Rezumatul Tezei de Doctorate

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „CAROL DAVILA” BUCUREŞTI
FACULTATEA DE MEDICINĂ
TEZĂ DE DOCTORAT - REZUMAT

MANAGEMENTUL DEFECTELOR
PARIETALE ABDOMINALE COMPLEXE
Conducător Ştiinţific:
Prof. Univ. Dr. FLORESCU Petre-Ioan
Doctorand:
Dr. RADU Elena-Violeta
Bucureşti
2016
Dr. RADU Elena-Violeta “Managementul defectelor parietale abdominale complexe”
MENŢIUNI PRIVIND REALIZAREA REZUMATULUI

Lucrarea de faţă reprezintă rezumatul tezei de doctorat intitulate „Managementul
defectelor parietale abdominale complexe”, propunându-şi să prezinte sub o formă restrânsă
elementele esenţiale ale tezei mai sus menţionate, atât în ceea ce priveşte partea generală, cu
datele din literatură prezente la momentul de faţă privind subiectul de cercetare abordat, cât mai
ales partea specială a tezei şi secţiunea de contribuţie personală pe care am adus-o.
Am dori să menţionăm că, deşi conţinutul acestui rezumat va prezenta numai anumite
secţiuni ce ni s-au părut edificatoare, am păstrat câteva elemente ale lucrării aşa cum apar ele în
varianta „in extenso” a tezei, pentru a avea o viziune generală a organizării acesteia. Astfel,
cuprinsul tezei, numerotarea figurilor, tabelelor sau a referinţelor bibliografice apar întocmai ca
şi în lucrarea „in extenso”.
INTRODUCERE
Această lucrare îşi propune să prezinte o sinteză a managementului defectelor parietale
abdominale, pornind de la datele din literatura de specialitate şi ajungând la experienţa personală
în această patologie.
Lucrarea este structurată în mai multe capitole. În secţiunea „Partea generală – date din
literatură”, sunt prezentate elementele de bază din embriologia, fiziologia şi anatomia peretelui
abdominal. Ulterior, sunt prezentate mai multe concepte şi definiţii ale „defectului parietal
abdominal complex”, idei susţinute pe baza datelor din literatura de specialitate. În finalul
secţiunii sunt situaţiile particulare întâlnite în cazul defectelor parietale. Prima parte a secţiunii
„Partea specială” cuprinde un studiu retrospectiv observațional realizat pe 6 ani în Spitalul Clinic
de Bagdasar-Arseni, ce ainclus 269 de pacienți. Partea a 2-a a secţiunii cuprinde contribuţiile
personale şi anume un studiu experimental realizat pe animale de laborator, în speţă şobolani din
rasa Wistar împărţiţi în 3 loturi a câte 10 animale/fiecare lot. Studiul se referă la testul de
biocompatibilitate al plasei abdominale de polipropilenă, material alloplastic ce a fost introdus în
diferite zone ale peretelui abdominal la animalele de experienţă, zone ce au fost ulterior analizate
atât din punct de vedere clinic cât şi din punct de vedere histologic.
Lucrarea se încheie cu capitolele de „Discuţii” şi „Concluzii”, apoi cu reperele
bibliografice necesare realizării acestei lucrări.
2
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………………………………………………..4
PARTEA GENERALĂ – DATE DIN LITERATURĂ…………….………………..9
I. Bazele anatomo-fiziologice ale peretelui abdominal..................................................10
I.1. Noţiune de embriologie a peretelui abdominal............................................10
a) Dezvoltarea stratului tegumentar...........................................................10
b) Dezvoltarea sratului musculoaponevrotic..............................................11
c) Dezvoltarea peritoneului şi a diafragmului............................................11
I.2. Noţiuni de anatomie a peretelui abdominal.....................................................12
I.3. Noţiuni de fiziologie a peretelui abdominal....................................................18
II. Definirea conceptului de defect parietal complex şi implicaţiile etiopatologice şi
morfopatologice............................................................................................................................21
II.1. Definirea conceptului.....................................................................................21
II.2. Etiologia defectelor parietale abdominale complexe......................................22
II.3. Morfopatologia defectelor parietale abdominale complexe...........................24
II.4. Factorii ce intervin în vindecarea unei plăgi..................................................25
III. Diagnosticul defectelor parietale abdominale complexe........................................29
III.1. Diagnosticul pozitiv......................................................................................29
a) Anamneza...............................................................................................29
b) Examenul obiectiv al pacientului...........................................................30
c) Investigaţiile imagistice..........................................................................31
III.2. Diagnosticul diferenţial.................................................................................33
IV. Tratamentul chirurgical actual al defectelor parietale abdominale.....................35
IV.1. Principii de tratament....................................................................................35
IV.2. Chirurgia deschisă defectelor parietale abdominale.....................................36
IV.2.1. Procedee tisulare (convenţionale)..................................................36
IV.2.2. Incizii de relaxare...........................................................................38
IV.2.3. Autodermoplastii............................................................................40
IV.2.4. Utilizarea de lambouri pediculate musculare, musculocutanate sau
fasciocutanate.................................................................................................................................41
IV.2.5. Transferul liber...............................................................................42
IV.2.6. Transplantul de perete abdominal..................................................42
3
IV.2.7. Procedee protetice..........................................................................43

IV.3. Chirurgia laparoscopică a defectelor parietale abdominale..........................45
IV.4. Tratamentul unor defecte parietale abdominale particulare..........................47
IV.4.1. Defectele parietale abdominale la pacienţii cu ascită....................47
IV.4.2.Herniile parastomale.......................................................................48
IV.4.3 Herniile la obezi..............................................................................49
IV.5. Complicaţiile postoperatorii..........................................................................49
IV.5.1. Complicaţii imediate......................................................................49
IV.5.2. Complicaţii tardive.........................................................................50
V. Îngrijirile postoperatorii.............................................................................................52
PARTEA SPECIALĂ............................................................................................53
A. Date preliminare privind lotul de pacienţi studiaţi..................................................54
A.1. Introducere.....................................................................................................54
A.2. Scopul si obiectivele studiului........................................................................55
A.3. Material şi metodă..........................................................................................56
A.3.1. Criterii de includere şi excludere în/din studiu................................56
A.3.2. Macheta generală de înregistrare a datelor......................................57
A.3.3. Parametrii clinici si paraclinici ai lotului studiat............................59
A.3.4. Strategia terapeutică a pacienţilor studiaţi.......................................69
A.4. Rezultate.........................................................................................................82
A.4.1. Tratamentul medical postoperator şi îngrijirile postoperatorii imediate
şi tardive.............................................................................................82
A.4.2. Complicaţii postoperatorii imediate................................................85
A.4.3. Complicaţii postoperatorii tardive...................................................90
A.4.4. Analiza statistica a datelor din studiu..............................................95
A.4.5. Recomandările postoperatorii şi reintegrarea socio-profesională a
pacienţilor cu defecte parietale abdominale complexe....................122
B. Contribuţii personale. Partea experimentală - Studiul experimental privind testul

de biocompatibilitate al produsului prolen (plasă abdominală din polipropilenă).............124
B.1. Introducere....................................................................................................124
B.2. Material şi metodă........................................................................................126
B.3. Rezultate.......................................................................................................129
4
B.3.1. Rezultate macroscopice.................................................................129

B.3.1.1. Rezultatele implantării plasei la 21 de zile.....................129
B.3.1.2. Rezultatele implantării plasei la 90 de zile.....................132
B.3.2. Rezultate microscopice..................................................................136
Implantul intraperitoneal la 21 de zile..............................138
Implantul extraperitoneal la 21 de zile.............................143
Implantul intramuscular la 21 de zile...............................148
Implantul intramuscular la 90 de zile..............................149
Implantul intraperitoneal la 90 de zile..............................154
Implantul extraperitoneal la 90 de zile.............................157
C. Discuţii finale.............................................................................................................161
D. Concluzii finale..........................................................................................................167
E. Bibliografie.................................................................................................................171
F. Articole ştiinţifice publicate......................................................................................182
Finanţare:
Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European prin Programul
Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 - Investeşte în oameni!
Domeniul major de intervenţie1.5:Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul
cercetării. Titlul proiectului: Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învăţământului
superior românesc (Doc-Postdoc).Numărul de identificare al contractului:
POSDRU/159/1.5/S/137390; proiect desfasurat în perioada iunie 2014 – noiembrie 2015.
Beneficiar: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Coordonator nucleu de cercetare: Prof. Univ. Dr. Lascăr Ioan
5
PARTEA GENERALĂ - DATE DIN LITERATURĂ

I. BAZELE ANATOMO-FIZIOLOGICE ALE PERETELUI ABDOMINAL
I.1. Noţiuni de embriologie a peretelui abdominal
a) Dezvoltarea stratului tegumentar
Pielea are dublă origine: ţesutul superficial, epidermul, se dezvoltă din ectoderm, în timp
ce ţesutul profund, dermul, provine din mezenchimul subiacent. (1)
b) Dezvoltarea stratului musculoaponevrotic
Musculatura trunchiului derivă din miotoamele corespunzătoare acestei regiuni. Fiecare
miotom se divide într-un epimer situat dorsal şi într-un hipomer situat ventral, acesta din urmă
fiind inervat de către ramul ventral al nervului spinal. (3)
c) Dezvolatea peritoneului şi a diafragmului
Formarea celomului intraembrionar se produce atunci când la nivelul mezodermului
lateral apar spaţii ce se organizează în formă de potcoavă şi se deschid în cavitatea corionică
(celomul extraembrionar) pe ambele părţi. Celomul intraembrionar asigură astfel spaţiul propice
dezvoltării diverselor tipuri de organe. (5)
I.2. Noţiuni de anatomie a peretelui abdominal
Peretele abdominal antero-lateral reprezintă o zonă asemuită cu un hexagon, delimitată
cranial de procesul xifoid şi cartilajele costale, caudal de secheletul pelvisului şi simfiza pubiană,
iar lateral de linia axilară mijlocie.
Muşchii peretelui abdominal antero-lateral sunt: muşchiul drept abdominal, muşhiul oblic
extern al abdomenului, muşchiul oblic intern, muşchiul transvers abdominal, muşchiul piramidal
Vascularizaţia arteriala a peretelui abdominal antero-lateral este dată de arterele
epigastrice superioare, arterele epigastrice inferioare, arterele intercostale posterioare 10 şi 11,
arterele subcostale, precum şi de arterele lombare. (9)
I.3. Noţiuni de fiziologie a peretelui abdominal
Componenta musculoaponevrotică a peretelui abdominal antero-lateral îndeplineşte o
multitudine de funcţii.
a) Prin tonusul acesteia, menţine organele intraabdominale în poziţia lor normală,
contribuind de asemenea la buna funcţionare a acestora.
b) Participă la diverse procese precum defecaţia, micţiunea, voma, prin rolul de presă
abdominală;
c) Contribuie la menţinerea corpului în ortostatism sau în poziţie şezândă, participând la
cele mai multe mişcări ale trunchiului;
d) Muşchii laţi anterolaterali abdominali reprezintă muşchi expiratori auxiliari. (10)
II. DEFINIREA CONCEPTULUI DE DEFECT PARIETAL ABDOMINAL
COMPLEX ŞI IMPLICAŢIILE ETIOPATOLOGICE Şi MORFOPATOLOGICE
II.1. Definirea conceptului
Nu există o definiţie universal valabilă a defectului parietal abdominal complex.
Defectele parietale abdominale complexe pot include hernii recidivate cu multiple tentative de
reparare, infecţii locale sau compromiterea tisulară locală, ţesut moale de acoperire inadecvat sau
defecte parietale multisaculare. (17-19) Alţi autori au sugerat următoarele criterii pentru a
identifica pacienţii ce necesită tehnici speciale de închidere a unui defect parietal abdominal:
suprafaţă mare a defectului (>40 cm2), imposibilitatea închiderii tegumentului, recidiva
defectului după tentative anterioare de închidere a acestuia, material alloplastic vizibil sau
6
infectat, pacient imunocompromis, ţesuturi abdominale locale compromise sau complicaţii

