Maria Montessori

(1870 – 1952)

1. Repere biografice
Născută la 31 august 1870, în Chiravalle, în provincia Ancona, Italia, Maria
Montessori a fost printre primele femei care au absolvit Facultatea de Medicină a
Universităţii din Roma, în 1896 şi una din primele femei medic care au practicat
medicina cu succes. A început să aplice multe din ideile sale personale despre
educarea copiilor cu vârste cuprinse între un an şi cinci ani, pe când s-a ocupat de
copiii cu deficienţe mintale din naştere, concentrându-şi atenţia şi metodele
educaţionale asupra copiilor retardaţi intelectual, numiţi comun şi/sau popular idioţi.
În 1907 a fost numită la conducerea unui grup de creşe şi grădiniţe dintr-o zonă
foarte săracă a oraşului Roma, unde a început să aplice ideile sale educaţionale, care
se concretizaseră, între timp, într-o adevărată metodă educaţională.
Medic fiind, Dr. Montessori a fost în permanentă legătură cu copiii şi a devenit
profund interesată de dezvoltarea lor. În urma unei cercetări atente şi minuţioase, ea a
realizat că micuţii îşi construiesc propriile lor personalităţi pe măsură ce
interacţionează cu mediul înconjurător. De asemenea, ea a observat  atent modul în
care învăţau şi progresau copiii atunci când erau lăsaţi să lucreze în mod liber cu
materialele pe care le aveau la dispoziţie.
Metoda ei de abordare a educaţiei a rezultat dintr-o solidă cunoaştere a
biologiei, psihiatriei şi antropologiei. Astfel, ea a studiat copii de toate rasele şi
culturile din numeroase ţări ajungând să realizeze în cele din urmă că legile
dezvoltării umanităţii sunt valabile oriunde. Dr. Montessori şi-a continuat aceste
observaţii, aprofundându-le şi lărgindu-şi aria de cunoaştere până la moartea sa în
1952.
Dr. Montessori a fost convinsă ca educaţia începe la naştere şi că primii ani din
viaţa unui copil, sunt şi cei mai importanţi, atât fizic cât şi mental. Ea a simţit că în
aceşti primi ani, copilul are aşa numitele „perioade senzitive” în timpul cărora este în
mod particular receptiv la anumiţi stimuli: „De la naştere la şase ani toţi micuţii
noştri au impresia unor descoperiri continue în lumea care îi înconjoară şi ei găsesc
în aceasta o mare bucurie. Ei doresc să înveţe, sunt asemenea unor ,,bureţi’’ care
absorb în mod constant informaţii despre lumea lor cea nouă.” Această receptivitate
către anumite lucruri durează doar atât cât necesitatea respectivă este împlinită.
În 1909 Dr. Montessori a ţinut primul ei curs, la care au participat şi persoane
din ţări străine. Munca Mariei Montessori a continuat şi treptat a fost acceptată în
multe ţări europene şi în alte părţi ale lumii. În 1915 Dr. Montessori a fost în Statele
Unite, unde au fost deschise apoi foarte multe şcoli Montessori. Întoarsă în Europa, a
continuat seria conferinţelor în mai multe ţări şi şi-a petrecut  mult timp cu
1
aprofundarea cercetărilor personale. Pentru munca ei, Dr. Montessori a primit
nenumărate distincţii şi onoruri.
Maria Montessori a murit în 1952, în Olanda, la vârsta de 81 de ani. După
moartea ei, Mario, fiul ei, a devenit succesor la conducerea Asociaţiei Internaţionale
Montessori (AMI), cu sediul în Amsterdam.

