Sunteți pe pagina 1din 5

Schema avizării igienice a

farmaciei
• Terenul (relieful, tipul solului, amenajarea teritoriului, dimensiunile)
Terenul farmaciei trebuie să aibă 0,1--0,2 ha cu un sol nepoluat, uscat, relief puţin înclinat, care asigură
scurgerea apelor atmosferice. Nivelul apelor frealice nu va fi mai sus de 1,5 m de la suprafaţa
pământului. Un nivel mai înalt al lor poate duce la umezfrea subsolurilor, pereţilor, încăperilor,
influenţând asupra proprietăţilor şi stării medicamentelor.Terenul farmaciei trebuie să fie protejat de
poluarea aerului,“e zgomot şi alţi factori nefavorabili ai mediului, generaţi de activitatea întreprinderilor
industriale, aeroporturilor etc. In acest scop între sectorul farmaciei şi obiectele ce reprezintă potenţiaje
surse de poluare a mediului se vor crea zone sanitare de pron ie . Aceste obiecte se vor afla, în raport cu
farmacia, în partea ferită de vânt.
• Caracteristica edificiului (numărul nivelelor, materialul de construcție,
orientarea ferestrelor a celor mai importante încăperi)
Farmacia este situata intr-un centru comercial cu ferestrele orientate spre strada principala.
Planificarea edificiului, structura încăperilor și dimensiunile lor. Particularitățile de
construcție a celor mai importante încăperi
Suprafata utila de minimum 50 m2, excluzind din aceasta suprafata holurile, coridoarele si
blocurile sanitare. Oficina, suprafata de 16 m2( cuprinde un spatiu destinat discutiei cu pacientul,
mese de oficina, dulapuri si rafturi destinate pastrarii produselor). Depozitul de 9 m2, este dotat
cu un sistem de asigurare a temperaturi si a umiditatii necesare conservarii produselor, dotarea
mobilierului cuprinde rafturi metalice, depozitul este dotat cu frigider pentru pastrarea
medicamentelor care impun conditii de pastrare speciale;depozitul cuprinde spatii sau dulapuri
destinate pastrarii produselor toxice,stupefiante si psihotrope).
• Sistematizarea interioară (dușumeaua, pereții, tavanul. Structura materialului,
culoarea
Podeaua trebuie să fie confecţionată din material dur, netedă şi acoperită cu material ce permite
dereticarea umedă cu folosirea substanţelor dezinfectante. Pereţii şi podul se vopsesc cu vopsele de
emulsie de culori deschise.Suprafaţa exterioară şi interioară a instalaţiilor trebuie să fie netedă, să fie
executată din materiale rezistente la acţiunea medicamentelor şi a substanţelor chimice. Suprafaţa
instalaţiilor şi aparatelor farmaceutice trebuie să fie netedă, confecţionată din materiale rezistente la
acţiunea medicamentelor, iar în unele cazuri – şi a reactivelor chimice. Mobila şi aparatura se
instalează astfel, ca să nu rămână locuri neaccesibile pentru dereticare.
• Iluminarea naturală: umbrirea ferestrelor de alte blocuri, copaci,
numărul ferestrelor, amplasarea lor, gradul de curățenie al sticlelo
Intensitatea iluminării naturale a încăperilor se evaluează după coeficientul de luminozitate (CL) şi
după coeficientul iluminării naturale (CIN). In oficină, cabinetul chimistului-analist, în blocul aseptic.
CL trebuie să fie de 1:3, CIN 2%, în celelalte încăperi ale farmaciei, respectiv 1 :6— 1 : 7 şi 1,5
-0:5%.

• Iluminarea artificială: generală, combinată, locală, tipul corpurilor de


iluminat, aspectul și puterea lămpilor
Iluminarea artificială a încăperilor farmaceutice se obţine de la becuri incandescente sau luminiscente.
Iluminarea artificiala a încăperilor de producere şi a locurilor de muncă trebuie să fie sU"
ficientă şî uniformă. Acest lucru e foarte important, deoarece lucrul chimistului-analist, al farmacistului,
al asistentului
la operaţiile de cântărire şi ambalare solicită o acuitate şi o rezistenţă buna a vederii, o reacţie rapidă la
lucrul cu obiectele mici.
• Ventilația naturală
Ventilaţia naturală se obţine prin deschiderea ferestrelor, ferestruicilor, oberlihturilor. Aerul poluat din
încăperi poate fi aspirai prin canalele de ventilaţie construite în pereţi ia înălţimea întregii clădiri şi scoase
pe acoperiş. Pentru a amplifica aspiraţia,acestc canale se dotează cu deflectoare speciale. Ventilaţia
naturală poate fi în toate încăperile farmaceutice, însă acest tip de ventilaţie nu asigură înlăturarea noxelor
profesionale. Anume din aceste considerente ventilaţia naturală poate fi suficientă numai pentru încăperile
administrative.

