tip de
cancer.
Studiile de Fază 1 sunt atent supravegheate și strâng informații despre cum
interacționează medicamentul cu organismul uman. Cercetătorii ajustează dozele în
funcție de datele obținute de la animale, aflând cât de mult poate fi tolerat
medicamentul de către organism și care sunt efectele adverse.
Pe măsură ce studiul de Fază 1 continuă, cercetătorii găsesc răspunsuri la întrebări
legate de cum funcționează medicamentul în organism, efectele asociate cu doze
crescute și informații despre cât este de efficient, cum se administrează
medicamentul și cum să maximizeze posibilul beneficiu.
Aproximativ 70% din medicamente trec în faza următoare, faza 2.

Faza 2

Participanții la studiu: Câteva sute de oameni cu afecțiunea sau boală respectivă

Durata studiului: Câteva luni până la 2 ani
Scopul: Eficiență și efecte adverse
În studiile de fază 2, cercetătorii administrează medicamentul unui grup de pacienți
cu o anumită boală pentru care acesta a fost proiectat. De obicei sunt implicate
câteva sute de pacienți însă aceste studii nu sunt suficient de mari încât să arate
întotdeauna beneficiul medicamentului.
În schimb, studiile de Fază 2 oferă cercetătorilor informații ce țin de siguranță.
Aceștia folosesc datele pentru a simplifică întrebările cu care au pornit studiul,
pentru a dezvoltă metode de cercetare și pentru a elabora protocoalele de Fază 3.
Aproximativ 33% dintre medicamente trec în faza următoare.

Faza 3

Participanții la studiu: 300 până la 3000 de voluntari ce au boală sau afecțiunea

respectivă.
Durata studiului: 1 până la 4 ani
Scopul: Eficiență și verificarea efectelor adverse
Cercetătorii fac studiile de Fază 3 pentru a demonstra dacă un produs oferă un
beneficiu terapeutic unei populații anume.
Uneori cunoscute drept studii pivot, acestea implică între 300 și 3000 de
participanți.
Studiile de Fază 3 oferă majoritatea datelor despre siguranță. În studiile anterioare
este posibil că anumite efecte secundare mai puțin cunoscute să fi trecut
neobservate. Deoarece aceste studii sunt mai mari și durează mai mult decât
celelalte, rezultatele lor pot arăta mai bine efectele rare sau cele pe termen lung.
Aproximativ 25-30% din medicamente trec în faza următoare.

Faza 4

Participanții la studiu: Câteva mii de voluntari care au boala sau afecțiunea

respectivă.
Scopul: Siguranță și eficiență
Studiile de Fază 4 se desfășoară după ce medicamentul sau dispozitivul medical au
fost aprobate de către Agenția Medicamentului (ANMDM), această fază numindu-
se Monitorizare de Siguranță Post-marketing (după punerea pe piață).

2. Medicament, generalități
Un medicament este o substanță chimică sau un amestec de substanțe (împreună
cu excipientul sau excipienții, fiind un produs complex) care este utilizat pentru
tratamentul (curativ), prevenirea (profilactic) sau diagnosticarea unei anumite boli.
Pe de altă parte, substanța care este responsabilă de efectul terapeutic este
denumită substanță medicamentoasă sau principiu activ, și trebuie făcută diferența
dintre medicament și substanța cu efect terapeutic pe care acesta o conține. Știința
care se ocupă cu studiul medicamentelor este denumită farmacologie, iar ramurile
acesteia, precum sunt farmacocinetica și farmacodinamica, sunt esențiale pentru
studiul comportamentului medicamentelor și a interacției acestora cu organismele
vii.
Medicamentele se obțin pornind de la substanțe chimice sau de la produse de
origine vegetală, animală sau umană; acestea sunt transformate în medicamente cu
ajutorul unor operații farmaceutice, iar știința care se ocupă cu formularea acestora
se numește tehnologie farmaceutică sau galenică.
Medicamentul, supus astăzi unor reglementări atât de riguroase care vizează
fiecare etapă a drumului parcurs, de la momentul conceperii sale până la cel al
consumului, are în urmă, pe lângă această istorie individuală, şi un trecut tot atât de
îndelungat cât însăşi istoria umanităţii. Devenirea sa de-a lungul timpului, de la
formulele menţionate în scrierile antice până la cele actuale, reflectă evoluţia
concepţiilor terapeutice, a mentalităţilor societăţilor care le-au generat, fiind
totodată expresie a progresului ştiinţei şi tehnicii. Din păcate, suferinţa şi boala au
însoţit omul încă de la începuturile sale determinându-l să încerce să găsească
soluţii. Au apărut vracii comunităţilor primitive cu practicile lor magico-religioase,
în care, alături de remedii vegetale cu proprietăţi vindecătoare certe se foloseau
adesea şi plante cu acţiune euforizantă sau halucinogenă.

