ANALIZATORII Sistemul nervos central isi poate indeplini rolul de a coordona func- fille sistemelor de organe, precum gi de a integra organismul in mediu numai daca primeste excitatii din mediul extern si din mediul intern. Excitatiile sunt aduse la sistemul nervos central de fibrele aferente ale nervilor, care le primesc prin terminafii speciale, numite receptori. Acestia sunt prezentati prin dendritele neuronilor pseudounipolari din ganglionii spinali, care, la nivelul pielii, se termina fie in contact direct cu celulele epiteliale — terminatiuni nervoase libere, fie cu formatiuni anatomice diferentiate, numite corpusculi senzitivi. Receptorii, care primese excitatiile din mediul extern, au fost numifi exteroreceptori, iar cei care culeg excitatiile din mediul intern — interoreceptori si pro- prioceptori, sau receptori profunzi ai aparatului locomotor. Organele senzoriale reprezinti formatiunile anatomice menite pentru a recepti- ona energia excitatiilor externe gi a 0 transforma in impuls nervos, pe care-| transmit encefalului. Receptorii nu receptioneaza excitantii intamplatori din mediu, ci numai anumiti excitanti, adecvati. Aceasta inseamna cA organele de simt receptioneazi numai excitantii specifici lor, care sunt condugi sub forma de influx nervos, la scoarta cerebrala, unde, dupa analiza, se transforma in senzafii. Tinand seama de aceasta, I. P. Pavlov a introdus notiunea de analizator. Organele de simt, conform definifiei fui 1. P. Pavlov, constituie portiunile periferice ale analizatorilor. Analizatorii sunt sisteme morfo- functionale complexe care au rolul de a receptiona, conduce gi transfor- ma in senzafii excitatiile adecvate primite din mediul extern sau intern. Analizatorii se impart in: - analizatorii excitatiilor externe, reprezentati prin: analizatorul cutanat, olfactiv, gustativ, acustic si optic; - analizatorii excitafiilor interne, reprezentafi prin: analizatorul motor, vestibular gi al mediilor interne. fn functionarea analizatorilor excitatiilor exteme se disting unele particularitati speciale: - 423 -- sunt receptori care nu pot intra in actiune decat prin contactul direct cu excitantul receptori de contact — analizatorul cutanat si gustativ; ~ receptori care intra in acfiune atunci cAnd excitantul influenteazd de la distanja — telereceptorii — analizatorii vizual, acustic si olfactiv. Analizatorul reprezinté un sistem functional unitar, constituit din- tr-un segment periferic — receptorul, care corespunde specificului or- ganului de simf, ce receptioneaz& excitantul gi-l transforma in influx nervos; un segment de conducere (conductor), reprezentat prin nervul si calea nervoasi respectiva — aferenta, ce are rol s4 conduca influxul ner- vos de la segmentul periferic la segmentul central; un segment central sau cortical, reprezentat de o anumitd parte a scoarfei cerebrale, unde se produce analiza fina si sinteza definitiva a influxurilor receptionate. in rezultatul acestor procese apar senzafiile. Functionarea analizatoru- «ai este conditionata de integritatea anatomica si functional a fiecdrui segment. Daca unul dintre segmente este lezat, analizatorul nu poate functiona. Analizatorul cutanat Analizatorul cutanat este un analizator fizic de contact. Segmentul periferic este reprezentat prin exteroreceptorii specializafi pentru a pri- mi anumite excitafii din mediul extern (atingere, presiune, durere, rece, cald) si se afla la nivelul tegumentului (piclii) si al mucoaselor. Pielea, cutis, este un organ conjunctivo-epitelial care acopera, pe toata intinderea sa, suprafata extern a corpului si se continua cu mu- coasele de la nivelul orificiilor naturale ale organismului. fn afara ro- lului de protectie, de eliminare a unor produsi toxici si de reglare a temperaturii corpului, piclea este si un organ de simt. Suprafata totala a pielii este 1,5 - 2 m’, in functie de dimensiunile corpului si constituie © arie extins4 pentru cele mai variate tipuri de sensibilitate cutanati ~ tactila, dolora, termica. Suprafata pielii nu e uniforma, pe ea fiind prezentate orificii, cute si proeminente. Orificiile sunt de doud tipuri: unele sunt mari, conducdnd in cavitatile naturale, altele sunt mai mici, de-abia vizibile cu ochiul —424-liber, dar bine vizibile cu lupa. Ultimele corespund fie foliculilor pilogi, din care cresc firele de pr, fie glandelor sudoripare ecrine (porii). Toa- te orificiile, indeosebi cele mari, precum si cele foliculare, sunt intens populate de microbi, fenomen ce explicd frecventa mare a foliculitelor. Orificiile foliculare reprezinta totodat’ si locul unde absorbtia percu- tanati a apei, electrolifilor, medicamentelor (unguente, créme etc.) gi altor substante este maxima. Relieful pielii este determinat de prezenta pe suprafata ei a santu- rilor cutanate, sulci cutis, $i a crestelor cutanate, cristae cutis. Cutele pielii sunt de doua feluri: structurale si functionale. Ultimele apar cu varsta gi diminuarea elasticitatii. Cutele structurale sunt fie cute mari (axilara, inghinala), fie cute mici. Cutele mari poseda asa particularitati ca umiditatea mai mare fat& de restul pielii, pilozitate mai accentuata, un pH alcalin sau neutru. Datorité acestor caractere, ele pot prezenta unele imbolnaviri specifice ca: micoze, fisuri etc. Cutele mici sunt prezente pe toatd suprafata pielii, reunind orificiile porilor; ele determina astfel mici suprafete romboide, care constituie expresia unei elasticitati normale. Aceste cute dispar la nivelul cicatri- celor, in starile de atrofie epidermica sau de scleroza dermica. La nive- Jul palmelor si plantelor cutele mici sunt asezate in linii arcuate dispuse paralel, realizind amprentele, cu caractere transmisibile ereditar, im- portante pentru identificarea juridicd a individului. Crestele dintre cute, dispuse de asemenea in linii paralele, prezinta pe ele orificiile porilor sudoripari. Cutele functionale — ridurile se constituie ca urmare a scaderii elasticitatii cutanate si a contractiilor musculare. Santurile mai profunde sunt localizate in regiunea articulatiilor, pe palma, pe fata plantara a piciorului, pe degete, in regiunea articu- latiilor. in regiunea fetei ridurile apar intr-o anumitd consecutivitate: fronta- le si nazolabiale — la 20 ani, in regiunea unghiului lateral al ochiului—1a 25 ani; infraorbitali — la 30 ani; cervicali 1a 35 ani; regiunea pavilio- nului