Peru (spaniolă Perú), oficial Republica Peru (spaniolă Republica del Perú), este o țară situată în vestul

Americii de Sud. La nord se învecinează cu Ecuador și Columbia, la est cu Brazilia, la sud-est cu

Bolivia, la sud are hotar cu Chile, iar la vest se află Oceanul Pacific.

Peru este a treia mare națiune a Americii de Sud și poate fi împărțită în trei regiuni geografice,
pornind de la Vest spre Est. Prima dintre ele este coasta, o regiune de depresiuni deșertice lungă și
îngustă, a doua este regiunea muntoasă Sierra, porțiune peruviană a Anziilor, iar ultima este
reprezentată de Montana, câmpiile vaste și dealuri estice, acoperite în principal de pădurile tropicale
ale bazinului fluviului Amazon.

Peru este o țară multietnică, având o bogăție culturală și arheologică deosebită, fiind cunoscută ca
locul de baștină al Imperiului Inca. Sediul Comunității Andine și a Comunității Sud-Americane a
Națiunilor se află în capitala statului peruvian, Lima.

Cuprins

1 Etimologie

2 Istorie

2.1 Precolumbiană

2.2 Dominația spaniolă

2.3 Independența

2.4 Republica Peru

3 Geografie

3.1 Climă

4 Economie

5 Demografie

5.1 Zone metropolitane

6 Cultură

6.1 Literatură

6.2 Bucătărie

6.3 Muzică

6.4 Patrimoniul mondial UNESCO

7 Sport

8 Politică
9 Administrație

10 Armată

11 Referințe

11.1 Note

11.2 Bibliografie

12 Vezi și

13 Legături externe

Etimologie

Cuvântul Peru provine de la numele unui conducător local Birú, care a trăit la începutul secolului al
XVI-lea, în apropierea golfului San Miguel, Panama.[4] Posesiunile sale vizitate de exproratorii
spanioli în 1522, erau limita de sud a Lumii Noi cunoscută europenilor.[5] În consecință, teritoriile
exporate de Francisco Pizarro aflate la sud de Golful San Miguel, au fost numite Birú sau Peru.[6] Sub
dominația spaniolă, țara s-a numit viceregatul Peru cuprinzând vaste teritorii, inclusiv teritoriile altor
state suverane, Sud-Americane. După Războiul de Independență adoptând denumirea oficială
Republica Peru.

Istorie

Precolumbiană

Primele dovezi ale prezenței umane în teritoriile peruviene au fost descoperite la Pikimachay, datată
aproximativ la 9000 î.Hr..[7] Cea mai veche societate în Peru e considerată civilizația Norte Chico,
care s-a dezvoltat pe coasta Pacificului între anii 3000 și 1800 î.Hr..[8] Aceasta a fost urmată de
culturile Chavin, Paracas, Mochica, Nazca, Wari, Chimu.

În secolul al XV-lea incașii au consolidat un stat puternic, care timp de un secol s-a dezvoltat,
devenind cel mai mare imperiu din America precolumbiană.[9] Societățile andine se bazau pe
agricultură, utilizând tehnici de irigare și terasare; îmblânzirea camelidelor (lamelor) și pescuitul erau
de asemenea importante. Organizarea socială se baza pe reciprocitate și redistribuire, neexistând
dovezi despre existența pieței sau a banilor.[10]

Dominația spaniolă

În 1532, un grup de conchistadori conduși de Francisco Pizarro l-a învins pe împăratul Atahualpa și a
stabilit dominația spaniolă. Zece ani mai târziu, Coroana Spaniolă fondează viceregatul Peru, cu
jurisdicție aproape asupra tuturor teritoriilor din America de Sud.[11] Cucerirea spaniolă a introdus
utilizarea banilor, catolicismul și limba spaniolă. Viceregele Francisco de Toledo a reorganizat țara în
1570, principala activitate devenind mineritul argintului, utilizând munca forțată a băștinașilor.[12]
Peru aducea profituri Coroanei Spaniole, alimentând complexa sa rețea comercială extinsă din
Europa până în Filipine.[13]
Independența

Independența proclamată de José de San Martín în 1821.

