Orientari strategice ale politicilor comunitare, piata unica,

concurenta,agricultura, industria si transpoturile

Uniunea Europeana numara in prezent 27 state membre si 496 milioane locuitori.

In UE nu exista o majoritate, ci numai minoritati. In ciuda diferentelor dintre acestea, la baza
intregii constructii europene a stat vointa de a lucra impreuna, pe baza unor interese comune.
Acestea au condus la convingerea ca in unele domenii se pot obtine rezultate mult mai bune la
nivel european decat la nivel national. Asa s-a ajuns la politici comune tuturor statelor
membre, elaborate si adoptate de institutiile comunitare cu aplicabilitate pe intreg teritoriul
Uniunii. De multe ori, asfel de politici comune raspund si unui principiu fundamental al
constructiei europene, acela al solidaritatii si coeziunii. Existenta politicilor comune confera
unicitate Uniunii Europene, pentru ca demonstreaza acceptarea cedarii unei parti a
suveranitatii statelor membre catre institutiile europene. Prezentam mai jos elementele
fundamentale referitoare la cateva din aceste domenii ale politicilor commune europene.

Piața unică
Uniunea europeana vrea ca toți cetățenii săi să poată să studieze, să trăiască, să facă
achiziții și să se stabilească la pensie în orice țară din UE, dacă aleg acest lucru. De asemenea,
ei ar trebui să aibă acces la produse din orice parte a Europei. Pentru aceasta, UE asigură
libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor în cadrul pieței interne
unice a UE. Eliminând barierele tehnice, juridice și birocratice, Uniunea le permite oamenilor
de afaceri să își desfășoare activitatea în orice țară doresc.

Sinteze ale legislației UE în domeniul pieței unice

UE dezvoltă și o uniune a piețelor de capital, pentru a facilita accesul întreprinderilor
mici la finanțare și pentru a face din Europa un loc mai atractiv pentru investiții. În plus, piața
unică digitală va digitaliza libertățile pe care le aduce piața unică a UE, stabilind norme
valabile pe tot continentul cu privire la serviciile de telecomunicații, drepturile de autor,
protecția datelor sau gestionarea spectrului de frecvențe radio.

Totuși, pentru că unele bariere persistă, UE caută să armonizeze:

 sistemele fiscale naționale, care sunt încă fragmentate

 piețele naționale pentru servicii financiare, energie și transporturi, care sunt încă
separate
  normele, standardele și practicile privind comerțul electronic, care variază de la o țară
la alta
 normele privind recunoașterea calificărilor profesionale, care sunt uneori prea
complicat

Concurență
Politica concurentei trebuie sa garanteze unitatea pietei interne si sa evite
monopolizarea pietei prin impartirea acesteia de catre anumite firme in urma unor intelegeri
private. Pietele pot fi monopolizate ca rezultat al unor intelegeri cu caracter restrictiv sau al
fuziunilor. Prin politica in domeniul concurentei se incearca a se evita ca una sau mai multe
firme sa-si utilizeze in mod impropriu puterea economica in detrimentul firmelor mai slabe
(abuz de pozitie dominanta). De asemenea, trebuie sa impiedice guvernele statelor membre sa
distorsioneze regulile prin acordarea de discriminari pozitive/subventii intreprinderilor de stat
sau prin favorizarea companiilor din sectorul privat.

Păstrarea și promovarea practicilor loiale în domeniul concurenței

Normele europene au fost elaborate astfel încât să le garanteze întreprinderilor condiții

echitabile și egale de concurență. În același timp, ele iau în considerare aspecte precum
inovarea, standardele comune sau dezvoltarea întreprinderilor mici.

Agricultură

Producția mondială de alimente trebuie să se dubleze până în 2050 pentru a acoperi

nevoile populației tot mai numeroase, cu obiceiuri alimentare care necesită tot mai multe
resurse. Ea este afectată de schimbările climatice și de impactul acestora asupra biodiversității
și a calității solului și apei, precum și de cerințele pieței globale.

Politica agricolă a UE s-a schimbat considerabil în ultimele decenii, pentru a-i ajuta
pe agricultori să facă față acestor provocări și să reacționeze prompt la atitudinile și așteptările
în schimbare ale populației. Politica agricolă a UE acoperă numeroase domenii, printre care se
numără calitatea alimentelor, trasabilitatea, comerțul și promovarea produselor agricole din
UE. UE îi sprijină financiar pe agricultori și încurajează practicile durabile și ecologice,
investind totodată în dezvoltarea zonelor rurale.

Instituțiile UE colaborează pentru a garanta politici optime în materie de alimente și

agricultură, în toate etapele: elaborare, implementare, monitorizare și evaluare. Autoritățile
naționale și locale pun în aplicare legislația convenită la nivelul UE. Prin bugetul UE,
fondurile sunt puse la dispoziția statelor membre în conformitate cu normele stabilite la
nivelul Uniunii. De asemenea, UE monitorizează modul în care se aplică legislația și
eficacitatea ei, coordonând, în același timp, modificările.

