Revoluția franceză

Revoluția franceză (în franceză: Révolution française [ʁevɔlysjɔ̃ fʁɑ̃sɛːz]) a fost o serie de
revolte sociale și politice radicale din Franța, în perioada anilor 1789-1799, care a afectat
profund istoria modernă a Franței, marcând declinul puternic al monarhiei și bisericii și apariția
democrației și naționalismului.

Resentimentul popular față de privilegiile de care se bucurau clerul și aristocrația a crescut în

timpul unei crize financiare în urma a trei războaie anglo-franceze costisitoare și a câtorva ani cu
recolte proaste. Cereri de schimbare și reforme au fost formulate după idealuri iluministe, ceea ce
a provocat convocarea Stărilor Generale în mai 1789.

Primul an al Revoluției a văzut membrii celei de-a treia stări preluând controlul, asaltul asupra
Bastiliei în iulie, aprobarea Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului în luna august și
un marș al femeilor către Versailles care a forțat curtea regală să plece la Paris, în octombrie. Un
eveniment central al primei etape a fost desființarea feudalismului, taxelor, instanțelor și
privilegiilor feudale la 4 august 1789. Următoarea etapă a fost dominată de lupte pentru aplicarea
reformelor majore, între diverse grupări liberale și sprijinitori de dreapta ai monarhiei. Insurecția
de la 10 august 1792 a fost decisivă pentru abolirea monarhiei, republica fiind proclamată la 21
septembrie 1792. Regele Ludovic al XVI-lea al Franței a fost executat la 21 ianuarie 1793.

Amenințările externe s-au menținut îndeaproape pe parcursul Revoluției. Începând din 1792,
Războaiele revoluționare au adus victorii franceze care au facilitat cucerirea peninsulei italiene, a
Țărilor de Jos și a mai multor teritorii la vest de Rin. Pe plan intern, agitația populară a
radicalizat Revoluția semnificativ, culminând cu ascensiunea lui Maximilien de Robespierre și a
iacobinilor. Dictatura impusă de Comitetul Salvării Publice în timpul „Terorii”, din 1793 până în
1794, a provocat până la 40.000 de decese în interiorul Franței, dar a abolit sclavia în colonii și a
asigurat granițele noii republici. Domnia „Terorii” s-a încheiat cu executarea lui Robespierre și
înlăturarea de la conducere a iacobinilor.

Un consiliu executiv cunoscut sub numele de Directorat și-a asumat atunci controlul asupra
statului francez în 1795 și s-a menținut la putere până în 1799. Datorită acuzațiilor de corupție,
regimul s-a prăbușit printr-o lovitură de stat condusă de Napoleon Bonaparte în 1799, văzut ca
ultimul an al Revoluției. Napoleon a instituit apoi Consulatul și mai târziu Imperiul, stabilind
scena pentru o gamă mai largă de conflicte globale în cadrul războaielor napoleoniene.

Societatea franceză a suferit o serie de transformări profunde. Privilegiile feudale, aristocratice și

religioase au dispărut, iar principiile vechi despre tradiție și ierarhie au fost brusc răsturnate prin
formula sacră „Liberté, égalité, fraternité”. La nivel global, revoluția a accelerat ascensiunea
republicilor și instaurarea democrațiilor, răspândirea liberalismului, naționalismului,
socialismului și secularismului, dezvoltarea ideologiilor moderne și conceptul de război total.
Unele dintre documentele sale importante, cum ar fi [[Declarația drepturilor omului și ale
cetățeanului], au lărgit sfera drepturilor omului, incluzând femeile și sclavii, și a continuat să
inspire mișcări pentru aboliționism și votul universal în secolul următor.