Atmosfera este mediul gazos de existenţă pentru oameni,

plante şi animale.
Variaţiile de temperatură cu altitudinea au ca rezultat o
stratificare pe verticală a atmosferei în 5 straturi, separate
între ele prin zone de tranziţie.
Troposfera: 10-12 km pentru România
Stratosfera : între 10 şi de 50 km
Mezosfera : până la 80-100 km
Termosfera : până la 1000-1200 km;
Exosfera: până la aproximativ 3.000 km, se continuă cu
spaţiul interplanetar.
 Temperatura aerului
 Temperatura aerului - starea termică a atmosferei
determinată de intensitatea radiaţiei solare care
încălzeşte pământul.
 Importanță igienico-sanitară: Influenţează schimburile de
căldură dintre organism şi mediu prin acţiune directă şi
indirectă, adică intervine în termoreglare.
 Homeotermia se realizează prin mijloace proprii între
temperatura critică inferioară şi temperatura critică
superioară
 T de confort - 28° C pentru omul în repaus total şi
dezbrăcat, 22-20° C - activitate uşoară, 14-12°C pentru
activitate intensă
 Umiditatea aerului
 Umiditatea aerului reprezintă cantitatea de apă
prezentă în aer, sub formă de vapori de apă, picături de
apă, cristale de gheaţă.
 Pentru organismul uman, valorile optime de umiditate
relativă sunt cuprinse între 40-60%, cu limite extreme
între 30 -70 %.
 Importanță igienico-sanitară: Umiditatea aerului
intervine în procesele de termoreglare, fenomenele
meteo-climatice, în fenomenele de poluare şi
autopurificare a aerului, influenţează evoluţia unor
fenomene morbide.
 Mobilitatea aerului
( curenţii de aer )
 Aerul este un factor al mediului ambiant aflat într-o
mişcare continuă, cunoscută sub numele de vânt,
determinat de diferenţele de presiune, cauzate la rândul
lor de diferenţele de temperatură de la nivelul solului
 Importanță igienico-sanitară: Mişcarea aerului
are rolul de a menţine constantă compoziţia aerului,
intervine în purificarea aerului prin dispersia şi
transportul poluanţilor;
 Calmul atmosferic, inversia termică, ceaţa pot favoriza
acumularea poluanţilor, cu apariţia unor efecte acute în
rândul populaţiei
 Presiunea atmosferică
 Reprezintă forţa de apăsare exercitată de aer asupra
corpurilor de la suprafaţa pământului şi este în medie de 1
kg/cm2 .
 Pe glob există regiuni cu presiune ridicată, prin acumulare
de aer rece, dens, aşa numitele maxime barometrice (M),
anticicloni, situate la poli şi regiuni cu presiune scăzută, cu
aer cald şi cu densitate mai mică, aşa numitele minime
barometrice, depresiuni (D), cicloni, situate la ecuator.
 Zonele unde se întâlnesc sau se separă masele de aer sunt
cunoscute sub denumirea de fronturi atmosferice
 Fronturile atmosferice se formează în zonele de minim
barometric (D), determinând modificări de vreme, apariţia
norilor şi precipitaţii
 Presiunea atmosferică
 Presiunea atmosferică influenţează fenomenele
meteoclimatice, fiind în strânsă legătură cu regimul
precipitaţiilor.
 Importanță igienico-sanitară: Modificările bruşte ale
presiunii atmosferice pot influenţa starea de sănătate,
predispuse fiind persoanele cu afecţiuni ale sistemului
cardio-vascular, ale sistemului nervos, osteo-articular, în
special de tip reumatismal, distonii neurovegetative.
 Variaţiile presiunii atmosferice pot interesa starea de
sănătate în locurile de muncă cu presiune crescută
(scafandri, mineri, etc), sau în mediile cu presiune scăzută
(viaţa la altitudine, aviaţie) şi pot creea probleme de
adaptare.
 Presiunea atmosferică
 La presiuni crescute persoanele sănătoase se pot
confrunta cu fenomene de acutizare a bolilor cronice
inflamatorii, pot prezenta tromboze şi embolii, depleţie
hidrică.

 La presiuni scăzute creşte viteza de circulaţie a sângelui

prin organism, creşte reteţia de apă.