urechii, obraji, barbie, buze — la 55 ani. ~425-Forma si addncimea pliurilor cutanate ale fetei sunt variate. Mai stabile sunt pliurile nazolabiale, nazobucale, mentolabiale (fig. 233). Claritatea lor poate reflecta atat particularitatile mimicii, cat si particu- laritatile de varsta. La nivelul comisurii palpebrale laterale pornesc o serie de pliuri radiate care formeazA pes anserinus (laba gastii). Culoarea pielii depinde de cantitatea de pigment melaninic, care confera nuanfe de la pielea alb& ~ lipsiti de pigment, pana la cea nea- gra — insofitd de excesul de melanin. fn unele regiuni ale corpului pig- mentatia este deosebit de pronuntata — areola mamaria, scrotul, regiunea citcumanala. Cantitatea de melanind este determinat& genetic, dar va- riafiile culorii pielii dup& latitudinea geograficé (de la pol la ecuator), arata si o adaptare. Melanina variaza intre anumite limite si depinde de particularitatile individuale ale activititii glandelor endocrine (lobul me- diu al hipofizei si substanta corticala a suprarenalelor) si in funcfie de expunerea la razele ultraviolete. Culoarea pielii depinde si de gradul de vascularizare capilar& gsi de cantitatea de hemoglobina. Pielea copiilor mici este bogat vascularizata si mai subtire, motiv pentru care e rozi. Fig. 233. Santurile cutanate si riduri- le fetii: 1 — filtrum; 2 — santul nazolabi- al; 3 — santul alar; 4 — cute transversale; 5 —cute verticale; 6 — pes anserinus; 7 — sanful naso-labio-genian; 8 — santul mentolabial; 9 - tuberculul buzei supe- rioare. fn investigatiile antropologice, culoarea pielii este apreciata prin sis- temul de cinci puncte: 0 — piele foarte deschisa; 1 — piele deschisa; 2 - piele cu o coloratie medie; 3 - piele intunecata, brunet; 4 — piele foarte intunecata (V. S. Speranski). Grosimea pielii variazi dupa regiuni: e subtire pe fata, frunte, ge- nitale; este mai groas pe toracele anterior, abdomen, spate si pe fe- 426 ~tele extensorii ale membrelor. Cea mai groasa este pielea palmelor si talpilor. Mobilitatea pielii este variabila. Ea este usor mobilizabila fata de planurile profunde la fata, torace, membre, penis si putin mobilizabila la nivelul palmelor, talpilor, pavilioanelor urechilor si aripilor nazale. Pielea este alcdtuita din trei straturi cu structura diferita: epidermul, dermul si hipodermul (fig. 234). Epidermul, epidermis, este portiunea externa a pielii, de origine ectodermica si reprezinta un epiteliu stratificat, pavimentos, cornifi- cat, celulele sale fiind in permanenta regenerare. El este lipsit de nervi gi vase sangvine, nutritia celulelor sale realizindu-se prin difuziunea limfei din derm prin intermediul membranei bazale. innoirea epider- mului are loc prin cresterea stratului germinativ profund. Grosimea epidermului pe fata, gat, piept, abdomen este de 0,02-0,05 mm; pe palma si talpi — 1-2 mm. Fig. 234, Structura pielii: I — epidermis; Il — dermis; III — hi- podermis; | — pilus; 2 — stratum papillare; 3 — epidermis; 4 —fas- cia superficialis; 5 — musculus; 6 — vena; 7 —artera; 8 — nervus; 9 — terminationis nervosum; 10 — glandula sudorifera; 11 —m. erector pili; 12 — glandula seba- cea; 13 — ductus glandulae sudo- riferae. Dermul, dermis, constituie scheletul rezistent conjunctiv-fi- bros al pielii, este de origine me- zodermica, separat de epiderm prin membrana bazala. Grosimea dermului este intre 300 microni si 3 mm. El cuprinde doua straturi: superficial, strat papilar, stratum papillare, si profund, stratul reticu- AGlar, stratum reticulare. La nivelul dermului se affi glandele sebacee si muschii erectori ai parului. Stratul papilar contine fibre elastice si colagene gi se caracteri- Zeaza prin aceea cA trimite spre epiderm niste proeminenfe conice, numite papile, papillae. in unele regiuni ale pielii ele sunt destul de mici, incat existenta lor nu se observa la suprafata. fn regiunea pal- mara a degetelor, papilele au forma unor creste, sunt mari si determi- nd pe suprafata pielii niste ridicdturi liniare sau curbe, cu dispozitie caracteristicé pentru fiecare individ, constituind crestele epidermice; intiparirea lor reprezinté amprentele digitale folosite in criminalisti- ca si medicina judiciara la identificarea personalitatii (dactiloscopia). in stratul papilar se contin si fibre musculare netede, legate de bulbii firelor de par. In regiunea fefei, mameloanelor, scrotului aceste fibre musculare sunt independente. in stratul papilar se gasesc capilare sangvine si limfatice, precum si terminafii nervoase sub forma de corpusculi sau de terminatii libere. Stratul reticular este format dintr-o tefea de fascicule de fibre elastice gi fibre colagene, dispuse in toate sensurile. Acest strat fari delimitare stricta trece treptat in baza subcutanat&, care confine o anumita cantitate de tesut adipos, grosimea caruia diferd de la o Tegi- une fa alta. Pe pleoape gi in pielea scrotului, penisului si labiilor mici stratul adipos lipseste, iar in regiunea fruntii si nasului este foarte subfire. Acest strat este mai dezvoltat pe fese si in regiunea plantar’, unde exercita o functie mecanica de perna elastic’. La femei fesutul adipos este mai dezvoltat decat la barbati si este depozitat in canti- tati mai mari in regiunea abdomenului, pe coapse, fese si in glandete mamare. Este important de mentionat c& in stratul reticular se mai gasesc leucocite si elemente ale tesutului reticuloendotelial, dand pielii si o funcjie de organ hematopoietic. Hipodermul este stratul care separa pielea de structurile subiacente si este alcatuit din fibre conjunctive si lobuli de fesut adipos cu rol de rezerva nutritiva si de izolator termic si mecanic. Acesti lobuli sunt Separafi prin septe conjunctive, in care se gases vase si nervi. Gradul ~ 428 —de depunere a grasimilor depinde de mai multi factori: varst, sex, tip constitutional gi activitatea glandelor endocrine. in aceasta parte a pielii se gasesc glomerulii glandelor sudoripare, bulbii firelor de par, vase sangvine, limfatice si terminatii nervoase re- prezentate prin corpusculi Vater-Pacini, in numar mai mare decat in derm, corpusculi Golgi, corpusculi in forma de bulb. Hipodermul are © grosime variabili in functie de influentele endocrine si metabolice. Hipertrofia sa determina obezitatea, ce comport o anumita patologie cutanata. O mare parte din patologia hipodermului e legata de vase si tesutul