"În această carte este vorba despre o fetiță pe nume Sakiz Sardunya care se traduce

„Mușcată Curgătoare”. Colegii o ironizează mereu şi râd de numele ei, iar mama sa nu îi
înţelege nemulţumirea şi nu e dispusă mai niciodată să îi răspundă întrebărilor şi
curiozităţilor ei. Deşi este o fetiţă singură şi retrasă, Sakiz este cu totul deosebită, fiind
pasionată de lectură, de ştiinţe şi geografie, fiind o fire curioasă şi plină de imaginaţie şi
creativitate. Îşi scrie toate experienţele, emoţiile şi trăirile într-un jurnal personal intitulat
Copacul Bătrân.

Într-o zi, găsește la bibliotecă un glob şi constată că acesta îşi schimbă culoarea când se
află în preajma cărţilor. Este un glob magic pe care se află cel de-al optulea continent unde
trăiesc zâne și tot felul de creaturi ciudate.

Plecată în grabă la bunici, fetiţa zărește la fereastră doi copii puțin mai ciudați decât ea –
Zeliş şi Asutay, personaje fantastice locuitoare ale celui de-al optulea continent. Aceştia sunt
în căutarea globului fermecat, care reprezintă casa lor. Copii îi povestesc fetiței că țara lor se
distruge tot mai mult pe zi ce trece deoarece puțini copii mai citesc, puține cărți/poezii se mai
scriu, pe scurt, puțini oameni mai sunt creativi în ziua de astăzi, iar globul fermecat devine
activ atunci când se află printre cărţi, primind energie de la ele. Sakiz Sardunya se alătură
celor doi fraţi în încercarea de a-i ajuta să se întoarcă acasă şi de a salva cel de-al optulea
continent.

Împreună cei trei copii trec prin multe aventuri, provocări, eșecuri şi victorii, trebuie să facă
propriile alegeri, să ia decizii cu privire la drumul pe care să-l aleagă şi să îşi urmeze
instinctul.

În speranţa că v-am deschis apetitul pentru lectură, şi pentru a afla dacă în final Sakiz îşi va
iubi numele şi dacă va reuşi împreună cu prietenii ei să salveze tărâmul fermecat, merită să
fugiţi la librărie sau la bibliotecă şi să luaţi cartea „Fetița căreia nu-i plăcea numele său”.

Sunt multe de învăţat din această carte: să te accepţi aşa cum eşti, să ignori răutăţile altora,
să îţi urmezi pasiunile, să citeşti mai mult, să îţi pui mereu imaginaţia şi creativitatea la
încercare. Dar cel mai important lucru pe care l-am învăţat citind această carte este
următorul: dacă atunci când eşuezi sau pierzi înveţi ceva, pierderea este de fapt un câştig:
„Cel mai important e ca fiecare om să facă tot ce-i stă în putință ca lucrurile să iasă bine. Și,
în plus, nu trebuie să câștigi mereu. Omul are multe de învățat și atunci când pierde. Și dacă
a învăța este un câștig înseamnă că omul câștigă și atunci când pierde. Sebastian Fărcașiu,
clasa a VI-a, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu

"

joi, 28 decembrie 2017

Fetița căreia nu-i plăcea numele său

Cartea pentru copii Fetița căreia nu-i plăcea numele său scrisă de Elif Shafak o are în
centrul său pe Sakiz Sardunya, care are o singură problemă: nu îi place numele ei pentru că
se traduce „mușcata curgătoare”. Cartea a apărut la editura Polirom în colecția Junior, în
anul 2016. Cartea urmărește aventurile în care această fetiță se implică, este un
bildungsroman, prin urmare cititorii sunt părtași la maturizarea fetei.

Colegii o ironizează, iar părinții nu par să o asculte ori de câte ori își pune imaginația la
lucru. Mama ei nu știe să îi răspundă tuturor întrebărilor și închide orice conversație cu
replica „Punct!” considerând că un om trebuie să fie întotdeauna mulțumit de numele său și
nu înțelege de ce fiica sa este atât de nemulțumită. Doamna Hayal, mama lui Sakiz, are o
teorie amuzantă pentru a-și determina fata să mănânce sau să își accepte numele. Ea îi
spune fie că toate legumele din farfurie se vor supăra pe ea, fie că numele ei se va supăra
pe ea și fata va rămâne brusc fără nume.

- Mamă, cum ar fi să găsim un nume nou? întrebase cu ani în urmă Sakiz Sardunya. Pe
atunci avea patru sau cinci ani. Încă nu mergea la școală, dar presimțise că numele ei îi va
face zile fripte în viitor.
- Aa, de ce, copilul meu? Se poate ca un om să nu-și iubească numele? îi răspunsese
doamna Hayal, încruntându-și sprâncenele subțiri. Mare rușine, nici să nu aud. După aceea,
numele tău se va supăra pe tine.
- Se va supăra? întrebase Sakiz Sardunya îngrijorată.
- Sigur că da. Apoi ai să rămâi brusc fără nume (…) Să nu cumva să îți superi numele!
Punct! (Shafak, 2016:17)

Cu toate acestea, Sakiz Sardunya este cu totul și cu totul deosebită, deoarece este printre
puținii copii care adoră să citească și să își scrie toate experiențele și emoțiile într-un jurnal
denumit de ea Copacul Bătrân.

