Problematica insuccesului școlar

Insuccesul sau eşecul la învăţătură trebuie şi necesită să fie tratat ca un moment

temporar în desfăşurarea acţiunii de învăţare care apare sub diferite aspecte: rămânerea în
urmă la învăţătură (diminuarea rezultatelor şcolare apărute pe parcurs sau iniţial),
greutăţile întâmpinate la şcoală, cât şi eşecul şcolar, abandon şcolar şi repetenţie).
Rămânerea în urmă la învăţătură înseamnă încetinirea ritmului de învăţare vis-
a-vis de cel normal, nereuşind rezolvarea sarcinilor şcolare, aflându-se la un nivel foarte
scăzut, sub limită. Aceasta reprezintă de fapt un nivel scăzut la învăţătură, sub cel normal,
cu un ritm de lucru lent, neatingând practic cerinţele educaţionale cerute pentru o anume
etapă a şcolarităţii. Studii efectuate şi cercetări au stabilit o procesualitate a rămânerii în
urmă la învăţătură care se desfăşoară în mai multe etape.
Prima etapă este caracterizată prin încetinirea ritmului, apariţia primelor semne
de rămânere în urmă, a primelor goluri, ce se soldează cu dezinteres total faţă de instituţia
numită şcoală, cu pierderea stimei de sine şi cu lipsa interesului de a învăţa. Această
etapă este urmată de rămânerea propriu-zisă în urmă la învăţătură, fază ce evidenţiază
goluri mari acumulate în cadrul cunoştinţelor, afectând în acelaşi timp şi îndeplinirea
individuală a sarcinilor, pierderea timpului ineficient, deranjarea colegilor de clasă,
implicit a orelor, urmând chiulul de la şcoală, absenteismul masiv de la orele de curs şi
căderea rapidă către o fază mai gravă şi anume aceea a eşecului şcolar. Există şi forme
ale insuccesului care debutează cu succese de scurtă durată, referitoare doar la anumite
teme, capitole care nu afectează şi nu schimbă atitudinea elevului faţă de şcoală, păstrând
o atitudine pozitivă faţă de învăţătură. Acest tip de insucces nu afecteză puternic elevul,
el având posibilitatea revenirii la comportamentul şi atitudinea normală de elev. Acest
insucces se poate întinde de la o temă la mai multe, de le un capitol la altele, lacunele
fiind de această dată mai mari, dar în postura în care atitudinea rămâne pozitivă faţă de
învăţătură, nefiind uneori atenţi, scăpând astfel informaţii valoroase. El poate recupera
uşor, cu voinţă şi sprijin din partea unui adult. Mergând cu procedura aceasta mai departe
observăm că acum apar probleme mai serioase, golurile fiind numeroase şi provocând
neînţelegeri majore în procesul de învăţare şi aprofundare a cunoştinţelor, lacunale fiind
şi plecând de la un semestru şi extinzându-se aproape la toate temele studiate. Apar astfel
mari dezechilibre, întreruperi, lipsa încrederii în forţele proprii, scăderea lipsei de sine şi
manifestarea unei atitudini negative faţă de tot ce înseamnă şcoală şi învăţătură. Se trece
la ultima fază, care este cea mai drastică dar care are rolul de a repara ceva în ruptura deja
produsă din variate motive.
Insuccesul şcolar este o realitate ale cărui elemente sunt greu de identificat, şi
cuprinde în sfera sa şi fenomenul de inadaptare şcolară. Elevul inadaptat este acela care
are probleme de adaptare şi integrare, de acomodare cu viaţa şcolară, cauzele fiind de
natură psihice şi anatomo-psihologice, precum şi ca o consecinţă a acestora, din pricina
unor dereglări atât comportamentale, cât şi de relaţie şi dezvoltare. Cele trei forme
amintite mai sus: insuccesul, eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară se consideră că sunt
înrudite, dar la o atentă analiză acestea se deosebesc. De exemplu, inadaptarea şcolară
este o formă mai mică a insuccesului şcolar, acesta la rândul lui generând eşecul şcolar.
Există şi copii care au capacitate dar nu vor, aceştia ajungând în aceeaşi fază finală a
insuccesului sau eşecului şcolar, provocat de mediocritatea de care au dat dovadă vis-a-
vis de activitatea de învăţare şi educare. Pentru a diminua acest aspect deloc dorit trebuie
să-i convingem bineînţeles pe elevi de importanţa şcolii în viaţa lor actuală şi viitoare şi
totodată să reuşim să-i determinăm să înveţe la nivelul posibilităţilor şi nu sub posibilităţi.
Abandonul şcolar este reprezentat de acei elevi care din variate motive întrerup
şcoala, fie în mod conştient, din propria voinţă şi determinare, fie determinaţi sau forţaţi
de alte împrejurări. La clasele I-IV, din experienţă pot spune că abandonul nu este
prezent, el făcându-şi resimţită prezenţa la clasele mai mari şi chiar spre liceu când elevii
de la ţară cu o situaţie materială precară abandonează, nefiind susţinuţi financiar (navetă,
bani de cheltuială ş.a.), aceştia fiind nevoiţi să plece să muncească pe unde pot pentru a
putea supravieţui împreună cu familia, mulţi devenind violenţi şi comiţând acte
delincvente. Mai există categoria celor care rămân analfabeţi, neşcolarizaţi, din pricina
nefrecventării şcolii. Pentru ca toţi copiii să beneficieze de reuşită şcolară este nevoie de
cele mai multe ori de implicare, atât din partea familiei, care trebuie consiliată, cât şi din
partea cadrului didactic care trebuie să dea dovadă de multă măiestrie pentru a depista
prococe copiii cu probleme, această intervenţie fiind nemijlocit bine venită. Cu o serie de
măsuri ce se impun a fi luate orice cadru didactic înarmat cu răbdare şi voinţă va reuşi în
această luptă.
. Bibliografie: Ioan Bontaş – Pedagogie, Tratat , Editura BICALL, 2001, Bucureşti.

http://inovatie.numeris.com.ro/

ro.scribd.com

http://cis01.ucv.ro/