 Variaţiile semnificative și bruște ale presiunii aerului pot

declanşa crize de astm bronşic.
 Oxigenul atmosferic
 Reprezintă un gaz indispensabil menţinerii vieţii, omul
consumând în medie 3-12 m³ oxigen/zi.
 În aerul inspirat concentraţia oxigenului este identică cu
cea atmosferică, respectiv 21%, iar în aerul expirat este
de numai 16%.
 Importanță igienico-sanitară: Oxigenul poate
influenţa starea de sănătate prin scăderea concentraţiei
lui în aer (scăderea presiunii sale parţiale), mai rar prin
exces de oxigen.
 Scăderea concentraţiei de oxigen este posibilă în
încăperile cu aer viciat, în minele şi fântânile de mare
adâncime, în refugii subterane, în zonele de explozie.
 Oxigenul atmosferic
 Scăderea concentraţiei de O2 se produce odată cu
scăderea presiunii atmosferice cu altitudinea (în caz de
ascensiuni montane sau zbor cu avionul), când pot apare
tulburări ale sănătaţii.
 Creşterea concentraţiei oxigenului se poate întâlni numai
în condiţii artificiale: condiţii de muncă cu presiune
crescută, la scafandri, la muncitorii din chesoane
(construcție de beton, de oțel, etc. de forma unei
cutii, care servește la executarea fundațiilor sub apă
sau în terenurile cu multă umiditate, precum și la
repararea unei nave sub linia de plutire), la
construcţia podurilor, tunelelor, barajelor,
hidrocentralelor.
 Dioxidul de carbon
 Compoziţie relativ constantă în aerul atmosferic, de
0,03-0,04%
 Importanță igienico-sanitară: Concentraţia
CO2 poate pune probleme de sănătate atunci când
valoarea sa creşte foarte mult, peste 3-4%, fapt ce
se întâmplă în zone declive, cum ar fi fântâni, puţuri
părăsite, gropi adânci, latrine, pivniţe închise,
insuficient ventilate, unde se produc procese de
fermentaţie, precum şi în unele industrii, unde
procesele tehnologice decurg cu degajare
importantă de CO2, când se pot declanşa
simptomele intoxicaţiei cu CO2.
 Azotul
 Reprezintă 78,09% din compoziţia aerului atmosferic, fiind
prezent sub formă de azot elementar şi compuşi ai azotului şi
are rolul de a dilua oxigenul respirator
 La presiune atmosferică normală, nu exercită efecte nocive
asupra organismului
 Importanță igienico-sanitară: În condiţii de presiune
crescută, la care sunt expuşi scafandri, lucrătorii din chesoane,
se produce dizolvarea şi saturarea rapidă a sângelui în azot;
dacă revenirea la presiune normală se face brusc, azotul din
ţesuturi se elimină rapid sub formă de bule de gaz în vasele
sanguine mici, obstrucţionând circulaţia sângelui şi favorizând
embolia pulmonară, cardiacă, nervoasă, articulară, adipoasă.
 Ozonul
 Se găseşte în cantităţi extrem de mici în apropierea
pământului, în concentraţie crescută în stratosferă, unde
îndeplineşte rolul de ecran protector faţă de radiaţia
ultravioletă cu lungime de undă mică, nefavorabilă vieţii
 Importanță igienico-sanitară: Subţierea păturii de
ozon stratosferic, consecinţă a intensificării traficului aerian
şi a consumării ozonului în reacţii fotochimice cu
halocarbonii (rezultaţi din poluarea industrială în atmosfera
marilor oraşe), se asociază la om cu creşterea incidenţei
cancerelor tegumentare, modificări pulmonare de tip
iritativ şi degenerativ, iritaţii conjunctivale, iar asupra
mediului, induce dezechilibre ale ecosistemului marin,
deteriorarea vegetaţiei continentale.
 POLUAREA AERULUI

 Definiţie (OMS). : prezenţa unor substanţe străine de

compoziţia sa naturală (impurificare) sau variaţia
importantă a componenţilor săi (dioxidul de carbon),
care pot produce direct sau indirect alterarea
sănătăţii omului.

 Definiţia poluanţilor: orice substanţă solidă, lichidă,

gazoasă, volatilă sau sub formă de energie (radiaţii)
care, odată ajunsă în mediu, modifică echilibrul
constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi
deteriorează bunurile materiale.
 Tipuri de poluare
 Chimică - cea mai veche şi mai bine studiată , se datorează
numărului mare de substanţe chimice existente la ora actuală,
la care se adaugă an de an altele noi, cu efecte necunoscute
încă.

 Fizică – reprezentată de poluarea radioactivă, ca urmare a

utilizării tot mai mult în activitatea omului a izotopilor
radioactivi în diverse scopuri şi domenii şi poluarea sonoră, ce
devine un factor de disconfort tot mai redutabil în societatea
contemporană.

