Bazele Informaticii Retele 3

Bazele Informaticii - Reţele de calculatoare
Partea a III-a
C a p I . Introducere în reţele de calculatoare........................................................I-3

I.1 Ce este o 'reţea de calculatoare'. ...............................................................................................I-3
I.2 Arhitectura unei reţele de calculatoare. ..................................................................................I-3
I.2.1 Configurarea unei staţii de lucru în S.O.Windows............................................................I-4
I.3 Funcţiile principale îndeplinite de o reţea de calculatoare .................................................I-5
I.3.1 Modularea/Demodularea. Codificarea informaţiei binare. Modem..............................I-6
I.3.1.1 Modularea / Demodularea......................................................................................................I-7
I.3.1.2 Codificarea informaţiei binare...............................................................................................I-7
I.3.1.3 Unitatea de măsură a vitezei transferului de date. .............................................................I-8
I.3.1.4 Metode de realizare a modulării............................................................................................I-9
I.3.1.5 Modem........................................................................................................................................I-9
I.3.2 Modalităţi de transmisie a datelor.....................................................................................I-10
I.3.2.1 Transmisia serială a datelor. Interfaţa serială. ................................................................I-10
I.3.2.2 Interfaţa paralelă...................................................................................................................I-10
I.3.2.3 Direct Cable Connection.......................................................................................................I-11
I.3.2.4 Placa de reţea.........................................................................................................................I-11
I.3.2.5 Tehnologiile folosite la realizarea unei reţele de calculatoare ......................................I-11
I.3.3 Topologia unei reţele de calculatoare...............................................................................I-12
I.3.3.1 Topologia liniară(bus)..........................................................................................................I-12
I.3.3.2 Topologia în stea....................................................................................................................I-12
I.3.3.3 Topologia în inel....................................................................................................................I-13
I.3.4 Transmiterea mesajelor într-o reţea de calculatoare.....................................................I-13
I.3.4.1 Împachetarea datelor............................................................................................................I-13
I.3.4.2 Transmisia asincronă............................................................................................................I-14
I.3.4.3 Transmisia sincronă...............................................................................................................I-15
I.3.4.4 Coduri detectoare şi corectoare de erori...........................................................................I-15
C a p I I . Administrarea reţelelor de calculatoare...............................................II-16
II.1 Utilizarea reţelelor de calculatoare .....................................................................................II-16
II.1.1 Server şi client....................................................................................................................II-16
II.1.2 Permisiunile şi drepturile unui client al reţelei...........................................................II-17
II.1.3 Profilurile de lucru ale clienţilor....................................................................................II-17
II.1.4 Administratorul reţelei.....................................................................................................II-18
II.1.5 Grupuri de utilizatori.......................................................................................................II-18
II.2 Moduri de administrare a reţelelor .....................................................................................II-18
II.2.1 Modelul domeniu...............................................................................................................II-18
II.2.1.1 Domeniu................................................................................................................................II-18
II.2.1.2 Controlorul de domeniu primar........................................................................................II-19
II.2.1.3 Controloare de domenii de siguranţă..............................................................................II-19
II.2.1.4 Relaţie de încredere între domenii...................................................................................II-19
II.2.2 Modelul grup de lucru (workgroup). Reţele “peer to peer”(de la egal la egal)......II-19
C a p I I I . Interconectarea reţelelor de calculatoare.........................................III-21
III.1 Dispozitive folosite pentru interconectarea reţelelor de calculatoare. ...................III-21
III.1.1 Calculatoare multihome(multigazdă).........................................................................III-21
III.1.2 Punţi(bridges).................................................................................................................III-21
III.1.3 Ruter.................................................................................................................................III-21
III.1.4 Porţi(gateways)...............................................................................................................III-22
III.2 TCP/IP - Transmission Control Protocol/Internet Protocol .....................................III-22
III.2.1 Modelul arhitectural TCP/IP.......................................................................................III-22
Created by Serban Criscota Page 1 5 februarie 2001

III.3 Nivelul fizic ............................................................................................................................III-24
III.4 Nivelul legătură de date ......................................................................................................III-24
III.5 Nivelul reţea ...........................................................................................................................III-24
III.5.1 Adresa IP.........................................................................................................................III-24
III.5.1.1 Structura adresei IP.........................................................................................................III-25
III.5.1.2 Modalităţi de acordare a adreselor IP.........................................................................III-26
III.5.2 Cuplarea calculatoarelor la Internet..........................................................................III-27
III.5.2.1 Cuplarea la Internet printr-un modem..........................................................................III-27
III.5.2.2 Cuplarea la Internet printr-o reţea de calculatoare. ..................................................III-28
III.5.2.2.1 Cuplarea la Internet printr-o reţea mică de calculatoare.........................................III-28
III.5.2.2.2 Cuplarea la Internet printr-o reţea largă de calculatoare........................................III-29
III.5.3 Identificarea elementelor reţelei globale Internet folosind denumirea acestora -
Name Resolution.........................................................................................................III-29
III.5.3.1 Utilizarea DNS(Domain Name System) pentru Name Resolution. ............................III-30
III.5.3.1.1 Baza de date distribuită DNS.....................................................................................III-30
III.5.3.1.2 Nume structurate ierarhic...........................................................................................III-30
III.5.3.1.3 Numele complet DNS - FQDN(Fully Qualified Domain Name).............................III-30
III.5.3.2 Structura sistemului de nume de domenii folosit în Internet. ....................................III-31
III.5.3.3 Servere de nume...............................................................................................................III-31
III.6 Nivelul transport ..................................................................................................................III-31
III.6.1 Rolul nivelului transport...............................................................................................III-31
III.6.2 Porturile de nivel transport..........................................................................................III-31
III.6.2.1 Porturi UDP......................................................................................................................III-31
III.6.2.2 Porturi TCP.......................................................................................................................III-31
III.6.3 Protocoluri de transport...............................................................................................III-31
III.6.3.1 Protocolul UDP(User Datagram Protocol)..................................................................III-31
III.6.3.2 Protocolul TCP(Transport Control Protocol)..............................................................III-31
III.7 Nivelul aplicaţie ....................................................................................................................III-31
III.7.1 Aplicaţii World Wide Web(WWW)............................................................................III-31
III.7.1.1 Protocolul HTTP - Hypertext Transfer Protocol: .......................................................III-31
III.7.1.2 Servere Web......................................................................................................................III-31
III.7.1.3 Programe de exploarare(navigare) Web......................................................................III-31
III.7.1.4 URL - Universal Resource Locators..............................................................................III-31
III.7.1.5 Limbajul de marcare HTML - HyperText Markup Language. ...................................III-31
III.7.1.5.1 Structura documentelor HTML..................................................................................III-31
III.7.1.5.2 Crearea titlurilor, stilurilor şi a paragrafelor............................................................III-31
III.7.1.5.3 Crearea de URL-uri....................................................................................................III-31
III.7.1.5.4 Utilizarea ancorelor şi legăturilor..............................................................................III-31
III.7.1.5.5 Crearea listelor şi tabelelor........................................................................................III-31
III.7.1.5.6 Includerea de imagini în documente HTML.............................................................III-31
III.7.1.5.7 Adăugarea de elemente multimedia în documente HTML......................................III-31
III.7.1.5.8 Formulare şi fişiere de comenzi indirecte.................................................................III-31
III.7.1.5.9 Alte elemente utilizate în documente HTML...........................................................III-31
III.7.1.5.10 Editoare HTML.........................................................................................................III-32
III.7.2 Serviciul poşta electronică............................................................................................III-32
III.7.3 Serviciul de transfer de fişiere.....................................................................................III-32
III.7.4 Serviciul Telnet...............................................................................................................III-32

Cap I. Introducere în reţele de calculatoare.
I.1 Ce este o 'reţea de calculatoare'.
O reţea de calculatoare reprezintă din punct de vedere structural, mai multe sisteme de calcul,
interconectate printr-o subreţea de comunicaţie.
Calculatoarele membre ale unei reţele se numesc staţii de lucru. Staţiile de lucru nu pot controla,
porni sau opri alte staţii de lucru. Fiecare staţie este autonomă, neexistând relaţii de tip master/slave1,
controlul reţelei realizându-se prin transmisia de mesaje între staţii.
Subreţeaua de comunicaţie, reprezintă mediul prin care se face comunicaţia: cabluri coaxiale sau
torsadate, fibre optice, linii telefonice, unde radio, etc.
O reţea mai include şi alte dispozitive fizice, active sau pasive (modem, hub, switch, repetor, router,
conectoare etc.).
Funcţia de bază a unei reţele de calculatoare este transmisia datelor, bidirecţional, între staţiile de
lucru.
O reţea este definită, atât din punct de vedere fizic, constructiv, cât şi din punct de vedere logic, al
felului cum este administrată şi utilizată.
Cele mai importante aspecte referitoare la reţelele de calculatoare sunt:
 Abordarea structurală, prin care se definesc componentele şi rolul acestora;
 Abordarea topologică care urmăreşte modul de aşezare în spaţiu a elementelor reţelei;
 Abordarea arhitecturală prin care se stabileşte repartizarea funcţiilor pe diferite nivele de organizare;
 Abordarea administrativă, ce se referă la felul în care este gestionată şi utilizată;
În acest capitol vom prezenta problemele, în special din punct de vedere fizic, care apar în
momentul transmiterii datelor dintr-un sistem de calcul în exteriorul său şi invers, adică emisia şi recepţia
datelor pentru un sistem de calcul.
Suportul tehnic este, format din calculatoare PC cu sistemul de operare Microsoft Windows2.
I.2 Arhitectura unei reţele de calculatoare.
Există mai multe modele, destul de asemănătoare care stabilesc funcţiile ce trebuiesc îndeplinite pe
fiecare nivel al unei reţele.
În acest material, vom prezenta modelul OSI (Open Systems Interconnection), care este un
standard ISO (International Standards Organization).
Modelul arhitectural OSI, chiar dacă nu este utilizat ad-interim, este baza arhitecturală a reţelelor
Microsoft. Studiul lui va reliefa în special, funcţiile ce trebuiesc realizate într-o reţea de calculatoare.
Acest model este format din 7 nivele (părţi), aşezate în trepte. El descrie fluxul datelor într-o reţea,
de la nivelul cel mai de jos, legătura fizică, către cel mai de sus, aplicaţia şi invers.
1
Între două obiecte există o relaţie de tip master/slave, dacă funcţiile acestora sunt repartizate astfel
încât unul să dea comenzi (master), iar celălalt să le execute (slave).
2
Microsoft pune la dispoziţie mai multe sisteme de operare, specializate pentru anumite aplicaţii:
 Microsoft Windows 95, Microsoft Windows 98, Microsoft Windows Millenium, Microsoft
Windows XP Professional, create în special pentru calculatoare individuale, dar care pot fi folosite şi ca
staţii de lucru în reţele de calculatoare.
 Microsoft Windows NT Workstation, Microsoft Windows 2000 Professional, Microsoft
Windows XP Professional, create în special pentru calculatoare folosite ca staţii de lucru într-o reţea de
calculatoare, dar care pot fi folosite evident şi pentru calculatoare individuale, nelegate în reţea.
 Microsoft Windows NT Server, Microsoft Windows 2000 Advanced, Microsoft Windows XP
Advanced folosite ca servere (controlor de domeniu), dar putând fi folosite şi ca staţii de lucru.

Fiecare nivel, preia datele de la nivelul imediat inferior, le prelucrează (are o funcţie specifică) şi
oferă rezultatele nivelului imediat superior, realizându-se astfel o arhitectură pe nivele stratificate.
Intrările şi ieşirile fiecărui nivel fiind standardizate, software-ul creat va respecta specificaţiile
respective.
Software-ul unui nivel, care rulează pe o staţie de lucru, se va adresa printr-un limbaj intitulat
protocol3, numai şi numai aceluiaşi nivel de software, care lucrează pe alte staţii. De exemplu software-le
nivelului transport de pe două staţii de lucru, vor comunica între ele, dar nu vor avea nici o informaţie
asupra felului cum este organizată comunicaţia fizică a datelor între cele două calculatoare, el funcţionând
la fel şi dacă comunicaţia este făcută prin interfaţă serială + modem +linie telefonică la o distanţă de 1000
Km., sau printr-o placă de reţea + cablu coaxial la o distanţa de 2 m.
Prezentăm mai jos cum se realizează comunicaţia în modelul OSI, între două calculatoare.
Aplicaţie - Nivelul la care aplicaţiile folosesc direct un
Aplicaţie Aplicaţie
serviciu** al reţelei, ca de exemplu un transfer de fişiere (FTP-
serviciul de File Transfer Protocol) sau poşta electronică
(serviciul SMTP - Simple Mail Transfer Protocol). La acest
nivel se foloseşte numele logic al sursei şi destinaţiei, fără a
Prezentare Prezentare mai fi necesare şi alte informaţii privind modalitatea practică
prin care se face transferul de date.
Prezentare - Datele sunt comprimate şi eventual criptate,
pentru a fi trimise eficient şi sigur în reţea.
Sesiune Sesiune Sesiune - Rezolvă iniţierea şi controlul dialogului între cele
două staţii, într-o sesiune de lucru. De exemplu una dintre ele
poate numai să transmită date la comanda celeilalte.
Transport Transport Transport - Mesajele, funcţie de mărimea şi importanţa lor
sunt împărţite în pachete, care conţin adresele logice ale sursei
şi destinaţiei. Ele trebuie păstrate la sursă, până când pachetul a
ajuns corect. În caz contrar el va fi retransmis.
Reţea Reţea Reţea - Adresele logice cu care s-a lucrat, sunt transformate în
adresele fizice ale staţiilor. Tot acum se rezolvă problemele de
trafic, de rute optime, de evitare a aglomerărilor, etc.
Legătura de Legătura de Legătura de date - va împărţi pachetele în aşa numitele cadre
(frame) de transmisie. Acestea sunt o mulţime de biţi - între 5 şi
date date 8 (transmisie asincronă) sau de caractere (transmisia sincronă),
care se transmit la o comandă. După transmisia unui cadru are
Legătura Legătura loc verificarea şi confirmarea de către destinatar a
corectitudinii. Deci la acest nivel datele vor fi transmise corect.
fizică fizică
Legătura fizică - va transmite efectiv biţii prin mediul fizic,
prin intermediul unui dispozitiv numit adaptor de reţea***.
Aici se rezolvă problemele legate de codificarea biţilor în
Mediul de comunicaţie semnale compatibile cu mediul de comunicaţie, de stabilire a
conexiunii, în general de caracteristicile tehnice ale transmisiei.
Deci datele se propagă trecând pe rând prin fiecare nivel, pe când programele care gestionează un
nivel al unei staţii, vor comunica cu programele similare ale aceluiaşi nivel ce se află pe cealaltă staţie.
I.2.1 Configurarea unei staţii de lucru în S.O.Windows
Protocol - Un set de reguli şi convenţii, folosite de două calculatoare care îşi trimit mesaje printr-o
reţea, pentru un anumit nivel, în scopul efectuării unui dialog Un protocol, poate fi privit ca un limbaj prin
care comunică două calculatoare. Protocolul este definit în general pentru rezolvarea unei anumite
probleme.
De exemplu:
3
Protocol - Un set de reguli şi convenţii, folosite de două calculatoare care îşi trimit mesaje printr-o
reţea, pentru un anumit nivel, în scopul efectuării unui dialog.