viscerale concomitente (18) Defectele parietale abdominale complexe au o mare diversitate, ca şi
istoricul chirurgical al pacienţilor sau comorbidităţile acestora. Aceste defecte pot fi superficiale
sau pot implica toate straturile peretelui abdominal, până la nivelul cavităţii abdominale. (19;20)
II.2. Etiologia defectelor parietale abdominale complexe
Evisceraţiile sunt în principal întâlnite la pacienţii traumatizaţi, cu procese infecţioase
localizate sau la pacienţii operaţi recent cu dehiscenţa suturii parietale. În cazul altor pacienţi, nu
vorbim despre o pierdere tisulară ci despre o aşa-zisă „pierdere a dreptului la domiciliu”, cu
eventraţii sau, în cazuri mai rare, hernii primare, neglijate pentru o perioadă îndelungată de timp.
Alte etiologii ale defectelor parietale abdominale complexe sunt reprezentate de infecţii parietale
abdominale complicând proceduri chirurgicale, tehnica abdomenului deschis în cazul
procedurilor de damage-control, sau, mai puţin frecvent, după rezecţia unor tumori primare sau
secundare de la nivelul peretelui abdominal. (21)
II.3. Morfopatologia defectelor parietale abdominale complexe
Peretele abdominal este o regiune complexă a organismului. Este asemuit cu un cilindru
stratificat compus din muşhi şi fascii, acoperit cu un strat bine vacularizat reprezentat de
tegument. Joacă un rol important în postura musculoscheletală, mecanica respiratorie, servind şi
ca o barieră protectoare pentru viscere. (19;33)
II.4. Factorii ce intervin în vindecarea unei plăgi
Factorii ce influentează vindecarea unei plăgi pot fi clasificaţi în factori generali şi factori
locali. Factorii generali sunt reprezentaţi de: vârstă, diabet, anemie, nutriție, steroizi, icter,
greutatea pacientului, fumat, deficienţe metabolice. Factorii locali sunt reprezentaţi de: tehnica
chirurgicală, stress-ul mecanic, sutura plăgii în tensiune, aportul vascular regional, prezenţa unui
hematom, infecţia locală, iradiere.
III. DIAGNOSTICUL DEFECTELOR PARIETALE ABDOMINALE COMPLEXE
III.1. Diagnosticul pozitiv
Diagnosticul pozitiv al defectelor parietale abdominale în general şi al defectelor parietale
abdominale complexe în particular parcurge 3 etape: anamneza, examenul obiectiv şi
investigaţiile de tip imagistic.
a) Anamneza - Această etapă a diagnosticului presupune evidenţierea circumstanţelor
apariţiei defectului parietal, expresia simptomatologică şi impactul pe care această suferinţă îl are
asupra vieţii pacientului. (61) De asemenea, din anamneză se pot obţine date privind intervenţiile
chirurgicale anterioare ale pacientului, caracterul septic al acestora, dacă la momentul respectiv
s-a montat un material alloplastic, fie el de întărire sau de substituţie, precum şi detalii privind
complicaţiile postoperatorii ce au apărut la momentele respective.
b) Examenul obiectiv
Inspecţia se realizează atât în clinostatism cât şi în ortostatism şi pune în evidenţă în
primul rând defectul parietal abdominal, localizarea, dimensiunile sacului herniar. (Figura 5) Se
observă tegumentul adiacent defectului parietal, prezenţa unor zone de celulită, infecţie cutanată
localizată, precum şi continuitatea acesuia în cazul unor evisceraţii sau fistule enterale.
Palparea pune în evidenţă consistenţa sacului herniar, gradul de reductibilitate al acestuia,
marginile defectului parietal, tonusul musculaturii abdominale.
7
Percuţia poate releva o hipersonoritate la nivelul regiunii herniate sau matitate. În cazul
unui defect parietal complicat, cu prezenţa unei ocluzii intestinale, se constată hipersonoritate la
percuţia abdominală.
Auscultaţia poate decela prezenţa zgomotelor intestinale în sacul de hernie în cazul
prezenţei anselor intestinale la acest nivel sau poate evidenţia un silenţium abdominal în cazul
apariţiei unei peritonite ca şi complicaţie a defectului parietal.
Figura 5. Defect parietal abdominal complex postcolecistectomie clasică, cu leziune de decubit

(Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni
c) Investigaţiile imagistice
Ultrasonografia poate evidenţia un aspect hiperecogen, sugestiv pentru mare epiploon,
poate evidenţia ansele intestinale şi prezenţa peristaltismului acestora sau poate decela lichid în
sacul herniar prin prezenţa unei zone transonice.
Computer tomografia permite vizualizarea cu o mare acurateţe a sacului herniar, pe baza
densităţii structurilor examinate putându-se preciza conţinutul sacului. Vizualizează întreaga
cavitate abdominală, putând preciza raporturile sacului herniar cu structurile învecinate, având şi
avantajul că poate fi folosită la persoane obeze, la care examinarea clinică sau ecografică este
foarte dificilă. (72-77)
Rezonanţa magnetică nucleară este rar utilizată în diagnosticul defectelor parietale
abdominale complexe, fiind foarte costisitoare şi greu disponibilă.
Radiografia abdominală simplă în ortostatism sau, în cazul în care pacientul nu poate
menţine poziţia ortostatică, în decubit lateral poate identifica o complicaţie precum ocluzia
intestinală.
III.2. Diagnosticul diferenţial
Se face de regulă cu diverse tumori ale peretelui abdominal, cu abcese ale peretelui
abdominal sau, în cazul defectelor parietale inghinale, cu ectopia testiculară sau hidrocelul.
IV. TRATAMENTUL CHIRURGICAL ACTUAL AL DEFECTELOR PARIETALE
ABDOMINALE
IV.1. Principii de tratament
Pornind de la afirmaţia Profesorului Rădulescu, “niciun defect parietal abdominal nu este
prea mic pentru a fi operat”, tratamentul defectelor parietale abdominale este unul eminamente
chirurgical. Deşi procedeele chirurgicale folosite sunt foarte multe, există câteva principii de
tratament de care chirurgul trebuie să ţină cont.
Principiile chirurgiei defectelor abdominale ventrale enunţate de Rene Stoppa sunt:
8
- simpla sutură a unui defect parietal mai mare de 5 cm nu e suficientă;

- utilizarea de rutină a plaselor plane neresorbabile de mari dimensiuni în peretele aseptic;
- plasa nu se va ancora de versanţii parietali neviabili ai laparotomiei;
- montarea plasei se va face cu exces periferic de material alloplastic (“overlap”);
- contraindicarea unei aplicări intraperitoneale a unei plase neresorbabile. (81)
IV.2. Chirurgia deschisă a defectelor parietale abdominale
IV.2.1. Proceee tisulare (convenţionale)
Pentru început este necesară menţionarea închiderii unui defect parietal abdominal prin
sutura simplă a defectului, fie cu fire separate, fie prin metoda surjet, după rezolvarea problemei
sacului herniar. Şi acest tip de sutură trebuie să respectele dezideratele unei suturi chirurgicale,
tranşa de sutură neavând voie să fie în tensiune, iar paşii pe care îi vom urmă vor avea
aproximativ 2 cm, firele trecute prea rar crescând riscul unei recidive herniare, iar cele trecute
prea des putând duce la ischemierea ţesutului.
IV.2.2. Incizii de relaxare
Se practică la nivelul aponevrozei muşchiului oblic extern şi/sau teaca muşchilor drepţi
abdominali, cu scopul de a detensiona suturile de la nivelul inciziilor abdominale. (79)
IV.2.3. Autodermoplastii
Se folosesc de obicei în situaţii limită, când separarea componentelor sau materialele
alloplastice nu sunt indicate (defecte de mari dimensiuni, infecţie locală). (79)
IV.2.4. Utilizarea de lambouri pediculate musculare, musculocutanate sau
fasciocutanate
Pentru reconstrucţia peretelui abdominal, în cazul unor pierderi de substanţă de mari
dimensiuni, se pot utiliza diverse tipuri de lambouri. În cazul unor defecte parţiale, se utilizează
lambouri fasciocutanate, în timp ce în cazul defectelor complete se folosesc lambouri musculare
sau musculocutanate. Tipul de procedeu folosit ia în calcul localizarea şi arcul de rotaţie al
lamboului. Lambourile musculare sau musculocutanate au drept indicaţie majoră defecte mari,
profunde, infectate sau contaminate, iar lambourile cutanate sau fasciocutanate pot fi folosite
împreună cu diverse tipuri de proteze. (101)
IV.2.5. Transferul liber
Reprezintă o metodă mai puţin utilizată în cazul reconstucţiilor parietale abdominale,
indicată în special în cazul distrucţiilor masive de perete abdominal, când folosirea lambourilor
pediculate este insuficientă.. Zona receptoare trebuie să prezinte un pedicul vascular patent, ce se
va anastomoza la artera ce irigă lamboul transferat. (101;105;109)
IV.2.6. Transplantul de perete abdominal
Reprezintă un lambou musculocutanat liber, prelevat de la un donator în moarte
cerebrală. Conţine muşchiul drept abdominal uni- sau bilateral, fascie, ţesut subcutanat şi
tegument. Impune tratament imunosupresor cronic pentru pacientul primitor, acest procedeu
fiind utilizat extrem de rar pentru rezolvarea unor defecte parietale abdominale. (101;117;118)
IV.2.7. Procedee protetice
Odată cu apariţia materialelor protetice în chirurgia defectelor parietale abdominale,
această ramură chirurgicală a raportat o dezvoltare impresionantă, atât prin diversitatea foarte
mare a procedeelor chirurgicale folosite, câr şi prin apariţia unor materiale alloplastice cu
rezultate tot mai bune. Diversitatea foarte mare a procedeelor chirurgicale încă folosite se explică
9
prin faptul că lumea chirurgicală încă nu a ajuns la un consens în ceea ce priveşte rezultatele
obţinute, fiecare metodă sau material alloplastic avându-şi proprii susţinători.
IV.3. Chirurgia laparoscopică a defectelor parietale abdominale
În cazul defectelor parietale abdominale ventrale, metoda constă în disecţia sacului
herniar, tratarea conţinutul acestuia şi montarea unui material protetic la nivelul defectului
parietal pe care îl va depăşi, urmată de acoperirea plasei cu peritoneul parietal anterior disecat.
Avantajele chirurgiei laparoscopice sunt reprezentate de abordul minim-invaziv cu respectarea
integrităţii peretelui abdominal şi scăderea injuriei adusă acestuia, o vizualizare foarte bună a
peretelui abdominal cu posibilitatea aprecierii cu o acurateţe crescută a dimensiunii defectului
parietal precum şi identificarea altor defecte parietale abdominale ce nu sunt evidenţiabile clinic,
posibilitarea realizării unei viscerolize amănunţite ce reduce postoperator sindromul algic şi
scade riscurile unor eventuale complicaţii ce pot apărea. Poziţionarea preperitoneală a plasei
determină o distribuţie a presiunii intraabdominale asupra materialului protetic şi nu asupra
peretelui abdominal. (101;168-172)
IV.4. Tratamentul unor defecte parietale abdominale particulare
IV.4.1. Defectele parietale abdominale la pacienţii cu ascită
Prezenţa lichidului de ascită creşte incidenţa apariţiei defectelor parietale abdominale, în
special a herniilor ombilicale. Bolnavii cirotici cu lichid de ascită prezintă riscuri crescute, atât
pre-, cât şi postoperator. Astfel, tratamentul suplimentar al ascitei joacă un rol important în
prognosticul acestor pacienţi.
IV.4.2. Herniile parastomale
Herniile parastomale apar în cazul unei cicatrizări inadecvate a peretelui abdominal în
spaţiul format între viscerul stomizat şi tunelul prin care acesta traversează peretele abdominal
pentru a fi exteriorizat. Condiţiile de apariţie a acestor hernii parastomale sunt reprezentate de un
status nutritiv inadecvat, avansarea neoplaziei, tusea excesivă, lichidul de ascită şi mai ales de o
tehnică chirurgicală inadecvată.
IV.4.3. Herniile la obezi
Multe studii au evidenţiat un risc crescut de producere a defectelor parietale la persoanele
obeze, datorită unei presiuni intraabdominale foarte crescute. Datele din literatură în ceea ce
priveşte tratamentul chirugical protetic al acestor defecte sunt similare în ceea ce priveşte
procedeul „onlay” tip Chevrel raportat la procedeul retromuscular tip Rives-Stoppa.
IV.5. Complicaţiile postoperatorii
IV.5.1. Complicaţii imediate
Complicaţiile sistemice sunt reprezentate de insuficienţa respiratorie dată de sindromul de
compartiment abdominal sau agravarea unei afecţiuni pulmonare preexistente, pneumonie,
ileusul dinamic, tromboza venoasă profundă, insuficienţa hepatică la pacienţii cu ciroză hepatică
cu virus B sau C sau pe fondul unor procese tumorale hepatice, dezechilibre metabolice – în
special la pacienţii cu diabet zaharat, sau decompensări cardiovasculare – aritmii, infarct
miocardic acut. Ca şi complicaţie sistemică imediată, decesul se poate produce prin insuficienţă
respiratorie, septicemie ca urmare a contaminării plasei, tromboembolism pulmonar sau prin
lezarea unor anse intestinale. O situaţie particulară de deces, însă cu totul excepţională, o
reprezintă anafilaxia la polipropilenă, în literatură fiind citate câteva asemenea cazuri. (199-205)
Complicaţiile locale: necroza cutanată, hematomul, seromul, congestia şi supuraţia
plăgii.
10
IV.5.2. Complicaţii tardive

