Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Untitled 1.odt
Untitled 1.odt
TIPURI DE RESPIRAŢIE
1. Respiraţia înaltă sau claviculară
Se realizează prin ridicarea uşoară a umerilor şi contrarea abdomenului. În cadrul acestui tip de
respiraţie se întrebuinţează numai partea superioară a plămânilor şi în consecinţă, aerul pătrunde într-o
cantitate foarte limitată. Respiraţia claviculară este considerată forma cea mai ineficientă de respiraţie,
deoarece solicită un consum foarte mare de energie, cu un profit minimal.
2. Respiraţia mijlocie sau costală
Este o respiraţie ceva mai puţin defectuoasă decât cea descrisă anterior, ea fiind însă net inferioară
respiraţiei abdominale şi celei complete. În cadrul acestui tip de respiraţie, aerul e dirijat în special spre
zonele mijlocii ale plămânilor.
În cadrul respiraţiei mijlocii, diafragma se ridică, abdomenul se contractă, coastele se depărtează uşor,
dilatând cutia toracică. Acest tip de respiraţie se întâlneşte la numeroşi sportivi.
3. Respiraţia abdominală sau diafragmatică
Acest tip de respiraţie este mai eficient decât cele descrise anterior. Se realizează prin coborârea
diafragmei şi umflarea abdomenului. În felul acesta, aerul pătrunde în zonele inferioare ale plămânilor.
Se expiră lent, contractând uşor abdomenul. Apoi se inspiră lent pe nas, coborând diafragma şi
împingând abdomenul în afară. La expiraţie, abdomenul se retrage şi diafragma urcă. Toracele rămâne
nemişcat.
Respiraţia abdominală permite absorbţia unei mai mari cantităţi de aer, nici în acest caz plămânii
nu se umplu integral cu aer, aşa cum se întâmplă în respiraţia completă.
4.Respiraţia completă
Este cel mai eficient tip de respiraţie, asigurând organismului o cantitate sporită de oxigen. În tipul
acesta, aerul pătrunde în toate zonele plămânilor. Respiraţia completă îmbină cele trei tipuri de
respiraţie, solicitând întregul aparat respirator şi musculatura respiratorie în totalitate; cu o cheltuială
minimă de energie, se produce un efect considerabil asupra organismului.
Respiraţia completă se realizează prin coborârea diafragmei concomitent cu
împingerea abdomenului spre înainte, depărtarea coastelor şi ridicare umerilor.
Respiraţia completă contribuie la o mai bună funcţionare a sistemului nervos şi implicit a
proceselor psihic
În cazul unei respiraţii complete expiraţia se înfăptuieşte datorită:
forţelor elastice care se nasc cu ocazia dilatării plămînilor şi alungirii căilor respiratorii inferioare;
forţelor elastice care apar cu ocazia răsucirii coastelor;
contractării muşchilor expiratori, care trag coastele în jos
contractării muşchilor peretelui abdominal, care împing în sus organele interne şi diafragma.
În afara respiraţiei complete se observă deseori o respiraţie costală (predomină mişcările coastelor)
şi respiraţia abdominală (mişcarea diafragmei).
Mişcările respiratorii sunt forţe complexe, variate şi depind de poziţia şi mişcările corpului.
Distingem muşchii inspiratori, care măresc volumul cavităţii toracice, şi muşchii expiratori, care
micşorează acest volum. Atât printre cei dintâi cât şi printre cei din urmă există muşchi de bază şi
muşchi auxiliari.
Se spune de multe ori "ce voce frumoasa are x -ulescu " , dar de fapt persoana respectiva se
refera la timbrul vocal . Frumusetea vocii umane, forta si inaltimea consta exercitii de tehnica
vocala,( studii, vocalize) ce duc in timp la formarea elasticitatii glasului.
Trebuie sa intelegem inca de la inceput ca vocea umana cuprinde 3 registre: grav( sunetele
joase) , mediu , acut(sunetele inalte).
Ca aceste registre sa fie puse in valoare apelam la registrul de piept( pentru sunetele grave si
medii) si al registrul de cap( pentru sunetele inalte).