3. Lista medicamentelor descoperite in secolul XX

Year
Year of Year when the that Governme
Patented
discov Name of the drug synthesis mechanism was ntal
expired
ery was developed Patent approval
ed

N/A (Natural
1901 Adrenaline Jōkichi Takamine, 1901 1901 1901
Hormone)

Discovered by Henry
Hallett Dale, N/A (Natural
1906 Oxytocin 1925 1926
synthesized by Vincent Hormone)
du Vigneaud in 1952

1907 Arsphenamine Alfred Bertheim, 1907 N/A N/A N/A

1908 Phenytoin Heinrich Biltz, 1908 N/A N/A N/A

 Tadeusz Reichstein,
1912 Vitamin C N/A N/A N/A
1933

Fischer and Mering Syn
1912 Phenobarbital 1912 1912 1932
thesis, 1912

Isolated by Edward N/A (Natural

1915 Thyroxine 1915 1915
Calvin Kendall, 1915 Hormone)

Isolated by Arthur
1918 Ergotamine 1918 1918 1938
Stoll, Sandoz, 1918

1920 Metamizole 1920 N/A N/A N/A

Frederick Grant N/A (Natural

1921 Insulin 1921 1921
Banting, 1921 Hormone)

Harington and Barger S (Synthetic hor
1927 Levothyroxine N/A 1927
ynthesis, 1927 mone)

Alexander Fleming, Never

1928 Penicillin 1928 1928
1928 patented

Paul Josef Jakob

1932 Sulfanilamide N/A N/A 1938
Gelmo, 1908

Gerhard Domagk, Josef

1932 Prontosil Klarer and Fritz N/A N/A 1938
Mietzsch 1932

Isolted by Philip
Showalter N/A (Natural
1935 Cortisone 1935 1935
Hench and Edward Hormone)
Calvin Kendall, 1935

1935 Tetracaine 1935 1935 1935 1955

1935 Methylphenobarbital 1935 1935 1935 1955

1935 Dapsone 1935 1935 1935 1955

1940, extracted
1940 Dicoumarol (warfarin) 1940 1940 1960
from Melilotus

1946 Isosorbide 1946 1946 1946 1966

1943 Lidocaine Nils Löfgren, 1943 1946 1949 1966

Lysergic acid Albert

1938 1938 1938 1958
diethylamide (LSD) Hofmann, Sandoz

1951 Hydrocortisone 1951 1951 1951 1971

1951 Imipramine 1951 1951 1957 1971

1952 Acetazolamide 1952 1952 1952 1972

1954 Fludrocortisone acetate 1954 1954 1954 1974

1955 Prednisolone 1955 1955 1955 1975

1955 Prednisone 1955 1955 1955 1975

Leo
1955 Chlordiazepoxide Sternbach, Hoffmann- 1955 1955 1975
La Roche, 1955

1956 Methylprednisolone 1956 1956 1956 1976

1956 Triamcinolone 1956 1956 1956 1976

1957 Spironolactone 1957 1957 1957 1977

1957 Mepivacaine A. F. Ekenstam, 1957 1957 1957 1977

1957 Bupivacaine 1957 1957 1957 1977

1957 Chlorothiazide 1957 1957 1957 1977

1958 Dexamethasone 1958 1958 1958 1978

1958 Betamethasone 1958 1958 1958 1978

1958 Clozapine 1958 1958 1958 1978

Triamcinolone
1958 1958 1958 1958 1978
acetonide (Nasacort)

