Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său

de Elif Shafak
-rezumat-

Acţiunea cărţii începe cu o fată care trăieşte în Istanbul. Ea era o fetiţă normală, numai
că avea un nume ciudat, acela fiind Sakiz Sardunya, care înseamnă muşcată curgătoare. Sakiz
Sardunyiei îi plăceau filmele şi jocurile video pe calculator, dar cel mai mult îi plăceau cărţile.
Sakiz Sardunya avea o imaginaţie atât de bogată şi o pasiune atât de mare pentru cărţi, încât
unii oameni îi spuneau să nu mai citească atât de mult, dar Sakiz Sardunya nu îi asculta.
Într-o seară, după cină, părinţii fetei îi spun să îşi pregătească valiza, deoarece ei
trebuiau să plece într-o călătorie pentru serviciu, iar Sakiz Sardunya urma să stea la bunicii ei.
Fata, ascultătoare, se duce la ea în cameră şi îşi pregăteşte bagajul. Aceasta îşi pune o grămadă
de cărţi, dar şi benzi desenate, acestea fiind de asemenea o pasiune de a ei. Când termină, Sakiz
Sardunya ia de sub patul ei un glob, pe care îl găsise la biblioteca şcolii. Acesta stătuse acolo
ascuns printre cărţi. Când Sakiz Sardunya îl luase, observase că pe el se aflau toate continentele
de pe pământ, dar şi un ciudat al optula continent. De asemenea, globul scotea nişte sunete
precum o melodie dacă era deschis. Sakiz Sardunya îşi pune globul în valiză, ascuns sub o rochie
de a ei, şi se duce la culcare. După câteva ore, Sakiz Sardunya se trezeşte din somn şi merge
către bucătărie pentru a-şi lua un pahar cu apă, dar pe drum spre bucătărie, aceasta îi aude pe
părinţii ei vorbind în sufragerie. Sakiz Sardunya trage cu urechea la ce vorbesc părinţii ei şi află
că de fapt adevăratul motiv pentru care aceştia pleacă este că tatăl Sakiz Sardunyei trebuie să
îşi facă o operaţie. Sakiz Sardunya, tristă că părinţii ei îi ascund acest motiv şi că nu au încredere
în ea, se întoarce înapoi în camera ei.
A doua zi, Sakiz Sardunya şi părinţii ei iau un autobuz către casa bunicilor fetei. După ce
stă de vorbă cu mama ei, de care îi fusese dor, domana Hayal, mama Sakiz Sardunyei îşi
îmbrăţisează fata şi pleacă. Mai târziu, bunica fetei cheamă nişte vecine pentru a sta la taclale.
În acest timp, Sakiz Sardunya stă în camera ei, citind. Deodată, observă pe geam, printre
crengile unui copac, o pereche de ochi care o priveau. Sakiz Sardunya observă că era o fată cu
un păr albastru care stătea ţeapăn. Sakiz Sardunya se prezintă fetei, pe care o cheamă Zeliş, iar
în acel moment apare şi fratele ei, Asutay, care era puţin bâlbâit. Zeliş şi fratele ei îi explică Sakiz
Sardunyei că ei sunt locuitorii celui de-al optulea continent de pe glob, iar ţara lor se destramă
fără încetare, iar pentru a opri acest lucru, ei trebuie să adune cât mai multe idei creative,
poveşti şi basme, pentru a le duce în ţara lor. Sakiz Sardunya, la auzul acestor vorbe, se decide
să îi ajute pe cei doi şi pleacă la drum. Zeliş fluieră lung şi dintr-o dată apar doi cai cafenii. Copiii
îi încalecă, caii îşi iau zborul şi pornesc către al optulea continent.
 Când ajung pe al optulea continent, cei trei copii descalecă şi pornesc spre Lepoba. Pe
drumul lor, copiii dau de un trandafir cu foarte multe petale, pe care erau inscripţionate litere.
De fiecare dată când mai multe petale cad şi literele de pe ele formează un cuvânt, acel cuvânt
devine realitate. Când copiii se apropie de trandafir, din el cad literele ce formează cuvântul
„vrăjitoare” şi dintr-o dată în faţa lor apare o vrăjitoare. Aceasta îi pune pe cei trei să aleagă
dintre patru drumuri, drumul pământului, al apei, al focului şi al aerului. Prima oară, cei trei aleg
drumul pământului, iar peste puţin timp se întâlnesc cu o zână care îi supune la trei întrebări
pentru a merge mai departe. Copiii îi răspund zânei corect la întrebări şi pornesc mai departe,
dar ajung în locul din care au plecat. Apoi, o iau pe drumul apei şi drumul focului, dar sunt
supuşi la nişte provocări atât de grele, încât se întorc înapoi şi o iau pe ultimul drum, drumul
aerului. Pentru a nu mai irosi timp, copiii înfruntă toate provocările care le ies înainte, oricât de
uşoare sau grele ar fi. Într-un final, cei trei ajung în Lepoba, dar acolo pierd toate ideile creative
şi poveştile pe care Zeliş şi Asutay le strânseseră. În ciuda acestui eveniment tragic, Sakiz
Sardunya nu îşi pierde speranţa şi încurejează toţi copiii din Lepoba să creeze noi poveşti şi
basme. În semn de mulţumire, înainte de plecare, Zeliş şi Asutay îi ofera Sakiz Sardunyei un glob
asemănător cu cel pe care deja îl avea.
Ce mi-a atras cel mai mult atenţia în această carte este mesajul pe care opera îl
transmite. Această carte încurajează nu numai copiii, ci şi adulţii să lase calculatorul şi
televizorul şi să citească mai mult, să îşi dezvolte imaginaţia, să creeze noi basme, fiindcă, să fim
sinceri, ce suntem noi oamenii fără idei creative?
Asociez opera „Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său” de Elif Shafak cu seria de romane
„Harry Potter” de J.K. Rowling, deoarece ambele opere prezintă un personaj principal care este
diferit de ceilalţi copiii în felul său. Sakiz Sardunya are un nume ciudat, de care toţii copiii râd,
iar Harry Potter are o cicatrice, care îl diferenţiează de toţi şi îl face mai „special”.