Sunteți pe pagina 1din 6

MANASTIRI DIN

JUDETUL ILFOV
MANASTIREA CALDARUSANI
Mănăstirea Căldărușani este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Gruiu,
județul Ilfov, pe malul lacului Căldărușani. Aceasta poarta hramul Sfantului Dumitru (biserica din
cetate), Sfantului loan Evanghelistul (biserica din cimitir), Sfintei Varvara (cimitirul mirenilor).
Mănăstirea Căldărușani este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură bisericească din
Țara Românească. Conform cu prima sa istoriografie (1870), scrisă de Casian Monahul, mănăstirea a
fost ctitorită în 1638 de Matei Basarab (1632-1654). Numele mănăstirii provine de la configurația
locului, care are aspectul unei căldări. Prin vestita sa școală de copiști, Căldărușaniul a contribuit din
plin în veacurile trecute la crearea limbii române literare. Cea mai fecundă perioadă din istoria
mănăstirii rămâne totuși sfârșitul secolului al XVIII-lea, când, sub păstorirea Sf. stareț Gheorghe de la
Cernica (canonizat în 2005), aceasta devine unul din principalele focare de duhovnicie și cultură ale
arealului românesc.
MANASTIREA CERNICA
Mănăstirea Cernica este o mănăstire din România situată în orașul Pantelimon, județul
Ilfov, în apropiere de limita cu comuna Cernica, Ilfov. Aceasta poarta hramul Sfantului
Gheorghe. A fost ridicată în anul 1608 în timpul domniei lui Radu Șerban și a fost ctitorită de
marele vornic al lui Mihai Viteazul, Cernica Știrbei și de soția sa, Chiajna. Complexul
monahal de la Cernica a reprezentat o adevărată școală de educație monastică. În cadrul
mănăstirii s-au construit trei biserici și trei paraclise.
MANASTIREA SNAGOV
Mănăstirea Snagov este un important monument istoric și de artă feudală din Țara
Românească, care se găsește pe insula situată în partea nordică a lacului Snagov, în localitatea
Snagov și în apropierea satului Siliștea Snagovului (din comuna Gruiu). Mănăstirea este
probabil una din ctitoriile domniei târzii a lui Mircea cel Bătrân, fiind prima dată atestată
documentar în 1408. A fost refăcută de mai multe ori de alți domnitori, printre care se pot
menționa Vlad Țepeș, Mircea Ciobanul, Neagoe Basarab. În prezent mai sunt vizibile doar
biserica, un turn și o fântână.
Biserica are 3 hramuri: 26 septembrie (Sfântul Voievod Neagoe Basarab - ctitorul
actualei biserici), 26 septembrie (Sfântul Antim Ivireanul - stareț al mănăstirii) și 21 noiembrie
Hramul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (cel mai vechi).
MULTUMIM PENTRU ATENTIA ACORDATA!

S-ar putea să vă placă și