 Biologică – devine importantă pentru sănătate mai mult în

spaţii închise, în cadrul poluării interioare.
Surse de poluare: naturale şi artificiale.
SURSELE NATURALE DE POLUARE:
• erupţii vulcanice – emisii de poluanţi în atmosferă
• eroziunea eoliană a solului - praf în zonele secetoase
• descompunerea substanţelor organice animale şi
vegetale
• alergeni de natură - vegetală - polen, fungi, spori
- animală - păr, pene, puf – alergii
• incendiile spontane ale pădurilor
• elementele radioactive naturale (Th, U, Po,Ra, Rn, Cs, Sr, Co)
• praful cosmic ( cometele şi meteoriţii)
SURSELE ARTIFICIALE DE POLUARE:
1. Sursele FIXE sunt reprezentate de:
• Combustii (arderi) în instalaţii fixe : - încălzitul locuinţelor
- obţinerea energiei în
industrie ( termocentrale, electrocentrale, hidrocentrale)
- incinerarea reziduurilor
• Poluarea industrială – realizează poluarea în puncte, cu
poluanţi specifici fiecărei industrii
2. Sursele MOBILE sunt reprezentate de combustiile
produse în instalaţii mobile: transporturile: rutier, feroviar,
naval, aerian.
ALTE SURSE: fumatul tutunului (autopoluarea) şi căile de
transport ( arterele de circulaţie)
 Categorii de poluanţi
Poluanţi rezultaţi din combustii:

 smogul reducător, rezultat din arderea cărbunelui,

format din - particule solide: cenuşă minerală, funingine,
cărbune nears
şi - gaze: oxizii de sulf, carbon, azot, aldehide,
hidrocarburi (Londra)

 smogul oxidant, format din gaze: oxizi de azot, sulf,

monoxid de carbon, substanţe fotooxidante (rezultate din
arderea petrolului) (Los Angeles)
 Categorii de poluanţi
Poluanţi rezultaţi din industrii:

 industria chimică: oxizi de sulf şi azot, hidrogen sulfurat, clor,

acid clorhidric, aerosoli de acid sulfuric, mercaptani.
 industria materialelor de construcţie ( ciment, gips, var,
azbest, magnezit,cărămidă, ceramică): pulberi, cloruri, fluoruri,
oxid de magneziu, oxid şi carbonat de calciu)
 metalurgia feroasă: pulbere roşie de oxid de fier, cenuşă,
funingine, gudroane, monoxid de carbon, dioxid de sulf, oxizi
metalici toxici
 metalurgia neferoasă: aerosoli ai unor metale, compuşi ai
fluorului, oxizi de sulf
 industria extractivă, petrochimică (rafinarea petrolului): oxizi
de azot, sulf, carbon, hidrogen sulfurat, acizi organici
 Categorii de poluanţi
Poluanţi rezultaţi din transporturi:

Rutier, feroviar, naval, aerian: monoxid de carbon, plumb, oxizi de

azot, funingine, hidrocarburi nearse, vapori de benzină, impurităţi
solide
Plumbul din combustibilii utilizaţi se elimină în procent de 70-80% sub
formă de aerosoli de Pb, ce pot pătrunde în organism pe cale
respiratorie, determinînd prin acumulare modificări ale stării de
sănătate: anemie, nefropatie, afectare neurologică.
Monoxidul de carbon din atmosferă provine în proporţie de peste
60 % din arderea combustibililor şi induce hipoxie - anoxie tisulară.
Căile de transport : poluează atmosfera prin pulberi minerale şi
organice, vegetale şi animale, antrenate în aer în timpul traficului
de pe drumurile construite din materiale friabile ( argilă, pietriş,
nisip) sau mai puţin friabile (granit,beton,asfalt).
 Tipuri de poluanţi

 Iritanţi : oxizi de sulf, de azot, ozon, suspensii

 Asfixianţi : monoxid de carbon, cianuri, hidrogen sulfurat
 Toxici sistemici : plumb, cadmiu, fluor
 Fibrozanţi : dioxidul de siliciu, compuşii fierului, azbestul
 Alergizanţi : vegetali şi animali
 Cancerigeni
 Mutageni şi teratogeni
 Infectanţi : pulberi
 Autopurificarea aerului
 Definiţie: capacitatea aerului de a se autocurăța, adică
de a se debarasa de impurităţi, în anumite limite, cu
restabilirea proprietăţilor sale naturale, atunci când
cantitatea de poluanţi nu este excesivă.
 Autopurificarea se realizează prin fenomene fizice şi
chimice de îndepărtare a poluanţilor din zona sursei
producătoare, prin acţiunea curenţilor de aer, soldată cu
scăderea concentraţiei acestora prin diluţie
 Mecanisme de autopurificare: 1.sedimentare pe sol;
2. dizolvare în apă; 3. absorbţie pe particulele aflate în
suspensie; 4. reacţii chimice de inactivare