conjunctiv perivascular, care formeaza septurile interlobulare, unde iau nastere hipodermitele nodulare inflamatorii, situate mai ales la gambe. Tot la acest nivel iau nastere si lipoamele (tumori benigne). Dermul si hipodermul sunt sediul edemelor. Cu varsta are loc diminuarea elasticit&tii si extensibilitatii pielii si, in consecin{a, santurile devin mai adanci si ridurile mai pronuntate, iar pigmentatia pielii creste. Vascularizatia pielii. Vasele sangvine i limfatice formeazi doud plexuri paralele cu suprafata pielii: unul superficial — subpapilar, si altul profund -- subdermic (fig. 235). Arterele pielii provin din arterele cutanate, musculare gi reteaua vasculara situat’ intre fasciile musculare si stratul adipos subcutanat. Din aceste retele pleacd vase de calibru precapilar care formeaza cele doua plexuri— subpapilar, din vase mai subtiri, si subdermic, din vase mai mari. intre ele exis- t4 sunturi arteriolo-venulare numite glomusuri, cu rol in reglarea tensiunii arteriale Fig, 235, Vasele sangvine gi limfatice ale pielii: 1 — plexul subpapilar; 2 — anasto- moze glomice si vase comunicante; 3 — plexul subdermic. —429—(rol in stari de soc). Anastomozele arteriolo-venulare sunt mai numeroase in regiunea falangelor distale ale degetelor mainii si piciorului, indeosebi in regiunea lojei unghiale. Ele contribuie activ la procesul de termoreglare. De Ja refeaua profunda se vascularizeaza lobulii adiposi, glandele sudori- pare si parul, iar de la cea superficiala pleaci vase spre glandcle sebacee si radacinile parului. Capilarele glandelor sebacee gi ridicinii parului se unesc in vene, care se vars in plexurile venoase subpapilare de la care singele circuld in plexul venos profund, situat intre derm gi stratul adipos subcutanat. in acest plex se varsi sAngele glandelor sudoripare si.al lobulilor adi- posi. De la plexul venos cutanat si plexul venos fascial pornesc vene ce se vars in trunchiurile venoase mari. Capilarele limfatice, la fel, formeaza doua refele — una superficiala si alta profunda; de la ele pornesc vase limfatice care unindu-se cu va- sele fasciilor si mugchilor, se indreapta spre ganglionii regionari. Inervatia pielii. Piclea are o inervatie somaticd reprezentati, in principal, de fibre senzitive — aferente gi una vegetativa, de tip efector — motor, reprezentata prin fibre eferente. Aria cutanata inervat’ de cdtre fibrele somatosenzoriale provenite de Ia nivelul unui singur nery spinal poarté numele de dermatom (fig. 236 A, B, C). Desi exist o oarecare suprapunere in inervatia derma- toamelor, acestea sunt extrem de utile in localizarea nivelurilor leziu- nilor nervilor, Dermatoamele esentiale pentru rezolvarea problemelor neuroanatomice sunt: C,, posteriorul capului; C,, partea superioara a umarului; C, policele; C, degetul mediu; C, degetul mic; T, sau T, mamelonul; T,,, ombilical; ri ligamentul inghinal; L, sau L, , halucele; S,, degetul mic de la picior; S,, regiunea perianala. Principalul plex nervos al pielii se afla in stratul adipos subcuta- nat, de la care pleacd numeroase trunchiuri ce dau nastere la plexuri noi, situate in jurul glandelor sudoripare, lobulilor adiposi gi radaci- nilor parului, Plexul nervos al stratului papilar trimite fibre nervoase in fesutul conjunctiv unde formeazd numeroase terminafii nervoase senzitive, — 430~-Terminatiile nervoase nu sunt distribuite in piele uniform. Densita- tea lor maximé este in regiunile pielii cu sensibilitatea accentuatd — la fafa (buze, nas, pleoape), pe fata palmara si plantar’ a membrelor, in pielea organelor genitale. Mai putini sunt in pielea capului gi spatelui. Se prezinta sub trei aspecte principale: 1 — terminatii nervoase libere; 2 — terminatii nervoase incapsulate; 3 — terminatii nervoase peritrichia- le — in jurul firului de p&r, cu rol in recepfionarea excitafiilor tactile de atingere a firelor de par. Fig. 236. Schema inervatiei segmentare a pielii. Dermatoame. A — su- prafata anterioara; B - suprafata posterioara; C — suprafata laterala in flexiune ventrala. —431-—432~Terminatiile libere, care patrund intre celulele epiteliale, sunt recep- tori ai durerii. Termoreceptorii sunt de doud feluri: pentru frig, numiti corpusculii Krause, si pentru caldura, numiti corpusculii Ruffini. S-a demonstrat ci senzafiile de cald si de frig se datoreazi amplasarii in straturi diferite ale celor doud feluri de corpusculi si nu specificitatii lor. Receptorii tactili, de contact si presiune, sunt reprezentafi prin corpus- culii Meissner si discurile Merckel. Exist’ variafii si in privinfa densitatii receptorilor pentru anumite feluri de excitatii: cei mai multi sunt receptorii de durere gi de prurit {terminatiile libere), apoi in or- dine descrescanda, cele tactile si presiune, rece si cald. Nervii sistemului nervos ve- getativ actioneazi asupra vaselor sangvine, producand prin fibrele acetilcolinergice vasodilatatia, iar prin cele adrenergice — vaso- constrictia. Asupra secretiei su- dorale actioneaza cele acetilcoli- nergice, care stimuleaza sccretia. Fibrele adrenergice produc con- tractia glomerulului sudoripar si a muschilor piloerectori. Deci, la nivelul pielii are loc © strans& corelatie intre plexurile nervoase, ce fin de cele doua sis- teme — somatic si vegetativ, prin ce se explicd fenomenul eritemu- lui emotiv — de pudoare. Suprafaja pielii reprezinté un camp receptor imens (fig. 237). Stimularea diferitelor puncte de pe tegument cu ace fine pentru trata- Fig. 237. Camp receptor in pielea suprafetei palmare a mainii (dupa A. A. Otelin). Punctele negre re- prezint4 receptorii incapsulati -433-ment este folosita din antichitate. Modalitatea aceasta provoaca reflexe cutaneoviscerale care induc modificari neurovegetative reglatorii. Anexele pielii Pielea este caracterizat& si prin prezenta unor formatiuni speciale care se diferentiazé din ea si numite producfii ale pielii. Unele din acestea se pot observa la suprafata pielii. Sunt de naturi cormnoasi si se numesc productii cornoase sau fanere cutanate, iar altele sunt cu- prinse in interiorul pielii, sunt de natura glandulara gi se numese glande cutanate. Productiile cornoase sunt parul si unghiile, care reprezinta derivate ale epidermului. Parul, pili, cu densitate diferita acopera aproape toati suprafata pie- lii, cu exceptia fetei palmare si plantare a membrelor, partii dorsale a fa- langelor distale