 Protocolul TCP/IP, promovat de firma Microsoft şi folosit în reţeaua Internet, este format din
mai multe protocoale (stivă de protocoale), dintre care cele mai importante sunt IP (Internet Protocol),
protocol de reţea, şi TCP (Transmission Control Protocol), specializat în probleme de transport.
 Protocolul IPX/SPX (Internet work Packet Exchange / Sequenced Packet
Exchange), promovat de firma Novell şi folosit în special în reţele Novell Network, este format tot din
două protocoale importante, unul IPX - pentru serverul de fişiere , celălalt SPX - pentru probleme de
transport.
 Protocolul NetBEUI (NetBIOS Extended User Interface), pentru reţele de tip LAN,
folosit în S.O.Windows.
Explicaţie. ** Serviciu - Pune la dispoziţia utilizatorilor dintr-o reţea, a unor resurse proprii ale
sistemului respectiv (unităţi logice de disc, imprimante, aplicaţii), denumite resurse partajate (share).
Explicaţie. Client - Posibilitatea unui utilizator, ca să acceseze de pe o staţie a reţelei, resursele
partajate oferite de alte calculatoare (servicii ale reţelei)
Explicaţie. *** Adaptor de reţea - Un dispozitiv hardware, care permite cuplarea fizică a
unui calculator la o reţea. Acesta reprezintă o interfaţă, cuplată la magistrala externă a sistemului de
calcul şi care funcţionează comandată de driverul ataşat.
De exemplu un adaptor poate fi o placă de reţea, care permite cuplarea de o reţea aflată în apropiere,
sau un modem cuplat la interfaţa serială şi legat de o reţea aflată la distanţă.
------------------
Aceste patru elemente trebuiesc
precizate pentru configurarea unei staţii de
lucru. În S.O.Windows, acest lucru se face
prin setarea proprietăţilor unei comenzi
speciale, Network Neighborhood. Tot prin
această comandă, se pot accesa toate
resursele unei reţele de calculatoare, la care
este cuplat sistemul de calcul.
Prin activarea proprietăţilor comenzii
Network Neighborhood, din meniul
contextual al acesteia se va afişa fereastra
alăturată, pentru configurarea elementelor
unei staţii de lucru. Acelaşi lucru se poate
obţine şi din Control Panel | Network.
Se observă că sunt introduse toate
adaptoarele, protocoalele, serviciile şi clienţii folosite de calculatorul respectiv.
Se pot introduce prin butonul ADD, sau elimina prin butonul REMOVE, aceste elemente.
De asemenea, configurarea unui adaptor, protocol, serviciu sau client se face prin selectarea
obiectului respectiv şi apăsarea pe butonul PROPERTIES.
I.3 Funcţiile principale îndeplinite de o reţea de calculatoare
Din modelul arhitectural prezentat anterior, se pot observa ce tipuri de prelucrări se efectuează în
momentul transmiterii unor date, urmând ca la recepţie să se producă în sens invers aceleaşi prelucrări.
Sintetizând, putem să evidenţiem următoarele probleme care trebuie rezolvate la o transmisie de
date într-o reţea, revenind pentru detaliere - tot în cadrul acestui capitol - asupra celor mai importante.
1. Configurarea topologică a reţelei, felul în care sunt legate calculatoarele între ele, natura mediului
de comunicaţie, alte dispozitive active sau pasive din reţea, rolul şi funcţiile tuturor elementelor
reţelei.
 Din punctul de vedere al ariei de răspândire există două tipuri de reţele:

 Reţele locale, LAN (Local Area Network) - formate dintr-un grup de calculatoare şi alte
dispozitive, dispersate pe o arie relativ restrânsă, conectate printr-o legătură de comunicaţie care
permite fiecărui dispozitiv să se interconecteze cu orice alt dispozitiv din reţea.
 Reţele de mare suprafaţă (întindere), WAN (Wild Area Network) - formate dintr-o reţea de
comunicaţie care grupează zone geografice separate.
2. Felul în care este codificată informaţia binară în semnale compatibile cu mediul de comunicaţie.
3. Modul de transmisie în reţea, din punct de vedere al sensului, Duplex, Simplex sau Semiduplex.
 Din punctul de vedere al sensului de comunicaţie al unei legături prin mediul de comunicaţie
între două noduri ale unei reţele avem trei tipuri:
Legătură Simplex - care poate Mediul de comunicaţie
Staţie de Staţie de
transporta datele într-un singur sens
lucru lucru
Legătură Duplex - care poate transporta Staţie de Staţie de
datele în ambele sensuri în acelaşi timp.
- Full Duplex - lucru lucru
Legătură Semiduplex - care poate Staţie de Staţie de

transporta datele în ambele sensuri lucru lucru
dar nu în acelaşi timp. - Half Duplex -
4. Modul în care se transferă informaţia din calculator, în exteriorul acestuia, prin adaptorul de reţea.
5. Felul transmisiei, sincronă sau asincronă, funcţie de natura cadrelor de transmisie.
6. Verificarea şi eventual corectarea transmisiei cadrelor. Retransmisia cadrelor eronate.
7. Stabilirea adreselor fizice a participanţilor la transferul de date.
8. Constituirea pachetelor de transmisie din mesaje. Stabilirea rutelor optime de transmisie. Evitarea
aglomerărilor de trafic. Transmiterea pe mai multe rute a pachetelor ce provin de la un mesaj
important, pentru a micşora timpul de transport. Refacerea la destinaţie a mesajelor din pachete, şi
comunicarea acestui lucru sursei.
9. Arbitrajul pe magistrală, adică stabilirea modalităţii de preluare a controlului de către un calculator
pentru a iniţia un dialog. Există două tehnici mai răspândite pentru realizarea arbitrajului pe
magistrală şi anume:
 Prin jetoane virtuale (token). Acestea se transmit pe rând calculatoarelor din reţea,
deţinerea lor conferind drepturi speciale posesorului, ca de exemplu iniţierea unui dialog.
 Prin coliziune. În acest sistem fiecare calculator care vrea să transmită un mesaj verifică
mai întâi calea de comunicaţie pentru a depista când aceasta este liberă. În momentul când se
determină că nu se transmit date prin calea de comunicaţie, staţia îşi va plasa mesajele pe
aceasta. Există totuşi posibilitatea ca două sau mai multe staţii să iniţieze transmiterea datelor în
acelaşi timp, ceea ce va produce fenomenul numit coliziune. În acest caz staţiile vor fi înştiinţate
de producerea coliziunii şi vor relua retransmiterea mesajelor după scurgerea unui interval de
timp aleator.
10. Stabilirea mesajelor de transmisie prin compactarea datelor de transmis (micşorarea mărimii
acestora prin algoritmi specifici) şi prin criptarea acestora (funcţie de o cheie, se transformă
caracterele mesajului în alte simboluri, care nu vor putea fi înţelese decât dacă se cunoaşte cheia de
criptare şi algoritmul folosit). La recepţie se vor face operaţiile inverse, decompactarea şi
decriptarea.
11. Apelarea la un serviciu al reţelei de către un client. Acesta se va materializa de obicei prin transferul
unor date de la adresa logică a sursei, la adresa logică a destinatarului.
I.3.1 Modularea/Demodularea. Codificarea informaţiei binare. Modem.
Informaţia binară, ştim că este păstrată şi gestionată într-un sistem de calcul, în cuvinte, care au
lungimea de obicei de 8 biţi, sau multiplii de 8.

Pentru a fi transmisă prin mediul de comunicaţie, ea trebuie să fie transformată, evident funcţie de
natura mediului.
Vom prezenta în continuare care sunt prelucrările necesare pentru rezolvarea acestei probleme,
precum şi echipamentele prin care se realizează acest lucru.
I.3.1.1 Modularea / Demodularea
Dacă mediul de comunicaţie este analogic (de exemplu linia telefonică), atunci se procedează la
combinarea semnalului digital (util adică informaţia binară transmisă), cu o componentă analogică
(specifică mediului de comunicaţie), denumită purtătoare. Această operaţie se numeşte modulare.
Acest semnal combinat, numit semnal modulat, va fi de natură analogică şi va putea fi transferat
prin mediul de comunicaţie, evident cu anumite performanţe şi costuri. La recepţie se procedează la
operaţia inversă şi anume la demodularea semnalului, adică la eliminarea purtătoarei şi obţinerea numai a
informaţiei binare, care să poată fi folosită în sistemul de calcul de la destinaţie.
Dacă mediul de comunicaţie este o linie telefonică, purtătoarea este în general un semnal cu o
frecvenţă în spectrul telefoniei audio(60-3.000Hz.). De obicei se foloseşte o frecvenţă de 1KHz sau de
2KHz. Aceasta va fi modulată, în frecvenţă, amplitudine sau fază, de către informaţia binară.
Deci:
 Un canal de transmisie este format dintr-un semnal, numit purtătoare, care are o anumită frecvenţă,
amplitudine şi fază;
 Modularea va consta din modificarea unui parametru al purtătoarei (frecvenţă, amplitudine sau fază)
funcţie de informaţia binară (0 sau 1) care se transmite;
 Informaţia binară se transmite serial, bit cu bit, adică un canal de transmisie permite la un moment
dat, transferul unui singur bit de informaţie;
I.3.1.2 Codificarea informaţiei binare
Pentru transferul informaţiei binare printr-un un mediu de comunicaţie analogic, aceasta va trebui să
fie mai întâi codificată, după care va modula semnalul purtător. Această tehnică se numeşte transmisie în
bandă largă*. Pentru codificare se folosesc mai des unul din următoarele două coduri, NRZ (Non Return
to Zero) sau Manchester.
Codul NRZ, are două variante, fiecare folosind o anumită convenţie pentru reprezentarea valorilor
binare (0 şi 1):
 NRZ-L (Non Return to Zero - Level) - care face o asociere directă între valorile binare 0 şi 1 cu
două nivele al unui parametru al semnalului (de exemplu tensiunea +15V este asociată întotdeauna valorii
binare 1, iar tensiunea de -15V, valorii binare 0).
 NRZ-I (Non Return to Zero - Invert on one) - care foloseşte un sistem de codificare
diferenţială. În acest tip de codificare, nu valoarea absolută a unui parametru al semnalului determină
valoarea binară, ci existenţa sau nu a tranziţiei de semnal între doi biţi adiacenţi de informaţie.
Tranziţia unui semnal înseamnă trecerea unui parametru a acestuia de la o valoare la alta. Deci
tranziţia unui semnal este definită nu de valoarea efectivă a parametrului semnalului, ci de schimbarea
valorii acestuia. Astfel, dacă lucrăm cu două semnale, unul de 15V şi celălalt de -15V, vom avea tranziţie
când tensiunea semnalului trece ori de la 15V la -15V ori de la -15V la 15V.
Prin convenţie se consideră că:
 Valoarea binară 1 - este atribuită existenţei unei tranziţii de semnal, între două celule adiacente de
informaţie. Astfel, în exemplu, dacă la un moment dat, semnalul a fost de 15V, şi la următorul bit
semnalul este de -15V, atunci informaţia codificată va avea valoarea 1; şi tot aşa, dacă semnalul a fost
de -15V, şi la următorul bit este de +15V, atunci acest bit, este considerat a avea tot valoarea 1.
 Valoarea binară 0 - este atribuită dacă nu există tranziţie de semnal, între două celule adiacente,
adică semnalul rămâne la fel. Astfel, în exemplu, dacă la un moment dat, semnalul a fost de 15V, şi la
următorul bit semnalul este tot de 15V, atunci informaţia codificată va avea valoarea 0; şi tot aşa, dacă

semnalul a fost de -15V, şi la următorul bit este tot de -15V, atunci acesta este considerat a avea tot
valoarea 0.
Exemplu. Dacă există următoarea secvenţă de semnale(într-un mediu de comunicaţie cu semnale de
+15V şi -15V), în codificarea NRZ-L ele reprezintă numărul binar (01101001).
Cod
U NRZ-LNumărul01101001 15V
-15V
timp
Aceeaşi secvenţă de semnale prin acelaşi mediu de comunicaţie, dar în codificarea NRZ-I vor
reprezinta numărul binar (01011101).
Cod
U NRZ-INumărul01011101 15V
-15V
timp
Tot aşa, dacă se transmite secvenţial (bit cu bit) prin acelaşi mediu de comunicaţie, valoarea binară
(01101001), în cele două tipuri de codificări NRZ, semnalul va arăta astfel:
Numărul01101001Cod
U
NRZ-LCod 15V
NRZ-I
-15V
timp
U 15V
-15V
timp
I.3.1.3 Unitatea de măsură a vitezei transferului de date.
Observăm că cei 8 biţi se vor transfera printr-un singur canal de comunicaţie, în una din cele două
convenţii de cod NRZ, în 8 intervale de timp. Cea mai importantă caracteristică a unei transmisii este
viteza ei măsurată în biţi pe secundă(bps).
Mai există o unitate de măsură pentru viteză, care depinde însă de tipul codificării. Această unitate
este Baud, care reprezintă numărul de tranziţii ale semnalului pe secundă.
Exemplu. În exemplul de mai sus, dacă presupunem că cei 8 biţi s-au transferat în 0.1 s, atunci putem
spune că:
 viteza transmisiei va fi de 80 bps.
 în codificarea NRZ-L, viteza în bauds este 50
 în codificarea NRZ-I, viteza în bauds este 40
Notă: * Există şi posibilitatea transmisiei într-un mediu digital. În acest moment se dezvoltă un
sistem de reţele digitale, care va înlocui reţeaua telefonică actuală şi care pe lângă transmiterea vocii
integrează foarte multe alte servicii de date sau imagini(videotex, teletex, poştă electronică, audio sau
teleconferinţe etc.) numit ISDN (Integrated Services Digital Networks)

