Cuprins:

Introducere
Evoluția istorică a finanțelor publice
Conceptul, funcțiile și conținutul finanțelor publice
Problemele cu care se confrunta finanțele public
Problema corupției
Concluzie

Introducere
Finanțele publice constituie o componentă importantă a vieții social -economice a fiecărei țări, iar impactul
lor asupra economiei naționale are conotații atât în dimensiunile și distribuirile Produsului Intern Brut (PIB), cât și
în modul concret de realizare a acestui proces. Existența finanțelor publice este indisolubil legată de existența
statului care are de îndeplinit funcții și sarcini importante în ce privește organizarea și conducerea activității
economico - sociale naționale, apărarea independenței și suveranității țării.

Concepțiile despre finanțe au evoluat continuu. În această evoluție se conturează două etape distincte:
prima corespunde capitalismului ascendent, iar cea de-a doua corespunde dezvoltării monopolurilor. Concepțiile
din prima etapă sunt considerate clasice , iar cele din etapa următoare moderne.

În concepția clasică se considera că intervenţia statului în economie ar putea perturba iniţiativa privată,
libera concurenţă, acţiunea legilor obiective ale pieţei. Statul trebuia să se limiteze la sarcinile sale tradiţionale
vizând menţinerea ordinii publice, apărarea frontierelor ţării şi întreţinerea de relaţii diplomatice cu alte state, iar
chel tuielile publice trebuiau restrânse la minimum. Concepţiile moderne iau naştere după primul război mondial ,
ca urmare a unor crize economice grave. Preocuparea principală a specialiştilor devine studierea instrumentelor cu
ajutorul cărora statul poate interveni în viaţa economică, a modalităţilor de influenţare a proceselor economice şi a
relaţiilor sociale.

Misiunea socială a finanţelor publice se îndeplineşte prin funcţiile pe care le exercită, şi anume: funcţia de
repartiţie şi funcţia de control . Importanţa funcţiei de repartiţie rezultă, pe de o parte, din mutaţiile care se produc
în economie ca urmare a transferurilor de resurse financiare şi, pe de altă, parte, din efectele acestora în plan
economic, social, demografic, ecologic etc. Funcţia de control a finanţelor publice se intercondiţionează cu funcţia
de repartiţie, prin două componente specifice activităţii de control. În prima fază, se face controlul asigurării,
formării, mobilizării şi distribuirii resurselor financiare publice, iar apoi s e efectuează controlul modului de
gestionare şi folosire efectivă a resurselor financiare distribuite fiecărui ordonator de credite deschise de la bugetul
statului sau altui beneficiar al fondurilor de natură publică .

Evoluția istorică a finanțelor publice

În vorbirea curentă, ca și în literatura de specialitate, se utilizează diverse expresii care fac parte din familia
cuvântului finanțe, în sensuri apropiate sau diferite, dupa caz: finanțe, finanțe publice, finanțe private ș.a.
Cuvântul finanțe provine de la latinescul finare, care înseamna, în sens general, a termina, a încheia si în sens
restrâns, a aranja o afacere, a termina un diferend prin mijlocirea banului, o acțiune judecătoreasca sau o hotarâre a
justiției în legatura cu o plată de bani.

În analiza conceptului de finanțe și in mod special de finanțe publice se impune o primă constatare și anume
apariția acestuia în legatură directă cu apariția statului și a banilor. Finanțele au apărut și au evoluat in condițiile
existenței omului pe măsura angajării acestuia în susținerea statului care la rândul lui îi apara interesele. Statul și-a
amplificat activitatea și funcțiile  pe măsura dezvoltării producției de mărfuri.

Primele elemente de finanțe au fost impozitele în bani, localizate din punct de vedere istoric în perioada de
confluență a oranduirii gentilice în  agonie și oranduirea sclavagistă în dezvoltare. În antichitate si în evul mediu
finanțele pentru o  lungă perioada de timp au fost puțin dezvoltate, economia naturală era predominantă. Acțiunile
statului se rezumau la ducerea unor războaie  de apărare sau de cucerire și la construirea unor edificii, acțiuni în
care  se  foloseau resurse naturale, dări în natura, prestații obligatorii în muncă și mai târziu contribuții în bani.

