Sunteți pe pagina 1din 3

Agentii economici urmaresc sa obtina o productivitate sporita a factorilor de productie, adica un

rezultat mai mare cu acelasi efort sau acelasi rezultat cu un efort mai mic.

Aceasta presupune o schimbare in factorii de productie, in modul lor de combinare si deci in


modul de desfasurare a procesului de munca, o cantitate data de munca fiind capabila de a
produce o cantitate mai mare de bunuri.

Productivitatea este influentata de :

a)       factori naturali ca de exemplu : conditiile de clima, de fertilitate, adancimea sau bogatia


unui zacamant ;

b)       factori tehnici : nivelul de dezvoltare a stiintei si tehnologiei;

c)       factori economici : nivelul de organizare a productiei si a muncii , calificarea salariatilor,


cointeresarea materiala;

d)       factori sociali : conditiile de munca si de viata, justitie, legile civile, conjunctura politica;

e)       factori psihologici : motivatia in munca, climatul relatiilor de munca, a vietii de familie,


gradul si modul in care sunt satisfacute unele nevoi sociale;

f)        factori structurali: ai productiei sau ai economiei nationale;

g)       factori de decurg din gradul de integrare a economiei nationale in economia mondiala :


tipurile de specializare tehnica si economica, capacitatea de performanta si competitivitatea
produselor pe piata mondiala.

In conditiile progresului tehnico – stiintific contemporan, se modifica modul de combinare a


factorilor munca si capital, in sensul substituirii capitalului din ce in ce mai mult muncii.

Prin cresterea calificarii, aceeasi cantitate de forta de munca dobandeste capacitatea de a prelucra
un volum mai mare de materii prime sau de a utiliza un volum sporit de capital fix, si deci sa
produca mai multe bunuri.  Asupra productivitatii muncii actioneaza direct si revolutia
manageriala prin care se urmareste perfectionarea organizarii si conducerii activitatii economice,
folosirea mai intensa a timpului de munca, a capacitatilor de productie.

Cresterea productivitatii are o intreaga gama de efecte economice si sociale atat pentru
activitatea de productie propiu – zisa, pentru conditiile de munca, cat si pentru conditia lui de
consumator. Acestea se refera la: economisirea factorilor de productie consumati, reducerea
costului de productie, cresterea productiei si competitivitatii produselor obtinute, a profitului, a
salariului real si economisirea timpului de munca si cresterea timpului liber.

In economia de piata distribuirea veniturilor ca urmare a cresterii productivitatii are loc atat in
interiorul intreprinderii pentru dezvoltare sau recompensarea factorilor de productie, cat si in
afara acesteia, in favoarea consumatorilor, prin scaderea preturilor.

Prin cresterea calificarii, aceeasi cantitate de forta de munca dobandeste capacitatea de a prelucra
un volum mai mare de materii prime sau de a utiliza un volum sporit de capital fix, si deci sa
produca mai multe bunuri.  Asupra productivitatii muncii actioneaza direct si revolutia
manageriala prin care se urmareste perfectionarea organizarii si conducerii activitatii economice,
folosirea mai intensa a timpului de munca, a capacitatilor de productie.
Analiza comportamentului producatorului din perspectiva alegerii variantei optime de productie
are mare importanta pentru sporirea productivitatii si a veniturilor.

Alegerea variantei optime de productie are in vedere in primul rand maximizarea profiturilor
intreprinzatorului, care vizeaza, in ultima instanta, o combinare eficienta a factorilor de
productie, capabila sa asigure maximizarea efectelor utile obtinute in conditiile minimizarii
eforturilor ( costurilor ).

Metoda cea mai des folosita in productie este cea a programarii lineare, care are proprietatea de a
determina un program de productie optim tinand cont de resursele rare care limiteaza productia.
Programarea lineara implica o abordare duala :

una din probleme este de maxim;

cealalta de minim.

Problema de maxim este cea a utilizarii optime a resurselor si consta in gasirea unei serii de
nivele de activitate, care maximizeaza profitul net, respectand doua serii de conditii :

fiecare nivel de activitate nu trebuie sa fie negativ ;

cresterea resurselor rare, care sunt folosite in diverse activitati, nu trebuie sa fie mai mare decat
cantitatile disponibile din fiecare din aceste resurse.

Problema de minim consta in gasirea preturilor pentru resursele rare astfel incat costul total
minim sa respecte doua conditii :

fiecare resursa sa nu aiba o valoare negativa;

costul atribuit unei unitati a fiecarei activitati sa fie tot atat de ridicat ca si profitul adus de
aceasta unitate.

Principiul dualitatii apare ca deosebit de relevant pentru analiza practica a comportamentului


producatorului interesat in alegerea variantei optime de productie care sa-i asigure in viitor
maximizarea profiturilor.

Activitatea B:

1. Curba productivitatii marginale este deasupra productivitatii medii cand:

a)     productivitatea marginala este crescatoare;

b)     productivitatea marginala este descrescatoare pana in punctul in care este egala cu maximul
productivitatii medii;

c)     productivitatea marginala este descrescatoare.

2. Cand productivitatea medie a muncii este egala cu cea marginala atunci productivitatea medie
este:

a)     minima;
b)     maxima;

c)     descrescatoare.

3. Randamentul marginal al unui factor de productie variabil este negativ atunci cand produsul
total este:

constant;

descrescator;

crescator.

S-ar putea să vă placă și