14.10.

2020
Aparatul Locomotor. Sistemul Osos
Osteologia. Oasele sunt organe dure, rezistente și au culoare alb-gălbuie. Totalitatea oaselor din corpul uman formează scheletul. La om, oasele sunt situate în
interiorul părților moi ale trunchiului. Nu toate animalele au schelet.
Oasele formează axul central. Ele determină:
1. forma, dimensiunile, proporțiile corpului și ale diferitelor sale 4. servesc ca element de inserție pt. mușchi, sunt folosite drept
segmente; pârghii;
2. servesc ca sprijin pentru întregul corp și pentru părțile moi; 5. contribuie la metabolismul fosfo-calcic al org. prin conținutul de
3. protejează anumite organe delicate, adică participă la formarea calciu și fosfor;
unor cavități cu rol de protecție(ex. cutia craniană);
Nr. oaselor din corpul uman este variabil, inițial la naștere avem un nr. mai mare de oase, în jur de 300 de oase, care odată cu creșterea fuzionează, unele pe linia
mediană, altele datorită presiunii care se exercită asupra lor, formând câte un singur os, astfel, la adult găsim 206-207 oase. Unele fragmente care exercită mișcări
variate cu amplitudine mică prezintă un nr. mai mare de oase, pe când membrele prezintă oase mari, fiind în număr foarte mic(ex. mâna are 27 oase, brațul are doar
un os). Oasele se mișcă cu ajutorul mușchilor și articulațiilor. Aparatul locomotor prezintă o componentă activă și pasivă, cea din urmă fiind reprez. de sistemul osos.
Scheletul corpului uman poate fi împărțit în:
1. Schelet axial, ce este situat pe linia mediană: cutia craniană, cutia toracică, coloană vertebrală;
2. Scheletul apendicular, cuprinde scheletul centurilor(scapulară și pelvină) și scheletul membrelor(super. și infer.);
Conformația exterioară a oaselor. În general, li se atribuie forme geometrice, astfel ca și acestora, li se descriu fețe, margini, unghiuri.
Clasificarea oaselor în fcț. de dimensiunile lor:
1. oase lungi- L> l,g; osul lung este format dintr-un corp/ diafiză și 2 extremități/epfize. Oasele lungi se găsesc, mai ales, la nivelul membrelor și
îndeplinesc rolul de pârghii, aplificând mișcarea. Pe oasele lungi acționează mușchi puternici, mușchi lungi.
2. oase plane/late-aprox. L=l, g<<; sunt oase turtite, având forme geometrice, cu margini și unghiuri. Ele servesc la formarea unor cavități cu rol de
protecție și dau inserție unui număr mare de mușchi. Deoarece este un nr. mare de mușchi, aceștia vor tracționa de os în direcții diferite, astfel,
rezultând forma lățită a osului.
3. oasele scurte- aprox. L=l=î, relativ cubice; se găsesc în regiuni în care se realizează mișcări variate cu aplitudine redusă(ex. mână,vertebre)
Acestor tipuri de oase li se mai atribuie încă 3 tipuri: oase pneumatice, suturale și oase sesamoide. Oasele pneumatice sunt oase neregulate ce prezintă în interior
cavități pline cu aer/cavitate aerică.(ex. os frontal cu cavitate numită sinus frontal). Oasele suturale sunt oase mici, plane, prezente inconstant, se dezvoltă, în general,
la nivelul suturilor craniene. Oasele sesamoide sunt oase mici, având, adesea, forma unor lentile, dezvoltându-se în vecinătatea unor articulații sau în tendoanele unor
mușchi.
Deși oasele sunt rezistente își modifică forma sub influența organelor învecinate. Ele prezintă o serie de poeminențe, cavități, găuri și canale. Proeminențele sunt de
2 tipuri:
a. articulare-rotunjite,netede; sunt modelate în raport cu suprafața Notă! Denumirea e variabilă în fcț. de forma lor, unele sunt
articulară opusă și sunt, de obicei, acoperite de cartilaj hialin, conturate, puternice, detașate de pe suprafața osului și se numesc
astfel încât mișcarea de alunecare să se facă mai ușor(ex. capul PROCESE/APOFIZE, sau puternice, dar cu formă neregulată și nu
femural); se desprind de suprafața osului ce se numesc TUBEROZITĂȚI, dar
b. nearticulare-forme variabile; sunt determ. cel mai adesea de dacă suprafața este netedă se numesc EMINENȚE, iar dacă sunt
tracțiunea unor mușchi, cu cât mușchiul care acționează asupra neregulate, mai mici, se numesc TUBERCULI(ex. CREASTA(tibiei)-
osului este mai puternic, cu atât proeminența este mai proeminență liniară, ca lamă de cuțit, SPINA-proeminență
pronunțată. ascuțită, ca un ac, spin).