I.3.1.4 Metode de realizare a modulării.
 Pentru transmisia la distanţă printr-un mediu de comunicaţie trebuie modulată o purtătoare

specifică mediului, cu informaţia binară codificată aşa cum am arătat. Modularea este necesară deoarece
mediul va putea transmite numai semnale specifice lui. Modularea se face de obicei pornind de la un
semnal ce defineşte purtătoarea, prin modificarea unuia sau a mai multor parametri (caracteristici) ai
acestuia (frecvenţa, amplitudinea sau faza), funcţie de codificarea informaţiei binare.
Exemplu.
Vom explica acest lucru prin transmisia aceleiaşi informaţii ca în exemplul precedent, (01101001),
codificată NRZ-L, care va modula o purtătoare cu o frecvenţă de 1KHz(specifică unei linii telefonice), în
frecvenţă.
Modularea unei purtătoare în frecvenţă înseamnă că dacă:
 se transmite 1, atunci se va mări frecvenţa purtătoarei cu o valoare(de exemplu 50Hz);
 se transmite 0, se va micşora frecvenţa cu aceiaşi valoare;
Numărul01101001Cod
NRZ-LSemnalulFrecvenţa-Hz9501050105095010509509501050
timp
U
timp
I.3.1.5 Modem.
Echipamentul care realizează MOdularea respectiv DEModularea, precum şi codificarea

informaţiei binare se numeşte MODEM. Evident, pe o legătură, în cele două noduri, se vor monta 2
modemuri de acelaşi tip. În timp ce unul va modula un semnal, celălalt îl va demodula.
Modemurile se fac nu numai pentru linii telefonice închiriate (legătura între doi abonaţi telefonici).
Foarte utilizate sunt modemurile pentru cablurile cu fibre optice, radio (wireless) sau pentru linii
comutate.
În afară de viteză, o caracteristică importantă a modemurilor, este dacă sunt Full Duplex sau Half
Duplex.
Cele Full Duplex, au nevoie de un mediu de comunicaţie cu două canale, unul pentru transmisie,
celălalt pentru recepţie. De exemplu pe liniile telefonice se folosesc două frecvenţe purtătoare una pentru
transmisie(1KHz) iar cealaltă pentru recepţie(2KHz)
Cele Half Duplex, au nevoie de un mediu de comunicaţie cu un singur canal, folosit atât pentru
transmisie, cât şi pentru recepţie, sensul de transmisie fiind stabilit de comun acord de cele două
modemuri printr-un protocol.
În tehnologia actuală, s-au făcut progrese remarcabile privind viteza modemurilor, ele putând
ajunge pe linii analogice comutate aproape de 0.1 Mbps.
I.3.2 Modalităţi de transmisie a datelor
I.3.2.1 Transmisia serială a datelor. Interfaţa serială.
Un modem va fi montat între un sistem de calcul şi un mediu de comunicaţie(de exemplu o linie

telefonică). Modemul are nevoie pentru a funcţiona ca informaţia binară să îi parvină bit cu bit, la anumite
intervale de timp. O astfel de informaţie se numeşte serializată.

În acelaşi timp ştim că informaţia binară, este păstrată şi gestionată într-un sistem de calcul, în
cuvinte, care au lungimea de obicei de 8 biţi, sau multiplii de 8.
Deci este necesar, ca informaţia să fie adusă dintr-o celulă de memorie de un cuvânt(8 biţi), bit cu
bit. Această operaţie este făcută de interfaţa serială. De obicei există într-un sistem de calcul două
interfeţe seriale, cu adresele logice COM1 şi COM2.
Din memoria internă prin magistrala externă, informaţia binară organizată pe cuvinte va ajunge
prin portul COMx, în interfaţa serială, care are o memorie de lucru, temporară, numită buffer de ieşire,
organizată tot pe cuvinte. Din această memorie, care funcţionează ca stivă FIFO(First Input First Output
- primul intrat, primul ieşit), se vor lua 8 câte 8 biţi şi se vor plasa unul câte unul la ieşire - împreună şi cu
o informaţie de control.
După transmisia acestora prin mediul de comunicaţie, la recepţie, interfaţa serială a sistemului de
calcul aflat în acest nod, va prelua informaţia binară şi va efectua operaţia inversă, de deserializare. Biţii
vor fi preluaţi unul câte unul, şi vor fi plasaţi într-un buffer de intrare, organizat pe cuvinte de 8 biţi. De
aici ei vor ajunge în memoria internă, tot printr-un port COMx, al magistralei externe.
Exemplu. De realizare a unei legături prin interfaţă serială + modem + linie telefonică între două
Magistrala externă
comunicaţie
Mediul de
cuvântul321Bitul 1110Bitul
Magistrala externă
2011Bitul 3001Bitul 4110Bitul MODEM 01101001
5101Bitul 6000Bitul 7110Bitul Buffer
8101 de intrare
COM cuvântul12Bitul 10Bitul 21Bitul
31Bitul 40Bitul 51Bitul 60Bitul
70Bitul 81
COM
Buffer
de ieşire
01101001 MODEM
Sistemul de calcul transmiţător Sistemul de calcul receptor
Interfaţa serială Interfaţa serială
sisteme de calcul.
Notă: Interfaţa serială, este prezentată în figura de sus separat, partea de intrare şi partea de ieşire.
În realitate ea cumulează ambele funcţii.
------------------
Prin interfaţa serială, pot fi cuplate direct printr-un cablu două calculatoare(fără modem), dacă
distanţa nu este prea mare( în mod normal maxim 50 m).
Dezavantajul acestei interfeţe este viteza relativ mică de transfer - max. 112.500 bps.
Pe interfaţa serială mai pot fi cuplate şi alte dispozitive externe, ca mouse sau imprimanta.
I.3.2.2 Interfaţa paralelă.
Este o altă componentă a unui sistem de calcul, care permite transmiterea/recepţia informaţiilor.
Spre deosebire de interfaţa serială, în care informaţia era transmisă bit cu bit pe un canal de comunicaţie,
interfaţa paralelă transmite de o dată 8 biţi(un cuvânt). Bineînţeles, pentru această operaţie sunt necesare
8 căi de comunicaţie, dar informaţia binară nu va mai fi necesar să fie serializată.
Din această cauză, viteza acesteia este aproape de 8 ori mai mare decât a interfeţei seriale.

Dezavantajul este cablul mai costisitor, şi mult mai scurt(câţiva metri). Aceasta datorită faptului că
sunt necesare 8 căi ce comunicaţie pentru date plus căile pentru semnalele de control, ceea ce creează
probleme de interferenţă între semnale.
Ea este folosită pentru cuplarea de calculator a unor dispozitive ce se află în imediata apropiere a
acestuia, în special imprimante. De asemenea se poate folosi şi la cuplarea directă a două calculatoare.
Interfaţa paralelă este cuplată într-un sistem de calcul la portul LPTx, al magistralei externe. De
obicei calculatoarele personale au o singură interfaţă paralelă LPT1.
I.3.2.3 Interfaţa USB(Universal Serial Bus).
Apărută în ultimul timp, este folosită din ce în ce mai mult pentru cuplarea de calculator a unei
game foarte largi de dispozitive(imprimantă, scanner, mouse, cameră digitală, tastatura, alte calculatoare
etc.) înlocuind treptat interfeţele clasice (serială şi paralelă). Ea permite viteze de transmisie de ordinul
zecilor de megabiţi. Este formată din două canale de comunicaţie, bidirecţionale.
I.3.2.4 Direct Cable Connection.
Este o aplicaţie a S.O.Windows, care permite cuplarea directa a 2 calculatoare prin interfaţa serială
sau paralelă. Deşi performanţele transferului sunt modeste, el este utilizat pentru că nu este necesar decât
un cablu(serial sau paralel) pentru realizarea lui, iar utilizarea aplicaţiei este foarte uşoară. Este o
modalitate avantajoasă de a rezolva probleme legate de copierea de fişiere între două sisteme de calcul,
aflate în apropiere, dar care nu sunt legate la o reţea de calculatoare.
I.3.2.5 Placa de reţea.
Este o interfaţă specializată pentru cuplarea sistemelor de calcul la o reţea de tip LAN. Permite
cuplarea la distanţe de mărimea sutelor de metri. Permite viteze de transfer de până la 100 MBauds.
Este prevăzută în general, pentru cuplarea la două tipuri de conectore, şi anume:
 Conectoare BNC, pentru cablu coaxial. Acestea permit viteze maxime de 10 MBauds
 Conectoare UTP, pentru cabluri torsadate. Acestea permit viteze maxime de 100 MBauds
Plăcile de reţea sunt interfeţe inteligente, care dispun de propriul procesor pentru rezolvarea
problemelor legate atât de transmisia datelor, cât şi de verificarea acesteia.
Sunt cuplate la magistrala externă, şi au drivere specializate care trebuiesc instalate pentru
funcţionarea lor.
I.3.2.6 Tehnologiile folosite la realizarea unei reţele de calculatoare
Există mai multe tehnologii folosite pentru realizarea unei plăci de reţea. Cele mai cunoscute sunt
tehnologiile ETHERNET, ARCNET sau IBM TOKEN RING. Evident, într-o reţea de tip LAN, toate
staţiile vor trebui să aibă plăci de reţea realizate cu aceeaşi tehnologie.
 ARCNET, este cea mai veche tehnologie utilizată la realizarea plăcilor de reţea. Ea a fost
elaborată în 1968 de către firma Datapoint Corporation. Este mai puţin utilizată în prezent.
 ETHERNET, cea mai utilizată tehnologie folosită în prezent, a fost realizată de firma XEROX,
în 1973. Este o tehnologie care foloseşte tehnica coliziunilor pentru realizarea arbitrajului pe magistrală
în reţea. Unitatea de transmisie este cadrul. Adresele fizice ale plăcilor sunt formate din 6 octeţi. Dacă se
doreşte transmiterea unui mesaj la toate staţiile din reţea(acest procedeu se numeşte difuzarea mesajului),
atunci adresa de destinaţie va conţine toţi biţii 1.(FF FF FF FF FF FF în hexazecimal).
 TOKEN RING. Este o tehnologie elaborată de firma IBM, care foloseşte, aşa cum îi arată şi
numele, tehnica jetonului(token) pentru controlul iniţializării dialogului pe reţea(arbitrajul pe magistrală).
I.3.3 Topologia unei reţele de calculatoare.
Din punct de vedere al modului cum sunt legate calculatoarele într-o reţea, există 4 tipuri de
topologii incluse în standardele internaţionale şi anume: în linie(bus), în stea, în inel şi arborescentă.

Fiecare dintre aceste topologii prezintă anumite avantaje şi dezavantaje, alegerea depinzând în
general de obiectivul urmărit prin realizarea reţelei respective.
Există posibilitatea ca o reţea să conţină mai multe module care să nu aibă aceiaşi topologie.
De obicei, în reţelele de tip LAN se folosesc mai des primele două topologii.
I.3.3.1 Topologia liniară(bus).
În această topologie se conectează direct, toate calculatoarele într-o buclă deschisă, aşa cum se vede
din figură.
Cablu Mufe 'T' În placa de reţea-

coaxial
conector BNC
Cablu Cablu
Terminator coaxial coaxial
Se observă, folosirea cablului coaxial* pentru legătura între staţiile reţelei, prin conectarea plăcilor
de reţea cu care sunt echipate acestea, printr-o mufă BNC, la un element pasiv de cuplare, numit 'T', după
forma pe care o are.
În cele două capete rămase libere, se vor pune două elemente pasive, numite terminatori, care sunt
nişte rezistenţe(50  care au rolul de întoarcere a semnalului.
Aceste reţele au avantajul simplităţii şi al costului redus. Dezavantajul provine de la faptul că toate
echipamentele fiind în serie, o întrerupere a circuitului va duce la dezactivarea tuturor staţiilor din reţea.
De asemenea acelaşi lucru se întâmplă dacă un component (placă de reţea, terminator, T, mufă BNC) este
defect şi produce scurt.
În ceea ce priveşte viteza de transmisie, pe aceste reţele se pot obţine câţiva MBauds(maxim 10).
Lungimea maximă a unei reţele lineare este de aproximativ 150-180m. Această limitare se
datorează atenuării semnalului analogic provocat de rezistenţa şi zgomotul (perturbaţiile) canalului de
comunicaţie. Atenuarea provoacă la un moment imposibilitatea detectării semnalului util. Repetorul este
un dispozitiv activ de reţea care are rolul de amplificare a semnalului (mărirea amplitudinii în condiţiile
păstrării frecvenţei şi fazei semnalului). Folosind repetoare se pot crea reţele lineare cu lungimi mai mari
de 150-180m. Deci, repetorul este un dispozitiv care permite diminuarea atenuării semnalului analogic
transmis pe un canal de comunicaţie.
Există şi posibilitatea creierii cu ajutorul repetoarelor, a unor repetor
structuri arborescente lineare (evident fără a se închidă bucla). În
figura alăturată este prezentată o astfel de structură care are 3 ramuri.
------------------
Explicaţie. * Cablul coaxial este un cablu format dintr-un fir înconjurat de o mantie care formează
masa. În reţelele lineare se folosesc de obicei cabluri coaxiale cu impedanţa de 50 
------------------
Tehnologiile folosite la implementarea unei topologii lineare sunt Ethernet sau Arcnet.
I.3.3.2 Topologia în stea.
În această topologie toate