Complicaţiile tardive sunt reprezentate de: supuraţia plăgii, rejetul de material
alloplastic, fistulele enterocutanate, sindromul de compartiment, recidiva herniară.
V. ÎNGRIJIRILE POSTOPERATORII
Pe parcursul internării, trebuie monitorizată cu atenţie plaga, efectuându-se zilnic toaletă
locală şi pansament. Pacientul îşi va relua progresiv alimentaţia. La nevoie, pacientul va utiliza
centuri de contenţie, cu scopul de a detensiona sutura realizată şi a absorbi din presiunea
intraabdominală. Pe cât posibil, la pacienţii fumători sau cu BPOC, se vor preveni crizele de
tuse. Drenajele subcutanate la pacienţii obezi, cu un strat semnificativ de ţesut adipos, vor fi
ţinute în poziţîe atât timp cât vor fi productive, pentru a evita riscul producerii de seroame locale.
La externare, pacientul va fi instruit să revină la 10-14 zile pentru suprimarea firelor de
sutură. De asemenea, îî vor fi interzise eforturile fizice semnificative, cu ridicare de greutăţî
importante. Bolnavul va reveni periodic la control pentru a monitoriza aspectul plăgii şi a decela
posibila prezenţă a unei complicaţii tardive, de tipul supuraţiei sau recidivei herniare.
PARTEA SPECIALĂ
A. DATE PRELIMINARE PRIVIND LOTUL DE PACIENŢI STUDIAŢI
A.1. Introducere
Definirea conceptului de „defect parietal abdominal complex” a fost dificil de realizat,
negăsind în literatura de specialitate o definiţie universal valabilă. Pornind de la această varietate
de definire a defectului parietal abdominal complex am realizat un studiu retrospectiv,
observaţional, descriptiv, în care am introdus 269 de pacienţi internaţi şi operaţi în Clinica de
Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă şi Clinica de Chirurgie Generală a Spitalului
Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti în perioada 2010-2015, care au au respectat
criteriile de includere în studiul nostru.
În urma analizării acestor pacienţi pe baza datelor din foile de observaţie, am constatat pe
de o parte pacienţi cu evoluţie postoperatorie favorabilă, cât şi pacienţi cu evoluţie postoperatorie
grevată de unele complicaţii: fistule cutanate, rejet de material alloplastic, seroame, hematoame,
ce au necesitat atât o prelungire a perioadei de spitalizare cât şi o atitudine chirurgicală medicală
în faţa acestei complicaţii.
A.2. Scopul şi obiectivele studiului
Scopul studiului care stă la baza elaborării acestei teze este realizarea unei analize
retrospective a pacienţilor internaţi şi operaţi în Clinica de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie
Reconstructivă şi Clinica de Chirurgie Generală a Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-
Arseni” din Bucureşti în perioada 2010-2015, diagnosticaţi cu defecte parietale abdominale
complexe conform criteriilor de includere în studiu, corelate cu datele din literatura de
specialitate.
Pe baza acestui studiu retrospectiv, obiectivele stabilite de noi au constat în furnizarea
unor răspunsuri la următoarele întrebări:
1. Pot fi stabilite corelaţii clinice, biologice, imagistice şi terapeutice în managementul
pacientului cu defect parietal abdominal complex? Dacă răspunsul este afirmativ, pot fi corelate
acestea cu evoluţia postoperatorie a pacientului care a dezvoltat un defect parietal abdominal
complex?
11
2. Poate examenul clinic să orienteze clinicianul în legătură cu elementele anatomice ale

conţinutului defectului parietal abdominal complex?
3. Este important momentul instituirii managementului terapeutic în evoluţia pacientului
cu defect parietal abdominal complex?
A.3. Material şi metodă
Materialul de studiu a fost reprezentat de pacienţii internaţi şi operaţi în Clinica de
Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă şi Clinica de Chirurgie Generală a Spitalului
Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti în perioada 2010-2015, ce au prezentat
defecte parietale abdominale complexe şi s-au încadrat în criteriile de includere în studiu. Studiul
a fost de tip retrospectiv, observaţional, descriptiv.
Accesul la foile de observaţie a fost făcut după obţinerea acordului din partea autorităţilor
competente.
A.3.1. Criterii de includere şi excludere în/din studiu
Criterii de includere în studiu:
- pacienţii care prezentau defecte abdominale de peste 40 cm², sau mai mici de această
suprafaţă dar cu fistule sau leziuni cutanate;
- pacienţii cu defecte parietale operate recidivate, la care găsirea unei soluţii chirurgicale
a prezentat o problema majoră;
- pacienţii cu defecte parietale de mici dimensiuni, dar cu repercusiuni severe asupra
organismului (exemplu: hernii femurale de mici dimensiuni dar cu ansa intestinală strangulată –
necesitând pe lângă găsirea unei soluţii chirurgicale de reconstrucţie a defectului parietal şi
găsirea unei soluţii asupra intestinului strangulat – enterectomie cu anastomoză sau chiar
exteriorizarea capătului proximal în stomă);
- criteriu „sine qua non”: pacienţii care au fost operaţi în Clinica de Chirurgie Plastică şi
Microchirurgie Reconstructivă sau Clinică de Chirurgie Generală a Spitalului Clinic de Urgenţă
„Bagdasar-Arseni” din Bucureşti în perioada 2010-2015.
Criterii de excludere din studiu:
- pacienţii ce prezentau defecte abdominale simple, reductibile, de mici dimensiuni;
- pacienţii ce prezentau defecte abdominale cu o suprafaţă < 40 cm², fără alte complicaţii;
- pacienţii care nu au fost operaţi în Clinica de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie
Reconstructivă sau Clinica de Chirurgie Generală a Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-
Arseni” din Bucureşti în perioada 2010-2015.
A.3.2. Macheta generală de înregistrare a datelor
Pentru a standardiza informaţiile cu privire la pacienţi, am realizat o machetă electronică
în format Microsoft Excel de înregistrare a datelor, ce conţine toţi parametrii necesari studiului
nostru. Macheta a fost folosită ulterior ca bază pentru efectuarea analizei statistice necesare
grupului nostru.
Macheta generală de înregistrare a datelor:
1. NUME ŞI PRENUME
2. SEX (0 masculin/ 1 feminin)
3. VÂRSTĂ
4. URBAN (0 - nu; 1- da)
5. DATĂ INTERNĂRII (0-2010; 1 - 2011; 2-2012; 3 - 2013; 4 - 2014; 5- 2015)
12
6. ZILE DE SPITALIZARE, NUMĂR DE ZILE DE LA INTERNARE PÂNĂ LA

OPERAŢIE
7. DIAGNOSTIC:
- hernie inghinală strangulată - 0;
- hernie femurală strangulată - 1;
- hernie ombilicală - 2;
- hernie lombară- 3;
- eventraţie supraombilicală - 4;
- eventraţie subombilicală - 5;
- eventraţie de fosă iliacă dreaptă - 6;
- eventraţie de hipocondrul drept - 7;
- eventraţie parastomală - 8;
- evisceraţie – 9.
8. DIMENSIUNILE DEFECTULUI:
- <2 cm - 0;
- 2-5 cm - 1;
- 5-10 cm - 2;
- >10 cm - 3;
- pierderea dreptului de domiciului – 4.
9. TIPURI DE INTERVENŢII CHIRURGICALE:
tisular;
(de substituţie) 1 - polipropilenă; 2 - Dual Mesh;
10. ANESTEZIE
- rahianestezie;
- anestezie generală cu intubaţie orotraheală.
11. ANTECEDENTE PERSONALE PATOLOGICE - da - 1/nu - 0
• colecistectomie;
• apendicectomie;
• ocluzie intestinală operata anterior;
• alt defect parietal anterior operat;
• patologie cardiacă;
• diabet (nu - 0; da, cu antidiabetice orale - 1; da, cu insulină - 2);
• patologie pulmonară;
• patologie renală;
• obezitate.
12. INVESTIGAŢII DE LABORATOR:
13. ECOGRAFIE (normală - 0; cu leziuni asociate – 1).

14. COMPUTER TOMOGRAF (da- 1, nu - 0).
13
15. DRENAJ INTRAPERITONEAL/SUPRAPROTETIC/SUPRAFASCIAL (da - 1,

nu - 0).
16. TRATAMENT POSTOPERATOR:
o antibiotic postoperator;
o antiinflamatoare non-steroidiene postoperator;
o antialgic postoperator.
17. COMPLICAŢII :
- serom;
- granulom;
- rejet de plasă;
- congestia plăgii – supuraţia plăgii.
18. ALTE MENŢIUNI.
A.3.3. Parametrii clinici şi paraclinici ai lotului studiat
Pacienţii luaţi în studiu prezentau atât defecte parietale primare (hernii), cât şi defecte
parietale secundare intervenţiilor chirurgicale anterioare (eventraţii sau evisceraţii). Se
evidenţiază un număr de 58 de pacienţi cu eventraţii subombilicale, 57 de pacienţi cu hernii
femurale strangulate, la polul opus fiind situate eventraţiile parastomale şi eventratiile de
hipocondru drept cu câte 4 pacienţi fiecare. Evisceraţiile ocupă şi ele un număr important între
cazurile noastre – 11 pacienţi.
a. Din anamneza pacienţilor cu defecte parietale abdominale complexe, analizând ulterior
foaia de observaţie, au fost internaţi pacienţi: colecistectomizati, apendicectomizati, cu ocluzii
intestinale repetate operate sau cu recidiva defectului parietal. Tot din foile de observaţie am
evidenţiat şi patologia cardiacă a pacienţilor noştri – fibrilaţie atrială, hipertensiune arterială,
infarct miocardic sechelar etc, precum şi pacienţi diabetici atât în tratament cu insulină cât şi cu
antidiabetice orale. De asemenea pacienţii cu patologie pulmonară (astmatici, cu
bronhopneumopatie cronică obstructivă), sau pacienţii cu insuficientă renală cronică/acută nu au
fost feriţi de dezvoltarea unui defect parietal abdominal complex.
b. Examenul clinic la pacienţii luaţi în studiu a fost realizat cu pacientul în clinostatism şi
ortostatism, atât în poziţie relaxată cât şi cu efectuarea unei manevre Valsalva pentru a putea
aprecia cu o şi mai mare exactitate dimensiunea coletului cât şi a sacului defectului parietal.
c. Examenul paraclinic în defectele parietale abdominale complexe a fost realizat prin
efectuarea următoarelor investigaţii: analize de laborator, radiografia abdominală, ecografia
abdominală şi computer tomograf. Niciunul dintre pacienţii incluşi în studiul de faţă nu a
efectuat IRM abdominal
c.1. Analizele de laborator – au fost efectuate încă de la internare tuturor pacienţilor. În
urma probelor biologice recoltate s-au pus în evidenţă pacienţi cu sindroame anemice
importante, cu leucocitoză, tulburări de coagulare, hiperglicemie.
c.2. Radiografia abdominală – a fost efectuată la toţi pacienţii luaţi în studiu. S-au putut
evidenţia atât nivele hidroaerice, cât şi pneumoperitoneu. Au existat însă şi pacienţi la care
radiografia abdominală nu a evidenţiat nimic patologic.
c.3. Ecografia abdominală (ultrasonografia) – este o investigaţie neinvazivă şi cu rezultate
obţinute în timp real. Am folosit ultrasonografia pentru a aprecia conţinutul sacului, acolo unde
au existat anse intestinale viabile evidenţiindu-se chiar şi peristaltica acestora. La pacienţii cu
14
ocluzii intestinale mai vechi s-a evidenţiat ultrasonografic imagini hipoecogene determinate de
lichidul intrasacular.
c.4. Computer tomografia – în studiul nostru, din cei 269 de pacienţi examinaţi au fost
investigaţi prin computer tomografie doar 52 dintre aceştia. O explicaţie a numărului scăzut de
pacienţi investigaţi astfel ar prezenţa pacienţilor cu insuficienţă renală ce nu a permis astfel
administrarea substanţei de contrast, lipsa din motive tehnice a computer tomografiei sau preţul
ridicat al acestei investigaţii.
A.3.4. Strategia terapeutică a pacienţilor studiaţi
A.3.4.1. Tipul de anestezie utilizat în reconstrucţia defectelor parietale abdominale
complexe
Vârsta medie a pacienţilor luaţi în studiu în cei 6 ani de evidenţă a fost de 64 de ani.
Pacienţii au prezentat antecedente personale patologice importante – de la tarele cardiologice şi
diabetologice, la tarele chirurgicale – leziuni neoplazice ce nu au urmat întotdeauna schema de
tratament oncologic.
În urma analizei tipului de anestezie am constatat că 80% din pacienţi au fost intubati
oro-traheal şi ventilaţi mecanic, datorită intervenţiei chirurgicale de lungă durată, aprecierii încă
din faza preoperatorie a duratei intervenţiei chirurgicale şi complexităţii acesteia, realizarea unui
confort chirurgical prin relaxarea peretelui abdominal.
Rahianesteziile au fost efectuate într-un procent mult mai scăzut, doar 20% din pacienţi
au beneficiat de aceast tip de anestezie. Motivele rahianesteziei au fost vârsta înaintată a
pacienţilor cu tare cardio-pulmonare multiple ce au asociat şi un defect parietal situat inghino-
femural sau dorinţa pacienţilor.
A.3.4.2. Tipul intervenţiilor chirurgicale utilzate în cele două clinici
Având în vedere că unul din criteriile includerii în studiul nostru a fost ca toţi cei 269 de
pacienţi să fie operaţi de un defect parietal abdominal complex în una dintre clinicile noastre, am
optat în acest scop pentru diferite tehnici chirurgicale de reconstrucţie a defectelor parietale
complexe: de la procedee tisulare şi utilizarea de autogrefe, până la reconstrucţia cu materiale
protetice cu structuri diferite (polipropilenă sau Dual Mesh).
Pregătirea preoperatorie a constat în toaleta locală a tegumentului cu soluţie betadinată şi
îndepărtarea pilozităţii de la nivelul tegumentului. La pacienţii cu intervenţie chirurgicală
programată, am putut realiza o pregătire adecvată a tubului digestiv, instituind de asemenea şi
un regim hidric în ziua preoperatorie. La pacienţii care au necesitat intervenţie chirurgicală de
urgenţă s-a realizat o pregătire minimă preoperatorie.
a) Reconstrucţia defectelor parietale abdominale complexe prin procedee tisulare
b) Reconstrucţia defectelor parietale abdominale complexe prin folosirea autogrefelor
c) Reconstrucţia defectelor parietale abdominale complexe prin procedee alloplastice de
întărire
d) Reconstrucţia defectelor parietale abdominale complexe prin procedee alloplastice de
substituţie
În reconstrucţia defectelor parietale abdominale comple am tentat în 8 cazuri şi abordul
pe cale laparoscopică, ideea fiind montarea unei plase tip Dual Mesh intraperitoneal. Cazurile au
fost selecţionate atent, optând pentru pacienţi cu leziuni tegumentare, obezi, la care prin abordul
laparoscopic am evitat contaminarea şi restului cavităţii peritoneale.
15
A.3.4.3. Drenajul intervenţiilor chirurgicale