Pe măsura dezvoltării producției de mărfuri, odata cu   apariția elementelor orânduirii capitaliste, activitatea
statului se amplifică și se diversifică în strânsă legatură cu evoluția societații  capitaliste.

În secolele al XIII-lea și al XIV-lea s-au folosit expresiile: finantio, financias si financia pecuniria, cu

sensul de plată în bani. În secolul al XV-lea, în Franța, se foloseau expresiile: hommes de
finances si financiers pentru denumirea arendașilor de impozite și a persoanelor care încasau impozitele
regelui, finance pentru suma de bani, venit al statului, financies pentru denumirea întregului patrimoniu al statului.
În Germania, în secolele al XV-lea - al XVII-lea, se utilizau termenii finanz, care desemna plata în bani si finanzer,
care desemna pe camatar. De-a lungul anilor, conceptul de finanțe a evoluat continuu. În această evoluție se
conturează doua etape distincte:

 Prima corespunde, în linii generale mașinismului, capitalismului ascendent (secolele al XVIII-lea -

al XX-lea),
 A doua corespunde dezvoltării monopolurilor (secolul al XX-lea, mai ales după marea recesiune
economică mondială din 1929-1933).
 Concepțiile din prima etapă sunt considerate clasice, iar cele din etapa urmatoare,moderne.
Concepțiile clasice reflectă doctrina liberală predominantă în perioada capitalismului ascendent, potrivit căreia
activitatea economică trebuie să se desfășoare în conformitate cu principiul laissez-faire, laissez-passer, urmarindu-
se evitarea oricărei intervenții din partea autoritații publice care ar putea perturba inițiativa privată, libera
concurență, acțiunea legilor obiective ale pieței. Statul se limitează la sarcinile sale tradiționale vizând menținerea
ordinii sale interne, apărarea țarii si întretinerea de relații diplomatice cu alte state, iar cheltuielile publice se
restrâng la minimum. În această concepție sarcina finanțelor publice constă în asigurarea resurselor necesare
întreținerii instituțiilor publice, funcționării normale a acestora; impozitele, împrumuturile și celelalte metode de
procurare a resurselor financiare trebuind utilizate astfel încât să aibă caracter neutru, să nu modifice relațiile
social-economice existente. Păstrarea echilibrului între veniturile și cheltuielile bugetare era considerată drept o
cerință fundamentală a bunei gestiuni, cheia de boltă a finanțelor publice. Apariția deficitului bugetar generator de
inflație era considerată un fenomen nedorit, cu efecte negative asupra funcționării normale a mecanismului
economic.

În concluzie, principiile formulate de către adepții doctrinei liberale care au stat la baza finanțelor publice în
concepția economiștilor clasici pot fi sintetizate astfel:

 cheltuielile publice, restrânse la minimum, ar trebui să acopere, pe seama contribuției generale, numai
costurile serviciilor, instituțiilor și lucrărilor publice strict necesare societății și pe care piața nu le poate
furniza;
 dat fiind caracterul neproductiv al armatei, flotei, al muncii prestate de judecători, polițiști și alți agenți
publici, cheltuielile publice conduc la diminuarea capitalului productiv al țarii;
 cheltuielile publice ar trebui finanțate pe seama impozitelor suportate de membrii comunității numai în
masura în care ele se fac în interesul general al societații și nu pot fi integral acoperite de catre beneficiarii
direcți ai serviciilor prestate de instituțiile publice;
 impozitele constituie un râu, deoarece influențează procesul reproducției și afectează acumularea de capital
productiv, dar râul acesta este necesar deoarece asigură colectarea resurselor necesare finanțării
cheltuielilor publice indispensabile societății;
 veniturile bugetare curente ar trebui să acopere în fiecare an cheltuielile publice, deoarece deficitul bugetar
obligă statul să apeleze la emisiunea de bani sau să contracteze împrumuturi pentru scopuri neproductive;
 apelul la împrumuturi este nefast deoarece conduce la cresterea datoriei publice care antrenează cheltuieli
bugetare suplimentare cu plata dobânzilor aferente, constituind o povara pentru generațiile viitoare.

