Starea de iresponsabilitate

În primul rînd ar trebui de menționat că responsabilitatea este premisa

necesară pentru constituirea subiectului contavenției – persoana fizică.
Iresponsabilitatea datorată stării mintale a făptuitorului constituie o cauză care
înlătură răspunderea constavenționlă pentru fapta comisă, deoarece ea nu este
săvîrșită de u nsubiect responsabil. O asemenea persoană nu posedă însușirile
mintale (discernămînt, inteligență, conștiință, rațiune) necesare pentru a înțelege de
ce anumite acțiuni sau inacțiuni prezintă un pericol social și de ce au un caracter
ilicit.1

Capacitatea de a înţelege semnificaţia socială și caracterul de fapt ale actelor

sale și, concomitent, de a le dirija conștient deosebește persoana responsabilă de
cea iresponsabilă. Astfel, putem defini iresponsabilitatea ca fiind o stare maladivă
a psihicului uman, care se caracterizează prin dereglarea conștiinţei și/sau a
voinţei, care privează persoana de posibilitatea de a conștientiza realitatea
obiectivă – adică de a-și da seama de caracterul faptelor sale și de a le controla.

Iresponsabilitatea trebuie deosebită de starea de afect (considerată drept

circumstanță atenuantă), la care poate ajunge și o persoană sănătoasă sub aspect
psihic.2

Iresponsabilitatea personei, de altfel, ca și responabilitatea, este construită pe

baza combinaţiei a două criterii:

o medical (biologic)
o juridic (psihologic).

Respectiv, pentru a recunoaște un individ iresponsabil, instanţa de judecată, ţinând

cont de rezultatele expertizei psihiatrice, trebuie să stabilească prezenţa ambelor
criterii în timpul săvârșirii contavenției.

Criteriul medical al iresponsabilităţii reprezintă, în art. 271 din CC al RM,

enumerarea celor trei tipuri de dereglări psihice:

1. boală psihică cronică;

2. tulburare psihică temporară a activității psihice;
3. altă stare psihică patologică.

Bolile psihice cronice sunt cele care poartă un caracter îndelungat și sunt practic
incurabile: schizofrenia, epilepsia, psihoza maniacal-depresivă etc. Ele pot decurge

1
Reglementarea Contavențiilor, Alexandru Țiclea, LuminaLex 1998, pag. 32
2
TRATAT DE DREPT CONTAVENȚIONAL, Victor Guțuleac, Chișinău 2009, pag. 118
neîntrerupt sau sub formă de accese periodice. Cel mai des întâlnite sunt
schizofrenia și epilepsia. De regulă, ele duc la o schimbare profundă a
personalităţii persoanei.

Tulburările psihice temporare decurg, în comparaţie cu bolile din prima grupă, o

perioadă mai puţin îndelungată și sunt curabile. În multe cazuri, aceste tulburări
psihice apar pe neașteptate, în legătură cu o situaţie externă, transformându-se într-
o dereglare a conștiinţei. Aceste tulburări pot purta un caracter episodic, adică pot
apărea la persoane care nu suferă de maladii psihice. Acestea sunt: afectul
patologic; starea de ebrietate patologică; psihozele alcoolice etc.

Altă stare patologică presupune o astfel de alterare a psihicului care nu este

cuprinsă de primele două tipuri de dereglări. Aici pot fi incluse unele forme grave
ale psihopatiei, schimbarea psihică a personalităţii la surdomuţi sau orbi,
dereglările neuropsihice la narcomani în timpul abstinenţei etc. Din aceeași grupă
de dereglări face parte și oligofrenia, care este o stare patologică, caracterizată prin
insuficienţa dezvoltării facultăţilor intelective ale individului.3

Criteriul juridic constă în incapacitatea persoanei, în momentul săvârșirii

infracţiunii, de a conștientiza caracterul de fapt și pericolul social ale
comportamentului său (semnul intelectiv) și de a-l dirija (semnul volitiv). Pentru
recunoașterea persoanei iresponsabile este suficientă prezenţa doar a unuia dintre
aceste semne – fie intelectiv, fie volitiv –, cu condiţia ca el să fie determinat de
criteriul medical.