Intervenţia chirurgicală efectuată a fost finalizată cu o hemostază minuţioasă atât cu fire
lent resorbabile cât şi cu electrocauterul. Acolo unde am întâlnit pacienţi cu patologie vasculară
importantă, tulburări de coagulare majore, precum şi la pacienţii unde a fost necesară o disecţie a
masei viscerale şi eliberarea acesteia din defectul parietal, intervenţia chirurgicală a fost
finalizată cu drenaj pasiv al cavităţii peritoneale, dar şi drenaj supraprotetic sau suprafascial,
aspirativ sau pasiv.
A.4. Rezultate
A.4.1. Tratamentul medical postoperator şi îngrijirile postoperatorii imediate si
tardive
Postoperator imediat, pacienţii au fost transferaţi în Clinica de Terapie Intensivă sau pe
Secţia de Chirurgie, în funcţie de tarele asociate, de riscul anestezic sau de durata intervenţiei
chirurgicale. Fiind vorba de pacienţi cu o vârstă medie de peste 60 de ani, cu defecte parietale
abdominale complexe şi cu riscuri anestezico-chirurgicale medii – mari, aproximativ 90% din
pacienţi au fost transferaţi postoperator în Clinica de Terapie Intensivă pentru cel puţin 24 de
ore.
În Clinica de Terapie Intensivă, pacienţilor le-au fost monitorizate permanent pulsul,
tensiunea, saturaţia, s-a utilizat un monitor EKG mai ales la pacienţii cu patologie cardiacă nou
descoperită sau cunoscuţi din preoperator, s-a supravegheat valoarea glicemiei la pacienţii
diabetici, etc.
În Clinica de Chirurgie au fost aduşi foarte putini pacienţi postoperator imediat, după o
astfel de patologie, motivul principal în cazul acestor bolnavi fiind durata scurtă a intervenţiei
chirurgicale sau lipsa tarelor asociate.
Postoperator, toţi pacienţii au beneficiat în primele 24 ore de tratament antibiotic, în
special cefalosporină de generaţia a III-a în doză adaptată/kg corp. Ulteriror, antibioticul a fost
suprimat în 4,46% din cazuri, iar dacă în timpul intervenţiei chirurgicale s-au constatat alte
leziuni – abcese interviscerale, sindroame aderenţiale severe soldate cu depolisare sau leziune
enterală, atunci tipul antibioticului a fost schimbat într-unul aparţinând unei clase superioare,
după un consult în prealabil cu medicul infecţionist.
Pe lângă tratament antibiotic, pacienţii au beneficiat şi de tratament antialgic,
antiinflamator pe o perioadă mult mai îndelungată decât tratamentul antibiotic.
În ceea priveşte cazurile particulare, pacienţii neoplazici au fost alimentaţi parenteral în
serviciul de Terapie Intensivă, în strânsă colaborare cu medical oncolog, fiind necesare
reevaluări biologice mai frecvente, datorită riscului de dezechilibre hidroelecrolitice, acidobazice
şi hematologice la pacienţi deja imunodeprimaţi.
Pacienţii care au necesitat intraoperator rezecţii segmentare intestinale finalizate prin
anastomoză sau stomă au necesitat un supliment alimentar parenteral, precum şi mentinerea mai
îndelungată a sondei nazogastrice, până la reluarea convingătoare a tranzitului intestinal.
Pansamentul plăgii postoperatorii a fost efectuat zilnic, iar in situaţiile deosebite, cu
sângerare de la nivelul plăgilor, sau în cazul congestiilor acestora s-au efectuat chiar şi 2-3
pansamente zilnic. Mobilizarea pacientului operat a reprezentat unul din cele mai importante
obiective în faza postoperatorie.
Postoperator, pacienţii au fost învăţaţi să folosească centura de contenţie peste locul
fostului defect parietal pentru următoarele 2-3 luni. Centurile au fost realizate în funcţie de
16
circumferinţa abdominală a pacientului şi adaptată situaţiilor particulare (in cazul pacienţilor cu

stome s-a efectuat o breşă în centura de contenţie pe unde s-a putut aplica punga colectoare).
A.4.2. Complicaţii postoperatorii imediate
a) Complicaţii generale
- exitus – 8 pacienţi (3 pacienţi în primele 24 de ore de la intervenţia chirurgicală);
- decompensare cardiacă - agravarea insuficienţei cardiace preexistente – 6 pacienţi;
- decompensare hepatică – la pacienţii cu ciroză hepatică cu virus B sau C (16 pacienţi),
la pacienţii cu determinări secundare hepatice şi insuficienţă hepatică postoperatorie
datorită leziunilor neoplazice preexistente (27 de pacienţi);
- dezechilibre metabolice – la pacienţii cu diabet zaharat – 7 pacienţi;
- insuficienţa respiratorie acută - dată de sindromul de compartiment abdominal (21 de
pacienţi) sau de agravarea patologiei pulmonare preexistente;
- peritonite localizate sau generalizate postoperatorii date de dehiscenţa de anastomoză
entero-enterală în cazul defectelor parietale ce au necesitat enterectomie segmentară (11
pacienţi), sau de leziuni de decubit pe tubul de dren (4 pacienţi);
- ocluzie intestinală postoperatorie – 5 cazuri, apărute datorită aderenţelor viscero-
viscerale şi viscero-parietale, prin angajarea unei anse intestinale în breşe neînchise ale
peretelui abdominal. Au existat de asemenea şi pacienţi ce au dezvoltat postoperator
fenomene de ileus dinamic, ce s-au remis ulterior prin tratament medicamentos, nefiind
nevoie de o nouă intervenţie chiurgicală.
b) Complicaţii locale
- seromul plăgii – a fost prezent în 114 cazuri, a necesitat evacuare rapidă datorită
riscului de suprainfecţie, de contaminare a materialului alloplastic şi de rejet ulterior;
- congestia plăgii - tratamentul a fost medical prin pansamente alcoolizate şi
refrigeraţie locală, nefiind nevoie de un tratament chirurgical ulterior.
- supuraţia plăgii – tratamentul pentru supuraţiile superficiale a fost local prin
pansamente zilnice şi tratament antibiotic (ţintit pe germenii izolaţi din plagă) asociat
cu tratament antialgic şi antiinflamator. Pentru supuraţiile profunde a fost necesară o
nouă intervenţie chirurgicală - debridare, lavajul cavităţii, uneori până la suprimarea
materialului alloplastic;
- hematomul plagii – a fost prezent în 24 de cazuri şi a necesitat evacuarea colecţiei
hematice, fără alte complicaţii ulterioare;
- necroza tegumentară - ce a necesitat corectare chirurgicală, prin rezecţia zonei
devitalizate şi resutură tegumentară cu fire trecute rar – 5 cazuri.
A.4.3. Complicaţii postoperatorii tardive
- rejetul de material alloplastic – prezent în 20 de cazuri, ce a necesitat reintervenţie
chirurgicală în vederea suprimării materialului alloplastic, tratament antibiotic până la
obţinerea unei culturi sterile din plagă, ulterior refacerea peretelui abdominal printr-un alt
procedeu (cel mai frecvent un procedeu cu autogrefă);
- supuraţia plăgii – prezentă în 58 de cazuri (au fost incluse atât granuloamele de fir ce
au fost extrase cu anestezie locală, urmate apoi de pansamente betadinate zilnice, fără
alte complicatii ulterioare, până la abcese profunde de mari dimensiuni, întinse pe toată
lungimea plăgii ce au necesitat reintervenţie chirugicală - evacuarea abcesului, meşaj,
17
tratament antibiotic conform antibiogramei, precum şi suprimarea materialului

alloplastic);
- fistulele entero-cutanate - prezente în 6 cazuri din studiul nostru. Pacienţii au dezvoltat
această complicaţie la peste 1 an de la intervenţia chirurgicală, când refacerea defectului
parietal abdominal a fost realizată în 5 cazuri cu material alloplastic de tip polipropilenă
şi într-un caz cu material alloplastic de tip Dual Mesh. Intervenţiile chirurgicale au fost
extrem de dificil de executat, pe de o parte datorită materialului alloplastic intim aderent
de masa viscerală, pe de altă parte datorită stării generale precare a pacienţilor - anemici,
cu dezechilibre hidroelectrolitice severe, etc. S-a practicat excizia materialului allopastic,
corectarea parametrilor biologici, enterectemie segmentară cu formare de stomă sau
derivaţie internă, scopul fiind limitarea la maxim a pierderilor prin traiectul fistulos. În 2
cazuri, după îndepărtarea materialului alloplastic şi după 2 luni de aşteptare din punct de
vedere chirurgical şi de susţinere nutritivă a pacientului, fistula enterală s-a închis
spontan.
- recidiva defectelor parietale – prezentă în 67 de cazuri din pacienţii luaţi în studiu. De
menţionat ca nu toţi pacienţii au urmat întocmai recomandarea de reevaluare ulterioară şi
controale periodice.
A.4.4. Analiza statistică a datelor din studiu
Grupul de pacienți poate fi considerat un eșantion și, în urma prelucrării datelor
cunoscute, se pot obține indicatori statistici pentru toate variabilele, ce poartă denumirea de
estimatori. Prin procedeul de inferență statistică putem extinde rezultatele asupra parametrilor
corespunzători din populație, prin estimații pe bază de interval de încredere garantat
probabilistic.
În general, dar și în cazul de față, în cadrul unei cercetări statistice se pot folosi, respectiv
s-au folosit, mai multe tipuri de variabile:
- variabile de interes (corespund obiectivelor studiului);
- variabile auxiliare (au rol de variabile de identificare, sunt variabile despre care putem
obține informații și din surse administrative, incluse în baza de date pentru a putea realiza o
analiză complexă care să cuprindă evidențierea factorilor de influență și diferențele dintre
grupuri).
Datorită faptului că informațiile despre pacienți au fost extrase din foile de observație, ne
oferă un set de date complet, fără lipsuri, fără non-răspunsuri care, în cazul extragerii datelor prin
intermediul unui chestionar, de exemplu, generează deseori probleme în analiza statistică.
Așadar, putem spune că metoda de colectare a datelor a fost una directă. De asemenea, în
funcție de tipul informațiilor extrase, variabilele obținute pot fi măsurate pe următoarele scale:
nominală, ordinală, cardinală sau proporțională.
A.4.5. Recomandările postoperatorii şi reintegrarea socio-profesională a pacienţilor
cu defecte parietale abdominale complexe
Evoluţiile, uneori spectaculoase, ale procedurilor chirurgicale adresate defectelor
parietale abdominale complexe, au reuşit ameliorări semnificative ale patologiilor asociate,
precum şi diminuarea complicaţiilor postoperatorii.
În studiul nostru numărul de zile de spitalizare a variat de la 6 zile de spitalizare în medie
la pacienţii cu fernii femurale strangulate, până la 18 zile zile, media de spitalizare a pacienţilor
cu evisceraţii.
18
În funcţie de perioada de spitalizare, de dimensiunea si procedeul chirurgical utilizat, de

patologiile asociate, planul de recuperare al pacientilor a fost personalizat.
În general, am urmărit mobilizarea cât mai rapidă a pacienţilor, iniţial începând cu poziţii
anti-Trendelenburg, apoi ridicaţi în şezut cu manevre de tapotare pentru a preveni eventualele
complicaţii pulmonare, cu mobilizarea ulterioară cu sprijin prin salon şi apoi fără asistenţă.
Plaga postoperatorie a fost pansată cel puţin o dată pe zi în primele 48 de ore. O plagă
suplă nu a mai necesitat un pansament ulterior. În cazul complicaţiilor locale de plagă – congestii
şi supuraţii, hematoame, pansamentele au fost necesare pentru o perioadă mai lungă.
După o perioadă medie de ~10-14 zile au fost suprimate firele de sutură de la nivelul
tegumentelor. Imediat, la externare, pacienţii au fost îndrumaţi în serviciile aferente patologiilor
asociate pentru control şi reevaluare a schemei terapeutice, având în vedere intervenţia
chirurgicală la care pacientul a fost supus.
De asemenea, pacienţii au fost rechemaţi pentru reevaluare la intervale regulate de 1 lună,
3 luni, 6 luni şi 1 an de zile, pentru a reevalua starea peretelui abdominal şi a surprinde
eventualele recidive parietale.
B. CONTRIBUŢII PERSONALE.
PARTEA EXPERIMENTALĂ.
STUDIUL EXPERIMENTAL PRIVIND TESTUL DE
BIOCOMPATIBILITATE AL PRODUSULUI PROLEN (PLASĂ
ABDOMINALĂ DIN POLIPROPILENĂ)
B.1. Introducere
Meşa din polipropilenă (PP) este unul dintre cele mai utilizate biomateriale protetice în
cazul defectelor parietale abdominale la oameni. Acest material s-a dovedit a nu fi complet inert,
generând reacţii inflamatorii de corp străin ce variază după indivizi, cantitatea de material
folosită şi structura sa. Ulterior au fost descrise complicaţii tardive, spre exemplu infecţiile
cronice, fistulele stercorale, migrarea meşei sau eroziuni la nivelul acesteia. Deşi mecanismele
patogenetice implicate în aceste fenomene sunt puţin înţelese, la ele contribuie cu siguranţă
cascada inflamatorie indusă de meşă la nivelul organismului gazdă. O inflamaţie mai moderată
indusă de matricea bioderivată o face mai biocompatibilă. Datele existente astăzi în literatură
vis-a-vis de utilizarea xenogrefelor nu sunt corelate cu folosirea acestora pe scară largă în
practica clinică.
S-a recurs la efectuarea studiului experimental al produsului „PROLEN” – plasă
abdominală din polipropilenă. Studiul a fost realizat în cadrul Centrului de Medicină
Experimentală şi Aptitudini Practice din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu
Haţieganu” din Cluj-Napoca.
Experimentul a avut drept obiectiv studierea comportamentului unor fragmente din
dispozitivul medical în trei zone diferite ale corpului, după cum urmează:
- intramuscular, în muşchii coapsei;
- intraperitoneal;
19
- extraperitoneal, înlocuind o porţiune din peretele abdominal.

