Cultul euharistic consta din doua parti: una didactica, in care se faceau citiri

lungi din cartile Noului si Vechiului Testament, o omilie (predica) asupra celor
citite, rugaciuni comune; alta liturgica (sacramentala): se punea pe altar (masa)
paine, vin si apa: episcopul sau preotul liturghisitor facea rugaciuni si aducea
"euharistii" (multumiri), celor de fata, clerici si credinciosi. Diaconii duceau
Sfanta Euharistie si celor absenti (bolnavi, neputinciosi, chiar celor inchisi,
daca se putea). Rugaciunile erau in parte improvizate, pentru nevoile de moment ale
comunitatii, altele stabilite (pentru Sfanta Euharistie). Se faceau si cantari :
Psalmi din Vechiul Testament, cantati recitativ, sau imne crestine.

Inainte de savarsirea Sfintei Euharistii, dupa o rugaciune, crestinii isi dau

sarutarea pacii, denumita si sarutarea sfanta, semn al comuniunii lor in credinta
si in dragoste, al impacarii lor, pentru impartasirea ce urma sa primeasca. La
prima parte a liturghiei puteau sa asiste si catehumenii, penitenti sau chiar
necrestini, cunoscuti, in timp de pace.

Dupa aceea, diaconii invitau pe asistentii nebotezati, pe penitentii si pe

eventualii necrestini sa paraseasca locasul. Se inchideau usile, se facea tacere
solemna, se savarsea Sfanta Euharistie.

"Painea euharistica" era dospita; azima s-a introdus in Apus mult mai tarziu (in
secolele VIII-IX). In vin se punea si apa. Acest amestec era uzual si obligatoriu
(dupa ev. Ioan XIX, 34). Obiceiul unor comunitati de a savarsi Sfanta Euharistie cu
apa, fara vin, a fost condamnat.

Impartasirea se facea incepand cu clericii: episcopul, preotii, diaconii, clericii

inferiori, apoi vaduvele si fecioarele din serviciul bisericii, copiii, barbatii,
femeile.