Stăniloiu Simona-Andrada

Amg Anul III

Paralelism intre anestezia de conducere si anestezia generala

Prin anestezie înţelegem metodele şi tehnicile medicale de înlăturare a durerii

şi a reacţiilor la durere, permiţând astfel efectuarea unor intervenţii chirurgicale.
Anestezia are o etapă premergătoare – preanestezia- care este compusă din
două părţi:
 Etapa preliminară, care constă dintr-un consult preanestezic în care este
prescrisă medicaţia pentru a se realiza o echilibrare a funcţiilor vitale;
 Etapa imediat preoperatorie în care se reperează una sau mai multe căi
venoase pregătind pacientul pentru injectarea substanţelor anestezice.
Premedicaţia presupune:
- sedarea bolnavului;
- calmarea durerii;
- combaterea unor reflexe vegetative (de exemplu
voma);
- diminuarea secreţiei bronşice şi a glandelor salivare;
- diminuarea metabolismului, favorizând astfel
instalarea anesteziei cu doze reduse de anestezic.
Anestezia de conducere este produsă de-a lungul unor trunchiuri sau plexuri
nervoase principale blocând astfel durerea de pe toate ramurile şi terminaţiile acestor
plexuri (anestezie regională). În funcţie de locul injectării anestezicului şi tehnica
folosită, anestezia de conducere poate fi:
- tronculară, când se blochează durerea de pe un trunchi nervos;
- plexală, când se blochează durerea de pe un plex nervos;
- spinală, când se blochează durerea la nivelul măduvii spinării. Aceasta este
cea mai largă şi mai profundă anestezie de conducere şi are două tehnici: rahianestezia şi
anestezia peridurală.
 Anestezia tronculară se realizează prin introducerea substanţei anestezice în
vecinătatea unui trunchi nervos (ex.: nerv spinal, nerv al membrelor) cu scopul de a bloca
transmiterea durerii.
Anestezia plexală se realizează prin introducerea anestezicului într-o zonă
mai largă, între ramurile ce formează un plex nervos (ex: plexul brahial).
Anestezia spinală se realizează prin două tehnici: rahianestezie şi anestezie
peridurală.
a) Rahianestezia constă în injectareaunei unei cantităţi reduse de anestezic în
lichidul cefalorahidian (LCR) de la nivelul măduvii spinării. Injecţia se face între
vertebrele L2 şi L3, unde pericolul lezării măduvei este minim. Anestezicul este mai greu
decât LCR de aceea anestezia se produce sub locul puncţionat.
Înainte sau imediat după efectuarea puncţiei, pacientului i se va monta
perfuzie intra-venos, având ca scop compensarea hemo-dinamică. Incidentele şi
accidentele rahianesteziei pot apărea în timpul puncţiei sau după injectare. În timpul
puncţiei se poate produce scurgerea de sânge pe ac, înţeparea unei rădăcini rahidiene sau
a măduvei, eşecul rahianesteziei. După injectare pot apărea: hipotensiune, hipoventilaţie,
greaţă, vărsături. Aceste fenomene impun: injectarea intra-venos sau în perfuzie a
Efedrinei, oxigenoterapie pe mască, la nevoie asistarea respiraţiei pe mască, accelerarea
perfuziilor, administrarea de macromolecule (Dextran).
Rahianestezia este indicată în intervenţiile de durată relativ limitată (60-90
minute) în chirurgia: abdomenului inferior, pelvisului, perineului, lombelor, membrelor
inferioare. Acest tip de anestezie este contraindicat la hipovolemici, caşectici, la cei cu
deformări ale coloanei, în caz de leziuni ale SNC, măduvei, sechele de poliomelită,
miastenie, tratament cu anticuagulante, pacienţi necooperanţi.
b) Anestezia peridurală este o anestezie de conducere în care se injectează
cantităţi mai mari de anestezic în spaţiul peridural, între dura mater şi ligamentul galben
al vertebrelor. Anestezicul nu intră în LCR. Substanţa anestezică cel mai des folosită este
Xilina căreia i se poate asocia Adrenalina.
Această anestezie nu are reacţiile adverse ale rahianesteziei. Este o anestezie
dozată, controlată prin perfuzie, oferind o calitate mai bună şi de durată convenabilă. Ea
este contraindicată la scoliotici, obezi, anxioşi, hipotensivi.
 Anestezia generală are ca obiective să realizeze analgezia, hipnoza (pierderea
cunoştinţei) şi relaxarea musculară menţinând un echilibru al funcţiilor vitale (respiraţia
şi circulaţia).

Anestezia generală este o intoxicaţie dozată, reglabilă, temporară şi

reversibilă, fără sechele şi care duce la pierderea sensibilităţii, a conştienţei şi la relaxare
musculară. Obiectivele acestei anestezii sunt următoarele:
- obţinerea analgeziei (lipsa de percepere a durerii);
- obţinerea hipnozei (suprimarea conştiinţei bolnavului);
- obţinerea relaxării musculare (curarizare);
- stabilitatea neuroendocrină.
Anestezia generală se obţine prin administrarea narcoticelor pe cale
inhalatorie sau intravenoasă. După ce a pătruns în organism, anestezicul este vehiculat
către celula nervoasă. Centrii corticali sunt primii prinşi în procesul de narcoză apoi
narcoticul cuprinde întreaga scoarţă cerebrală.
Substanţele anestezice folosite în anestezia generală:
a) administrate intra-venos: hipnoticele şi curarizantele – barbituricele;
tranchilizante – Diazepam; decurarizante – Miostinul; opioizi – Morfina.
b) Administrate prin inhalaţie: lichide volatile – Eterul, Halotanul; narcotice
gazoase – protoxid de azot, ciclopentan.
Aceste gaze sunt îmbogăţite cu oxigen şi ajung la pacient prin intermediul
sistemului respiratori.
Sistemele de ventilaţie ale bolnavului pot fi:
o Deschise: care folosesc oxigenul din atmosferă şi-l îmbogăţesc cu diverse
substanţe.
o Semi-deschise: la care pacientul inspiră un amestec gazos din aparat şi
expiră în aerul atmosferic:
o Închise: la care pacientul inspiră şi expiră în aparatul de anestezie.
 Tehnicile de realizare a anesteziei generale sunt:
a) prin inhalaţie;
b) pe cale intravenoasă;
c) cu intubaţie orotraheală (IOT).
Indicaţiile majore ale anesteziei generale sunt la: nou-născut, pediatrie,
intervenţii chirurgicale laborioase, bolnavi psihici, intervenţii la care anestezia locală nu
este posibilă sau este contraindicată.

Complicaţiile anesteziei generale sunt legate fie de pacient, fie de aparatura

anestezică.
- Incidente legate de pacient: hiperreflectivitate vagală, vărsături, apnee, tuse,
sughiţ, pierderea venei, imposibilitatea de a intuba, luxaţia dentară, hipoxia, hipercapnia,
inundaţia traheobronşică, pneumotoraxul, hiperTA, tulburări de ritm, hipertermie
malignă.
- Incidente legate de aparatura anestezică: lipsa de oxigen, perturbări în
funcţionalitatea circuitului anestezic, defectarea laringoscopului, cutarea sau detaşarea
sondei de intubaţie, compresia unui tub, oprirea aparatului de ventilaţie artificială,
blocarea valvelor ş.a.