1. Sfântul Atanasie cel mare spune: Dumnezeu s-a făcut om pentru ca pe om să îl facă Dumnezeu.

Deci scopul întrupării este îndumnezeirea omului.

2. Omul a căpătat o degradare existențială prin păcatul adamic, golindu-se de harul Sfântului Duh,
pierzând veșnicia și îndrăzneala în fața lui Dumnezeu. Nu exista altă modalitate de îndreptare,
decât prin întruparea Fiului.
3. Ea arată bunătatea, înțelepciunea, dreptatea și puterea lui Dumnezeu.
4. Întruparea lui Dumnezeu nu este așadar numai o formă de manifestare a atotputerniciei lui
Dumnezeu, ci este calea prin care omul se vindecă de stricăciune și de moarte.
5. Taina întrupării a fost de multe ori contestată în istoria bisericii, dar întotdeauna aceasta a luat
poziție în fața ereziilor și a statornicit adevărul dogmatic.
6. Întruparea se mai numește deșertare sau chenoză (Filip. 2, 6-8). Aceasta trebuie interpretată ca
bunăvoință a lui Dumnezeu. „Plinul se golește, se golește de slava sa și se face mic, ca prin el, eu
să mă împărtășesc din plinire.” – Sf Grigorie Teologul
7. Smerenia lui Hristos nu constă în sărăcia în care s-a născut, ci în aceea că a luat firea omenească
supusă morții și pătimirii.
8. Prin unirea cu firea omenească, Hristos ia asupra sa consecințele păcatului strămoșesc: adică
foamea, setea, somnul etc.
9. Cele două firi ale Mântuitorului au fost unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și
nedespărțit.
10. Dogma hristologică are o mare importanță, pentru că este strâns legată de eclesiologie, de
antropologie și de soteriologie.
11. Cele două firi rămân veșnic unite. În present noi ne împărtășim cu Trupul îndumnezeit al
Cuvântului.
12. Peștera în care s-a născut Hristos este închipuirea Bisericii.