În aceasta epocă în care prevală doctrina liberalismului economic, preocuparea specialiștilor era orientată cu
precădere spre problemele procurării resurselor necesare statului, utilizării lor cu spirit de economie, repartizării
sarcinilor fiscale pe categorii de plătitori, contractarii și rambursării împrumuturilor, întocmirii si executării
echilibrate a bugetului, respectării anumitor reguli care țin de disciplina financiară și de buna gestionare a
fondurilor, conceptul de finanțe avea un pronunțat caracter juridic. Dupa această perioadă, adică spre sfârșitul sec.
al XIX-lea, începutul sec. al XX-lea și mai ales după recesiunea din perioada 1929-1933, se afirmă tot mai mult
concepția intervenționistă, potrivit căreia autoritatea publică este chemată să joace un rol activ în viața economică,
să influențeze procesele economice, să corecteze evoluția ciclică, să prevină crizele sau cel puțin să le limiteze
efectele negative. Această modificare de poziție a fost determinată de adâncirea contradicțiilor interne și externe
ale modului de producție capitalist și de necesitatea găsirii de soluții la problemele complexe cu care era
confruntată economia națională. Este apreciată și încurajată intervenția statului în economie prin masuri ca:

 acordarea de subvenții și de facilități întreprinderilor private,

 acțiuni pentru combaterea șomajului,
 acțiuni pentru restabilirea echilibrului general economic vremelnic perturbat,
 acțiuni pentru redresarea economiei stagnante, etc.

Pentru statul modern, finanțele publice nu mai sunt un simplu mijloc de asigurare a acoperirii cheltuielilor
sale, ci un mijloc de intervenție în economie. Preocuparea principală a specialiștilor devine studierea
instrumentelor cu ajutorul cărora statul poate interveni în viața economică, a modalităților de influențare a
proceselor economice, a relațiilor sociale. Obiectul cercetării se deplaseaza spre analiza mijloacelor de intervenție a
statului prin intermediul cheltuielilor și al veniturilor publice.

De asemenea, finanțele publice dețin și un important rol social în economiile moderne, dat fiind faptul că
ele contribuie la redistribuirea veniturilor în societate în favoarea celor care se află într-o situație economică
precară. Finanțele publice vin în sprijinul celor care și-au pierdut temporar sau permanent capacitatea de muncă
alocând în favoarea acestora resurse importante mobilizate de la alte persoane fizice și juridice în spiritul
solidarității sociale. Cum obiectivele avute în vedere sunt variate, măsurile și instrumentele utilizate sunt la fel de
variate: diminuarea și exonerarea de impozit a anumitor categorii de venituri, acordarea de facilități fiscale,
majorarea transferurilor acordate, acordarea de pensii, etc.

În ultimele decenii ale secolului al XX-lea s-au afirmat cu tot mai multă vigoare concepțiile neoliberale, care
susțin retragerea statului din economie, renunțarea acestuia la folosirea impozitelor, taxelor, subvențiilor de la
buget și a altor instrumente financiare și monetare de influențare a activității economice, lăsarea pieței să se
autoregleze prin mijloacele sale specifice.

Conceptul, funcțiile și conținutul finanțelor publice

Finanțele publice constituie o componentă importantă a vieții social-economice a fiecărei țări, iar impactul
lor asupra economiei naționale are conotații atât în dimensiunile și distribuirile Produsului Intern Brut (P.I.B.), cât
și în modul concret de realizare a acestui proces. Existența finanțelor publice este indisolubil legată de existența
statului, care are de îndeplinit funcții și sarcini importante în ce privește organizarea și conducerea activității
economico-sociale naționale, apărarea independenței și suveranității țării.

Oamenii au multiple nevoi sociale: să fie apărați impotriva agresiunii din afara țarii, să fie paziți de diverși
indivizi, să fie sprijiniți impotriva indivizilor ce incalcă regulile, a forțelor naturii (inundații, incendii, seisme,
furtuni), să fie protejați sub raport social. Asemenea nevoi au un caracter social sau colectiv și pot fi satisfăcute
prin intermediul instituțiilor publice ce oferă cetățenilor utilități publice (sociale) al căror consum este individual și
neconcurențial.

Dacă bunurile private se consumă individual și concurențial, utilitățile publice se folosesc în comun: sunt
indivizibile, nu sunt concurențiale, de ele beneficiază mai multe persoane în același timp. Ex: un dig contra
inundațiilor, construirea de drumuri și poduri, parcuri, organele de poliție și jandarmerie.

Dobandirea unui bun privat este dependentă de achitarea prețului cerut de producător, accesul la utilitățile
publice nu este condiționat de vreo plată și nici nu se face în detrimentul altor persoane. Utilitațile publice pot fi
asigurate numai cu ajutorul autorităților publice, singurele în măsură să organizeze instituții, servicii sau activitați
de interes social.

Oferta de utilități publice uneori nu este sesizată de unii membri ai societății, deoarece nu se simt ca nevoi
personale. Ex: apararea națională. Beneficiarii investițiilor sunt copiii și tinerii, intreprinderile și instituțiile,
societatea în ansamblul ei. Modalitatea de satisfacere a nevoii de educație și pregătire profesională, diferă în funcție
de preferințele și posibilitățile materiale ale celor interesați. Ex: colegii și universități private cu taxe sau școli
publice. De pe urma ocrotirii sanitare a populației beneficiază persoanele care apelează la servicii sanitare. Nevoile
individuale pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private - asistența medicală cu plata.

Apare nevoia satisfacerii fară plată sau cu plată redusa în rețeaua sanitară publică. Categoriile sociale
(bătrânii, bolnavii cronici, handicapații, orfanii, invalizii, văduvele) ce nu pot să-și satisfacă nevoile individuale de
trai din lipsa surselor de venit sau a susținătorilor legali. Rezultă că satisfacerea este trecută în sarcina colectivității
generale: asistența socială în natură (internare in cămine de bătrâni, spitale, orfelinate, case de copii, cantine pentru
săraci), sau in bani (pensii, ajutoare, facilități fiscale suportate din fonduri publice). Nevoile de asistență socială se
individualizează pe beneficiari, iar accesul este limitat și concurențial, dar nevoile nu pot fi satisfăcute prin
mecanismul pieței, ci prin intermediul autorităților publice. Ca urmare, accesul la utilitățile publice se face uneori
cu plata prețului, alteori gratuit sau cu plată redusa.
 Spre deosebire de deciziile agenților economici subordonate maximizării profitului, deciziile autorităților
publice (parlament, guvern, autorități locale), au în vedere maximizarea utilităților sociale, economice, sporirea
rentabilității naționale.

Finanțele publice se manifestă prin indeplinirea a doua funcții: funcția de repartiție si funcția de control.

 Funcția de repartiție presupune constituirea și distribuirea fondurilor publice. Caracteristic acestei funcții
este ca prin intermediul ei are loc distribuirea și redistribuirea PIB, intre diverse persoane fizice si juridice,
pe de o parte, si stat, pe de alta.
Funcția de repartiție se realizează, pe de o parte, prin instituirea unei game foarte variate de
impozite, taxe, tarife și contribuții pe care trebuie să le platească toți cei care realizează venituri și cei care
în anumite imprejurări aplează la unele servicii ale statului. Pe de alta parte, aceasta funcție se realizează
prin stabilirea tipurilor de cheltuieli finanțate de la bugetul de stat.
 Funcția de control, așa cum arată și numele, se referă la controlul atât asupra legalității și oportunității
obținerii veniturilor, cât și asupra modului de efectuare a cheltuielilor și, mai ales, a eficienței acestora.
Necesitatea funcției de control a finanțelor publice decurge din faptul că fondurile de resurse financiare
publice aparțin întregii societăți și că acestea materializează o bună parte din PIB. Controlul statului are o
sferă largă de manifestare, cuprinzând toate domeniile vieții sociale care țin de sectorul public și anume:
activitatea economică, cultural- educativă, de ocrotire medicală, de asiguarări sociale de stat, de aparare
națională, de protecție socială

În procesul procurării și repartizării resurselor financiare necesare statului pentru a-și îndeplini funcțiile și
sarcinile sale, se formează anumite relații sociale, de natură economică,  care exprimă modul de repartizare a unei
parți din P.I.B. între diverse categorii sociale. Aceste relații se concretizeaza în transferuri bănesti de la agenți
economici, instituții si persoane fizice la bugetul statului, de la bugetul de stat catre agenții economici, între
instituții și chiar în interiorul unor structuri economice, cu prilejul formării sau utilizării diferitelor fonduri. De
aceea, există o deosebire clară între finanțele publice și cele particulare, astfel:

·        finanțele publice sunt asociate cu resursele, cheltuielile, împrumuturile, datoria statului, unităților

administrativ-teritoriale și altor instituții de drept public;

·        finanțele private cuprind resursele, cheltuielile, împrumuturile, creanțele de încasat și obligațiile de plată ale
agenților economici, băncilor, societăților de asigurare private.

Concepțiile specialiștilor privind finanțele sunt diferite. Astfel, finanțele sunt considerate ca fiind, dupa caz:

 fonduri bănești la dispoziția statului;

 bani și bunuri utilizate pentru funcționarea instituțiilor publice;
  mijloace de intervenție a statului în economie (impozite, împrumuturi, alocații bugetare, subvenții și alte
pârghii sau instrumente cu ajutorul cărora statul intervine în viața economică);
 ansamblul activitații desfașurate de sectorul public al economiei;
 relații sociale, de natură economică, care apar în procesul constituirii și repartizării fondurilor publice

În realitate, între resursele bănesti prelevate la dispoziția statului în vederea satisfacerii nevoilor sociale,
modalitățile concrete prin care se procură și se distribuie aceste resurse, instrumentele prin care statul intervine în
viața economică, metodele de gestionare a resurselor financiare publice și formele juridice pe care le îmbracă toate
acestea, există legături strânse. Prin urmare, finanțele publice reprezintă relațiile apărute în procesul de asigurare și
repartizare a fondurilor necesare statului, exprimate în formă băneasca (valorică).

Problemele cu care se confrunta finanțele public

Statul nu-și poate îndeplini funcțiile sale și nu poate supraviețui fără a preleva obligatoriu de la
contribuabili o parte din rezultatul activității lor. Această prelevare se materializează, mai departe, în cheltuielile pe
care le efectuează statul pentru satisfacerea nevoilor colective. Totalitatea acestor venituri și cheltuieli ale
administrației publice (locale si centrale) formează bugetul public național.

Unul din principiile de bază ale elaborarii bugetului de stat (ca de altfel a oricărui tip de buget) este
echilibrul bugetar, dar acesta din urmă nu se realizeaza, de cele mai multe ori, în mod automat, prin acoperirea
cheltuielilor bugetare cu veniturile bugetare, în astfel de situații spunem că bugetul se elaborează cu deficit de
finanțare, care poarta numele de deficit de bugetare.

Sistemul economiei de piață aduce cu sine probleme ale deficitului bugetar împreună cu altele, cum
ar fi: rata inflației sau șomajul.

Existența deficitului bugetar se datorează mai multor cauze, dintre care pot fi enumerate urmatoarele:

1. scăderea producerii de bunuri și servicii în economie, pe ansamblu;

2. creșterea cheltuielilor în scopul realizării anumitor programe sociale;

3. creșterea activității sectorului obscur al economiei;

4. creșterea cheltuielilor marginale ale producției sociale;

5. emisiunea monetară în exces și care să nu justifice o creștere economică.

O importanță deosebită dintre cele enumerate o au scăderea ratei de producere a economiei și creșterea
sectorului 'invizibil'. Existența acestor motive duce la micșorarea bazei de impozitare.
 În primul caz are loc micșorarea producerii de bunuri în cadrul țării, scad veniturile directe ale persoanelor
fizice și juridice, iar, în consecință, scad veniturile la bugetul de stat. Deci, planul prevazut pentru bugetul de stat
nu se indeplineste. În al doilea caz întreprinderile incetează să mai plătească impozitele datorate statului. Economia
'tenebră' se deosebește de cea obișnuită, 'legală', prin faptul că firmele și întreprinderile care funcționează în cadrul
acestei economii nu sunt înregistrate, deci nu platesc impozite.

