Sunteți pe pagina 1din 5

TITLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1: Definiţii
În înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. actul administrativ fiscal – actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a
produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat;
2. administrarea creanţelor fiscale – oricare din activităţile desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:
a) înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor şi a altor subiecte ale raporturilor juridice fiscale;
b) declararea, stabilirea, controlul şi colectarea creanţelor fiscale;
c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale;
d) asistenţa/îndrumarea contribuabililor/plătitorilor, la cerere sau din oficiu;
e) aplicarea sancţiunilor în condiţiile legii;
3. analiza de risc – activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării riscurilor de neconformare în
ceea ce priveşte îndeplinirea de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală, de a le
evalua, de a le gestiona, precum şi de a le utiliza în scopul efectuării activităţilor de administrare fiscală;
4. contribuabil – orice persoană fizică, juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează,
conform legii, impozite, taxe şi contribuţii sociale;
5. contribuţie socială – prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecţia persoanelor
fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul căreia aceste persoane beneficiază
de drepturile acoperite de respectiva prelevare;
6. control fiscal – totalitatea activităţilor efectuate de organele fiscale pentru verificarea modului de
îndeplinire de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă;
7. creanţă bugetară – dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat,
reprezentând creanţa bugetară principală şi creanţa bugetară accesorie;
8. creanţă bugetară principală – dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat,
altele decât creanţele bugetare accesorii;
9. creanţă bugetară accesorie – dreptul la încasarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor asemenea sume, în
baza legii, aferente unor creanţe bugetare principale;
10. creanţă fiscală – dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat,
reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie;
11. creanţă fiscală principală – dreptul la perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi
dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate şi la rambursarea sumelor cuvenite, în
situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege;
12. creanţă fiscală accesorie – dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor sau majorărilor aferente unor
creanţe fiscale principale, precum şi dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în condiţiile legii;
13. creditor fiscal – titularul unui drept de creanţă fiscală;
14. creditor bugetar – titularul unui drept de creanţă bugetară;
15. debitor fiscal – titularul unei obligaţii de plată corelativă unui drept de creanţă fiscală;
16. debitor bugetar – titularul unei obligaţii de plată corelativă unui drept de creanţă bugetară;
17. declaraţie fiscală – act întocmit de contribuabil/plătitor, în condiţiile şi situaţiile prevăzute de lege,
reprezentând declaraţia de impunere şi declaraţia informativă;
18. declaraţie de impunere – actul întocmit de contribuabil/plătitor care se referă la:
a) impozitele, taxele şi contribuţiile sociale datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia calculării
acestora revine contribuabilului/plătitorului;
b) impozitele, taxele şi contribuţiile sociale colectate, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a calcula, de a
reţine şi de a plăti sau, după caz, de a colecta şi de a plăti impozitele, taxele şi contribuţiile sociale;
c) bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede
declararea acestora;
19. declaraţie informativă – actul întocmit de contribuabil/plătitor referitor la orice informaţii în legătură cu
impozitele, taxele şi contribuţiile sociale, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea
acestora, altele decât cele prevăzute la pct. 18;
20. dobândă – obligaţia fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei
fiscale principale ca urmare a neachitării la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale;
21. drepturi vamale – drepturi de import şi drepturi de export, astfel cum sunt definite de Legea nr. 86/2006
privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare;
22. executor fiscal – persoana din cadrul organului de executare cu atribuţii de efectuare a executării silite;
23. impozit – prelevare obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, fără contraprestaţie, în
scopul satisfacerii necesităţilor de interes general;
24. legislaţie fiscală – totalitatea normelor prevăzute în actele normative referitoare la impozite, taxe,
contribuţii sociale, precum şi la proceduri de administrare a acestora;
25. legislaţie contabilă – totalitatea normelor prevăzute în actele normative referitoare la organizarea şi
conducerea contabilităţii;
26. majorare de întârziere – obligaţia fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului
creanţei fiscale principale, precum şi sancţiunea, ca urmare a neachitării la scadenţă, de către debitor, a
obligaţiilor fiscale principale;
27. obligaţie fiscală – obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat,
reprezentând obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie;
28. obligaţie fiscală principală – obligaţia de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi
obligaţia organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate şi de a rambursa sumele cuvenite, în
situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege;
29. obligaţie fiscală accesorie – obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităţilor sau a
majorărilor, aferente unor obligaţii fiscale principale;
30. organ fiscal – organul fiscal central, organul fiscal local, precum şi alte instituţii publice care
administrează creanţe fiscale;
31. organ fiscal central – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare A.N.A.F., prin
structurile de specialitate cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, inclusiv unităţile subordonate
A.N.A.F.;
32. organ fiscal local – structurile de specialitate din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale cu
atribuţii de administrare a creanţelor fiscale;
33. penalitate de întârziere – obligaţia fiscală accesorie reprezentând sancţiunea pentru neachitarea la
scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale;
34. penalitate de nedeclarare – obligaţia fiscală accesorie reprezentând sancţiunea pentru nedeclararea sau
declararea incorectă, în declaraţii de impunere, a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale;
35. plătitor – persoana care, în numele contribuabilului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine
şi de a plăti ori de a colecta şi plăti, după caz, impozite, taxe şi contribuţii sociale. Este plătitor şi sediul
secundar obligat, potrivit legii, să se înregistreze fiscal ca plătitor de salarii şi de venituri asimilate salariilor;
36. taxă – prelevarea obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, cu ocazia prestării unor
servicii de către instituţii sau autorităţi publice, fără existenţa unui echivalent între cuantumul taxei şi
valoarea serviciului;
37. titlu de creanţă fiscală – actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală;
38. titlu de creanţă bugetară – actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează creanţa
bugetară;
39. vector fiscal – totalitatea tipurilor de obligaţii fiscale pentru care există obligaţii de declarare cu caracter
permanent;
40. date de identificare – numele şi prenumele în cazul persoanelor fizice sau denumirea în cazul persoanelor
juridice şi entităţilor fără personalitate juridică, domiciliul fiscal şi codul de identificare fiscală.
TITLUL V
ADMINISTRAREA FISCALĂ
 
Capitolul 1
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 129. Noţiuni
În scopul exercitării administrării fiscale, se definesc următoarele noţiuni:
 
[Pct.1),11) abrogate prin Legea nr.281 din 16.12.2016, în vigoare 01.04.2017]
 
2) Serviciul Fiscal de Stat – autoritate publică, împuternicită să administreze impozitele, taxele şi alte plăţi în
interesul statului.
3) Conducerea Serviciului Fiscal de Stat – director (director adjunct) al Serviciului Fiscal de Stat; şef (şef
adjunct) al subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat.
4) Funcţionar fiscal – funcţionar public, conform prevederilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public, care este persoană cu funcţie de răspundere remunerată în Serviciul Fiscal de Stat.
Noţiunea "funcţionar fiscal" este identică cu noţiunile "funcţionar public", şi "persoană cu funcţie de
răspundere a Serviciului Fiscal de Stat", prevăzute de prezentul cod şi de Legea cu privire la funcţia publică şi
statutul funcţionarului public.
5) Reprezentant al contribuabilului (al persoanei) – persoană care acţionează în baza unei procuri, eliberate
în conformitate cu legislaţia; avocat învestit cu împuterniciri conform legislaţiei; părinte, înfietor, tutore sau
curator în cazul persoanei fizice lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă; alte
persoane care, conform legislaţiei, pot avea calitatea de reprezentant.
51) Martor – persoană cu capacitatea de exerciţiu deplină, care nu este interesată de săvîrşirea actelor de
executare şi care nu se află cu participanţii la procedura de executare în legături de rudenie pînă la al patrulea
grad sau în relaţii de subordonare şi nu este supus controlului din partea lor.
6) Obligaţie fiscală – obligaţie a contribuabilului de a plăti la buget o anumită sumă ca impozit, taxă, prime
de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii stabilite în
cotă procentuală, majorare de întîrziere (penalitate) şi/sau amendă.
61) Conformare fiscală voluntară – calculare corectă, raportare şi achitare deplină şi la timp la buget a
obligaţiei fiscale de către contribuabil în mod benevol.
7) Perioadă fiscală – timp, stabilit conform legislaţiei fiscale, pentru care se execută obligaţia fiscală.
8) Termen de stingere a obligaţiei fiscale – perioadă, stabilită conform legislaţiei fiscale, în care trebuie să fie
executată obligaţia fiscală, incluzînd şi ultima sa zi în orele de program ale Serviciului Fiscal de Stat. Dacă
ultima zi a perioadei este una de odihnă, se va considera o ultimă zi prima zi lucrătoare care urmează după
ziua de odihnă. În cazul prezentării dărilor de seamă în format electronic, ultima zi se consideră ziua deplină.
În mod analogic se determină şi termenele de executare a altor acţiuni prevăzute de legislaţia fiscală.
9) Dare de seamă fiscală – orice declaraţie, informaţie, calcul, notă informativă, alt document, care sînt
prezentate sau trebuie să fie prezentate Serviciului Fiscal de Stat, privind calcularea, achitarea, reţinerea
impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări
sociale de stat obligatorii, majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau amenzilor ori privind alte fapte ce ţin
de naşterea, modificarea sau stingerea obligaţiei fiscale.
91) Dare de seamă fiscală unificată – declaraţie, prezentată sau care trebuie să fie prezentată Serviciului
Fiscal de Stat, privind calcularea impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau amenzilor
de către întreprinzătorul individual, gospodăria ţărănească (de fermier) al căror număr mediu anual de
salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A.
10) Documente de evidenţă – documente privitoare la operaţiuni, la efectuarea plăţilor aferente acestor
operaţiuni, inclusiv documente confirmative, orice alte documente prevăzute, conform actelor normative,
pentru activitatea contribuabilului. În categoria documentelor de evidenţă intră documentele de contabilitate
(prevăzute în legislaţia privind contabilitatea), situaţiile financiare, informaţiile, registrele contabile, titlurile
de creanţă, datele contabile (sub orice formă, inclusiv computerizată) etc.
11) Control fiscal – verificare a corectitudinii cu care contribuabilul execută obligaţia fiscală şi alte obligaţii
prevăzute de legislaţia fiscală şi alte acte normative, inclusiv verificare a altor persoane sub aspectul legăturii
lor cu activitatea contribuabilului prin metode, forme şi operaţiuni prevăzute de prezentul cod.
111) Vizită fiscală – instrument de administrare fiscală cu scop de asigurare a conformării voluntare prin
acordarea consultaţiilor, analiza activităţii, acumularea unor date despre activitatea contribuabilului.
12) Încălcare fiscală – acţiune sau inacţiune, exprimată prin neîndeplinire sau îndeplinire neadecvată a
prevederilor legislaţiei fiscale, prin încălcare a drepturilor şi intereselor legitime ale participanţilor la
raporturile fiscale.
13) Restanţă – sumă pe care contribuabilul era obligat să o plătească la buget ca impozit, taxă sau altă plată,
dar pe care nu a plătit-o în termen, precum şi suma majorării de întîrziere (penalităţii) şi/sau amenzii.
Obligaţia fiscală care reprezintă obiectul concilierii al contractului încheiat conform art.180 devine restanţă
după expirarea termenului modificat în conformitate cu contractul respectiv. Suma neachitată a obligaţiilor
fiscale în cuantum de pînă la 100 de lei inclusiv nu se consideră restanţă faţă de bugetul public naţional în
scopul:
a) beneficierii de reducere cu 50% a amenzii pentru încălcarea fiscală;
b) neprezentării şi/sau anulării dispoziţiei de suspendare a operaţiunilor la contul bancar şi/sau contul de plăţi
al contribuabilului, emisă pentru asigurarea încasării restanţelor;
c) atestării lipsei restanţelor faţă de bugetul public naţional ale agenţilor economici;
d) asigurării executării art.13 pct.8) din Legea nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi;
e) asigurării executării art.131 alin.(7) din prezentul cod.
Obligaţiile fiscale luate la evidenţă fiscală specială conform art.206 din prezentul cod nu se consideră restanţe
pe perioada aflării la evidenţa fiscală specială, cu excepţia obligaţiilor fiscale aferente contribuabililor aflaţi
în procedură de insolvabilitate, procedura falimentului sau procedura simplificată a falimentului.
14) Executare silită a obligaţiei fiscale – acţiuni întreprinse de Serviciul Fiscal de Stat pentru perceperea
forţată a restanţei.
15) Bunuri – totalitate de valori materiale şi de active imateriale, inclusiv de bani şi de valori mobiliare, care
se află în proprietatea persoanei, indiferent de faptul în a cărei folosinţă efectivă este, precum şi de alte
drepturi patrimoniale.
16) Sechestrare a bunurilor – acţiuni întreprinse de Serviciul Fiscal de Stat pentru indisponibilizarea
bunurilor persoanei.
17) Cont bancar şi/sau cont de plăţi – cont deschis în una din băncile (sucursala acesteia) din Republica
Moldova sau din străinătate şi/sau în una din societăţile de plată autorizate de Banca Naţională a Moldovei
participante la Sistemul Automatizat de Plăţi Interbancare, precum şi contul deschis în sistemul trezorerial al
Ministerului Finanţelor.
18) Sumă plătită în plus – sumă plătită ca impozit, taxă, majorare de întîrziere (penalitate) şi/sau amendă prin
vărsare sau încasare, inclusiv prin executare silită, în cuantum mai mare decît cel prevăzut în conformitate cu
legislaţia fiscală.
181) Diminuare a impozitelor, taxelor şi/sau altor plăţi – totalitate a acţiunilor sau inacţiunilor în rezultatul
cărora contribuabilul declară sumele impozitelor, taxelor şi/sau altor plăţi în cuantum mai mic decît cel
prevăzut de legislaţie.