calculatoarele se conectează direct Cablu
la un dispozitiv central, pasiv (Hub) torsodat
sau activ (Switch).
Deci pentru fiecare staţie de
calcul din reţea va trebui sa existe o
legătură fizică directă la
HUB

dispozitivul central. Legăturile între calculatoare, aşa cum se vede şi din figura de mai jos, se vor face
numai prin acest dispozitiv central.
Cablurile prin care se fac legăturile, sunt cabluri torsadate, echipate cu mufe UTP.
Acest tip de reţea este mult mai fiabil, o legătură defectă neavând efect decât asupra unui sistem de
calcul. De asemenea, şi vitezele sunt superioare topologiei precedente, putându-se ajunge până la 100
MBauds.
Dezavantajele sunt două şi anume:
 preţul este mai ridicat datorită în special achiziţionării echipamentelor centralizatoare (hub, switch)
 montajul este mai complex, determinat de numărul mai mare de legături care trebuiesc făcute.
O variantă mult utilizată a acestei topologii este topologia ierarhică în stea, în care dispozitivul
central este structurat pe mai multe nivele, creându-se în acest fel mai multe subreţele. O astfel de
topologie este prezentată în figura de mai jos. Totuşi, această structură impune o limitare a numărului de
Hub-uri (Switch-uri), care se leagă în cascadă(de obicei maxim 3).
SWITCH
HUB HUB HUB HUB
… …. .…
subreţea
Tehnologiile folosite la implementarea unei topologii în stea, sunt ca şi la cea lineară Ethernet sau
Arcnet.
I.3.3.3 Topologia în inel
Această topologie, combinată cu cea în stea este utilizată la

reţele realizate cu tehnologie de tip token ring.
În reţelele token ring, există un dispozitiv central denumit
unitate pentru acces multiplu(M.A.U.), care are cam acelaşi rol ca un
HUB, dintr-o reţea în topologia în stea. MAU
Topologia în inel se aplică la realizarea legăturii dintre o staţie şi
MAU. Această legătură este realizată prin două canale de comunicaţie
specializate, unul pentru transmisia iar celălalt pentru recepţia datelor.
I.3.4 Transmiterea mesajelor într-o reţea de calculatoare
I.3.4.1 Împachetarea datelor.
Aşa cum am mai arătat, staţiile îşi transmit mesaje într-o reţea de calculatoare.
Aceste mesaje, sunt împărţite după diferite criterii, în pachete, de mărimi diferite. Pachetele sunt
independente, vor avea adresa sursei şi a destinatarului, a mesajului de unde provin.
Ele vor fi transmise individual la destinaţie unde se vor reconstitui mesajele. Rutele alese pentru
pachetele unui mesaj, vor urmări diferite strategii. Astfel dacă se transmite un mesaj important, el se va
împărţi în pachete de dimensiuni mici care se vor trimite în acelaşi timp pe mai multe trasee, în scopul
măririi vitezei de reconstituire a mesajului la destinaţie.
Pachetele la rândul lor sunt împărţite în cadre (frame), care reprezintă cantitatea de informaţie care
se transmite la o operaţie de transfer.

La nivelul unui cadru se rezolvă şi problema detectării şi eventual corectării automate a erorilor de
transmisie. La destinaţie, un cadru este verificat după anumite criterii. Dacă este depistată o eroare de
transmisie se va încerca corectarea automată a ei.
Acum destinatarul va anunţa sursa ori că s-a recepţionat corect respectivul cadru, şi să se continue
transmisia cu următorul cadru, ori că recepţia cadrului a fost eronată şi sursa să îl retransmită.
Din punct de vedere al felului cum sunt constituite cadrele, se disting două tipuri de transmisii:
 Transmisia asincronă - cadrul este format din 5-8 biţi.
 Transmisia sincronă - cadrul este format dintr-un anumit număr de caractere.
I.3.4.2 Transmisia asincronă
Formarea cadrului se face de obicei din 8* biţi de date, şi din nişte biţi de control, care stabilesc
începutul şi sfârşitul cadrului, plus o informaţie redundantă, care se foloseşte la verificarea corectitudinii
transmisiei.
Această informaţie va fi transmisă bit cu bit. La recepţie se va depista începutul şi sfârşitul cadrului,
urmând ca extragerea celorlalţi biţi să se facă printr-o sincronizare internă, cunoscându-se câţi biţi are
cadrul.
Din această cauză acest tip de transmisie se numeşte asincronă, deoarece receptorul se sincronizează
singur şi nu de către sursă.
Explicaţie. * De obicei se transmit cuvinte de 8 biţi, dar există şi cazuri în care cuvântul poate fi
mai mic. De exemplu, dacă se vor trimite numai caractere în cod ASCII, sunt suficienţi numai 7 biţi de
date pentru un caracter (reamintim că în ASCII, sunt 128 de coduri între 0 şi 127).
------------------
Un cadru va fi format din următorii biţi:
 1 bit de START - are valoarea 1 şi are rolul de a determina începutul transmisiei unui
cadru, pe o linie, care în repaus, fără semnal, este 0.
 De la 5 la 8 biţi de date - informaţia utilă care se transmite.
 1 bit de paritate, care poate fi pară sau impară - informaţie pentru verificarea
corectitudinii transmisiei. **
 1, 1.5 sau 2 biţi de STOP, care marchează sfârşitul unui cadru. Are valoarea 0.
Explicaţie. ** Bitul de paritate se stabileşte astfel încât suma biţilor de date plus bitul de paritate
să fie par în cazul parităţii pare, sau impar în cazul parităţii impare.
La recepţie se va reface suma biţilor respectivi, rezultatul, par sau impar (funcţie de paritatea cu
care se lucrează) indicând dacă cadrul s-a trimis sau nu corect.
------------------
Exemplu. Vom transmite asincron, 8 biţi de date, cu un bit de start (valoarea 1), cu 2 biţi de stop
(valoare 0) şi paritate pară, caracterul ASCII <Spaţiu> care are codul 3210 = 2016=(00100000)2 .
La sursă bitul de paritate se va face 1 deoarece 0+0+1+0+0+0+0+0 + 1 =10….paritate pară
La recepţie paritatea calculată va fi impară 0+0+1+0+0+1+0+0 + 1 =11….deci eroare…
La sursă vom avea La recepţie vom avea

100100000100 100100100100
Start Date Paritate Stop Start Date Paritate Stop

I.3.4.3 Transmisia sincronă
Se caracterizează prin formarea cadrului dintr-un anumit număr de biţi, cu o informaţie de control la
început şi sfârşit. Sursa va sincroniza recepţia ori printr-un semnal separat, ori prin inserarea unor
caractere de sincronizare în cadrul care se transmite, urmând ca recepţia să îşi extragă în continuare
caracterele. Este mai rapidă dar provoacă mai multe erori.
I.3.4.4 Coduri detectoare şi corectoare de erori
Pentru a înţelege mecanismul de funcţionare al acestor coduri, vom presupune transmiterea unui
cadru format din 4 caractere ASCII de 7 biţi, şi anume (ABCD). Cadrul se va transmite bit cu bit, dar în
figură pentru claritate, am aşezat caracterele pe verticală.
ABCDCod detector4116421643164416- paritate pară Cod detector de erori

-11110000000000000000000110110010100 Dacă la recepţie se
produce o eroare la prima linie,
(de exemplu 10110), calculul
parităţii (1+0+1+1+0=11) va
fi impar. Deoarece am
presupus că codul detector este
cu paritatea pară, iar la
recepţie s-a calculat paritatea
impară, atunci înseamnă că s-a
detectat o eroare la transmisie.
ABCD4116421643164416- paritate pară Cod corector de erori

-111100000000000000000001101100101000010Cod La recepţie dacă se v-a
recepţiona greşit bitul încercuit
corector (1 în loc de 0), în momentul
când se va calcula paritatea:
pe orizontală, pe linia 3 va fi
0+1+0+0=1, impară, deci
eronată;
pe verticală, pe coloana 2 va fi
1+0+1+0+0+1+0=11, impară,
deci eronată;
Inversând bitul de la
intersecţia liniei 3 şi a coloanei
2 - cu parităţi eronate - se va
corecta automat mesajul
transmis.
În practică, se folosesc coduri mai complexe, care determină un grad sporit de siguranţă a
transmisiei corecte a datelor.

Cap II. Administrarea reţelelor de calculatoare
II.1 Utilizarea reţelelor de calculatoare
O reţea de calculatoare reprezintă mai multe sisteme de calcul, interconectate. În cadrul acesteia,
din punctul de vedere al utilizării, există două elemente logice, care definesc reţeaua, şi anume: server şi
client. Aceste noţiuni nu trebuiesc privite ca aparţinând efectiv unor anumite calculatoare din cadrul
reţelei.
Vom prezenta în continuare principalele noţiuni folosite la utilizarea unei reţele.
II.1.1 Server şi client
 Serverele reprezintă acele componente ale reţelei(resurse) pe care utilizatorii au posibilitatea să

le folosească în comun, cu condiţia ca acestora să li se acorde această facilitate. Acestea în general sunt:
 servere de fişiere - componente structurate de memorie externă (fişiere, directoare, unităţi
logice de discuri) puse la dispoziţia utilizatorilor.
 servere de tipărire – imprimante şi alte echipamente specializate pentru afişarea
informaţiilor, pe care utilizatorii pot să le folosească, de la orice staţie a reţelei.
 servere de aplicaţii – aplicaţiile folosite în comun de mai multe categorii de utilizatori.
Serverele pot fi plasate pe un singur calculator (ca la reţele NOVELL) sau pe mai multe (ca la
reţelele MICROSOFT). Denumirea acestor calculatoare este chiar server.
Trebuie să se facă distincţie între un server de aplicaţie şi un server de fişiere . Următorul exemplu
va lămuri acest lucru.
Exemplu. Presupunem că avem o bază de date(o colecţie de date, specifice unei anumite activităţi) şi
nişte programe(aplicaţii) care gestionează datele respective, adică le actualizează(adăugări, ştergeri sau
modificări) sau extrag informaţiile necesare derulării activităţii respective.
Această aplicaţie va trebui accesată de mai mulţi utilizatori.
Astfel putem avea o companie de aviaţie şi pentru rezervarea locurilor la un zbor, mai multe agenţii
ale acesteia, răspândite geografic, trebuie să ştie precis care este starea ocupării locurilor, iar în cazul unei
noi rezervări, să informeze imediat acest lucru.
Evident trebuie să avem o reţea de calculatoare, cu baza de date a zborurilor plasată pe un anumit
calculator, de unde să fie accesată 'on line', de clienţi(în special agenţiile de turism).
Există în continuare două posibilităţi de realizarea a acestui lucru şi anume cu un server de fişiere
sau un server de aplicaţii.
 În primul caz, al serverului de fişiere, vom plasa pe un server baza de date, iar pe toate
staţiile de lucru de la agenţii, programele aplicaţiei. O cerere de prelucrare se va desfăşura în
felul următor: se vor aduce prin reţea, de la serverul cu datele la staţia de lucru, toate
informaţiile de la toate zborurile companiei, aici se vor extrage datele de la zborul care
interesează, după care, dacă s-a făcut o rezervare, va fi trimis acest lucru imediat la serverul de
date. Observăm că pe reţea se vor transmite atât informaţii utile cât şi cele care nu sunt necesare
la un moment dat. O astfel de aplicaţie, se numeşte aplicaţie client.
 În al doilea caz, al serverului de aplicaţii, pe server, în afara bazei de date, vom avea şi o
parte din programele aplicaţie şi anume cele care accesează direct baza de date. La o staţie de
lucru - unde există cealaltă parte a programelor aplicaţiei şi anume interfaţa cu utilizatorul - o
cerere de prelucrare(datele despre un zbor) va fi trimisă serverului de aplicaţii. Acesta va efectua
extragerea din baza de date numai a informaţilor necesare, pe care le va trimite pe reţea înapoi
utilizatorului. Observăm în acest caz, reducerea substanţială a informaţiei transmise prin reţea,
ceea ce face aplicaţia mult mai performantă, chiar dacă este mult mai complexă. O astfel de
aplicaţie se numeşte server/client, iar metoda de accesare în felul prezentat a unei baze de date,
ODBC(Open Data Base Connectivity). Un software specializat pentru o astfel de aplicaţie, pus

