Sunteți pe pagina 1din 5

Dacă unu-ori unu-i unu,

Un arici trage cu tunul.


Doi ori unu e fix doi-
Doi ţânţari aleargă goi.
Trei ori unu - hopa trei!
Vaca intră la idei!
Patru-ori unu - circa patru-
Şoriceii joacă teatru!
Cinci ori unu-i, parcă, cinci!
Broasca sare în opinci!
Şase-ori unu-i, poate, şase!
Oaia coase şi descoase!
Şapte-ori unu - na, că-i şapte!
Veveriţa prinde lapte!
Opt ori unu - sper că-i opt!
Calul verde nu s-a copt!
Nouă-ori unu? O fi nouă?
Crocodilul face ouă!
Zece-ori unu - iarăşi zece!
Vulpea nu mai vrea sa plece!
Ce se-ntâmplă mai departe?
Cred că scrie-n altă carte!
Dacă vreau şi vreţi şi voi,
Trecem chiar acum la doi!

Dacă unu-ori doi e doi,


Tata face tărăboi!
Iar pisica joacă teatru,
Fiindcă doi ori doi fac patru!
Însă trei ori doi fac şase!
Tata nu vrea să o lase!
Şi i-a scris, pe-un peşte copt,
De ce patru-ori doi fac opt,
De ce cinci ori doi fac zece
Şi de ce e gheaţa rece!
Dar pisica stă şi cască
Şi nu vrea să mai vorbească!
Şase-ori doi? Pisica tace!
Doisprezece purici face!
Tata strigă: "Şapte-ori doi?"
Paisprezece, până joi!
"Opt ori doi!" zice pisica!
Şaisprezece! Tica, tica!
"Nouă-ori doi?" se-agită tata!
Optsprezece, cu lopata!
Şi-apoi miaună în beci:
"Zece-ori doi fac douăzeci?!"
Dar, în lipsă de idei,
Hai să trecem şi la trei!
Aşadar şi prin urmare,
Dacă nu-i cu supărare,
Cică unu-ori trei fac trei-
Şi în prun, dar şi în tei!
Pe când doi ori trei fac şase!
Aşa zice moş Tănase!
Mda, dar trei ori trei fac nouă!
Chiar şi-atunci când tare plouă!
Păi, şi cât fac patru-ori trei?
Doisprezece, dacă vrei!
Cinci ori trei fac -se prea ştie!-
Cincisprezece-n pălărie!
Şase-ori trei? Păi, cât să fie?
Optsprezece! Pe vecie!
Ce urmează? Şapte-ori trei?
Douăzeci şi unu! Vrei?
Opt ori trei fac -să nu cazi!-
Douăzeci şi patru, azi!
Nouă-ori trei, de-i zi sau noapte,
Fac tot douăzeci şi şapte!
Mai ales că zece-ori trei
Fac treizeci, pe banii mei!
Dar de ce stăm ca la teatru?
Să vedem ce face patru!

Foaie verde, foaie mare,


Bine e să stai la soare!
Dar eu nu ştiu să joc teatru
Fiindcă unu-ori patru - patru!
Deci mănânc un măr necopt
Chiar la doi ori patru - opt!
Trei ori patru fac urgent
Doisprezece, cu talent!
Patru-ori patru -vă spun eu!-
Şaisprezece fac mereu!
Cinci ori patru - douăzeci!
Şi-n piscină şi în beci!
Şase-ori patru, ca la teatru,
Fac tot douăzeci şi patru!
Şapte-ori patru fac, bizar,
Douăzeci şi opt! E clar!
Opt ori patru? Nu mai zic!
Fac treizeci şi doi, un pic!
Nouă-ori patru, fără oase,
Fac exact treizeci şi şase!
Şi, de vrei să nu te-neci,
Patru-ori zece - patruzeci!
În rest, ce mai? Fii pe fază!
Să vezi ce mai cinci urmează!

Cică unu-ori cinci fac cinci


Şi-n papuci, dar şi-n opinci!
Şi-apoi doi ori cinci fac zece!
Beau prea multă apă rece!
Trei ori cinci, de vrei ori ba,
Fac tot cincisprezece, na!
Patru-ori cinci nu e cu deci,
Dar fac sigur douăzeci!
Cinci ori cinci, şi-n pom şi-n lac,
Douăzeci şi cinci tot fac!
Şase-ori cinci? Cam cât să fie?
Vreo treizeci, pe datorie!
Şapte-ori cinci -fie ce-o fi!-
Fac treizeci şi cinci, să ştii!
Opt ori cinci, în mod normal,
Fac vreo patruzeci, legal!
Nouă-ori cinci? Mi-a dat, acasă,
Patruzeci şi cinci, la masă!
Şi-apoi... zece-ori cinci - cincizeci!
Ce faci? Unde crezi că pleci?
Caută-l pe moş Tănase,
Că acum urmează şase!