La începutul secolului al XIX-lea, continentul sudamerican era dominat de mișcările de emancipare

de sub autoritatea spaniolă. În acest context, Peru rămânea un teritoriu loial coroanei spaniole.
Deoarece elitele ezitau, proclamarea independenței nu a fost posibilă decât după campaniile militare
ale lui José de San Martín și Simón Bolívar,[14] proclamare înfăptuită pe 28 iulie 1821. În primii ani ai
republicii, lupta pentru putere, între militari, a dus la o instabilitate politică.[15] În această perioadă
se afirmă identitatea națională. Uniunea cu Bolivia s-a dovedit a fi efemeră.[16] Între anii 1840 și
1860, sub conducerea președintelui Ramón Castilla, țara cunoaște o perioadă de stabilitate, datorită
încasărilor din urma exportului de guano.[17] În 1870 odată cu diminuarea exportului de guano, s-a
accentuat și lupta pentru putere, și respectiv, a început o nouă perioadă de instabilitate politică.[18]

Republica Peru

Peru a fost învins de Chile în Războiul Pacificului (1879-1883), a pierdut provinciile din Provincia Arica
și Tarapacá în tratatele de la Ancon și Lima. Lupte interne de după război, au fost urmate de o
perioadă de stabilitate datorită Partidului Civilista, care a durat până la debutul regimului autoritar
condus de Augusto B. Leguía.[19] Marea criză economică a cauzat prăbușirea lui Leguía, tulburările
politice au reînnoit, și a apărut Alianța Populară American Revoluționară (APRA).[20] În următoarele
trei decenii a urmat rivalitatea organizației și o coaliție între elită și politica militară Peruviană.[21]

În 1968, Forțele Armate, condusă de generalul Juan Velasco Alvarado, a organizat o lovitură de stat
împotriva președintelui Fernando Belaunde. Noul regim a întreprins reforme radicale menite să
favorizeze dezvoltarea, dar nu a reușit să obțină un sprijin larg.[22] În 1975, generalul Francisco
Morales Bermúdez îl înlocuiește cu forța pe Velasco, paralizând reformele și a supervizat restabilirea
democrației.[23] În anii 1980, Peru s-a confruntat cu o datorie externă considerabilă, inflație este în
continuă creștere, crește traficul de droguri și violențele politice masive.[24] Sub președinția lui
Alberto Fujimori (1990-2000), țara a început să recupereze. În 1992 guvernul lui Alberto Fujimori a
dizolvat conducerea legislativă și un an mai târziu a promulgat o nouă constituție. Cu toate acestea,
acuzații de autoritarism, corupție, și încălcările drepturilor omului au forțat demisia după
controversa alegerilor din 2000.[25] Încă de la sfârșitul regimului Fujimori, Peru a încercat să lupte
împotriva corupției în timp ce susținea o creștere economică;[26] din 2018, președinte a fost Martín
Vizcarra. La 10 noiembrie 2020 Manuel Merino a devenit președintele țării, după ce Congresul l-a
demis pe Martín Vizcarra din cauza „incapacității morale permanente”.[27]

Geografie

Vârful Alpamayode din Parcul Național Huascarán.

Peru se întinde pe o suprafață de 1.285.216 km². Se învecinează cu Ecuador și Columbia la nord,

Brazilia la est, Bolivia la sud-est, Chile la sud și Oceanul Pacific la vest. Peru este un stat situat în
America de Sud, pe coasta vestică. Relieful este în special muntos, cu înălțimi de peste 5.000 m. Din
munții Anzi izvorăște fluviul Amazon, cel mai mare ca debit de apă din lume. În partea de sud a țării
se găsește cea mai secetoasă regiune de pe glob, Arica.

Datorită geografiei și climei sale variate, Peru are o biodiversitate ridicată, cu 21.462 de specii de
plante și animale (raportate în 2003), 5.855 dintre ele fiind endemice.[28] Guvernul din Peru a
stabilit mai multe zone protejate pentru conservarea lor.

Climă

Peru, spre deosebire de alte țări din zona ecuatorială, nu are o climă exclusiv tropicală; influența
munților Anzi și curentul Humboldt sunt cauza unei mari diversități climatice în interiorul țării.
Coasta înregistrează temperaturi moderate, precipitații reduse și umiditate ridicată.[29] În munți,
ploaia este frecventă în timpul verii, iar temperatura și umiditatea se diminuează odată cu
altitudinea, până la vârfurile înghețate ale Anzilor.[30] Selva (jungla) este caracterizată de ploi
abundente și temperaturi ridicate, cu excepția extremității sale sudice, unde iernile sunt reci și
precipitațiile, sezoniere.[31]

Economie

Articol principal: Economia Perului.

Portul Callao este principala piață de desfacere a Perului pentru exporturi

Peru este o țară în curs de dezvoltare cu o economie orientată spre piață; pentru anul 2010. venitul
pe cap de locuitor este estimat de FMI la 10.593 de dolari americani,[1] cu un scor al IDU de 0,723
(bazat pe informațiile din 2010).[32]

De-a lungul timpului, performanța economică a țării a fost legată de exporturi, care oferă valută
forte pentru finanțarea importurilor și a plăților datoriei externe.[33] Chiar dacă exporturile au
produs venituri substanțiale, creșterea autosusținută și distribuția uniformă a veniturilor s-au
dovedit evazive.[34]

Potrivit datelor publicate de către instituția elvețiană IMD, în anul 2008, Peru ocupa poziția 35 într-
un clasament mondial al competitivității.[35]

Începând cu anul 2010, economia Perului are o rată considerabilă de creștere, remarcabilă în
comparație cu alte economii din lume și comparabilă cu cea a Chinei.[necesită citare] În 2010,
economia țării a crescut cu 9,84 la sută față de 2007,[36] după 10 ani de creștere continuă, potrivit
Institutului Național de Statistică și de Informare al acestei țări, INEI.
În aprilie 2008, creșterea produsului intern brut a fost de 13,25%, cea mai mare începând cu 1995. În
mod similar, rata sărăciei a scăzut de la 49% în 2006 la 39,3%.[37]

Demografie

Peru are o populație de 28.220.764 de locuitori, conform recensământului din 2007, fiind a cincea
țară din America de Sud după populație.[38] Densitatea populației este de 22 de locuitori pe km², iar
rata anuală de creștere este de 1,6%.[39] 54,6% din peruvieni trăiesc în zona de coastă, 32,0% în
sierra (regiuni înalte), iar 13,4% în junglă.[40]

Populația urbană este echivalentă cu 76% din numărul total al locuitorilor, iar populația rurală este
de 24%. Cele mai mari orașe sunt situate în zona costală, printre acestea numărându-se Piura,
Chiclayo, Trujillo, Chimbote, Lima și Ica. În zonele muntoase se găsesc orașele Arequipa, Cajamarca,
Ayacucho, Huancayo și Cuzco. Nu în ultimul rând, Iquitos este cel mai important oraș în junglă, urmat
de Pucallpa, Tarapoto și Moyobamba.

Emigrarea masivă a provincialilor către capitală, în care se concentrează o treime din populație, a
cauzat mari probleme sociale. O mare parte din populația majoritară indigenă din Lima trăiește la
limita sau sub limita subzistenței.

Peru este, alături de Bolivia și Guatemala, una din cele trei țări cu populație majoritar indigenă.
Aproximativ 45% din locuitori sunt descendenți indigeni, aparținând în special populației quechua
(40%) și aymara (5%). 37% din locuitori sunt de origine metisă, 15% sunt de origine europeană și
restul de 3% sunt de origine africană și asiatică.