de la mini gi picioare, marginile laterale ale degetelor, marginii rogii a buzelor, mameloanelor, labiilor mici, glandul penisului $i foitei interne a preputului. Fibrele de par mai bine dezvoltate in anumite regiuni ale corpului pre- zinté anumite caractere: perii capului cresc tot timpul viefii; perii spran- cenelor sunt aspri si indreptati lateral; perii mustafilor gi ai barbii au cres- tere continu; perii pubieni se intind la barbat pana aproape de ombilic, iar la femeie, pana deasupra pubelui, avand 0 arie mai redusa. fn general dezvoltarea perilor este mai puternicd la barbat decat la femeie. Se disting trei tipuri de par: lung — parul capului, barbiei, mustitilor, fosei axilare, de pe muntele venus; aspru — pirul sprancenelor, genelor, din canalul auditiv extern gi din vestibulul cavititii nazale; puf — din celelalte regiuni ale pielii corpului. La fat corpul este acoperit de puf, Ja- nugo, care dupa nastere este substituit de invelisul pilos secundar. Forma firelor de par este si ea foarte variabila: parul cret intalnit la negri, parul neted caracteristic mongoloizilor gi cel ugor ondulat al europenilor. Culoarea firelor de par este diferita: blonda, rogie, castanie, neagra. Ea este determinat’ de un pigment brun — grauntos sau rosiatic, care se formeaza in bulbi. Parul alb al senectutii este consecinta patrunderii aerului in tija. -434— ee.Parul este alcatuit din doua parti: una externa vizibila, care iese din piele, tulpina parului, si cealalté ascuns4 profund in derm, ra- dicina parului, radix pili. La partea inferioara radacina este mai di- jatat’, formand bulbul parului, du/bus pili (fig. 238). Acesta ajunge in hipoderm sau derm gi are in partea bazala o mica scobitura in care patrund fesutul conjunctiv, vase si nervi, alcituind papila parului, papilla bulbi, ce realizeaza nutrifia celulelor bulbului pielos. Cand Fig. 238. Structura parului: | — bursa pili; 2 — scapus pili; 3 ~ infundibulum pili; 4—glandula sebacea; 5 ~ m. errector pili; 6 — vagina epithelialis; 7 — bulbus pili; 8 — papilla pili. -435- papila degenereaza, firul de par cade. in locul trecerii radacinii parului in tulpina epidermul formeazi o de- presiune mici — infundi- bulul parului. in acest loc, parul, iesind din infundibul, apare la suprafata pielii. in infundibulul parului se des- chide canalul glandelor se- bacee. Inferior de glandele sebacee trece muschiul erector al parului, m. er- rector pili. Contractia aces- tui mugchi ridicd firul de par, apasa glanda sebacee, care igi elimina secretul. Absenfa congenitala lo- cala a parului se numeste alopecie congenitala. Ex- cesivitatea cresterii parului poarti denumirea de hiper- tricozd congenitala si poate fi locala sau total’.Unghiile, ungues Unghia, unguis, este dispusa pe partea dorsala a varfului degete- lor mainii si picioarelor (fig. 239). Ea se prezinta ca o placd cornoasa situata pe loja unghiala, matrix unguis, formata din epiteliu si tesut conjunctiv. Partea epiteliului lojei unghiale, pe care este situaté rada- cina unghiei, confine numeroase vase sangvine gi reprezint& sursa lui de crestere; unghia creste cu aproximativ 5 mm pe lund. Placa unghi- ala, lamina ungius, este constituita din ridacina, radix unguis, corp, corpus unguis, marginea libera, margo liber, si marginea laterala, margo lateralis. Radacina unghiei este partea opusa marginii libere, infipta in piele. Marginea terminala este usor zimtata si se numeste marginea oculta, margo occultus. intre corpul unghiei si radacina se afla o portiune al- bicioasa, de forma semilunara, numita lunula, /unula unghuis. Pliurile care acopera marginile laterale i cea posterioara, constituie repliul un- ghial, vallum unguis. Absenta unghiilor se numeste anonixie, ingrosarea lamelei unghia- le — pahionixie, subtierea lamelei — onixodistrofie. Fig. 239. Structura unghiei: 1 — matrix unguis; 2 — lamina unguis; 3 — valvum unguis; 4 — epithelium; 5 — stratum papillare; 6 — radix unguis; 7 — periosteum. —436-Glandele cutanate, glandulae cutaneae, sunt reprezentate prin organe care poseda celule capabile si elaboreze anumite produse. Ele se grupeaza in: glande sudoripare, glande sebacee gi glande ma- mare (glandele mamare sunt descrise in vol. II, capitolul ,,Sistemul genital”), Glandele sudoripare, glandulae sudoriferae, sunt glande simple, tubulare, situate in straturile profunde ale pielii. Numéarul lor este de circa 3— 5 mln gi in decursul a 24 ore elimina 500-600 ml de sudoare, iar la o activitate fizicd intens4 sau la o temperatura ridicat4 a mediului inconjurator cantitatea ei poate creste de cdteva ori, ajungand pana la 10 litru. Ele sunt dispuse pe toata intinderea pielii, cu exceptia unor regiuni: marginea rosie a buzelor, glandul penisului, labiile mici. Mai numeroase sunt in pielea palmelor, talpilor, fruntii gi in regiunile axilara si inghinala. O glanda sudoripara este constituita din trei portiuni: in pariea pro- funda a dermului, chiar in hipoderm, se giseste portiunea terminal in- terna a glandei, de forma unui ghem, si se numeste glomerul glandular. Glomerulul este partea excretoare a glandei, peretele lui fiind format din celule excretoare, care produc sudoarea. fn jurul glomerulului se ga- sesc capilare sangvine. De la glomerul porneste canalul sudoripar care stribate prin toaté grosimea dermului. In regiunea epidermului canalul sudoripar cap&tA un caracter sinuos si se deschide pe suprafata pielii prin porul sudoripar. Glandele sudoripare sunt de doua tipuri: glandele ecrine mai mici, ce se gasesc aproape pe toatd suprafafa pielii, si glandele apocrine, dispuse numai in Jocuri anumite ale corpului: in fosele axilare, regiunea anala, pe frunte, labiile mari, perineu (fig. 240). Ele se dezvoltata in pe- rioada pubertafii si se deosebesc prin dimensiuni mai mari. Activitatea lor este endocrin dependenta, indeosebi de functia glandelor sexuale; secretul are un miros specific. fn perioada premenstruala si menstrual activitatea glandelor apocrine sporeste, Glandele sudoripare, odati cu sudoarea, care confine mari cantitati de apa, elimina din organism deseurile metabolice: uree, diferite saruri, acid uric. -437-Glandele sebacee, glandu- lae sebaceae, sunt glande mici de structuri alveolara, agezate in derm la limita dintre stratu- rile papilar si reticular, anexate de obicei ridacinii parului. Cele mai multe sunt in pielea capului, obrajilor