2. Modelul pedagogic Montessori

Principiile metodei Montessori:
 Principiul de bază este auto – educarea şi aplicarea celor învăţate direct:
„Să nu faci niciodată pentru un copil ceea ce poate face singur.”
 Copilul este privit ca un om în toată firea, i se respectă personalitatea,
deoarece este un individ unic şi irepetabil.
 Copilul este ajutat să-şi dezvolte voinţa, acordându-i-se libertate asupra
hotărârilor sale, este îndrumat să gândească şi să acţioneze independent.
 În loc să se înlăture obstacolele ce-i stau în cale, copilul este ajutat să le
depăşească.
 Copilului îi este dat prilejul de a-şi urma propriul ritm de învăţare,
deoarece copiii nu-şi doresc doar să înveţe, ci să înveţe ceva anume,
într-un moment dat.
 Copiii sunt încurajaţi să ia mereu să ia decizii proprii pe care să le
respecte.
 Anumite comportamente pozitive la adulţi se pot observa în rezultatele
ulterioare ale copilului.
Maria Montessori a fost unul dintre primii pedagogi care a reorganizat spaţiul
de învăţare al elevilor, evidenţiind importanţa mobilierului adecvat particularităţilor
de vârstă şi individuale ale copiilor, spunând că mesele, scaunele, jucăriile, trebuie să
fie potrivite şi la îndemâna lor, pentru a da o educaţie eficientă celor mici. Copiii erau
obligaţi să înveţe să scrie şi să citească fără prea multe materiale didactice, într-un
mediu sărăcăcios. Copilul nu trebuie forţat să însuşească diferite deprinderi, ci le va
învăţa de la sine, când va fi pregătit pentru a le interioriza. „Copiii nu învaţă doar de
la adulţi, ci şi unii de la alţii” este un concept de bază pe care se axează pedagogia
Mariei Montessori.
Metodele şi strategiile ei didactice pun copilul în centru şi sunt centrate pe
particularităţile de vârstă ale celor mici. Mediul de învăţare se axează pe nevoile
individuale, ţinând cont de ritmul fiecărui copil. Activităţile didactice frontale, unde
toţi copiii învaţă aceleaşi deprinderi în acelaşi timp sunt schimbate cu activităţi în
grupuri mici sau chiar individuale. Una dintre importantele sarcini ale pedagogului
este de a crea un mediu ambiant plăcut, curat, ordonat şi o atmosferă plăcută, în care
copiii să se simtă în largul lor.
Modelului pedagogic Montessori pune copilul în centru: ,,...copilul este
constructorul spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea dezvoltării sale libere sunt
2
pietrele din zidul în care a fost închis sufletul omului.Trebuie să ajutăm copilul să
acţioneze singur, să voiască singur, să gândească singur; aceasta este arta celor ce
aspiră să slujească spiritul’’. Copiii Montessori învaţă într-un mediu non competitiv
şi care-i susţine în permanenţă, concentrându-se pe individualitatea copilului şi pe
nevoile lui specifice. Copiii sunt încurajaţi să muncească independent sau în grupuri
mai mici. Copiii învaţă astfel atât de la educatori, dar şi independent, sau unii de la
alţii. Acest sistem atribuie copiilor anumite responsabilităţi şi îi ajută să îşi dezvolte
stilul personal de acumulare a cunoştinţelor, timp în care educatorul acţionează ca un
ghid care le încurajează şi le facilitează acţiunile. Un principiu esenţial al educaţiei
Montessori este că educatorul trebuie să fie în permanent atent la ce face copilul şi nu
invers. Educatorul este o parte foarte importantă a acestui proces. El trebuie să creeze
mediul deosebit şi ordonat, în care copilul să poată să înveţe. Nu există o arie
destinată educatorului sau o catedră şi tot spaţiul este folosit pentru activităţi.
  Educatorii Montessori sunt pregătiţi profesional pentru această metodă şi
utilizează materiale special create, care stimulează simţurile şi imaginaţia dar sunt şi
auto – corectoare (ex. Turnul roz), permiţând copilului să evolueze în ritmul lui şi să
înveţe din propriile lui greşeli. În cadrul metodei sale, Dr. Montessori a conceput un
rol cu totul nou pentru educator. Copiii învaţă singuri, folosind materialele specifice,
timp în care rolul educatorului este să direcţioneze, să stimuleze şi să ghideze
activitatea acestora. Educatorul nu se amestecă niciodată atunci când un copil e
concentrat, şi nu intervine decât dacă a constatat că acesta are nevoie de ajutor, nu ştie
ce să facă, sau îi deranjează pe ceilalţi colegi. Ajutorul pe care un educator Montessori
îl oferă copilului este întotdeauna extrem de limitat – atât cât să se asigure că acesta a
ieşit din impas. Copilul nu este corectat atunci când greşeşte. Se consideră că încă nu
a ajuns să stăpânească suficient conceptul respectiv iar materialul va fi strâns si reluat
cu alt prilej, după o lecţie individuală, ori după o anumită perioadă de timp.
Metoda Montessori este un program de educaţie pentru viaţă, un proces de
învăţare prin care copiii sunt încurajaţi să îşi dezvolte propria linişte, siguranţă şi grijă
pentru mediul înconjurător. Practicată pe întreg mapamondul, metoda Montessori s-a
dovedit a avea succes cu copiii din diverse medii culturale şi religioase. A fost
utilizată pentru copiii înzestraţi precum şi pentru cei cu dizabilităţi fizice şi
intelectuale. Modelul pedagogic Montessori pune copilul în centru. Copiii Montessori
învaţă într-un mediu non-competitiv şi care-i susţine în permanenţă, concentrându-se
pe individualitatea copilului şi pe nevoile lui specifice. Metoda Montessori se
bazează foarte mult pe simţuri, pe activitatea practică. Copilul învaţă totul
făcând, exersând, simţind, atingând.

3. Descoperirea calităţilor copiilor

Abordarea sa în ceea ce priveşte educaţia a relevat faptul că micuţii din întreaga
lume posedau calităţi şi abilităţi care păreau că aşteaptă să iasă la suprafaţă. Printre
aceste abilităţi se numără:
3
 1. Un nivel de concentrare ridicat – înainte se considera că micuţii sufereau de
deficienţe de atenţie. Dr. Montessori era uimită să vadă cât de mult timp acordă copiii
foarte mici sarcinilor care îi interesează.
2. Plăcerea de a repeta – copiii îşi aleg să facă lucruri pe care încearcă să le
realizeze la nesfârşit.
3. Plăcerea de a fi ordonaţi – de obicei ne gândim că cei mici sunt dezordonaţi,
însă Dr. Montessori a descoperit că aceştia au o înclinaţie naturală către organizare şi
ordine, care poate fi scoasă în evidenţă dacă aceştia sunt încurajaţi.
4. Libertatea de a alege – copiilor le place să aleagă lucrurile pe care vor să le
facă. Dacă materialele sunt aşezate astfel încât ei să aibă acces la acestea, cu siguranţă
le vor alege.
5. Copiii preferă lucrul în locul jocului – avem tendinţa de a crede că micuţii
vor numai să se joace şi nu să lucreze. Totuşi, Dr. Montessori a descoperit că joaca
este un substitut pentru ceea ce îşi doreau copiii să facă cu adevărat, dar nu puteau să
facă. Spre exemplu, copiilor le place să se joace „de-a mama şi de-a tata”.
6. Nu sunt necesare răsplata sau pedeapsa – ea a descoperit că micuţii sunt
motivaţi instinctiv să lucreze. Nu au nevoie de motivări externe sau pedepse. Lucrul
de care au nevoie este ajutorul. Se consideră că singura recompensă de care are nevoie
un copil este cea provenită din mulţumirea de sine, din faptul că a realizat un lucru
bun şi corect, bazându-se pe propriile lui puteri.
7. Copiii sunt iubitori de linişte. În ciuda faptului că, de regulă, adulţii cred
despre copii faptul că sunt gălăgioşi, Montessori a descoperit că celor mici le place
liniştea.
8. Copiii au simţul demnităţii personale – ei doresc să fie capabili şi au
demnitate. Vor să poată face lucruri pentru ei. Un copil ar prefera să îşi lege singur
şireturile de la pantofi decât să i le lege altcineva.
9. Copiii sunt stăpâniţi de dorinţa de citi şi scrie – la început, Dr. Montessori
era de părere că micuţii cu vârsta de patru şi cinci ani nu ar trebui implicaţi în
activităţile de citit şi scris. Dar copiii au prezentat atât de mult interes încât le-a oferit
materiale pentru începători.