B.2. Material şi metodă
În acest scop au fost alcătuite trei loturi de animale de experienţă care se pretează acestui
studiu, respectiv şobolani rasă Wistar, masculi adulţi, cu o greutate de 180 g, fiecare lot
conţinând un număr de 10 indivizi. Timpul de observaţie a pacienţilor, postoperator, a fost de 21
de zile, respectiv 90 zile, conform normelor ISO.
Dispozitivul medical (plasa de polipropilenă) supus testării a fost fragmentat în segmente
de formă geometrică paralelipipedică, cu dimensiuni aproximative de 1 cm 2, sterilizate în
prealabil. Implantarea s-a efectuat prin act chirurgical, după o o anestezie generală cu un cocktail
format din Vetased – soluţie 10% în cantitate de 80 mg/kgcorp 2p. şi Xilazin Bio – soluţie 2% în
cantitate de 8 mg/kgcorp 1p., administrat intramuscular în volum general de 0,3 ml/cap.
După introducerea implantului, plaga a fost suturată cu fir resorbabil, pacienţii fiind apoi
întreţinuţi în condiţii standard de viaţă şi supuşi observaţiei zilnice până la finele experimentului,
conform procedeului descris mai sus.
După 21 de zile, cinci indivizi din fiecare lot supuşi experimentului au fost eutanasiaţi şi
s-a procedat la examinarea ţesuturilor de la contactul cu implantul. De la fiecare animal s-au
făcut recoltări de ţesuturi, efectuându-se examinări macroscopice şi histopatologice. Examenul
histopatologic s-a efectuat pe porţiuni de ţesut muscular, din peritoneul parietal şi peritoneul
visceral din zonele de contact cu implantul.
Recoltarea ţesuturilor s-a efectuat după metoda clasică, respectiv recoltare, fixare în
soluţie de formol 7% tamponat, includere la parafină, secţionare la 5–7 µm şi colorare cu
Hematoxilină–Eozină.
La 90 de zile post-implantare s-a procedat la examinarea celorlalte animale din fiecare
lot. Obiectivele evaluării au fost starea implantului, reacţia cu ţesuturile gazdă şi modificările
histopatologice produse.
B.3. Rezultate
B.3.1. Rezultate macroscopice
B.3.1.1. Rezultatele implantării plasei la 21 de zile
Post implant, atât plăgile de la nivelul coapsei cât şi al abdomenului s-au închis şi s-au
vindecat per primam, după o perioadă de 5–7 zile. La 21 de zile plăgile au fost vindecate,
observându-se doar o linie albicioasă, urma unei cicatrici per primam.
În toată perioada postoperatorie nu s-au observat modificări ale stării generale ale
subiecţilor (şobolanilor), aceştia depăşind repede şi uşor perioada de convalescenţă. Pe tot
parcursul observaţiei de 21 de zile, animalele din toate loturile nu au prezentat modificări în zona
de implantare şi nu au manifestat fenomene de respingere sau suprainfecţie.
Examinarea la 21 de zile a ţesuturilor puse în contact cu materialul implantat a pus în
evidenţă la nivelul ţesutului muscular (zona coapsei) faptul că introducerea fragmentului de
implant a evidenţiat o reacţie locală a ţesutului conjuncţiv intermuscular (interstiţial), care a
inglobat implantul pe toate feţele, fixându-l între fasciculele de muşchi.
Introducerea intraperitoneală a segmentului de plasă a provocat o reacţie atât a seroasei
peritoneale parietale cât şi a epiploonului. Fragmentul de material este fixat printr-o proliferare
conjunctivă care înglobează pe toate părţile fragmentul de implant. Procesul proliferativ
fibroconjunctiv fixează în acelaşi timp implantul fie de seroasa peritoneală parietală, fie de
seroasa epiploonului prin zone de aderenţă limitate.
În cazul introducerii extraperitoneale a segmentului de plasă, la controlul de 21 de zile
post-implant s-a observat peretele abdomenului vindecat per primam, fără reacţie inflamatorie de
respingere.
La examinarea macroscopică a implantului extraperitoneal s-a observat o reacţie normală
a seroasei parietale şi viscerale, fără aderenţe. Fragmentul de implant este fixat printr-o
proliferare conjunctivă care l-a înglobat perfect.
20
Prezenţa fragmentelor de implant provoacă în ţesutul gazdă (muşchi şi peritoneu) un

răspuns din partea ţesutului conjunctiv interstiţial. Acesta proliferează un ţesut de neoformaţie
care se infiltrează prin ochiurile plasei invelind fiecare fir într-un manşon de ţesut conjunctiv.
B.3.1.2.Rezultatele implantării plasei la 90 de zile
La fel ca şi în situaţia interpretării implantului la 21 de zile, la 90 de zile post-implant,
atât la nivelul coapsei (implant intramuscular) cât şi la nivelul peretelui abdominal (implant
intraperitoneal şi extraperitoneal) plăgile s-au vindecat per primam, în perioada de 5-7 zile. La
finele experimentului ( 90 de zile), s-a evidenţiat practic doar o linie albicioasă, urma unei
cicatrici fără complicaţii.
Examenul macroscopic efectuat la 90 de zile a pus în evidenţă aceleaşi reacţii locale ca şi
în cazul perioadei de 21 de zile. Ţesuturile sunt bine consolidate, fapt ce denotă că materialul
implantat face „casă bună” cu structurile adiacente.
La nivelul ţesutului muscular apare aceeaşi reacţie locală a ţesutului conjunctiv
intermuscular, care a înglobat şi mai bine segmentul de implant.
Reacţia intraperitoneală produsă de segmentul de implant, după o perioadă de 90 de zile,
este o proliferare conjunctivă foarte activă a ţesuturilor adiacente, care înglobează pe toate părţile
„corpul străin”. Se observă uşoare urme de aderenţă, inerente în aceste cazuri.
La examinarea macroscopică a reacţiei organismului subiectilor luaţi în studiu, după 90
de zile de la implant, se observă, în urma implantării extraperitoneale, faptul că peretele
abdominal s-a vindecat şi consolidat perfect.
Examinarea ţesutului peretelelui abdominal şi peritoneal pus în contact cu materialul
implantat pune în evidenţă un proces proliferativ fibroconjunctiv care fixează în acelaşi timp
fragmentul de implant cu ţesuturile adiacente şi consolidează peretele abdominal.
B.3.2. Rezultate microscopice
După examenul macroscopic al implanturilor, la cele două intervale de timp, s-au
recoltat probe în vederea examenelor histologice, pentru relevarea integrării tisulare şi
comportamentului local al implanturilor. S-au recoltat în bloc, de la joncţiunea cu ţesutul gazdă,
biomaterialul, fascia abdominală şi peritoneul.
Pentru examenul histopatologic, probele de ţesut au fost introduse în agent de fixare
(formol 10% tamponat, pH 7), timp de 24 de ore. Probele au fost procesate după tehnica de
includere la parafină. Secţiunile au fost realizate la 4-5 microni cu ajutorul microtomului Leica
RM 2125 RT şi apoi au fost supuse colorării cu Hematoxilină-Eozină si Tricrom-Masson, iar
apoi examinate la microscopul Olympus BX 51. Imaginile au fost preluate cu ajutorul unei
camere digitale Olympus DP 25 şi prelucrate cu ajutorul programului de achiziţie şi prelucrare
de imagini Olympus Cell B.
La evaluarea histologică, toate plasele au fost bine integrate în ţesutul autolog, fiind
încojurate de un ţesut de granulaţie dens, cu numeroase fibre de colagen dispuse circular în jurul
firelor meşei. La periferia plasei, în ţesutul de granulaţie, existau celule musculare striate atrofice
sau cu necroză şi resorbţie macrofagică.
La 21 de zile post-implant, s-a constatat o reacţie inflamatorie cronică, cu proliferare
fibroconjunctivă şi infiltrat inflamator macrofagic dispus atât peri-, cât şi interfilamentar. În jurul
plaselor s-a observat formarea unor granuloame de corp străin inert. Fibroplazia din jurul
implantului este intensă, acest ţesut conjunctiv având aspect bistratificat: o zonă mai laxă la
periferie, respectiv una mai densă în jurul implantului. Zona laxă prezintă numeroase microvase,
iar fibrele de colagen sunt mai puţine.
La 90 de zile post-implant, examenul histopatologic a relevat aceaşi reacţie proliferativă a
unui ţesut de neoformaţie puternic vascularizat, formarea de granuloame de corp străin inert cu
numeroase macrofage şi celule gigante ca şi la 21 de zile. Diferenţa între reacţia de la 21 de zile
faţă de cea de la 90 de zile constă în intensitatea fibrozei respectiv a proceselor de resorbţie
macrofagică care sunt mai evidente la 90 de zile.
Prezentăm imagistic rezultatele macroscopice și microscopice ale studiului experimental.
21
Intraperitoneal Extraperitoneal Intramuscular
Implanta
re
Figura 98. Implantarea Figura 99. Implantarea Figura 97. Implantarea
intraperitoneală a extraperitoneală a materialului intramusculară a materialului
materialului
Rezultat
macrosc
opic la
21 de Figura 104. Proliferare Figura 106. Localizarea şi Figura 103. Reacţie fibro-
fibroconjunctivă care fixarea materialului conjunctivă interfasciculară
zile
înglobează şi fixează extraperitoneal care fixează şi înglobează
fragmentul de plasă fragmentul de plasă.
Rezultat
macrosco
pic la 90
de zile Figura 111. Reacţie de Figura 113. Proliferare Figura 110. Reacţia
proliferare conjunctivă care fibroconjunctivă care fibroconjuctivă la implantarea
înglobează şi fixează „plasa”. înglobează şi fixează fragmentul în masa musculară a
implantat produsului.
Rezultat
microsco
pic la 21
de zile
Figura 121. Atrofia şi necroza Figura 125. Reacţie Figura 134. Proliferarea
unor fibre musculare striate granulomatoasă în jurul plasei; ţesutului conjunctiv
din jurul plasei; HE x200 HE x200 interfascicular; HE x200
Rezultat
microsco
pic la 90
de zile Figura 147. Reacţie Figura 155. Granulom de corp Figura 140. Granulom de corp
fibroconjunctivă intensă în străin, celule gigante; HE x200. străin, numeroase celule
jurul implantului, infiltrat gigante şi macrofage,
inflamator abundent dominat numeroase vase de neoformaţie;
de limfo-histiocite; HE x200 HE x200
22
C. DISCUŢII FINALE
Studiind literatura de specialitate am constatat că nu există o definiție universal valabilă a
“defectului parietal abdominal complex”, specialiștii herniologi neputând ajunge la un consens și
la o definiție clară a defectului parietal abdominal complex.
Conform publicațiilor consultate în realizarea acestei lucrări, autorii includ ca fiind un
defect parietal abdominal complex: hernii recidivate cu multiple tentative de reparare, infecții
locale sau compromiterea tisulară locală, țesut moale de acoperire inadecvat sau defecte parietale
multisaculare. (17-19) Alți herniologi includ în acest concept: pacienții ce necesită tehnici
speciale de închidere a unui defect parietal abdominal, suprafaţă mare a defectului (>40 cm²),
imposibilitatea închiderii tegumentului, recidiva defectului după tentative anterioare de închidere
a acestuia, material alloplastic vizibil sau infectat, pacienții imunocompromisi (de exemplu cu o
neoplazie asociată), țesuturi abdominale locale compromise (iradiere locală, dependentă de
corticosteroizi) sau complicații viscerale concomitente (insuficiențe de organ). (18)
Pornind de la această varietate de definiții am stabilit în lucrarea de față conceptul de
“defect parietal abdominal complex” și am inclus pacienții internați și operați în Spitalul Clinic
de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti în perioada 2010-2015 ce prezentau: defecte
abdominale de peste 40 cm² sau mai mici de această suprafaţă dar cu fistule sau leziuni
cutanate, defecte parietale operate recidivate la care găsirea unei soluții chirurgicale a prezentat
o problemă majoră și defecte parietale de mici dimensiuni dar cu repercursiuni severe asupra
organismului.
Din punct de vedere al etiologiei defectelor parietale abdominale complexe, în anul 2006
M. Cohen în articolul “Management of abdominal wall defects resulting from complications of
surgical procedures” a enunțat principalele cauze de apariție a defectelor parietale abdominale
complexe ca fiind eviscerațiile cu posibilele procese infecțioase, infecții parietale abdominale
complicând proceduri chirurgicale, tehnica abdomenului deschis în cazul procedurilor de
damage-control, sau, mai puțin frecvent, după rezecția unor tumori primare sau secundare de la
nivelul peretelui abdominal.
În studiul nostru cauzele ce au determinat apariția defectelor parietale abdominale
complexe au fost: supurațiile parietale abdominale postoperatorii – supurații dezvoltate atât
imediat postoperator cât și tardive, rejetul de material alloplastic complicat cu fistule
enterocutanat. Restul cauzelor de apariție a defectelor parietale abdominale complexe au fost în
procent foarte mic: eviscerațiile cu infecții parietale, tehnica abdomenului deschis în cazul
procedurilor de damage-control.
În cazuistica noastră, am analizat datele obținute anamnestic, clinic, imagistic, precum și
managementul terapeutic adoptat, conform foilor de observație ale tututror celor 269 de pacienți.
Dacă anamneza și examenul clinic au fost făcute tututror pacienţilor, urmând același protocol,
investigațiile imagistice au fost diferite. Pacienții au beneficiat mult mai frecvent de ecografia
abdominală ce a pus în evidență eventualele asocieri ale defectelor parietale abdominale cu alte
leziuni intraabominale și mult mai puțini pacienți (19%) au fost investigați prin computer
tomografie. Nu am avut pacienți în studiu ce au prezentat la momentul internării IRM
abdominal sau au efectuat ulterior această investigație.
În centrele specializate, computer tomografia este o metodă uzuală de investigație (72-
77). Prin computer tomografie se permite examinarea întregii cavități peritoneale, putând astfel
23
aprecia raporturile sacului herniar cu structurile învecinate, dar și alte leziuni ce pot fi
descoperite întâmplător în urma acestei investigații.
Conform literaturii de specialitate este importantă menținerea unei presiuni constante
intraabdominale ce asigură un rol în respirație, mişcările trunchiului, micțiune sau defecație.
(19;33). Dezechilibrul apărut poate conduce la alterarea structurii peretelui abdominal și apariția
defectelor parietale. Când forța peretelui abdominal scade, presiunea intraabdominală urmează
legea fluidelor și tinde să exercite presiunea maximală în punctul de minimă rezistență. (31)
În studiul nostru vârsta medie a pacienților a fost de 64 de ani (minim 24 de ani și
maxim 96 de ani), pacienți cu importante tare cardio-vasculare, metabolice, cu intervenții
chirurgicale repetate în antecedente, cu sindroame anemice sau inflamatorii preexistente - toate
acestea au dus la o rezistență scăzută a peretelui abdominal și un risc crescut în apariția
defectelor parietale abdominale inițial simple, ulterior până au îndeplinit criteriile de includere în
defecte parietale abdominale complexe.
Dintre factorii generali ce influențează vindecarea unei plăgi considerăm diabetul unul
dintre ei. Eșecul în vindecarea plăgii, în special în cazul proceselor infecțioase, se întâlnește în
10% dintre pacienții diabetici supuși unei intervenții chirurgicale. Este cunoscut faptul că
neuropatia, ateroscleroza, toate sunt frecvent întâlnite la pacienții diabetici și pot contribui la
eșecul vindecării unei plăgi. Numeroase dovezi din studii efectuate in vitro și in vivo indică
faptul că produșii finali de glicozilare joacă un rol în patogeneza vindecării incorecte a plăgilor la
diabetici. (45)
În studiul nostru am avut 112 pacienți (41,63%) diagnosticați cu diabet zaharat tip II ce
au necesitat un număr mediu de 10 zile de spitalizare, față de cei fără diabet zaharat ce au
necesitat doar 8 zile de spitalizare și au fost în număr de 157 de pacienți. Din punct de vedere
statistic am aplicat testul Levene care este 0.577 (mai mare decât 0.05), acceptând ipoteza
conform căreia dispersiile sunt egale. Acesta ne indică un nivel de semnificație de 0.012 (mai
mic decât 0.05) deci, cu o probabilitate de 95%, putem respinge ipoteza nulă, adică la nivelul
întregii populații există diferențe semnificative între numărul de zile de spitalizare al pacienților
cu diabet și al celor fără această boală. Astfel, a fost confirmat și în studiul nostru.
În studiile publicate, anemia a fost corelată cu o incidență crescută în dehiscența plăgii
abdominale, deși este foarte greu să fie separată de alți factori, precum statusul nutrițional și tipul
de procedură efectuată (19). În cazul pacienților noștri, cei diagnosticați cu sindroame anemice
au fost în număr de 73 de pacienți, reprezentând 27,13% din totalul pacieților luați în studiu.
Anemia preoperarorie și necorectată imediat postopertator a condus la complicații redutabile.
Pacienții ce au necesitat intraoperator rezecții intestinale, cu refacerea tubului digestiv prin
anastomozã, în continuare anemici, au prezentat un risc crescut de fistule anastomotice cu
consecințe severe.
Tratamentul chirurgical al defectelor parietale abdominale poate fi structurat în: suturã
primară simplă, dublări de fascie (Mayo, “shoelace”), autolog-dermoplastii, mobilizare de
lambouri musculo-aponevrotice, alloplastii, combinații ale celor de mai sus. (79).
Conform școlii franceze reprezentate de Chevrel, Flament și Palot, reconstucṭia ideală a
peretelui abdominal trebuie să ȋndeplinească următoarele criterii: laparorafie fără tensiune,
normalizarea presiunii intraabdominale la momentul laparorafiei; reinserție anatomică
musculoaponevotică mediană prin sutură și protezare. (79)
24
Principiile chirurgiei defectelor abdominale ventral enunțate de René Stoppa sunt: o