Cavitățile pot fi:
a. articulare- corespund ca formă proeminențelor articulare, fiind mulajul negativ al acestora; pot fi escavate/concave sau plane;
b. nearticulare- sunt variate ca formă și dimensiuni; au rol de a adăposti și proteja unele elemente anatomice, fiind reprezentate, de obicei, de șanțuri prin
care alunecă tendoanele, șanțuri prin care trec vase, nervi sau mici cavițăți prin care se prind tendoane, ligamente.
Găurile și canalele sunt de 2 tipuri:
a. de trecere- sunt străbătute de diferite elem. anatomice, cele mai frecvente sunt vasele de sânge și nervi. Pot avea diferite denumiri: duct(canal),
fosă(adâncitură/groapă), incizură(scobitură la nivelul unei margini), apertură(deschidere), foramen(gaură,orificiu), hiat/us(orificiu cu formă neregulată);
b. nutritive- sunt folosite, de obicei, pentru trecerea vaselor sangvine, indiferent de tipul acestora.
Conformația internă a oaselor. 2 tipuri de țesut osos:
1. compact- format din lame osoase, dispuse concentric, alipite, fără a delimita cavități.
2. spongios-aspect de burete, format din lame/trabecule osoase, care se întretaie, delimitând cavități cu dimensiuni variabile, în care se află maduvă osoasă.
Conformația internă a osului lung. Diafiza este formată dintr-un cilindru de Conformația internă a oaselor scurte. Au o structură asemănătoare cu
țesut osos compact, străbătută în lungul său de un canal central, numit epifizele oaselor lungi, la exterior-țesut compact,, la interior-țesut spongios.
cavitate medulară. Cav. medulară pătrunde în epifize, conținând măduvă Aranjarea lamelelor osoase depinde de funcțiile pe care le îndeplinește osul,
osoasă. Epifizele sunt formate dintr-o pătură subțire de țesut compact , de forțele care acționează asupra lui. Orientarea lamelelor oasoase se
așezat la periferie, ce învelește țesutul spongios, situat în interior. Cavitatea modelează continuu, pe parcursul vieții, se modifică în raport cu solicitările.
medulară se întinde până aproape de epifize, iar cu înaintarea în vârstă La suprafață, oasele au o membrană fibroasă care le învelește pe exterior, pe
avansează și pătrunde în interiorul epifizelor. Tot cu înaintarea în vârstă, toată lungimea=periost, grosimea lui variind în fcț. de natura oaselor și
țesutul spongios se rarefiază, astfel ochiurile încep să devină din ce în ce mai aderând de acestea prin fața sa profundă. Periostul este bogat în vase și
mari, determinând apariția osteoporozei, ce reprezintă delimitarea mai mare nervi, astfel având rol de nutriție la adult, iar la copil are rol în formarea de
a spațiilor de către arhitectura lamelelor, provocând fracturi. țesut nou, asigurând creșterea. Alte roluri fiind formarea calusului în caz de
Conformația internă a oaselor late/plane. Oasele late sunt formate din 2 fracturi, în repararea oaselor. Aderența periostului este mai mare la supraf.
lame de subst. oasoasă compactă, denumite tăblii, externă și internă, între oaselor scurte și la epifizele oaselor lungi, dar variază și în fcț. de vârsta,
care se găsește țesut spongios, numit DIPLOË. având o aderență mai mare la persoanele înaintate în vârstă.
Inervația oaselor. Oasele sunt bogat vascularizate și inervate. Oasele primesc artere nutritive/ diafizare(oasele lungi) și artere periostale(la nivelul periostului), ele
ajung și pătrund în mădv. oasoasă. Nervii, fie ajung împreună cu arterele sau provin din periost, formând plexuri nervoase și receptorii de la nivelul periostului.
Măduva osoasă se află în cav. medulară a oaselor lungi, fiind o subst. moale, bogată în subst. sangvine, rolul său fiind de hematopoieză, dar participă și la formarea
țesutului osos, la repararea oaselor, și reprezintă o rezervă de grăsime a org. În timp, măduva osoasă, care este roșie la început(făt/copii), este înlocuită cu măduvă
galbenă, care conține mai mult țesut adipos.
Proprietăți chimice și fizice. Chimice- Oasele sunt formate dintr-o subst. organică numită oseină ce determină rezistența oaselor și subst. anorganică reprez. de
fosfați, carbonați, floruri și cloruri de calciu, ce dau elasticitatea acestora. Proporția celor 2 subst. este de cca 35% subst. anorg. și 65% subst. minerală. Fizice-sunt
14.10.2020
reprezentate de elasticitatea și rezistența oaselor. Datorită acestor proprietăți, oasele nu se pot fractura ușor, având o rezistență de 30 de ori mai mare decât a unei
cărămizi.