Situații problemă, dileme. Discuții și dezbateri 3.1. Consiliere și dezvoltare personală.

Medii de învățare incluzive

Disciplina Consiliere şi dezvoltare personală contribuie semnificativ la starea de bine și la

consolidarea încrederii în sine a elevilor, ca persoane unice și valoroase, care își cunosc
potențialul individual, interacționează armonios cu ceilalți, învață cu eficacitate și iau decizii
școlare, personale, de carieră și stil de viață sănătos.

Disciplina Consiliere şi dezvoltare personală contribuie la realizarea profilului de formare din

perspectiva a cinci dimensiuni ale dezvoltării personalității elevului, care vizează: competențe de
autocunoaștere, competențe socio-emoționale, competențe de management al învățării,
competențe de management al carierei și adoptarea unui stil de viață sănătos.

Deşi spaţiul şcolar este adesea perceput ca un dat determinat de factori decizionali din domeniul
administrativ, dificil de adaptat în funcţie de particularităţile de dezvoltare a copiilor cu CES,
practica educaţională incluzivă impune abordarea distinctă a unor aspecte relevante pentru
constituirea unui mediu educaţional incluziv. Atitudinile, dar şi performanţele cadrului didactic şi
ale elevilor sunt influenţate de variabile ale mediului fizic (clădirea şcolii, mobilierul şcolar,
aspectul clasei), acest fapt fiind întărit de către rezultate ale unor studii mai puţin discutate în
spaţiul educaţional autohton.

O instituţie de învăţămînt trebuie să respecte crearea unui mediul fizic incluziv și anume:

 Spațiile școlii să fie accesibile pentru toţi elevii și profesorii

 La intrarea în şcoală, să existe indicatoare care orientează vizitatorii către punctele cheie
ale
 şcolii. Indicatoarele să fie clare şi prietenoase
 Toate sălile de clasă să fie etichetate clar.
 Să existe panouri de afişaj pe care sunt reflectate culturile locale şi politica incluzivă.
 Pavoazarea holurilor şcolii să reflecte elemente de cultură organizaţională şi diversitate
culturală.
 Pavoazarea sălilor de clasă să reflecte elemente de identitate a elevilor şi produse din
activitatea acestora.
 Nu există intrări separate pentru elevi şi profesori
 Spaţiile, echipamentele, instalaţiile să nu pună în pericol siguranţa copiilor
 Să se utilizeze TIC şi tehnologie multimedia

Poate fiecare profesor a încercat să răspundă la un moment dat la întrebări de genul: De ce nu toţi
elevii mei progresează în acelaşi fel? Cum pot să-i ajut pe toţi să înţeleagă? Cum pot să-i ajut pe
cei care învaţă mai greu?
Un prim pas în oferirea răspunsurilor la aceste întrebări stă în faptul că profesorul ar trebui să
accepte, în primul rând, diversitatea dintr-o clasă; faptul că fiecare elev are propriile sale
capacităţi intelectuale, diferite de cele ale altor colegi, că fiecare are stilul său propriu de a învăţa
şi fiecare are nevoile sale în privinţa asimilării de informaţii. Aşadar, unul dintre cele mai
importante aspecte a le învăţământului actual este nevoia sa de adaptare la necesităţile copiilor,
oricare ar fi acele necesităţi şi oricare ar fi copiii – fie că sunt copiii cu CES, fie că pur şi simplu
sunt copii cu un ritm mult mai încet de învăţare.

O astfel de metodă de adaptare o constituie şcoala incluzivă, o şcoală ce se axează pe includerea

acelor copiii sau chiar grupuri ce au fost anterior marginalizate şi care implică în procesul de
învăţare şi de luare a deciziilor părinţii, îngrijitorii şi consilierii specializaţi.

PROF. NIDELEA CORNELIA