1959 Hydrochlorothiazide 1959 1959 1959 1979

1959 Clortalidone 1959 1959 1959 1979

Paul Janssen, Janssen
1960 Fentanyl 1960 1969 1980
Pharmaceutica 1960

Claude Winde, Parke-
1961 Mefenamic acid 1961 1969 1981
Davis 1961

1961 Ibuprofen Boots Group, 1961 1961 1969 1981

1961 Flurbiprofen Boots Group, 1961 1961 1969 1994

1962 Trimethoprim 1962 1982

Calvin L.
1962 Furosemide Stevens, Parke-Davis 1 1962 1982
962

Calvin L.
1962 Ketamine Stevens, Parke-Davis 1 1962 1982
962
1962 Piroxicam Pfizer 1962 1962 1992

Not for use in

1962 Meloxicam Pfizer 1962 1962
humans

1962 Beclometasone David Jack, 1962 1962 1982

1963 Diazepam Leo Sternbach, 1963 1963 1963 1983

1963 Indometacin 1963 1963 1965 1983

1963 Flufenamic acid Parke-Davis, 1963 1963 1965 1983

1963 Ropivacaine 1963 1963 1963 1983

1964 Meclofenamic acid Parke-Davis, 1963 1963 1965 1983

1964 Propranolol James Black, 1964 1964

1964 Clonazepam Leo Sternbach, 1964 1964 1964 1984

1964 Triamterene 1964 1964 1964 1984

Tetrahydrocannabinol (dr
1964 1964 1964 1964 N/A
onabinol)

David Jack, Allen &

1966 Salbutamol (Albuterol) 1966 1986
Hanburys, 1966

1967 Amiloride 1964 1964 1964 1984

1968 Prilocaine 1968 1968 1968 N/A

1970 Ciclosporin B. Vithal Shetty, 1971 1982

1971 Metolazone B. Vithal Shetty, 1971 1971

1971 Cimetidine James Black, 1971 1971

1971 Mupirocin Isolated in 1971 1971

1971 Etidocaine Isolated in 1971 1971

Synthesized by Alfred
1973 Diclofenac Sallmann and Rudolf 1973 1993
Pfister in 1973

1973 Budesonide 1973 1973 1993

Janssen
1974 Sulfentanil 1994
Pharmaceutica, 1974

Janssen
1974 Carfentanil 1994
Pharmaceutica, 1974

1976 Ipratropium bromide 1976 1976 1996

1976 Naproxen 1976 1976 1996

John Bradshaw, Allen &

1977 Ranitidine 1981
Hanburys, 1977

John Bradshaw, Allen &

1977 Propofol 1981
Hanburys, 1977

Grünenthal GmbH,
1977 Tramadol 1977 1997
1977

1981 Verapamil 1981 1981 1997

David Jack, Allen &

1985 Salmeterol (Serevent) 1985 2005
Hanburys, 1985
1984 Sumatriptan David Jack, 1984 1984 2006

1987 Ondansetron David Jack, 1987 1990 2006

1989 Ketorolac 1989 1989 2009

1993 Fluticasone propionate David Jack, 1993 1993 2004

James W. Young,
1993 Ketoprofen William J. Wechter and 1993 2003
Nancy M. Gray in 1993

1993 Celecoxib 1993 1993 2003

1993 Rofecoxib 1993 1993 2003

Not
1995 Parecoxib 1995 2015
approved

1996 Lopinavir 2000 -

Mometasone
1997 1997 1997 2017
furoate (Nasonex)

