Luând bătrânul pe Ioan în chilia sa și, începând al învăța temelia vieții celei cu fapte

bune, mai întâi i-a dat acest fel de orânduiala ca nimic să nu facă după voia sa. Apoi să
aducă lui Dumnezeu ostenelile și rugăciunile cu sârguință, ca pe o jertfă. După aceea,
să verse lacrimi din ochii săi, dacă voiește a-și curăți păcatele vieții trecute, pentru că
acelea se socotesc înaintea lui Dumnezeu, ca jertfă mai scumpă decât tămâia. Aceste
rânduieli erau un început al lucrurilor care se săvârșesc prin osteneală trupească.

Iar pentru cele ce se cuvin sufletului, starețul i-a legiuit acestea: să nu aibă în mintea sa
vreo nălucire lumească, nici să închipuiască într-însa fețe necuvioase; ci să-și păzească
mintea sa întreagă și curată de toată împătimirea cea deșartă și de toată îngâmfarea.
Să nu se laude cu mulțimea înțelepciunii sale și cele ce a învățat să nu i se pară că le-a
ajuns toate bine și până în sfârșit. Să nu poftească descoperiri și înștiințare de taine
ascunse, să nu nădăjduiască în priceperea sa până la sfârșitul vieții, cum că este
neclintită și că nu poate cădea și rătăci din calea adevărului. Ci să știe că gândurile sale
sunt neputincioase și să cunoască că înțelegerile sale sunt greșite. Pentru aceea să se
sârguiască a nu-și lăsa gândul să se împrăștie pretutindeni și să-l îngrijească a-l aduna
într-una, pentru că mintea lui să se lumineze de Dumnezeu și sufletul să i se curățească
de toată întinăciunea. Apoi trupul și sufletul să se unească cu mintea și așa se va face
chipul Sfintei Treimi și se va desăvârși omul nu trupesc, nici sufletesc ci cu totul
duhovnicesc, schimbându-și voia celor două părți, adică a trupului și a sufletului, întru a
treia și cea dintâi, adică în minte.

Niște rânduieli ca acestea scriind tatăl fiului și dascălul ucenicului, a adăugat și aceste
cuvinte către dânsul: "Nimănui să nu trimiți vreo scrisoare, nici să grăiești către cineva
din învățăturile lumești. Tăcerea s-o iubești, pentru că știi că nu numai iubitorii noștri de
înțelepciune învață tăcerea, ci și Pitagora poruncește ucenicilor săi să păzească multă
vreme tăcerea. Apoi să nu ți se pară că este bine a grăi cele bune, chiar fără vreme,
ascultă pe David care zice: Tăcut-am din bunătăți. Apoi ascultă ce folos a avut din
aceasta: Înfierbîntatu-s-a inima mea înăuntru meu, adică, negreșit, cu focul dragostei
către Dumnezeu, care se aprinde prin cugetarea la El.

Toate învățăturile acestea ale bătrânului au căzut în inima lui Ioan că o sămânță într-un
pământ bun și, odrăslind, s-au înrădăcinat.

Odată, vrând bătrânul să ispitească ascultarea și smerenia lui Ioan, a adunat o mulțime
de coșnițe, căci acela era lucrul mâinilor lor, și a zis către Ioan: "Am auzit, fiule, că în
Damasc se vând coșurile cu mai mare preț decât în Palestina și noi avem în chilii multe
nevoi de împlinit, precum singur vezi; deci, ia coșnițele acestea și te du degrabă la
Damasc, de le vinde acolo. Dar caută să nu le vinzi cu preț mai mic decât cel rânduit".

După câtăva vreme s-a mutat la Domnul un monah din lavra aceea care avea un frate
după trup. Deci, rămânând singur, plângea după fratele său nemângâiat. Ioan îl
mângâia cu multe cuvinte, dar nu putea să fie mângâiat cel rănit cu întristarea fără
măsură după fratele său.