Industriile și serviciile din domeniul agriculturii și al produselor alimentare oferă

peste 44 milioane de locuri de muncă în UE, inclusiv activități constante pentru 20 de
milioane de persoane din sectorul agricol. Datorită climei variate, solurilor fertile,
competențelor tehnice ale agricultorilor și calității produselor sale, UE este unul dintre
principalii producători și exportatori de produse agricole ai lumii.

Comisia Europeană monitorizează și investighează practicile anticoncurențiale,

fuziunile și ajutoarele de stat pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru
întreprinderile din UE, garantând, în același timp, oferte suficiente și prețuri decente pentru
consumatori.

Firmele mari nu se pot folosi de puterea lor de negociere pentru a le impune

furnizorilor sau clienților lor condiții care le-ar putea îngreuna derularea unor contracte
comerciale cu firme concurente. Comisia poate amenda întreprinderile care recurg la astfel de
practici, deoarece pot determina o creștere a prețurilor și/sau reducerea ofertei.

Competențele Comisiei în ceea ce privește investigarea și sancționarea încălcării

normelor UE în materie de concurență sunt supuse unor mecanisme interne de verificare și
echilibrare, precum și controlului jurisdicțional al instanțelor europene.

UE se află, de asemenea, în avangarda cooperării internaționale pentru promovarea

bunelor practici în domeniul concurenței. Uniunea a fost membru fondator al Rețelei
Internaționale de Concurență  și lucrează în parteneriat cu diverse organisme naționale și
internaționale pentru a examina posibilele încălcări ale normelor în materie de concurență.

Industria

Industria a devenit sectorul principal de producție al țărilor europene și nord-

americane în timpul revoluției industriale, care a răsturnat vechea economie negustorească și
agrar-feudală prin salturi rapide, succesive în tehnologie, așa cum au fost
inventarea motorului cu aburi, războiului mecanic de țesut și cuceririle tehnice și tehnologice
importante în producția la scară mare a oțelului și cărbunelui. Țările industriale au adoptat o
politică economină de tip capitalist. Căile ferate și vapoarele cu aburi au început să lege
piețele foarte depărtate, dând posibilitatea noilor companii private să dezvolte niveluri de
volum de afaceri și bogăție nemaiîntâlnite până atunci.

În acest sens, industria se clasifică în:

 industria grea, care se ocupă cu producerea mijloacelor de producție;

 industria ușoară, care se ocupă cu producerea mărfurilor de larg consum.

În alt sens, cuvântul industrie definește o grupare de afaceri care folosesc aceeași

metodă pentru generarea profitului, cum ar fi "industria cinematografică", "industria
construcțiilor de mașini", sau "industria cărnii și a produselor din carne", "industria minieră".
Se referă de asemenea la anumite ramuri și o anumită zonă a producției concentrată
pe fabricare, proces care implică mari investiții de capital făcute mai înainte de a se
obține profituri.

În științele economice și în planificare urbană, termenul industrial este sinonimul

pentru modul de folosire intensiv al terenului destinat activităților economice care implica
fabricarea și producția.

Transport
Politica UE în domeniul transporturilor contribuie la bunul mers al economiei
europene, prin dezvoltarea unei rețele moderne de infrastructură care face călătoriile mai
rapide și mai sigure, promovând, în același timp, soluții durabile și digitale.

Transporturile reprezintă o piatră de temelie a integrării europene și sunt vitale pentru

libera circulație a persoanelor, a serviciilor și a bunurilor. Sectorul contribuie major la
economia europeană, reprezentând peste 9 % din valoarea adăugată brută din UE (contribuția
la economie). În 2016, numai serviciile de transport reprezentau o valoare adăugată brută de
aproximativ 664 de miliarde EUR, cu locuri de muncă pentru circa 11 milioane de persoane.

Introducerea unor mijloace de transport durabile și inovatoare este importantă pentru

atingerea obiectivelor UE privind energia și combaterea schimbărilor climatice. Pe măsură ce
europenii se deplasează din ce în ce mai mult, politica UE ajută sistemele de transport să facă
față provocărilor majore:

 congestionarea traficului rutier și aerian

  durabilitatea: transporturile sunt încă dependente de petrol pentru cea mai mare parte a
necesarului de energie, situație care nu mai poate dura mult din punct de vedere ecologic și
economic

 calitatea aerului: până în 2050, UE trebuie să-și reducă emisiile generate de

transporturi cu 60 % față de nivelurile din 1990 și să micșoreze în continuare poluarea generată de
vehicule

 calitatea infrastructurii, care variază de la o țară UE la alta

 concurența: sectorul transporturilor din UE se confruntă cu o concurență în creștere

din partea piețelor de transport din alte regiuni de pe glob, care cunosc o dezvoltare rapidă.