Principiul echilibrului bugetar se referă la faptul că bugetul public trebuie să fie balansat, adică veniturile
publice să acopere integral cheltuielile publice. În teoria clasică a finanţelor, echilibrul anual al bugetului era
considerat drept „principiul de aur al gestiunii bugetare" şi se referea nu numai la întocmirea unor bugete balansate,
ci şi la păstrarea echilibrului în perioada de execuţie bugetară.

Bugetul anual este un instrument decizional de implementare a politicilor guvernamentale în domeniul

finanţelor publice, rezultat al unor negocieri între factorii de decizie, care prezintă o imagine clară a tendinţelor
guvernamentale în ce priveşte direcţiile prioritare de dezvoltare a economiei naţionale, precum şi a politicilor de
control privind obţinerea rezultatelor scontate. Esenţa conceptului de bugetare constă în găsirea direcţiilor
potenţiale în alocarea resurselor financiare limitate şi în determinarea unui anumit proces decizional, în condiţiile
asigurării echilibrului.

Bugetarea, la nivelul sectorului public, cuprinde şi o serie de particularităţi ale procesului de bugetare, şi
anume: multitudinea participanţilor cu interese şi scopuri diferite; vulnerabilitatea vis-à-vis de condiţiile
conjuncturii; separarea plătitorilor de taxe de cei care adoptă decizii privind cheltuielile publice; influenţa
constrângerilor politice, sociale, naturale etc. Bugetarea la nivelul sectorului public, privită prin prisma abordării
procesului decizional, poate fi delimitată în microbugetare şi macrobugetare. Microbugetarea vizează procesul
adoptării deciziilor de jos în sus, atenţia concentrându-se asupra numărului mare de participanţi cu motivaţie şi
strategii proprii de atingere a obiectivelor propuse. Însă, o serie de condiţii sau constrângeri de diferită natură
(conjunctură, legislaţia în vigoare, priorităţile economice şi sociale etc.) impun o viziune sistemică de sus în jos a
bugetării, definită ca macrobugetare. În acest context, macrobugetarea vizează obiectivele majore ale politicii de
echilibrare financiară a sectorului public.

O serie de teoreticieni au propus renunţarea la echilibrarea anuală a bugetelor şi au propus echilibrarea

bugetului la nivelul unui ciclu economic prin întocmirea de bugete plurianuale. Realizarea echilibrului la nivelul
unui ciclu economic ar fi posibilă prin folosirea unor tehnici specifice, precum sunt:

 constituirea unor fonduri de rezervă bugetară pe seama încasărilor în perioadele de prosperitate ale ciclului
economic. Conform acestei concepţii, echilibrul bugetar trebuie asigurat, dar nu în fiecare an în parte, ci la nivelul
unui ciclu economic. Ideea care stă la baza acestei teorii economice este următoarea: este convenabil să se realizeze
excedente bugetare în anii de prosperitate, pentru a putea admite în perioadele de depresiune deficite care vor fi
acoperite din excedentele realizate în anii favorabili;

 tehnica fondului de egalizare, care vizează restabilirea echilibrului bugetar la nivelul unui interval de timp
îndelungat prin intermediul împrumuturilor publice de natura creditelor de anticipaţie;

 tehnica amortizării alternative, care se bazează pe gestionarea datoriei publice în condiţii de ciclicitate a activităţii
economice.

Totuşi, toate aceste soluţii ale teoriei clasice nu şi-au găsit aplicabilitatea practică, impunând necesitatea unor
ulterioare cercetări întru elucidarea unor noi abordări care să fie aplicabile la contextul economic curent.

Urmărirea sistematică a nivelului şi a evoluţiei indicatorilor macroeconomici permite stabilirea unui diagnostic
conjunctural şi implicit adoptarea unor măsuri bugetare în concordanţă cu starea şi evoluţia economiei reale.
Sistemul de indicatori include

 indicatori specifici nivelului şi evoluţiei preţurilor

 indicatori de comerţ exterior
 indicatori de utilizare a resurselor
 indicatori ce reflectă nivelul şi evoluţia productivităţii muncii şi a producţiei industriale
 indicatori privind structura pieţei naţionale
 indicatori ai creşterii economice
 indicatori monetari şi financiari diverşi.