Pe când se afla în biblioteca școlii, Sakiz Sardunya vede un glob fermecat pe care îl ia
acasă. Acest glob devenea activ doar în preajma cărților, primind energie de la ele, lucru pe
care îl constată și Sakiz Sardunya în momentul în care ajunge acasă și vede că obiectul
magic începe să își schimbe culoarea atunci când este așezat lângă cărți.

Fata nu apucă să îi spună mamei nimic despre glob, deoarece doamna Hayal o
anunță că în scurt timp va trebui să meargă la bunici fiindcă părinții trebuie să plece într-o
călătorie neprevăzută.

Aflată la bunici face cunoștință cu două personaje fantastice, Zeliș și Asutay, locuitori ai celui
de-al optulea continent și astfel face trecerea din tărâmul real, în cel fabulos. Acesta este un
spațiu care se află în strânsă legătură cu creativitatea și imaginația copiilor. Sunteți curioși
să aflați legătura dintre cele două continente? Tărâmul fermecat înflorește în momentul în
care un copil citește o carte și se transformă în deșert atunci când aceștia uită de cărți și își
petrec cea mai mare parte din timp în fața calculatorului.

Sakiz Sardunya este hotărâtă să îi ajute pe Zeliș și pe Asutay să se întoarcă acasă, în

tărâmul imaginației și să salveze cel de-al optulea continent. Zeliș și Asutay nu se pot
întoarce în Alfabestan din cauză că Sakiz Sardunya adusese globul magic la bunici, un loc
lipsit de cărți și astfel nu putea fi activat. Obiectul magic funcționează ca o busolă care se
conectează la brățara magică a celor două personaje fantastice. Înainte să plece cu ei în
călătoria fantastică, Sakiz Sardunya duce globul într-o librărie din cartierul bunicilor pentru
că fără puterea lui nu ar fi putut să îi ajute pe Zeliș și Asutay să găsească drumul spre casă.
În continuare, cei trei călători primesc indicații de la glob până când, la un moment dat,
semnalul devine din ce în mai slab.

"Cei trei călătoresc pe un cal înaripat până în Pădurea alternativelor, unde trebuie să facă o
alegere importantă. Care este drumul cel bun spre Alfabestan? Prin tărâmul Aerului, al
Pământului, al Focului sau al Apei? Doar un singur drum este corect!

Sunt multe scene interesante în acest basm care pot pune pe gânduri și un adult. Una dintre
acestea are loc chiar și în biblioteca de unde Sakiz Sardunya împrumuta des cărți. După ce
fata găsește între cărți un glob magic pe care îl ia cu ea, bibliotecara îi spune fetei că ori de
câte ori recitește o carte va descoperi noi interpretări asupra acesteia fiindcă cititorul se află
într-o continuă dezvoltare. Practic, replica bibliotecarei este o mică lecție de teorie literară pe
înțelesul copiilor:

- Întotdeauna recitesc cărțile care mi-au plăcut. Și știi de ce? Rămân întotdeauna surprinsă.
Pentru că atunci când le recitesc parcă nu mai sunt aceleași. Mi se par altfel. (Shafak,
2016:60)

Un alt moment important în dezvoltarea personajului central feminin este cel în care fata își
dă seama că trebuie să aibă întotdeauna încredere în forțele proprii, altfel cei din jurul ei îi
vor ghici slăbiciunile. Sakiz Sardunya se află în tărâmul Pământului și trebuie să răspundă la
câteva ghicitori pentru a trece un pod. O zână este cea care alege cât de grele sau cât de
ușoare sunt întrebările, în funcție de încrederea pe care o aveau cei din fața ei. Sakiz
Sardunya își dă seama de acest lucru și hotărăște că stima de sine este cea mai importantă
în viață.


ilustrație realizată de Zafer Okur

- Eu am înțeles cum gândește zâna aceasta. Ne citește temerile. Cu cât vom avea mai multă
încredere în noi, cu atât întrebările vor fi mai ușoare. Cu cât ne facem mai multe griji, cu atât
întrebările devin mai grele. (Shafak, 2016:113)

Sakiz Sardunya are o idee genială prin care vrea să salveze tărâmul fermecat și crede că
fiecare copil are idei creative: le oferă copiilor multe foi ca să scrie compuneri imaginative,
iar continentul începe să înflorească, apele curg și inundă deșertul, aducând totul la viață.

Într-un final, fata își acceptă numele, îi ajută pe Zeliș și Asutay să ajungă acasă și
reflectează asupra celor ce i s-au întâmplat pe tărâmul magic scriind în jurnal următoarele: