« Noapte de iarnă » este una dintre cele mai frumoase poezii ale lui George Topîrceanu.

Poetul
creează tabloul unei nopţi de iarnă, în care zăpada se aşterne peste oraşul tăcut.Titlul
anticipează conţinutul poeziei, orientând lectura şi iniţiind o stare sufletească melancolică.
Prima strofă conturează o imagine vizuală care are în centru siluetele plopilor din oraşul
adormit sub ninsoare. Autorul surprinde frumuseţea şi strălucirea fulgilor de nea, prin
folosirea metaforei “mărgăritare”. Se transmite totuşi o stare de melancolie, mai ales datorită
epitetelor “solitare”, “neclintit”, şi comparaţiei “plopii … visători ca amorezii ». Putem
presupune că eul liric suferă din dragoste.
Strofa a doua conţine acelaşi amestec de frumuseţe feerică şi tristeţe melancolică. Tabloul
vizual este îmbogăţit cu imaginea pomilor, a caselor şi a felinarelor acoperite cu zăpadă.
Frumuseţea feerică este sugerată de comparaţia “lume ca din basme”. Tristeţea melancolică
este transmisă de epitetele « tristă », « somnoroase », « neclintită », « bizare ».
Ultima strofă accentuează frumuseţea şi strălucirea tabloului, scoţând în evidenţă sentimentul
de încântare în detrimentul celui de melancolie. Fumurile care ies pe hornuri închipuie o
colonadă, zăpada se aşază în « capiteluri » pe trunchiurile copacilor, iar prin crengile
copacilor aşază buchete de fulgi care se scutură uşor. Strofa abundă în figuri de stil. Epitetele
« albă », « cochete », metaforele « colonadă », « capiteluri », « flori de marmură »,
« ghirlandă de buchete », « petale », « roi de fluturi » contribuie toate la crearea unui
sentiment de încântare şi gingăşie.Poezia se numeşte « Noapte de iarnă ». Titlul (format din
două substantive cu potenţial liric) sintetizează conţinutul poeziei, în care este descris un
tablou nocturn şi hibernal, care sugerează discret, prin noapte şi frig, singurătatea şi tristeţea
eului liric în ipostază de îndrăgostit fără speranţă.