Eugen Lovinescu apreciaza ca aparitia romanului Ion, de Liviu Rebreanu, este o data istorica "in procesul

de obiectivare a literaturii noastre epice", deoarece depaseste metodele mai vechi de tratare a temei
rurale ("lirismul samanatorist, ,atitudinea poporanista, ,eticismul ardelean), propunand ,formula
romanului naturalist, a Comediei umane () Formula epicei tolstoiene: formula ciclica a zugravirii, nu a
unei portiuni de viata limitata la o anecdota, ci a unui vast panou curgator de fapte invalmasite ()fara o
finalitate ()".

"Obiectul de studiu al lui Ion continua criticul este viata sociala a Ardealului care, desi inchisa in celula
unui sat, este zugravita in intreaga ei stratificare, de la simplul vagabond pana la candidatul de deputat si
la mediul administratiei unguresti, cu o fauna bogata in exemplare variate. Cu un material aparent
haotic, cu episoade numeroase ce se pun de-a curmezisul, romanul se organizeaza totusi, in jurul unei
figuri centrale, al unui erou frust [direct in comportament, elementar] si voluntar, al lui Ion.

Ponderand transant remarca de mai sus, se poate observa simetria compozitionala (nu haosul) si faptul
ca personajul Ion, centrul epic de major interes, este contrabalansat de personajul Titu Herdelea din
planul vietii intelectualilor. Titu, prieten si sfatuitor al lui Ion, este o varianta, in celalalt plan, a lui Ion. Nu
are indarjirea acestuia in urmarirea celor doua chemari: interesul material si pasiunea iubirii

Tudor Vianu remarca la Rebreanu "inteligenta corespondentelor din natura; acompaniamentul pe care il
face natura tuturor momentelor sufletesti acute", citand scena uciderii lui Ion: "Lovi a treia oara, fara sa-
si mai dea seama unde. Oracaitul broastelor reincepu brusc, speriat, amenintator, ca o vaicareala care
salta valtorita in vazduh de vantul ce sufla mereu mai manios si mai intepat". De retinut si aliteratia
consoanei "v". Tudor Vianu remarca, de asemenea, "viziunea naturalista a omului": pudoarea, setea,
frigul, zecile de fiori zgaltaie trupul omului, toate acompaniamentele organice ale emotiilor reapar in
nenumaratele descrieri pe care scriitorul le doreste puternice, directe, zguduitoare". De exemplu, inima
lui Ion "ii batea coastele ca un ciocan infierbantat ''.
Stilul autorului este sobru, frust, direct, fara podoabe, lipsit de artificii, iar vocabularul cuprinde termeni
ardelenesti (,solgabirau", ,fleandura", ,ponihos", ,zadie", "a tandali", ,gorduna", ,holirca").
Intr-un interviu din 1926, autorul marturisea: ''prefer sa fie expresia bolovanoasa si sa spun intr-adevar
ce vreau, decat sa fiu slefuit si neprecis. Stralucirea stilistica, cel putin in opera de creatie, se face mai
intotdeauna in detrimentul preciziei si al miscarii de viata De altfel cred ca e mult mai usor a scrie
frumos, decat a exprima exact "(Ideea europeana, l ianuarie 1926).
In Addenda la Jurnalul I, scriitorul noteaza: ,, pentru mine arta zic «arta» si ma gandesc numai la
literatura inseamna creatie de oameni si de viata. Astfel, arta, intocmai ca si creatia devine, dintre toate,
cea mai minunata taina. Creand oameni vii, cu viata proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de
misterul eternitatii. Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai
reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate
frazele frumoase din lume ".
George Calinescu, referindu-se la romanul Rascoala, remarca o serie de aspecte valabile si pentru stilul
romanului Ion: ,frazele, considerate singure, sunt incolore ca apa de mare tinuta in palma, cateva sute
de pagini au tonalitatea neagra verde si urletul marii (Istoria literaturii romane , 1941).

OPINII ALE CRITICII LITERARE

Eugen Lovinescu, Creatia obiectiva: L. Rebreanu, Ion
Aparitia lui Ion rezolva o problema si curma o controversa in cele mai multe constiinte, samanatorismul
se confunda cu taranismul si lupta impotriva lui cu lupta excesului taranesc in literatura Pusa in acest
plan, problema putea fi discutabila la un popor cu teza rurala atat de larga si cu o literatura autentica de
inspiratie folclorica in care samanatorismul parea singura expresie posibila a realitatilor nationale in
lupta cu utopiile modernismului. Problema se pune, insa,altfel: lupta impotriva samanatorismului nu
avea decat incidental ca obiectiv «taranismul» sau «opincarismul» (), pe cand, in realitate, ea se
indrepta, fie impotriva atitudinii si a tendintei, fie impotriva lirismului, conceputa astfel, lupta ar fi fost
indreptatita, oricare ar fi fost materialul de inspiratie a samanatorismului, deoarece nu avea in vedere
materialul, ci felul tratarii lui. Aparitia lui Ion a facut si mai evidenta aceasta distinctie ().