1.

Sunt bunuri proprii ale fiecăruia dintre soţi:

a) veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală, chiar dacă creanța
privind încasarea lor a devenit scadentă în timpul regimului comunității legale de bunuri;
b) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, chiar dacă au fost achiziţionate
din veniturile comune;
c) darurile obişnuite făcute soţilor cu ocazia celebrării căsătoriei.

2. Convenţiile contrare dispoziţiilor care reglementează regimul comunităţii legale de

bunuri sunt:
a) anulabile;
b) lovite de nulitate absolută în toate cazurile;
c) lovite de nulitate absolută în măsura în care nu sunt compatibile cu regimul comunităţii
convenţionale.

3. Un soţ poate încheia singur, fără a avea nevoie de acordul celuilalt soţ:
a) actele de dobândire a bunurilor comune;
b) numai acte de conservare şi administrare;
c) acte prin care se dispune de bunurile comune ca aport la o societate sau pentru dobândirea de
părţi sociale ori, după caz, de acţiuni.

4. Un soţ poate, fără consimţământul celuilalt soţ:

a) să dispună de bunurile ce mobilează sau decorează locuinţa familiei;
b) să schimbe destinaţia bunurilor comune;
c) să încheie acte de dispoziţie cu titlu oneros asupra bunurilor comune mobile a căror
înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalităţi de publicitate.

5. Actul încheiat fără consimţământul celuilalt soţ atunci când este necesar este:
a) lovit de nulitate relativă, care produce efecte şi faţă de terţul cocontractant, în toate cazurile;
b) anulabil, însă terţul dobânditor care a depus diligenţa necesară pentru a se informa cu
privire la natura bunului este apărat de efectele nulităţii;
c) lovit de nulitate absolută.

6. Un soţ poate singur:

a) să exercite drepturile decurgând din calitatea de asociat şi să realizeze transferul părţilor
sociale ori al acţiunilor deţinute;
b) să dispună prin legat de partea ce i s-ar cuveni din comunitatea de bunuri, la încetarea
căsătoriei;
c) să facă depozite bancare şi orice alte operaţiuni cu legătură la acestea.

7. În cazul în care terţul dobânditor a depus diligenţa necesară pentru a se informa cu privire
la natura bunului:
a) soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului poate cere anularea acestuia,
urmând ca soţul care a încheiat actul să îl despăgubească pe terţ;
b) soţul care nu şi-a exprimat acordul la încheierea actului poate pretinde numai daune-interese
de la celălalt soţ, chiar dacă interesele sale legate de comunitatea de bunuri nu au fost
prejudiciate prin încheierea actului;
c) soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului poate cere daune-interese de
la terţ, dar numai dacă interesele sale legate de comunitatea de bunuri au fost
prejudiciate prin încheierea actului.

8. În cazul în care faptul însuşirii unor bunuri aparţinând unui terţ prin care s-a produs
acestuia un prejudiciu de natură patrimonială şi a sporit valoarea bunurilor comune a fost
săvârşit de unul dintre soţi:
a) obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat este solidară, iar terţul titular al dreptului la
despăgubire poate urmări bunurile comune ale soţilor;
b) soţul care a cauzat prejudiciul va fi obligat la repararea acestuia, răspunzând cu partea
din comunitate care i-ar reveni în caz de împărţire a bunurilor comune, iar în subsidiar,
cu bunurile sale proprii;
c) soţul celui care a săvârşit faptul însuşirii va răspunde în măsura sporului pe care l-a
înregistrat partea sa din comunitate.

9. Creditorii comuni ai soţilor:

a) nu vor putea urmări pentru datoriile comune asumate de un soţ, veniturile din muncă ale
celuilalt soţ, cu excepţia obligaţiilor asumate pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale
căsătoriei;
b) vor putea urmări numai bunurile comune ale soţilor;
c) vor putea urmări bunurile proprii ale soţilor, în măsura în care obligaţiile comune nu au
fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune.

10. Împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei:

a) are ca efect încetarea comunităţii legale de bunuri dacă acestea au fost împărţite în totalitate;
b) se poate realiza numai prin hotărâre judecătorească;
c) poate fi cerută de creditorii personali ai unuia dintre soţi.

11. Bunurile mobile:

a) sunt prezumate a fi bunuri comune numai dacă au fost dobândite în timpul regimului
comunității legale de bunuri împreună de către ambii soți;
b) dobândite anterior căsătoriei, sunt prezumate, până la proba contrară că sunt comune,
dacă înainte de încheierea căsătoriei nu s-a întocmit un inventar al acestora de către notarul
public sau sub semnătură privată, dacă părțile au convenit astfel;
c) sunt bunuri proprii dacă au fost dobândite în timpul regimului comunității legale cu sume
de bani obținute din închirierea unui imobil dobândit de unul dintre soți prin moștenire legală.

12. În materia comunității legale de bunuri:

a) calitatea de bun comun nu trebuie dovedită;
b) oricare dintre soți poate cere să se facă mențiune în cartea funciară ori, după caz, în
alte registre de publicitate prevăzute de lege despre apartenența unui bun la comunitate;
c) se prezumă, până la proba contrară, că soții au o contribuție egală la dobândirea
bunurilor comune și la îndeplinirea obligațiilor comune

13. În materia răspunderii pentru datoriile comune soțul care a plătit întreaga datorie comună:
a) poate cere de la celălalt soț jumătate din ceea ce a plătiti;
 b) se subrogă în drepturile creditorului pentru ce a plătit peste cota-parte din comunitate care
i-ar reveni dacă lichidarea s-ar face la data plății datoriei;
c) are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt soț până la acoperirea integrală a
creanțelor pe care acesta i le datorează.

14. Dacă unul dintre soți încheie singur un act de dobândire a unui bun comun, prin care
prejudiciază interesele legate de comunitatea de bunuri ale celuilalt soț, soțul care nu a participat
la încheierea actului poate cere:
a) anularea actului;
b) numai daune-interese de la celălalt soț;
c) daune-interese de la celălalt soț și/ sau de la terț.

15. Sunt bunuri proprii ale soției:

a) obiectele de îmbrăcăminte feminină purtate de aceasta în timpul căsătoriei pe care soțul
său le-a dobândit prin moștenire legală;
b) bijuteriile achziționate de către soți în scop de investiții;
c) indemnizația de asigurare a unui bun destinat exercitării profesiei acesteia.