1997 Eletriptan 1997 2002 2017

1998 Ropivacaine 1998 1998 1998 2008

1998 Leflunomide 1998 1998 2008

4. Perioade istorice

Perioada empirică, religioasă – nu ştim care farmacie este mai veche: egipteană,
chineză sau mesopotamică; plantele medicinale au fost utilizate de sumerieni, cu
6000 ani i.Hr. Arheologii au descoperit peste 22000 de tabliţe de lut vechi de 4 –
5000 de ani şi, printre acestea, 33 sunt un adevarat dicţionar al plantelor medicinale
aparţinând babilonienilor.  Descoperirile arheologice au evidenţiat, pe zidurile şi
sarcofagele egiptene, datând din anul 4000 î.Chr., imagini ale plantei numită aloe
vera, foarte apreciată de egipteni, care o utilizau atât pentru virtuţile sale
tămăduitoare, cât şi ca ofrandă la funerariile faraonilor.  O numeau chiar „planta
nemuririi”.
Perioada filosofică – de la anul 1000 î.e.n. până la 900 e.n. este dominată de
Hipocrate (părintele medicinei), de medicul farmacist Claudius Galenus şi de
Dioscoride (părintele fitoterapiei);
Perioada experimentală  este dominată de alchimişti arabi. Aceştia au folosit
aparate de distilat, au realizat ape aromatice, au izolat alcoolul etilic, anumite
aldehide, au separat zahărul din trestia de zahăr, au efectuat sublimări. Prima
farmacie publică apare în 754 la Bagdad, iar prima farmacopee din lume a fost
„Thesaurus Aramatariorum”, apărută la Milano, în 1512;
Perioada ştiinţifică aduce izolarea cafeinei, iodului, bromului, magneziului,
morfinei, stricninei, emetinei, chininei, piperidinei, codeinei, cocainei, papaverinei.
Samuel Hahnemann introduce homeopatia. Louis Pasteur pune bazele
enzimologiei şi bacteriologiei, creând vaccinul antirabic. Pierre şi Marie Curie
deschid calea utilizării radiumului.
Industria farmaceutică a debutat în Germania şi apoi în Elveţia, la sfârşitul
secolului al XIX-lea; ea s-a născut din industria chimică şi în particular din cea a
coloranţilor. Astfel, fabrica de produse chimice (coloranţi) Bayer, din Germania,
inaugura în 1897 prepararea de medicamente industriale furnizate sub formă de
„specialităţi”, adică medicamente cu nume precis şi în ambalaj propriu, ca acidul
acetilsalicilic, comercializat în anul 1899 sub numele marcat de „Aspirine”.
În Elveţia, au dobândit renume trei mari fabrici de medicamente: Ciba (1850), E.
Sandoz (1886) şi Hoffman-La Roche (1896). În SUA, primele mari fabrici de
medicamente devin: Pfizer & Co (1849), A. P. Sharp şi L. Dohme (1860) şi
Medicamenta Vera-Park Davis & Co. (1862).
În Franţa s-a organizat primul congres de Produse Industriale, ţinut cu ocazia
Expoziţiei Universale din anul 1900, la Paris.
Anul 1944 este anul care inaugurează penicilina, izolată de Alexander Fleming în
1929. Fabricarea prin fermentaţie a antibioticelor şi manipularea lor în mediu steril
necesitau instalaţii industriale total noi. Deja în 1950, penicilina, care nu era încă
brevetată, fiind o substanţă naturală, se fabrica industrial de încă 19 firme
americane diferite.
În 1947, Waksman descoperă streptomicina.
Laboratorul Merck obţine brevetul pentru streptomicină în anul 1948, dar îl pierde
după ce a acordat o licenţă de producţie unei alte societăţi, Rutgers Research
Fundation, care s-a grăbit să comercializeze streptomicina sub numele său generic.
Din 1952 au început să se verifice efectele secundare, uneori grave, ale
medicamentelor.
Etapele inovaţiei farmaceutice sunt marcate de aşa numitele medicamente
