PSALMI

PSALM

Nu am, Doamne, nimic, şi-s bogat.

Sunt, Doamne, cel mai bogat, că te am.
Cu fiece mugur ce iese din ram – Te-am aflat,
cu cerul ce-mi intră în casă prin geam!

Nu Te supăra, Doamne, că port roura-n gene,

că cel mai fericit am fost, fără să ştiu:
când sfâşiat eram de fiare în arene
Tu mă strângeai la pieptu-Ţi, ca pe-un fiu...

Şi ce uşoare-s lanţurile grele

şi piatra de sub cap mi-e pernă moale –
în locul unde lacrimile mele
se întâlnesc cu râurile Tale!

PSALM

Oare atunci, când ţi-a fost cel mai greu,

nu m-am lăsat, de bună voie, răstignit,
n-am sângerat pe cruce,-n locul tău,
poporul meu, de ce m-ai părăsit?!

Când holda ţi se risipea pe vânt,

şi lumânări se aprindeau ca de la sine
şi graiu-ţi renăştea dintr-un cuvânt
eram să-ţi spun că: „Domnul e cu tine!“

Şi-acum, când cerurile toate scapăr

şi pomii îţi sunt smulşi din rădăcine,
iar eu încerc de moarte să te apăr,
de ce te-ntorci cu faţa de la mine?!

De ce n-ai crede şi cuvântul meu

ci – doar pe cei cu duhul migrator,
care afirmă c-au vorbit cu Dumnezeu
şi ţara ta le-a hărăzit-o lor?!

De ce când scos eşti parcă din strâmtoare

dar ţi-i sărată, -ncă, de lacrimi pita
chiar tu eşti cel ce-ai vrea să-mi cer iertare
de la acei ce te-njugau ca vita?!

Cu tine mi-a fost cald şi-ntre nămeţi,

cu harul tău mai plin de haruri îs;
dar mi-ai respins iubirea cu dispreţ
şi mi-ai răspuns, la jertfă, c-un surâs...
Au nu am fost şi nu-s feciorul tău
care – mai mult ca viaţa-mi – te-a iubit,
acuma, când te laşi sorbit de hău,
poporul meu, de ce m-ai părăsit?!

PSALM

Sunt, Doamne, atât de trist şi singur:

precum un rug în care ninge,
ce ba învie, ba se stinge...

Sunt, Doamne,-atât de trist şi singur...

Precum de rouă – nişte crânguri,
mi-s zilele de lacrimi pline.

Se vede, Doamne, de la Tine

cât sunt de trist, cât sunt de singur?!

De orice rază ce m-atinge

mă simt rănit până la sânge...

Sunt, Doamne, atât de trist, şi singur:

precum un rug în care ninge.