Unele lucruri ni se par normale, altele ciudate, iar în unele cazuri ele par vise.

Poveștile cu tot felul de ființe magice, tărâmuri ascunse, magie și prietenie nu sunt doar în
cărți, ele există în mintea noastră în fiecare zi. Aceste întâmplări, ca și poveștile, pot fi
uitate încetul cu încetul sau pot deveni amintiri.
Sophie, eroina principală a acestei povestiri, era orfană. Ea fusese lăsată de mică la
poarta unui orfelinat. Povestea noastră începe într-o noapte senină când o rază de lumină
n-o lăsa pe fetiță să adoarmă. Ea nu îndrăznea să se ridice din pat ca să tragă draperia
deoarece copii erau aspru pedepsiți dacă erau găsiți noaptea afară din pat. Ei erau închiși în
subsolul plin de șobolani și păianjeni. După câteva minute de gândire, Sophie s-a ridicat
din pat și-a luat ochelarii și a plecat precaută spre fereastră. Ca din senin, ea a realizat că
era ora 12 noaptea.
Știu că nu sună cine știe ce dar la orfelinat fetele spuneau că ora 12 este ora
fantomelor, așa că din acest motiv Sophie era curioasă să vadă cum arată lumea la miezul
nopții. Când a tras draperiile, a văzut o scenă uluitoare, casele se unduiau iar singurul lucru
care rămânea nemișcat era o siluetă neagră uriașă. Această umbră ținea în mâini un fel de
trompetă pe măsura ei și o servietă. Fetiță s-a uitat îndelung la ea și a observat că din
servietă umbra scotea niște borcane pline de un lichid mișcător fosforescent pe care apoi îl
băga în trompetă. Lichidul era suflat prin trompetă fără nici un zgomot. Se pare că umbra
sufla acel lichid numai în casele în care locuiau copii. După o perioadă de timp în care
Sophie observase umbra îndelung fără să fie văzută, aceasta se întoarce și o observă.
Dintr-un salt ajunge lângă fereastră și o ia cu el.
Oricine este răpit crede că persoana care l-a luat este rea din acest motiv, este speriat
și vrea să scape. În unele cazuri se poate ca răpitorul să fie o persoană minunată care vrea
să nu spui nimănui de existența sa. Poate că înainte să judeci o persoană ar fi bine să o
cunoști mai întâi.
Marele Uriaș Prietenos (MUP) o duce pe Sophie în tărâmul uriașilor care nu apărea
pe nici o hartă. Tărâmul era un fel de deșert, care nu avea decât tufe cu spini și mult nisip.
Uriașul a intrat într-o peșteră pe care a blocat-o apoi cu o piatră gigantică. El a scos-o pe
fetiță din buzunarul hainei și a pus-o pe masă. Fetița era convinsă că uriașul dorea să o
mănânce. El îi explică motivul pentru care a răpit-o și i-a spus că nu o s-o mănânce. După
discuție, fetița a observat că limbajul uriașului nu era corect, dar totuși se puteau înțelege.
MUP nu dorea să îi facă rău dar ca ea să nu zică nimănui de existența acestei lumi, chiar și
din greșeală, el dorea să o țină pentru totdeauna alături de el.
În timpul în care a stat cu împreună MUP, Sophie a descoperit că acest uriaș îi dorea
doar binele și să o ferească de alți uriași mâncători de copii. El i-a spus că motivul pentru
care sufla acel lichid fosforescent în camerele copiilor era pentru a le oferi acestora vise
frumoase. Cei doi trăiesc împreună multe aventuri periculoase din care reușesc să scape
nevătămați din ghearele celorlalți uriași periculoși.

Roald Dahl, „Marele Uriaș Prietenos”, Editura Arthur, 2013, 248 de pagini