Problema corupției

Corupţia poate fi definită ca un proces prin care are loc o redistribuire injustă a bogăţiei și beneficiilor
publice/comune actuale și viitoare în favoarea unor indivizi sau grupuri de indivizi. Cu alte cuvinte, corupţii câștigă
de pe urma actelor de corupţie doar datorită faptului că cei mulţi pierd. Deci, principalii interesaţi și prin urmare
principala forţă motrică în schimbarea situaţiei ar trebui să fie marea majoritate a populaţiei. Însă principalul
impediment în apariţia unei astfel de forţe, este faptul că cetăţenii nu întotdeauna pot face legătura între actele de
corupţie și pierderile adevărate, concrete pentru fiecare din ei. De cele mai multe ori dimensiunea și impactul
corupţiei în viziunea cetăţenilor se reduce la nivelul experienţelor individuale de dare de mită, însă chiar dacă
pierderile din mită sunt importante acestea nici pe departe nu reprezintă pierderea adevărată din corupţie.

Pierderile totale ale Republicii Moldova de pe urma corupţiei pot fi estimate între 8% – 13% din PIB.  Evaluarea
pierderilor de pe urma corupţiei este destul de dificilă și la moment nu există date concludente la acest capitol, nici
la nivel mondial și nici local. Totodată există mai multe estimări cu ajutorul cărora se poate arăta cel puţin
amploarea pierderilor de pe urma acestui fenomen. Estimările costurilor de corupţie variază în funcţie de
metodologiile aplicate, însă toate converg în concluzia că corupţia este o barieră în dezvoltarea economică.

În fiecare an pierderile din corupţie la executarea bugetului public sunt echivalente cu jumătate din toate
pensiile plătite anual. O altă sursă majoră de corupţie este efectuarea cheltuielilor bugetare. Valoarea cheltuielilor
bugetare din Bugetul Public Naţional (BPN) în 2016 a constituit 48,5 miliarde lei din care cheltuieli cu bunuri si
servicii de 18,4 miliarde, de personal 8,9 miliarde și cheltuieli sociale de circa 15,9 miliarde. Costul de corupţie în
achiziţiile publice este de circa 20%-30%, în timp ce nivelul pierderilor aferente cheltuielilor cu retribuirea muncii
și plăţilor sociale sunt mai puţin studiate. Totodată, este cunoscut faptul că în ambele sectoare fenomenul de
corupţie există (persoane angajate de formă, care nu corespund cerinţelor, etc, sau mită pentru a primi indemnizaţii
și a primi o pensie mai mare). Ținând cont de faptul că nivelul incidenţei actelor de corupţie privind plăţile sociale
și șomaj este estimat la circa 10% și dacă admitem că nivelul plăţilor este cel puţin echivalent mediei ponderii
mitei din valoarea sancţiunii, adică de 16,6%, atunci costul corupţiei în aceste domenii se poate estima de circa
1,7% din cheltuielile respective. În aceste condiţii, valoarea integrală a prejudiciilor de pe urma corupţiei la
efectuarea cheltuielilor bugetare ar fi de cel puţin 4,2 miliarde lei pentru 2016 sau echivalentul a circa 50% din
cheltuielile anuale pentru pensii.
Totodată, în Republica Moldova este foarte răspândită corupţia în procesul de gestiune a întreprinderilor
publice, darea în locaţiune a imobilelor, privatizare, crearea parteneriatelor publice private, etc. Doar valoarea
bunurilor imobile și activelor financiare înregistrate în registrul patrimoniului public (bunuri imobile și mobile,
părţile sociale în întreprinderi) constituie circa 80 miliarde lei (bilanţul patrimoniului public la sfârșitul anului
2016). De asemenea, aici trebuie de adăugat resursele naturale (fondul funciar, pădurile, apele, zăcămintele
minerale, spaţiul aerian), utilizarea cărora nu este suficient de bine monitorizată din partea societăţii. După unele
estimări valoarea economică doar a fondului silvic ar fi de peste 22 miliarde de lei. Corupţia de la gestiunea
patrimoniului public este mai greu de estimat, deoarece presupune mai multe tipuri de tranzacţii cu implicarea unor
cercuri restrânse de actori, de regulă strâns afiliate partidelor politice și/sau cercurilor din domeniul structurilor de
forţă și justiţie.
Contracararea corupţiei este un proces de lungă durată. Acest fenomen nu poate fi extirpat, însă poate fi şi
trebuie diminuat printr-un control riguros, prin aplicarea unor măsuri de prevenire, care să vizeze factorii
criminogeni şi înlăturarea condiţiilor care generează corupţia, cît şi prin depistarea nemijlocită a actelor de
corupţie, tragerea la răspundere juridică a vinovaţilor, în temeiul legislaţiei. Este absolut necesară completarea
măsurilor de prevenire şi contracarare cu acţiuni de educare a populaţiei în spiritul intoleranţei faţă de actele de
corupţie şi de obţinere a sprijinului ei în campania anticorupţie promovată de autorităţile publice. Toate elementele
Strategiei trebuie să acţioneze cumulativ şi să fie eficient coordonate pentru a fi realmente interdependente, astfel
încît efectul pozitiv al unuia dintre ele să le fortifice pe celelalte şi invers. Astfel, elementele Strategiei sînt:
contracararea corupţiei prin aplicarea efectivă şi eficientă a normelor penale; prevenirea corupţiei prin eliminarea
oportunităţilor ei din sistemele şi procedurile instituţiilor publice şi de drept; educarea tuturor categoriilor de
populaţie în spiritul intoleranţei faţă de corupţie şi încurajarea unei susţineri active din partea cetăţenilor în
activitatea de prevenire şi contracarare a corupţiei.