si regiunea superioara a spinarii, Unde parul lipses- te ele se localizeaza izolat. Pe palme si talpi aceste glande lip- sesc. Secretul lor este de natura grisoasa, numit sebum. Glanda este prevdzuti cu un canal ex- cretor, care se deschide in in- fundibulul parului — spatiul care separa ridacina parului de foli- cul. Sebumul este eliminat pe glanda apocrin’ suprafafa pielii gi firului de par, Fig. 240. Structura comparativA a indeplinind rolul de protectie a glandei ecrine si apocrine: |—glo- acestora. Atunci cand secrefia merulul glandular; 2—canalul sudo- —_glandelor este insuficient’, pie- ripar; 3 — porul sudoripar; 4—glanda _|ea capat un aspect solzos si se sebacee. usuc&. Daca, insa, secretia este prea mare, pielea are aspect gras, unsuros, cunoscut sub numele de se- boree. Funcfiile pielii. Pielea este un organ de o deosebita importanta functionala. Funcfiile pielii sunt indeplinite de diferite componente ale ei. Functia de protectie. Pielea este prima linie de protectie contra loviturilor, care prin particularitatile sale morfologice impiedica actiu- nea acestora asupra organelor subcutanate. Un rol important in aceasta functie are gi clasticitatea dermului. Piclea reprezinta o frontiera dintre mediul intern ai organismului si mediul ambiant. Ea, ca gi celelalte or- ~438-gane de simt, contribuie la legatura organismului cu mediul ambiant si la adaptarea organismului la modificdrile permanente ce au loc in acest mediu. Pielea are un important rol de protectie contra unor radiafii solare, care pot deveni periculoase pentru organism. Pielea reprezinta o bariera biologic’ contra diverselor actiuni ale mediului inconjurator. Acidita- tea epidermei si secretia bacteriostatic’ a glandelor pielii oprima dez- voltarea microorganismelor, impiedicind patrunderea lor in organism. Componentii lipidici ai stratului comos impiedica patrunderea apei sia substantelor dezolvate in ea, in acelagi timp pielea este relativ permea- bila pentru substantele grase si dizolvantii lor ~ benzina, acetona, cloro- form, eter s. a. (fig. 241). De aceea, la efectuarea lucrarilor cu substante obtinute din petrol, cu vopsele, lacuri si diverse chimicate trebuie luate misuri de precautie. Funetia de respiratie. La nivelul pielii are loc 0 usoara respiratie cutanat’. La adult se elimina prin piele in 24 de ore patru litri de CO,. Functia de excrefie. Glan- dele sudoripare au proprietatea de a produce bora sudoarea, pe care o elimina Ja suprafa- fa pielii prin pori. Procesul de eliminare a sudorii se numeste transpiratie. Secretia sudo- ralé are loc pe cale nervoas& vegetativa si pe cale umorala. Fig. 241, Caile de patrundere a diferi- Centrii nervosi se afli in nu- tor substante si microorganisme prin cleii coarnelor laterale ale mi- _piele: 1 — strat cornos; 2 — keratina; duvei spinarii. Fibrele secre- 3 —calea intercelulara; 4 — calea trans- toare sunt simpatice si ajung _celular4; 5 — prin canalele glandelor 1a glandele sudoripare prin sudoripare; 6 — prin glandele sebacee; nervii spinali. Influxul nervos 7 — prin foliculii pielosi. — 439 -ia nastere prin excitatiile termice, primite la nivelul pielii, sau prin exci- tatiile de natura psihicd, cum sunt emotiile, frica sau in cazul unor stiri patologice. Centrii nervosi mai sunt excitati si de concentratia de dioxid de carbon in sange. Eliminarea sudorii este o functie excretoare, prin care pielea inde- plineste rolul de curafare a organismului de produsele metabolismului: uree, amoniac, acid uric etc. Din acest punct de vedere, transpiratia este © functie ajutdtoare a functiei renale, reprezentand 25% din excretia urinara. Cantitatea medie de sudoare este de 600-1000 ml/24 de ore, putand ajunge, in anumite conditii, la 4-8 litri— hiperhidroza. Producerea sudorii este in functie de anumiti factori: temperatura mediului ambiant, ingestia de apa sau diferite bauturi, efortul fizic, ac- tivitatea rinichilor si starea fiziologicd a organismului. Prin conlucrarea a dou tipuri de glande sudoripare, apocrine si ecrine, organismul elibereaz& doud feluri de sudoare. Glandele apocrine devin functionale in perioada pubertatii si de aceea poseda caracteristici sexuale. Ele nu reactioneaza la caldura, ci la teama, la excitatie sexuald sau alte porniri promovate de sentimente puternice. Glandele apocrine, sub imperiul emofiilor, elibereaz& o secretie cantitativ mica, de fero- moni, care asemenea glandelor sebacee se deschid in foliculul parului, secretia lor ajungand apoi pe piele. Glandele ecrine sunt considerate regulator termic, umezesc pielea, sudoarea avand un continut aproape integral de apa; prin evaporare re- duce temperatura excesiva a corpului, asigurand in acest fel o tempera- tura interioara constanta. Alte glande sudoripare ecrine reactioneazd la alte excitafii. De exemplu, glandele existente pe frunte, pe brat, in palme, talpa, incep si functioneze in caz de stres psihologic, independent de temperatura sau efort muscular. Funefia de termoreglare. Cu toate cd oscilatiile de temperatura ale mediului ambiant sunt considerabile, temperatura corpului omenesc se modifica in limite neinsemnate — oscilatiile ei pe parcursul a 24 de ore nu depaseste 2°C. Homeostazia termicd reprezinta echilibrul dintre ter- mogeneza (producerea de caldurd) gi termolizi (pierderea de c&ldura). — 440 —Rolul pielii in mentinerea temperaturii constante a organismului este determinat de prezenfa in structura ei a termoreceptorilor, a glandelor sudoripare gi a unei retele dense de capilare. Prin mecanismele de vasodilatare i de vasoconstrictie, organismul cautd s4 mentinad temperatura normala. Cand temperatura mediului am- biant este ridicata, la nivelul pielii are loc o vasodilatatie. fn felul acesta se pierde, prin radiere, o mare cantitate de cAldurd. Dimpotriva, la o temperatura’ a mediului inconjurator sczuta se produce o vasoconstric- tie si afluxul de sdnge la nivelul pielii este oprit gi, deci, caldura din organism se pastreaza. Centrii termoreglatori se aflé in maduva spinarii, bulbul rahidian si hipotalamus. Acesti centri au legaturi aferente si eferente, att somatice, cat si vegetative, pe de o parte cu suprafetele senzitive exteroreceptive si in- teroreceptive, iar pe de alta parte, cu scoarja cerebrala. fn mentinerea temperaturii constante a organismului, un rol im- portant fl are si transpiratia. Prin eliminarea unei