Sunteți pe pagina 1din 5

CEA MAI GREA ÎNTREBARE SIMPLĂ

TU PENTRU CE TRĂIEȘTI?

II.

Emma Whittemore și soțul ei, Sidney, aveau aproape totul – bani, servitori, petreceri,
prieteni de societate.

Dar după ce l-a ascultat pe Jerry McAulley, un fost bețiv, care predica într-un cartier rău-
famat al New Yorkului pentru oamenii cei mai de jos ai societății, nimic din ce credeau că au
înțeles despre sensul vieții ei nu mai era la fel.

În timp ce ascultau mesajul predicatorului o convingere profundă a pus stăpânire pe cei doi
soți că Dumnezeu îi chema să lucreze pentru oamenii aceștia.

III.

Pe 25 octombrie 1890, Emma Whittemore deschidea prima Ușă a Speranței pentru


prostituatele din New York. În ciuda degradării pe care o vedea zilnic și a situațiilor care o
împingeau până la limita renunțării, Emma, a continuat să deschidă case în care aceste femei
erau primite și ajutate.

Modelul „Door of Hope“ a fost adoptat și în alte orașe.

Când Emma Whittemore a murit, în 1931, 97 de „Uși ale Speranței” erau deja deschise în
șapte țări.

IV.

Aki Ra nu știe când s-a născut, bănuiește că undeva prin 1973. A fost răpit de khmerii roșii,

care i-au ucis părinții și l-au dus într-o tabără militară din junglă pentru a-l antrena ca soldat.

La 10 ani a început să pună primele mine în Cambodgia.

V.

După aproximativ 4 ani a fost capturat de armata vietnameză și a trebuit să aleagă între a fi
ucis sau a ucide. A ales a doua variantă.

În 1990 a ajuns să lupte de partea armatei cambodgiene împotriva khmerilor roșii, și, în final,
a intrat sub comanda ONU de menținere a păcii, sarcina sa fiind să dezamorseze minele pe
care le plantese de la 10 ani.
După ce forțele ONU s-au retras din Cambodgia, a început să lucreze pe cont propriu, cu un
cuțit și un baston ascuțit, pentru dezamorsarea minelor.

VI.

În timp, a colecționat relicve de război și le-a adunat în casa lui, care a devenit curând un
muzeu pentru cei ce voiau să vadă pe viu ce a însemnat războiul din Cambodgia.

VII.

Aki Ra a pus o taxă de intrare și cu banii strânși ajută cei lăsați orfanii de minele khmerilor
roșii.

În prezent, ajută 26 de copii orfani, care cresc împreună cu cei patru copii ai săi, orfani de
mamă, la rândul lor, din 2009.

VIII.

Când nu știi cine ești, trăiești o dramă pentru că te simți constant neadecvat, inutil. Și nimic
nu ne omoară mai repede decât senzația că nu contezi și inutilitatea.

Oamenii încearcă să trăiască în conformitate cu mentalitatea și obiceiurile cu care au crescut


și nu de puține ori se simt neadecvați, neimportanți, inutili.

Capitalismul, concurența și lupta pentru supraviețuire nu reprezintă mediul pentru care ne-
am născut. Acestea sunt doar caracteristici ale unui mediu care ne împiedică să știm cine
suntem cu adevărat.

IX.

În copilarie e mai ușor să știi cine ești. Pe măsură ce crești intervin întrebari tot mai complexe
cu privire la identitate.

Când ne căutăm fericirea, ne căutăm de fapt rostul, sensul – ceea ce, în esență, înseamnă că
ne căutam identitatea.

Ce crezi despre sensul vieții determină modul în care îți cauți fericirea. Dacă ești convins că
sensul vieții e să fii iubit, realizat, bogat, cunoscut – aceste convingeri vor determina viziunea
ta despre ce este fericirea.
X.

„…Noi privim ca un adevar evident prin el însusi faptul ca toti oamenii au fost creati egali, ca
ei au primit de la Creatorul lor unele drepturi inalienabile, printre care: viata, libertatea si
cautarea fericirii.”

Căutarea fericirii este un drept inalienabil, ceea ce arată că fiecare om experimentează în


mod fundamental căutarea după identitate, după sens. Este ceva care ne definește și ne
unește ca experiență umană.

XI.

Care e atunci adevărata fericire pe care trebuie să o înțelegem?

Ea nu poate să reiasă decât din adevăratul scop pentru care trăim. Iar acesta nu poate fi altul
decât sensul vieții cu care am fost înzestrați la creație. Sensul vieții definește modul în care
ne putem împlini viețile. Și acela e logic să fie căutat în „asemănarea lui Dumnezeu”.

