ZEBRA

Traducere și adaptare după ”La Cebra

Camila” de Marisa Nunez și Oscar Villan

CAMILA
 La capătul lumii, într-o țară plină de
furtuni și vânturi puternice, trăia o
zebră mică pe nume Camila.

Cum în acel loc vântul sufla năpraznic,

Camila trebuia să umble cu multă grijă
ca să nu își piardă dungile de pe trup.

1
 Mama sa îi spunea mereu să nu
iasă din casă fără pantaloni și bretele,
dar pe zi ce trecea, Camila era din ce
în ce mai mare, iar pantalonii și
bretelele începeau să o strângă și să
o deranjeze.
2
Camila visa să se culce în iarbă
fără aceste haine strâmte.
De asemenea, visa că vântul le
va lua și le va duce departe, peste
câmpuri.

Într-o zi, Camila ieși din casă fără
să asculte sfaturile mamei sale.
Ce credeți că s-a întâmplat?
3
Vântul cel rău suflă cu putere și cele
7 dungi ale Camilei zburară în toate
părțile făcând-o să se semene cu un
catâr alb.
Văzându-se așa, albă și dezbrăcată,
Camila începu să plângă.
 De rușine, Camila vărsă 7 lacrimi.
Deodată, încremeni. Văzu un șarpe
care își schimba cămașa.
4
- De ce plângi? o întrebă șarpele.
- Vântul cel rău mi-a luat dungile,
răspunse ea mâhnită.
- Apropie-te! Îți voi da un inel pe
care să ți-l pui la picior, spuse șarpele.
 Camila își continuă drumul cu un
inel la picior și mai puțin rușinată.

Vărsă 6 lacrimi pentru dungile

pierdute.

Înlemni când văzu un melc ce se

târa pe pământ cu cornițele scoase.
- Vino mai aproape! Te voi înfășura
- De ce plângi? o întrebă melcul.
cu un brâu de argint.
- Vântul cel rău mi-a luat dungile,
răspunse ea suspinând.

5
 Simți că iar îi vine să
plângă și îi scăpară încă 5
Camila își văzu de
lacrimi.
drum, la picior cu un inel
După ce se liniști puțin,
și argint la mijlocel. Parcă
începu să numere culorile
se simțea mai bine, dar un
curcubeului.
pic îi era rușine.
- De ce plângi? o întrebă
curcubeul.
- Vântul cel rău mi-a luat
dungile, răspunse ea oftând.
- Vino aici! Îți voi da o eșarfă
albastră precum cerul de
primăvară.

6
 Camila porni din nou
la drum... la picior cu un
inel, cu argint la mijlocel,
la gât c-o eșarfă albastră,
căutând drumul spre
casă. Parcă se simțea
mai bine, doar un pic îi
era rușine.
Mai vărsă încă 4 lacrimi pentru
dungile pierdute. Deodată, văzu un
păianjen care își țesea neobosit
pânza.
- De ce plângi? o întrebă el.
- Vântul cel rău mi-a luat dungile,
răspunse ea tristă.
- Apropie-te! Am pentru tine un
fir subțire de mătase ce te va face
să arăți foarte elegantă.

7
 Camila porni din nou la drum, la
picior cu un inel, cu argint la mijlocel, la
gât c-o eșarfă albastră, pe nas c-un fir de
mătase. Deja se simțea mai bine, doar
un pic îi mai era rușine.
După ce se liniști puțin, auzi un greiere
care cânta o melodie frumoasă.
- De ce plângi? o întrebă greierele.

Totuși, vărsă 3 lacrimi pentru dungile - Pentru că vântul cel

pierdute. rău mi-a luat dungile,
răspunse ea.

- Vino mai
aproape! Îți voi
da o coardă de
la vioara
mea...așa, vei
avea un
aer...muzical.

8
 - De ce plângi? o
Camila își văzu în continuare de
drum, la picior cu un inel, cu argint la întrebă rățușca.
- Vântul cel rău mi-a
mijlocel, la gât c-o eșarfă albastră, pe
nas cu un fir de mătase și de la vioară o luat dungile, răspunse
coardă ce cu drag la brâu o poartă. ea.
Parcă se simțea mai bine și scăpase de - Uite, înfășoară-ți în
rușine. jurul corpului șiretul de
Deja se apropia de casă și mai vărsă la ghetuța mea și așa ne
2 lacrimi pentru dungile pierdute. vom simți amândouă mai
În calea ei apăru o rățușcă ce bine.
schiopăta din cauză că își pierduse o
gheată.

9
 Rățușca fu foarte fericită să scape
de ghetuța care o făcea să meargă
șchiopătând.
Camila își continuă drumul când,
în sfârșit, ajunse acasă la picior cu un
inel, cu argint la mijlocel, la gât c-o
eșarfă albastră, pe nas cu un fir de
mătase, cu o coardă de vioară și-un
șiret ce-o înconjoară.
Mama o aștepta la ușă. Camila se
îndreptă către ea cu o lacrimă pe
gene.

10
- Pe unde ai umblat, Camila? Te-am
căutat peste tot!
- Știi, vântul ...
( Mama zebră o întrerupse pentru că
avea să îi spună ceva foarte, foarte
important).
- Ascultă-mă, Camila! Deja ești destul
de mare ca să nu mai porți pantaloni și
bretele.

Când îi văzu lacrima din ochi, mama

zebră încercă să o consoleze:
- Nu plânge! Ți-am făcut o haină cu dungi
destul de mare care să îți acopere corpul
și pe care o vom lipi bine astfel încât să
nu o mai sufle vântul.

11
 Camila se ridică în vârful degetelor
(sau, mai bine-zis, al copitelor) și îi
dădu mamei o îmbrățișare mare, mare
la gândul că nu va mai trebui să poarte
pantaloni și bretele.

Mama sa văzu darurile primite și fu

de acord ca mica zebră să le păstreze.
Atunci, Camila începu să cânte
bucuroasă:
La picior am un inel,
Și argint la mijlocel,
La gât am eșarfă albastră,
Iar pe nas fir de mătase,
Am și-o coardă de vioară
Și-un șiret ce mă-nconjoară.
Acum totul este bine,
De nimic nu mi-e rușine!