19) Secret fiscal – orice informaţie de care dispun organele cu atribuţii de administrare fiscală, inclusiv
informaţia despre contribuabil ce constituie secret comercial, cu excepţia informaţiei despre încălcarea
legislaţiei fiscale.
20) Conducere a organelor vamale – directorul general al Serviciului Vamal (vicedirectorii acestuia), şefii
birourilor vamale (şefii adjuncţi ai acestora).
21) Sigiliu – produs electronic sau obiect alcătuit dintr-o placă de cauciuc, metal, lemn, hîrtie sau alte
materiale, fixată pe un suport, avînd gravată o emblemă, o inscripţie sau un alt semn distinctiv oficial, ca
dovadă a autenticităţii.
22) Sigilare – aplicarea sigiliului pe uşile unor încăperi, mijloace de transport, pe recipiente, diferite produse,
colete, corespondenţă, pe bunurile debitorului, alte bunuri în scopul conservării, identificării,
indisponibilizării ori evitării desfacerii acestora de către persoane neautorizate.

S-ar putea să vă placă și

  • 2018
    2018
    Document11 pagini
    2018
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • 2017
    2017
    Document11 pagini
    2017
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • BMF As 1 V - 1
    BMF As 1 V - 1
    Document3 pagini
    BMF As 1 V - 1
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Test de Evaluare A Cunostintelor NR
    Test de Evaluare A Cunostintelor NR
    Document3 pagini
    Test de Evaluare A Cunostintelor NR
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Universitatea de Stat Din Moldova
    Universitatea de Stat Din Moldova
    Document2 pagini
    Universitatea de Stat Din Moldova
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • BMF
    BMF
    Document3 pagini
    BMF
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Bloblo
    Bloblo
    Document2 pagini
    Bloblo
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Laptop
    Laptop
    Document1 pagină
    Laptop
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Tractor
    Tractor
    Document2 pagini
    Tractor
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Wowpw
    Wowpw
    Document1 pagină
    Wowpw
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Hgkgbfsaq
    Hgkgbfsaq
    Document1 pagină
    Hgkgbfsaq
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Acordeon
    Acordeon
    Document1 pagină
    Acordeon
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Tpopt
    Tpopt
    Document3 pagini
    Tpopt
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Chișinău
    Chișinău
    Document12 pagini
    Chișinău
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Viena
    Viena
    Document5 pagini
    Viena
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Sarcina Tema Motivarea Personalului
    Sarcina Tema Motivarea Personalului
    Document4 pagini
    Sarcina Tema Motivarea Personalului
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Prezentare
    Prezentare
    Document42 pagini
    Prezentare
    Ion Milisteanu
    Încă nu există evaluări
  • Ministerul Educației
    Ministerul Educației
    Document9 pagini
    Ministerul Educației
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • 6397 - Ordin-Directiva PLAN NOU DE CONTURI
    6397 - Ordin-Directiva PLAN NOU DE CONTURI
    Document18 pagini
    6397 - Ordin-Directiva PLAN NOU DE CONTURI
    Galina Schiopu
    Încă nu există evaluări
  • Li Sociologie
    Li Sociologie
    Document20 pagini
    Li Sociologie
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Presentation R
    Presentation R
    Document9 pagini
    Presentation R
    Tudose Cristian Gabriel
    Încă nu există evaluări
  • Ministerul Educației
    Ministerul Educației
    Document9 pagini
    Ministerul Educației
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Grigore Vieru
    Grigore Vieru
    Document1 pagină
    Grigore Vieru
    Tatiana Vataga
    Încă nu există evaluări
  • Grigore Vieru A Fost Un Poet Român
    Grigore Vieru A Fost Un Poet Român
    Document1 pagină
    Grigore Vieru A Fost Un Poet Român
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Scrisoarea A V de M.eminescu
    Scrisoarea A V de M.eminescu
    Document4 pagini
    Scrisoarea A V de M.eminescu
    Eugeniu Sobetchi
    Încă nu există evaluări
  • Când Priveşti Oglinda Mării
    Când Priveşti Oglinda Mării
    Document2 pagini
    Când Priveşti Oglinda Mării
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • Grigore Vieru
    Grigore Vieru
    Document1 pagină
    Grigore Vieru
    Tatiana Vataga
    Încă nu există evaluări
  • Toamna
    Toamna
    Document1 pagină
    Toamna
    anatol
    Încă nu există evaluări
  • O Mama
    O Mama
    Document1 pagină
    O Mama
    Brasov Dani
    Încă nu există evaluări