mari cantitafi de sudoare gi prin evaporarea ei se consuma o mare parte din cdldura corpului. Functia de depozit. Hipodermul acumuleaza o importanta cantitate de grisime, constituind astfel, un tesut adipos, care reprezinta o rezer- va energetica a organismului. De asemenea, datorita faptului ca pielea este puternic vascularizata, formand retele capilare, ea indeplineste si o functie de depozit de sAnge, care in diferite situafii poate fi mobilizat in circulatie. Functia metabolica. Pielea, prin secretia sudorii, intervine in me- tabolismul apei si sarurilor minerale. De asemenea, la nivelul pielii se formeaza pigmentul melanina, cu rol de protecfie, vitamina D si hista- mina, 0 substanfa organicd care intervine in vasodilatatie. Funcetia de absorbfie. Desi piclea este impermeabila pentru dife- tite substante chimice, totusi, intr-o oarecare masura, ea poate permite trecerea unor substante. Aceasta are o importanta deosebita in practica medicala, folosindu-se in anumite tratamente: cu unguente, bai cu anu- mite substante, comprese, ionoforeza. —441 —Funefia de sensibilitate. Prin numeroasele terminatii nervoase dis- locate in diferite parti, pielea este si un organ al sensibilit&tii cutanate. Ea reprezinté segmentul periferic al analizatorului cutanat, ai c&rui re- ceptori sunt terminafiile dendritelor neuronilor din ganglionii spinali. Sunt determinate urmatoarele forme de sensibilitate cutanata: tacti- 1a, termica $i dureroasa. Cele trei feluri de sensibilitate nu sunt raspandite uniform pe supra- fafa pielii. Sensibilitatea tactili este, in special, dezvoltatd pe pielea de pe fata volara a varfurilor degetelor, iar sensibilitatea termicd este mai accentuata pe fafa dorsalé a mainii. Se considera c& exist receptori specifici pentru diferite feluri de sensibilitate: corpusculii Vater-Pacini pentru presiune; corpusculii Meissner si Merskel pentru sensibilitatile tactile, de atingere; serminatiile libere au rol in sensibilitatea dureroas’, iar sensibilitatea termici se datoreaz& corpusculilor Krause ~ pentru rece, si corpusculilor Ruffini — pentru cald (fig. 242). corpusculi Ruffini corpusculi cu capsula ultilamelara Vater-Pacini TI Fig. 242. Nervi cutanati senzitivi cu terminafii nervoase senzitive libere gi incapsulate (dupa F. G. Sido). 1 — epiderm; II -- derm; III — hi- poderm: 1 — corpuscul Meissner; 2 — terminatii nervoase libere; 3 — cor- pusculi Merkel; 4 — terminafii nervoase perivasculare, 5 — corpusculi Go- gi-Mazzoni; 6 — corpuscul Ruffini; 7— corpuscul Vater-Pacini; 8 — terminafii nervoase pentru firul de par. —442—Segmentul de conducere este reprezentat prin caile nervoase ale sen- sibilitatilor respective gi este constituit din sinaptarea a trei neuroni: - primul neuron se afla in ganglionul spinal sau in ganglionul ner- vului cranian senzitiv; - al doilea neuron se afla in coarnele posterioare ale maduvei spin’- rii sau in nucleii Goll si Burdach din bulbul rahidian; - al treilea neuron este localizat in talamii optici. Segmentul central sau cortical este localizat la nivelul scoarfei cere- brale, in circumvolutiunea postcentrala, unde se realizeaza transforma- rea excitafiilor tactile, termice si dureroase in senzatii. Sensibilitatea tactil4 are mare importanfa, intrucat ea contribuie la perceperea consistenfei, formei gi greut&tii corpurilor. La oamenii orbi, simtul tactil este foarte dezvoltat, permifénd cunoasterea formei, dimensiunilor corpurilor care nu pot fi percepute prin sim- ful vizual absent. Calea de conducere este reprezentati de tracturile spinotalamic an- terior si gangliobulbotalamic (fig. 243). Fig. 243. Calea conductoare a sensibilitati tactile side presiune: 1 — I neuron (gan- glionul spinal); 2 — al I-a neu- ron (substanta gelatinoasa), 3 —al {Il-a neuron (nucleul fasciculelor Goll si Burdach); 4—tractul spinotalamic ante- rior; 5 — tractul bulbotalamic; 6 — III neuron (talamul optic); 7 —decusatia lemniscului me- dial; 8 — comisura alba; 9 — girusul postcentral; 10 — exteroreceptorii cutanafi.Sensibilitatea termica, la fel, nu este reprezentata uniform pe in- treaga suprafata a pielii. De exemplu, pielea trunchiului este mai sensi- bila pentru variatiile de temperatura, decat pielea membrelor. Segmentul de conducere este reprezentat prin fasciculu! spinotala- mic lateral (fig. 244). Sensibilitatea dureroasd. Nu se poate vorbi despre excitanti spe- cifici pentru acest fel de sensibilitate, deoarece oricare excitant cutanat poate deveni excitant dureros, dacd depaseste o anumita intensitate. In aceste cazuri ei sunt numiti excitanti nociceptivi. Actiunea acestor excitanti asupra pielii determina totdeauna migcari reflexe de aparare, care au rolul si scoat4 organismul de sub influenta lor nociva. Ei sunt recepfionati de terminafii nervoase libere. Fig. 244. Calea conductoare a sensibilitatii dolore si ter- mice: | — I neuron (ganglio- nul spinal); 2 — al II-a neuron (nucleele proprii ale cornului posterior al mAduvei spinarii); 3 —al III-a neuron (talamul optic); 4 — comisura cenusie anterioara; 5 — tractul spinota- lamic lateral; 6 — girusul post- central; 7 — exteroreceptorii cutanati. Repartizarea _ punctelor dureroase pe suprafata pielii nu este uniforma, diferitele regiuni ale pielii avand o sen- sibilitate dureroasa diferita. Terminatiile nervoase libere sunt mai mult raspandite inregiunea buzelor, pe degete, la varful limbii, in dinti. Sensibilitatea du- Teroas4 cea mai mare o prezinta corneea, pe cand sensibilitatea de dure- re cea mai redusa 0 are regiunea cutanata a palmelor gi a spatelui. Sensibilitatea dureroas4 are o importan{a deosebit’, pentru ca dato- rita ei organismul reacfioneaz4 aparandu-se contra unor factori nocivi din mediul ambiant. Segmentul de conducere al sensibilitatii dolore cutanate este re- prezentat prin fasciculul spinotalamic lateral (fig. 244). Orice stare de functionare defectuoas& a organismului face ca pielea sa prezinte o culoare gi un aspect deosebit de cele normale. Analizatorul gustativ Analizatorul gustativ este un analizator chimic de contact. Segmen- tul sau periferic este reprezentat prin mugurii gustativi, caliculi gus- tatorii, din papilele gustative situate pe mucoasa limbii, valului palatin si epiglota (fig. 245). Cel mai mare numéar de corpusculi gustativi este concentrat in papilele valate si papilete foliate, in numar mai redus in papilele