9.Ventilația artificială
Încăperia trebuie să fie înzestrate cu mijloace de ventilare mecanice, ce vor putea asigura schimbul de aer: aflux - 3,
reflux - 4.
10. Încălzirea
Pentru a asigura lucrul calitativ şi eficient, încăperile farmaciilor trebuie să aibă un microclimat optim; temperatura
aerului — 18—20°C. Farmaciile trebuie să fie încălzite centralizat prin reţea de încălzire cu apă sau prin iradiere.
Din
punct de vedere igienic, se consideră mai bun sistemul de încălzire prîn iradiere (prin lambriuri). Farmaciile de la
sate vor fi încălzite cu sisteme locale de încălzire cu apă. încălzirea prin sobe se admite numai în cazuri
excepţionale, aici fiind mai convenabile sobele olandeze. Sobele trebuie să aibă gurile deschise în coridor, pentru a
evita poluarea aerului cu СО, praf şi cenuşă etc. Temperaturile şi coeficientul de ventilaţie pentru încăperile
farmaciilor vor corespunde normativelor igienice
11.Temperatura, umiditatea, viteza curenților de aer
În încăperile de păstrare a medicamentelor umiditatea relativă a aerului trebuie să corespundă 40-60 %,să fie
instalate psihrometre. Temperatura: sub 25ºC, viteza curenţilor de aer — 0,1—0,2 m/s.
12.Dezinfectarea aerului: tipul și puterea lămpilor bactericide, amplasarea lor în
încăpere, puterea la 1 m3 de aer, regimul de lucru
Pentru dezinfectarea aerului încăperilor din farmacii de microorganisme se folosesc
diferite lămpi bactericide, care sunt nişte izvoare de radiaţie ultravioletă.
Cantitatea şi capacitatea lămpilor bactericide trebuie selectate din calculul, ca la iradierea directă
la 1 m de volum a încăperii să-i revină nu mai puţin 2-2,5 W capacitatea de radiaţie, iar pentru
lămpile bactericide ecranizate - 1 W.
• 13.Utilajul farmaceutic și starea lui sanitara
Spalarea se efectueaza prin folosirea de apa calda si detergenti. De asemenea, toate ustensilele
dupa spalare se plaseaza intr-un recipent special de dezinfectie ampla. Utilajul ce necesita o
curatare ''uscata'', se sterge minutios, se aspira sau se periaza.

• Prezența și starea sanitară a blocului sanitar și altor încăperi auxiliare


Se astern covorase de cauciuc imbibate cu o solutie dezinfectanta la intrarea in ele, se instaleaza
lavuare cu robinete ce pot fi deschise cu piciorul sau cotul minii. Alaturi de ele se instaleaza vase
cu solutii dezinfectante si uscator termoelectric. Se interzice utilizarea lavoarelor din incaperile
de producere de catre persoanele ce nu sunt ocupate in procesul de preparare si divizare a
medicamentelor in aceste incaperi.

• Dereticarea încăperilor și starea lor sanitară


Stergerea si indepartarea prafului de pe piesele de mobilier, aspirarea uscata si umeda, curatarea
incaperilor, colectarea gunoiului si a resturilor menajere, dezinfecarea toaletelor se efectueaza in
fiecare zi ! Se utilizeaza solutii de cloramina sau hipoclorit de calciu 1- 2 %. Carpele utilizate pentru
dereticarea incaperilor/utilajelor sunt de unica folosinta !
Totodata, odata pe luna se organizeaza in mod obligatoriu o zi sanitara unde se efectueaza
dezinfectie tuturor suprafetelor.
• Respectarea de către personal a regulilor de igienă personală
1. Lucratorii sosind la serviciu isi scot imbracamintea menajera.
2. Pina a incepe lucru se imbrac in echipamentul sanitar.
3. Inainte de a vizita WC isi scot halatul, apoi isi spala minutios miinele.
4. Iesirea din interiorul farmaciei in echipament este interzisa.
5. In perioada de raspindire a imbolnavirilor respiratorii toti lucratorii poarta masca de tifon, care se
utilizeaza nu mai mult de 4 ore.
16. Starea sanitară generală
Incaperile, utilajul si instalatiile folosite in procesul de producere- cloramina B cu o05 % de
detergent.
Spatulele, foarfecelel, pense si alte instrumente metalice mici si de sticla- fierbere cu 2 %
bicarbonat de sodiu.
Confectii de cauciuc si mase plastice- peroxid de hidrogen 0.5% detergent, stergere dubla
17. Măsuri (recomandări) pentru îmbunătățirea stării sanitare
Pe timpul de vară, în caz de necesitate, ferestrele şi vitrinele din partea însorită a clădirii se
înzestrează cu instalaţii de protecţie solară, ce se instalează pe din afară sau între rame.
Ferestruicele, folosite la aerisirea încăperilor se protejează cu plase detaşabile metalice
sau din mase plastice cu dimensiunile orificiilor nu mai mari de 2 x 2 mm.
Pentru menţinerea curăţeniei aerului încăperile de păstrare (stocare) trebuie să fie
înzestrate cu dispozitive de ventilare flux-reflux, se montează ferestruici sau a doua uşă cu gratii.
În încăperile de producere se interzice instalarea perdelelor, aşternerea covoarelor,
creşterea florilor decorative. Standurile şi tabelele informative, necesare pentru lucrul din
încăperile de producere se confecţionează din materiale, ce permit deriticarea umedă şi
dezinfecţia.

