Ştefan Dincescu, din vol.

Mâţe pe soclu, Editura Amphion, Bacău, 2021

POEM [36]

Înaintea şi înapoia
noastră – nimicul!... Deasupra
şi dedesubtul nostru – piticul!...

În scaunul tău – primăvara

care ţi-a purtat sâmbetele!...

În patul tău – iadul pe care

l-aţi hrănit cu biberonul!...

Stropind muşcatele, peronul,

sare cântecul, mâţeşte, împrejur.

Nu flecarul Dumnezeu îţi pune

pioneze, bătrâneţea mea, sub cur?!...
 POEM [37]

Orice trompetă
este-o istovire ce nu mai vrea
aplaudacii să şi-i nască.

Sub talpa ta obositoare

de-acuma hăurile se tot cască.

Jucându-te cu leul şi cu puma,

tu, purtătorule de bască,
mai storci luminile pe-un dig?!...

Prin gaura unui covrig,

pe care l-am mâncat pe lumea cealălaltă,
din toate plăgile vrăjmaş mă strig.

Când, moarte, începui să te irig?!...

 POEM [38]

Prin gândul apelor pleşuve,

strigat-am, Doamne, numele-mi pierdut,

aşa cum ţi-ai pierdut ciracii într-o gară,

printre paporniţe şi printre câţe, Doamne,
când te-au făcut zdrângarii de ocară!...

Cum mi-au răspuns

trădarea şi gâlceava, sicarii,
Pitia şi detractorul, regizorul, pârţarii
şi decorul, ţarina, Potemkin şi biciul?...

Ce rezonanţă faină are, Doamne,

secunda mea borţoasă cu supliciul!...
 POEM [39]

M-ai uitat pe-o plută

dintre chioare naţii, gemene

în ură, în dispreţ şi-n bâtă,

şi mi-ai pus în stemă,
Doamne, o lumină amărâtă!...

Firelor de iarbă le-am sortat

lumina, ploaia ne-au
grăbit-o cinteze-n ştiulete,

Potomacul ţi-a-nghiţit
piroga, buciumaşule, poete!...
 POEM [40]

O să vină ploaia şi-o să-ţi spele

veştile cicălitoare!...

O să vină vântul şi-o să-ţi spună,

mortule, o ghicitoare!...

Nicio ţâţă veşnicia n-are,

ducă-se la naiba, surioară!...

În borcanul de pe policioară,
Doamne, moartea a-nceput
şi dumneaei să moară!...
 POEM [41]

Cineva semnează de-o vânzare,

cineva-şi iubeşte trădătorul,
cineva se scaldă-n iluzoriu!...

„Am studiat cu râvnă, ah, filozofia

din scoarță-n scoarță, dreptul,
medicina, şi din păcate chiar teologia.”

Contrasemnează, sufleţele uscăţiv!...

Deschide-mi paraşuta de rezervă!...
Semnează-mi actele de-acreditare!...

În ceruri ne aşteaptă strălucirea.

Sabrer izbit de ceasuri, de secunde,

racem crescut din molime vindecătoare,
veghe veghind insomniacii îngeri,
căinţă jecmănind egolatria,
contrasemnează, suflete parşiv,
şi du-te dracului pomană!...

Se iscăleşte Sfântul Petru

pe-o cormană, iar greierii
desfid litolatria.
 POEM [42]

Ascuţit rămas în scenă, schimbând

măştile singurătăţii, intru vesel
într-o piesă precum gerul în mănuşă.

Meşterii decorului de iarnă au uitat

de geamuri, de ogheal, de uşă.
Nu revine doamna-nvăţătoare?...
Nu se-aude, soră, clopoţelul?!...

Numai bocănit de cârje,

dom’ le doctor, bombănit şi tuse!...
Ieri sintaxele iernării scris-au
cu mi-ai fost şi-mi fuse!...
 POEM [43]

Fulgerul cetăţii, soră mare,

mă colindă şi se dă cu suliman
ca proasta când îşi vede
bucile-n oglindă!... Basta!...

Când mai dăm pe la madame?...

Hei, Adame, tot mai doare coasta?!...

Dobitoace, sărăntoace,
se sleieşte umbra în băltoace,
faima s-a-mpuţit în poloboace!...