4. Alternativa educaţională Montessori

Dr. Maria Montessori a accentuat ideea conform căreia fiecare copil trebuie
văzut ca un individ cu personalitate unică şi potenţial intelectual unic. În scrierile sale
pune accent pe cât de important este pentru părinţi şi educatori să admită nivelul de
dezvoltare şi rata progresului pentru fiecare copil, în mod individual, aşa cum este el.
Indiferent de naţionalitate sau etnie, toţi copiii au aceleaşi nevoi de bază, trec prin
aceleaşi stadii, ea numind aceste stadii „perioade senzitive”. Maria Montessori a
realizat faptul că micuţii trec prin etape ale dezvoltării foarte bine definite. Prin
urmare, la şcoala Montessori, copiii trec prin trei cicluri:
1. (3-6 ani)
4
 2. (6-9 ani)
3. (9-12 ani)
Clasa Montessori este o comunitate de aproximativ 25 de copii în vârsta de
până la 3 ani, atât băieţi, cât şi fete. Copiii mai mari îi vor învăţa pe cei mici, în
consecinţă le va creşte încrederea în sine, iar cunoştinţele se vor solidifica. Vor
dobândi şi un simţ al răspunderii fiind liderii clasei, care mai târziu le va îmbunătăţi
imaginea de sine. Între timp, copiii mai mici sunt iniţiaţi către munca avansată prin
observarea celor mai mari. Cu o astfel de varietate de niveluri în clasă, fiecare copil
poate lucra în ritmul său. Prin urmare, programul facilitează dezvoltarea afecţiunii
faţă de comunitate, în care totul se bazează pe cooperare, nu pe principiul competitiv.
Programul Montessori este diferit sub mai multe aspecte:
1. Metoda de predare este individuală, nu pe grupuri.
2. Copiii învaţă prin experienţă mai degrabă decât prin ascultare.
3. Curriculum-ul Montessori este mult mai vast decât multe alte programe.
4. În programul Montessori se pune accentul pe auto – disciplina dezvoltată
prin ajutarea unui copil să înveţe cum să îşi îndeplinească obligaţiile, decât pe
disciplinarea lui prin intermediul recompenselor şi al pedepselor.
5. Într-o clasă Montessori organizarea camerei permite copiilor acces rapid la o
varietate de noi experienţe.
6. Materialele dintr-o clasă Montessori sunt create cu grijă şi studiate
îndeaproape pentru a se potrivi dezvoltării nevoilor şi caracteristicilor copiilor.
7. Metoda Montessori, prin care sunt ajutaţi copiii, presupune ca acestora să li
se arate ceea ce au de făcut într-o manieră pozitivă.
8. Programul Montessori este sistematic şi atent structurat, în conformitate cu
principiile dezvoltării. Fiecare activitate este atent gândită, bazându-se pe pregătirea
anterioară şi conducând spre activităţi mai complexe.
9. Programul Montessori este creat pentru a dezvolta independenţa şi
responsabilitatea.
10. Rutina programului Montessori are la bază principiul libertăţii de a alege,
mai degrabă decât stabilirea timpului pentru activităţi prescrise.
11. În Programele Montessori copiii sunt percepuţi ca nişte fiinţe pozitive a
căror preocupare principală este formarea ca adult.
Clasa preşcolarilor este atractivă, cu multe materiale şi activităţi atent
concepute. Copiii sunt liberi să se angajeze în orice tip de activităţi care îi preocupă.
Pot lucra individual, cu un prieten sau cu un grup de prieteni. Pot petrece oricât de
mult timp doresc pentru orice activitate. Au posibilitatea de a face lucruri pe care le
văd acasă, la părinţi. Pot pregăti mâncare, cum ar fi coptul cartofilor, decojirea
roşiilor, tăiatul bananelor, spargerea nucilor sau stoarcerea bananelor. Se pot ocupa de
tâmplărie, cum ar fi lucrul cu ciocanul, folosirea cuielor sau tăiatul. Pot învăţa să lege
şireturile la pantofi, să folosească un fermoar şi nasturii. Pot asculta muzică, pot cânta,
dansa, şi pot învăţa să cânte la un instrument. De asemenea, ei pictează, desenează,
5
lucrează în lut, învaţă să coasă, să creeze măşti sau marionete. Pot învăţa să numere
sau să compună cuvinte. Pot învăţa din cărţi despre lucrurile minunate din lumea care
îi înconjoară. Pot privi globul şi fotografiile făcute în diferite părţi ale lumii. Pot
alerga, se pot căţăra, juca jocuri sau se pot distra cu prietenii. Pot sta într-un genunchi
şi pot îmbrăţişa profesorul. Mediul unei grădiniţe Montessori unifică funcţiile sociale,
psihologice, fizice şi academice care îi sunt necesare unui copil pentru a dezvolta o
atitudine pozitivă faţă de şcoală: încredere în sine, simţul ordinii, curiozitate şi
concentrare, iniţiativă şi perseverenţă, abilitatea de a lua decizii, şi simţul
responsabilităţii faţă de alţi membrii ai clasei, şcolii şi comunităţii.
În şcoala primară, copiii lucrează cu diverse materiale definite care îi ajută să
înveţe prin intermediul unui proces activ. Prin utilizarea unor astfel de materiale copiii
pot confecţiona propriile lor cărţi, pot desena propriile lor hărţi sau fuse orare şi îşi
pot dezvolta propriile lor proiecte. Ca rezultat, clasa este ocupată, fiind un loc
minunat pentru copii. Din moment ce clasa este bine organizată, copiii îşi dau seama
că pot lucra fără să aştepte să vină profesorul la clasă. Unii copii pot citi, în timp ce
alţii lucrează la matematică. Unii pot studia despre furnici, în timp ce alţii ascultă
muzică clasică la căşti („Step – by – Step”).