Concluzie
În urma celor analizate pe parcursul acestei lucrări am ajuns la concluzia că existenţa şi dezvoltarea
finanţelor publice sunt în legătură directă cu apariţia şi dezvoltarea statului şi cu apariţia şi folosirea formelor
valorice şi a banilor în repartizarea produsului social. Relaţiile apărute în procesul procurării şi repartizării
resurselor băneşti de care are nevoie statul pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale formează relaţiile
financiare publice.

În capitalism, finanţele au cunoscut o mare dezvoltare ca urmare a creşterii productivităţii muncii, a

generalizării relaţiilor marfă - bani şi a creşterii nevoilor de resurse băneşti ale statului pentru îndeplinirea funcţiilor
sale. Finanţele publice sunt parte a unui întreg denumit finanţe. În literatura de specialitate şi în legislaţie, relaţiile
financiare la care statul participă ca entitate de sine stătătoare, sunt desemnate prin termenul de finanţe publice.

Pe parcursul tuturor orânduirilor social- economice, finanţele publice s-au manifestat ca relaţii sociale de
natură economică, apărute în procesul repartiţiei produsului intern brut şi a venitului naţional, în strânsă legătură cu
îndeplinirea funcţiilor statului. În tot acest timp, finanţele au îmbrăcat forma bănească, îndeplinind un anumit rol,
mai mult sau mai puţin important, în funcţie de condiţiile economice, politice şi sociale ale perioadei parcurse.
Faptul că finanţele au apărut pe o anumită treaptă a societăţii şi că au evoluat continuu, corespunzător perioadei
parcurse, dovedeşte caracterul istoric al acestora.

Pentru statul modern, finanţele publice încetează de a mai fi doar un simplu mijloc de acoperire a
cheltuielilor strict necesare funcţionării sale şi îndeplinirii unor minime atribuţii, ci devin un instrument activ de
intervenţie în economie. Atenţia specialiştilor nu se mai limitează la studiul mijloacelor de acoperire a cheltuielilor
statului, ci se extinde şi se concentrează asupra posibilităţilor de influenţare a proceselor economice şi a relaţiilor
sociale prin intermediul cheltuielilor şi al veniturilor publice.

Republica Moldova, fiind o țară relativ tânără, aceasta se confruntă cu numeroase probleme de ordin
economic, politic și social. O problemă majora la ora actuală este corupția. Alte probleme care trebuie menționate
sunt: nivelul slab al educației și al asistenței medicale, șomajul, depopularea.

Bibliografia
Vacarel si colab. - Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999

www.expert-grup.org

www.justice.gov.md
 Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți
Facultatea de Științe Reale Economice și ale Mediului

Referat
Tema: Rolul finantelor publice in perioada contemporana

Student BA22R Corsan Eugeniu

Profesor___________________
Bălți 2021