miraculoase: 1935 - apariţia sulfamidelor, 1944 - apariţia antibioticelor şi 1945
-apariţia antituberculoaselor în 1945.
Cooperarea în domeniul cercetării a fost înscrisă în Actul Unic European din 1986,
ca obiectiv comunitar al finalizării economice a Tratatului de la Roma, din anul
1957. Prima directivă de armonizare europeană privind fabricarea specialităţilor
farmaceutice este cea stabilită prin Tratatul de la Roma din 26 ianuarie 1965, prin
care CEE a reglementat legislaţia în acest domeniu.
Aproape 80% din producţia mondială de medicamente este concentrată în SUA,
Germania, Anglia, Elveţia, Franţa, Japonia, Italia, Canada, Olanda, Belgia şi
Danemarca. Astfel, în SUA, principalele fabrici de medicamente
sunt: Abbott, Merck, Pfizer, Schering-Plough, Searle, Smith, Kline and French.
Aici, industria farmaceutică este sever controlată de organul guvernamental, FDA.
În Germania, principalele firme sunt: Hoechst, Bayer, Boehringer, Schering.
Anglia este reprezentată de MSD, Pfizer şi Glaxo.
După 1980, toate domeniile terapeutice au devenit saturate cu produse, fără
diferenţe semnificative. Bugetul pentru cercetare-dezvoltare a crescut, iar profitul a
scăzut. Pentru a realiza un medicament cu o entitate chimică sunt necesari 7-10 ani,
la un cost care depăşeşte 100 mil $. În contrast, timpul necesar pentru a dezvolta un
nou sistem medicamentos, pentru o substanţă medicamentoasă existentă, necesită
3-5 ani, costul fiind între 10-20 mil $.
Înainte de 1989, piaţa farmaceutică românească era dominată de producţia internă
– UMB Bucureşti, Antibiotice Iaşi, Terapia Cluj, Armedica Târgu Mureş, Biofarm
Bucureşti, Sintofarm Bucureşti, toate subordonate Ministerului Chimiei. După
1990 apar producătorii privaţi: Europharm Braşov, Helcor Baia Mare, Labormed
Bucureşti, Pharmatech Târgu Mureş, Sindan Bucureşti.
În România, condiţiile producerii şi punerii pe piaţă a produselor medicamentoase,
precum şi condiţiile şi măsurile pentru asigurarea calităţii sunt reglementate de
Guvern (OUG 152/1999). Prin O 125/1998 Guvernul a hotărât înfiinţarea Agenţiei
Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMD) care asigură
realizarea politicii statului în domeniul controlului complex al calităţii
medicamentelor şi altor produse de uz uman. Fabricarea produselor
medicamentoase se face numai în unităţi de producţie care au obţinut autorizaţia de
funcţionare de la Ministerul Sănătăţii, iar fabricarea este condiţionată de obţinerea
autorizaţiei de punere pe piaţă a produsului medicamentos.
Fabricarea industrială a medicamentelor se realizează pe baza recomandărilor
făcute de ghidul european BPF Eur. (Guide de Bonnes Pratiques de Fabrication des
Medicaments) redactat de Comisia Comunităţii Europene.
Se utilizează şi ghidul american GMP (Good Manufacturing Practices); în
România, de la 1 decembrie 1995, a intrat în vigoare o ordonanţă a Ministerului
Sănătăţii privind producţia şi circulaţia medicamentelor - „Reguli de Bună Practică
de Fabricare”. GMP a fost pentru prima dată acordat de OMS în 1964.
Astăzi ne aflăm în etapa globalizării pieţei medicamentului, internaţionalizării
medicamentului industrial, unde revoluţia în comunicarea electronică îşi pune
vizibil amprenta, iar dezvoltarea companiilor producătoare de medicamente este
puternic influenţată de gradul de cooperare cu alte companii farmaceutice şi de
politica lor în domeniul mediului.