Dacă Dumnezeu ne-a creat după asemănarea Lui, înseamnă că în ADNul nostru este scris
acest sens. Înseamnă că în noi, identitar, există nevoia de a căuta și împlini acest sens al
vieții, care este amprenta lui Dumnezeu.

XII.

Dragostea … nu caută folosul său.

[1 Corinteni 13:5]

XIII.

Chiara Corbella a aflat că este însărcinată cu al treilea copil, după ce fusese diagnosticată cu
cancer. În iunie 2012 a murit pentru că şi-a amânat tratamentul pentru cancer până după
naștere.

XIV.

După spusele soţului ei, Chiara nu a murit împăcată cu soarta ei, ci chiar „fericită, ceea ce e
cu totul diferit”.
„Dacă ai încredere în Iisus, descoperi că pacea poate fi găsită în suferinţă," completează soţul
Chiarei care a mai spus că atunci când Francisco va fi destul de mare îl va învăţa că „cel mai
important lucru în viaţă" este „să iubeşti şi să te laşi iubit, aşa cum a făcut mama".

XV.

Timp de 2 ani, Chen Xiaotian și mama lui, Zhou Lu, au dus o luptă cruntă cu bolile cu care au
fost diagnosticați

XVI.

Medicii i-au descoperit micuțului de 5 ani o tumoare malignă pe creier. Cazul lui Chen era
atât de sever, încât nu mai putea fi salvat. Atunci, băiețelul a luat o decizie.

Vreau să îți salvez viața”, i-a spus mamei sale, după ce i-a auzit întâmplător pe medici
vorbind despre soluția care ar putea să o vindece - un transplant de rinichi. Zhou Lu a refuzat
categoric această variantă, însă la insistențele băiatului, s-a lăsat convinsă.

XVII.

Imediat după ce Chen a murit, medicii au pregătit operația de transplant, însă înainte de a
începe procedura, și-au luat răgaz pentru a se ruga pentru Chen. „Echipa medicală a ținut un
scurt moment de rugăciune și tăcere pentru bietul copil înainte de transplant, cred că e
corect să spun că au fost foarte puțini ochi uscați”, a mărturisit purtătorul de cuvânt al
spitalului, Yi Tai.

XVIII.

Zhou Lu are acum o nouă șansă la viață și spune că dacă micuțul ei a trebuit să moară, nu
doar amintirea, ci și o parte din el a rămas cu ea pentru tot restul vieții.

XIX.

Știm cine suntem când înțelegem că sensul vieții noastre este să (ne) oferim cum (S-)a oferit
Dumnezeu.

Din această perspectivă, sensul vieții are de-a face cu iubirea noastră pentru ceilalți, pentru
Dumnezeu și pentru oameni, nu cu iubirea celorlalți pentru noi. Viața are sens dacă noi îi
iubim pe alții și le suntem de folos, nu dacă oamenii ne iubesc pe noi sau ne sunt de folos.

Și atunci, înseamnă că putem fi fericiți fără să fim iubiți?


XX.

Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi.

[1 Ioan 4:19]

XXI.

Este cineva care să nu fie iubit? Suntem capabili sa îi iubim pe alții doar pentru că mai întâi
am fost iubți.

De cine este iubit omul străzii, orfanul, întemnițatul din carceră? Dacă nu este nimeni
altcineva pe pământ, este Cineva în Cer.

Nu putem trăi doar iubind și nu exista iubire neîmpărtășită în sens absolut. Iubim și suntem
iubiți la fel de necesar după cum o pasăre are nevoie de ambele aripi ca să zboare.

XXII.

Pe noi ne interesează însă de obicei iubirile împărtășite 1 la 1. Nu ne satisface modelul în


care dragostea pentru mine vine de la Dumnezeu, iar eu o ofer oamenilor. Și atunci ce ar
trebui sa facă Dumnezeu, care îi iubește pe toți dar este iubit doar de unii? Este El nefericit?
Biblia spune că, în ciuda tristeții provocate de noi, este „Fericitul Stăpânitor” (1 Timotei
6:15).

Tocmai fericirea instalată în sufletul cuiva care este iubit de Dumnezeu și îi iubește pe ceilalți,
chiar când dragostea nu îi este împărtășită pe orizontală, arată că acela a descoperit
identitatea și sensul vieții sale, pe care Dumnezeu i l-a scris în ADN încă de la creație.