Întrebări de control la temă:


• Definiți- igiena farmaciilor?
Igiena farmaciilor- reprezintă o parte componentă a igienei instituţiilor medicale, acest
compartiment elaborînd normativ orientate spre profilaxia morbidităţii şi sporirea eficienţei
tratamentului populaţiei.Calitatea medicamentelor preparate şi eliberate de farmacii cît şi
sănătatea
farmaciştilor depinde în mare măsură de respectarea strictă a condiţiilor igienice.
• Cerințe igienice față de terenul farmaciei
Încăperile farmaciei trebuie să corespundă exigenţelor prevăzute de Normele şi Regulile de
Construcţie (NRC) 208.02-89 şi Regulamentul sanitar privind amplasarea, dotarea şi exploatarea
întreprinderilor şi instituţiilor farmaceutice în vigoare, precum şi de Regulamentul-tip de
organizare şi funcţionare a farmaciei de acces public, aprobat de Ministerul Sănătăţii. încăperile
trebuie să fie corespunzătoare dimensiunilor, iar compartimentarea lor să asigure desfăşurarea
raţională a procesului de producţie, de păstrare a medicamentelor şi de deservire a vizitatorilor.
Pentru amplasarea farmaciei de acces public şi a filialelor lor se utilizează trei tipuri de clădiri:
solitare, construcţii asociate la edificii cu diverse destinaţii, la etajul I al blocurilor cu multe
etaje.
Locul amplasării întreprinderii farmaceutice va corespunde cu planul general de construcţie a
localităţii, ţinând cont de posibilitatea utilizării mijloacelor de transport şi a comunicaţiilor
tehnice.Pentru reducerea acţiunii negative a zgomotului farmacia va fi amplasată la o distanţă de
cel puţin 15 m de la “linia roşie”. Totodată ea trebuie să posede o cale accesibilă de transport.
• Clasificarea farmaciilor de acces public.

Încăperile farmaciei de acces public se clasifică astfel:


I. Sala de deservire a populaţiei (oficina);
II. încăperile de preparare a medicamentelor şi control al calităţii lor;
III. încăperile de depozitare şi păstrare a stocurilor de produse farmaceutice;
IV. încăperile administrative, auxiliare şi de gospodărie;
V. încăperi pentru pregătirea comenzilor şi livrarea medicamentelor secţiilor IMS;
VI. încăperi suplimentare, (ex.: farmaciile comunitare ce colectează plante medicinale, etc.).

Sala de deservire a populaţiei (oficina) este destinată atât pentru amplasarea locurilor de lucru ale
personalului farmaceutic ocupat nemijlocit în asistenţa cu medicamente a populaţiei, cât şi a
zonelor de deservire. Dimensiunile de gabarit, configuraţia şi proprietăţile sălii de deservire sunt
determinate ţinând cont de necesitatea creării condiţiilor optime de lucru pentru personalul
farmaceutic, precum şi a deservirii operative şi la nivelul stabilit a populaţiei. Aceste condiţii
trebuie să asigure necesar de aer, instalarea tavanului suspendat, ventilatoarelor pe tavan,
lămpilor etc. In sală trebuie să fie atât iluminare naturală, cât şi artificială. Coeficientul de
iluminare naturală trebuie să constituie 1-1,5.
Pe suprafaţa sălii de deservire por fi organizate următoarele zone funcţionale:
a) zona de lucru pentru personalul farmaceutic ocupat în deservirea populaţiei;
b) zona de deservire a vizitatorilor;
c) zona de aşteptare şi odihnă;
d) zona de informare a populaţiei

S-ar putea să vă placă și