simplă sutură a unui defect parietal mai mare de 5 cm nu e suficientă; utilizarea de rutină a
plaselor plane neresorbabile de mari dimensiuni în peretele aseptic; plasa nu se va ancora de
versanții parietali neviabili ai laparotomiei; montarea plasei se va face cu exces periferic de
material alloplastic (“overlap”); contraindicarea unei aplicări intraperitoneale a unei plase
neresorbabile. (81)
Pornind de la recomandările enunțate de René Stoppa, de școală franceză am încercat și
noi și să respectăm principiile enunțate de aceștia în studiul nostru. Astfel am împărțit tipul
intervențiilor chirurgicale folosite la pacienții noștrii în: reconstrucția defectelor parietale
abdominale complexe folosind precedee tisulare (28%), autogrefe (10%), alloplastii de întărire
(37%) sau alloplastii de substituție (25%). Procedeele tisulare au fost cel mai frecvent utilizate
la pacienții cu hernie ombilicalã (7,06%), urmate de eventrațiile supraombilicale (5,57%).
Procedeele folosind autogrefe au reprezentat doar 10% din totalul pacienților. În acest tip de
reconstrucție parietală am folosit cel mai frecvent autodermoplastiile, mai rar am utilizat
lambouri libere sau lambouri rotate.
Reconstrucția parietală folosind alloplastia de întărire a reprezentat cea mai folosită
tehnică pentru defectele parietale abdominale complexe (37%). Dintre procedeele dedicate
acestei tehnici am folosit predominant procedeul Chevrel. Conform literaturii dezavantajul
procedeului Chevrel constă în amplasarea anterior de stratul musculoaponevrotic al materialului
protetic, presiunea intraabdominală fiind astfel exercitată în special la nivelul stratului
musculoaponevrotic, cu desfacerea suturii acestuia și dezinserția ulterioară a materialului
alloplastic montat. Avantajele procedeului constă în simplitatea și rapiditatea cu care poate fi
efectuat, faptul că nu crează o presiune intraabdominală ridicată, eventualele reintervenții
identifică imediat materialul alloplastic, subcutanat, iar complicațiile ce pot apărea sunt astfel
facil de rezolvat. (79;101;119-123) Și în studiul nostru au apărut complicații după acest
procedeu: seroame, recidive ale defectelor parietale, hematoame supraaponevrotice. În acest
procedeu am apelat în final la un drenaj aspirativ montat supraprotetic, exterm de eficient în cele
mai multe cazuri.
Pentru refacerea peretelui abdominal cu alloplastie de substituție am folosit două tipuri de
materiale alloplastice: plasă de polipropilenă (la 13% din pacienți) și Dual Mesh (11,9% din
pacienți).
În ciuda bunei pregătiri preoperatorii, a intervenției chirurgicale la care am practicat
procedeul adaptat fiecărui pacient și supravegherii atente postoperatorii în servicul de terapie
intensivă sau în secția de chirurgie, au existat însă și cazuri ce au prezentat atât complicații locale
cât și sistemice, imediate dar și tardive.
Complicațiile sistemice imediate au fost citate în literatura de specialitate ca fiind
insuficiența respirtorie acută datã fie de sindromul de compartiment abdominal, fie de agravarea
unei afecțiuni pulmonare preexistente, pneumonie, ileusul dinamic, insuficiență hepatică la
pacienții cu ciroză hepatică cu virus B sau C, dezechilibre metabolice – în special la pacienții cu
diabet zaharat, sau decompensări cardiovasculare – aritmii, infarct miocardic acut. (199-203)
Astfel de complicații imediate au fost prezente și în cazurile incluse în studiul nostru: 6 pacienți
ce au prezentat postperator imediat decompensări cardiace - edem pulmonar, tulburări de ritm;
43 de pacienți cu decompensare hepatică, fie pe virus C sau B, fie pe determinările secundare
25
hepatice; dezechilibrele metabolice au fost întâlnite la 7 pacienți cu diabet zaharat decompensat.

Tulburările respiratorii acute apărute imediat postoperator au fost prezente la 21 din pacienți.
Ca și complicație sistemică imediată, decesul se poate produce prin insuficienţă
respiratorie, septicemie ca urmare a contaminării plasei, tromboembolism pulmonar sau prin
lezarea unor anse intestinale. (204-205) Mortalitatea a fost mică imediat postoperator în studiul
nostru – 2,97% (8 pacienți), dintre care 3 pacienți au decedat în primele 24 de ore de la
intervenția chirurgicală.
Complicațiile locale imediate postoperatorii nu au fost nici ele de neglijat, având în
vedere amploarea intervenției chirurgicale, dar și tarele importante ale pacienților noștri.
Seromul se datorează injuriei chirurgicale și reacției organismului la un corp străin (fire de
sutură, material alloplastic). Cei mai mulți autori recomandă evacuarea seromului, datorită
riscului ulterior de suprainfecție, de contaminare a protezei și de transformare a lichidului
serocitrin într-unul purulent. Hematoamele sunt rezultatul unei disecții laborioase, asociindu-se
și cu un eventual tratament antiagregant/anticoagulant pe care îl urmează pacientul. Se rezolvă
chirurgical prin evacuare, explorarea atentă a plăgii și hemostază. (204) În clinicile noastre, pe
cei 6 ani incluși în studiu am avut 24 de pacienți ce au dezvoltat hematoame postoperatorii la
~48-72 ore de la intervenția chirurgicală, la care s-a practicat ulterior evacuarea colecției
hematice. Alte complicații întâlnite în cazurile noastre au fost supurația parietală până la abces
parietal profund, ce a necesitat reintervenție chirurgicală de evacuare a conținutului purulent,
debridare și ulterior, acolo unde cavitatea a fost de mari dimensiuni și după ce culturile din plagă
au fost negative, s-a putut practica suturã secundară. Necroza tegumentară a fost o altă
complicație locală întâlnită în 5 cazuri (1,85%), practicându-se recupa țesutului necrozat și
suturã tegumentară.
Complicațiile postoperatorii tardive întâlnite în studiul nostru au fost corelate cu cele din
literatura de specialitate și au fost reprezentate de rejetul de material alloplastic (20 de pacienți –
7,43%), fistulele enterocutanate (6 cazuri – 2,23% din lotul total), supurația profundã a plăgii
(21,5% din pacienți), recidiva herniară (67 de pacienți - 24,9% din cazuri).
În urma studiului retrospectiv, observațional, realizat ȋn Spitalul Clinic de Urgenţă
„Bagdasar-Arseni” din Bucureşti pe 269 de pacienți, internați și operați în Clinica de Chirurgie
Plastică și Microchirurgie Reconstructivă și în Clinica de Chirurgie Generală, am observant o
rată ușor crescută a complicațiilor postoperatorii imediate și tardive. Am decis ca în partea
experimentală să realizăm un studiu având la bază materialul alloplastic - polipropilenă, frecvent
utilizat în spitalele din țara noastră.
Materialul alloplastic a fost introdus în trei zone diferite ale organismului animalelor de
experiență – șobolani din rasa Wistar, aceștia fiind ulterior examinați macroscopic cât și
microscopic la 21 de zile și la 90 de zile. S-au observat reacții de corp străin induse de plasă la
nivel local, ce se mențin cronic, generând un număr moderat de macrofage și celule gigante de
corp străin. Materialul nu a influențat sistemic procesul de vindecare și cicatrizare a plăgilor
chirurgicale.
Din punct de vedere chirurgical, biomaterialul implantat trebuie să permită o bună
creștere tisulară interfilamentară și perifilamentară, pentru asigurarea unei rezistențe adecvate a
peretelui abdominal (209-212), polipropilena dovedindu-se eficientă din acest punct de vedere.
Plasa de polipropilenă poate induce și reacții de corp străin. (213-216) Implanturile după
introducerea în țesuturile gazdă nu au prezentat efecte acute de respingere, materialele nu au
26
influențat procesul de vindecare, cicatrizare a plăgilor chirurgicale prin care s-a introdus
implantul - intramuscular, intraperitoneal sau extraperitoneal.
Toate tipurile de fixări asigură o bună penetrare a țesutului fibros și a matricei
colagenice, menținând o reacție cronică inflamatorie cu număr moderat de macrofage și celule
gigante de corp străin. (217;218) Fenomenele de neovascularizaţie sunt prezente la ambele
intervale postoperator și cresc progresiv, atât interfilamentar, cât și perifilamentar.
Este importantă observarea în dinamică a fenomenului de integrare tisulară a plaselor,
relevând astfel efectele pe termen lung al unui astfel de implant. Materialul supus testării s-a
comportat asemănător în toate cele trei variante de implant (intramuscular, intraperitoneal,
extraperitoneal), atȃt în perioada de 21 de zile cât și la 90 de zile, fapt concordant cu rezultatele
altor studii de specialitate. (217)
Implantul nu a produs efecte de respingere din partea organismului gazdă, așadar
materialul nu a influențat procesul de vindecare și cicatrizare a plăgilor chirurgicale, observație
susținută și de studiul literaturii de specialitate. (219)
În toate cele trei zone de implant materialul a provocat local o reacție de proliferare
fibroconjunctivă de țesut de neoformație, care a învelit și a fixat produsul împlantat pe toate
suprafețele (220), fapt observat și în literatura de specialitate (219; 221-224). Țesutul conjunctiv
dezvoltat în jurul porțiunilor de plasă este un țesut nou format, constituit din fibre de colagen
dispuse circular în jurul fiecărui fir din structura materialului. Acesta formează capilare de
neoformație și o reacție masivă de fibroblaste, monocite, macrofage și celule gigante de corp
străin (225-227).
D. CONCLUZII FINALE
1. Consultând literatura de specialitate nu am regăsit o definiție universal valabilă dată de