5. Medicamentul în evoluția omenirii

În evoluţia omenirii, farmacia înseamnă şapte mii de ani de căutări, de acumulări,
de punere în valoare a unor produse de origine vegetală, animală sau chimică,
înseamnă descifrarea misterelor artei vindecării omului, de la folosirea emipirică a
unor leacuri, la imensa cantitate de cunoştinţe înglobate în medicamentele moderne
folosite de noi astăzi. Descoperirile continue din domeniul farmaceutic, împreună
cu celelalte cunoştinţe puse în slujba calităţii vieţii omului şi animalelor, au condus
la lungirea vieţii de la un secol la altul. Farmacia este o artă care s-a născut odată
cu existenţa omului şi a animalelor. Câinele care consumă ierburi laxative sau
pasărea ibis care îşi realizează clisme dau impresia că ar practica terapia, dar, în
fond, este vorba de reacţii instinctive de apărare a organismului. Existenţa omului a
dus la apariţia, chiar şi în epoca primitivă – considerată barbară şi incultă, a unor
forme de civilizaţie în care s-a manifestat interes pentru farmacie. Platon susţinea
că vrăjile ajută la vindecarea pacientului. Cu siguranţă însă, vrăjitorii şi
tămăduitorii foloseau procedee terapeutice secrete, ce le erau transmise oral de
maeştrii lor, după îndelungi experimentări. Este cert însă că aceştia erau la curent
cu produse vomitive, purgative, diuretice, vermifuge şi leacuri împotriva diferitelor
tipuri de enterite. Privită retrospectiv acum, la începutul mileniului III, putem
spune că farmacia a progresat cu greu, dar mereu cu succes, în combaterea unor
epidemii şi boli, contribuind, dacă nu întotdeauna la îndepărtarea totală a
suferinţei, măcar la diminuarea ei şi la restaurarea stării de sănătate a omului şi
animalelor. Istoria medicamentului nu se limitează la consemnarea descoperirii
remediilor împotriva diferitelor boli şi nu se reduce nici la istoria medicinii. Ea
reprezintă istoria acumulării observaţiilor, studiilor şi descoperirilor privind modul
organismului de a reacţiona de-a lungul drumului de la întâiul moment al naşterii,
până la ultima clipă de viaţă, în lupta sa continuă pentru adaptarea la mediul
înconjurător. Sacrificiile făcute de predecesorii noştri pe mesele de laborator în
perioada civilizaţiei „marilor imperii” – greci, romani, arabi, chinezi şi alţii – şi de
cei care au urmat până la mijlocul secolului al XIX-lea, când farmacistul îşi
prepara singur leacurile, au contribuit din plin la progresul ştiinţelor farmaceutice
în raport cu stadiul civilizaţiei în care se afla omenirea. Dezvoltarea şi evoluţia
tehnologică a ştiinţelor naturale şi a chimiei, precum şi structurile sociale şi
economice în continuă schimbare ale epocii, au condus la transformarea micilor
farmacii în întreprinderi de producţie industrială a medicamentelor, acestea
devenind ulterior societăţi multinaţionale. Unele întreprinderi farmaceutice îşi au
originea în companii producătoare de vopseluri, mulţi coloranţi organici şi
medicamente de sinteză având structuri chimice asemănătoare. Fabricile de
medicamente nu aveau drept scop doar obţinerea substanţelor de bază, ci şi a
produselor farmaceutice finite, folosite în scopuri terapeutice. Ca urmare, noile
procese de producţie au transferat funcţia primară a farmacistului tradiţional –
prepararea medicamentelor – fabricilor, evident mai eficiente. Cererea tot mai
mare de medicamente a unei populaţii cu un ritm rapid de creştere nu mai putea fi
satisfăcută prin fabricarea convenţională în mici ateliere, ci se impunea necesitatea
producţiei pe scară largă în fabrici de medicamente. Istoria tehnologiei
farmaceutice este o călătorie în timp, de la empirism la epoca modernă,
sedimentată, descifrată, îmbogăţită în fiecare etapă a civilizaţiei, de la noaptea
timpurilor primitive, când omul preistoric – asiro-babilonian, egiptean, arab,
chinez, indian – întâmplător sau conştient, încerca să folosească lumea
înconjurătoare (plante, animale, pământ) în folosul său, la epoca civilizaţiei
industriale. De la leacurile empirice, medicamentul a devenit substanţă şi preparat
farmaceutic Maria Crivineanu Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug Volume
1, o 1, July 2007 7 destinat vindecării, ameliorării, prevenirii şi diagnosticării
suferinţelor organismului animal şi uman. Fascinaţia descoperirii unui leac a unit
oamenii de ştiinţă, i-a îndârjit către descoperiri uluitoare, şi, prin aceasta, au făcut
dovada calităţii umane de a sfida moartea. Datorită descoperirilor extraordinare din
domeniul farmaciei, secolul al XX-lea este numit de americani „epoca
medicamentului”. Privim în trecut pentru a înţelege prezentul şi mai ales pentru a