5. Decalogul dascălului bun, după Maria Montessori

1. Nu atingeţi niciodată un copil decât dacă vă invită el (într-un fel sau altul).
2. Nu vorbiţi niciodată urât despre un copil (în prezenţa sau în absenţa lui).
3. Concentraţi-vă pe întărirea şi ajutarea dezvoltării a ceea ce copilul are bun,
astfel încât ceea ce e rău să fie eliminat treptat.
4. Fiţi activi în pregătirea ambianţei. Îngrijiţi-vă meticulos şi constant de
aceasta. Ajutaţi copilul să întemeieze relaţii constructive cu ambianţa. Arătaţi locul
unde sunt păstrate mijloacele de dezvoltare şi demonstraţi folosirea lor în mod
potrivit.
5. Fiţi întotdeauna gata să răspundeţi chemării copilului care are nevoie de voi;
ascultaţi şi răspundeţi copilului care apelează la voi.
6. Fiţi neobosiţi în a repeta oferirea obiectelor pe care anterior le-a respins sau a
căror utilizare corectă nu a înţeles-o. Faceţi aceasta prin animarea ambianţei, prin
grijă, linişte, prin cuvinte blânde ori printr-o prezenţă iubitoare.
7. Respectaţi copilul care face o greşeală şi care poate atunci sau mai târziu să
se corecteze el însuşi, dar opriţi ferm şi imediat orice utilizare nepotrivită a ambianţei
şi orice acţiune care pune în pericol copilul, dezvoltarea lui sau pe alţii.
8. Respectaţi copilul care se odihneşte sau priveşte pe alţii cum muncesc sau
chibzuieşte la ce a făcut el sau la ce trebuie să facă. Nu-l strigaţi, nici nu-l forţaţi la
alte forme de activitate.
9. Ajutaţi-i pe cei care caută să facă ceva şi nu găsesc ce. Faceţi-vă prezenţa
simţită pentru copilul ce caută şi fiţi discreţi pentru copilul ce a găsit.

6
 10. Trataţi întotdeauna copilul cu cele mai bune maniere şi oferiţi-i tot ceea ce
este mai bun în voi.

6. Concluzii
Dr. Maria Montessori a elaborat o filosofie a educaţiei bazată pe respectul
pentru copil şi nevoile sale. Conceptul de respect pentru copil este esenţial în metoda
Montessori. A fost convinsă că vârsta preşcolară, când copilul îşi dezvoltă concepţia
de sine, este fundamentală pentru împlinirea sa viitoare: „Să nu-i educăm pe copiii
noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va exista când ei vor fi mari. Şi nimic nu
ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci, să-i învăţăm să se adapteze”.
Pentru Maria Montessori, educaţia echivalează cu a învăţa copilul să gândească
şi să acţioneze independent într-o manieră responsabilă. Dr. Montessori a văzut
educatorul mai degrabă ca un creator al situaţiilor de învăţare, decât o persoană care
predă în mod direct anumite cunoştinţe, mai mult ca un ghid, decât ca un lider.
Instruirea trebuie să înceapă la o vârstă fragedă dacă se vrea o hrană pentru minte şi o
satisfacţie pentru copilul care este stăpânit de dorinţa de a învăţa.
Filosofia Montessori accentuează importanţa prezentării de materiale educative
potrivite fiecărei perioade. Calmul adultului prefigurează adultul de mâine. Adultul nu
trebuie să facă niciodată pentru copil ceea ce acesta poate să facă singur, pentru că îi
fură copilului posibilitatea de a învăţa.
Ideile ei sunt foarte actuale astăzi, când se pune foarte mult accent pe lucrul pe
grupuri sau individual. Un subiect predilect al preocupărilor actuale privitoare la
ergonomia spaţiului de învăţământ este cel al modularităţii mobilierului şcolar, care
favorizează şi încurajează interacţiunile permanente şi activismul elevilor. Totodată,
sistemul „Step – by – Step” a preluat o parte din ideile ei referitoare la învăţarea pe
centre, care este o învăţare activă.