Dezvoltarea şi stimularea creativităţii elevilor

Posibilitatea de educare a creativităţii. Potenţialul creativ al elevilor. Deşi trăsătura

definitorie a creativităţii este originalitatea, ca ceva nou şi imprevizibil care sparge şabloane,
creativitatea nu este incompatibilă cu ideea de educare deliberată. Este evident că nu va exista
niciodată un ghid al creativităţii în care să se arate ce avem de făcut sau de gândit într-o
anume situaţie. Există totuşi anumite metode şi procedee, tehnici de gândire, principii
călăuzitoare cu caracter general ce se pot aplica în majoritatea problemelor legate de
creativitate. “Creativitatea se învaţă - precizează B. Scwartz - chiar dacă nu se învaţă ca fizica
sau tâmplăria” (cf. 16). Studiile experimentale au evidenţiat că variabilele (factorii)
creativităţii asupra cărora s-a acţionat au înregistrat îmbunătăţiri evidente, deşi nu identice,
sub raportul uşurinţei (receptivităţii la influenţele educative) şi al persistenţei (durabilităţii
efectelor educative).

Factorul intelectual (imaginaţia, gândirea, tehnici operaţionale) este relativ uşor educabil, deşi
persistenţa în timp a efectului unui curs sau a unei metode nu este mare. Inteligenţa (factorul
general al gândirii) este mai greu de influenţat. Ea are o mare stabilitate în ontogeneza
individului. Factorii de personalitate în sensul larg al noţiunii (atitudini, motivaţii, caracter,
deprinderi de lucru etc.) se lasă mai greu influenţaţi în direcţia şi cu intensitatea dorită de noi,
dar odată achiziţiile educative dobândite, persistenţa lor se măsoară în ani sau etape de vârstă.
(16). Educarea creativităţii - arată profesorul I. Moraru - îşi găseşte un suport în structurile
biofiziologice (înnăscute) ale organismului şi anume:
Instinctul de explorare, prezent atât la animale superioare cât şi la om. La fiinţa umană
acest instinct reprezintă un suport fiziologic deosebit de eficient pentru activitatea de cercetare
(ştiinţifică, tehnică, artistică etc.) de creaţie şi învăţare.
Curiozitate, care este o consecinţă a instinctului de explorare. La om curiozitatea
înnăscută devine, prin instrucţie, educaţie, autoeducaţie, curiozitate epistemică, centrată pe
valori de cunoaştere specializată, pe creaţie.
Trebuinţa de varietate şi noutate. Setea de noutate constituie un suport puternic al
învăţării creative. Noutatea reprezintă esenţa creativităţii (alături de originalitate, valoare etc.).
Lipsa noutăţii, a varietăţii (adică uniformitatea, monotonia, vechiul, şablonul etc.) obosesc,
plictisesc şi chiar stresează fiinţa umană.
Nevoia de satisfacţie, plăcere şi bucurie. Organismele, la toate nivelurile filogeniei, tind
spre căutarea plăcerii şi evitarea durerii. Elevul (ca şi creatorul) care găseşte soluţia problemei
după efortul depus, trăieşte sentimente puternice de satisfacţie şi bucurie de natură epistemică
- valorică, ce au un corespondent într-o stare generală de bine, de natură biofiziologică.
Fiecare copil dispune deci de un potenţial creativ, respectiv de anumite însuşiri favorizante
actului creator. Deosebirile se exprimă prin intensitatea cu care se manifestă acest potenţial şi
prin domeniul în care se aplică. El reprezintă o posibilitate ce se poate întrevedea de la cea
mai fragedă vârsta. Detaliind aceste însuşiri putem distinge, pe de o parte, cele care se referă
la intelectul copilului (procese de cunoaştere, aptitudini tehnice intelectuale etc.) iar pe de altă
parte, cele care se referă la fantezia sau imaginaţia sa (gândire intuitivă, sensibilitate faţă de
nou, spontaneitate etc.). Cele două categorii de însuşiri nu evoluează în mod liniar şi în acelaşi
ritm. O dezvoltare mai accentuată a gândirii convergente, bazată pe raţionament şi spirit critic,
poate înăbuşi exprimarea spontaneităţii şi intuiţiei imaginative. Unii cercetători sunt de părere
că pe măsura trecerii elevilor de la un stadiu la altul al dezvoltării, spontaneitatea şi fantezia
sunt inhibate şi subordonate instanţelor raţionale. De aici concluzia unei stagnări sau chiar
regresii în exprimarea creativităţii copiilor. Aceste fenomene sunt puse pe seama contextului
psihosocial şi a organizării procesului instructiv-educativ. Aşadar potenţialul creativ cunoaşte
o dinamică specifică de-a lungul dezvoltării ontogenetice şi îmbracă nuanţe individuale de la
o persoană la alta. Cunoaşterea lui reprezintă o condiţie indispensabilă pentru organizarea
întregului demers educativ.