fungiforme. Mugurii gustativi au forma ovoida, cu polul bazal asezat pe mem- brana bazala a epiteliului, iar extremitatea lor apicald se continua cu canalul gustativ ce se deschide la suprafata mucoasei printr-un orificiu, numit por gustativ, porus gustatorius. Mugurele gustativ este inconjurat de o bogata re- fea de fibre senzoriale, ale cdror terminafii ajung la ~ Fig. 245. Mugure gustativ: 1 — celule ba- suprafata celulelor gustati- zale; 2 —celula de sustinere; 3 — por gusta- ve. Aceste celule sunt ex- tiv; 4 — cili; 5 — fibré nervoasi aferenta. = 445 —citate prin actiunea diferitor substanfe dizolvate in apa sau in saliva; substantele insolubile nu excita celulele gustative si nu produc senza- fii gustative. in mucoasa lingual se termin’ ramurile provenite de 1a patru pe- rechi de nervi cranieni: trigemen (V); facial (VIE), glosofaringian (IX) si vag (X); acegtia dau sensibilitatea generala si special a diferitor re- giuni ale limbii. Fibrele nervoase responsabile de sensibilitatea gustativé aparfin pe- rechilor VH, LX si X de nervi cranieni. in regiunea celor 2/3 anterioare ale limbii sensibilitatea gustativa este perceput de fibrele coardei tim- panice ale nervului facial; in treimea posterioard a limbii, in regiunea papilelor valate, in tunica mucoas4 a palatului moale si a stalpilor pa- latini — de fibrele nervului glosofaringian; iar in zona plicilor glosoe- piglotice, valeculelor si bazei epiglotei — de fibrele nervului laringian superior, ramur a nervului vag. Repartizarea pe suprafafa limbii a re- ceptorilor abilitati s4 raspunda preferential la un anumit gust este diferiti. Astfel, receptorii gustativi de la radacina Jim- bii sunt sensibili cu precddere pentru gustul amar, cei de pe marginile limbii — la acru, cei de pe varful limbii — la gustul dulce, iar pentru sirat — cei de la partea anterioar4 a margini- mnneme Stat lor limbii (fig. 246). Sensibilitatea celulelor re- ceptoare este mai mare pentru gustul amar (rol protector). Adaptarea este rapid (2-3 se- cunde) pentru gusturile dulce Fig. 246. Repartifia receptorilor gus- si srat, gi mai lent pentru tativi pe suprafata limbii. gusturile acru $i amar. acu dulce —~ 446 —Pentru clasificarea sen- (sicat) zatiilor gustative, Henning a schifat piramida gusturi- lor, in care (fig. 247): (acrw) - fiecare unghi repre- zint4 o senzatie primara; - fiecare margine re- (aatee) (car) prezinti un amestec de doua senzatii primare; Fig. 247. Piramida gusturilor. ~ fiecare fajd reprezints un amestec de trei senzatii primare; - orice punct aflat in interiorul piramidei reprezinté un amestec, in proportii variabile, al celor patru gusturi fundamentale. Clasic, se consider4 c& mugurii gustativi sunt alcdtuiti din patru ca- tegorii de celule diferite, corespunzdtoare celor patru gusturi. Ciile de conducere (fig. 248). Calea gustativa incepe la nivelul mugurilor gustativi, unde se termina liber prelungirile dendritice ale unor neuroni situafi tn ganglionii inferiori ai nervilor IX si X, si in ganglionul geniculat al nervului VII. De la acesti neuroni pornese axoni care conduc excitatiile gustative la nucleul tractului solitar al acestor nervi din bulbul rahidian. De Ja acest nucleu pornese axonii, care, dupa ce se incruciseaz& cu cei din partea opusi, se alatura lem- niscului medial, in componenfa cdruia ajung in talamus, terminandu- se in nucleul anterior, ce constituie al treilea neuron. Prelungirile neuronilor talamici reprezinta ultima etapa a segmentului de con- ducere si se termina in centrul gustativ cortical, localizat la nivelul uncusului. Portiunea perifericd a analizatorului gustativ, fiind situata in por- tiunea initiala a tubului digestiv, contribuie la preintampinarea pa- trunderii alimentelor alterate care ar fi primejdioase pentru organism. Formarea senzatiilor gustative este influentata si de actiunea excitan- tilor olfactivi. — 447 ~Tulbur&rile de gust includ: - ageusia sau lipsa completa a gustului, manifestata prin lipsa totala a papilelor si mugurilor gustativi; Fig. 248. Calea conductoare a analizatorului gustativ: 1 — ganglionul geniculat (VID, I neuron; 2 — ganglionul inferior (IX), I neuron; 3 — gan- glionul inferior (X), I neuron; 4 — nucleul tractului solitar, al 1I-a neuron; 5 -- talamusul optic, al II-a neuron; 6 - circumvolufia parahipocampala, uncus; 7 ~ canalul nervului facial; 8 — orificiul jugular; 9 — limba. — 448 -Analizatorul olfactiv Din punct de vedere al simfului olfactiv, animalele se impart in: - macrosmatice, cu simt olfactiv foarte dezvoltat; - microsmatice, cu simful olfactiv slab dezvoltat. Omul este microsmatic. Simful olfactiv are importanta in viata de co- munitate, fiind principala cale de alerta a sistemului limbic, cu toate im- plicatiile functionale $i comportamentale ce decurg din aceasta calitate. AlAturi de vaz si auz, simful olfactiv permite organismului sa intre, de la distanta, in relatie cu mediul ambiant, ceea ce a condus la incadra- rea receptorilor olfactivi in grupa telereceptorilor, desi olfactia presupu- ne contactul mucoasei cu substantele odorante. Analizatorul olfactiv este un analizator chimic, de distant’ — tele- receptor. Segmentul periferic al acestui analizator este reprezentat prin prelungirile dendritice ale celulelor neurosenzoriale olfactive, aflate in tunica mucoasa a regiunii olfactive, ce acopera cornetul nazal superior, partea superioard a septului nazal gi partial cornetul nazal mijlociu. Sub celulele olfactive se afld glandele olfactive, gil. olfactoriae, al caror secret umecteaz4 suprafafa stratului receptor. Prelungirile periferice ale celulelor olfactive comporta cilii olfac- tivi, iar cele centrale formeaz& 15-20 de nervi olfactivi, nn. olfactorii. Prin orificiile lamei cribroase a osului etmoid nervii olfactivi patrund in cavitatea craniului, apoi in bulbul olfactiv. La acest nivel axonii ce- julelor neurosenzoriale intra in contact cu celulele mitrale. Prelungirile celulelor mitrale in componenta tractului olfactiv se indreapta spre tri- gonul olfactiv, trigonum olfactorium, care con{ine neuroni ce fac lega- turi sinaptice cu o parte din fibrele nervoase ale tractului olfactiv. Tractul olfactiv, tractus olfactorius, se divide in trei strii olfactive, striae olfactorius: lateral, intermediara si mediala, prin intermediul c4rora are loc leg&tura cu centrul cortical al analizatorului localizat in uncus. Calea olfactiva prezintd anumite particularitati: - celulele receptoare apartin clasei chemoceptorilor si sunt neuroni bipolari, reprezentand, in acelasi timp, si primul neuron al caii conduc- —449—toare. Ele sunt in numir de circa 10 000 000 si au o durati de viati de cateva siptimani; - calea olfactiva nu poseda releu talamic; - primul neuron al caii olfactive functioneaza si ca receptor; - cortexul olfactiv apartine paleocortexului. Stimulii olfactivi actioneaza pe cale: - nazala anterioara; - retronazala, posterioara, in cursul deglutitiei, obtindandu-se o sen- zatie complexa, combinatie intre gust si miros, denumita aroma. Sensibilitatea olfactiva prezinta variatii individuale, un om putaénd percepe, in mod normal, intre 2000-4000 de mirosuri diferite. Sensibi- litatea olfactiva a femeilor este, in general, mai mare decat a barbatilor, iar a tinerilor, mai mare decat a persoanelor varstnice. Modificarile hor- monale influenteazi sensibilitatea olfactiva (in sarcin’ este crescutd). Fumatul scade sensibilitatea olfactiva, prin efect toxic. Receptorii olfactivi sunt excitafi de diferite substanfe volatile. Ex- citatiile primite de acesti receptori sunt transmise la centrul olfactiv din scoarta cerebrala, unde se transforma fn senzafii de miros. Numa- tul receptorilor olfactivi depasegte 100 de milioane si, ca si receptorii gustativi, sunt in continua regenerare. Ciclul de reinnoire este de circa 60 de zile. Pentru ca o substan{i mirositoare si provoace excitarea receptorilor olfactivi, este necesar ca ea si se gaseasci intr-o anumitd concentratie in aerul respirator. Formarea senzafiilor olfactive depinde si de starea mucoasei olfac- tive. Dacd mucoasa este prea umeda sau prea uscata, celulele olfactive nu pot fi excitate gi nu se produc senzatii de miros; aga se explicd de ce, in caz de guturai, cand mucoasa este prea umezita, nu simfim mirosul substantelor. La fel se intémpla cand aerul, fiind prea uscat, umiditatea mucoasei olfactive scade dincolo de o anumita limita. Anosmia reprezinta pierderea mirosului si apare frecvent dupa un traumatism al portiunii anterioare a craniului, dupa fractura lamei cri- briforme a osului etmoid si lezarea consecutiva a nervilor olfactivi. Deci, organul olfactiv este important pentru organism, deoarece —450-contribuie la prevenirea patrunderii substan{elor vatamiatoare; el influ- enfeaz& foarte mult activitatea organului gustativ. Calea conductoare a analizatorului olfactiv (fig. 249) Primul neuron este reprezentat de celulele bipolare neurosenzoria- Ie localizate in tunica mucoas& a meatului nazal superior. Prelungirile periferice ale acestor neuroni formeaza receptorii olfactivi plasati in srosimea mucoasei cavit&tii nazale, intr-o arie de circa 5 cm’, care ocu- pa regiunea cornetului superior gi plafonul cavitatii nazale din dreptul lamei ciuruite a etmoidului. Pe aceast% arie mucoasa este mai palida, de unde si numele de pati galben. Prelungirile centrale ale primului neuron formeazi nervii olfactivi, care, trecand prin orificiile lamelei ciuruite, fac sinaps& cu neuronul doi din buibul olfactiv. Axonii neuronului doi (celulele mitrale) formea- 24 tractul olfactiv care, in apropierea _triunghiului olfactiv, se imparte in trei fascicule: medial, inter- mediar gi lateral. Fibre- le fasciculului medial se indreapta, prin comisura alb& anterioar’, in tractul olfactiv de partea opusa si se termina in celulele mi- trale ale bulbului olfactiv. Fig. 249. Calea conductoare a analizato- 3 . rului olfactiv: | — receptorii olfactivi; 2-1 Fibrele fasciculului inter- neuron; 3 —nervii olfactivi; 4 —al Il-a neuron mediar formeaza legaturi (bulbul olfactiv); 5 —al Ilf-a neuron (triun- Sinaptice cu neuronii tri- ghiul olfactiv); 6 — girusul frontal; 7-talamul unghiului olfactiv, sub- optic; 8 - corpul mamilar; 9 ~ fasciculul ma- _stanfei perforate anterioa- milotalamic; 10 —coliculul superior; 11 —fas- re si neuronii septului pe- ciculu! mamilotegmental; 12 — girusul parahi- lucid. O parte din fibrele pocampic; 13 —uncus; 14—tractul olfactiv. fasciculului _intermediar —451-tree prin comisura alba anterioara cAtre formatiunile enumerate de partea opus&. Fibrele fasciculului lateral, care este mai pronunfat, se indreapta spre centrul cortical olfactiv localizat tn uncus gi girul parahipocampic. Astfel, pentru calea conductoare a analizatorului olfactiv este specific ca impulsurile nervoase sunt vehiculate initial in centrii corticali ai emisferelor mari, iar mai apoi in centrii subcor- ticali. Axonii neuronului HI localizati in triunghiul olfactiv si substanta per- forata anterioar4 urmeaza in girusurile parahipocampic si uncus, unde ajung prin diferite cai: 1 — in componenta striei longitudinale mediale, stria longitudinalis medialis, de pe fata dorsalé a corpului calos; 2 ~ in componenfa fornicelui, fornix; 3 - in componenfa girusului cingular. in centrii olfactivi subcorticali - corpii mamilari, corpora mam- millaria, impulsurile sosesc de la centrul olfactiv cortical trecdnd prin formatiunile fornicelui. in afari de corpii mamilari ca centri olfactivi subcorticali servesc nucleii anteriori ai talamusului, intre care legitura este realizata prin fasciculul mamilotalamie, fasciculus mammillotha- lamicus (fasciculul Vieq d‘Azyr). Axonii neuronilor anteriori ai talamusului, la randul sau, formea- z4 doua fascicule. Unul din ele trece prin braful posterior al capsulei interne si se indreapta spre centrul olfactiv localizat pe fata ventrala a lobului frontal, iar al doilea fascicul face legatura cu centrul de inte- grare al diencefalului, localizat in nucleii mediali ai talamusului. Cen- trii sus-numifi se afla in conexiune cu centrii motori extrapiramidali, cu formatiunile sistemului limbic si cu nucleii formatiunii reticulare. Prin prezenta acestor conexiuni se explicd modificarea tonusului mus- cular, reactiile emofionale si motorii care apar ca rispuns la excitatiile olfactive. Nueleii mediali ai corpilor mamilari sunt in conexiuni cu centrul de integrare al mezencefalului localizat in coliculii superiori. Fascicu- lul format de axonii nucleilor mediali ai corpilor mamilari se numes- te mamilotegmental, fasciculus mammillotegmentalis. De la neuronii coliculului superior pornesc caile tectospinale si tectonucleare prin in- termediul c&rora are loc transmiterea impulsurilor eferente ce exercitd = 452 ~