la dispoziţie de compania Microsoft, este de exemplu pentru serverul de aplicaţie Microsoft
SQL, iar pentru interfaţa utilizator Microsoft Access sau Visual Basic.
 Clienţii reprezintă utilizatorii care folosesc, de pe oricare sistem de calcul din cadrul reţelei –
denumit staţie de lucru - resursele puse la dispoziţie de servere.
Reţelele NOVELL(începând cu versiunea 3), sunt dedicate - clienţii nu pot intra de pe sistemul care
este server, pe când reţelele MICROSOFT sunt nededicate – un calculator poate fi în acelaşi timp şi
server şi staţie de lucru.
Un client se identifică printr-un nume(Cont, Log-in) şi o parolă.
Operaţia de definire a unui client, este cea mai importantă şi responsabilă activitate care se face la
administrarea unei reţele.
La crearea unui client trebuie să se precizeze în general, următoarele lucruri:
 Numele sub care va fi cunoscut în reţea - se folosesc de obicei următorii termeni pentru acesta: nume
de utilizator, nume de cont, Log-in
 Parola şi eventual anumite precizări asupra ei, făcute în general pentru protecţie pentru a fi mai greu
de 'spart', ca de exemplu:
 Un număr minim necesar de caractere pentru alcătuirea ei;
 O perioadă maximă, după care este obligatoriu schimbarea ei;
 Acordarea sau nu, clientului, dreptul de a o schimba;
 Orele şi zilele în care este permis accesul;
 Staţiile de lucru de pe care este permis accesul;
 Permisiunile şi drepturile utilizatorului;
 Profilul de lucru;
II.1.2 Permisiunile şi drepturile unui client al reţelei.
Unui client, funcţie de rolul pe care îl are în reţea, trebuie să i se acorde accesul numai asupra
anumitor componente ale acesteia şi să se creeze sisteme care să evite pătrunderea lui în alte zone. Acest
lucru se face prin stabilirea permisiunilor şi drepturilor clienţilor.
 Permisiunile - reprezintă acordarea accesului de folosire a resurselor de pe servere şi eventual
al nivelului acestuia.
De exemplu, acordarea permisiunii de folosire a unui director, va fi completată cu precizări privind
nivelul acesteia care pot merge gradat, de la posibilitatea de a-l vedea, a-l citi, a-l modifica şi a-l şterge.
Acest lucru se face astfel. Pe de o parte se stabileşte pentru folderul respectiv nişte restricţii,
indiferent de utilizator, iar pe de altă parte se specifică pentru fiecare client în parte ce permisiuni are
privind folderul respectiv. Permisiunea efectivă a unui client asupra unui folder va fi constituită din
intersecţia acestor două specificaţii, acesta putând deci efectua, numai acele acţiuni pe care le permite atât
obiectul în cauză cât şi cele precizate asupra lui ca utilizator, în mod direct.
 Drepturile de folosire a anumitor servicii oferite, adică a unor acţiuni ce se pot efectua în reţea
privind gestionarea ei (asemănătoare cu comenzile unui sistem de operare).
De exemplu dreptul de a crea sau desfiinţa clienţi, dreptul de a schimba parole, dreptul de a
monitoriza ce se întâmplă în reţea, etc.
II.1.3 Profilurile de lucru ale clienţilor
Profilul de lucru – reprezintă configurările pe care le are un calculator, referitoare la aspectele de

prezentare ale interfeţei utilizator, adică: personalizarea desktop-ului, conţinuturile din My Documents sau
Start/Programs, setările regionale, alcătuirea barei de taskuri, configurările aplicaţiilor folosite, etc.
Într-o reţea, de obicei pe o staţie vor intra mai mulţi clienţi, fiecare fiind obişnuit cu un anumit
aspect al prezentării interfeţelor utilizator. De asemenea dacă un utilizator, la un moment dat va modifica
una dintre caracteristicile prezentate, va dori ca la următoarea sesiune, indiferent de pe ce staţie de lucru
va accesa reţeaua, modificările făcute să fie păstrate.

Din această cauză, profilul de lucru deşi este aplicat pe un sistem de calcul, este o caracteristică care
va fi repartizată proprietăţilor unui client şi nu calculatoarelor.
II.1.4 Administratorul reţelei
Un client care are în reţea toate permisiunile şi drepturile se numeşte administrator al reţelei.
Acesta are ca principală sarcină crearea celorlalţi clienţi şi stabilirea drepturilor şi permisiunilor
acestora. Administratorul se va ocupa însă şi de alte probleme privind:
 instalarea şi configurarea serviciilor din reţea;
 depistarea erorilor care pot apare în reţea;
 securitatea reţelei;
 depistarea tentativelor de violare a resurselor reţelei.
Administrarea unei reţele de calculatoare este o activitate complexă, care depinde de o serie de
factori ca: importanţa reţelei, mărimea ei, amplasarea teritorială, nivelul de securitate etc. Persoanele
autorizate să efectueze acest lucru, trebuie ca în afara unui înalt nivel de pregătire, axat pe două direcţii -
informatică şi managementul proiectelor -, să mai aibă o calitate şi anume 'să fie de încredere', deoarece
au o foarte mare arie de acţiuni a căror urmărire este foarte greu de depistat.
II.1.5 Grupuri de utilizatori
Grupurile de utilizatori - reprezintă practic o mulţime de utilizatori ai reţelei, care au aceleaşi

drepturi şi permisiuni, dar care pot avea conturi utilizator diferite.
Am văzut că definirea unui client este o activitate foarte migăloasă, cu multe setări de proprietăţi.
Din această cauză se procedează de obicei altfel.
Se stabileşte, practic prin aceiaşi tehnologie ca aceea a definirii unui cont, un grup de utilizatori.
Acesta va avea stabilite deci toate caracteristicile prezentate, de la nume(de obicei terminat cu litera 's' -
folosită pentru plural în engleză) la permisiuni şi drepturi, cu excepţia precizării unei parole. Definirea
grupurilor de utilizatori se face pe problemele specifice care apar în reţea, atât ca administrare - de
exemplu activitatea de creare şi configurare de servicii, de creare de clienţi, de monitorizare a reţelei, etc.
- cât şi specifice aplicaţiilor care se execută - de personal, contabilitate, urmărirea producţiei etc.
În momentul creării unui client, acestuia i se va acorda nume şi parolă dar va fi repartizat la unul
sau mai multe grupuri de utilizatori, de la care va moşteni toate caracteristicile definite pentru acesta. Un
client va avea deci reuniunea dintre drepturile şi permisiunile tuturor grupurilor de utilizatori la care este
asignat, plus eventual anumite precizări specifice.
O astfel de abordare este mult mai practică şi mai uşor de întreţinut. Dacă de exemplu, pe reţea la
activitatea de personal, este la un moment dat necesar acordarea permisiunii la un nou folder, atunci se va
preciza acest lucru doar în grupul de utilizatori, 'personal(s)', fără să intereseze clienţii efectivi cărora
trebuie să li se acorde acest drept, deoarece toţi clienţii care fac parte din grupul sus amintit, automat li se
vor modifica drepturile şi permisiunile o dată cu modificarea caracteristicilor grupului de care aparţin.
II.2 Moduri de administrare a reţelelor
Există două modele de administrare a reţelelor, modelul domeniu şi modelul grup de lucru, funcţie
de locul şi felul în care sunt păstrate informaţiile referitoare la utilizatorii reţelei(clienţi şi grupuri,
proprietăţile acestora, etc.)
II.2.1 Modelul domeniu
Acest model presupune păstrarea tuturor informaţiilor de administrare a reţelei(conturi, grupuri,

parole, drepturi etc.) într-un singur loc, centralizat.
II.2.1.1 Domeniu.
Un domeniu este o grupare de calculatoare, care folosesc împreună acelaşi sistem de informaţii
despre utilizatori. În afară de definirea serverelor, a clienţilor, cel mai important lucru pe care trebuie să îl

aibă un model domeniu este un calculator pe care să se păstreze informaţiile despre utilizatori, despre
drepturile şi permisiunile lor. Acest calculator, va trebui să aibă instalat un S.O. special care să îi permită
să definească domeniul. Acest S.O. se numeşte de obicei server(controller) de domeniu. Microsoft pune
la dispoziţie S.O.Windows NT Server, sau Windows 2000 Advanced, care se pot configura în acest sens.
II.2.1.2 Controlorul de domeniu primar.
Controlorul de domeniu este locul unde se păstrează informaţiile despre utilizatori. El va fi plasat în
directorul principal al S.O.Windows NT Server.
Funcţionarea unei reţele este posibilă numai dacă controlorul de domeniu este activ. Acesta se
numeşte controlor de domeniu primar.
II.2.1.3 Controloare de domenii de siguranţă.
Dacă se defectează controlorul de domeniu primar, atunci reţeaua nu mai poate funcţiona. Din
această cauză, se vor mai configura şi alte controloare de domeniu, care vor avea aceleaşi informaţii ca şi
controlorul de domeniu primar. În cazul defectării controlorului de domeniu primar, unul dintre aceste
controloare de domeniu, numite de siguranţă îi va lua automat locul.
II.2.1.4 Relaţie de încredere între domenii.
Se pot stabili între două domenii, care au creată între ele o legătură fizică, relaţii de încredere.
Aceasta înseamnă că un client al unui domeniu, poate să utilizeze şi celălalt domeniu.
------------------
Windows NT Server. Reţea stea Windows NT Server.

Controller de domeniu Server membru
Server de fişiere Server de fişiere
Server de aplicaţie Server de imprimantă
Staţie de lucru HUB Staţie de lucru
Windows 98. Windows 98.

Staţie de lucru Server de fişiere
Staţie de lucru
II.2.2 Modelul grup de lucru (workgroup). Reţele “peer to peer”(de la egal

la egal)
Acest model presupune păstrarea tuturor informaţiilor de administrare a reţelei(conturi, parole,

drepturi etc.) pe fiecare calculator în care un client are acces.
O asemenea reţea nu are nevoie de S.O.Windows NT Server, sau Windows 2000 Advanced, şi se
poate configura numai cu S.O pentru staţii sau individuale: Windows 95, Windows 98, Windows
Millenium, Windows NT Workstation sau Windows 2000 Professional.
Configurarea unei astfel de reţele se face pe fiecare calculator în parte prin comanda Network
Neighborhood.
Evident întreţinerea unei astfel de reţele este deosebit de anevoioasă, dar costul ei este redus(nu este
nevoie de achiziţionarea unui sistem de operare specializat, care de obicei are un preţ foarte mare - cam
cât zece PC-uri). Din această cauză aceste modele de administrare ale reţelelor se folosesc când sunt
puţine staţii de lucru.
Pentru a se putea accesa de pe reţea o resursă(unitate logică, folder, imprimantă), acesteia trebuie să
i se seteze proprietatea Share. Acest lucru se face în două etape:

 întâi prin comanda Network Neighborhood se stabileşte numele calculatorului şi se
precizează că acelui sistem de calcul i se vor putea accesa resursele(foldere şi imprimante) de pe
reţea.
 După aceea se stabilesc, prin proprietăţile obiectelor, care dintre acestea vor fi share-uite.
Pentru resursele care sunt share-uite, trebuie să se indice apoi(tot prin comanda Network
Neighborhood), access control, adică modalitatea de accesare a lor, care poate fi făcută în două feluri şi
anume, prin precizarea:
 utilizatorilor care au acces la ea - user level access control -
 unei parole care este specifică resursei - shared level access control -
Într-o reţea "peer to peer", pot fi configurate staţii, care să aibă proprietatea access control diferită,
ca în exemplul de mai jos.
------------------
Staţia 1-Windows 98. Staţia 2-Windows 98.

shared level access shared level access control
control Reţea
Folderul "C:/Date" are
Discul "C" are parola 'R1' lineară parola 'R2'
Imprimanta - parola 'IX'
Staţia 3-Windows 95.

user level access control
Windows 98.
Staţii fără resurse share- Imprimanta e share-uită
uite. Client 'U1' cu parola 'XX'
Client 'U2' cu parola 'YY'

Cap III. Interconectarea reţelelor de calculatoare.
Reţelele de calculatoare, indiferent de topologia sau tehnologia de realizare pot fi interconectate,
cuplate, în aşa numitele "internetwork".
Cel mai cunoscut sistem de reţele interconectate este reţeaua globală publică Internet.
I I I . 1 D i s p o z i t i v e f o l o s i t e p en t r u i nt e r c o n e c t a r e a r e ţ e l e l o r d e
c a l c u l at o a r e .
Pentru a conecta reţelele independente, se folosesc dispozitive speciale, hardware sau software, ca
punţi (bridges), rutere şi porţi (gateways). De asemenea, uneori şi în reţelele locale, se folosesc aceste
dispozitive(de exemplu punţile se folosesc pentru a diviza o reţea locală cu un număr mare de staţii în
scopul creşterii performanţelor şi fiabilităţii acesteia).
Reţeaua A Reţeaua B Reţeaua C

LAN LAN LAN
Punte, Ruter sau Poartă Punte, Ruter sau Poartă

III.1.1 Calculatoare multihome (multigazdă).
Pentru a înţelege cum pot fi cuplate două reţele de calculatoare, A şi B, să presupunem că avem un
calculator în care se vor instala două plăci de reţea.
Un calculator care conţine mai multe adaptoare de reţea se numeşte calculator multihome
(multigazdă).
Una din plăci se va cupla la reţeaua A, iar cealaltă la reţeaua B. Evident, pentru aceasta este
obligatoriu ca plăcile de reţea să fie de aceiaşi tehnologie cu a reţelelor de care sunt cuplate. În acest fel
prin acest calculator se pot ruta (transmite) date între cele două reţele.
III.1.2 Punţi (bridges).
O punte, este un dispozitiv care poate cupla două reţele omogene (realizate cu aceiaşi tehnologie)
de calculatoare. De exemplu se poate folosi o punte pentru interconectarea a două reţele Ethernet.
O punte are numai rolul de a permite circulaţia datelor care au ca destinaţie o staţie din cealaltă
reţea, ea neavând nici un rol dacă datele circulă în aceiaşi reţea. De asemenea o punte nu are o adresă
specifică, ceea ce nu îi permite să fie destinatarul unor date în vederea unor prelucrări speciale.
În afară de interconectarea reţelelor, punţile aduc avantaje prin divizarea în subreţele a unei reţele
cu un număr mare de staţii prin:
 Creşterea performanţelor - De exemplu se micşorează numărului de coliziuni în cazul
împărţirii unei reţele în două subreţele, datorită faptului că se reduc numărul de staţii care pot
iniţia transmisii în acelaşi timp.
 Creşterea fiabilităţii - În cazul topologiei lineare am arătat că un defect la o conexiune
scoate reţeaua din funcţiune. Dacă se creează două subreţele, atunci un defect va dezafecta
numai una din subreţele, cealaltă rămânând în funcţiune.
III.1.3 Ruter.
Un ruter reprezintă un dispozitiv mai complex de interconectare a reţelelor, care:

 Permite şi cuplarea reţelelor neomogene. De exemplu se poate cupla o reţea realizată în
tehnologia Ethernet cu topologie stea, cu o reţea Arcnet cu topologie lineară.
 Are o adresă specifică, ceea ce îi permite să fie destinatarul unor date în vederea efectuării
şi a altor prelucrări decât de transfer între cele două reţele. De exemplu un ruter poate să fie o

destinaţie intermediară, permiţând trecerea datelor către un alt ruter în cazul în care destinaţia
datelor nu este în reţele la care acesta este cuplat direct.
Aşa cum am văzut o punte, neavând adresă, cercetează toate mesajele, pentru a şti pe care să le
transmită în cealaltă reţea. Ruterul lucrează în mod diferit. El va prelua de pe magistrala de date numai
mesajele adresate către el, după care stabileşte dacă acestea au ca destinaţie finală adresa unei staţii a unei
reţele de care este direct legat, sau dacă trebuie să transmită către alt ruter mesajul respectiv. Această
operaţie este făcută prin intermediul unui sistem de adresare (IP) şi a unor tabele de rutare.
III.1.4 Porţi (gateways).
Termenul gateway poate crea confuzie în interpretarea lui deoarece se foloseşte foarte mult în
literatura de specialitate în loc de ruter.
Gateway reprezintă o poartă de aplicaţie, deci un program care permite pentru o anumită aplicaţie
de tip server/client, care se implementează pe două reţele cu suita de protocoale diferite, translatarea
datelor între formatele specifice unor protocoale diferite.
De exemplu aplicaţia poştă electronică, pentru a permite transmiterea unui e-mail dintr-o reţea care
foloseşte stiva de protocoale TCP/IP, către o reţea care foloseşte alte protocoale, este necesar ca datele
respective să treacă printr-o poartă de aplicaţie (gateway).
I I I . 2 T C P / I P - T r a n s m i s s i o n C o n t r o l P r ot o c o l / I n t e r n e t P r ot o c o l
III.2.1 Modelul arhitectural TCP/IP.
TCP/IP este un termen care practic se referă la două aspecte şi anume:

1. TCP/IP este un model arhitectural al unei reţele de calculatoare, derivat din modelul OSI (prezentat
anterior), care grupează funcţiile acesteia pe 5 nivele stratificate, ierarhice, de la nivelul aplicaţie (cel
mai de sus) la nivelul legăturii fizice (cel mai de jos)
Reamintim că principiul de bază al modelului arhitectural OSI, este format din două reguli:
 La emiţător, de la nivelul aplicaţie la cel fizic, nivelele sunt stratificate şi ierarhice, adică
preiau datele de la nivelul imediat superior, le prelucrează (în general prin adăugarea unui antet -
operaţie cunoscută prin termenul de încapsulare) şi le transmit nivelului imediat inferior,
urmând ca la receptor operaţiile să se producă la fel dar în sens invers.
 Între două staţii care intră în comunicaţie, aceasta se va realiza separat la fiecare nivel,
prin protocolul specific acestuia. În cadrul unui nivel, atât emiţătorul cât şi receptorul ignoră
orice informaţie privind felul în care funcţionează celelalte nivele. Astfel la nivelul prezentare,
aplicaţiile ignoră modalitatea în care se va face transportul informaţiei, rutele alese, sau
tehnologia şi mediul prin care se realizează comunicaţia.
2. TCP/IP este de asemenea o colecţie de protocoale, specifice pentru fiecare nivel al modelului
arhitectural. Se foloseşte de obicei termenul de stivă de protocoale, pentru a preciza trecerea datelor
prin mai multe protocoale, de la nivelul superior la cel inferior (sau invers) al modelului arhitectural
organizat pe nivele stratificate
------------------
TCP/IP, este cel mai utilizat sistem la ora actuală, în special, datorită folosirii lui în reţeaua Internet.
Prin prezentarea acestuia, se va înţelege mecanismul de funcţionare al reţelei globale publice
Internet.

În figura de mai jos se prezintă modelul arhitectural TCP/IP cu protocoalele specifice şi cu
precizarea operaţiilor de încapsulare care se produc.
Modelul OSI Modelul TCP/IP
Aplicaţie Protocoale pt. Internet

Nivelul Program Program
Prezentare HTTP, SMTP, FTP,
Aplicaţie
Sesiune Telnet, Time
Port Mesaj: Antet aplicaţie Date aplicaţie
Transport Nivelul TCP UDP

Transport
Mesaj: Antet transport ..
Nivelul ICMP IP IGMP

Reţea
Reţea
Mesaj: Antet IP ..
Nivelul Interfaţa hardware

Legătura Legătura ARP RARP
de date Ethernet, Token Ring,..
de date
Mesaj: Antet leg. date ..

Nivelul
Fizic
Fizic Cabluri torsadate, coaxiale, telefonice ..
Pentru ca informaţia să circule prin reţea trebuie ca:

 Să se transfere informaţia între program (aplicaţie) şi mediul de comunicaţie, prin parcurgerea
stivei de protocoale.
 Să se determine adresa de destinaţie a informaţiei.
 Să se stabilească traseul (ruta) pe care informaţia o va parcurge între sursă şi destinaţie.
 Să se transfere la destinaţie informaţia între mediul de comunicaţie şi aplicaţie, prin stiva de
protocoale.
Fiecare nivel din modelul prezentat îşi realizează funcţiile prin unul sau mai multe protocoale ca de
exemplu:
 HTTP - Hypertext Transfer Protocol: protocol al serviciului Internet World Wide Web.
 SMTP - Simple Mail Transfer Protocol: protocol al serviciului Internet E-Mail (poştă electronică).
 FTP - File Transfer Protocol: protocol al serviciului Internet de transfer de fişiere.
 TCP - Transmission Control Protocol: protocol de nivel transport.
 UDP - User Datagram Protocol: protocol de nivel transport.

 IP - Internet Protocol: protocol de nivel reţea.
 ICMP - Internet Control Message Protocol: protocol de nivel reţea.
 IGMP - Internet Group Message Protocol: protocol de nivel reţea.
 ARP - Address Resolution Protocol: protocol de nivel legătură de date.
 RARP - Reverse Address Resolution Protocol: protocol de nivel legătură de date.
III.3 Nivelul fizic
Nivelul fizic include mediile de transmisie care transportă datele în reţea. Acestea sunt formate în
general din cabluri coaxiale sau torsadate (răsucite).
I I I . 4 N i v e l u l l e g ăt u r ă d e d a t e
Nivelul legătură este situat între nivelul fizic şi cel reţea. Rolul acestuia este de a controla
schimburile de date între nivelurile sale adiacente, adică, mai precis, de a transmite / recepţiona date
pentru modulul reţea, ascunzând detaliile de implementare ale tehnologiei reţelei de calculatoare.
El este format dintr-o interfaţă hardware (de obicei placa de reţea) şi două protocoale, care au rolul
de a transforma adresele de nivel legătură (ale plăcii de reţea) în adrese de nivel reţea (adresa IP):
 ARP - Address Resolution Protocol - care transformă adresa de nivel reţea în adresă de nivel
legătură;
 RARP - Reverse Address Resolution Protocol - care efectuează operaţia inversă, adică
transformă adresa de nivel legătură în adresă de nivel reţea;
III.5 Nivelul reţea
Nivelul reţea în modelul arhitectural TCP/IP, este elementul esenţial, având rolul de distribuire a
datelor între calculatoarele din reţea. El este format din:
 IP - Internet Protocol;
 ICMP - Internet Control Message Protocol;.
 IGMP - Internet Group Message Protocol;
În modelul reţea majoritatea operaţiilor sunt efectuate de IP - Internet Protocol. Protocoalele ICMP
şi IGMP, sunt suporturi pentru mesajele speciale ale nivelului reţea, ca mesajele de eroare sau a
mesajelor difuzate (mesaje transmise simultan la mai multe sisteme). Nivelul reţea mai este cunoscut în
literatură şi cu denumirea de nivel IP.
III.5.1 Adresa IP.
În primul rând, pentru ca o staţie să comunice prin TCP/IP, într-o reţea (locală - de exemplu a unei
corporaţii -, sau globală - ca reţeaua publică Internet) trebuie să aibă un nume prin care să fie identificată.
Acesta este adresa IP.
În funcţie de aria de aplicabilitate a acesteia există două tipuri de adrese IP, adresa globală, unică şi
adresa privată.
 Adresa IP globală şi unică, este folosită în reţeaua globală publică Internet. Ea este acordată
organizaţiilor din întreaga lume de o instituţie, IANA - Internet Assigned Numbers Authority.
Un calculator legat la reţeaua globală publică Internet, dacă are o adresă IP globală, va fi vizibil în
reţea. Acest lucru înseamnă posibilitatea clienţilor reţelei de a beneficia de eventualele resurse pe care
calculatorul respectiv le pune la dispoziţie.
 Adresa IP privată, nu permite vizibilitatea în Internet.
IANA, are rezervate o serie de adrese IP, pe care nu le acordă pentru Internet. Acestea sunt folosite
de calculatoarele care nu accesează reţeaua Internet

Există posibilitatea ca un calculator care are o adresă IP privată, să poată accesa parţial anumite
servicii de pe Internet(să navigheze pe un Web, sau să trimită / primească un e-mail). El însă nu va putea
fi vizibil, deci nu va putea să ofere servicii Internet, de exemplu să aibă o pagină Web.
Pentru aceasta este necesar ca un dispozitiv, logic - Proxy Server sau fizic - NAT (Network Address
Translator), să fie plasat între o reţea ce foloseşte adrese IP private şi Internet. Acest dispozitiv (cu rol şi
de firewall *), va avea pe de o parte o adresă IP globală, prin care va fi vizibil pe Internet, iar pe de altă
parte va 'ţine minte' cererile staţiilor cu IP privat, pe care le va transmite pe Internet, ca şi cum ar fi ale
sale, iar răspunsurile primite le va întoarce staţiei care a făcut cererea respectivă.
Acest sistem oferă şi un oarecare nivel de securitate, deoarece de pe Internet nu se vor putea trimite
direct pachete unei staţii cu IP privat, pentru că pur şi simplu adresa ei nu este vizibilă de pe Internet.
Explicaţie. * Firewall - un sistem care se plasează între două reţele în special cu scopul de a
constitui o barieră de protecţie pentru pachetele care trec de la o reţea la alta.(să nu permită accesul
hackerilor **)
Explicaţie. ** Hacker - o persoană, care are ca preocupare încercarea de a pătrunde prin
barierele care protejează informaţia. Acesta este o faptă, care în ţările civilizate este pedepsită foarte
aspru, la fel ca o infracţiune de furt calificat, indiferent de scopul acesteia (care de cele mai multe ori
este fără interes material ci acela de 'a îţi arăta priceperea').
------------------
Aşa cum am mai arătat, un calculator poate fi configurat multigazdă (multihome), adică cu mai
multe adaptoare de reţea, putând astfel accesa mai multe reţele, cu adrese IP globale şi private. De
exemplu, printr-o placă de reţea, configurată cu IP privat, va accesa o reţea locală privată, iar printr-un
adaptor Dial-Up (modem pentru linii telefonice), configurat cu adresă IP globală, să acceseze printr-o
linie telefonică reţeaua Internet.
Notă: Din cele prezentate se poate observa că adresele IP, identifică nu un calculator, aşa cum ne-
am fi aşteptat, ci un adaptor de reţea. Dacă calculatorul cu un singur adaptor de reţea, va avea o singură
adresă IP, în cazul calculatorului multigazdă (multihome), numărul adreselor IP este egal cu numărul
adaptoarelor de reţea pe care îl are.
III.5.1.1 Structura adresei IP.
IP, este o adresă formată pe 32 de biţi. Ca modalitate de scriere, se obişnuieşte împărţirea ei în 4

grupe de câte 8 biţi, separaţi printr-un punct (binar codificat zecimal). Fiecare grup va fi scris în zecimal,
deci nu poate lua valori decât în intervalul 0…255 (0…2 8-1). Un exemplu corect de adresă IP este
173.99.240.155; iar o adresă IP cu numărul 173.270.240.1 este incorectă.
Adresa IP, este formată din două părţi, însă cu lungimi diferite, aşa cum se va arăta:
 Network ID - IDentificator de reţea, prin care se specifică cu o adresă unică o reţea.
 Host ID - IDentificator gazdă, prin care se precizează un echipament din cadrul reţelei.
Funcţie de mărimea lor, reţelele se împart în trei clase, denumite A, B şi C. Acest lucru este stabilit
de valoarea primului octet al adresei IP, astfel:
 Clasa A - 1–126
 Clasa B - 128–191
 Clasa C - 192–223
Adresele 127,224 şi 225, aşa cum se observă, nu sunt atribuite ele fiind folosite ori ca adrese pentru
teste locale(127) ori utilizate de protocoale.
Clasa reţelei va stabili, în afară de mărimea reţelei, şi care este lungimea celor două adrese ID
(Network sau Host), aşa cum se vede din tabelul de mai jos, în care cei 4 octeţi au fost notaţi în ordine cu
w, x, y, z.

Valoarea Network Host Numărul de adrese de:
Clasa
w ID ID staţii gazdă din reţea
A 1–126 w x. y. z 126 16,777,214:(224-2)*

B 128–191 w. x y. z 16,384:(191-128+1)*28 65,534:(216-2)
C 192–223 w. x. y z 2,097,152:(223-192+1)*216 254:(28-2)
Explicaţie. * Adresele Host ID cu toţi biţii 0 sau 1 nu se acordă, deoarece aceea cu toţi biţii 0
reprezintă adresa ruterului iar aceea cu toţi biţii 1 este adresa de difuzare în reţea.
Masca de subreţea
Fiecare clasă, va avea o mască de subreţea, formată din 32 biţi, dintre care cei corespunzători lui
Network ID, sunt 1, ceilalţi fiind 0. Masca de subreţea, este folosită pentru a extrage dintr-o adresă IP,
prin operaţia logică AND, a adresei de Network ID, iar prin scăderea acesteia(Network ID) din adresa IP,
a adresei Host ID
Masca de subreţea(MR) Exemplu

Clasa
În zecimal IP Network ID Host ID
(IP) AND (MR) (IP) - (ID Net)
11111111 00000000
A 255.0.0.0 123.201.122.60 123.0.0.0 0.201.122.60
00000000 00000000
11111111 11111111
B 255.255.0.0 171.201.11.102 171.201.0.0 0.0.11.102
00000000 00000000
11111111 11111111
C 255.255.255.0 222.201.11.102 222.201.11.0 0.0.0.102
11111111 00000000
Aceste operaţii de extragere a celor două adrese ID, din IP, sunt importante atunci când pachetele
cu date circulă prin reţea. Astfel, când un pachet ajunge într-o subreţea, se va extrage adresa Network ID,
din adresa IP de destinaţie a pachetului, folosind masca specifică clasei reţelei unde se află. Dacă aceasta
nu este cea a reţelei respective, pachetul va fi trimis mai departe la următoarea reţea. Dacă adresa
Network ID a pachetului, este aceiaşi cu a reţelei unde se află, atunci se va extrage adresa Host ID, şi
pachetul se va trimite la staţia din reţea cu această adresă.
III.5.1.2 Modalităţi de acordare a adreselor IP.
Acordarea unei gazde (un calculator care printr-un anumit adaptor de reţea se conectează la o reţea;
deci un calculator poate fi gazdă pentru mai multe reţele) a unei adrese IP, se poate face în două feluri:
 Static - Configurarea adresei se face manual, pentru fiecare staţie în parte. Bineînţeles, această
metodă nu necesită servicii speciale* dar cere atenţie şi durează mult pentru reţelele cu un număr mare de
gazde. Nu este recomandată decât dacă nu există altă soluţie.
 Dinamic - Configurarea adresei se face automat, pentru fiecare staţie în parte. Există mai multe
metode de realizare a acesteia:
 Printr-un server de aplicaţii, numit DHCP - Dynamic Host Configuration Protocol, care are
posibilitatea să ofere calculatoarelor dintr-o reţea, adresele lor IP. DHCP este un standard
Internet prin care sunt obţinute rangurile valide de adrese care pot fi utilizate de o subreţea. Un
client DHCP va putea obţine în acest fel, automat, o adresă IP din rangul gestionat de serverul
DHCP. În acelaşi timp acest server configurează automat şi alţi parametrii ca masca de subreţea,
sau DNS (care va fi prezentat în continuare)
 Pentru calculatoarele care se leagă la Internet printr-o legătură de tip dial-up, de către
ISP** - Internet Service Providers

 Prin adresă automată privată IP, (numai începând de la Windows 98), prin care fiecare
calculator dintr-o subreţea, îşi acordă singur o adresă IP, dar cu care nu poate comunica decât cu
alte calculatoare din aceiaşi subreţea care procedează la fel pentru obţinerea adresei IP. Evident
aceste calculatoare nu vor fi direct vizibile de pe Internet. Adresele IP acordate prin această
metodă, sunt din clasa B, cu adresa ID Network = 169.254. Deci dacă o gazdă are adresa
169.254.y.z***, atunci se va ştii că aceasta a fost obţinută prin adresă automată privată IP
Explicaţie. * Servicii de reţea. Achiziţionarea unui sistem de operare pentru reţea(Windows NT,
Windows 2000 Advanced, Novell-NetWare, Unix, Solaris, Linux etc.), permite în general folosirea celor
mai utilizate comenzi(servicii) ale sistemului respectiv. În practica curentă sunt necesare pentru anumite
implementări mai pretenţioase şi a altor comenzi(servicii) speciale, care trebuiesc achiziţionate separat.
Aceasta este o practică comercială folosită în general destul de frecvent, de firme ca Microsoft, prin care
efectiv se măreşte preţul unui produs. Totuşi există şi o explicaţie tehnică în ceea ce priveşte serviciile
speciale(suplimentare) şi anume aceea că practica implementării unui sistem de operare, impune crearea
unor noi comenzi, care până la apariţia unei noi versiuni a sistemului de operare, se comercializează sub
această formă.
Explicaţie. ** ISP - Internet Service Providers reprezintă serviciile de Internet pe care o societate
comercială le oferă clienţilor săi(în general prin linii telefonice închiriate sau comutate)
Explicaţie. *** WinIpCfg - comandă a sistemului de operare Windows, prin care se afişează
informaţii privind setările calculatorului respectiv referitoare la cuplarea la reţea(adresa IP, masca de
subreţea, etc.)
III.5.2 Cuplarea calculatoarelor la Internet.
Pentru a se putea lega un calculator la Internet, există două posibilităţi şi anume:

 Prin cuplarea individuală prin intermediul unui modem
 Prin cuplarea prin intermediul unei reţele de calculatoare
III.5.2.1 Cuplarea la Internet printr-un modem.
Cuplarea individuală prin intermediul unui modem şi de obicei al unei linii telefonice - închiriate
sau comutate - se face la un furnizor de servicii Internet(ISP).
ISP
Modem
Linie telefonică
 La ISP, în general se va găsi o reţea cuplată la Internet, care va dispune în primul rând de un
router*, necesar pentru cuplarea prin intermediul mai multor linii telefonice a mai multor calculatoare.
ISP
Modem Staţii de lucru

…… ….
Modem
router proxy server DHCP servere de default gateway

E-mail Web Ftp pentru Internet
De asemenea este nevoie de mai multe servere, plasate pe unul sau mai multe calculatoare care să
rezolve problemele de:
 Cuplarea la Internet - default gateway *
 Folosirea de IP private - proxy server sau NAT

 Acordarea dinamică a adreselor IP - server DHCP
 Servicii Internet - servere de E-mail, Web sau Ftp.
Explicaţii. *Default Gateway - Un ruter, care are posibilitatea să se cupleze (practic, să caute) la
adresa IP a ruter-ului reţelei din amonte.
------------------
 Pentru configurarea calculatorului pentru acest tip de legătură se foloseşte comanda Dial-Up
Networking, care se lansează din Control Panel sau Windows Explorer.
Aşa cum se vede şi din figurile prezentate mai sus, comanda conţine 4 pagini de proprietăţi din care
primele două sunt importante.
 În pagina General, se configurează legătura telefonică şi modemul, prin care se va realiza
cuplarea la ISP.
 În pagina Server Types, se configurează elementele necesare pentru comunicaţia cu serverul de
Internet (router), precizându-se şi protocolul (pot fi şi mai multe) folosit pentru comunicaţia cu
serverul. În cazul utilizării protocolului TCP/IP, acesta trebuie configurat prin intermediul lansării
paginii specifice printr-un buton de comandă.
 Configurarea protocolului TCP/IP, constă în principal prin stabilirea adresei IP, şi a DNS-ului
staţiei, bineînţeles dacă acestea nu sunt atribuite dinamic de ISP, în cazul în care dispune de un server
DHCP. De obicei, calculatoarelor legate prin acest tip de legătură, li se vor atribui adrese IP private,
eventualele servicii de E-mail, Web sau Ftp, fiind asigurate de reţeaua de la ISP.
III.5.2.2 Cuplarea la Internet printr-o reţea de calculatoare.
Din acest punct de vedere există două tipuri de reţele de calculatoare:

 Reţele mici (Small Networks), formate dintr-o singură subreţea de calculatoare.
 Reţele largi (Large Networks), formate din mai multe subreţele de calculatoare.
III.5.2.2.1 Cuplarea la Internet printr-o reţea mică de calculatoare.
O asemenea reţea este formată dintr-o singură subreţea, cuplată la Internet printr-un gateway.

Aceasta va necesita o adresă ID Network, validă pentru Internet, configurarea gateway-ului pentru
adresa următoare a unei reţele cuplată la Internet, precum şi configurarea tuturor staţiilor cu adresa acestui
gateway, pentru folosirea Internet-ului.
Un gateway se poate obţine fie printr-un asemenea serviciu software instalat pe un calculator
obişnuit, fie prin achiziţionarea unui echipament special.
Dacă toate staţiile vor folosi adrese IP globale, atunci toate vor fi vizibile pe Internet. Adresarea
acestora se va putea face ori dinamic, printr-un server DHCP, ori static.
Pentru a se putea folosi adrese IP
private(staţiile nu vor mai fi direct vizibile pe
Internet), atunci trebuie instalat ori un
echipament specializat, NAT, ori un software de
proxy server. În acest caz adresele IP, ale
staţiilor se pot acorda dinamic sau static, ca şi în
cazul de mai sus, dar se poate folosi şi Staţii de lucru Gateway pentru
facilitatea care este implementată de Windows Internet
98, de acordare a adreselor automate private
IP(această facilitate nu se poate folosi decât în cazul reţelelor mici, în care există o singură subreţea de
calculatoare), prin care calculatoarele îşi acordă singure adresa IP.
III.5.2.2.2 Cuplarea la Internet printr-o reţea largă de calculatoare.
O asemenea reţea este formată din mai multe subreţele, cuplate la Internet printr-un gateway.
Subreţeaua Staţii Windows

A
Gateway
Subreţeaua
Subreţeaua Subreţeaua
C
D B
Gateway
Default Gateway
pentru Internet
Ceea ce s-a precizat la reţelele mici, este valabil şi la reţelele largi.

Deosebite sunt două aspecte şi anume:
 Subreţelele se cuplează între ele prin intermediul unor porţi(gateway). Unul dintre acestea,
default gateway, va fi configurat pentru cuplarea la o reţea externă(Internet).
 În cazul folosirii adreselor IP private, deoarece există mai multe subreţele, acestea nu pot fi
acordate prin procedura adreselor automate private.
III.5.3 Identificarea elementelor reţelei globale Internet folosind
denumirea acestora - Name Resolution .
Aşa cum am arătat, prin adresa IP putem identifica o staţie gazdă, o subreţea, o reţea sau un
gateway, dar această operaţie este mult mai naturală dacă se folosesc denumiri în loc de numere(ca la
adresa IP). Name Resolution, este modalitatea prin care în TCP/IP, se realizează acest lucru, existând mai
multe posibilităţi dintre care DNS(Domain Name System) şi WINS(Windows Internet Naming Service)
sunt cele mai folosite.

De foarte multe ori, implementarea acestui serviciu se face prin combinarea acestor metode.
III.5.3.1 Utilizarea DNS(Domain Name System ) pentru Name Resolution .
III.5.3.1.1 Baza de date distribuită DNS.
DNS este o bază de date globală, distribuită prin metoda server/client, cu o structură ierarhică,
arborescentă. Prin aceasta se mapează*, cu denumiri, adresele IP şi viceversa. DNS, este de asemenea
numele acordat serviciului standardizat care se foloseşte pentru acordarea numelor convenţionale unice,
adreselor IP.
Mulţimea denumirilor acordate adreselor IP, este cunoscută ca domain name space. Acestea sunt
păstrate distribuit, pe nişte servere de DNS, care se găsesc unele faţă de altele într-o relaţie ierarhică,
arborescentă.
Pe un asemenea server, se vor păstra trei informaţii importante şi anume:
 În nişte tabele, denumirile
adreselor IP a unei anumite arii de
reţele, denumită Zonă, care reprezintă ZONĂ
un subdomeniu al Domain Name de nume DNS
ZONĂ
Spaces. Server de nume DNS
 Adresa din amonte a următorului ZONĂ DNS
Server
server DNS. de nume DNS DNS
 Cele mai recent căutate denumiri Server
Adresa următorului
ale unor adrese IP şi a serverelor DNS DNS
server DNS ZONĂ
unde se găsesc (locul unde se de nume DNS
păstrează aceste informaţii în server
este cunoscut cu denumirea de Server
'cache').
Domain Name DNS
Aşa cum am arătat căutarea după Spaces

denumire, a unui gazde, se va face după
metoda server/client. Clienţii, denumiţi
'resolvers', formulează o cerere de căutare a unui anumit nume DNS. Această cerere este analizată de
serverul DNS al zonei unde se află clientul, iar dacă destinaţia nu este în această zonă, cererea este
formulată în continuare la următorul server DNS, din amonte, etc., până când se găseşte numele căutat pe
un server DNS. Această informaţie este transmisă pe aceiaşi rută înapoi, dar în această operaţie ea este
păstrată de către serverele DNS respective în 'cache-ul' lor, în aşa fel ca, dacă o altă cerere, către această
destinaţie va fi făcută, răspunsul să poată fi dat imediat, din 'cache', fără a se mai explora întreaga ierarhie
a serverelor DNS.
Explicaţie. * Mapare - Metodă prin care se creează o corespondenţă între adresele unor
dispozitive(de obicei un disc sau un director) şi o denumire(mai uşor de folosit în aplicaţii).
III.5.3.1.2 Nume structurate ierarhic.
III.5.3.1.3 Numele complet DNS - FQDN(Fully Qualified Domain Name)
FQDN este termenul prin care se face referire la numele complet DNS. El este format din două
părţi,

III.5.3.2 Structura sistemului de nume de domenii folosit în Internet.
III.5.3.3 Servere de nume.
III.6 Nivelul transport
III.6.1 Rolul nivelului transport
III.6.2 Porturile de nivel transport
III.6.2.1 Porturi UDP
III.6.2.2 Porturi TCP.
III.6.3 Protocoluri de transport.
III.6.3.1 Protocolul UDP(User Datagram Protocol)
III.6.3.2 Protocolul TCP(Transport Control Protocol)
I I I . 7 N i v e l u l ap l i c a ţ i e
III.7.1 Aplicaţii World Wide Web(WWW)
III.7.1.1 Protocolul HTTP - Hypertext Transfer Protocol:
III.7.1.2 Servere Web.
III.7.1.3 Programe de exploarare(navigare) Web.
III.7.1.4 URL - Universal Resource Locators.
III.7.1.5 Limbajul de marcare HTML - HyperText Markup Language.
III.7.1.5.1 Structura documentelor HTML .
III.7.1.5.2 Crearea titlurilor, stilurilor şi a paragrafelor .
III.7.1.5.3 Crearea de URL-uri.
III.7.1.5.4 Utilizarea ancorelor şi legăturilor .
III.7.1.5.5 Crearea listelor şi tabelelor .
III.7.1.5.6 Includerea de imagini în documente HTML .
III.7.1.5.7 Adăugarea de elemente multimedia în documente HTML .
III.7.1.5.8 Formulare şi fişiere de comenzi indirecte .
III.7.1.5.9 Alte elemente utilizate în documente HTML .

III.7.1.5.10 Editoare HTML.
III.7.2 Serviciul poşta electronică
III.7.3 Serviciul de transfer de fişiere
III.7.4 Serviciul Telnet

In Windows 98, the DNS name consists of two parts — the domain name and the host
name—known together as the fully qualified domain name (FQDN). For example, using
the fictional domain name of Terrafirminc, an FQDN for a workstation in the nursery
division could be jeff.nursery.terrafirminc.tld. Note that the DNS name can actually be
multipart with a period (.) separating each part. Also note that the host portion of the
name, jeff, is analogous to a NetBIOS computer name.
Note
In Windows 98, a computer’s globally known system name is its host name (for example,
jeff), appended with a DNS domain name (for example, nursery.terrafirminc.tld). The
host name defaults to the computer name (NetBIOS name) defined during Windows 98
Setup. The default name can be changed in the DNS Configuration tab when you are
configuring TCP/IP properties.
The top-level domains were assigned organizationally and by country. These domain
names follow the International Standard 3166. Two-letter and three-letter abbreviations
are used for countries, and various abbreviations are reserved for use by organizations, as
shown in Table 15.4.
Table 15.4 DNS domain names
DNS domain name Type of organization
Commercial (for example,

com
microsoft.com)
Educational (for example, mit.edu for
edu
Massachusetts Institute of Technology)
Government (for example, nsf.gov for the
gov
National Science Foundation)
Noncommercial organizations (for
org
example, fidonet.org for FidoNet)
Networking organizations (for example,
net
nsf.net for NSFNet)
This DNS domain name is appended to the host name (or short name) to create the fully
qualified domain name (FQDN) for your computer. If you have not specified a domain in
the Domain Suffix Search Order and you are querying for a short name, then this DNS
domain name is appended to your query.
Note
A DNS domain is not the same as a Windows NT or LAN Manager domain. A DNS
domain is a hierarchical structure for organizing TCP/IP hosts and provides a naming
scheme used on the Internet. A Windows NT or LAN Manager domain is a grouping of
computers for security and administrative purposes.
You can add up to three IP addresses for DNS servers. For a given DNS query, Windows
98 attempts to get DNS information from the first IP address in the list. If no response is
received, Windows 98 goes to the second server in the list, and so on. To change the order
of the IP addresses, you must remove them and retype them in the order that you want the
servers to be searched.
C a p I . Introducere în reţele de calculatoare........................................................I-3

I.1 Ce este o 'reţea de calculatoare'. ...............................................................................................I-3

I.2 Arhitectura unei reţele de calculatoare. ..................................................................................I-3
I.2.1 Configurarea unei staţii de lucru în S.O.Windows............................................................I-4
I.3 Funcţiile principale îndeplinite de o reţea de calculatoare .................................................I-5
I.3.1 Modularea/Demodularea. Codificarea informaţiei binare. Modem..............................I-6
I.3.1.1 Modularea / Demodularea......................................................................................................I-7
I.3.1.2 Codificarea informaţiei binare...............................................................................................I-7
I.3.1.3 Unitatea de măsură a vitezei transferului de date. .............................................................I-8
I.3.1.4 Metode de realizare a modulării............................................................................................I-9
I.3.1.5 Modem........................................................................................................................................I-9
I.3.2 Modalităţi de transmisie a datelor.....................................................................................I-10
I.3.2.1 Transmisia serială a datelor. Interfaţa serială. ................................................................I-10
I.3.2.2 Interfaţa paralelă...................................................................................................................I-10
I.3.2.3 Direct Cable Connection.......................................................................................................I-11
I.3.2.4 Placa de reţea.........................................................................................................................I-11
I.3.2.5 Tehnologiile folosite la realizarea unei reţele de calculatoare ......................................I-11
I.3.3 Topologia unei reţele de calculatoare...............................................................................I-12
I.3.3.1 Topologia liniară(bus)..........................................................................................................I-12
I.3.3.2 Topologia în stea....................................................................................................................I-12
I.3.3.3 Topologia în inel....................................................................................................................I-13
I.3.4 Transmiterea mesajelor într-o reţea de calculatoare.....................................................I-13
I.3.4.1 Împachetarea datelor............................................................................................................I-13
I.3.4.2 Transmisia asincronă............................................................................................................I-14
I.3.4.3 Transmisia sincronă...............................................................................................................I-15
I.3.4.4 Coduri detectoare şi corectoare de erori...........................................................................I-15
C a p I I . Administrarea reţelelor de calculatoare...............................................II-16
II.1 Utilizarea reţelelor de calculatoare .....................................................................................II-16
II.1.1 Server şi client....................................................................................................................II-16
II.1.2 Permisiunile şi drepturile unui client al reţelei...........................................................II-17
II.1.3 Profilurile de lucru ale clienţilor....................................................................................II-17
II.1.4 Administratorul reţelei.....................................................................................................II-18
II.1.5 Grupuri de utilizatori.......................................................................................................II-18
II.2 Moduri de administrare a reţelelor .....................................................................................II-18
II.2.1 Modelul domeniu...............................................................................................................II-18
II.2.1.1 Domeniu................................................................................................................................II-18
II.2.1.2 Controlorul de domeniu primar........................................................................................II-19
II.2.1.3 Controloare de domenii de siguranţă..............................................................................II-19
II.2.1.4 Relaţie de încredere între domenii...................................................................................II-19
II.2.2 Modelul grup de lucru (workgroup). Reţele “peer to peer”(de la egal la egal)......II-19
C a p I I I . Interconectarea reţelelor de calculatoare.........................................III-21
III.1 Dispozitive folosite pentru interconectarea reţelelor de calculatoare. ...................III-21
III.1.1 Calculatoare multihome(multigazdă).........................................................................III-21
III.1.2 Punţi(bridges).................................................................................................................III-21
III.1.3 Ruter.................................................................................................................................III-21
III.1.4 Porţi(gateways)...............................................................................................................III-22
III.2 TCP/IP - Transmission Control Protocol/Internet Protocol .....................................III-22
III.2.1 Modelul arhitectural TCP/IP.......................................................................................III-22
III.3 Nivelul fizic ............................................................................................................................III-24
III.4 Nivelul legătură de date ......................................................................................................III-24
III.5 Nivelul reţea ...........................................................................................................................III-24
III.5.1 Adresa IP.........................................................................................................................III-24
III.5.1.1 Structura adresei IP.........................................................................................................III-25
III.5.1.2 Modalităţi de acordare a adreselor IP.........................................................................III-26
III.5.2 Cuplarea calculatoarelor la Internet..........................................................................III-27

III.5.2.1 Cuplarea la Internet printr-un modem..........................................................................III-27
III.5.2.2 Cuplarea la Internet printr-o reţea de calculatoare. ..................................................III-28
III.5.2.2.1 Cuplarea la Internet printr-o reţea mică de calculatoare.........................................III-28
III.5.2.2.2 Cuplarea la Internet printr-o reţea largă de calculatoare........................................III-29
III.5.3 Identificarea elementelor reţelei globale Internet folosind denumirea acestora -
Name Resolution.........................................................................................................III-29
III.5.3.1 Utilizarea DNS(Domain Name System) pentru Name Resolution. ............................III-30
III.5.3.1.1 Baza de date distribuită DNS.....................................................................................III-30
III.5.3.1.2 Nume structurate ierarhic...........................................................................................III-30
III.5.3.1.3 Numele complet DNS - FQDN(Fully Qualified Domain Name).............................III-30
III.5.3.2 Structura sistemului de nume de domenii folosit în Internet. ....................................III-31
III.5.3.3 Servere de nume...............................................................................................................III-31
III.6 Nivelul transport ..................................................................................................................III-31
III.6.1 Rolul nivelului transport...............................................................................................III-31
III.6.2 Porturile de nivel transport..........................................................................................III-31
III.6.2.1 Porturi UDP......................................................................................................................III-31
III.6.2.2 Porturi TCP.......................................................................................................................III-31
III.6.3 Protocoluri de transport...............................................................................................III-31
III.6.3.1 Protocolul UDP(User Datagram Protocol)..................................................................III-31
III.6.3.2 Protocolul TCP(Transport Control Protocol)..............................................................III-31
III.7 Nivelul aplicaţie ....................................................................................................................III-31
III.7.1 Aplicaţii World Wide Web(WWW)............................................................................III-31
III.7.1.1 Protocolul HTTP - Hypertext Transfer Protocol: .......................................................III-31
III.7.1.2 Servere Web......................................................................................................................III-31
III.7.1.3 Programe de exploarare(navigare) Web......................................................................III-31
III.7.1.4 URL - Universal Resource Locators..............................................................................III-31
III.7.1.5 Limbajul de marcare HTML - HyperText Markup Language. ...................................III-31
III.7.1.5.1 Structura documentelor HTML..................................................................................III-31
III.7.1.5.2 Crearea titlurilor, stilurilor şi a paragrafelor............................................................III-31
III.7.1.5.3 Crearea de URL-uri....................................................................................................III-31
III.7.1.5.4 Utilizarea ancorelor şi legăturilor..............................................................................III-31
III.7.1.5.5 Crearea listelor şi tabelelor........................................................................................III-31
III.7.1.5.6 Includerea de imagini în documente HTML.............................................................III-31
III.7.1.5.7 Adăugarea de elemente multimedia în documente HTML......................................III-31
III.7.1.5.8 Formulare şi fişiere de comenzi indirecte.................................................................III-31
III.7.1.5.9 Alte elemente utilizate în documente HTML...........................................................III-31
III.7.1.5.10 Editoare HTML.........................................................................................................III-32
III.7.2 Serviciul poşta electronică............................................................................................III-32
III.7.3 Serviciul de transfer de fişiere.....................................................................................III-32
III.7.4 Serviciul Telnet...............................................................................................................III-32

Bazele Informaticii Retele 3

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bazele Informaticii Retele 3

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bazele Informaticii - Reţele de calculatoare

C a p I . Introducere în reţele de calculatoare........................................................I-3

Created by Serban Criscota Page 1 5 februarie 2001

Created by Serban Criscota Page 2 5 februarie 2001

Created by Serban Criscota Page 3 5 februarie 2001

Created by Serban Criscota Page 4 5 februarie 2001

Created by Serban Criscota Page 5 5 februarie 2001

Legătură Semiduplex - care poate Staţie de Staţie de

Created by Serban Criscota Page 6 5 februarie 2001

Created by Serban Criscota Page 7 5 februarie 2001

I.3.1.3 Unitatea de măsură a vitezei transferului de date.

Created by Serban Criscota Page 8 5 februarie 2001

 Pentru transmisia la distanţă printr-un mediu de comunicaţie trebuie modulată o purtătoare

Echipamentul care realizează MOdularea respectiv DEModularea, precum şi codificarea

I.3.2.1 Transmisia serială a datelor. Interfaţa serială.

Un modem va fi montat între un sistem de calcul şi un mediu de comunicaţie(de exemplu o linie

Created by Serban Criscota Page 9 5 februarie 2001

Created by Serban Criscota Page 10 5 februarie 2001

Created by Serban Criscota Page 11 5 februarie 2001

Cablu Mufe 'T' În placa de reţea-

În această topologie toate

Created by Serban Criscota Page 12 5 februarie 2001

HUB HUB HUB HUB

Această topologie, combinată cu cea în stea este utilizată la

I.3.4 Transmiterea mesajelor într-o reţea de calculatoare

I.3.4.1 Împachetarea datelor.

Created by Serban Criscota Page 13 5 februarie 2001

La sursă vom avea La recepţie vom avea

Start Date Paritate Stop Start Date Paritate Stop

Created by Serban Criscota Page 14 5 februarie 2001

ABCDCod detector4116421643164416- paritate pară Cod detector de erori

ABCD4116421643164416- paritate pară Cod corector de erori

Created by Serban Criscota Page 15 5 februarie 2001

 Serverele reprezintă acele componente ale reţelei(resurse) pe care utilizatorii au posibilitatea să

Created by Serban Criscota Page 16 5 februarie 2001

Profilul de lucru – reprezintă configurările pe care le are un calculator, referitoare la aspectele de

Created by Serban Criscota Page 17 5 februarie 2001

Grupurile de utilizatori - reprezintă practic o mulţime de utilizatori ai reţelei, care au aceleaşi

Acest model presupune păstrarea tuturor informaţiilor de administrare a reţelei(conturi, grupuri,

Created by Serban Criscota Page 18 5 februarie 2001

Windows NT Server. Reţea stea Windows NT Server.

Windows 98. Windows 98.

II.2.2 Modelul grup de lucru (workgroup). Reţele “peer to peer”(de la egal

Acest model presupune păstrarea tuturor informaţiilor de administrare a reţelei(conturi, parole,

Created by Serban Criscota Page 19 5 februarie 2001

Staţia 1-Windows 98. Staţia 2-Windows 98.

Staţia 3-Windows 95.

Created by Serban Criscota Page 20 5 februarie 2001

Reţeaua A Reţeaua B Reţeaua C

Punte, Ruter sau Poartă Punte, Ruter sau Poartă

Un ruter reprezintă un dispozitiv mai complex de interconectare a reţelelor, care:

Created by Serban Criscota Page 21 5 februarie 2001

III.2.1 Modelul arhitectural TCP/IP.

TCP/IP este un termen care practic se referă la două aspecte şi anume:

Created by Serban Criscota Page 22 5 februarie 2001

Modelul OSI Modelul TCP/IP

Aplicaţie Protocoale pt. Internet

Port Mesaj: Antet aplicaţie Date aplicaţie

Transport Nivelul TCP UDP

Mesaj: Antet transport ..

Nivelul ICMP IP IGMP

Nivelul Interfaţa hardware

Mesaj: Antet leg. date ..