Semnul intelectiv înseamnă incapacitatea persoanei de a-și da seama de acţiunile

ori inacţiunile sale în timpul săvârșirii infracţiunii, adică imposibilitatea, din cauza
maladiei psihice, de a conștientiza caracterul de fapt și semnificaţia socială a
faptei. Dereglarea activităţii normale a psihicului de a judeca împiedică persoana
să aprecieze și să se orienteze corect în situaţia în care se află; realitatea obiectivă
este percepută de el într-un mod defectuos, calitativ diferit faţă de un om sănătos
psihic.

Semnul volitiv al iresponsabilităţii constă în incapacitatea individului de a-și dirija

faptele, imposibilitatea de a le stăpâni, de a se abţine de la comiterea lor, fiind
influenţat de anumite obsesii sau impulsuri irezistibile. Astfel de manifestări
distructive ale funcţiilor volitive se întâlnesc în cazul psihasteniei, neurasteniei,
cleptomaniei (atracţia de a comite furturi), stării de abstinenţă la narcomani etc.
Această categorie de bolnavi mintali, cu toate că conștientizează caracterul actelor
lor, nu pot rezista acestor atracţii.

3
DREPT PENAL Partea Generală, S. Botnaru, A. Șavga, V. Grosu, M. Grama, Cartier 2005, pag. 182
 Pentru declararea stării de iresponsabilitate ca cauză care înlătură
răspunderea contravențională se cer întrunite, cumulativ 4 condiții:

o să existe starea de incapacitate psihică datorită căreia făptuitorul să nu-și

poată da seama de acțiunile (inacțiunile) sale sau să nu le poată stăpîni;

o incapacitatea psihică să existe în momentul săvîrșirii contravenției;

o starea de incapacitate psihică să fie determinată de alienație mintală sau

de alte anomalii care nu permit receptivitate psihică;

o fapta comisă să fie prevăzută de legea contravențională.4

Analizînd aceste condiții, cu referire la Codul Contravențional prezent, putem

spune că acesta prin art.271 prevede două situații de înlăturare a răspunderii
contravenționale prin prisma stării de iresponsabilitate, și anume:

o se consideră în stare de iresponsabilitate și se eliberează de răspundere

contravențională persoana care săvîrșește o faptă aflîndu-se în
imposibilitatea de a conștientiza sau a dirija acțiunile sale din cauza unei boli
psihice cronice, unei tulburări temporare a activității psihice, a alienării
mintale sau a unei alte stări psihice patologice;

o nu este pasibilă de răspundere contravențională persoana care a săvîrșit o

faptă în stare de responsabilitate, dar care, pînă la pronunțarea hotărîrii de
sancționare s-a îmbolnăvit de o boală psihică, fiind lipsită de posibilitatea
conștientizării sau dirijării acțiunilor sale.5

Astfel, putem adăuga la cea de a doua condiție că starea de incapacitate

psihică trebuie să existe fie în momentul săvîrșirii contavenției, fie la momentul
pronunțării hotărîrii de sancționare, acest lucru fiind specificat în noul Cod
Contravențional în al.(2) al art.271, spre deosebire de Codul cu privire la
contravențiile administative, care preuspunea doar prin art.19 că ,, Nu urmează a fi
trasă la răspundere administrativă persoana, care în timpul comiterii acţiunii ilicite
sau a inacţiunii se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama
de acţiunile sale sau să le conducă, din cauza unei boli psihice cronice, unei
tulburări temporare a activităţii psihice, debilităţii mintale sau a unei alte stări
patologice.”6

4
DREPTUL CONTAVENȚIONAL, Sergiu Furdui, Cartier Juridic 2005, pag. 101
5
Art. 271 din Codul Contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008
6
CODUL CU PRIVIRE LA CONTAVENȚIILE ADMINISTRATIVE, Abrogat prin CC218-XVI din 24.10.08, MO3-6/16.01.09,
în vigoare 31.05.09
 Mai putem menționa că spre deosebire de persona care a fost iresponsabilă
în momentul săvîrșirii faptei – care în genere nu este pasibilă de răspundere
contavențională, individul care a devenit iresponsabil după săvîrșirea contavenției
totuși poate fi supus sancțiunii contavenționale în baza hotărârii instanţei de
judecată, dacă în urma aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical el
s-a însănătoșit.