L-ai găsit? Ce bine-mi pare!


Hai la treabă, frăţioare!
Cică unu-ori şase - şase!
Aşa zice moş Tănase!
Doi ori şase -zic şi eu!-
Doisprezece fac mereu!
Trei ori şase, evident,
Optsprezece fac urgent!
Patru-ori şase, ca la teatru,
Fac tot douăzeci şi patru!
Cinci ori şase fac treizeci-
Astăzi, mâine şi în veci!
Şase-ori şase, cu mândrie,
Fac treizeci şi şase! Fie!
Şapte-ori şase, şi la noi,
Fac doar patruzeci şi doi!
Opt ori şase -praf de copt!-
Fac vreo patruzeci şi opt!
Nouă-ori şase, chiar şi-n barcă,
Fac cincizeci şi patru parcă!
Zece-ori şase, mi se pare,
Fac şaizeci, dintr-o suflare!
Şi atât, că vine şapte
Şi deja se face noapte!
Foaie verde, foaie lată,
Foaie lungă şi pătrată,
Dacă unu-ori şapte - şapte,
Fie zi sau fie noapte,
Atunci doi ori şapte, clar,
Fac tot paisprezece, iar!
Trei ori şapte şoricei?
Douăzeci şi unu! Vrei?
Patru-ori şapte? În tramvai,
Douăzeci şi opt de cai!
Cinci ori şapte? În opinci,
Am ţânţari - treizeci şi cinci!
Şase-ori şapte, până joi?
Purici - patruzeci şi doi!
Şapte-ori şapte? Dacă plouă?
Oi am patruzeci şi nouă!
Opt ori şapte raţe grase?
Cred că am cincizeci şi şase!
Nouă-ori şapte? Gâşte vrei?
Păi, am doar şaizeci şi trei!
Zece-ori şapte? Nu prea ţine!
Şaptezeci de mâţe pline?!
Văleu! Asta nu-mi convine!
Treci la opt, c-aşa-i mai bine!

Unu-ori opt e opt şi gata!


Asta ştie chiar şi tata!
Doi ori opt? Păi, zic şi eu,
Şaisprezece, cu tupeu!
Trei ori opt? Eu nu joc teatru!
Dar fac douăzeci şi patru!
Patru-ori opt? Ce e cu voi?
Fac cu drag treizeci şi doi!
Cinci ori opt fac patruzeci
Chiar şi-n zilele mai reci!
Şase-ori opt? Pe banii mei?
Patruzeci şi opt de lei!
Şapte-ori opt? Cincizeci şi şase!
Cine poate, roade oase!
Opt ori opt? Şaizeci şi patru!
Dar să ştiţi că eu nu latru!
Nouă-ori opt? Ce gălăgie!
Şaptezeci şi doi să fie!
Zece-ori opt? Optzeci şi-atât!
Dar deja mă doare-n gât!
Hai să trecem şi la nouă,
Până nu mă fac că plouă!
Cică unu-ori nouă - nouă!
Şi chiar nu mă fac că plouă!
Doi ori nouă? Minunat!
Optsprezece-n lung şi-n lat!
Trei ori nouă? Zi şi noapte,
Fac doar douăzeci şi şapte!
Patru-ori nouă? Moş Tănase
Strigă iar: "Treizeci şi şase!"
Cinci ori nouă? În opinci,
Ar fi patruzeci şi cinci!
Şase-ori nouă? Înc-o dată?
Fac cincizeci şi patru-ndată!
Şapte-ori nouă? Şoricei?
Am zis doar! Şaizeci şi trei!
Opt ori nouă? Ce-i cu voi?
Am zis şaptezeci şi doi!
Nouă-ori nouă? Dacă tac?
Tot optzeci şi unu fac!
Zece-ori nouă? Nouăzeci!
Şi-n garaj, dar şi în beci!
Hai să bem o apă rece
Şi să trecem şi la zece!

Cică unu-ori zece - zece!


Dar beau apă şi îmi trece!
Doi ori zece? Douăzeci!
Mai beau două ape reci!
Trei ori zece? Bucurie!
Treizeci fix şi-o gălăgie!
Patru-ori zece? Excelent!
Patruzeci, cu mult talent!
Cinci ori zece? Formidabil!
Fac cincizeci! Indubitabil!
Şase-ori zece? Şaizeci, clar!
Am citit într-un ziar!
Şapte-ori zece? Colosal!
Şaptezeci, fenomenal!
Opt ori zece? Ce uşor!
Ce optzeci fermecător!
Nouă-ori zece? Nouăzeci!
Mi-am uitat pisica-n beci!?
Zece-ori zece? Păi, o sută!
Însă asta nu m-ajută!
V-am spus tot ce am ştiut!
Vreţi s-o iau de la-nceput?
Mulţumesc! Nici eu nu vreau,
Dar pisica face "miau"!

S-ar putea să vă placă și