prevedea viitorul, care în civilizaţia informaţională înseamnă indubitabil sănătatea
fizică, mentală, sufletească a planetei. Leacurile, mai târziu medicamentele, au fost
şi rămân elemente constitutive ale civilizaţiei timpului respectiv şi ele reflectă
nivelul de dezvoltare a culturii materiale şi spirituale a societăţii. Civilizaţia
modernă răsună de descoperiri ştiinţifice iar farmacia se bucură, în acest context,
de o emulaţie creatoare. Sau putut vedea unele dintre cele mai importante
descoperiri ale minţii umane, miracole care aparţin unei civilizaţii avansate, aşa
cum este cea a începutului mileniului III. Secolul care ne-a părăsit, cel de-al
XXlea, a fost unul plin de importante realizări: descoperirea antibioticelor,
folosirea energiei atomice, ieşirea omului în spaţiul extraterestru.
Impresionanta paletă a antibioticelor descoperite, corticosteroizilor, sulfamidelor,
vitaminelor, la care se adaugă medicamentele antihipertensive, antihistaminice,
antidiabetice şi altele, a contribuit la scăderea mortalităţii. Americanii au denumit
secolul al XX-lea „epoca medicamentului”, fiindcă veacul trecut, cu cele două
războaie mondiale crâncene şi ucigătoare, a fost totuşi unul benefic cercetării
ştiinţifice şi cu precădere a celei medicale şi farmaceutice. Era computerelor din
civilizaţia informaţională actuală ar putea rezolva visul de secole al omenirii,
respectiv prelungirea duratei vieţii organismelor vii. Punerea la lucru a
computerelor, sub controlul minţii umane, dă o speranţă de cunoaştere mai bună a
factorilor biologici care contribuie la procesul de îmbătrânire. Descifrarea
completă a conţinutului informaţional al genomului normal va permite detectarea
precoce a alterărilor calitative şi cantitative cauzatoare de boli, cunoaşterea chiar
din perioada prenatală a profilului ADN, adică a mesajului genetic propriu fiecărui
individ, a disfuncţionalităţii unor mecanisme determinate de mutaţiile genetice,
care conduc la declanşarea bolilor ereditare şi la constituirea predispoziţiei
genetice la dezvoltarea bolilor comune. Farmacogenomica, această foarte nouă
subramură a geneticii medicale, derivată direct din farmacogenetică, constituie un
domeniu de interes crescând pentru medici, farmacişti, geneticieni, firme
producătoare de medicamente, fiindcă ea va da un răspuns la importanta problemă
a reacţiei individuale la administrarea de medicamente, răspuns determinat de
variaţiile genotipului. Această asociere dintre genetică şi reacţia la medicamente va
favoriza apariţia medicinii individualizate, în care terapia poate fi realizată prin
maximizarea efectelor la medicamente şi minimizarea reacţiilor adverse, în funcţie
de variaţiile genelor unui individ. Secolul al XXI-lea aduce şi o schimbare de
mentalitate în filozofia cercetării: se va trece de la ştiinţa tradiţională bazată pe
ipoteză, la ştiinţa bazată pe descoperire. În domeniul farmaciei, al medicamentului,
această schimbare se traduce prin faptul că scopul cercetărilor trebuie să conducă
la individualizarea medicinii. Firmele de medicamente dispun acum, în era
informaţională, prin studiul polimorfismului genelor, de posibilitatea creării unor
medicamente mai eficace şi mai bine tolerate. După cum medicina, activitate
nobilă pusă în slujba tămăduirii suferinţei umane şi animale, ocupă un loc distinct
în viaţa pacientului, tot la fel, farmacia şi farmacistul îşi au locul bine conturat, ca
sfătuitor al bolnavului şi furnizor de sănătate. În acelaşi timp, medicamentele –
care au străbătut un drum lung de la drogul brut la compuşii de sinteză – sunt, după
cum spunea biochimistul britanic Ernst Boris Chain, „una dintre cele mai mari
binefaceri, poate cea mai mare binecuvântare a timpului nostru”!

Bibliografie:
1. Maria Aciu - „Introducere în tehnica farmaceutică: Curs anul I”, Universitatea de Medicină
Craiova, Secţia Farmacie, Colecţia Hipocrate, 21, Ed. Aius, 1998;
2. Septimiu Tudor Bucurescu, Barbu Cuparencu, Victor Ponoran - „Marketing pentru industria
farmaceutică”, Ed. Dacia, Colecţia Universitaria, Cluj, 2000;
3. Ludovic Kurunczi  - „Proiectarea medicamentelor asistată de computer”, Universitatea de
Medicină şi Farmacie, Timişoara, Specializarea Farmacie, 1998;
4. Ioana Matei, Gh. Mermeze  - „Propedeutică farmaceutică”, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea,
1997;
5. Adriana Popovici, Ion Ban, Bela Tökés, Ion Nicolaescu, Gabriela Suciu, Ioan Mathé, Victor
Năstasă,  Natalia Stavri  - „Bazele teoretice ale tehnologiei farmaceutice”, Ed. Mirton,
Timişoara, 1998;
6. http://noema.crifst.ro/ARHIVA/2009_c_04.pdf
7. https://ibn.idsi.md/ro/vizualizare_articol/2004