Globalizarea pieţelor financiare

Economia financiară, deconectată de cea reală, reprezintă fenomenul internaţional

caracteristic sfârşitului secolului XX, fenomen apărut în mai multe etape. La început
activităţile financiare însoţeau schimburi de mărfuri, într-o a doua etapă precedă sau
urmează schimburilor. Creditele-furnizor, creditele-cumpărător, plăţile la termen au
generat un proces în cadrul căruia mai multe operaţiuni financiare corespondeau unei
singure operaţiuni comerciale. Într-o a treia etapă apar europieţele, se dezvoltă fluxurile
financiare pure pentru operaţiuni ce aparţin întreprinderilor: credite pentru investiţii,
cumpărări de acţiuni sau operaţiuni cu obligaţiuni.
Criza economică şi fenomenul petrodolarilor determină trecerea de la economia
internaţională a fluxurilor, legată de necesităţile directe ale inteprinderilor, la economia
financiară a stocurilor şi de necesităţile ţărilor cu deficite. Aceată economie domină în
prezent economia mondială, tinzând să se suprapună sau s-o estompeze pe cea reală.
Fenomenul a fost generat şi este întreţinut de mişcările de capitaluri şi de extinderea
afacerilor bursiere.
Cu toate că economişti ca James Tobin sau Rudiger Dornbush au propus o
reîntoarcere la un anumit control asupra mişcărilor de capitaluri, acestea îşi continuă
expansiunea în virtutea regulii celor trei D: deschidere-dereglementare-dezintermediere.
Internaţionalizarea băncilor s-a produs printr-o adevărataă autoorganizare a unui
sistem monetar privat: câteva zeci de bănci comerciale concurează sisteml public în
funcţiile sale esenţiale. Acestea au fost posibile prin progresul informaticii şi telematicii.
Acest progres a fost multiplicat posibilităţile de arbitraj şi speculare, concomitent asupra
activelor, cursurilor de schimb şi asupra activului internaţional privilegiat-eurodolarul.
Sub acoperirea tendinţei generale de clobalizare, mediul financiar internaţional
cunoaşte o serie de mutaţii. În primul rând, trecerea de la un sistem economic în cadrul
căruia intermediarii financiari (băncile) reprezentau circuitul principal de finanţare la un
sistem de piaţă, finanţarea realizându-se prin contactul direct între dţinătorii de fonduri şi
solicitanţii. În al doilea rând suprimarea în foarte multe ţări a reglementărilor
protecţioniste şi controlului asupra schimbului monetar, înlesnirile fiscale au determinat o
concentrare a activităţilor financiare în zonele cele mai favorabile din punct de vedere al
facilităţilor de execuţie sau avantajelor fiscale. Iar nu în ultimul rând, extinderea pieţei
monetare la scară mondială, prin compartimentul său piaţa de schimb. ca o consecinţă a
internaţionalizării economiilor, conferă băncilor un rol nou în cadrul acestui proces.
Pe pieţele devenite mondiale, diferitele centre financiare şi marile bănci de
lansează într-un proces competitiv fără precedent. Centre cum sunt Londra, Frankfurt sau
Paris se modernizează rapid pentru a face faţă ofensivei marelui centru asiatic Tokyo.
Accentul se pune de acum înainte pe inovaţie şi implementări în străinătate. Funcţia
financiară dobândeşte un conţinut nou constând în autofinanţare şi dezvoltarea ligisticii
finanţare care permit inovarea şi investiţiile în străinătate.

Pieţele financiare sau pieţele de capital sunt acuma mult mai complexe şi supuse
fluctuaţiilor imprevizibile, tot mai multe voci contestă atât euforia financiară de
odinioară, cât şi deconectarea de economia reală. Se constată o mobilizare fără precedent
din partea intreprinderilor, băncilor şi autorităţilor publice pentru a se face faţă situaţiilor
limită sau pentru prevenirea reacţiilor în lanţ care scapă de sub control.
În concluzie banca zilelor noastre nu mai este o simplă bancă de depozit şi credit,
devenind o bancă financiară, la dispoziţia acestor întreprinderi, care solicită inovaţii
financiare tot mai sofisticate şi au nevoie de ajutorul băncilor pentru a putea realiza
montajul lor sau pentru a găsi contrapartizi.