societățile internaționale de herniologie privind defectul parietal abdominal complex, dar am
rezumat “conceptul” de defect parietal abdominal complex ca fiind un defect abdominal de peste
40 cm², mai mic de această suprafaţă dar cu fistule sau leziuni cutanate, defect parietal operat
recidivat la care găsirea unei soluții chirurgicale a prezentat o problemă majoră sau un defect
parietal de mici dimensiuni, dar cu repercusiuni severe asupra organismului.
2. Etiologia defectelor parietale abdominale complexe a fost comparabilă cu cea din literatura
de specialitate: supuraţii parietale abdominale postoperatorii, supurații dezvoltate atât imediat
postoperator cât și tardiv, rejetul de material alloplastic complicat cu fistule enterocutanate.
3. Anamneza și examenul clinic au fost făcute tuturor pacienţilor urmând același protocol ca şi
în literatura de specialitate, însă investigațiile imagistice au fost diferite, computer tomografia
fiind efectuată în procent foarte mic în țara noastră față de alte ţări. Lipsa acestei investigații
preoperator predispune chirurgul și la posibile “surprize” intraoperatorii.
4. Examenul clinic poate orienta chirurgul în legătură cu elementele anatomice ale conţinutului
defectului parietal abdominal complex. În urgenţă, atunci când investigaţiile imagistice pot
întârzia gestul chirurgical salvator pentru pacient, examenul clinic reprezintă totul.
5. Vârsta medie a pacienților incluși în studiul nostru a fost de 64 de ani, majoritatea cu
antecedente personale parologice importante, aceştia avȃnd o rezistență scăzută a peretelui
27
abdominal și un risc crescut în apariția defectelor parietale abdominale inițial simple, ulterior
până au îndeplinit criteriile de includere în defecte parietale abdominale complexe.
6. Pacienții diabetici au reprezentat 41,63% din totalul pacienților și au necesitat mai multe
zile de spitalizare datorită complicațiilor postoperatorii apărute - seroame, supurații, toate acestea
apărute în procesul de vindecare al plăgilor.
7. În studiul nostru pacienții diagnosticați cu sindroame anemice au fost în număr de 73,
reprezentând 27,13% din totalul pacietilor luați în studiu. Anemia preoperatorie și necorectată
imediat postoperator a condus la complicații redutabile. Pacienții ce au necesitat intraoperator
rezecții intestinale, cu refacerea tubului digestiv prin anastomoză, în continuare anemici, au
prezentat un risc crescut ȋn dezvoltarea ulterioară a fistulelor anastomotice cu consecințe severe.
8. În managementul pacientului cu defect parietal abdominal complex se pot stabili corelaţii
clinice, biologice, imagistice şi terapeutice, aceastea fiind în strânsă legătură cu evoluţia
postoperatorie. Astfel, au fost analizaţi după aceste criterii pacienţi diabetici, anemici, neoplazici,
cu risc mai crescut de a dezvolta defecte parietale abdominale redutabile.
9. Pentru reconstrucția peretelui abdominal, pacienții noștrii au beneficiat de 4 clase mari de
tehnici chirurgicale: procedee tisulare (28%), autogrefe (10%), alloplastii de întărire (37%) sau
alloplastii de substituție (25%).
10. Cel mai utilizat procedeu în reconstrucția defectelor parietale abdominale complexe cu
alloplastie de întărire a fost procedeul Chevrel, cu marele avantaj al rapidității execuției, dar cu
dezavantajul montării materialului alloplastic supraaponevrotic. Finalizarea intervenției
chirurgicale a fost realizată prin montarea unui drenaj aspirativ supraprotetic, ce a împiedicat de
cele mai multe ori complicațiile locale.
11. Pentru refacerea peretelui abdominal cu alloplastie de substituție am folosit două tipuri de
materiale alloplastice: plasă de polipropilenă (la 13% din pacienți) și Dual-Mesh (11,9% din
pacienți).
12. Momentul instituirii managementului terapeutic la pacienţii cu defecte parietale
abdominale complexe este important. Întârzierea actului chirurgical poate conduce la leziuni
intestinale ireversibile, agravarea patologiei cardiace sau metabolice, pacientul intrând într-un
cerc vicios de care se poate desprinde cu mare dificultate.
13. Complicațiile postoperatorii imediate de tip sistemic au fost prezente în cazurile incluse în
studiul nostru: 6 pacienți ce au prezentat postoperator imediat decompensãri cardiace - edem
pulmonar, tulburări de ritm; 43 de pacienți cu decompensare hepaticã fie pe virus C sau B, fie pe
determinările secundare hepatice; dezechilibrele metabolice au fost întâlnite la 7 pacienți cu
diabet zaharat decompensat; tulburările respiratorii acute apărute imediat postoperator au fost
prezente la 21 din pacienți.
14. Mortalitatea a fost mică imediat postoperator în studiul nostru – 2,97% (8 pacienți), dintre
care 3 pacienți au decedat în primele 24 de ore de la intervenția chirurgicală.
15. Pacienții incluși în studiul nostru au prezentat complicații postoperatorii imediate și
tardive. Complicațiile imediate locale au fost reprezentat de serom, hematom, necroză
tegumentară, supurație parietală până la abces parietal profund. Aceste complicații au fost tratate
medical (tratament antialgic, antibiotic, antiinflamator), sau prin reintervenție chirurgicală.
16. Complicatile postoperatorii tardive ȋntȃlnite ȋn studiul nostru au fost reprezentate de rejetul
de material alloplastic (20 de pacienṭi – 7,43%), fistulele enterocutanate (6 cazuri – 2,23% din
28
lotul total), supuraṭia profundã a plãgii (21,5% din pacienṭi), recidiva herniară (67 de pacienṭi -
24,9% din cazuri).
17. În urma studiului experimental realizat la UMF “Iuliu Haṭieganu” din Cluj-Napoca am
putut extrage următoarele concluzii:
a) Meșa de polipropilenă induce atât la 21 de zile, cât şi la 90 de zile, reacţii
inflamatorii de corp străin, bine tolerate de organismul subiecţilor.
b) Implanturile după introducerea în țesuturile gazdă nu au prezentat efecte acute de
respingere, materialele nu au influențat procesul de vindecare, cicatrizare a plăgilor chirurgicale
prin care s-a introdus implantul intamuscular, intraperitoneal sau extraperitoneal.
c) Toate fixările asigură o bună penetrare a țesutului fibros și a matricei colagenice,
menținând o reacție cronică de corp străin cu număr moderat de macrofage și celule gigante de
corp străin.
d) Fenomenele de neovascularizaṭie sunt prezente la ambele intervale postoperatorii
și cresc progresiv, atât inter-, cât și perifilamentar.
e) În jurul firelor se structurează adevărate granuloame de corp străin inert care se
centrează pe materialul implantului și pe care treptat îl fagocitează. Acest fenomen este prezent
la 21 de zile post implantare și se accentuează la 90 de zile.
f) Este importantă observarea în dinamică a fenomenului de integrare tisulară a
plaselor, relevând astfel efectele pe termen lung ale unui astfel de implant.
g) Materialul supus testării s-a comportat asemănător în toate cele trei variante de
implant (intramuscular, intraperitoneal și extraperitoneal), atȃt în perioada de 21 de zile, cât și la
90 de zile.
h) Implantul nu a produs efecte de respingere din partea organismului gazdă, așadar
materialul nu a influențat procesul de vindecare și cicatrizare a plăgilor chirurgicale. În toate cele
trei zone de implant, materialul a provocat local o reacție de proliferare fibroconjunctivă de țesut
de neoformație, care a învelit și a fixat produsul implantat pe toate suprafețele.
i) Țesutul conjunctiv dezvoltat în jurul porțiunilor de plasă este un țesut nou format,
constituit din fibre de colagen dispuse circular în jurul fiecărui fir din structura materialului.
Acesta formează capilare de neoformație și o reacție masivă de fibroblaste, monocite, macrofage
și celule gigante de corp străin.
j) În jurul fibrelor se structurează adevărate granuloame de corp străin inerte care se
centrează pe materialul împlantat și pe care treptat îl fagocitează. Acest fenomen este prezent în
perioada de 21 de zile și se accentuează în perioada de 90 de zile.
k) Coroborând aspectele macroscopice cu cele microscopice (histopatologice) ale
țesutului nou format în jurul fragmentelor implantate, pe cele trei căi de administrare, rezultă
faptul că materialul din care este alcătuită plasa face parte din categoria materialelor biotolerante.
l) După implantarea materialului de polipropilenă în cele trei zone diferite ale
animalelor de experiență - intramuscular (în mușchii coapsei), intraperitoneal, extraperitoneal
(înlocuind o porțiune din peretele abdominal), din punct de vedere macroscopic la 21 de zile nu
s-au semnalat modificări în zona de implantare și nu s-au manifestat fenomene de respingere sau
suprainfecție, iar la 90 de zile materialul alloplastic a fost integrat și bine consolidat.
m) Din punct de vedere microscopic, la 21 de zile s-a observat o reacție inflamatorie
cronică, cu proliferare fibroconjunctivă și infiltrat inflamator macrofagic dispus atât
perifilamentar, cât și interfilamentar. Țesutul conjunctiv din jurul implantului a avut un aspect
29
bistratificat, cu o zonă mai laxă la periferie şi numeroase microvase și fibre de colagen mai
puține. La 90 de zile s-a evidențiat un țesut de neoformație puternic vascularizat cu numeroase
macrofage și celule gigante. Diferența, din punct de vedere histologic între cele două perioade de
timp constă în intensitatea fibrozei și creșterea proceselor de resorbție macrofagică care sunt mai
evidente la un interval de timp mai lung.
n) Din păcate nu există o urmărire a zonelor de implantare a materialului alloplastic
pe animalele de experiență la un interval mai lung de 90 de zile.
18. În momentul actual ţesuturile generează reacţii inflamatorii de corp străin mai mult sau
mai puţin acceptate de gazdă în funcţie de materialul alloplastic utilizat. În perspectivă, poate ar
fi de realizat un material alloplastic care să genereze un răspuns inflamator de mai scurtă durată,
cu o cicatrizare de bună calitate, cu funcţionalitate păstrată a regiunii topografice protezate.
Acest proiect de viitor poate ar fi realizabil prin strudii de biologie moleculară, genetică sau
tisulară, scopul în final fiind realizarea unui material protetic perfect.
E. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
(1) Langman J. Integumentary System. In: Sadler TW, editor. Langman's Medical Embryology. 9th
ed. Lippincott Williams & Wilkins; 2015. p. 427-32.
(3) Dudek RW. Muscular System. Board Review Series Embryology. 5th ed. Lippincott Williams &
Wilkins; 2011. p. 222-7.
(5) Dudek RW. Body Cavities. Board Review Series Embryology. 5th ed. Lippincott Williams &
Wilkins; 2011. p. 244-88.
(9) Standring S, Ellis H, Healy JC, Johnson D, Williams A. Anterior abdominal wall. In: Ellis H,
Healy JC, Johnson D, Williams A, editors. Gray's Anatomy - The Anatomical Basis of Clinical Practice. 39th ed.
Elsevier Churchill Livingstone; 2008.
(10) Ranga V, Abagiu N, Panaitescu V, Giurgea G, Ispas A. Muschii trunchiului. Anatomia Omului -
Peretii trunchiului.Bucuresti: Editura Cema; 2002. p. 41-73.
(17) Hadeed J, Walsh M, Pappas T, et al. Complex Abdominal Wall Hernias. A new classifications
system and approach to management based on review of 133 consecutive patients. Ann Plast Surg 2011;66:497-
503.
(18) Mathes S, Steinwald P, Foster R, et al. Complex abdominal wall reconstruction: a comparison of
flaps and mesh closure. Am J Surg 2000;232:286-96.
(19) Turegano F, Garcia-Marin A. The Biology of Complex Abdominal Wall Defects: Defitions and
causes. In: Lifiti R, editor. Surgery of Complex Abdominal Wall Defects.New York: Springer ; 2013. p. 15-23.
(20) Varkarakis G, Daniels J, Coker K, et al. Effects of comorbidities and impant reinforcement on
outcomes after component reconstruction of the abdominal wall. Ann Plast Surg 2010;64:595-7.
(21) Cohen M. Management of abdominal wall defects resulting from complications of surgical
procedures. Clin Plast Surg 2006;33:281-94.
(31) Ghazi B, Deigni O, Yezhelyev M, Losken A. Current options in the management of complex
abdominal wall defects. Ann Plast Surg 2011;66:488-92.
(33) Munireddy S, Kavalulas S, Barbul A. Intra-abdominal healing: gastrointestinal tract and adhesions.
Surg Clin North Am 2010;90:1227-36.
(45) Peppa M, Stavroulakis P, Raptis S. Advanced glycoxidation products and impaired diabetic wound
healing. Wound Repair Regen 2009;17:461-72.
(61) Pop C. Diagnosticul herniei inghinale. In: Gavrilas F, Oprea V, editors. Chirurgia peretelui
abdominal.Cluj-Napoca: Editura Medicala Universitara "Iulia Hatieganu"; 2006. p. 127-44.
(72) Hahn-Pedersen J, Lund L, Hojhus J, Bojsen-Moller F. Evaluation of direct and indirect inguinal
hernia by computed tomography. Br J Surg 1994;81:569-72.
(73) Lee G, Cohen A. CT imaging of abdominal wall hernias. ANR Am J Roentgenol 1993;161:1209-
13.
(74) Welchsler R, Kurtz A, Needleman L, Dick B, Feld R, Hilpert P, et al. Cross-sectional imaging of
abdominal wall hernias. ANR Am J Roentgenol 1989;153:517-21.
(75) Zarvan N, Lee FJ, Yandow D, Unger J. Abdominal hernias: CT findings. ANR Am J Roentgenol
1995;164:1391-5.
30
(76) Burkhardt J, Arshanskiy Y, Munson J, Scholz F. Diagnosis of inguinal region hernias with axial
CT: the lateral crescent sign and other key findings. Radiographics 2011;31:E1-E2.
(77) Hojer A, Rygaard H, Jess P. CT in the diagnosis of abdominal wall hernias: a preliminary study.
Eur Radiol 1997;7:1416-8.
(79) Gavrilas F. Tratamentul chirurgical. In: Gavrilas F, Oprea V, editors. Chirurgia peretelui
abdominal. Hernia inghinala recidivata. Hernia incizionala.Cluj-Napoca: Editura Medicala Universitara "Iuliu
Hatieganu"; 2010. p. 221-318.
(81) Stoppa R, Ralaimiaramanana F, Henry X, Verhaeghe P. Evolution of a large ventral incizional
hernia repair. The French contribution to a difficult problem. Hernia 1999;3:1-3.
(101) Grigorean VT, Sinescu RD. Principii de tratament. Defectele peretelui abdominal - principii de
profilaxie, diagnostic si tratament.Bucuresti: Editura ILEX; 2014. p. 60-139.
(105) Rohrich R, Lowe J, Hackney F, Bowman J, Hobar P. An algorithm for abdominal wall
reconstruction. Plast Reconstr Surg 2000;105:202-16.
(109) Kimata Y, Uchiyama K, Sekido M, Sakuraba M, IIda H, Nakatsuka T, et al. Anterolateral thigh
flap for abdominal wall reconstruction. Plast Reconstr Surg 1999;103:1191-7.
(117) Cipriani R, Contedini F, Santoli M, Gelati C, Sqarzami R, Cucchetti A, et al. Abdominal wall
transplantation with microsurgical technique. Am J Transplant 2007;7:1304-7.
(118) Levi D, Tsakis D, Kato T, Madariaga J, Mittal N, Nery J, et al. Transplantation of the abdominal
wall. Lancet 2003;361:2173-6.
(119) Chevrel JP. Traitement des grandes eventrations medianes par la plastie en paleton et prothese.
Nouv Press Med 1979;8:695-6.
(120) Chevrel JP, Rath AM, „. The use of fibrine glues in the surgical treatment of incisional hernias.
Hernia 1997;1:9-14.
(121) Chevrel JP, Rath AM. Polyester mesh for incisional hernia repair. In: Schumpelick V, Kingsnorth
A, editors. Incizional hernias.Berlin: Springer; 1999. p. 327-33.
(122) Chevrel JP. Treatment of incisional hernias by an overlapping herniorraphy and on lay prosthetic
impalnt. In: Bendavid R, editor. Abdominal wall hernias.New York: Springer; 2001. p. 500-3.
(123) Licheri S, Erdas E, Pisano G, Garau A, Ghinami E, Pomata M. Chevrel technique for midline
incisional hernia: still an effective procedure. Hernia 2008;12:121-6.
(168) Baccari P, Nifosi J, Ghrardelli L, Staudacher C. Short- and mid-term outcome after laparoscopic
repair of large incisional hernia. Hernia 2013;17:567-72.
(169) Carbajo M, Martin Del Olmo J, Blanco J, De La Cuesta C, Toledano M, Martin F, et al.
Laparoscopic treatment vs open surgery in the solution of major incisional and abdominal wall hernias with mesh.
Sur Endosc 1999;13:250-2.
(170) Heniford B, Ramshaw B. Laparoscopic ventral hernia repair: a report of 100 consecutive cases.
Sur Endosc 2000;14:419-23.
(171) Park A, Gagner M, Pomp A. Laparoscopic repair of large incisional hernias. Surg Laparosc
Endosc 1996;6(2):123-8.
(172) Park A, Birch D, Lovrics P. Laparoscopic and open incisional hernia repair: a comparison study.
Surgery 1998;124(4):816-22.
(199) Cicchese V, Paglione G. The complications of surgical treatment of incisional hernias. In: Crovella
F, Bartone G, Fei L, editors. Incisional hernia.Berlin: Springer; 2008. p. 245-58.
(200) Flament J, Avisse C, Palot JP, et al. Complications in incisional hernia repairs by the placement of
retromuscular prosthesis. Hernia 2000;4[suppl]:S25-S29.
(201) Leber G, Garb J, Alexandre A, et al. Long-term complications associated with prosthetic repair of
incisional hernias. Arch Surg 1998;133:378-82.
(202) LeBlanc K. Laparoscopic incisional and ventral hernia repair: complications - how to avoid and
handle. Hernia 2004;8:323-31.
(203) Morenoegea D, Toralba M, Morales C, et al. Mortality following laparoscopic ventral hernia
repair: lessons from 90 consecutive cases. Hernia 2004;8:208-12.
(204) Oprea V, Gavrilas F, Precup A. Complicatiile post-operatorii. In: Gavrilas F, Oprea V, editors.
Chriurgia peretelui abdominal vol II - Hernia inghinala recidivata, hernia incizionala.Cluj-Napoca: Editura Medicala
Universitara Iuliu Hatieganu; 2010. p. 332-55.
(205) Robinston T, Clarke J, Schoen J, et al. Major mesh related complications following hernia repair.
Events reported to the Food and Drug Administration. Sur Endosc 2005;19:1556-60.
(209) Maurer MM, Rohrnbauer B, Feola A, Deprest J, Mazza E: Mechanical biocompatibility of
prosthetic meshes: a comprehensive protocol for mechanical characterization. Journal of the mechanical behavior of
biomedical materials 2014, 40:42-58.
(210) Gregory DE, Callaghan JP: A comparison of uniaxial and biaxial mechanical properties of the
annulus fibrosus: a porcine model. Journal of biomechanical engineering 2011, 133(2):024503.
31
(211) Rohrnbauer B, Ozog Y, Egger J, Werbrouck E, Deprest J, Mazza E: Combined biaxial and
uniaxial mechanical characterization of prosthetic meshes in a rabbit model. Journal of biomechanics 2013,
46(10):1626-1632.
(212) Rohrnbauer B, Mazza E: Uniaxial and biaxial mechanical characterization of a prosthetic mesh at
different length scales. Journal of the mechanical behavior of biomedical materials 2014, 29:7-19.
(213) Vogels RR, van Barneveld KW, Bosmans JW, Beets G, Gijbels MJ, Schreinemacher MH, Bouvy
ND: Long-term evaluation of adhesion formation and foreign body response to three new meshes. Surgical
endoscopy 2014.
(214) Faulk DM, Londono R, Wolf MT, Ranallo CA, Carruthers CA, Wildemann JD, Dearth CL,
Badylak SF: ECM hydrogel coating mitigates the chronic inflammatory response to polypropylene mesh.
Biomaterials 2014, 35(30):8585-8595.
(215) Wolf MT, Dearth CL, Ranallo CA, LoPresti ST, Carey LE, Daly KA, Brown BN, Badylak SF:
Macrophage polarization in response to ECM coated polypropylene mesh. Biomaterials 2014, 35(25):6838-6849.
(216) Fet N, Alizai PH, Fragoulis A, Wruck C, Pufe T, Tolba RH, Neumann UP, Klinge U: In vivo
characterisation of the inflammatory reaction following mesh implantation in transgenic mice models. Langenbeck's
archives of surgery / Deutsche Gesellschaft fur Chirurgie 2014, 399(5):579-588.
(217) Binnebosel M, Klink CD, Otto J, Conze J, Jansen PL, Anurov M, Schumpelick V, Junge K:
Impact of mesh positioning on foreign body reaction and collagenous ingrowth in a rabbit model of open incisional
hernia repair. Hernia : the journal of hernias and abdominal wall surgery 2010, 14(1):71-77.
(218) Bellon JM, Bujan J, Contreras L, Hernando A, Jurado F: Macrophage response to experimental
implantation of polypropylene prostheses. European surgical research Europaische chirurgische Forschung
Recherches chirurgicales europeennes 1994, 26(1):46-53.
(219) Aramayo AL, Lopes Filho Gde J, Barbosa Cde A, Amaral Vda F, Costa LA: Abdominal wall
healing in incisional hernia using different biomaterials in rabbits. Acta cirurgica brasileira / Sociedade Brasileira
para Desenvolvimento Pesquisa em Cirurgia 2013, 28(4):307-316.
(221) Paulo NM, Malmonge SM, Menezes LB, Lima FG, Faria Ade M, Andrasckho MM, Moreira NM,
Atayde IB, Silva MS: Evaluation of peritoneal adhesions formation and tissue response to polypropylene - poli (2-
hydroxyethyl methacrylate)-(polyHEMA) implant on rats' abdominal wall. Acta cirurgica brasileira / Sociedade
Brasileira para Desenvolvimento Pesquisa em Cirurgia 2010, 25(4):337-341.
(222) Alimoglu O, Akcakaya A, Sahin M, Unlu Y, Ozkan OV, Sanli E, Eryilmaz R: Prevention of
adhesion formations following repair of abdominal wall defects with prosthetic materials (an experimental study).
Hepato-gastroenterology 2003, 50(51):725-728.
(223) Brochhausen C, Schmitt VH, Planck CN, Rajab TK, Hollemann D, Tapprich C, Kramer B,
Wallwiener C, Hierlemann H, Zehbe R et al: Current strategies and future perspectives for intraperitoneal adhesion
prevention. Journal of gastrointestinal surgery : official journal of the Society for Surgery of the Alimentary Tract
2012, 16(6):1256-1274.
(224) Silva MS, Melo RM, Menezes LB, Malmonge SM, Franco LG, Paulo NM: 2-hydroxyethyl
methacrylate composite - polypropylene mesh for preventing peritoneal adhesions in female dogs. Acta cirurgica
brasileira / Sociedade Brasileira para Desenvolvimento Pesquisa em Cirurgia 2010, 25(4):342-346.
(225) Vaz M, Krebs RK, Trindade EN, Trindade MR: Fibroplasia after polypropylene mesh implantation
for abdominal wall hernia repair in rats. Acta cirurgica brasileira / Sociedade Brasileira para Desenvolvimento
Pesquisa em Cirurgia 2009, 24(1):19-25.
(226) Sternschuss G, Ostergard DR, Patel H: Post-implantation alterations of polypropylene in the
human. The Journal of urology 2012, 188(1):27-32.
(227) Zogbi L, Portella AO, Trindade MR, Trindade EN: Retraction and fibroplasia in a polypropylene
prosthesis: experimental study in rats. Hernia : the journal of hernias and abdominal wall surgery 2010, 14(3):291-
298.
32

Rezumatul Tezei de Doctorate

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rezumatul Tezei de Doctorate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „CAROL DAVILA” BUCUREŞTI

TEZĂ DE DOCTORAT - REZUMAT

Prof. Univ. Dr. FLORESCU Petre-Ioan

Dr. RADU Elena-Violeta

MENŢIUNI PRIVIND REALIZAREA REZUMATULUI

IV.2.7. Procedee protetice..........................................................................43

B. Contribuţii personale. Partea experimentală - Studiul experimental privind testul

B.3.1. Rezultate macroscopice.................................................................129

PARTEA GENERALĂ - DATE DIN LITERATURĂ

infectat, pacient imunocompromis, ţesuturi abdominale locale compromise sau complicaţii

Figura 5. Defect parietal abdominal complex postcolecistectomie clasică, cu leziune de decubit

- simpla sutură a unui defect parietal mai mare de 5 cm nu e suficientă;

IV.5.2. Complicaţii tardive

2. Poate examenul clinic să orienteze clinicianul în legătură cu elementele anatomice ale

6. ZILE DE SPITALIZARE, NUMĂR DE ZILE DE LA INTERNARE PÂNĂ LA

(de substituţie) 1 - polipropilenă; 2 - Dual Mesh;

13. ECOGRAFIE (normală - 0; cu leziuni asociate – 1).

15. DRENAJ INTRAPERITONEAL/SUPRAPROTETIC/SUPRAFASCIAL (da - 1,

A.3.4.3. Drenajul intervenţiilor chirurgicale

circumferinţa abdominală a pacientului şi adaptată situaţiilor particulare (in cazul pacienţilor cu

tratament antibiotic conform antibiogramei, precum şi suprimarea materialului

În funcţie de perioada de spitalizare, de dimensiunea si procedeul chirurgical utilizat, de

- extraperitoneal, înlocuind o porţiune din peretele abdominal.

Prezenţa fragmentelor de implant provoacă în ţesutul gazdă (muşchi şi peritoneu) un

Intraperitoneal Extraperitoneal Intramuscular

Principiile chirurgiei defectelor abdominale ventral enunțate de René Stoppa sunt: o

hepatice; dezechilibrele metabolice au fost întâlnite la 7 pacienți cu diabet zaharat decompensat.

1. Consultând literatura de specialitate nu am regăsit o definiție universal valabilă dată de

S-ar putea să vă placă și